Relatii economice internationale

RELATII ECONOMICE INTERNATIONALE

Sfera de cuprindere a relatiilor economice internationale are in

vedere doua componente esentiale:

- comertul exterior;

- cooperarea economica internationala.

Conform definitiei date de profesorul Alexandru Albu,

cooperarea economica internationala 'reprezinta relatiile bi- sau

multilaterale dintre state sau agenti economici din tari diferite, vizand

realizarea prin eforturi conjugate si pe baze contractuale a unor

activitati economice conexe (productie, cercetare transfer tehnologic,

comercializare, servicii etc.), esalonate in timp, in scopul obtinerii

unor rezultate comune, superioare sumei celor singulare.'

Cooperarea economica internationala este o componenta fundamentala

a relatiilor dintre state. Ea poate fi realizata prin intermediul

unor organizatii cu functii globale (Fondul Monetar International,

Banca Mondiala, Organizatia Mondiala a Comertului, G.A.T.T.) sau

regionale (Uniunea Europeana, O.P.E.C. etc.). Acordul General pentru

Tarife si Comert (General Agreement for Tariffs and Trade) a fost

semnat la 30 octombrie 1947, la Geneva. De la 1 ianuarie 1995, in

urma discutiilor din runda Uruguay, atributiile sale sunt preluate de

catre Organizatia Mondiala a Comertului (World Trade Organization).

Sediul Acordului, care reunea la 27 iulie 2007 un numar de 151 de

state, se gaseste la Geneva.

G.A.T.T. a jucat un rol important, manifestandu-se ca principal

forum pentru dezbaterile legate de liberalizarea comertului. in acest

sens, sunt importante cele opt runde de negocieri in urma carora unele

bariere vamale au fost eliminate, principalul rezultat fiind cresterea

semnificativa a rolului economiei de piata. Dupa caderea sistemului

sovietic, se poate vorbi fara temeri despre trecerea de la economia

controlata de stat la cea dominata de mecanismele pietei.

Banca Mondiala este un rezultat al Conferintei de la Bretton

Woods (desfasurata intre 1 si 22 iulie 1944), acolo unde rolul principal

l-a jucat eminentul economist John Maynard Keynes (1883 - 1946).

Celebrul specialist britanic a influentat puternic teoria politica si chiar

politica fiscala a guvernului englez. Celebritatea i-a fost adusa de

stralucita analiza Consecintele economice ale pacii, publicata in 1919.

Aici el a prezis, si faptele i-au confirmat teoria dupa doar patru ani

prin izbucnirea crizei Ruhrului, ca, intrucat Germaniei i-au fost fixate

datorii prea mari, economia acestei tari va intra in criza si deci

Berlinul va intra in incapacitate de plata.

Opera principala semnata de Keynes, The General Theory of

Employment, Interest and Money, a fost publicata in 1936, fiind rodul

experientei acumulate pe parcursul marii crize economice mondiale

din anii 1929 - 1933. Cu acest prilej, Keynes va lansa o provocare

paradigmei economice, prin introducerea notiunii de cerere cumulativa

(aggregate demand) pentru a putea explica fluctuatiile din

sistemul economic.

Activitatea Bancii Mondiale a demarat la 27 decembrie 1945, cu

28 de membri fondatori. in fapt, vorbim despre un grup de cinci agentii

internationale responsabile de asigurarea finantarii si acordarii de consultanta

statelor in scopul dezvoltarii lor economice. Este vorba despre:

- Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare:

- Corporatia Financiara Internationala;

- Asociatia pentru Dezvoltare Internationala;

- Agentia pentru Garantarea Investitiilor Multilaterale;

- Centrul International pentru Reglementarea Disputelor Investitionale.

Cu incepere de la 1 ianuarie 2005, pentru presedintia Bancii

Mondiale a fost nominalizat Paul Wolfowitz, el preluand efectiv

mandatul din iunie acelasi an. Wolfowitz, nascut la 22 decembrie

1943, este recunoscut drept un adept declarat al doctrinei Bush, fapt

pentru care numirea lui in fruntea Bancii Mondiale a nascut

importante controverse.

Pe de alta parte, trebuie subliniat faptul ca el are o buna

experienta in campul politic, activand si ca ambasador al Statelor

Unite in Indonezia, intre 1986 si 1989. Rechemat in tara, el va fi

numit, de presedintele George Bush, subsecretar de stat la Aparare,

lucrand intre 1989 si 1993 cu Dick Cheney. Ulterior, intre 2001 si

2005, George W. Bush va apela la serviciile lui Wolfowitz, de aceasta

data in calitate de adjunct al secretarului de stat de la Aparare, Donald

Rumsfeld. Din aceasta pozitie, Paul Wolfowitz va fi un fervent

sustinator al atacarii Afganistanului si Irakului in urma atentatelor

teroriste de la 11 septembrie 2001.

Fondul Monetar International este, la fel ca Banca Mondiala,

rezultatul Conferintei de la Bretton Woods. Scopurile principale ale

Fondului sunt prevazute chiar in Statutul organizatiei. Pe langa

cooperarea monetara internationala si promovarea unei rate de schimb

valutar stabile, Fondul isi propune sa contribuie la procesul de

dezvoltare a unui sistem multilateral de plati. De asemenea, alte doua

obiective principale sunt de a da incredere statelor care se vor baza pe

sprijinul sau, precum si de a scurta durata dezechilibrelor in sistemul

international de plati. Specialistii sunt de acord ca Fondul a jucat rolul

unui factor de stabilitate, desi este puternic atacat de criticii globalizarii.

La 1 noiembrie 2007 a inceput mandatul noului presedinte al

Fondului, Dominique Strauss-Kahn, care l-a inlocuit pe spaniolul

Rodrigo Rato.

Strauss-Kahn, nascut in 1949, este din 1976 membru al

Partidului Socialist Francez, fiind fost ministru de finante. Este

recunoscut pentru efortul depus in vederea trecerii Frantei la moneda

euro. in 2007, a incercat sa obtina din partea Partidului Socialist

mandatul de a candida la alegerile prezindentiale, dar a pierdut in fata

contracandidatei sale, Ségolene Royal.

Cooperarea economica internationala poate fi realizata pe mai

multe cai, intre care amintim:

1) societatile comerciale;

2) coproductia;

3) subproductia, realizata prin prelucrarea pe baza de contract;

4) cooperarea financiar-bancara;

5) cooperarea tehnico-stiintifica, un rol important avandu-l

organismele din sistemul Organizatiei Natiunilor Unite.

Principiile care guverneaza raporturile economice dintre state

sunt reglementate prin Rezolutia nr. 3281, adoptata de Adunarea

Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 12 ianuarie 1974.

Documentul, intitulat Carta drepturilor si indatoririlor economice ale

statelor, atrage atentia din Preambul asupra faptului ca 'scopul

fundamental al acestei Carte (este) sa promoveze instaurarea unei noi

ordini economice internationale, bazate pe echitate, egalitate suverana,

interdependenta, interese comune si cooperare intre toate statele,

indiferent de sistemul lor economic si social.'

Finalitatea acestui demers presupune crearea conditiilor pentru:

- realizarea prosperitatii tuturor statelor;

- promovarea progresului economic si social;

- incurajarea cooperarii economice, comerciale, stiintifice si tehnice;

- inlaturarea obstacolelor din calea tarilor in curs de dezvoltare;

- accelerarea cresterii economice a acestor state;

- ocrotirea, conservarea si ameliorarea mediului.

Carta stabilea inca de la primul capitol regulile de baza:

1) respectarea suveranitatii, integritatii teritoriale si a independentei

politice a statelor;

2) egalitatea suverana a tuturor statelor;

3) neagresiunea;

4) neinterventia;

5) avantajul material reciproc si echitabil;

6) coexistenta pasnica;

7) egalitatea in drepturi a popoarelor si dreptul de a dispune de

ele insele;

8) reglementarea pasnica a diferendelor;

9) repararea injustitiei impuse prin forta si care priveaza o

natiune de mijloacele naturale pentru dezvoltarea sa normala;

10) indeplinirea cu buna credinta a obligatiilor internationale;

11) respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale

omului;

12) indatorirea statelor de a nu urmari sa-si asigure hegemonia si

sfera de influenta;

13) promovarea justitiei sociale internationale;

14) cooperarea internationala si dezvoltarea;

15) acces liber la mare si de la mare pentru tarile fara litoral, in

cadrul principiilor enuntate mai sus.

Primul articol al documentului preciza in mod expres dreptul

fiecarui stat de a-si alege singur sistemul politic, economic, social si

cultural. La randul sau, articolul 8 al Cartei prevedea ca: 'Statele

trebuie sa coopereze pentru a facilita relatii economice internationale

mai rationale si mai echitabile si pentru a incuraja transformarea de

structura in cadrul unei economii mondiale echilibrate, conform

necesitatilor si intereselor tuturor tarilor, in special ale tarilor in curs

de dezvoltare, si trebuie sa ia masuri corespunzatoare in acest scop.'

Carta este importanta si datorita prevederilor din capitolul III,

Responsabilitati comune fata de comunitatea internationala. Articolele

29 si 30 vorbesc despre protejarea fundului marilor si oceanelor,

ca si despre 'ocrotirea, conservarea si protejarea mediului pentru

generatiile prezente si viitoare.'

Actul final al Conferintei de la Helsinki, adoptat la 1 august

1975, cuprinde, de asemenea, importante precizari legate de natura

relatiilor economice dintre cele 35 de state semnatare. Acestea sunt

cuprinse in capitolul intitulat Cooperarea in domeniul economiei,

stiintei si tehnologiei si al mediului conceput pe sase sectiuni:

1. Schimburile comerciale.

2. Cooperarea industriala si proiectele de interes comun.

3. Precizari privind comertul si cooperarea industriala.

4. Stiinta si tehnologia.

5. Mediul.

6. Cooperarea in alte domenii.

in privinta schimburilor comerciale, cele 35 de state semnatare

ale Actului final se angajau:

- sa incurajeze organizatiile, societatile si firmele preocupate de

comertul exterior sa-si dezvolte in continuare cunostintele si tehnicile

solicitate de marketingul efectiv;

- sa incurajeze imbunatatirea conditiilor pentru implementarea

masurilor pentru promovarea comertului si sa satisfaca nevoile

utilizatorilor in privinta productiei importate, in particular pentru

cercetari de piata;

- sa incurajeze cooperarea internationala in cadrul schimburilor

comerciale, inclusiv in marketing, si sa lucreze sub auspiciile

organizatiilor internationale, in particular ale Comisiei Economice

pentru Europa a Organizatiei Natiunilor Unite.

Pentru dezvoltarea cooperarii industriale erau avute in vedere

urmatoarele proiecte comune:

- schimburile de energie electrica in Europa pentru utilizarea

cat mai rationala a capacitatilor de productie a energiei electrice;

- cooperarea in cercetarea a noi surse de energie, in special

energia nucleara;

- dezvoltarea de retele de comunicatie si stabilirea unor retele

de navigatie coerente in Europa;

- cooperarea in cercetarea si perfectionarea echipamentului

pentru operatiunile de transport multimodular si manuirea containerelor.

Punctul 3 avea in vedere incurajarea acordurilor bilaterale in

probleme de interes mutual in privinta schimburilor comerciale si a

cooperarii industriale, in special pentru evitarea dublei impuneri si

pentru facilitarea transferului profitului si a valorilor investite.

Cele mai importante sfere ale cooperarii europene in domeniul

stiintei si tehnologiei pentru statele semnatare erau:

- agricultura;

- energia;

- noile tehnologii si folosirea rationala a resurselor;

- tehnologia transporturilor;

- fizica;

- chimie;

- meteorologie si hidrologie;

- oceanografie;

- cercetarea seismologica;

- cercetarea problemelor inghetului si ale vietii in conditii de

frig extrem;

- computere, comunicatii si tehnologia informatiilor;

- cercetarea spatiala;

- medicina si sanatate publica;

- cercetarea mediului.

Capitolul referitor la mediu avea in vedere dezvoltarea

cooperarii dintre state pentru:

- controlul poluarii aerului;

- controlul poluarii apelor si utilizarea apei proaspete;

- protectia mediului marin;

- utilizarea pamantului si a soiurilor;

- conservarea naturii si a rezervatiilor naturale;

- imbunatatirea conditiilor de mediu in zonele locuite de

oameni;

- cercetarea fundamentala si monitorizarea in domeniul schimbarilor

de mediu;

- masuri legale si administrative.

in fine, ultima sectiune privea alte domenii de cooperare, respectiv:

- dezvoltarea transporturilor;

- promovarea turismului;

- aspectele economice si sociale ale migratiei fortei de munca;

- perfectionarea personalului.

Integrarea economica poate fi realizata gradual pe diverse

niveluri pornind de la aria de comert liber, trecand prin uniunea

vamala, piata comuna, uniunea economica si ajungand la uniunea

monetara (cazul cel mai edificator fiind cel al zonei euro). Teoreticienii

sunt de acord ca exista trei factori principali prin intermediul

carora se realizeaza cooperarea economica internationala, respectiv:

- actorul statal;

- agentii economici;

- organizatiile internationale, guvernamentale sau nonguvernamentale.

Desigur, rolul actorului statal ramane inca extrem de important,

pentru ca puterea economica, asa cum este ea reflectata de indicele

dezvoltarii unei tari, face in mod evident trimitere la locul acesteia in

ierarhia mondiala. Mai mult, este sigur ca protejarea intereselor

economice ale unui stat influenteaza direct politica sa externa. Cu

toate acestea, specialistii prognozeaza o regrupare pe blocuri

economice regionale, cu posibilitatea ca acestea sa devina, in timp,

centri globali ai rivalitatilor politice, economice si chiar militare.

Preponderenta problemelor de natura economica pe agenda

relatiilor internationale a creat o legatura puternica intre lumea

afacerilor si cea a informatiilor secrete. De aceea, factorul economic

va fi, desigur, unul care va influenta puternic preconizata noua ordine

mondiala, la fel ca si pana acum, asa cum o dovedeste evolutia

umanitatii.

De altfel, un important reprezentant al scolii realiste, Stephen

Krasner, in cuprinsul unui articol publicat in 1976 si ramas celebru,

State Power and the Structure of International Trade, vorbea despre

necesitatea unei economii mondiale deschise, cu tarife mici si cu un

rol important rezervat comertului. Ulterior, autorul (nascut in 1942) a

lucrat la Universitatea Stanford din California si a fost cooptat de

Condolezza Rice in echipa de la Departamentul de Stat cu incepere

din 2005.

Krasner, cu studii la celebrele universitati Cornell, Columbia si

Harvard, s-a remarcat ca un adept al realismului, dedicandu-se insa

mai ales cercetarii domeniului economic. intr-un studiu intitulat

Realism, Imperialism and Democracy, publicat in 1992, el preciza:

'Realismul este o teorie despre politica internationala. Este un efort de

a explica atat comportamentul statelor individuale, cat si

caracteristicile sistemului international ca intreg. Axioma ontologica a

realismului este ca statele suverane sunt componente constitutive ale

sistemului international. Suveranitatea reprezinta o ordine politica

bazata pe controlul teritorial. Sistemul international este anarhic. Este

un sistem care se autosustine. Nu exista o autoritate suprema care sa

poata constrange sau canaliza activitatea statelor. Statele suverane sunt

actori rationali si interesati, daca nu chiar preocupati exclusiv sa

obtina castiguri relative, deoarece trebuie sa functioneze intr-un mediu

anarhic in care securitatea si bunastarea lor se bazeaza in cele din

urma pe capacitatea de mobilizare a resurselor proprii in fata unor

amenintari externe.'

Ideile lui Stephen Krasner au fost dezvoltate in numeroase

volume si studii. Dintre contributiile sale amintin doar Defending the

National Interest: Raw Materials Investments and US Foreign Policy,

Princeton, 1978, si Structural Conflict: The Third World Against

Global Liberalism, Berkeley, 1985.

Un rol important in sistemul relatiilor economice internationale

il joaca relatiile financiare. Acestea cuprind in sfera lor:

- mijloacele si instrumentele de plata internationale;

- mecanismul cursului de schimb;

- piata valutara, de credit si financiara internationala.

Si la acest capitol, dupa incheierea razboiului rece, s-au facut

simtite efectele globalizarii afacerilor economice, fapt ce ofera

explicatii pentru criza europeana din 1992 sau pentru cea a monedei

mexicane, peso-ul, din 1994 - 1995. Un rol important l-a jucat si criza

financiara de pe pietele Asiei de Est, de la finele anilor `90.

Dupa cum observa un specialist de talia lui Robert Gilpin, dupa

incheierea razboiului rece, relatiile economice internationale stau sub

semnul globalizarii. Un rol important revenea in acest proces

schimbarilor din economia mondiala determinate de eroziunea

hegemoniei americane. Desigur, totul s-a petrecut in urma unor

evolutii care au condus spre actuala dominatie a companiilor

multinationale. Astfel, dupa al doilea razboi mondial s-a trecut de la

comert international la afaceri economice internationale, etapa fiind

completata, in deceniul opt al secolului trecut, de dezvoltarea

puternica a firmelor multinationale.

Pe de alta parte, nu este mai putin adevarat ca acelasi Gilpin,

intr-o lucrare din 1987, The Political Economy of International

Relations, vorbind despre apropierea sfarsitului dominatiei americane,

nu a putut prezice si sfarsitul razboiului rece. Din aceste motive,

numerosi critici au atacat lucrarile lui Gilpin, mai ales dupa evenimentele

din 1989.

Avantul economiei mondiale si adancirea diviziunii internationale

a muncii contribuie, in mod firesc, la dezvoltarea relatiilor

internationale, dupa cum si globalizarea se resimte pe piata financiara.

Mai mult, acest fenomen complex poate genera efecte negative,

principalul vector fiind modificarea brusca a cursurilor valutare. in

ultimii ani, economia mondiala este tot mai dependenta de computer si

informatia circula mult mai liber pe internet. Totusi, rolul statului este

inca puternic pe piata mondiala, el actionand alaturi de cel al pietei.