Elitele politice si administratia publica

Elitele politice si administratia publica

Notiunea de administratie publica cunoaste o multitudine de sensuri, preocuparile cercetatorilor si specialistilor fiind axate pe clarificarea acestei notiuni luata ca forma de executare a puterii executive in stat. Termenul de administratie provine din limba latina "administer", traducandu-se prin: agent, servitor, sau in alt semn prin instrument. Administratia publica este un termen mult mai cuprinzator decat conducerea publica sau managementul public, deoarece nu se limiteaza la management ci il include, ea cuprinzand imprejurarile sociale, politice, culturale si legale care afecteaza activitatea si conducerea institutiilor publice. Notiunea de administratie publica este foarte variata, ea putand fi descrisa prin termeni diferit Referindu-ne la sensul de baza, la menirea si trasaturile fundamentale, vom intelege prin administratie publica activitatea care consta in principal in organizarea si asigurarea executarii legii, adica a Constitutiei si a tuturor actelor normative si juridice emise de autoritatile statului de drept.

Astazi se vorbeste din ce in ce mai mult la nivel global de concepte precum statul de drept, axat pe recunoasterea si respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si in consecinta se va intemeia si structura in baza anumitor coordonate derivate din valorile de mai sus amintite: separarea puterilor, descentralizarea serviciilor publice si autonomia administrativa. Structurile functionale si organizatorice se regasesc in aceste conditii atat la nivel central cat si la nivel teritorial-local. In tara noastra, administratia publica in ansamblul ei se afla intr-un proces complex de reforma, de restructurare. Baza acestui proces o constituie legea fundamentala, Constitutia Romaniei in 1991, in care sunt statuate printre altele statul de drept, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor.Trebuie subliniat ca prin conceptul de autonomie locala este desemnata o autonomie administrativa. Autonomia organelor locale nu inseamna independenta si mai mult decat atat, prin aplicarea acestor principii nu poate atinge sub nicio forma principiile constitutionale fundamentale, caracterului unitar si indivizibil al statului roman. Problemele si aspectele dezbatute in aceasta lucrare trebuie abordate intr-o maniera complexa, sistemica, administratia publica fiind un sistem complex, aflat in interdependenta cu celelalte sisteme ale sistemului social global. Datorita scopului pe care il deserveste si al locului pe care il ocupa, si anume acela de palier intermediar intre politic si social, transpunand in practica deciziile politice ale statului, administratia publica are un dublu caracter in raport cu sistemul social global: este parte integranta si totodata integratoare a acestuia, prin pozitia sa de executant, de mijlocitor, pe care o ocupa.

2. Termenul de administratie publica

Provine din limba latina, "administer", traducindu-se prin: agent, slujitor, sau, intr-un alt sens, instrument. Verbul "administrare" inseamna a da o mina de ajutor, a conduce sau a dirija. Cuvintul "administer", aproape sinonim cu "minister"- care inseamna: servitor, ingrijitor, ajutator - s-a format din radacina "minus" - "minor", care inseamna mai putin si din prefixul "ad", care arata directia , "sensul" si subliniaza starea de inferioritate in raport cu "magister", ce se traduce prin cel care comanda, superiorul, seful - cuvint care s-a format din "magis", care inseamna mai mult.

Dictionarul limbii romane retine pentru verbul "a administra" explicatia: a conduce, a cirmui, iar pentru "administratie"- totalitatea autoritatilor administrative existente intr-un stat, sectie sau serviciu, care se ocupa de probleme administrative ale unei institutii sau agent economic.

"Dictionary of American Government and Politics", editat la "The Dorsey Press" - Chicago, Illinois, in anul 1988, sub ingrijirea prof.Jay M.Shafritz de la University of Pittsburgh, retine pentru cuvintul "administration" mai multe sensuri, si anume. 1. Conducerea si indrumarea afacerilor guvernelor si institutiilor, 2. Termen colectiv pentru toti oficialii din aparatul guvernamental, 3. Executarea si implementarea politicii publice, 4.Timpul in care se afla in functie un sef executiv, precum presedinte, guvernator sau primar.

Asfel, administratia Carter inseamna acei ani (1977-1981), cand Jimmy Carter a fost presedintele Statelor Unite, 5. Supravegherea averii unei persoane decedate pentru a se plati taxele si a se repartiza bunurile si averea catre mostenitor

In limbajul curent termenul "administratie"este utilizat in mai multe sensur Astfel, prin administratie se poate intelege. continutul principal al activitatii puterii executive a statului, sistemul de autoritati publice care infaptuiesc puterea executiva, conducerea unui agent economic sau institutii social-culturale, un compartiment (directie, sectie, sector, serviciu, birou) din unitatile direct productive sau institutii social-culturale, care nu desfasoara nemijlocit o activitate direct productiva.

Dintre primele sensuri ale termenului de administratie, preocuparile teoretice s-au axat in principal pe clarificarea notiunii de administratie publica, luata ca forma de exercitare a puterii executive in stat, mai ales datorita importantei pe care o reprezinta cunoasterea exacta a acestei activitati in intimitate, a modului in care trebuie sa fie organizata realizarea ei in practica, moment esential, de care depinde in mare masura infaptuirea rolului statului in organizarea si conducerea societati

"Dictionary of American Government and Politics" retine pentru sintagma. "public administration" urmatoarele explicati 1. Functia executiva in guvern, executarea (aplicarea) politicii publice, 2. Organizarea si conducerea poporului si a altor resurse pentru atingerea obiectivelor guvernarii, 3. Arta si stiinta conducerii aplicata la sectorul public .Administratia publica este un termen mai larg decit conducerea publica (managementul public), pentru ca acestea nu se limiteaza la management, ci include imprejurarile politice, sociale, culturale si legale care afecteaza conducerea institutiilor publice.

Administratia publica este o categorie atit de abstracta si variata, incit poate fi descrisa in termeni diferitTotusi, o definire a administratiei publice este necesara. Pentru aceasta, se impune, in primul rind, sa se stabileasca care sunt granitele generale ale acesteia si sa fie exprimate principalele concepte ale disciplinei si practicii administratiei publice.De asemena, in al doilea rand, definirea administratiei publice ajuta la incadrarea acestui domeniu intr-un larg context politic, economic si social. In al treilea rind, luarea in considerare a definitiilor majore ale administratiei publice releva faptul ca exista trei abordari distincte pentru acest domeniu. Din acest punct de vedere este de mentionat ca de-a lungul anilor s-a manifestat dorinta teoreticienilor si practicienilor de a accentua una sau alta din aceste abordari, fiecare abordare tinzind sa reliefeze diferite valori, diferite moduri de organizare, diferite metode de dezvoltare informationala si puncte de vedere.

Dintr-o mare varietate de definiti mentionez cateva, prezentate de Richard Stillman in "Public Adminstration. concepts and cases" (Boston, Houghlon Wiffin, 1978), definitii formulate de diferiti autori americani, dupa cum urmeaza:

John J. Corson si J.P.Harris definesc concis administratia publica, drept "activitatea prin care se realizeaza scopurile si obiectivele guvernului",

John Pfiffner si Robert Presthus releva ca "administratia publica, ca domeniu de activitate, este in principal preocupata de mijloacele pentru implementarea valorilor politice",

James W.Davis precizeaza ca "administratia publica poate fi cel mai bine identificata cu ramura executiva a guvernarii",

Nicholas Henry formuleaza complex definitia administratiei publice, "aceasta diferind de tendinte politice, atit prin accentuarea comportamentului birocratic dar, mai ales, prin sistemul structurilor proprii si metodologiilor aplicate pentru realizarea scopurilor guvernamentale",

Dwight Waldo releva ca "procesul administratiei publice consta in actiunile de continua, cea "de afaceri" a guvernului, preocupata cu punerea in aplicare a legii, care este realizata de corpurile legislative (sau alte autoritati) si interpretata de curtile de judecata, prin procesul de organizare si conducere",

Felix si Loyd Nigro dezvolta definitia administratiei publice in cinci puncte: a) este un efort al unui grup care coopereaza intr-un cadru public; b) acopera cele trei ramuri - executiva, legislativa si juridica - si relatiile dintre ele; c) are un rol important in formularea politicii publice si este de aceea o parte a procesului politic; d) este diferita de administratia privata prin trasaturi semnificative si e) este asociata de aproape cu numeroase grupuri private si de indiviz

David H. Rosenbloom, se intreaba ce concluzii pot fi trase din aceasta varietate de definitii ale administratiei publice. Raspunsul este larg si inscris pe puncte astfel:

1.Administratia publica are patru diferiti observatori, diferite sensuri, lipsind un inteles general, semnificativ teoretic si practic.

Faptul ca nu se poate defini in mod clar substanta si procesul administratiei publice este o scuza greu de acceptat, dar fenomenul exista si societatea cauta sa-si imbunatateasca sistemul de birocratie publica;

2.Administratia publica, in mod paradoxal, nu este o disciplina de sine statatoare, deoarece studiul acesteia se suprapune peste alte discipline, incluzand stiintele politice, sociologia, economia, psihologia si administrarea afacerilor (business administration). Desi aceasta abordare contine un mare grad de adevar, in practica se considera nesatisfacatoare, pentru ca lasa fara abilitate de a analiza, in mod coerent, un aspect major al vietii publice americane contemporane, si anume: intensa si puternica birocratie guvernamentala.

Din toate acestea se poate trage concluzia ca toate definitiile prezentate sunt de ajutor pentru ca administratia publica implica activitate, are contingenta cu politica, tinde sa fie concentrata in ramura executiva a guvernarii, difera de administratia privata si este preocupata de aplicarea legi

Se poate defini intr-un mod propriu ceea ce inseamna administratia publica: folosirea teoriilor si proceselor manageriale, politice si juridice in vederea realizarii mandatelor guvernarii legislative, executive si judecatoresti, pentru a asigura reglementarile si serviciile pentru societate in ansamblu, cat si pentru segmentele acesteia.

Intelegand prin administratie publica acea activitate care consta in principal in organizarea si asigurarea executarii, dar si in executarea nemijlocita a prevederilor Constitutiei, ale tuturor actelor normative si ale celorlalte acte juridice emise de autoritatile statului de drept, activitate realizata in principal de catre autoritatile administratiei publice, desprindem pe de o parte pozitia administratiei publice in cadrul diferitelor activitati ale autoritatilor statale sau ale colectivitatilor locale, iar, pe de alta parte, descifram cele doua elemente componente esentiale si indispensabile ale administratiei publice, si anume elementul structural-organic si elementul functional[1].

Spre deosebire de administratia statului totalitar, unde aceasta este intotdeauna la dispozitia exclusiva a puterii unice, fiind organizata centralizat si unitar la nivelul intregii colectivitati nationale si, pe cale de consecinta, consstituie intotdeauna o "administrasie de stat", in condisiile statului de drept, in care separasiunea puterilor, descentralizarea serviciilor administrative si autonomia administrativa constituie coordonate fundamentale, structurile organizatorice si functionale ale administratiei sunt amenajate atit la nivelul statului, deci al colectivitatilor locale, unde este organizata si functioneaza administratia publica locala.

Pentru a preciza rolul administratiei publice in conditiile statului de drept este necesara o analiza sistematica, mai cuprinzatoare, care - depasind analiza structurala si functionala (ce se refera la comportamentul intern al administratiei) - urmareste studierea relatiilor interne ale sistemului (care sunt considerate relativ stabile, fiind consacrate mai ales in norme juridice) si relatiile sistemului cu mediul social inconjurator.

Cunoasterea si aprofundarea relatiilor structurale interne ale administratiei publice - institutiile administrative, autoritatile administrative, colectivitatile locale etc., regulile juridice sau nejuridice, mijloacele materiale si umane ale administratiei publice - nu se pot realiza in bune conditiuni daca nu stabilim mai intii care sunt relatiile, pe de o parte intre administratia publica centrala sau locala ca subsiteme ale sistemului social global si celelalte elemente ce formeaza subsisteme distincte si care, impreuna, compun mediul sau cadrul social inconjurator al administratiei publice.Cunoasterea acestor relatii dintre administratia publica si celelalte elemente ale sistemului social, mai ales a influentelor reciproce antre acestea, permite conturarea rolului administratiei publice, misiunilor sale; intr-un cuvant adecvat limbajului adoptat de teoria sistemelor, conturarea functiilor administratiei publice in cadrul societatii .

Administratia poseda o anumita autonomie, al carei grad este variabil dupa epoci, natiuni, regimur

In fiecare tara exista o anumita putere administrativa.Aceasta datorita continuitatii activitatilor administratiei si a serviciilor sale, datorita permanentei, tehnicitatii, competentei si functionalitatii sale si, de asemenea, datorita existentei unei caste, formate din personalul politic si administrativ.

Administratia exercita o anumita influenta asupra guvernului, sugerindu-i anumite atitudin Administratia are putere pentru ca ea insasi este o forta, o putere.

Intr-o forma generala, permenenta acluala a functionalor, continuitatea administratiei, estompeaza amploarea schimbarilor politice , schimbari care rezulta din deplasari in majoritatea parlamentara, din ascensiunea la putere a unor partide aflate in opozitie sau chiar necunoscute.

In administratie, anumite organe, anumite servicii, exercita in domeniile care le sunt proprii o anumita influenta speciala. Diferitii functionari din ministere, diferitii lucratori au cuvant greu asupra vointei oamenilor politic

Exista chiar o tendinta a administratiei de a deveni independenta fata de putera politica, de a nesocoti autoritatea acesteia.

Guvernul, dintotdeauna si in toate tarile, s-a preocupat de a tine in mina administratia, de a se proteja impotriva nesupunerii si a fortei excesive a functionarilor.

De aceea si-a rezervat mijloacele de actiune, el fiind cel care-i numeste, avanseaza si revoca pe functionarii superiori, exercita puterea ierarhica si puterea disciplinara.

Uneori, guvernul este slab inarmat pentru aceasta (de ex. Prin acordarea dreptului la greva al functionarilor in unele tari).

Functionarii profita de avantajele atasate functiei si doresc ca ele sa se reflecte in aceasta. Dar administratia nu exercita activitatea sa in propriul sau interes economic, nici in interesul agentilor sai, nici nu se face in "interesul printului", adica al puterii suverane.

Ea este destinata, in toate tarile moderne, rezolvarii treburilor publice, este legata de sistemul statal si trebuie sa colaboreze cu publicul; ea este investita cu mijloacele de constringere, dar, in practica, ea o intrebuinteaza pe cale de exceptie.

Termenul de "administratie" este comod si se aplica ansamblului aparatului administrativ, dar in administratie exista de fapt mai multe "administratii". Acestea prezinta de la una la alta deferente, nu au aceleasi trasaturi, aceleasi procedee in cadrul aceleiasi tar

Cu toate acestea, fara sa ne oprim la sistemele de relatii, administratiile aceleiasi tari sunt animate de spirit identic, au anumite caractere comune, optand pentru aceleasi reguli generale, astfel ca principalele sisteme administrative constituie, fiecare in parte, un tot. Institutiile administrative, sistemul administrativ al unei natiuni nu formeaza un ansamblu izolat, o institutie inchisa, independenta de mediul in care exista.

Din aceasta cauza, in fiecare tara si in fiecare moment al istoriei, regimul administrativ este rezultatul unei serii de cauze, in cea mai mare parte exterioare lui; el reflecta regimul politic, economic, social al poporului in care el se aplica, din epoca in care se plaseaza; el este marcat de vointe, raspunde la aspiratii si nevo

Sistemul administrativ englez, sistemul administativ german, cel rusesc sau chinezesc, poarta amprenta caracterelor esentiale pe care le prezinta organizarea politica, economica si sociala a Angliei, Germaniei, Rusiei, Chine

Fara indoiala ca orice sistem administrativ are in el o anumita parte de mostenire, de traditie, care-i este inerenta. Regimul administrativ al unui popor exercita influente asupra vietii politice, economice, si sociale a poporului respectiv. Astfel, sistemul adminsitartiv englez, in aspectul sau clasic, favorabil colectivitatilor locale si care pune administratia si pe cei administrati pe picior de egalitate in fata puterii judiciare, a contribuit la dezvoltarea in viata locala a unui anumit apetit pentru participare la afacerile publice si a facut sa creasca la cetatean sensul libertati Alte sisteme, care nu au astfel de garantii eficace, antreneaza toropeala cetatenilor, pasivitatea lor. Aceasta conditioneaza esecul sau succesul in administratia diferitelor natiunAsadar, un regim administrativ intr-o tara nu este numai un rezultat, ci este si o cauza.

Notiunea de adminsitratie publica devine extrem de contorversata atunci cand vine vorba de difcultatea e Pe de o parte opinia generala a oamenilor este diferita. Uneori e contradictorie iar pe de alta parte autorii de specialitate, teoreticienii, nu au reusit inca sa se puna de acord cu privire la o definite clara. In aceeasi oridine de idei se pot gasi numeroase definitii ale conceptului de adminsitarie publica, fara a putea deocamdata cu certitudine spune ca este corecta. O prima definite ar putea fi cea data de Antonie Iorgovan, conform caruia administratia publica reprezinta o categorie de autoritate publica. Cu alte cuvinte, potrivit acestui autor, administratia publica nu este altceva decat o parte integranta a puterii executive, care, pe langa faptul ca executa legile le pune in practica, mai presteaza servicii publice, adica servicii in beneficiul cetatenilor. Autoritatea administratiei publice rezida, tot in opinia autorului, in faptul ca este o putere publica, adica o autoritate, care, chiar daca nu este aleasa, este numita de persoanele alese de popor sa ii reprezinte.

O a doua definitie a conceptului de administratie publica ar putea fi cea a lui Charles Debbash, conform caruia ea este "aparatul de gestiune a problemelor publice'. Astfel spus, un popor, o comunitate locala, se confunda cu o problema fie ea de ordin etnic, transportational (nevoia de un mijloc de transport in comun care sa aiba o anumita ruta), iar administratia publica nu este altceva decat instituia care ofera solutia acestei probleme. In sensul concret, luand exemplul de mai sus, administratia publica, in speta primaria, cere regiei de transport in comun intorducerea unor linii pe ruta ceruta de cetaten

Avand in vedere profundele schimbari ce au loc in perioada contemporana, societatea umana este chemata sa faca fata asa cum spune economistul american Alvin Toffler "socul viitorului". Aflata intr-o relatie indisolubila cu statul, administratia publica se afla astazi in fata unor cerinte complexe, de reforma, de restructurare, in vedrea indeplinirii pe mai departe a rolului e

Asa cu afirma G.Timsit, in binecunoscuta lucrare "Teoria administratiei", imaginile viitorului pe care le propune, modelele de administratie constituie imaginea unei administratii ideale. Dar dupa cum practica si experienta ne invata, nici un proces evolutiv nu conduce in general la atingerea modelulu Acesta din urma reprezentand doar proiectia in viitor a unei solutii, din necestate in cele din urma, o solutie ideala perfecta. De aceea drumul, planul, strategia, care conduce spre solutia ideala, spre un model perfect trebuie concepute intr-o maniera flexibila, acest lucru constituind atat o modalitate de abordare realista a oricarui fenomen, in general, si administrativ in special, cat si o cale sigura catre indeplinirea cu succes a dezideratului propus.

Astfel, pornind de la obiectivele ce apar ca esentiale, imaginile unei administratii ideale, sunt mai degraba proiecte ale unor structuri administrative care par a fi cele mai realiste sau cel putin satisfacatoare. Administratia publica contemporana se confrunta cu o serie de probleme dintre cele mai diverse. Problema schimbarii unui sistem paralizat de blocaje institutionale si culturale, problema cercetarii inei birocratii omnipotente, si in general problema eficientei si eficacitati Prin noile modele de administratie, se cauta remedii la problemele actuale. Pentru aceasta ele tind sa se diferentieze si chiar sa se separe radical de modelele clasice ce prognozau doar un viitor mai bun in general.

Solutiile care s-au conturat din ce in ce mai accentuat la provocarile viitorului pentru administratia publica par a fi cel putin doua, denumite idealuri la nivel teoretic dar si practic: idealul descentralizarii pentru a permite schimbarea sistemului administrativ si idealul statului holding, pentru a debarasa statul de birocratia sa.

3. Aspecte generale privind administratia publica locala.

Infatuirea statului de drept in Romania, dupa revolutia din decembrie 1989, a necesitat reorganizarea administratiei publice pe baza unor principii noi, urmarindu-se promovarea si respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor. In doctrina s-a aratat ca statul de drept nu trebuie inteles in mod simplist ca fiind statul care "infaptuieste domnia legii in intreaga lui activitate, fie in raporturile cu cetatenii, fie cu diferitele organizatii sociale de pe teritoriul lui". Mai este necesar ca statul sa fie "organizat pe baza pricipiului separatiei puterilor in stat", iar legea, prin continului ei, "trebuie sa cuprinda reglementari bazate pe recunoasterea si garantarea eficienta a drepturilor si libertatilor inerente naturii umane". Dominata de acest spirit democratic al promovarii si apararii drepturilor si libertatilor umane, Constitutia Romaniei din 1991 a statuat, iar in primul ei articol, ca "Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic, reprezinta valori supreme si sunt garantate".

ELITELE

DEFINITII SI PERSPECTIVA COMPARATIVA

4. In jurul notiunii de "elita".

Conceptul de "elita" este aproape necunoscut istoriografiei romanesti de dupa cel de al doilea razboi mondial. Chiar si in Occident a existat o anumita reticenta fata de acest concept, din cauza influentei profunde pe care a exercitat o marxismul asupra a numerosi intelectual Istoricii preferau sa vorbeasca despre clase sociale superioare mai degraba decit despre elite, deoarece claselor li se putea da o definitie bazata pe pe criteriul ecomic. Gruparea membrilor societatii in functie de proprietatea asupra "mijloacelor de productie" difera insa de reductionism, pentru ca pe linga acest criteriu exista o serie de alti factori care pot defini pozitia individului in societate.

Notiunea de "elita" pare sa rezulte din insusi specificul fiintei umane.Ernest Renan scria: "Inegalitatea este inscrisa in natura; ea este consecinta libertatii, iar libertatea individului este un postulat necesar al progresului uman".In mod evident oamenii se difererentiaza in functie de numeroase criterii si notiunea de "elita" deriva din varietatea fiintei umane. De fapt notiunea ar trebui folosita la plural, deoarece ea se refera la diferite sfere ale vietii sociale: cea politica, sociala, militara, culturala, religioasa, etc."Le Grand Larousse" defineste "elita" ca un "grup minoritar de persoane avind un loc eminent in societate, loc datorat anumitor calitati valorizate din punct de vedere social". Notiunea de "elita" a fost introdusa in sociologie de Vilfredo Pareto care vedea in ea totalitatea membrilor "superiori" ai unei colectivitati, functiile acestora ar consta in a coordona diversele practici sociale, de a prezerva valorile dominante ale colectivitatii si de a simboliza unitatea acesteia. Sociologul francez Bruno Carré sustinea ca notiunea de "elita" este preferabila din trei motive: 1)Ea "permite sa se evite includerea grupului studiat in notiunea de clasa sociala, restrictiva a priori discriminatorie, fiind direct legata de dialectica marxista a luptei de clasa". 2)Ea "autorizeaza anumite explorari filosofice si religioase". 3)"In jurul acestui germen gandirea stiintifica s-a structurat cel mai adesea".

Vilfredo Pareto definea notiunea de "elita" pe de-o parte ca fiind echivalenta claselor superioare, formate de membrii cei mai bogati ai societatii; pe de alta parte, conceptul de "elita" rezulta la Pareto din opozitia dintre cei care poseda puterea politica si cei lipsiti de ea.

Gaetano Mosca stabilea o relatie sistematica intre notiunile de "elite" si "mase". Dupa el, elita se afla deasupra societatii deoarece este compusa din individualitati superioare, dar si pentru ca este organizata in structuri specifice. "Superioritatea consta in faptul ca poseda un animit atribut apreciat in societate. Acest atribut de excelenta legitimeaza elita in timp ce organizarea sa reprezinta mijlocul perpetuarii pozitiei pe care o ocupa.Mosca a fondat doctrina clasei politice , pe care o definea ca "minoritate organizata a guvernantilor". Acest grup exista in orice societate si se impune intotdeauna majoritatii dezorganizate a guvernatilor. Distinctia intre guvernanti si guvernati - introdusa de Mosca in sociologie - reprezinta disocierea intre cei care detin si exercita puterea publica si cei care formeaza "clasa numeroasa a persoanelor care nu participa niciodata in mod real la guvernare si care nu fac decit sa o suporte". In orice tara, sub orice regim, este necesara o "masina guvernamentala, o organizare a puterii care cuprinde in mod natural o minoritate numerica, prin care se desfasoara toata actiunea guvernarii". Aceia care fac parte din clasa politica intruchipeaza vointa psiho-sociala de suprematie; ei sunt animati de ceea ce Gaetano Mosca numea "pasiunea naturala a omului pentru putere si pentru avantajele care deriva din ea".

Calitatile necesare pentru a face parte din clasa politica difera in functie de timp si de tara. In societatile primitive "clasa politica" era constituita din reuniunea sefilor de trib, criteriul conducatorilor fiind valoarea lor militara. In evul mediu elita era formata din seniori feudali a caror ascensiune se datora la origine virtutilor lor militare, dar si din clerici a caror pozitie sociala era bine stabilita in ierarhia medievala europeana. Criteriul exclusiv si legal pentru formarea clasei politice feudale il reprezenta nasterea. Desi ea si-a pierdut rolul in societatea moderna, a continuat sa aiba o certa importanta, deoarece nasterea implica adesea un anumit nivel material, relatii sociale, cunostinte intelectuale si chiar obiceiul de a comanda sau de a ocupa pozitii in societate. Un factor al ascensiunii sociale il reprezinta bogatia, a carei forta politica rezida in ea insasi, gratie avantajelor pe care le ofera celui care o poseda.

Gaetano Mosca spunea ca clasa politica este fondata pe un principiu de legitimitate, numit "formula politica", ce cunoaste trei tipuri: cea care se bazeaza pe o credinta supranaturala (monarhia), cea care are drept fundament principiul rational (republica), cea care imbina supranaturalul si rationalul (de exemplu, cea oglindita in titulatura regelui Italiei, "prin gratia lui Dumnezeu si vointa natiunii").

Notiunea de "elita", folosita de Vilfredo Pareto pentru prima oara in 1902, in lucrarea sa despre "Sistemele socialiste", corespunde celei de "clasa politica", discutata de Gaetano Moasca. Pareto subliniaza inca un factor care contribuie la coagularea si structurarea elitelor: cel ideologic. In opinia sociologului italian, opozitia dintre elitele dominante si cele contarare lor, precum si succesiunea neintrerupta a elitelor izvorasc tocmai din confruntarea dintre ideologi Pareto insa este de parere ca exista o succesiune perpetua a elitelor: "Aristocratiile nu dureaza. Oricare ar fi cauzele, in mod ineluctabil dupa un anumit timp ele dispar. Istoria este un cimitir al aristocratiilor Si nu dispar numai prin numarul lor, ci si prin scaderea calitatii lor, deoarece energia lor decade"Elitele se afla intr-un proces continuu de innoire; o elita in decadere face loc alteia in ascensiune. Evolutia elitelor este, strins legata de problema mobilitatii sociale, ca si de modalitatile de reproducere a elitelor. Astfel daca luam in consideratie doua generatii succesive, reproducerea statului social apare ca probabila si frecventa. Tatii si mai ales mamele transmit copiilor lor o parte considerabila din propriul lor capital cultural si, prin urmare social. Ne putem intreba daca se poate constata acelasi fenomen si de-a lungul a trei sau patru generati Faptul nu este deloc sigur deoarece - dupa comparatia sociologului Maurice Flamant - ca in electrictate, "pierderile pe fir" cresc direct proportional cu lungimea transmisie

Notiunea de "mobilitate sociala" - studiata in profunzime de sociologia americana - este foarte utila pentru explicarea formarii si evolutiei elitelor. Gradul mobilitatii sociale este foarte ridicat cind aceasta se refera la veniturile indivizilor, deoarece ele cresc sau se micsoreaza puternic chiar in decursul vietii detinatorilor lor. Acest fenomen este mai putin manifest la extremitatile ierarhiei siciale. Cei avantajati au mai multe sanse de a-si conserva pozitiile lor decit membrii clasei de mijloc , dupa cum cei saraci intimpina multe dificultati in schimbarea statutului lor social.

Reproducerea elitei politice inseamna de fapt mentinerea la putere a reprezentantilor unui grup de familii cu stare[4]. Fruntasii acestor familii datoreaza influenta lor patrimoniului adesea considerabil transmis din generatie in generatie. Aceasta elita apare in ochii non-elitei ca un grup suprapus care traieste in circuit inchis si dispune de toate atuurile. Numele, uneori titlul de noblete, adesea educatia, intotdeauna starea materiala prospera. Aceasta lume se inscrie in formula. "Ei sunt tot ceea ce noi nu suntem" . Membrii elitei trebuie in principiu sa respecte o disciplina stricta pentru a conserva caracterul distinct al grupulu Dinastiile familiale, asa cum se prezinta ele astazi in Occident, reprezinta o combinatie de rentieri si de speculatori, de mari burghezi, de aristocrati veritabili si fals Elita franceza a epocii contemporane, isi are radacinile in burghezie si in aristocratie, dar aspectele aristocratice par sa domine cel mai adesea comportamentul e Dupa observatia justa a socilogului Bruno Carre, "Europa in ansamblul sau duce dupa sine aceasta necesitate de a se asemana aristocratiei pentru a face parte din elita".

Aceasta tendinta, foarte manifesta in elita franceza, facea obiectul unui interesant articol al istoricului Guy Chaussinand-Nogaret, La Noblesse, ministere de l'ideal. Autorul analiza modalitatea in care burghezia franceza a secolului al XIX-lea a asimilat si a imitat valorile si conduita nobolimii, ceea ce permite nuantarea mecanismului de succesiune a elitelor de care vorbea Vilfredo Pareto. "Nasterea criteriu de selectie discutabil, pe care noile elite l-au combatut, cit timp reprezenta un obstacol fata de ambitia lor, a fost recuperata de ele si inca de curand se admitea ca adevar demonstrat ca este nevoie de patru generatii pentru a se crea un "burghez", cerinta care raspundea punct cu punct pretentiilor nobiliare care recunosc un gentilom la o filiatie de patru grade".

"Elitele - continua istoricul francez - erau profund marcate in alegerea carierei lor si in exigentele lor, in investitiile si sensibilitatea lor , de comportamentele si idealurile nobilimii traditionale. Serviciul statului, ramas mult timp ambitia aproape exclusiva si consacrarea suprema, precum si devotamentul fataa de acest serviciu, descind direct din slijba regala si din fidelitatea fata de rege pe care nobilimea le-a intruchipat" . A existat, de altfel, un "metisaj" genealogic si ideologic intre aristocratie si burghezie. Nobilimea a exercitat asupra burgheziei fascinatia istorie

5. Elite politice si elite culturale; circulatia si reformarea elitelor

Teoriile elitiste imbratiseaza teza ca elita, indiscutabil, este fauritoare a istorie Si "clasicii" acestei pozitii (V.Pareto, G.Mosca, R.Michels) dar si A. Etzioni (dupa care elita este purtatoarea "constiintei active" a societatii) impun, explicit, constatarea ca masa suporta actul guvernarii, manipularea si violenta elite Ortega Gasset, in teoria sa despre "revolta maselor", propune o definitie culturologica a elitei (ca fiind opusa "mediocritatii mase") iar, mai apoi, E. Shills, vorbind despre "mari agregate de fiinte umane", inalta conceptul de masa la o spectaculoasa cariera sociologica. Elita are un rol pozitiv in istorie si salvator pentru mase, operindu-se distinctia intre o minoritate organizata, "rationalizatoare" si o majoritate dezorganizata, compunand masa. Eminescu avertizase ca elita (adica in limbajul poetului national "patura superpusa") poate deveni o forta dezorganizatoare fata de clasele pozitive si "tara reala". Iar Marx transfera rolul hotaritor in Istorie claselor, elaborind o "utopie eshato logica proletariana", o data cu trecerea naturala de la o compozitie difuza a claselor la una inalt structurata. Eminescu facea remarca ca elitele sunt raspunzatoare, de inaltarea si declinul popoarelor. Faimoasa constatare eminesciana ("Inteligente se gasesc foarte adesea - caractere foarte arare"), fortificind rostul "oamenilor de caracter" (constituind "axul antropologic" al societatii) si intersectind astfel, conceptia lui G.Mosca referitoare la "elite virtuoase", indica indubitabil ca si elitele sunt supus degradari Cum "formula politica" este in viziunea eminesciana cel mai adesea corupta, rezulta ca soarta popoarelor nu poate fi despartita de tipul sistemului de recrutare a elitei, implicit de o abordare care recupereaza "tipul realist", istoric .

Negresit ca societatea supravietuieste prin poltica. Mediocritatea clasei politice rominesti este o evidenta dar putem gasi si o explicatie: ca este in formare si n-a beneficiat de o tranzitie "de catifea". Partidele sunt inca puternic "personalizate", mai putin coagulate doctrinar iar multi dintre cei care au patruns pe scena politica, atrasi de privilegii, par mai degraba preocupati de propria imagine decit de raspunderea publica asumata. Daca dreptul la opinie nu poate fi prescris si civismul, chiar zgomotos, a face politica in chip profesionist ni se pare, din unghiul intereselor creatorului, o preocupare devoranta, cronofaga. El traverseaza dureroasa dilema a optiuni Si pina la urma intelege ca specializarea e inevitabila si in cimpul politic, reintorcindu-se - de regula - la uneltele sale. Iar pentru cei care au parasit (sau vor parasi)literatura, insertia politica ar trebui sa insemne o optiune naturala, precum vocatia scrisulu Invocata aici, sintagma poetului ridica insa alte semne de intrebare. Poate un spirit liber sa accepte nestinjenit "granitele de partid" ori tarcul dotrinar? Judecind din perspectiva circulatiei elitelor va trebui sa recunoastem ca politizarea feroce nu incurajeaza selectia ci cultiva, profitabil, alinierea: docilitatea si maniheismul (simptom al infantilismului politic) devin o trambulina fara suport axiologic. Numele de autoritate, venind dinspre elita culturala care au intrat in viata politica au beneficiat de ceea ce, psihosociologic, se numeste fenomenul de "iradiere a prestigiului", dar suportind si erodarea lu

Inainte de a examina reactia elitei (elitelor), ar trebui sa observam ca ceea ce consideram a fi elita politica, suspectata de mediocritate, suporta acuya degradarii, departe de cerintele moralitatii si ascetismului, fromulate raspicat de Traian Braileanu. Nu intamplator sociologul cernautean reamintea ca miza societatilor este chiar miza elitelor sale. Si pentru Mihail Manoilescu, marcat de "cumplita decadere" a clasei conducatoare ("aserva si tiratoare"), doar "rezistenta si reactiunea, inspirate de mobile superioare" ar semnala existenta elitelor. Cum a functionat aceasta rezistenta pina la explozia politica din 1989? Din pacate asistam acum la dilatarea conceptului de rezistenta, la inmultirea inflationara a dizidentilor sub flamura "curajului secund" si, nu in ultimul rind, la umflarea "sertarismului". Iar, pe de alta parte, la "golirea scenei", prin furibunde atacuri, abil orchestrate, impotriva unor valori, cu intentie umoral-demolatoare si cu o stravezie motivatie politica. Incit, reintorcindu-ne la C. Radulescu - Motru analizind vitriolant "opera desavirsita de politicianismul romin", cu speranta - marturisita- de a pune bazele unei "culturi sanatoase", regeneratoare, pentru societatea noastra vom observa ca vechile sale constatari sunt, din pacate, valabile si az Degradarea si disolutia. Intretinute de invazia politicianismului - ca agent al "mimetismului social" - il conduceau spre o previzibila concluzie, propunind schimbarea "elitei sociale" vechi, de o nemasurata "plasticitate". In epoca numita "cultura critica romaneasca" era mai mult decit un curent de idei si se afirmase printre primele de acest gen din spatiul european. Se impune, data fiind presiunea realitatilor postmoderniste tocami resuscitarea "culturii critice", sociologic fundamentata, punand in discutie calitatea elitelor rominest Cu speranta, e drept, palida de a corecta diagnosticul aceluiasi C. Radulescu- Motru, fermulat la inceputul veacului: elementele minoritatii noastre ("purtatoare de civilizatie") "sunt mai mult forte de consumatie decit de productie". Evident, chestiunea se pune in alti termeni in contextul postmodernismului, promovind - prin pluralism - o dezarticulare a societatii si o diminuare a rolului coeziv (coercitiv) al politicului cita vreme vorbim de o "putere difuza".

Nepregatita pentru a gestiona o societate frisonata, in primii ani de elanuri demolatoare si violenta stradala, clasa politica dovedeste - si dupa un deceniu - o neputinta care risca sa compromita o mare sansa istorica. Daca revolutia va fi ratata, elitele vor trebui sa raspunda la judecata istorie Evident, explicatii se vor gas Prima dintre ele si cea mai la indemina priveste absenta elitei alternative. Dupa experimentarea comunismului prin suprasolicitarea paroxista a politicului si altoiul balcanismului, cu efecte devastatoare in plan moral, rastunarea decembrista nu a gasit la noi o elita antitotalitara. Partidul unic nu a ingaduit manifestarea elitelor alternative iar personalitatile culturale, grupul disidentilor nu aveau statut de elita politica. Mai mult, importiva simptomelor de elitism si veleitarism politic, lipsa unui proiect socio-uman ca si slaba rezonanta sociala nu oferea actelor de disidenta ecoul scontat si meritat. Iar revolta maselor (Valea Jiului, 1977:;Brasov, 1987) nu a beneficiat, din pacate, de un suport intelectual. Pe de alta parte, ierarhia de partid accepta o unicitate simbolica, "principiul liderului" recunoscind Conducatorul ca unic factor de decizie chiar daca mecanismul politic (mimind "jocul democratic") ori actorii sociali pareau a diminua aceasta relatie de putere. In fapt, elitele de partid, cultivind (sau acceptind) rotatia aleatorie in jurul unui centru politic stabil promovau un sistem politic orbital, raporturile de putere fiind de tip concentric(21), prin gravitatia unor personaje politice de rang secundar, supuse testului de fidelitate clientelara. Evident ca tipul de conducator, beneficiind de "ascultare publica" (fie ea si minimala) nu e fara legatura cu ceea ce numim "cultura politica" a maselor. "Supunerea masei"(Jan Pakulski) depinde, la rindu-i, de tipul de legitimitate (tationala, traditionala sau charismatica) si, negresit, de sprijinul grupurilor strategice(armata, elita artistica si culturala, aparatul clerical). Cei condusi (mase, chiar "restul" elitei politice) agreeaza aceasta "toleranta conditionata", insinuata in mentalul colectiv. Debutind ca lider charismatic, cu popularitate reala (cu deosebire dupa episodul '68, opunindu-se interventiei in Cehoslovacia), N.Ceausescu parea a sprijinimitul egalitar. Rapid insa , noul lider a impus, folosind cu abilitate reteaua clientelara, statutul de primus, cum abserva Adrian Cioroianu (21) si a incurajat, importiva propriilor declaratii, cultul personalitati Acest cult are rolul unui semnal si poate fi "o arma in conflictul dintre elite". (Graeme Gill) Ca primus inter pares, N.Ceausescu a exploatat principiul vasalitatii familiale, actin inca in societatea romineasca, dispusa a impinge sustinera sefului pina la mitificare. Dar fiecare lider, coborind pe scara ierarhica, avea o familie clientelara, cu orbite preferntiale (pentru favoriti), cu un climat de insecuritate prin vesnicele permutar Pe buna dreptate, tot A.Cioroianu constata ca familia clientelara devenise "model de agregare politica"(21); tributul simbolic (deseori, ostentativ), probele de fidelitate faceau din "clienti"veritabili "beneficiari". Elita politica suporta o cpntinua prefacere compozitionala.

Alaturi de elita guvernamentala "functioneaza"(sau ar trebui sa functioneze) contraelita (adica opozitia) si nonelita (societatea). S-a observat, pe de o parte, ca prabusirea regimului comunist nu a insemnat si o radicala schimbare a elitelor guvernante. Desi acuza de revolutie "furata" a fost vehiculata cu insistenta, adevarul e ca nu exista o contraelita, alta a prelua guvernarea. Apoi "conversia in noua elita"(1, p. 54) suporta handicapul vechiului capital politic, multi dintre apropiatii fostului regim, recrutati prin politica de cadre ceausista(relatiile de clan si fidelitatea estompind criteriul profesional) urmind a-si pierde pozitiile declasindu-se. Parasind zona politicului, altii au incercat a fructifica experienta manageriala invadind spatiul economiculu In pofida acestor dezertiuni, elita politica, odata cu recrutarea noilor veniti, s-a produs masiv si abia alternanta la guvernare (fara a discuta aici efectele ei dezastuoase) a salvat cerinta circulatiei elitelor. Dar, regretabil, nu si coexistnta lor, prin instaurarea principiului elitelor consensuale, intelegind responsabilitatea decisiva a clasei politice in mersul Reformei; acceptind, asadar, un parteneriat matur in locul acuzelor reciproce, tintind excluderea adversarului din jocul politic. Exista premisa ca traiectoria romaneasca in noua experienta a modernizarii sa risipeasca sansa acestei generatii, contabilizind un alt esec. Ambiguitatea tranzitiei face ca Rominia, departe de a avea un comportament "predictibil" sa fie privita cu neincredere. Interesul occidental se exprima diferentiat si mia in calcul argumentul geostrategic, raportul de forte regional, deschiderea, stabilitatea politica, si nu in ultimul rind, pasii decisivi facuti pe calea Reforme Pericolul extern (insemnind acum izolare diplomatica) este potentat de haosul intern, ajungandu-se chiar la aberatia unor "promovari algoritmice"(Naghiu). Ceea ce, conform scenariilor sumbre (prevestind stagnarea ori declinul), ar insemna o democratizare avortata, dar, mai ales, din punctul nostru de vedere o alta contraselectie, afectind calitatea elitelor si intretinind o rivalitate cu efecte dezastruoase pe termen lung.

Dupa Lowell Field si John Higler , ar exista patru feluri de elite: elite unificate partial sau ideologic(cazul fascismului sau bolsevismului), elite unificate consensual si, bineinteles, elite dezbinate, sursa sigura de crize politice si instabilitate. Este de ordinul evidentei ca Rominia in ceea ce, prematur, s-a numit post-tranzitie "beneficiaza"de aceasta hartuiala a elitelor dupa ce, in anii comunismului, n-a fost capabila a-si articula si activa segmentul contraelite Ceea ce numim contraelita nu se suprapune si nici nu se confunda cu gesturile de disidenta sau rezistenta. Contraelita are un program si structuri proprii, are lideri si valori; este, asadar, institutionalizata. Fara structuri alternative, intelectualitatea romineasca nu a fost capabila de a exercita o presiune politica asupra regimului, in sensul unei "opozitii" limitate si, desigur, organizate. Incat departe de a crea o societate paralela, cum sugera Adam Michnik ( "Noul evolutionism", 1977) si cum s-a intimplat in Polonia, departe de a profita de fenoemnul de degenerare al vechii elite rosii prin "cooptarea" elitelor cuturale (cazul Ungariei), la noi contraselectia n-a fost stanjenita. Sub ipocrita lozinca a "democratiei populare", primul val al noilor elite politice a fost asigurat, majoritar, de cei cu un grad de instructie scazut; ulterior, a scazut gradul de ideologizare incat, in 1971, un Fr.Fejto punea in circulatie ideea "revizionista" de a construi cu intelectuali socialismul "modern". Ar fi aparut astfel, "noua noua clasa". Replicile n-au intarziat si varianta neostalinista a fost promt aplicata de N.Ceausescu. Daca in primii ani ai comunismului romanesc recrutarea se facea pe criterii de clasa, ulterior periferizarea elitelor profesionale a favorizat accesul in structurile decizionale a elementelor "din aparat"(aparatciki), blocand - partial - integrarea elitelor concurente.Oricum, utopia egalitarista, promitand o societate fara clase, drogata cu refrenul ca masele detin puterea a nascut, inevitabil, o elita guvernanta. Odata cu adancirea procesului de masificare a crescut distanta dintre elita mesianica, bucurandu-se de privilegiile nomenklaturii si masa amorfa. Iar unicul obiectiv a ramas conservarea puterii, elta izolandu-se si devenind o clasa parazitara.

Cum recrearea institutiilor, obtinand identitate dar si recunoasterea publica presupune colaborarea multimii "invizibile" iar pentru ca masa sa devina societate civila e nevoie de timp, solicitand prefaceri de mentalitate, este corecta observatia lui Stelian Tanase ca veritabila epoca a maselor ar fi fost abia in primii doi ani de postcomunism. Cat priveste coagularea unei clase politice competente trebuie imediat sesizata schimbarea de peisaj social, odata cu reintroducerea pluralismulu El a intretinut, pe fundalul procesului de democratizare si in absenta unei "societati paralele" (dat fiind monopolul fostului stat-Partid) o miscare browniana. Dincolo de "erorile de traseu" si lipsa de fermitate a tranzitiei, rolul redus al intelligentsiei in articularea opozitiei (contraelitei) a intarziat aparitia unor nuclee organizationale.

6. Conceptul de elita intre bine si rau

Elita. Termenul si tema.

Termenul de "elita" a fost utilizat de cele mai multe ori pentru a desemna mari figuri ale istoriei, eroi, conducatori politici, responsabili de rang inalt din structurile statului si ale partidelor politice, lideri ai unor organizatii si asociatii care activeaza an societate, grupuri sociale sau comunitati umane relativ mari, despre care se spune ca au avut un rol social de exceptie, carora li se atribuie trasaturi deosebite ce ii disting de masa membrilor societatii sau de alte grupuri si comunitat

Actiunile celor care ocupa pozitii-pivot intr-o societate au consecinte multiple in societatea vazuta ca intreg. Studierea background-ului oricariu tip de elita trebuie sa aiba in vedere doua perspective: cea educationala si cea sociala.

Obiectivul oricariu studiu aplicat la elite va fi de a localiza ceea ce Dahrendorf numea, in 1968, "rezervorul din care, in mod frecvent, se recruteaza cei puternici". Si asta numai in cazul in care putem dovedi ca o semenea frecventa chiar exista.

Premisa de la care pornim este aceea ca elitele unei societati democratice moderne pot fi recunoscute dupa un set comun de caracteristici-calitati:

Elita are o pozitie ocupationala inalta.

Ocupatia reprezinta o sursa de venit, iar venitul este o determinanta a stilului de viata, aspect observabil, dupa care oamenii se compara unul cu altul. Excelenta intr-un anumit domeniu confera, in pus, prestigiu. De aceea credem ca intre ocupatie si statutul social exista o relatie foarte stransa.

Astfel, societatea industriala a accelerat tendinta de a identifica elitele pe o baza ocupationala: "Civilizatia afacerilor a facut din ocupatia unui om atat o sursa de venit pentru acesta, cat si un indiciu de definire a statutului lui".

Din ce in ce mai des, elitele sunt clasificate in functie de pozitia pe care o ocupa; elita puterii, asa cum a fost conceputa de Mills in 1956, urma exclusiv criteriul pozitiei sale institutionale.

In 1961 Pareto oferea un model definid elitele: "Sa alcatuim o clasa de oameni cu cei mai inalti indici in domeniul lor de activitate, iar acestei clase sa-i dam numele de elita"[7].

O astefel de definitie va servi insa doar ca referinta de ordin general.

Elita reprezinta o minoritate.

Deoarece pozitiile pe care le ocupa sunt limitate, elita este relativ putin numeroasa, ea fiind mai degraba o "minoritate de individualitati". Dahrendorf apreciaza ca notiunea de elita pare sa evoce in mod automat ideea de "putini alesi" dintr-un strat conducator la raindul lui redus ca dimensiun

Elita se bucura de un status inalt.

Functiile care cer un anumit status confera prestigiu celor care le detin. Termenul status se refera la diferentierea dintre prestigiu si deferenta, operata in randul indivizilor si al grupurilor dint-o societate. Aprobarea sociala este de fapt, o recompensa. Laswell definea elitele ca pe acele persoane care obtin cel mai mult din ceea ce se poate lua. Pe langa siguranta si venit, el cita si diferenta, ca unul dintre lucrurile care merita sa fie obtinute. Cei ce pot furniza un serviciu rar obtin o mai mare aprobare sociala decat alti membri ai grupului lor, devenindu-le astfel superiori, deci si inegali cu ei din punct de vedere social.

Pe langa prestigiul care deriva din pozitia lor, elitele pot fi remunerate mai mult sau mai putin substantial sau pot primi alte inalte compensati Astfel, un membru al elitei ecomomice se poate bucura de un salariu mare, in timp ce corespondentul lui din viata politica poate fi recompensat cu o recunoastere nationala sau internationala.

Elita are un mod de viata distinct.

Membrii unui grup de elita au un stil de viata comun.Acumularea de bogatii si putere trebuie asociata cu un mod de viata care confirma statutul de elita. Astfel, daca sunt necesare anume elemente pentru a dobandi acest statut, statutul nu poate fi mentinut, la randul lui, decat intr-un anumit mod.

Noile elemente recrutate de elita adopta un stil comun, dand impresia de omogenitate sociala. In acest fel, recompensatii, in special cei cu onoruri inale, sunt cooptati, asigurand consensul elite Educatia este factorul care sustine stilul de viata al unei elite prin transmiterea unor forme interne de frecventare si a unor comportamente convensionale.

In ultimul timp, marcile stilului de viata au devenit mai putin vizibile, deoarece mass-media si scolarizarea pe scara larga au expus grupurile sociale din straturile de jos unor conduite mai subtile. In acelasi timp, protocolul social aproape ritualizat pe care il practica elitele s-a simplificat foarte mult.

Elita are constiinta de sine.

Capacitatea de a apartine elitei implica mai mult decat a adera la aceleasi valor Indivizii trebuie sa fie constienti ca impartasesc aceste valori si interese - altfel, elita nu mai este un grup sau un strat, ci, in cel mai bun caz, o categorie sau un cvasigrup(Dahrendorf). In acest, Parry(1969) afirma: "Daca grupul nu actioneaza ca un intreg, el este mai degraba in sfera respectiva o categorie "de persoane suspuse/importante", decat o elita."

Elita dovedeste, in acelasi timp, exclusivitate si deschidere.

Trebuie sa existe o distanta sociala intre elita si celelalte grupur Atunci cand canalele de acces la elita nu sunt exclusive, identitatea colectiva a elitei este in pericol.

Pe de alta parte trebuie sa existe si mecanismele necesare unor noi inrolari, caci elitele extraexclusive tind sa se calcifieze, sa degenereze si sa fie inlocuite de contraelite. Daca vor sa supravietuiasca, elitele trebuie sa indeplineasca doua conditii:

-sa fie intotdeauna deschise selectarii de noi recruti,

-sa permita celor neselectati sa aiba alte sanse de realizare.

Grupurile prea deschise pot pune in pericol securitatea interna a formatiunilor de elita. Mosca impartasea aceasta temere, dar credea ca propunerile sale pot asigura un echilibru intre stabilitate si deschidere: "Cele mai bune regimuri, adica cele de lunga durata si capabile sa evite convulsiile violente, sunt regimurile mixte. Le numim mixte deoarece in cadrul lor nu primeaza nici principiul autocratic, nici cel liberal, iar tendinta aristocratiei este temperata de o innoire treptata dar permanenta a clasei conducatoare, facand-o astfel capabila sa absoarba cele mai bune elemente ale societati In mod asemanator, conceptul de "circulatie" propus de Pareto permitea indivizilor talentati sa acceada la elita guvernanta.

Elita are responsabilitate morala.

Teoriile clasice ar putea fi analizate in functie de evaluarea morala implicita in definitia data elite Pareto, Mosca si Michels au eludat aspectul moral in cercetarile lor asupra elitelor.

Pareto a declarat chiar: "Argumentam strict lucrurile, si nu sentimentele pe care numele lucrurilor le trezesc in no..Refuzam sa discutam daca un act este just sau injust, moral sau imoral". Intr-o maniera asemanatoare, Michels isi deriva "legea de fier a oligarhiei" din "faptele experientei, situata "dincolo de bine si de rau". El a insistat chiar asupra faptului ca sarcina stiintei nu este de a se intreba daca un fenomen este bun sau rau sau daca unul este mai important decat celalalt. Metoda istorica a lui Mosca pretinde ca a urmat si ea "fapte ale societatii".

Responsabilitatea morala trebuie privita ca pe o caracteristica a elite Elitele democratice sunt judecate nu numai dupa succesul cu care isi indeplinesc sarcinile, ci si in functie de validitatea acestor sarcini pentru societate. O asemenea restrictie exclude "o elita de gangsteri", deoarece actiunile ei nu au aprobarea comunitati Aceasta este si motivul pentru care Raymond Aron punea la indoiala metoda paretiana prin care toti cei care s-au realizat intr-un domeniu sunt priviti ca un grup unitar.

Elita poseda, in diferite grade, puterea.

Definitia pe care Pareto p dadea elitelor omite principiul ierarhiei: chiar daca el ii considera pe cei aflati in functii inalte ca fiind, global, elita, in mod cert, unele elite sunt mai importante decat altele.

Stabilirea unei ordini sau a unei ierarhii ar fi, desigur, subiectiva. Pe de alta parte, este evident ca o ierarhie exista totusi nu numai in interiorul elitelor, ci si intre diferitele elite. Astfel, exista o diferenta intre celebritatile efemere si elitele performante, de durata. Si numai anumite grupuri aflate la conducere au un impact general si sustinut. Constiinta unei relative importante a elitelor l-a facut pe Mills sa se concentreze asupra anumitor grupuri: "Ele conduc marile corporati Ele fac sa mearga masinaria statulu..Ele se afla in fruntea armate Ele ocupa posturile strategice de comanda ale structurii sociale". Aceste grupuri sunt singularizate, deoarece ele detin puterea in mod substantial si evident. Grupurile care detin puterea in cel mai inalt grad si o exercita au o semnificatie aparte in viata societati Daca acestora le lipsesc instrumentele pentru a analiza sarcinile propuse pentru ele si pentru societate, importanta lor scade. Un exemplu evident in acest sens il constituie Institutia Biserici Secole de-a randul, ea a fost o elita a puterii, deoarece a avut capacitatea de a influenta o larga audienta si de a o determina sa-i urmeze preceptele.

Teoriile despre "elita"trateaza, prin natura lor, doar anumite aspecte ale societatii, adica acele componente care postuleaza rolul ei decisiv ca grup social restrans aflat la conducerea ansamblului social, a structurilor sale. Diferitele pozitii ale autorilor care au tratat acest subiect au unele puncte comune ce implica un "model" de organizare si conducere a societati Principalele caracteristici ale "modelului" ar fi:

-"Elitele" se manifesta in opozitie cu "masele".

-"Elitele" sunt vazute drept "cele mai bune elemente" ale societatii, constituind o resursa a acesteia de a-si "norma" structurile.

-Omul este sau nu purtatorul unor trasaturi de exceptie, de "elita". Individual, omul difera de semenii sai prin acele insusiri pe care le dezvolta in mod specific fata de ceilalt Ca fiinta sociala insa, el contribuie la progresul societatii numai alaturi de semeni, reportat la ei, si nu de putine ori, in opozitie cu unii dintre e

-Conceptiile elitare nu au fost create in scopuri apologetice si nici nu implica teza inegalitatilor sociale ori pe cea a exploatarii umane.

-Teoriile "elitelor"incearca sa influenteze practica social-politica in sensul valorilor pe care le propun.

Dincolo de determinarile diverselor curente de gandire, autorii, mai vechi sau mai noi, au incercat sa afle prin ce se distinge acel grup social care conduce societatea de oricand si de oriunde.