Cantona napolitana

CANTONA NAPOLITANA

Originile cantonetei napolitane sunt incerte, dar din cale afara de dezbatute.

De sigur, contributia cea mai bogata si importanta a adus-o fantezia populara care a oferit de la celebrul cant al spalatoreselor:

"Jesce sole, jesce sole Nun te fa cchiú suspira".etc.

din timpul lui Federico al II-lea pana la prima editie de villanelle de Giovanni da Colonia (1537), o serie de documente sigure. Se poate spune ca aceste villanelle

(sau villotte ori villanesche) stabilesc prima expresie a cantonetei napolitane.

Erau intr-adevar cantonete de autor (adeseori chiar nobile si culte) refacute in maniera cantecului popular cu texte uneori cautate si pretioase, cu subiect atat marinaresc cat si rustic.

Dar autenticul creuzet al cantonetei napolitane este opera buffa a secolului 17.

Sunt nenumarate exemplele de cantonete populare, folclorice, ce se pot cita, inserate aproape de-a dreptul in opera buffa. In celebra "Lo frate nnammorato" de exemplu,

gasim o fata care canta: "Na canzona che 'mpara a fa l'ammore", iar in "Villeggiare alla moda" a faimosului Carlone, nimeni altul decat ilustrul Michelemma:

. .."A miezzo maro e nata na scarola "Salbatica floare se nascu-n mijloc de mare

Viato chi la vence sta figliola". Ferice cine-nvinge aceasta fata--floare"!

Intalnirea cu opera buffa a determinat o evolutie decisa a cantecului popular. Cantoneta populara si din folclor a iesit substantial renovata; dar, desigur, a pierdut mult din prospetimea sa, din caracterul direct, din culoarea sa. In schimb, a dobandit rigoarea metrica, respectul intervalelor, echilibrul partilor. Melismele se scurteaza, ornamentele se incadreaza, joaca cromatica se elimina, iar noua cantoneta populara inceteaza de a mai reprezenta un document folcloric, devenind un mijloc de comunicare nationala, deasupra stilurilor regionale. Readusa la limita si modesta ambianta populara de la origine, ea incepe usor sa evolueze spre un realism mereu mai precis si accentuat, interesata de o lume umana si sociala mai larga si mai complexa.

Primii ani ai secolului XIX vad afirmarea celor dintai documente ale cantonetei napolitane moderne. Este, practic, imposibil sa incerci un inventar, chiar si aproximativ, al cantonetelor care s-au bucurat de favoarea populara, raspandite pe foite de hartie destul de grosolana 30/30 cm. cu borduri ornamentale si uneori chiar imprimari pe disc, intre anii 1800-1850. Este vorba de un "corpus colectie) imens, cu sute si sute de bucati, uneori de autori, alteori de anonimi.

Printre acesti versificatori populari merita amintit in deosebi, pentru vana poetica sincera si inspirata, Totonno Tasso (1812-1869). Dupa unii insa, acest Tasso nu ar fi scris in viata sa nici un vers, dar ar fi imprumutat numele sau baronului Michele Zezza (1780-1869) pentru revarsarea pasiunilor sale lirice. Sunt cateva zeci de compozitii care au ajuns cu numele de Totonno Tasso, printre care, mai multe din productia curenta, se disting pentru trasaturi care ne fac si astazi placere: Forturella, Carmene sto ttinto cca, La folla alle bagni di mare, La Santa Notte, Na serata a Santa Lucia, etc.

Anul 1835 este o data deosebit de importanta pentru mica istorie a cantonetei napolitane. Este anul in care Raffaele Sacco, optician, a publicat faimoasa lui cantoneta Te voglio bene assai" considerata (nu de toti) nemeritat, ca prima compozitie moderna.

Dupa cum este cunoscut, muzica la "Te voglio bene assai" a fost scrisa de Gaetano Donizetti. Cantoneta a avut, subit, un imens succes; din foile tiparite fiind vandute peste 180.000 de exemplare.

Popularitatea cantonetei a fost egalata, 19 ani mai tarziu, de "Fenesta che lucive"

publicata in coala de tipar de tipograful Mariano Paolella, fara semnatura autorului.

Muzica a fost atribuita lui Cottrau, lui Bellini si chiar Rossini, dar toate sunt atribuiri nefondate. Mult timp va trebui sa ne amintim de cantonetele anonime sau de autori, care au avut succes la Napoli, intre aparitia compozitiei lui Sacco si zilele lui Salvatore Di Giacomo, ca si de marele succes international al cantonetei napolitane: citam doar cateva nume dintre poetii si muzicienii mai faimosi: Guglielmo si Teodoro Cottrau, Tomasso Ruffa, Pietro Labriola, Domenico Bolognese, Mariano Paolella (1835-1868) Ernesto del Prete, Ludovico Perullo s.a.

Nu este cu totul arbitrar sa-l consideram pe Teodoro Cottrau, fiul lui Guillaume Cottrau, care venise de la Paris pentru a se stabili la Napoli, devenind napolitan, pe punctul de a publica in numele sau in periodicile "Passatempi (recreeri) muzicale" reelaborari ale faimoaselor canzonette populare partenopee, ca initiator, cu neuitata "Santa Lucia", al noului stil al canzonettei napolitane.

Aceasta noua scoala si-a gasit poetii in Salvatore di Giacomo (1860-1934), Libero Bovio (1883-1942), Ferdinando Russo (1866-1927), Rocco Galdieri (1877-1923), Ernesto Murolo (1876-1939), Giovanni Battista De Curtis (1860-1926), Giovanni Capurro (1859-1920),Aniello Califano (1870-19190), Peppino Turco s.a.

Printre muzicienii acestui nou stil gasim pe: Paolo Tosti (1846-1919), Luigi Denza (1846-1922), Mario Costa (1858-1933), Ernesto Taghliaferri (1889-1937), Ernesto De Curtis (1875-1937), Eduardo Di Capua (1869-1917), Salvatore Gambardella (1873-1913), Enrico de Leva (1867-1955), E.A.Mario (1884-1961), Vincenzo Valente (1855-1921).

Sa ne amintim de unele dintre cele mai mari succese ale cantonetei napolitane din ultimii ani ai secolului trecut (19), si primii ani ai secolului nostru (20): Funiculi-Funicula (Luigi Denza - Peppino Turco 1880), A Marechiare (Francesco Paolo Tosti - Salvatore Di Giacomo 1886), Catari (Mario Costa - S. Di Giacomo 1896), O sole mio (Eduardo Di Capua -- Giovanni Capurro 1898), Maria Mari (Ed. Di Capua - Ferdinando Russo 1899), I' te vurria vasa (Ed. Di Capua - Ferd. Russo 1900), Torna a Surriento (Ernesto De Curtis - Gianbattista De Curtis 1902), Voce 'e notte (E. De Curtis Nicolardi 1903), Comme facette mammetta (Salvatore Gambardella - Capaldo 1908), Nini Tirabuscio (Salvatore Gambardella - Aniello Califano 1911), Quanno tramonta'o sole (Salvatore Gambardella - Ferd. Russo 1911), 'O surdate 'nnamurato (Canio - A. Califano 1915), Piscatore 'e Pusilleco (Ernesto Tagliaferri - Ernesto Murolo 1925), Lacreme napulitane (Buongiovanni - Libero Bovio 1925) O' paese d' 'o sole (D'Anibale - L. Bovio 1925), Zappatore (Albano - Bovio) s.a.

Deasemenea, intr-o mare varietate de subiecte, de metrica si de inspiratie, cantonetele napolitane din aceasta perioada isi afirma esentiala lor unitate. Tocmai obtinerea acestei omogenitati, alaturi de o sincera vastitate de interese umane, ii permite cantonetei napolitane sa-si stabileasca predominanta si superioritatea in Italia, pana la primul razboi mondial.

Prin meritul unui numeros grup de interpreti de prim ordin, -printre care este necesar sa ne amintim de Gennaro Pasquariello si Elvira Donnarumma- cantonetele napolitane, timp de mai bine de treizeci de ani, si-au afirmat incontestabila lor suprematie pe toate scenele noastre de café-concert.

Chiar si astazi, cu toata criza evidenta a genului, si modul in care a evoluat gustul publicului, cantoneta napolitana, renascuta dupa tacerea perioadei de razboi,

ocupa un loc proeminent in productia cantonetistica italiana si straina.

Cat despre marile afirmari de la sfarsitul ultimului conflict si dupa terminarea razboiului, semnalam: Dove sta Zaza (Cioffi - Cutolo 1944), Simmo 'e Napule paisa (N. Valente - Fiorelli 1944), Munastero 'e Santa Chiara (A.Barberis - M.Galdieri 1945) -probabil fiul lui Rocco Galdieri n. trad.--- Scalinatella ( Cioffi - E. Bonagura 1948), Luna Rossa (Vian - De Crescenzo 1950), Guaglione (Fanciulli - Nissal 1956), Lazzarella (Modugno - Pazzaglia 1957) .etc.