Analiza bilantului financiar si functional

ANALIZA PATRIMONIULUI INTREPRINDERII PE BAZA RATELOR DE STRUCTURA ALE BILANTULUI

1 Analiza bilantului financiar si functional

1.1 Bilantul - abordare juridica si economica

1.2. Bilantul financiar si bilantul functional

2 Analiza patrimoniului pe baza ratelor de structura ale bilantului

2.1 Ratele de structura ale activului

2.2 Ratele de structura ale pasivului

3 Studiul de caz privind analiza patrimoniului unei firme

1 Analiza bilantului financiar si functional

Bilantul - abordare juridica si economica

Activitatea economica se desfasoara practic prin exploatarea factorilor de productie si prin actiunea specifica asupra resurselor proprii sau atrase in scopul productiei de bunuri sau prestarilor de servicii. Exercitarea functiei de productie /prestari servicii nu este posibila fara existenta fizica a unui patrimoniu propriu initial al intreprinderii, rezultatele economice si asteptarile intreprinzatorilor fiind efectele evolutiei (arbitrate prin decizii manageriale) a acestuia. Totalitatea resurselor si bunurilor economice de care dispune o intreprindere si ansamblul drepturilor si obligatiilor stabilite de aceasta in raporturile cu tertii formeaza patrimoniul, respectiv averea intreprinderii. Aceasta definire reprezinta abordarea economico-juridica a patrimoniului. Abordarea economica si cea juridica sunt limitative in continut, definind patrimoniul fie ca suma a bunurilor economice (acceptiune economica), fie ansamblu a drepturilor si obligatiilor unei intreprinderi la un moment dat (acceptiune juridica).

Sub aspect conceptual bilantul poate fi definit1 ca o reprezentare a utilizarilor si resurselor de care dispune o intreprindere la un moment dat. Bilantul are la baza principiul dublei reprezentari si este exprimat sub forma unei egalitati valorice intre resursele intreprinderii, denumite pasive patrimoniale si utilizarile acestor resurse, denumite active patrimoniale. Ecuatia fundamentala a bilantului este ACTIV = PASIV, ceea ce presupune o permanenta corespondenta - corelatie valorica si structurala intre resursele intreprinderii (capital, obligatii) si alocarile fizice ale acestora pentru indeplinirea obiectului de activitate al intreprinderii (bunuri economice, creante, mijloace financiare).

Pentru formularea unei imagini complete asupra bilantul se impune interpretarea patrimoniului si a celor doua aspecte valorice si calitative ale sale - pasiv si activ - din doua perspective diferite2:

perspectiva economica - activul exprima existenta fizica a bunurilor economice si utilizarea concreta a resurselor iar pasivul originea, identitatea, modul de formare si destinatia resurselor de care dispune intreprinderea.

	UTILIZARI  = RESURSE (activ) = (pasiv)

Ecuatia economica a bilantului este:

CEEA CE POSED  = CEEA CE DATOREZ (activ) bunuri si creante (pasiv) capitaluri si datorii

perspectiva juridica - activul exprima ceea ce poseda intreprinderea (bunuri si creante) iar pasivul exprima ceea ce datoreaza intreprinderea intreprinzatorilor (capitaluri) sau tertilor (datorii).

Ecuatia juridica a bilantului este:

Exprimarea bilantiera a structurii patrimoniului se face pe baza posturilor de bilant, inscrise vertical, intr-un tablou cu doua parti distincte, corespunzatoare naturii acestora (pasiv sau activ) in ordinea crescatoare a lichiditatii - pentru elementele de activ (de la active imobilizate la disponibilitati banesti) - si in ordinea descrescatoare a exigibilitatii - pentru elementele de pasiv (de la elementele de capital la datoriile curente). Precizam ca lichiditatea in acest caz se interpreteaza ca fiind capacitatea intreprinderii de a transforma activele in disponibilitati monetare (cat de repede se pot converti activele in moneda) iar exigibilitatea este definita prin raportul temporar intre momentul angajarii obligatiei si cel al lichidarii acesteia (cand trebuie onorata obligatia).

Structura simplificata a bilantului patrimonial este urmatoarea:

Structura si formatul bilantului contabil este stabilita in conformitate cu Ordinul nr. 94 din 29 ianuarie 2001 pentru aprobarea Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate, Capitolul III.

Bilantul din punct de vedere contabil, ca si procedeu specific si document de sinteza, trebuie sa asigure o imagine fidela a patrimoniului intreprinderii, deziderat ce se realizeaza prin respectarea cu prioritate a principiilor si regulilor contabile precizate in cadrul normativ in vigoare. Enumeram pentru exemplificare principiile si regulile privind evaluarea posturilor de bilant, impuse in conformitate Ordinul nr. 94 din 29 ianuarie 2001, pentru aprobarea Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate, Sectiunea a V-a:

principiul continuitatii activitatii

principiul permanentei metodelor

principiul prudentei

principiul independentei exercitiului

principiul evaluarii separate a elementelor de activ si de pasiv

principiul intangibilitatii

principiul necompensarii

principiul prevalentei economicului asupra juridicului

principiul pragului de semnificatie

Pentru clarificarea notiunilor patrimoniale si a termenilor care vor fi utilizati pe parcursul cursurilor facem o scurta prezentare a principalelor posturi de bilant, respectiv a elementelor patrimoniale de baza, cu rezervele de rigoare impuse de necesitatea largirii studiului personal asupra Legii Contabilitatii nr. 82/1991 republicata, a O.M.F. 94/2001, a O.M.F. 306/2002 etc.

1.1.1 Posturile bilantiere de activ

ACTIVE IMOBILIZATE

Aceasta grupa de active cuprinde imobilizarile necorporale, imobilizarile corporale si imobilizarile financiare. Imobilizarile sunt activele fixe, constituite din mijloace economice, proprii agentului economic, care prin natura lor, participa la mai multe cicluri de productie, prin exploatare valoarea acestora transferandu-se progresiv asupra rezultatelor functiei de productie/prestari servicii. Recuperarea valorii incorporate in produsele finale se face prin calculul amortizarii, amortizarea fiind procedeul tehnic de baza pentru remunerarea factorului de productie capital.

Imobilizarile necorporale cuprind cheltuielile de constituire (sumele cheltuite cu ocazia infiintarii intreprinderii, amortizabile in cel mult 5 ani), cheltuielile de cercetare dezvoltare (complexul de activitati care conduc la cresterea eficientei economice, amortizabile in termen de cel mult 5 ani), concesiuni, brevete, licente, marci (cheltuielile intreprinderii cu achizitia dreptului de a exploata mijloace economice sau de a desfasura o activitate, intr-un anumit mod si intr-un anume loc si spatiu), fondul comercial (categorie care defineste un set de proprietati, caracteristici sau avantaje calitative, de conjunctura, comportament sau piata ale mijloacelor economice, cu aport in eficienta economica), programele informatice.

Imobilizarile corporale cuprind terenurile si mijloacele fixe si sunt asimilate activelor direct productive. Terenurile sunt evaluate pe baza valorii de intrare (de achizitie sau de aport) si asupra acestora nu se calculeaza amortizare (deoarece nu se pot deprecia ireversibil), fiind amortizabile in general doar imbunatatirile si amenajarile realizate. Mijloacele fixe reprezinta complexul de obiecte sau obiectele singulare care indeplinesc o functiune economica omogena, distincta si independenta si care intrunesc urmatoarele conditii cumulative (O.G. 15/94 cu modificarile ulterioare): au valoare mai mare decat limita minima prevazuta de lege si au durata de functionare mai mare de un an. In categoria mijloacelor fixe sunt cuprinse: cladirile, constructiile speciale, masinile, utilajele si instalatiile de lucru, aparatele si instalatiile de masurare, control si reglare, mijloacele de transport, animalele, plantatiile etc. Mijloacele fixe sunt asimilate patrimonial prin aport la capitalul social, prin constructie, achizitie sau donatie si sunt evaluate la preluarea in gestiunea intreprinderii, prin valoarea de intrare. Valoarea amortizata reprezinta partea din valoarea de intrare care a fost recuperata sub forma amortizarii, valoarea contabila neta reprezinta partea din valoarea de intrare care nu a fost inca amortizata iar valoarea reziduala reprezinta valoarea bunurilor valorificate cu ocazia scoaterii din functiune a mijloacelor fixe. Ciclul de recuperare a valorii activelor corporale prin calculul amortizarii este urmatorul: amortizarea calculata este inclusa in costul produselor/serviciilor, produsele /serviciile sunt valorificate prin vanzare, sumele sunt reconstituie sub forma veniturilor incasate si este creat un stoc de moneda care permite recrearea de capital.

Imobilizarile financiare reprezinta acele titluri a caror posesie durabila este estimata ca fiind utila activitatii intreprinderii, mai ales pentru faptul ca aceasta permite exercitarea unei influente notabile sau asigurarea unui control asupra societatii emitente si realizarea de venituri financiare (dividende, dobanzi etc.). In aceasta categorie sunt cuprinse titlurile de participare (drepturile sub forma de actiuni sau alte titluri de valoare), titluri imobilizate ale activitatii de portofoliu (titluri imobilizate pe care intreprinderea le dobandeste in vederea realizarii unor venituri financiare, fara a putea interveni in gestiunea emitentului) si alte titluri de creanta imobilizate (imprumuturi pe termen lung acordate in special firmelor in care intreprinderea are titluri de participare imobilizate).

ACTIVE CIRCULANTE

Activele circulante sunt, in conformitate cu prevederile legale, ,,elementele patrimoniale care se utilizeaza pe o perioada scurta in activitatea intreprinderii si, in general, participa la un singur circuit economic, modificandu-si in permanenta forma". Activele circulante cuprind ansamblul activelor patrimoniale care datorita naturii lor economice, nu au vocatia de a ramane in patrimoniul intreprinderii, consumul sau modificarea acestora reprezentand de fapt ratiunea economica a existentei patrimoniale a acestora. Aceasta grupa cuprinde: stocurile, creantele, investitiile financiare pe termen scurt si disponibilitatile banesti.

Stocurile cuprind urmatoarele mijloace economice: stocurile de materii prime si materialele consumabile (bunuri materiale pe care intreprinderea le antreneaza in mod curent in exercitarea functiei de productie/prestari servicii), obiectele de inventar (bunuri materiale omogene cu functiune independenta, care nu indeplinesc una din cele doua conditii impuse de lege pentru a fi mijloace fixe), semifabricatele (produse cu grad de prelucrare intermediar), produsele finite (productia ce a parcurs toate fazele de prelucrare), productia in curs de executie (productia ce nu a parcurs toate fazele de prelucrare), marfurile (bunuri materiale destinate vanzarii) etc.

Creantele se refera la drepturile intreprinderii fata de clienti, rezultate din exercitarea faptelor de comert (fata de terti in general, rezultate in urma statuarii operatiunilor de decontare), la efectele de primit (efecte comerciale de natura tratelor sau a biletelor la ordin), la clientii litigiosi, drepturile generate in relatia cu personalul (avansuri), institutiile sau organismele publice (rambursari de taxe) etc.

Imobilizarile financiare pe termen scurt se refera la valorile mobiliare tranzactionate pe termen scurt pentru realizarea unor venituri financiare de natura speculativa pe termen scurt (actiuni, obligatiuni).

Disponibilitatile banesti cuprind lichiditatile monetare scriptice (conturile la banci in lei sau devize, acreditive) sau lichiditatile curente (casa in lei sau devize, alte valori).

CONTURI DE REGULARIZARE SI ASIMILATE

In aceasta categorie sunt incluse cheltuielile constatate in avans, platite cu anticipatie (reparatii capitale imprevizibile, revizii tehnice, abonamentele, chirii platite anticipat, cheltuielile aferente exercitiului urmator) si diferentele de conversie activ-pasiv (reprezinta pierderi latente din creante - pierderi din diminuarea valorii lor in lei sau din datorii - pierderi din majorarea valorii lor in lei).

PRIME PRIVIND RAMBURSAREA OBLIGATIUNILOR

Reprezinta diferentele valorice dintre pretul de rambursare si pretul de emisiune ale obligatiunilor emise de catre o intreprindere si au rolul de a compensa activul cu pasivul prin inregistrarea datoriei fata de investitori.

1.1.2 Posturile bilantiere de pasiv

CAPITALURI PROPRII

Capitalul1 reprezinta o categorie economica ce reprezinta ansamblul resurselor materiale acumulate si reproductibile, care prin asociere cu ceilalti factori de productie (munca, natura, alti neofactori de productie) participa la realizarea de noi bunuri economice cu scopul de a obtine profit. Sub aspect economic capitalul reprezinta interesul rezidual al intreprinzatorului iar sub aspect financiar-contabil capitalurile reprezinta componente ale pasivului patrimonial destinate a finanta de o maniera durabila activul patrimonial. Deoarece termenul de dispozitie depaseste un an financiar, ele poarta denumirea de capitaluri permanente. In categoria capitalurilor sunt incluse capitalurile proprii si rezervele, rezultatul exercitiului, subventiile, provizioanele, imprumuturile si datoriile asimilate, pe termen mediu si lung.

Capitalul se manifesta din punct de vedere financiar-contabil sub forma capitalului individual (detinut de intreprinzatorii individuali), capitalul social (aporturile initiale subscrise si varsate de actionarii sau asociatii unei intreprinderi), primele legate de capitaluri (excedentul stabilit intre valoarea de emisiune si valoarea nominala a partilor sociale sau a actiunilor emise) si diferentele din reevaluare statuate prin acte normative specifice sau prin aplicarea unui tratament contabil alternativ, conform I.A.S. 36 coroborat cu I.A.S. 2, 11, 12, 19, 32, 40 si 41 (constatate cu ocazia compararii valorii contabile nete - n.a. definite mai sus - cu valoarea de utilitate la un moment dat).

Rezervele asimilate capitalurilor cuprind de regula rezervele legale (constituite in procent de 5% din profitul brut dar nu mai mult de 20% din valoarea capitalului social - pentru societatile cu capital autohton - respectiv 25% din valoarea capitalului social - pentru societatile cu capital strain), rezervele pentru actiuni proprii (destinate majorarii capitalului social) si rezervele statutare (prevazute in statutul de constituire al societatii). Aceste rezerve sunt utilizate fie pentru acoperirea pierderilor inregistrate la incheierea exercitiilor financiare, fie pentru integrarea in capitalul social.

Rezultatul exercitiului curent se constituie fie in pierdere fie in profit si este egal cu variatia situatiei nete intre inceputul si sfarsitul exercitiului. El poate fi determinat valoric sub forma bruta ca diferenta dintre veniturile si cheltuielile intreprinderii si sub forma neta prin deducerea impozitului pe profit. La inceputul anului financiar, rezultatul este reportat sub forma de pierdere sau profit si fie este recuperat din rezultatele din anul curent fie este repartizat asupra rezervelor sau distribuit intreprinzatorilor pentru recompensarea capitalului investit.

Subventiile reprezinta ajutoare, compensatii achitate de stat sau alte organisme nationale sau internationale in temeiul unor prevederi legale, ca masuri ale politicii economice, comerciale ale statului (subventii-prime pentru export, subventii pentru import etc.) sau pentru realizarea unor obiective, investitii de interes public (credite subventionate, facilitati investitionale etc.) sau in concordanta cu o politica de interes public. Sunt asimilate subventiilor donatiile primite de la alti agenti economici sub forma mijloacelor fixe precum si plusurile la inventar.

Imprumuturi si datorii asimilate grupeaza categoria de imprumuturi pe termen mediu si lung - credite bancare, credite primite de la alte institutii financiare, intreprinzatori sau societati comerciale, imprumuturi din emisiuni de obligatiuni, precum si dobanzile aferente acestor forme de finantare. Resursele atrase de intreprindere pe termen mediu si lung, (imprumuturile pe termen mediu sunt cele cu scadenta intre unu si cinci ani iar imprumuturile pe termen lung sunt cele cu scadenta de peste cinci ani) sunt asimilate capitalurilor proprii. Imprumuturile obligatare reprezinta cea mai avantajoasa forma de finantare externa intrucat transfera investitorilor o parte semnificativa a riscurilor si are o durata de rambursare permisiva, esalonata, sustenabila prin rezultate economice.

PROVIZIOANE PENTRU RISCURI SI CHELTUIELI

Provizioanele reglementate sunt constituite pe seama cheltuielilor intreprinderii, sub forma unor sume deduse, prelevate din excedentul brut de exploatare si reprezinta elemente ale capitalurilor proprii rezervate pentru acoperirea unor pierderi probabile, posibile si sigure dar nedeterminate temporal. Se pot constitui pentru acoperirea pierderilor cauzate de cresterea preturilor, de cresterea nivelului la dobanzile imprumuturilor, de unele riscuri certe sau de alte pierderi determinate de: litigii, asigurarea garantiilor pentru clienti, pierderi de schimb valutar, obligatii catre terti etc. Provizioanele sunt cheltuieli sau pierderi ce pot fi prevazute si estimate, au incidenta asupra rezultatului intreprinderii grevand bilantul si rezultatul viitor de sarcini si datorii. Ele pot fi deductibile fiscal sau nu, constituirea acestora realizandu-se pe seama cheltuielilor deductibile sau nu fiscal; anularea provizioanelor se realizeaza prin preluarea acestora in venituri motiv pentru care provizioanele ca mijloace economice imbraca forma unei surse de finantare interna, cu incidenta majora asupra capacitatii de autofinantare a intreprinderii. Diferentele intre notiunea de provizion si cea de rezerva sunt urmatoarele1: o rezerva reprezinta o parte din beneficiul repartizat destinat sa acopere efectele negative ale factorilor aleatori pe cand un provizion este constituit pe seama cheltuielilor, deci reprezinta o prelevare din excedentul brut din exploatare chiar in absenta beneficiului si este destinat sa asigure o pierdere precisa, conservand o marja de incertitudine referitoare la exigibilitate si cuantumul exact.

DATORII

Ca element distinct al pasivului patrimonial, datoriile se limiteaza la acele obligatii pe termen de cel mult un an, datoriile care depasesc un an fiind de natura capitalurilor proprii si fiind destinate a finanta activul imobilizat si nu rulajul activului circulant. In aceasta categorie sunt cuprinse datoriile catre furnizori (rezultat al derularii faptelor de comert, constituite din creditul comercial al furnizorilor), datoriile din decontarile cu tertii (avansurile primite de la clienti, decontarile cu personalul, decontarile cu bugetul statului, bugetul asigurarilor sociale, bugetele locale etc.). De subliniat importanta distinctiei permanente intre datoriile institutiei cu scadenta de peste un an, datorii ce sunt asimilate capitalurilor proprii contribuind major in politica de finantare a ciclului de productie/prestari servicii si datoriile de pana la un an care sunt asimilate obligatiilor curente, care nu pot finanta decat deficitele curente de trezorerie (cu privire la activele circulante ale intreprinderii).

CONTURI DE REGULARIZARI SI ASIMILATE

Se refera la veniturile inregistrate in avans (incasari sau creante aferente unor bunuri nelivrate sau prestatii neefectuate) si la diferentele de conversie - pasiv (profituri latente din conversiile de schimb la sfarsitul exercitiului).

Prezentarea realizata este bineinteles sumara si pe alocuri lapidara, cu caracter informativ, impunandu-se insa nu atat pentru intelegerea intregului ansamblu de notiuni patrimoniale cat mai ales pentru conturarea intregului complex de factori si concepte care intervin sub diverse forme in activitatea economico - financiara a intreprinderii, patrimoniul in intreaga sa structura si prin modificarile sale valorice si procesuale, din perspectiva bilantului functional si financiar, facand fara discutii interesul obiectului de studiu al gestiunii financiare.

1.2 Bilantul financiar si bilantul functional

Lucrarile de sinteza contabila in ansamblul lor (bilantul contabil, contul de profit si pierdere, notele explicative), se constituie de cele mai multe ori in surse singulare de informatii pentru efectuarea analizelor economico-financiare a activitatii unei intreprinderi. Caracterul limitativ al acestor surse impune reconsiderarea valorica, calitativa si structurala a posturilor de bilant in vederea eliminarii tuturor activelor - pasivelor formale, fictive sau fara relevanta economica.

Analiza echilibrului financiar are in vedere evolutia calitativa si cantitativa a raportului intre sursele de finantare si utilizarea acestora, intre obligatiile si drepturile intreprinderii, (scadente sau exigibile), oferind practic instrumentele necesare asigurarii lichiditatii, solvabilitatii si a unui grad de indatorare optime pentru maximizarea performantei, a rentabilitatii si eficientei intreprinderii. Pornind de la natura cantitativa a valorilor reprezentate in bilant, consacrata prin egalitatea dintre valoarea activului si cel al pasivului patrimonial al intreprinderii, echilibrul financiar aduce un plus analizei prin reflectarea unei stari calitative, care exprima static dar mai ales dinamic evolutia resurselor proprii si capacitatea intreprinderii de a finanta pe termen scurt, mediu sau lung activitatea economica. Echilibrul financiar al intreprinderii reprezinta deci o stare calitativa a resurselor financiare ale intreprinderii.

Pornind de la acceptiunile bilantului (juridica si economica), distingem doua abordari major diferentiate a analizei acestuia, utile studiului echilibrului financiar al unei intreprinderi:

bilantul functional (economic) - tributar abordarii economice a bilantului;

bilantul financiar (bilantul lichiditatii) - tributar abordarii juridice al bilantului.

1.2.1 Bilantul functional (economic)

Bilantul functional are la baza abordarea economica a patrimoniului, reprezentata sintetic in subcapitolul anterior prin ecuatia Utilizari = Resurse. Analiza bilantului in aceasta abordare presupune o perspectiva statica asupra intregului patrimoniu al intreprinderii si o perspectiva dinamica asupra ciclului de exploatare si de investire prin prisma functiunii financiare, a relatiilor intre resursele si utilizarile durabile sau temporare sau intre nevoile si posibilitatile financiare de acoperire a acestora. Reprezentarea bilantului functional este urmatoarea:

1.2.2 Bilantul financiar (al lichiditatii)

Bilantul financiar are la baza abordarea juridica a patrimoniului, reprezentata prin ecuatia CEEA CE POSED (DREPTURI) = CEEA CE DATOREZ (OBLIGATII). Analiza bilantului in aceasta abordare presupune o perspectiva statica asupra lichiditatii si solvabilitatii elementelor patrimoniale de activ si o perspectiva dinamica asupra termenelor de exigibilitate a datoriilor (obligatiilor) intreprinderii.

,,Ceea ce posed" se refera la bunurile economice-drepturi de proprietate si creantele, drepturile intreprinderii iar in acceptiunea functiunii financiare se identifica cu nevoile permanente sau temporare de finantare. ,,Ceea ce datorez" se refera la obligatiile intreprinderii fata de investitori si fata de terti identificandu-se in relatia cu functiunea financiara cu obligatiile permanente (pe termen mediu si lung) si cu obligatiile temporare (pe termen scurt).

Raportul calitativ-structural dintre activ si pasiv ofera informatii statice referitoare la lichiditatea si solvabilitatea intreprinderii respectiv informatii dinamice cu privire la capacitatea intreprinderii de a onora obligatiile catre terti.

Analiza bilantului functional are la baza interpretarile calitativ-valorice asupra elementelor patrimoniale, preluate structural din tabloul bilantier prezentat in subcapitolul anterior. Aceasta analiza are menirea de a furniza structurii de management, informatii privitoare la raportul calitativ, exprimat valoric, intre functia financiara a intreprinderii si respectiv functia de investitie si de exploatare a ciclului de productie (prestari servicii)

Analiza bilantului financiar are la baza interpretarile calitativ-valorice asupra elementelor patrimoniale tratate din punct de vedere al lichiditatii (in activ) si al exigibilitatii (in pasiv). Bilantul financiar urmareste static indicatorii proprii ai solvabilitatii, lichiditatii patrimoniale si dinamic termenii calitativ-valorici ai raportului drepturi-obligatii, furnizand informatii cu privire la capacitatea intreprinderii de a-si onora obligatiile pe termen scurt, mediu sau lung.

2 Analiza patrimoniului pe baza ratelor de structura ale bilantului

2.1 Ratele de structura ale activului

Activul bilantier poate fi caracterizat prin doua rate fundamentale: rata imobilizarilor, respectiv rata activelor circulante.

a. Rata imobilizarilor caracterizeaza gradul de investire al capitalului si se calculeaza dupa relatia:

R= x 100

unde:

AI - active imobilizate;

A - active totale.

Exemplu active imobilizate = 10.000

active circulante = 5.000

disponibilitati = 1.000

R= 10.000 x 100= 62,5%

16.000

In general se considera ca majorarea ratei in dinamica este nefavorabila pentru intreprindere, aceasta reprezentand practic cresterea gradului de imobilizare a activului. Imobilizarea activului reprezinta un fenomen nefavorabil intrucat poate determina dificultati in asigurarea unei lichiditati normale pentru firma, avand in vedere faptul ca imobilizarile se rotesc, transformandu-se in lichiditati, la intervale mai mari de un an. Analiza in detaliu a ratei se realizeaza utilizandu-se doua rate auxiliare: rata imobilizarilor corporale si rata imobilizarilor financiare.

a1. Rata imobilizarii corporale exprima dimensiunea capitalului investit de intreprindere in mijloace fixe, cladiri sau terenuri:

R = IC x 100

A

unde: IC - imobilizari corporale

Exemplu: utilaje, instalatii = 6.000

participatii financiare = 000

stoc carburanti = 5.000

disponibilitati = 1.000

R= 6.000 x 100 = 37,5%

16.000

Se apreciaza faptul ca dinamica pozitiva a ratei imobilizarilor corporale este nefavorabila pentru firma, cel putin din punct de vedere al capacitatii de conversie a mijloacelor fixe. Astfel, daca are loc o modificare defavorabila a conditiilor de mediu in care se actioneaza, se pot inregistra pierderi semnificative de valoare prin reevaluarea bunurilor (in cazul scaderii valorii de piata a acestora) sau se poate diminua venitul realizat prin inlocuirea activelor fixe (in cazul uzurii morale neprevazute). Aceasta rata cunoaste ponderi si valori recomandate, semnificativ diferite, de la un sector de activitate la altul. Astfel, in mod justificat, aceasta rata poate are valori mari la intreprinderile de prelucrare sau de transport, foarte mari la intreprinderile extractiva si din industria grea sau valori mici pentru firmele din sfera prestarilor de servicii respectiv din zona comertului.

a2. Rata imobilizarii financiare, exprima gradul de integrare financiara al firmelor pe piata de plasament si se calculeaza dupa relatia:

R_IF = IF x 100

A

unde: IF - valoarea imobilizarilor financiare

Exemplu: imobilizari corporale = 6.000

imobilizari financiare = 000

materiale consumabile = 5.000

disponibilitati = 1.000

R_IF 000 x 100 = 25%

16.000

In general, aceasta rata de imobilizare are valori direct proportionale cu structura, dimensiunile si forta intreprinderilor economice. De asemenea, ea cunoaste valori diferite in functie de tipul de intreprindere, domeniul de activitate si obiectivele strategice pe termen mediu si lung al acestora (rata este ridicata la intreprinderile mari si redusa sau nula in cazul firmelor mici). Cea mai ridicata rata a imobilizarii financiare va fi inregistrata la intreprinderile de tip holding (acele intreprinderi care controleaza alte firme).

b. Rata activelor circulante exprima ponderea in activ a mijloacelor lichide ale intreprinderii, respectiv volumul mijloacelor economice care pot fi transformate in lichiditati pe termen scurt (mai putin de un an).

Rata activelor circulante se calculeaza dupa relatia:

R_AC = AC x 100

A

unde: AC - activele circulante

Exemplu: cladiri, terenuri = 6.000

participatii financiare = 000

materii prime = 5.000

disponibilitati = 1.000

R_AC 6.000 x 100 = 37,5%

16.000

Analiza calitativa a acestei rate este dificila intrucat elementele care
compun aceasta grupa (stocuri, creante, disponibilitati) sunt eterogene, motiv pentru care se impune descompunerea acesteia intr-o serie de rate auxiliare, respectiv rata stocurilor, rata creantelor, rata disponibilitatilor si a plasamentelor, rata disponibilitatilor.

b1. Rata stocurilor indica ponderea stocurilor in totalul activelor firmei.

R_S = S x 100

A

unde: S - valoarea stocurilor din bilant.

Evolutia acestei rate se apreciaza in functie de evolutia cifrei de faceri (volumul vanzarilor sau al desfacerilor), fiind considerata ca favorabila acea crestere a ratei care are loc pe fondul unei dinamici mai accelerate a incasarilor (I_CS>I_S), aspect care echivaleaza cu o eficienta superioara a utilizarii stocurilor.

Corelatia anterioara poate fi surprinsa si cu indicatorul numarului de rotatii al stocurilor:

n_S = CA

S

aceasta luand forma n_S1 > n_S0, unde:

n₁ - numarul rotatiilor al stocului din t₁;

n₍₎ - numarul de rotatii al stocului la momentul t₀.

b2. Rata creantelor reflecta ponderea creditelor comerciale in totalul activelor (prin credit comercial intelegandu-se vanzarea de marfuri catre clienti, fara incasare la livrare, ci dupa o anumita perioada de timp).

R_C = C x 100

A

unde: C = creantele.

Exemplu: mijloace fixe = 6.000

participatii financiare = 000

debitori diversi = 1.000

clienti = 3.000

disponibilitati = 1.000

R_C 000 x 100 = 26,6%

15.000

Scadere in dinamica a ratei creantelor, reprezinta un aspect pozitiv, aceasta insemnand de fapt o reducere a creditului comercial acordat de firma, respectiv a sumelor blocate fara incasarea vreunei dobanzi.

Marimea acestei rate inregistreaza valori diferite in functie de tipul de intreprindere, astfel: la intreprinderile care au relatii cu consumatorii finali (populatia), rata are valori mici (comert cu amanuntul, intreprinderi de prestari servicii), capatand valori mari la firmele care au relatii inter-intreprinderi (cele industriale sau cele implicate in comertul cu ridicata).

b3. Rata disponibilitatilor si plasamentelor. Aceasta rata masoara ponderea valorilor imediat disponibile sau care pot fi transformate rapid in numerar, in totalul activului. Plasamentele pentru a putea fi transformate in numerar trebuie vandute pe piata de capital, la bursa.

Rata se va calcula dupa relatia:

R_D+P = D+P x 100

A

unde: P - plasamente;

D - disponibilitati.

Exemplu: mijloace fixe = 6.000

stocuri materiale = 000

valori mobiliare = 2.000

disponibilitati = 1.000

R_IF 3.000 x 100 = 23%

13.000

Este considerata normala pentru intreprindere, o rata care oscileaza usor in jurul lui 10%. In economiile cu o piata de capital incipienta, in lipsa plasamentelor, se calculeaza o rata a disponibilitatilor.

R_D = D x 100

A

Este considerata optima o rata cuprinsa intre 3-5%. Se pot face aprecieri asupra nivelului acestei rate. Astfel, atunci cand rata este superioara nivelului optim, se considera ca firma are lichiditati in exces, asigurand o remunerare slaba a activelor. Dimpotriva, atunci cand rata este inferioara valorilor optime, se considera ca firma poate intampina greutati in ceea ce priveste achitarea obligatilor scadente.

Se pot face aprecieri si asupra activului total al firmei, cresterea acestuia semnificand dezvoltarea firmei, cu mentiunea ca cifra de afaceri (CA) trebuie sa creasca intr-un ritm superior cresterii activului total (I_CA>I_A). Sau folosind indicatorul numarul de rotatii al activului (n_a ): n_a1 > n_a0 , aceasta insemnand o crestere a eficientei utilizarii activului.

N_a = CA

A

unde: N_a - numarul de rotatii al activului

Exemplu: CA la momentul t0 = 20.000

CA la momentul t1 = 25.000

activul la momentul t0 = 25.000

activul la momentul t1 = 29.000

N₀ = CA0 = 20.000 = 0,8 CA1 - CA0 = 5.000

A0 25.000

N₁ = CA1 = 25.000 = 0,86 A1 - A0 = 000

A1 29.000

2.2 Ratele de structura ale pasivului

Analiza pasivului se face cu ajutorul a trei rate fundamentale: rata stabilitatii financiare, rata autonomiei financiare, rata de indatorare.

1. Rata stabilitatii financiare masoara ponderea surselor financiare stabile, in totalul resurselor din care se finanteaza firma. Sursele financiare stabile sunt formate din capitaluri proprii (C_p) si obligatiile pe termen lung (OTL), denumite generic capitaluri permanente (CP).

Rata se va calcula dupa relatia:

R_SF = CP/P

Pentru a fi optima, valoarea acestei rate trebuie sa depaseasca ponderea de 2/3.

In mod similar, pornind de la ponderea obligatiilor pe termen scurt (OTS) in pasivul total, indicatorul se poate calcula sub forma unei rate a insecuritatii financiare, dupa relatia:

R_ISF = OTS/P

unde: P - total pasiv;

CP - capital permanent, care se calculeaza ca suma a capitalurilor proprii si obligatiilor pe termen lung;

Cp - capital propriu;

OTL - obligatii pe termen lung.

Pentru a inregistra o situatie favorabila, rata insecuritatii financiare trebuie sa fie mai mica de 1/3.

Exemplu: capital social = 8.000

rezerve = 000

provizioane = 3.000

credite termen scurt = 1.000

R_SF 12.000 x 100 = 0,75 (> 2/3)

16.000

R_ISF x 100 = 0,0675 (< 1/3)

16.000

2. Rata autonomiei financiare exprima independenta financiara a firmei, pornind de la ponderea capitalurilor proprii in totalul surselor de finantare sau in raport de anumite surse de finantare.

Rata de autonomie financiara poate fi calculata in mod global, dupa relatia:

R_AG = C_P/P

Pentru a fi favorabila, aceasta rata trebuie sa inregistreze o valoare mai mare decat 1/3.

Autonomia financiara mai poate fi calculata si la termen, dupa relatiile (1) si (2):

R_AT1 = C_P/CP (1)

Pentru a caracteriza o situatie favorabila, rata autonomiei financiare astfel calculata, trebuie sa fie mai mare decat 1/2.

R_AT2 = C_P/OTL  (2)

In caz optim aceasta rata la termen, trebuie sa fie mai mare decat 1, exprimand in fapt, capacitatea firmei de a-si acoperi obligatiile pe termen lung din capitalurile proprii.

Exemplu: capital social = 8.000

credite pe termen lung = 000

rezerve = 2.000

credite termen scurt = 1.000

R_AG 10.000 x 100 = 0,66 (>1

15.000

R_AT1 10.000 x 100 = 0,714 (>1

1000

R_AT2 10.000 x 100 = 2,5% (>1

000

3. Rata de indatorare masoara ponderea obligatiilor in totalul resurselor din care este finantata firma. Rata poate fi calculata ca rata de indatorare globala, in acest caz masurand ponderea tuturor datoriilor in totalul resurselor, conform relatiei de calcul:

R_IG = OTL+OTS/P

Aceasta rata este apreciata ca fiind favorabila atunci cand este mai mica decat 2/3.

Se mai poate calcula o rata de indatorare la termen, care masoara raportul dintre datoriile pe termen lung, pe de o parte si sursele stabile de finantare sau cele nedatorate, pe de alta parte, conform relatiilor de calcul (3) si (4).

R_IT1 = OTL/CP (3)

Aceasta rata este apreciata ca fiind favorabila atunci cand este mai mica decat 2/3.

R_IT2 = OTL/C_P (4)

Aceasta rata este apreciata ca fiind favorabila atunci cand este mai mica decat 1.

Exemplu: capital social = 8.000

credite pe termen lung = 000

rezerve = 2.000

credite termen scurt = 1.000

R_IG = 5.000 x 100 = 0,33 (<2

15.000

R_IT1 000 x 100 = 0,285 (<2

1000

R_IT2 000 x 100 = 0,5 (<1

8.000

In cazul in care intreprinderea are o structura financiara nefavorabila, respectiv o pondere mare a datoriilor sau la nivelul firmei se manifesta o instabilitate financiara, se poate recurge la una din urmatoarele solutii:

achitarea unei parti din obligatii (in special a obligatiilor pe termen
scurt, atunci cand exista disponibilitati la nivelul firmei). Daca nu exista
lichiditati curente, atunci se poate lichida o parte a activului, adica se pot vinde activele
imobilizate sau circulante pe care intreprinderea nu le foloseste, creandu-se disponibilitatile necesare pentru achitarea datoriilor.

cresterea capitalului propriu fie prin majorarea capitalului
social (marind numarul actiunilor emise pe piata), fie crescand
autofinantarea, adica repartizarile din profitul firmei catre fondurile
proprii, reducand corespunzator dividendele distribuite;

conversia datoriei, presupune transformarea datoriilor pe
termen scurt in datorii pe termen lung, prin contractarea unui credit
bancar pe termen lung. Masura se poate aplica atunci cand rata de
indatorare la termen este sub valoarea optima;

conversia debitelor, adica preschimbarea datoriilor in capital propriu prin transformarea creditorilor in actionari.

3 Studiul de caz privind analiza patrimoniului unei firme

a)    Analiza activului

Unde Ro si R₁ reprezinta ratele de structura ale activului din perioada baza de raportare (0) si respectiv, din perioada curenta (1).

Analiza activului bilantier indica urmatoarele:

cresterea ratei imobilizarilor, pe care o consideram nefavorabila, intrucat daca se modifica conditiile de mediu in care actioneaza firma si aceasta este obligata sa-si schimbe ramura de activitate, poate avea probleme in ceea ce priveste conversia imobilizarilor;

intrucat indicele imobilizarilor corporale este mai mare decat indicele cifrei de afaceri (266% > 166%) rezulta ca majorarea ratei imobilizarilor corporale de la 30% la 40% este apreciata ca nefavorabila, pentru ca a scazut practic eficienta cu care sunt utilizate imobilizarile corporale ale firmei;

scaderea eficientei se poate observa din evolutia indicatorului cifra de afaceri la 1000 lei imobilizari corporale, care se reduce de la 10.000 lei la 6250 lei;

intrucat rata imobilizarilor financiare se mentine la 10% (desi in valori absolute indicatorul se dubleaza), rezulta ca gradul de integrare al intreprinderii cu alte firme se mentine constant;

rata activelor circulante scade in perioada analizata de la 60% la 50%, situatie ce o vom considera ca nefavorabila pentru ca aceasta poate sa insemne ca valorile lichide sau care pot fi transformate in lichiditati pe termen de pana la un an, sunt in scadere in totalul activului si, ca efect al acestei situatii, firma ar putea acoperi mai greu datoriile;

cresterea ratei stocurilor de la 30% la 35%, este o situatie nefavorabila, pentru ca consolidarea valorii stocurilor nu se reflecta intr-o crestere cel putin egala a vanzarilor firmei. Astfel se constata o reducere a numarului de rotatii al stocului (care este un indicator de eficienta), de la 10 in baza de raportare, la circa 7 rotatii in perioada curenta;

scaderea ratei creantelor de la 20% la 10% o consideram favorabila intreprinderii deoarece creantele sunt asimilate creditelor comerciale (adica livrarilor de marfa care nu se incaseaza imediat dupa vanzare, ci dupa un anumit termen) de la care intreprinderile nu incaseaza nici un venit. Se considera favorabila situatia in care rata creantelor scade;

reducerea ratei disponibilitatilor se interpreteaza ca favorabila, intreprinderea aducandu-si valoarea disponibilitatilor la criteriile de optim (3-5%). Valoarea din baza de raportare (10%) este nefavorabila, ea indicand ca o parte prea mare din activele intreprinderii nu sunt folosite judicios in activitati rentabile.

b) Analiza pasivului

Se constata ca firma are o structura financiara buna, tendinta fiind de continua imbunatatire. Aceasta pentru ca, cu doua exceptii, toti indicatorii inregistreaza valori deasupra pragurilor critice. Cei doi indicatori care se abat de la valorile optime sunt rata insecuritatii financiare si rata rentabilitatii financiare. Aceasta abatere se datoreaza unei finantari excesive a firmei din datorii pe termen scurt.

Avand in vedere scaderea acestei rate (in sensul apropierii ei de pragul critic), consideram ca firma a luat toate masurile pentru a elimina, acest dezechilibru de finantare. In cazul in care firma analizata nu are lichiditati suficiente pentru achitarea datoriilor, se poate lua masura consolidarii lor (adica transformarea in datorie pe termen lung) sau a conversiei (adica transformarea datoriei in capital si a creditorilor in actionari).