Educatia fizica - componenta a domeniului de cercetare al teoriei educatiei fizice si sportului

EDUCATIA FIZICA - COMPONENTA A DOMENIULUI DE CERCETARE AL TEORIEI EDUCATIEI FIZICE SI SPORTULUI

Conceptul de educatie fizica

In zilele noastre problematica educatiei este caracterizata de amploare si diversitate, motiv pentru care studierea sa trebuie sa se realizeze numai din perspective complementare, care insa reclama o specializare atenta a competentelor. in acelasi timp, nu trebuie sa se neglijeze caracterul global al fenomenului educational si discursul profund umanist atasat gandirii si practicilor educationale. Adeziunea la conditia umana se realizeaza tocmai prin educatie, prin eforturile de formare si emancipare, in vederea dobandirii unei identitati proprii distincte, educate, performante. Astfel, se produce transformarea indivizilor instinctivi si nediferentiati (de la nastere) in membri ai unei societati care contribuie esential la dezvoltarea acesteia prin competente, cunostinte si raporturi sociale distincte. Potentialul uman joaca astfel un rol pozitiv, care devine efectiv doar daca economia unei tari este capabila sa il absoarba si sa il valorizeze in mod adecvat, fiind capabila sa ii propage ideile pozitive (progresiste).

In cadrul caracterului global al educatiei, una dintre componentele sale importante o reprezinta educatia fizica, cu continut si sarcini absolut specifice, cu influente de sistem asupra individului in plan motric, fizic, intelectual, afectiv, estetic etc.

Teoriile cunoasterii recunosc in general doua moduri de investigatie a realitatii, unul de tip concret particular si altul care 'atinge' realul prin determinari abstracte. Primul mod caracterizeaza intuitia, cunoasterea senzoriala, iar cel de-al doilea este specific cunoasterii prin concepte. Acestea subsumeaza in puncte de vedere unice, imensa varietate a cazurilor individuale, carora le identifica esenta comuna. Conceptul nu cunoaste limite, se aplica in toate conditiile, raspunzand oricaror circumstante, de unde isi asigura caracterul sau universal.

Conceptul de educatie fizica constituie o abstractizare si o generalizare a experientei acumulate in acest domeniu. Conceptul actual de educatie fizica reprezinta o etapa in evolutia notiunii, incepand din cele mai vechi timpuri si pana in zilele noastre. Initial a fost utilizata notiunea de 'gimnastica', care in prezent are un continut mai restrans, ce cuprinde ramurile sale bine circumscrise. Trecerea la denumirea de educatie fizica, s-a datorat largirii sferei acestei activitati, diversificarii continutului, a formelor de organizare si cresterii segmentului de populatie antrenat in
practicarea sa.

Conceptia despre educatia fizica reprezinta valorificarea conceptului de educatie fizica, prin aplicarea lui la conditiile concrete ale anumitor societati. Conceptia ilustreaza sistemul de gandire in care se incadreaza conceptul si notele care diferentiaza continutul si mai ales finalitatea. Conceptia despre educatia fizica se desprinde din conceptia generala asupra vietii unei societati, diferita de la o epoca la alta, de la o tara la alta.

La noi in tara, expresia acestei conceptii o reprezinta, in plan formal, elaborarea si adoptarea legii educatiei fizice si sportului. Conform acestui document, educatia fizica si sportul sunt activitati de interes national sprijinite de stat. In sensul acestei legi, 'prin educatie fizica si sport se inteleg toate formele de activitate fizica menite, printr-o participare organizata sau independenta, sa exprime sau sa amelioreze conditia fizica si confortul spiritual, sa stabileasca relatii sociale civilizate si sa conduca la obtinerea de rezultate in competitii de orice nivel . Practicarea educatiei fizice si sportului este un drept al persoanei, fara nici o discriminare, garantat de stat, iar autoritatile administrative, institutiile de invatamant si institutiile sportive au obligatia de a sprijini educatia fizica, sportul pentru toti si sportul de performanta si de a asigura conditiile de practicare a acestora'. De asemenea, o atentie speciala se acorda persoanelor cu deficiente fizice, senzoriale si psihice, necesitatii de recuperare si insertie sociala a acestora.

Nu putem analiza conceptul de educatie fizica fara a imbratisa o dubla perspectiva asupra fenomenului definit; o perspectiva idealista bazata pe o gandire filosofica si pe legile logicii, care evidentiaza descrieri, judecati (relatii, valori, caracteristici, cai de cunoastere) si o perspectiva realist - pragmatica, bazata exclusiv pe evidentele faptice obiective ce rezulta din reactii masurabile, observabile in mod direct. Numai conjugarea acestor doua abordari poate conduce la o reflectie completa, intemeiata pe conceptia holistica, conform careia fiinta umana este o entitate bio - psiho -sociala. Holismul in esenta are la baza urmatoarele idei:

aspectul fizic al persoanei si comportamentul sau motor sunt intim legate de fiecare gand al acesteia, de 'aspectul' sau cognitiv - afectiv;

existenta spirituala a omului este influentata in mare masura de posibilitatile de miscare si starea de sanatate;

persoana in ansamblu este mai cuprinzatoare decat suma partilor sale componente (corp - spirit).

Cu alte cuvinte, fiinta noastra isi percepe corporalitatea in mod complex, reflecta inteligenta este capabila de strategii adaptative adecvate pe termen lung care includ si secvente motorii (de miscare), toate acestea dovedind ideea unitatii corp (fizic) - spirit (psihic). Din acest punct de vedere, educatia fizica (spre deosebire de celelalte tipuri de activitati motrice) are o pozitie privilegiata, pentru relatia echilibrata pe care O promoveaza, intre elementele fizic si psihic.

Williams (1965) considera ca prin implicarea laturii fizice, implicit individul dobandeste si noi forme de comportament, adica invata lucruri noi.

'Educatia prin fizic' conduce nu doar la finalitati mecanice, biologice, ci si la importante aspecte psihologice si sociale.

McCloy (1966) introduce ideea de 'educatie a fizicului', ceea ce inseamna ca natura noastra fizica, organica influenteaza in mod direct dezvoltarea integrala a persoanei, atitudinile, idealurile, valorile, activitatea de zi cu zi. Astfel, implinirea 'fizica', 'bunastarea biologica', nu reprezinta simple alternative ale desavarsirii fiintei umane (asa cum sustine conceptia dualista), ci si conditii determinante, inseparabile, ale acesteia.

S.Kretchmar (1994) evidentiaza necesitatea unui progres in mentalitatea tuturor specialistilor domeniului practicarii exercitiilor fizice, care sa ofere noi modele de analiza, explicatie, interpretare si aplicare a educatiei fizice. Imaginea definitorie a educatiei fizice trebuie sa includa influentele egal distribuite asupra corpului si mintii, asupra gandirii si actiunii, asupra verbalului (limbajului) si expresiei non-verbale.

Specificul calitativ al educatiei fizice nu consta in faptul ca se desfasoara o activitate motrica, ci in modul in care aceasta activitate se desfasoara, in obiectivele urmarite si accentul pus pe valoarea formativa a continutului instruirii etc. Subiectul care executa o anumita actiune motrica, reactioneaza in ansamblul sau printr-o conduita complexa care include (Le Boulch, 1995):

- reactii fiziologice;

manifestari exterioare (miscari, cuvinte);

raspunsuri mentale (conceptualizari);

efecte asupra mediului extern.

In consecinta, conceptul de educatie fizica trebuie sa evidentieze contributiile multiple ale acestei activitati la calitatea vietii individului; aceste valori pe care educatia fizica le creeaza si promoveaza sunt reprezentate, in viziunea lui Kretchmar (1994), de cunoastere, fitness, deprinderi motrice si satisfactie (placere), aspecte explicate in cele ce urmeaza.

. Educatia fizica contribuie la transmiterea unor cunostinte, informatii despre organismul uman, exercitiul fizic, igiena efortului, biomecanica miscarii, regulamente ale ramurilor de sport si altele. Nu trebuie uitat faptul ca educatia fizica este un domeniu: academic de studiu si deci are obligatia de a genera cunoastere prin analiza si experiment, prin teoretizari si aplicatii, prin strategii pertinente de dezvoltare si optimizare. Aceasta conduce la o valorizare justa a domeniului educatiei fizice de catre societate in ansamblu, interesata atat de activitatile preponderent fizice, cat;
si de cele mentale.

Fitness-ul, adica factorii aptitudinile sau calitatile motrice reprezinta un vector important al influentei educatiei fizice. Conditie fundamentala sanatatii, dezvoltarea fortei musculare, a rezistentei, mobilitatii, coordonarii etc. conduce la imbunatatirea calitatii vietii.
. Abilitarea subiectilor cu cat mai multe deprinderi motrice determina cresterea posibilitatilor dinamice, de experimentare de noi senzatii de miscare, de imbogatire a universului de cunoastere care favorizeaza exprimarea personalitatii.

. Educatia fizica la diversele categorii de populatie implica un continut emotional important, sentimentul satisfactiei si bucuriei, al eliberarii de tensiune si al libertatii individuale.

Definirea clara si cuprinzatoare a educatiei fizice se impune pentru ca aceasta reprezinta una din notiunile fundamentale ale TEFS, care exprima esenta, proprietatile fundamentale, conexiunile existente intre diferitele forme de practicare a exercitiului fizic. A defini inseamna a explica, a formula un consemn verbal concis care sa descrie o anumita realitate.

Astfel, dupa I. Siclovan¹ 'educatia fizica reprezinta un proces deliberat construit si dirijat in vederea perfectionarii dezvoltarii fizice, a capacitatii motrice a oamenilor, in concordanta cu particularitatile de varsta, sex, cerintele de integrare sociala a tinerilor» solicitarile fizice ale profesiilor si mentinerea conditiei fizice'. 

O alta definitie priveste educatia fizica ca pe o 'activitate care valorifica sistematic ansamblul formelor de practicare a exercitiului fizic in scopul maririi in principal a potentialului biologic al omului, in concordanta cu cerintele sociale'²»

Cu alte cuvinte, educatia fizica reprezinta o componenta a educatiei generale, exprimata printr-un tip de activitate motrica (alaturi de antrenament sportiv, competitie, activitati de timp liber* activitati de expresie corporala si activitati de recuperare), desfasurata organizat sau independent, al carei continut conceput specific vizeaza optimizarea potentialului biomotric al individului, precum si a componentelor sale cognitiva, afectiva si social - relationala si deci obtinerea calitatii vietii;

Educatia fizica ca mod de viata imbunatateste fiinta unei natii, capabila sa se exprime, sa exploreze si sa se dezvolte intr-o relatie echilibrata cu mediul in care traieste.

Educatia fizica se adreseaza corpului si persoanei (in acelasi timp), care se deplaseaza, gandeste, simte, exprima etc. Educatia fizica este de fapt o educatie prin miscare. Astfel, abilitatile intelectuale configureaza si structureaza activitatile motrice, iar acestea le imbogatesc si le rafineaza pe primele. Aceasta este o abordare care priveste invatarea in sens larg ca avand fundamentul in intelegerea si executia diferitelor elemente ale miscarii. Astfel, profesorii, specialistii in general, incurajeaza subiectii sa isi utilizeze calitatile si abilitatile intelectuale si sa le traduca in activitati (psiho) motorii.

In aceeasi viziune, Matveev si Novikov (1980) disting in educatia fizica doua laturi specifice: invatarea miscarilor si educarea calitatilor motrice.

Continutul de baza al invatarii miscarilor il reprezinta insusirea fondului de deprinderi si priceperi motrice elementare (de baza), a procedeelor rationale de dirijare a propriilor miscari si adaptare adecvata a acestora la conditiile concrete.

Dezvoltarea calitatilor motrice se realizeaza printr-o stimulare
specifica care asigura evolutia la nivel optim a acestor insusiri naturale ale
organismului.

Datorita complexitatii educatiei fizice, data de caracteristicile sale, de finalitatile si obiectivele pe care trebuie sa le realizeze, o singura definitie nu ii poate evidentia si circumscrie toate valentele. Din acest motiv consideram ca definirea educatiei fizice se impune a fi abordata din mai multe perspective:

1. a teoriei actiunii, ca activitate motrica;

2. a didacticii, ca proces instructiv educativ;

3. a teoriei sistemelor, ca sistem de concepte;

4. a managementului educatiei, ca forma de organizare;

5. a sociologiei, ca factor de integrare socio-culturala.

In consecinta, consideram ca:

Educatia fizica este un tip de activitate motrica, constituita din
actiuni motrice sistematizate conform unor criterii specifice subiectilor
pentru care este proiectata si programata.

Educatia fizica este o componenta a educatiei generale, realizata in cadrul unui proces instructiv - educativ sau in mod independent, in vederea dezvoltarii armonioase a personalitatii si cresterii calitatii vietii. Educatia fizica cuprinde un complex de stimuli ce influenteaza procesele de dezvoltare somato - functionala, motrica si psihica.

Educatia fizica se reflecta ca un ansamblu de idei, norme si reguli, reunite intr-o conceptie unitara de organizare si aplicare la diferite categorii de subiecti.

Educatia fizica se constituie ca un ansamblu de forme de organizare ce valorifica sistematic exercitiile fizice in scopul realizarii obiectivelor sale.

Educatia fizica este un sistem complex de instrumente care se exercita simultan asupra individului, favorizand ameliorarea conditiei fizice, psihice si integrarea socio-culturala.³

O sintagma utilizata de unii autori, priveste educatia fizica si sportiva (Hebrard, 1986). Aceasta notiune a aparut pentru a scoate iii evidenta importanta si rolul ramurilor de sport si al elementelor constitutive ale acestora in realizarea obiectivelor specifice educatiei fizice. Ca atare, educatia fizica si sportiva reprezinta o conceptie sensibil diferita de educatia fizica in intelesul clasic, in sensul ca ea evidentiaza ponderea sportului in desfasurarea procesului instructiv - educativ, acesta transformandu-se astfel in instrument diferentiat si adaptat diferitelor categorii de varsta. Educatia fizica si sportiva implica deci un sistem de mijloace, metode, forme de organizare eu caracter mixt, care vizeaza dezvoltarea fizica, capacitatea motrica, capacitatea de efort, intr-o sinteza a actiunii multilaterale a acestei activitati.,

Educatia fizica se constituie ca o necesitate pentru toti indivizii societatii si in special pentru cei cu nevoi speciale (cu diferite tipuri de deficiente). Este un adevar care nu mai trebuie justificat, avand in vedere rolul benefic in recuperarea fizica, motrica, afectiva emotionala s.a. Astfel, apare termenul de educatie fizica speciala, care circumscrie o ramura a educatiei fizice ce urmareste recuperarea si integrarea sociala prin promovarea programelor adecvate diferitelor tipuri de deficiente. Se cunosc trei tipuri de asemenea programe:

programe adaptate care implica modificarea activitatilor fizice traditionale, astfel incat sa ofere posibilitati de participare pentru toti deficientii;

programe corective care se adreseaza in special recuperarii functiei posturale si a deficientelor de biomecanica a miscarilor;

programe de dezvoltare care urmaresc imbunatatirea nivelului calitatilor motrice si a posibilitatilor de realizare a deprinderilor si priceperilor motrice.

Asupra acestor aspecte, alte discipline de studiu vor face delimitarile si explicatiile necesare.

Dupa P. Parlebas, educatia fizica este o practica de interventie care exercita influente asupra conduitelor motrice ale participantilor, in functie de norme educative implicite (asumate in mod propriu) sau explicite (in procesul de instruire). Finalitatile generale urmarite depind de circumstantele istorice, socio-politice si culturale, aceste diferen)ieri neputand fi nivelate; cautarea unei identitati a educatiei fizice in perspectiva acestor finalitati, nu se poate realiza decat in conditiile adaptarii permanente la particularitatile sociale si individuale.

Ce continut cuprinde aceasta disciplina? Cei care o plaseaza in opozitie cu sportul sau cei care, dimpotriva, o asimileaza sportului, cei care o restrang la practici determinate de o 'metoda', fie ea si ingenioasa, fac o eroare, simplificand sau reducand, la sabloane aceasta activitate. in realitate, continutul educatiei fizice este legat de conduita motrica sau de ansamblul tehnicilor corporale variate care influenteaza complex subiectii. Acest tip de conduita este de altfel numitorul comun al tuturor activitatilor fizice si sportive, iar identificarea ei ea obiect specific al educatiei fizice, ii confera acesteia din urma o identitate proprie in ansamblul celorlalte discipline.

In concluzie, educatia fizica are ca obiect specific, conduitele motrice. 'Actiunea motrica este inima in care bate educatia fizica; ca practica educativa, educatia fizica este o pedagogie a conduitelor motrice care organizeaza conditiile favorabile in care actiunile motrice se manifesta' (P. Parlebas, 1990). Educatia fizica isi construieste specificitatea axata pe motricitate, plasandu-se astfel intr-o perspectiva noua care implica iesirea din tipare, cautarea spontaneitatii, adaptarea supla, emotia, comunicarea etc. In locul reproducerii mecanice a unor acte si actiuni motrice, ne raliem opiniilor lui Le Boulch si Teissie care pun accentul pe 'stimularea elementelor psihomotorii ale comportamentului: precizia ritmului, schimbarile de viteza si de directie, aprecierea distantelor, a traiectoriilor si formelor miscarii, simtul spatiului, al timpului, al greutatii si inertiei [], toate modeland personalitatea subiectilor, prin exercitiu'.

Toate aceste elemente nu trebuie insa sa vina in contradictie cu rigoarea, corectitudinea miscarilor si a pozitiilor, controlul corporal, localizarea miscarii, controlul respiratiei, etc, aspecte ce raman repere importante in demersul instruirii, indiferent de metoda de lucru aleasa. Exercitiile nu reprezinta scopuri in sine, ci mijloace de imbunatatire a capacitatii motrice; tehnica in sine nu este fundamentala, ci subiectul care o utilizeaza in scopuri variate. in acest sens, Parlebas afirma ca e mai putin important sa 'incorsetam' subiectul intr-un tipar, ci mai ales, sa il dotam cu largi disponibilitati de miscare care il fac adaptat si adaptabil la situatiile diverse. in acest mod, dispare si dihotomia fizic - psihic, actiunea educativa grefandu-se pe subiectul, ca tot unitar. Educatia fizica, care are un asemenea obiect, se contureaza astfel ca 'educatie originala'.

Mentionam, in cele ce urmeaza, cateva note definitorii ale educatiei fizice:

dispune de un sistem de mijloace si metode, tehnologii de predare,
diferentiate conform conditiilor si obiectivelor proprii categoriilor de
subiecti;

- raspunde cerintelor de realizare a dezvoltarii fizice si capacitatii motrice in vederea satisfacerii solicitarilor proprii diferitelor profesiuni si mentinerii indelungate a unei bune conditii fizice;

imbina in mod echilibrat instruirea cu educatia in vederea formarii
unei personalitati complete evoluate si armonioase.
Reprezentand o valoare esentiala pentru individ si societate, educatia fizica face parte din sfera culturii fizice. Este activitatea motrica cu cel mai important impact social (ca numar de subiecti, ca interval de varsta si ca forme institutionalizate de organizare). Educatia fizica reprezinta si un mod de a transmite de la o generatie la alta, elementele acestei culturi, valorile, experienta pozitiva, atitudinile si convingerile pe care aceasta le creeaza.

Educatia fizica realizeaza o legatura intre a fi si a deveni, intr-o tranzitie echilibrata, ce favorizeaza exprimarea deplina a potentialului motric, mental si social al subiectului.

Obiectivele educatiei fizice

Activitatile educationale, proiectate si programate, implica in primul rand formularea finalitatilor si apoi alegerea strategiilor care sa duca la atingerea acestora.

Nota definitorie a obiectivelor consta in aceea ca anticipeaza rezultatul educatiei in termenii comportamentului, prescriind cum va trebui sa raspunda subiectul dupa parcurgerea unei anumite secvente sau etape de invatare. Scopurile pot fi concretizate intr-o multitudine de obiective, care vizeaza influentarea personalitatii in ansamblul ei.

Continutul obiectivelor este de obicei masurabil prin metode consacrate, pentru a oferi posibilitatea unui control riguros al activitatii educationale. in domeniul educatiei fizice, precizarea obiectivelor evidentiaza pe de o parte, caracterul programat pe diferite etape al procesului instructiv educativ si pe de alta parte inlesneste analiza teleologica (pe baze obiective, prin scopuri) pe trepte de dezvoltare si cunoastere.

Formularea obiectivelor educatiei fizice sau reformularea acestora la diferite perioade de timp este un proces necesar de reforma, impus de dinamica dezvoltarii sociale. Ori de cate ori se simte nevoia optimizarii procesului de educatie fizica, se incepe prin revizuirea si reformularea obiectivelor si abia apoi, se elaboreaza continutul procesului instructiv - educativ.

Functiile educatiei fizice si sportului integrate in sistemul educational si mai larg, social, trebuie sa satisfaca cerintele fundamentale care asigura activitatea optima a intregului sistem. Ca atare, educatia fizica isi realizeaza rolul in functie de complexitatea si diversitatea obiectivelor sale, circumscrise in viziunea anterior prezentata, a punctelor de vedere bio-psiho-sociale.

In educatia fizica, obiectivele sunt delimitate dupa efectele acestei activitati asupra sferelor biomotrica, psihomotrica si sociomotrica, fapt ce pune in lumina polivalenta acestei discipline.

Pentru a concretiza cele de mai sus, prezentam in continuare o clasificare a obiectivelor, ca sinteza a principalelor taxonomii consemnate de literatura de specialitate a domeniului.

1. Dupa gradul de generalitate:

a) Obiectivele generale evidentiaza esenta educatiei fizice, dimensiunile comune ale subsistemelor acesteia.

b)    Obiectivele specifice reprezinta o particularizare a obiectivelor generate la nivelul subsistemelor educatiei fizice.

c)     Obiectivele intermediare actioneaza la nivelul ciclurilor de invatamant, anilor de studii, etc.

d)    Obiectivele operationale vizeaza comportamentele imediate, observabile in timp scurt, ce pot fi urmarite si masurate, adicaactiunile pe care subiectul trebuie sa le realizeze in timpul unei activitati, lectii, sedinte.

Prezentam in cele ce urmeaza, in mod explicit, obiectivele sus mentionate:

a) Obiectivele generale (asa cum sunt ilustrate de M. Epuran, V. Epuran, I. Siclovan, E. Firea, A. Dragnea, Gh. Mitra, A. Mogos ) sunt:

mentinerea unei stari optime de sanatate;

favorizarea dezvoltarii fizice armonioase;

dezvoltarea capacitatii motrice generate, adica educarea calitatilor
motrice de baza si formarea unui sistem de deprinderi si priceperi
motrice, de baza, utilitar - aplicative si specifice unor ramuri de sport;

formarea capacitatii de practicare sistematica si independenta a
exercitiilor fizice;

dezvoltarea armonioasa a personalitatii.

b) Obiectivele educatiei fizice specifice subsistemelor acesteia

2. Dupa sfera de influenta si tipul de comportament vizat:

a) Obiective de dezvoltare structural - functionala a organismului.
Acestea se refera la:

armonia intre indicii somatici si functionali;

armonia si proportionalitatea in interiorul fiecarei categorii de
indici;

mentinerea unui tonus muscular optim ;

formarea si mentinerea unei atitudini corporale corecte;

- prevenirea si corectarea deficientelor de postura si fizice;

combaterea excesului ponderal si a obezitatii.

b) Obiective in plan motric

dezvoltarea componentelor fitness-ului (rezistenta cardio­
vasculara, rezistenta musculara, forta, mobilitate-suplete,
compozitie corporala);

dezvoltarea componentelor fitness-ului motor (echilibru,
coordonare segmentara, agilitate, putere, timp de reactie, viteza);

formarea unui sistem de deprinderi si priceperi motrice de
baza, utilitar-aplicative si specifica unor ramuri si probe sportive;

imbunatatirea capacitatii de efort, prin stimularea marilor
functii.

c) Obiective psihomotorii (dupa V. Horghidan)

dezvoltarea schemei corporale in doua directii:

ca reper in reglarea miscarilor;

ca nucleu al imaginii de sine .

Ea reflecta disponibilitatile corpului uman, structurile sale, acceptarea de sine etc.

- dezvoltarea coordonarilor senzorimotorii normale;
- dezvoltarea echilibrului static si dinamic;

realizarea unor reechilibrari in perioada pubertara;

formarea coordonatelor de timp ale miscarii: ritm, tempou, durata, elemente ce confera eficienta miscarii;

dezvoltarea lateralitatii st armoniei laterale ;

formarea reprezentarilor ideomotorii si a capacitatii de a opera cu ele;

educarea capacitatii de relaxare generala si selectiva; dezvoltarea capacitatii de diferentiere kinestezica.

In termeni generali, domeniul psihomotor evidentiaza controlul corporal si coordonarea miscarilor, astfel incat individul sa poata actiona cu usurinta, eficienta si expresivitate. Aceste caracteristici privesc toate actiunile si deprinderile motrice, structurile operationale care formeaza continutul educatiei fizice, fie ca este vorba de elemente din gimnastica, atletism, jocuri sportive sau sporturi de iarna.

(I) Obiective cognitive

Educatia fizica este o experienta educationala si ca atare, contribuie in unul direct si la indeplinirea obiectivelor care privesc aspectul intelectual al dezvoltarii subiectului (alaturi de toate celelalte discipline ale spectrului educational).

Aceste obiective conduc la cunoasterea si intelegerea tuturor

aspectelor asociate exercitiului fizic, efortului, ecoului acestora in planul

subiectiv al individului. Au realizat taxonomii (clasificari) ale obiectivelor

cognitive ale educatiei fizice, o serie de autori ca : Bloom, Guilford, Gagne

Merrill, Harrow. Le enuntam in continuare, intr-o forma adaptata de noi:

dezvoltarea capacitatii de a cunoaste propria persoana, mediul ambiant, natural si social (percepere, descoperire, redescoperire, intelegerea
informatiilor sub diverse forme);

dezvoltarea calitatilor atentiei, memoriei, aspectelor intuitive ale
gandirii, creativitatii (motrice), adica generare de informatii variate,
pornind de la aceleasi date, originalitate - 'productie divergenta'.

In plan concret, consideram ca urmatoarele obiective realizate prin mijloace strict specifice educatiei fizice, pot orienta intr-o buna masura activitatea specialistilor.

Obiective:

la nivelul cunoasterii senzoriale:

constientizarea si dezvoltarea sensibilitatii proprioceptive.

la nivelul atentiei:

dezvoltarea calitatilor atentiei - concentrare, volum, distributie .

la nivelul cunoasterii logice (dupa V.Horghidan):

dezvoltarea memoriei miscarilor si a memoriei topografice;

dezvoltarea inteligentei motrice (practice);

dezvoltarea unor aspecte ale gandirii - capacitate de anticipare,
rapiditate, intuitiv - operativitate;

dezvoltarea creativitatii motrice.

e) Obiective in plan motivational si afectiv - volitiv

Aceste obiective raspund necesitatii de modelare a intereselor,

atitudinilor si valorilor, in vederea cresterii capacitatii de adaptare, dupa

cum urmeaza:

formarea unor convingeri referitoare la rolul exercitiilor fizice in
cresterea calitatii vietii;

echilibrarea si reglarea emotionala (prin descarcarea agresivitatii,
derulare etc);

educarea atitudinilor, convingerilor, sentimentelor morale (fair -
play, respect, colaborare, intr-ajutorare, prietenie etc);

educarea emotiilor estetice (date de aprecierea frumusetii miscarilor
si a esteticii corporale);

dezvoltarea capacitatii de autoreglare la nivelul comportamentului
global (disciplina, spirit de organizare, curaj, perseverenta, darzenie etc).

Astfel, educatia fizica devine un domeniu al exprimarii identitatii, al relatiilor interpersonale pozitive si al valorilor culturale create prin miscare.

Scopul si finalitatile educatiei fizice

Scopul educatiei fizice defineste linia generala care-orienteaza actiunile de formare si dezvoltare a personalitatii subiectilor, proiectate de ideal.

Scopul serveste ca ghid in selectarea obiectivelor generale si specifice si vizeaza finalitatea actiunii educationale. in stabilirea scopului educatiei fizice trebuie respectate o serie de criterii (adaptate dupa J. Bewey, 1992):

concordanta cu idealul educatiei fizice;

- depasirea nivelului actual prin actiuni de perfectionare, ajustare, restructurare, reformulare, la nivel conceptual si practic (praxiologic);

valorificarea potentialului existent, a resurselor si necesitatilor
interne ale subsistemelor educatiei fizice;

deschiderea spre nou, spre alte posibile alternative.
Scopul educatiei fizice trebuie sa aiba:

a)  un caracter practic, - sa configureze directiile principale de actiune intr-
o perioada istorica definita;

b)  un caracter strategic - prin care sa se asigure dezvoltarea domeniului
pe termen lung.

Intr-o definitie sintetica, scopul educatiei fizice fl constituie dezvoltarea complexa a personalitatii individului, in concordanta cu cerintele societatii, de dobandire a autonomiei, eficientei si echilibrului cu mediul natural si social.

Finalitatile educatiei fizice reprezinta materializarea obiectivelor sub toate aspectele, cu alte cuvinte, progresul pe care il inregistreaza subiectul (individul) in plan somatic, functional, motric, cognitiv, afectiv si social. Educatia fizica, asa cum rezulta din denumire, este o forma de educatie care inseamna a dirija, orienta, cultiva si conduce catre un scop j hinc stabilit, fizic, motric sau comportamental in general. Educatia fizica apare astfel ca un sistem de actiuni (preponderent motrice), exercitate asupra unor indivizi, in vederea transformarii acestora potrivit unor finalitati. Reusita consta in armonizarea cerintelor sociale cu cele individuale.

Finalitatile cele mai generale ale educatiei fizice sunt reunite sub
denumirea de ideal, care cuprinde orientarea strategica a sistemului de
educatie fizica, intr-o anumita etapa a dezvoltarii sociale, economice,
culturale si stiintifice a unei tari - modelul de personalitate, ce polarizeaza
aspiratiile unei societati. Modelul de persoana educata fizic se proiecteaza si se realizeaza in cadrul unor institutii de invatamant de diferite grade si tipuri. In sinteza, idealul educatiei fizice vizeaza finalitatea acestei activitati in ansamblul sau, la nivelul intregii societati, in timp ce scopurile si obiectivele orienteaza desfasurarea unor activitati determinate si concrete.

Raportul dintre scop - obiective si finalitati este ilustrat plastic de Vannicr, Foster si Gallahue (1973), ca fiind un 'tren de marfa; scopul reprezinta locomotiva care indreapta trenul catre destinatie, obiectivele sunt reprezentate de vagoanele de diferite tipuri, iar finalitatile sunt asemanate i ti incarcatura fiecarui vagon; idealul este reprezentat de ajungerea trenului la destinatie.'

Aceste finalitati sunt reprezentate de:

Indicii superiori ai dezvoltarii fizice.

Functionalitatea perfecta a principalelor aparate si sisteme ale
organismului.

Indicii superiori ai calitatilor motrice - viteza, rezistenta, forta,
mobilitate, coordonare.

Sistem larg de deprinderi si priceperi motrice de baza, utilitar -
aplicative si specifice ramurilor de sport.

Capacitate de efort crescuta.

Capacitate psihica crescuta (intelectuala, afectiva, morala, volitiva).

Integrare superioara in mediul natural si social.

Formele de organizare a educatiei fizice

Organizarea educatiei fizice reprezinta o actiune complexa de asigurare ordonata, rationala si coerenta a activitatii didactice, a fortelor si mijloacelor umane si materiale necesare realizarii obiectivelor stabilite. Cel mai raspandit mod de organizare ca proces de invatamant care si-a dovedit eficacitatea in realizarea obiectivelor, il reprezinta organizarea pe clase si lectii. Programarea acestor activitati se realizeaza diferit, in acord cu reglementarile stabilite pe cale oficiala, sau in baza initiativei personale a subiectilor.

Edueatia fizica se desfasoara in doua forme distincte:

ca proces de instruire si educare deliberat conceput, desfasurat
in forme institutionalizate (scoli, licee, universitati) cu ajutorul
specialistilor care dirijeaza acest demers. Acest proces se
bazeaza pe programe de instruire ascendente, pe clase sau ani de
studii;

ca activitate independenta de timp liber, care se bazeaza pe
sistemul de cunostinte, achizitii, deprinderi, structuri
operationale insusite in cadrul procesului mentionat anterior.
Aceste forme de organizare se particularizeaza in cadrul fiecarui
subsistem al educatiei fizice;

educatia fizica a tinerei generatii, inclusiv educatia fizica

adaptata persoanelor cu nevoi speciale - cel mai important
subsistem si cel mai bine reprezentat,

educatia fizica militara - subordonata pregatirii pentru lupta;

educatia fizica profesionala - subordonata rigorilor prestarii
diferitelor profesii;

educatia fizica practicata independent.

Vom evidentia in cele ce urmeaza ansamblul formelor de organizare a educatiei fizice, pentru fiecare subsistem al acesteia.

Educatia fizica - proces continuu

Caracterul prospectiv al educatiei in general presupune raportarea sa permanenta nu numai la conditiile si cerintele prezente ale societatii, ci si la cele de viitor. Formarea individului in acest context amplifica functia educatiei de integrare activa in viata societatii.

Revizuirea obiectivelor si ierarhizarea lor scot in relief educarea capacitatii de adaptare continua a individului prin continut si tehnici distincte, la rigorile mereu in schimbare.

Dimensiunea temporala a educatiei defineste caracterul sau permanent si presupune angajarea individului intr-un proces de formare, cultivare, in toate etapele sale ontogenetice. Educatia fizica ca proces continuu reuneste in forme de organizare specifice tanara generatie, generatia adulta si varstnicii, neexistand deosebiri esentiale intre grupele de indivizi, in ceea ce priveste trasaturile generale ale actiunii educationale.

Desi educatia fizica scolara este subsistemul cel mai bine reprezentat, se impune reconsiderarea ei ca activitate, in sensul 'prelungirii' sale si la celelalte categorii de varsta, astfel incat sa devina un continuum care insoteste individul din primii ani ai vietii pana la senescenta. Din aceasta perspectiva, se resimte lipsa unor preocupari pe linia unor sisteme de educatie permanenta complementara, compensatoare, care sa raspunda nevoilor sociale, economice, culturale ale populatiei de toate varstele. Largirea cadrului scolar al educatiei spre un cadru de referinta mai extins, extrascolar, pare sa raspunda in mai mare masura acestor cerinte.

In societatile care cunosc o accentuata dinamica a dezvoltarii, se impune ca cetatenii acestora sa posede rezistenta superioara, capacitate de adaptare crescuta la schimbarile sociale permanente, conditii in care formarea continua a adultului, a varstnicului devine o necesitate. Acest adevar nu se refera numai la domeniile cunoasterii profesionale, ci si la aspecte care tin de fiinta biologica a individului, de potentialul sau functional, motric, supus permanent unor noi provocari, de pilda lucrul in fata computerului, care reclama coordonari manuale de finete, atentie concentrata, alte profesii care impun un anumit aspect fizic sau o conditie fizica superioara, profesii care se desfasoara in medii neobisnuite sau in conditii speciale de microclimat - piloti, scafandri, mineri, in care adaptarile functionale sunt deosebite.

La efortul permanent al individului de a raspunde printr-un comportament adecvat la influentele mediului, educatia fizica permanenta vine sa ofere suportul organic, functional atat de necesar si pe care nici un alt tip de activitate nu il poate realiza.

Campul de actiune al educatiei fizice ca proces continuu este cvasinelimitat, oferind posibilitati de recompensare, reechilibrare, defulare, imbunatatire a conditiei fizice, angajare in activitati de grup etc, toate acestea plasand individul pe o pozitie solida in raport eu el insusi si cu ceilalti.

Educatia fizica apare astfel ca sistem intermediar intre sistemul social cu rigorile sale si individul angajat in acest mecanism. Ea face parte din ansamblul educatiei permanente care urmareste dobandirea unor noi informatii, cunostinte, competente.

Ideea de educatie permanenta apare pentru prima data in Franta, in anii '60 si are la baza o participare impusa sau voluntara, formala sau informala a intregii populatii de toate varstele, in scopul favorizarii dezvoltarii personalitatii si a participarii acesteia la viata sociala, in permanenta schimbare. Ea evidentiaza astfel atat educatia scolara, cat mai ales educatia extrascolara a copilului si adultului.

Educatia fizica scolara si universitara devin forme de baza preparatorii pentru educatia fizica pe termen lung ('life - long physical education'), care sa insemne un stil de viata, un mod de a gandi si de a actiona in beneficiul propriu, dar si in interesul social. Aceasta este o idee reformatoare capabila sa schimbe mentalitatea despre continutul si mai ales modul de conducere si organizare a educatiei fizice din tara noastra.' Trecerea de la influentele exclusiv biologice, la cele multilaterale, educationale, psihice si sociale reprezinta, pe de o parte, valorizarea educatiei fizice ca forma de educatie generala si pe de alta parte, formarea convingerii individului de a practica exercitiile fizice in toate etapele vietii.

Plutarh spunea, inca in epoca elenismului: 'cel mai bun profesor (mentor) este societatea'. Aceasta reflectie intareste convingerea noastra ca monopolul educativ al institutiilor scolare trebuie sa faca loc si unor structuri responsabile de educatia permanenta, unor institutii sociale care sa isi asume aceasta responsabilitate.

Educatia fizica-continua este intr-o buna masura autoeducatie. Aceasta insa nu apare in mod spontan; ea este, cum spuneam mai sus, rezultatul dezvoltarii constiintei de sine ca efect al maturizarii si educatiei. Prin interiorizarea deplina a actiunii educationale, se produce saltul calitativ la nivelul atitudinii fata de educatia fizica a constientizarii nevoii de practicare sistematica a exercitiilor fizice, ca pe o cale de autoformare si autodezvoltare. Autoeducatia fizica presupune deci efort voluntar, actiune autoimpusa, mobiluri interioare.

La baza acestej _autoeducatii fizice sta, fara indoiala, sistemul de cunostinte, priceperi, deprinderi si calitati motrice transmise inca de la varsta scolara, la care se adauga si achizitiile noi, rezultat al interesului personal - in calitate de autodidact. Viata confirma ca in conditiile cresterii bugetului de timp liber, posibilitatile de practicare a exercitiilor fizice cresc direct proportional (in special in tarile dezvoltate).

Autoeducatia fizica are o semnificatie aparte la populatia, de varsta a III-a. 'Imbatranirea nu este doar o simpla reducere a unor functii ale organismului, ci si o stare calitativ noua a acestuia, cand se formeaza noi mecanisme de adaptare [] care apara subiectul de modificari patologice profunde' (V.Frolkis). Procesul de imbatranire poate fi dirijat in sensul influentarii proceselor de involutie si pe calea stimularii motorii, prin exercitii fizice adecvate, plimbari, turism etc. De fapt, educatia fizica - activitate continua, in ansamblul ei, presupune nu numai adecvarea la particularitatile de varsta, ci in primul rand la particularitatile individuale fizice, motrice si psihice.

Procesul dezvoltarii umane presupune desigur un ansamblu ierarhic previzibil, dar diferentele interindividuale sunt uneori atat de marcate, incat fac imposibila aplicarea unor 'retete' universal valabile. Specialistii care se ocupa de acest proces vor gandi desigur la mobilitatea si flexibilitatea unor programe de lucru care sa raspunda cerintelor fiecarui subiect in parte.

Vcrificati-va cunostintele!

Identificati elementele de continut ale conceptului de educatie fizica.

Evidentiati perspectivele din care se poate defini educatia fizica.

Precizati caracteristicile educatiei fizice si sportive si ale educatiei fizice
speciale.

. Prezentati principalele criterii de stabilire a obiectivelor educatiei fizice.

Precizati care este diferenta intre scop, finalitate si ideal, in educatia
fizica.

Enumerati formele de organizare a educatiei fizice.

Analizati ratiunea pentru care consideram educatia fizica, un proces
continuu.