Performanta sportiva

Performanta sportiva

Conform definitiei elaborata de Comisia Medicala a C.I.O., performanta sportiva este rezultatul unirii in sistem a trei componente : biologica, psihologica si sociala. Componenta biologica reprezinta natura biochimica, fiziologica, somatica a sportivului. Componenta psihologica cuprinde intreaga sa personalitate, cu idealuri, aspiratii, vointa, creativitate, iar componenta sociala inglobeaza in ea civilizatia, stiinta, tehnica, cultura si relatiile interumane.

Performanta sportiva sau capacitatea maxima de performanta cu forma sportiva, conduce la realizarea formei sportive la momentul oportun reprezentand problema majora a profesionistilor implicati in acest domeniu. (Ciucurel, 2006). Astfel " capacitatea de performanta este suma conduitelor stabilizate (suprainvatare) ele pistrandu-si eficienta in conditiile de mare dificultate ale competitiei ; conduitele cu o eficienta ridicata se compun atat din elementele relativ constante, cat si cele din cele aleatoare, imbinarea lor specifica asigurand adaptarea la situatia de concurs" (Tudos, 2000).

Caracteristici psihologice ale performantei sportive

Notiunea de performanta are ca nota distinctiva rezultatul deosebit, remarcabil obtinut de om intr-o proba sau intrecere sportiva. Sportul, ca activitate de intrecere, a impus termenul si in alte domenii, in tehnica si chiar in activitati sociale, trecand din sfera motricitatii in aceea a intelectului sau artei. Oricum, performanta sportiva este de cele mai multe ori privita ca isprava deosebita a unui individ sau echipe, avand astfel si o valoare sociala. Termenii "sport de performanta" si "de inalta performanta" sunt folositi in sensul evaluarii sociale a rezultatelor, intrucat si la nivelul "amatorilor" se obtin performante, raportate evident la tipologia participantilor, gradul de angajare in pregatire, genul de competitie.

Performanta sportiva are o puternica dimensiune sociala exprimata in principal prin doua elemente:

- peformanta sportiva este facilitata social in sensul ca coprezenta si coactiunea altor persoane alaturi de sportiv determina cresterea performantei sportive.

- pereformanta sportiva este un model cultural care prezinta grade diferite de subiectivism si ceea ce o comunitate considera ca fiind performanta poate sa difere de perspectiva altei comunitati.

Ca singura fiinta capabila de autocunoastere, omul isi poate propune si doreste sa se prefectioneze, intrucat este nemultumit de sine, de imaginea de sine si doreste sa se afirme atat in propriii ochi, cat si in ai altora nevoia de aprobare devine nevoie de lauda sau premiu. Aceasta din urma se transforma in stimulente pentru activitate. In sport vorbim despre nevoia de performanta sau de realizare, ca despre un motiv esential si caracteristic sportivilor. Coprezenta si coactiunea amplifica rezultatele, prin stimularea psihica deloc neglijabila in strategia pregatirii spotivilor ( infuenta grupului de lucru si a calitatii relatiilor psihoindividuale in sanul acestuia). Intrecerea sportiva cu aspectele ei de concurare, concurenta, rivalitate este forma organizata a compararii valorilor si a evaluarii lor dupa criterii date.

Performanta sportiva de marca este sursa de succes a competitorului.

Rolul factorilor sociali este foarte insemnat in pregatirea, obtinerea si mentinerea performantei. Performanta devine un model cultural cand dobandeste adeziunea publicului.

Cautarea performantei, nevoia de realizare, are la baza nu numai fenomenul de emulatie sau facilitare sociala, ci si tendinta spre perfectiune a individului, care, chiar daca nu-i depaseste pe altii, se poate depasi pe sine. Orice sportiv poate realiza o performanta de succes, fie si numai in comparatie cu prestatiile sale anterioare. De altfel, acesta este un motiv intrinsec de mare importanta in viata sportivilor, mai ales in stadiile initiale ale activitatii sau la niveluri competitionale mai putin pretentioase. Esential este sa-si fixeze de fiecare data un scop superior rezultatului anterior.

Motivatia de realizare, impreuna cu elementele de emulatie sociala ridica pe o treapta foarte inalta victoria in ochii sportivului. Daca motivatia este amplificata si de variabile extrinseci ( premii, avantaje sociale, etc.), ea pote stimula victoria cu orice pret, conducand sportivii lipsiti de autocontrol si educatie moral-sociala la conduite nepermise, neloiale-exprimate mai ales in agresivitate si dopaj.

Performanta superioara, absoluta, intr-o proba sportiva oarecare este record, valoare cautata cu insistenta si apreciata de public sau specialisti.

Putem afirma ca recordul este o limita superioara atinsa intr-o proba, care urmeaza in mod firesc sa fie depasita in viitor. S-au scris multe despre limitele performantelor umane; insa momentan ne rezumam aici in a sustine posibilitatea cotinuei depasiri a barierelor, in paralel cu cresterea exactitatii instrumentelor de masura a rezultatelor. Daca in unele sporturi elementele "limitative" ale performantei (spatiul, timpul, gravitatia) sunt masurabile, in altele performanta consta din invingerea directa a unui advesar sau echipe (lupte, box, tenis, jocuri), cotele de superioritate - numarul de tuse, puncte sau goluri - neconstituind un "record" decat in sens figurativ sau conventional. Cel mai bun sportiv primeste insa - in competitii cu caracter specific - titlul de campion, chiar daca performanta masurata este sau nu record. Astfel, mentionam faptul ca exista tipuri diferite de performanta, tipuri dependente mai ales de caracterul solicitarilor, in care functiile motrice, psihologice, energetice-functionale, coordinative, cognitive - perceptive, inteligente, creative - sunt diferit angajate.

Performanta indirecta. Nevoia de performanta nu este numai a sportivilor ci si a antrenorilor, specialistilor in stiinta activitatilor corporale, administratorilor si organizatorilor. Toti isi concentreaza eforturile in directia pregatirii sportivului sau echipei care trebuie sa castige, fiecare atribuindu-si merite mai mult sau mai putin justificate pentru succesul obtinut.

La realizarea performantei contribuie mai multe discipline, care, in ultimele decenii, structureaza tot mai coerent stiinta activitatiilor corporale:antropologia, fiziologia, psihologia, sociologia, pedagogia,etc; in al doilea rand este constituita din imbinarea caracteristica a mai multor factori, care pot fi grupati,in functie de natura lor, in: biologici, psihologici, sociali si materiali. Pe cel de-al doilea aspect il putem considera si multifunctional priveste ansamblul insusirilor sportivului, cele mai multe perfectibile si prin aceasta supuse procesului stiintific al selectiei si pregatirii. Este punctul de vedere analitic din care este studiata performanta sportiva de catre cei mai multi specialitti ai domeniului.

Sintetic, performanta este dependenta de capacitatea totala a sportivului- capacitate de performanta, de sistem bio-psiho-social, rezultat al perfectionarii functiilor executorii-regulatorii ale subsistemelor morfologic,functional, fiziologic, informational, decizional ti psihoreglator. Performanta sportiva este deci aspectul de excelenta (optimum)al fintei umane privita in totalitatea ei.

Varietate si interdependenta.Fiind vorba despre fiinta umana angajata intr-o intrecere sustinuta cu factorii externi, cu semenii si cu sine insusi, este evident ca aspectele care determina sau influenteaza rezultatele sunt numeroase si in acelasi timp legate intre ele fie cauzal, fie probabilist.. Factorii personalitatii acestuia sunt in primul rand cei care conditioneaza performanta .

Sportivul care este principalul subiect generator al performantei este definit de un numar foarte mare de atribute, dintre care unele sunt caracteristice pentru realizarea acesteia. El se poate dezvolta numai daca sunt indeplinite anumite conditii atat in privinta corelarii interdependente a atributelor- insusiri, calitati-aptitudini etc, cat si a determinantelor ambientale, sociale, materiale, pedagogice.

Puncte de vedere mai putin sistematice dar interesante pentru problema care o discutam este prezentata de Georges Thomas si Adrian Gagea .Primul (in: Paris , P.U.F, 1975 ) trateaza ca factori ai succesului:

Factorii sociali-politici- culturali;

Personalitatea (afectivitatea conatia inteligenta)

Motivatia si atitudiniile;

Nivelul de aspiratie si de activare;

Ereditatea

Morfologia

Aspectele fiziologice;

Psihomotricitatea.

Adrian Gagea (in 1979) discuta factorii victoriei in tirul de performanta, acordand ponderi deosebite factorilor psihici, fiziologici si calitatile tragatorului. Autorul enumera inca o serie de factori foarte diferiti care influenteaza victoria, ca de exemplu: mediul de competitie, rezultatul anterior, bioritmul, calitatea materialelor conditiile meteorologice, rezultatul adversarului .

Motivele ce influenteaza conduita sportivilor sunt diverse, dar ele pot fi subsumate satisfactiei deosebite traite ca urmare a acti­vitatii sportive.

Afirmarea de sine. Are statut de motiv major si este consi­derata drept ax motivational central al conduitei sportive. Cea mai importanta din valentele sportului consta tocmai in realizarea de sine. Activitatea sportiva raspunde unor imperative ale trebuintei.de autoafirmare, si anume : nevoia de a se face acceptat, nevoia de a primi un rang intr-o colectivitate, nevoia de a fi aprobat, nevoia de prestigiu s.a. .

Tendinta de afiliere sociala. Cea mai simpla forma de mani­festare a nevoii obiective de afiliere in raport cu un subiect uman sau cu un grup social, este cautarea contactului uman care, in sport, se realizeaza atat in cadrul echipei (viata colectiva, .antrenamente comune), cat si in cadrul competitiei.

O alta forma a tendintei de afiliere este cautarea grupului, do­rinta de integrare si de a juca un anumit rol in cadrul colectivului, tendinta satisfacuta cel mai adesea de activitatile sportive.

O a treia forma sub care se manifesta tendintele sociale se refera la nevoia de integrare in cadrul institutional in care se desfasoara activitatea sportiva : institutii sau cluburi ce impun respectarea re­gulamentelor, normelor, a standardelor si apararea prestigiului ace­lei institutii.

c)Interesul pentru competitii. Acesta se refera, de fapt, la nevoia de a participa la o lupta, la o intrecere sportiva si cuprinde o serie de subcomponente, cum ar fi : nevoia de a-si masura propria valoare prin comparatie cu performantele altora ; nevoia de succes ; nevoia de a se opune (constructiv) altora; nevoia de neprevazut (a lupta 'si a-1 invinge pe adversar) ; nevoia de a trai tensiunea competitiei (a intra intr-o experienta inedita sau cu efecte previzibile pozitive asupra personalitatii lui).

d)Dorinta de a castiga. Este unul din cei mai importanti factori ai com­plexului motivational. Dorinta de a castiga interfera, ca factor mo­tivational, cu ceilalti factori sus amintiti, putand fii divizata, la randul sau, intr-o serie de subcomponente : dorinta de posesiune, de faima, de glorie, de recompense materiale ; afirmarea de sine, legata direct de ocuparea locului I ; dorinta de a fi tot atat de bun ca ceilalti ; aspiratia de a se realiza, de a se descoperi pe sine si de a se autodepasi ; dorinta de a invinge pentru a iesi din anonimat ; nevoia de a se face cunoscut in propriul mediu sau in altele ; ne­voia de a se face acceptat intr-un anumit grup ; nevoia de a se dis­tinge, de a avea prestigiu, de a avea reputatie ; nevoia de dominare a altora ca urmare a practicarii unui sport etc. nevoia de compen­satie ; dorinta de a.apara culorile tarii sau ale clubului, imbinata cu aceea de a nu deceptiona un conducator, antrenor sau spectatorii. .

e) Aspiratia de a deveni sportiv fruntas. Componentele care for­meaza aceasta parghie motivationala majora sunt diferite : nevoia de exigenta fata de propria activitate ; tendintele legate de autoafirmare (cum ar fi nevoia de realizare, de a fi recunoscut de altii, de a avea prestigiu) ; interese materiale ; dorinta de a castiga (pentru tara, pentru club) ; influenta altor campioni care devin modele de urmat.

f) Cautarea compensatiei. Afirmarea de sine capata in anumite situatii aspectul unei cautari compensatorii.

Se disting, in principal, trei mari tipuri de activitati compensatorii : compensatia de com­pletare si echilibrare ; compensatia de depasire a inferioritatii (reale sau imaginare in plan fizic sau psihic) ; compensatia de substituire, ce orienteaza spre sport in absenta rezultatelor in alte domenii.

g) Nevoia de miscare. Nevoia de miscare este deosebit de impor­tanta in complexul factorilor cu valoare de motivare a activitatii sportive. Actul motric ofera satisfactii directe prin el insusi datorita stimularii fortei, vitezei, agilitatii, cat si datorita posibilitatii pe care o are sportivul de a-si consuma intr-o maniera acceptabila energia disponibila.

h) Combativitatea si agresivitatea. Cele doua tendinte nu sunt identice. Agresivitatea este o tendinta distructiva, o reactie violenta la frustratie, manifestata frecvent prin conduite necontrolate de furie si brutalitate.

Combativitatea este aspectul activ-constructiv al dorintei de a lupta. Sentimentul care o anima este pozitiv, iar gandirea sportivu­lui se caracterizeaza prin luciditate.

i) Gustul riscului. Neprevazutul joaca un rol esential in declan­sarea motivatiei sportivului. Mobilizarea in ultimul moment, cand nu mai e nimic de pierdut, a tuturor resurselor fizice, tehnice si psihologice incununeaza nu de putine ori eforturile sportivului sau echipei cu un succes neasteptat.

Sportivilor la care predomina motivatia de obtinere a succesului le sunt specifice reactiile de mobilizare activa, reactii asemanatoare cu cele de furie. In cazul celor dominati de motivatia de evitare a esecului sunt mai pregnante reactiile de tip anxios (Ciucurel, 2006). Aceasta fiind o alta caracteristica ce pare sa diferentieze sportivii de persoanele care nu practica nici un fel de sport, este stabilitatea emotionala .

Numai atunci cand are o mobilitate ridicata a conduitei si o capacitate de adaptare la conditiile mereu schimbatoare, atunci sportivul suporta mai usor stresul competitional. 

Dar paradoxul consta in aceea ca mobilitatea si flexibilitatea comportamentului sunt corelate de regula cu o hiperactivitate emotionala, chiar si la stimuli minori (apud Holdevici, 1993).

Unii sportivi nu sunt atat de echilibrati pe cat ar vrea ei sa para, dar multi din ei au o serie de particularitati care compenseaza insuficienta stabilitate emotionale (de exemplu, forta caracterului, nevoia de performanta etc.), care le asigura starea psihica optima pentru competitie.