FORMATII INSTRUMENTALE PE ZONE FOLCLORICE

FORMATII INSTRUMENTALE PE ZONE FOLCLORICE

O conturare a tipurilor zonale instrumentale este relativ tarzie, sesizarea acesteia de catre specialisti producandu-se mai ales din perioada interbelica. Fenomenul se explica in primul rand prin caracterul predominant monodie al muzicii folclorice romanesti; chiar si jocul, categoria care presupune aproape obligatoriu (cu exceptia aromanilor) sustinerea instrumentala s-a putut desfasura si dupa un singur instrument: fluier, cimpoi, vioara, clarinet, etc. Asocierea instrumentelor a fost de obicei legata de anumite evenimente istorice[1] sau imprejurari sociale, care au determinat si formarea treptata a unor executanti si interpreti profesionitti sau semiprofesionisti. Aceasta grupare in formatii s-a realizat mai intai la orase, pentru ca apoi sa patrunda si in mediul rural, capatand un caracter mai pronuntat in secolul al XVIII-lea. Este si timpul cand, potrivit constatarilor lui Franz Joseph Sulzer, confirmate de Franz Liszt cu prilejul turneului la Iasi, din iarna 1846-1847 (audiind taraful lui Barbu Lautaru), se contureaza formule vioara-nai-cobza, imbogatita, pe parcurs, prin instrumente precum violoncelul, contrabasul, tambalul, chitara si diverse instrumente de suflat.

Profilarea regionala la care ne refeream initial este inegala, nu toate tinuturile fiind reprezentate prin structuri stabile, ci variate. Iar departajarea nu rezulta din numarul instrumentistilor - duo, trio, grup instrumental, taraf mic, taraf mare, orchestra - ci din functia compartimentelor, avand in vedere ca specificul local este conferit mai ales de acompaniament (12,45):

Maramures: vioara solo (doua viori), "zongora', uneori si toba;

Transilvania centrala: vioara solo (+ vioara "contra'), viola (eventual "gorduna'), contrabas;

Ardealul de Est (Toplita): vioara solo (+"contra'), acordeon, "toba' (violoncelul ca instrument de percutie);

Sudul Transilvaniei, Tinutul Padurenilor: vioara, clarinet, violoncel; vioara, clarinet, tambal, toba;

Bihor: vioara (viori), violoncel (contrabas); fluier, vioara, toba mare; vioara cu goarna, toba mare;

Arad: vioara (viori), "broanca';

Banat: torogoata, saxofon, trompeta (soliste), corzi (acompaniament), tuba, helicon (bas);

Oltenia: vioara (viori), chitara (chitari), contrabas; fluier, chitara, vuva; .

Muntenia: vioara, cobza; vioara, tambal; vioara, tambal, bas; vioara, tambal, acordeon; fluier, dairea; vioara, clarinet, tambal, contrabas;

Moldova: fluier, viori, cobza; viori, cobza, violoncel, contrabas; vioara, tambal, contrabas; viori, trompeta, acordeon, toba.

Pentru o parte insemnata din Moldova, ca si pentru Sud-Vestul Olteniei, este caracteristica fanfara lautareasca, in general, s-a putut observa, ca, pe langa aspectele particulare, uneori pregnante, combinatiile instrumentale contin si insemnate elemente comune, ca o consecinta a circulatiei neintrerupte a valorilor folclorice.