PRINCIPALELE INSTRUMENTE DE NORMARE, NORMALIZARE SI ARMONIZARE CONTABILA

PRINCIPALELE INSTRUMENTE DE NORMARE, NORMALIZARE SI ARMONIZARE CONTABILA

Dispozitivul de normalizare si reglementare contabila are urmatoarele componente

cadrul contabil general (cadrul conceptual al contabilitatii);

reteaua de norme sau standarde contabile;

planul de conturi general si schema de contabilizare a operatiilor economico-financiare;

ghidurile contabile profesionale;

dictionarele de conversie contabila;

politica de contabilitate;

sistemul de reglementare normativa contabila (dreptul contabil);

institutia normalizarii contabile;

Cadrul conceptual contabil

Cadrul conceptual contabil defineste conceptele care stau la baza intocmirii si prezentarii situatiilor financiare pentru utilizatorii externi.

Cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare elaborat de I.A.S.C., din punct de vedere conceptual, abordeaza:

a)      obiectivul situatiilor financiare

b)      caracteristicile calitative care determina utilitatea informatiilor din situatiile financiare;

c)      definirea, recunoasterea si evaluarea elementelor pe baza carora sunt intocmite situatiile financiare (este vorba de active, datorii, capitaluri proprii, venituri si cheltuieli);

d)      conceptele de capital si de mentinere a nivelului capitalului.

Este vorba de capitalul financiar sinonim cu patrimoniul net sau capitalul propriu al intreprinderii si capitalul fizic definite prin capacitatea de productie a intreprinderii. Valoarea financiara (monetara) a capitalului financiar, respectiv capacitatea productiva a capitalului fizic la sfarsitul anului (perioadei) trebuie sa fie mai mare sau cel putin egala cu cele de la inceputul perioadei.

Cateva dintre obiectivele Codului general sunt:

sprijinirea Consiliului I.A.S.C. in elaborarea viitoarelor Standarde Internationale de Contabilitate si in revizuirea celor existente:

sprijinirea organismelor nationale de elaborare a standardelor in procesul de dezvoltare a standardelor nationale;

sprijinirea celor care insotesc situatii financiare conform I.A.S. si pentru a face fata problemelor care nu se regasesc in acestea;

sprijinirea auditorilor la formarea unei opinii referitoare la conformitatea situatiilor financiare cu I.A.S..

Reteaua de standarde contabile

Standardele contabile in contabilitatea anglo-saxona reprezinta o regula sau un ansamblu de reguli care reglementeaza inregistrarea si evaluarea in contabilitate, elaborarea si prezentarea informatiilor contabile in situatiile financiare. In limba franceza, termenul de standard are semnificatia de norma (date de referinta).

Dupa sfera de aplicare standardele pot fi internationale, europene si nationale (locale).

Standardele Internationale de Contabilitate, in vigoare sunt:

IAS 1 : Prezentarea situatiilor financiare

IAS 2 : Stocuri

IAS 4 : Contabilitatea amortizarilor

IAS 7 : Situatia fluxurilor de numerar

IAS 8 : Profitul net sau pierderea neta a perioadei, erori fundamentale si modificari ale politicilor contabile

IAS 10 : Evenimente ulterioare datei bilantului

IAS 11 : Contractele de constructii

IAS 12 : Impozitul pe profit

IAS 14 : Raportarea pe segmente

IAS 15 : Informatii care reflecta efectele variatiei preturilor

IAS 16 : Imobilizari corporale

IAS 17 : Leasing

IAS 18 : Venituri

IAS 19 : Beneficiile angajatilor

IAS 20 : Contabiliatea subventiilor guvernamentale si prezentarea informatiilor legate de asistenta guvernamentala

IAS 21 : Efectele variatiei cursurilor de schimb valutar

IAS 22 : Combinari de intreprinderi

IAS 23 : Costurile indatorarii

IAS 24 : Prezentarea informatiilor referitoare la tranzactiile cu partile afiliate

IAS 26 : Contabilitatea si raportarea planurilor de pensii

IAS 27 : Situatiile financiare consolidate si contabilitatea investitiilor in filiale

IAS 28 : Contabilitatea investitiilor in intreprinderi asociate

IAS 29 : Raportarea financiara in economiile hiperinflationiste

IAS 30 : Informatii prezentate in situatiile financiare ale bancilor si institutiilor financiare similare

IAS 31 : Raportarea financiara a intereselor in asocierile in participatie

IAS 32 : Instrumente financiare: prezentare si descriere

IAS 33 : Rezultatul pe actiune

IAS 34 : Raportarea financiara interioara

IAS 35 : Activitati in curs de intrerupere

IAS 36 : Deprecierea activelor

IAS 37 : Provizioane, datorii si active contingente

IAS 38 : Active necorporale

IAS 39 : Instrumente financiare: recunoastere si evaluare

IAS 40 : Investitii imobiliare

IAS 41 : Agricultura

Standardele Internationale de Contabilitate pot fi utilizate in mai multe moduri:

prin aplicarea directa, in calitate de norme contabile nationale;

ca documentatie utila in elaborarea normelor contabile nationale;

ca referinta, in vederea asigurarii comparabilitatii reglementarilor contabile nationale cu normele contabile internationale.

Standardele Internationale de Contabilitate nu inlocuiesc reglementarile (standardele) locale. Acolo unde Standardele Internationale de Contabilitate sunt respectate sub toate aspectele materiale, acest lucru trebuie prezentat in anexa. Daca standardele nationale (locale) sunt mult diferite, atunci reprezentanti I.A.S.C. au sarcina de a convinge autoritatile abilitate asupra avantajelor acestora si armonizarii cu I.A.S.C..

Aria de aplicabilitate este evidentiata clar in continutul fiecarui standard si se aplica numai la elementele esentiale, incepand cu data specificata in standard, cu exceptia celor care se aplica retroactiv.

Standardele Contabile Europene sunt elaborate de Uniunea Europeana si sunt formalizate prin cele trei directive prezentate anterior.

Standarde nationale sunt elaborate de fiecare tara in raport cu standardele internationale si directivele europene.

Principiile contabile general acceptate (G.A.A.P.)

In S.U.A., dupa criza din 1929-1933 s-a ajuns la concluzia ca informatiile prezentate de societatile comerciale erau insuficiente, lipsite de relevanta, prea optimiste si adesea prea inselatoare. Ca urmare, investitorii acuzau contabilitatea de pierderile suferite. Pentru intocmirea situatiilor financiare, societatile utilizau o multitudine de metode contabile. In acea epoca, nu exista o reglementare nationala asupra informatiilor financiare. Fiecare stat avea propria legislatie iar practicile contabile mascau situatia reala a intreprinderilor aflate in dificultate. Pe plan contabil, efectul pozitiv al marii crize a fost aparitia necesitatii unor informatii financiare fiabile. Criza din 1929-1933 a fost nu numai o criza economica si financiar-bancara, ci si o criza care a atins zona calitatii informatiilor financiare.

Pentru remedierea acestei situatii, in S.U.A. se creaza in anul 1934 Comisia Valorilor Mobiliare (S.E.C.). In anul 1973 s-a creat un organism de normalizare, independent atat fata de profesia contabila cat si de Comisia Valorilor Mobiliare. Este vorba despre Comitetul Standardelor de Contabilitate Financiare (F.A.S.B.). Incepand cu aceasta data, F.A.S.B. va fi responsabil cu promulgarea normelor contabile americane (faimoasele U.S.-G.A.A.P.).

F.A.S.B. emite doua categori de norme:

1. Enunturi ale conceptelor de contabilitate financiara, care prezinta conceptele fundamentale pe care se bazeaza normele de intocmire si de prezentare a conturilor, dar care nu constituie G.A.A.P..
2. Enunturi ale standardelor de contabilitate financiara, care definesc regulile contabile aplicabile intocmirii si prezentarii situatiilor financiare si care sunt considerate G.A.A.P. (Generally Accounting Accepted Principles).

La inceput aceste principii aveau un caracter descriptiv, prezentand cele mai bune metode, procedee si practici contabile care erau acceptate atat de un numar mare de intreprinderi cat si de organismele de normalizare a contabilitatii. Treptat, aceste principii (reguli) s-au constituit intr-o teorie normativa (cadru conceptual).

Planul de conturi general

Primul plan contabil, care a influentat normalizarea contabilitatii in numeroase tari, a fost elaborat in anul 1928 de catre economistul german EUGEN SCHMALENBACH. In Franta primul Plan Contabil General a fost introdus in anul 1947, fiind modificat succesiv in anii 1957 si 1982.

Un plan contabil general este o constructie coerenta elaborata, de regula, cu aportul substantial al profesiei contabile, urmand ca dupa validarea sa in practica sa fie impus agentilor economici prin reglementari normative.

Planul contabil general cuprinde:

1. un ansamblu de principii, procedee si reguli privind organizarea contabilitatii;
2. o lista de conturi reunite si clasificate intr-un sistem de conturi sau plan de conturi, precum si recomandari sau precizari privind utilizarea lor in functie de continutul lor economic si functia contabila;
3. un vocabular contabil.

Se intalnesc doua tipuri de planuri contabile generale:

a)      Planuri contabile generale bazate pe principiul prioritatii situatiilor financiare anuale si a functiei de informare externa si care au o esenta dualista de organizare a contabilitatii cu cele doua circuite (contabilitate financiara - contabilitate de gestiune)

b)      Planuri contabile generale bazate pe principiul circuitului valorilor in ciclul "aprovizionare - productie desfacere" si care vizeaza normalizarea contabilitatii de gestiune.

Se apreciaza ca pentru elaborarea si utilizarea planului de conturi se folosesc doua concepte: plan de conturi general si plan de conturi descentralizat. Planul de conturi general beneficiaza de o normalizare si standardizare la nivel national. Planul de conturi descentralizat este elaborat in mod autonom de agentii economici pornind de la elementele descrise, recunoscute si evaluate in situatiile financiare. Intre cele doua categorii de planuri de conturi se pot situa si planurile de conturi profesionale elaborate centralizat pe ramuri de activitate: industrie, agricultura, comert etc.

Ghidurile profesionale

Ghidurile profesionale reprezinta lucrari monografice si instrumentari privind normele si reglementarile contabile aplicabile pe tipuri de entitati care organizeaza si conduc contabilitatea in functie de particularitatile economice, financiare, comerciale si juridice ale acestora.

Aceste ghiduri contin si precizari de detaliu privind "productia" de informatii, redactarea rapoartelor financiare, modalitati de comunicare a informatiei.

Dictionarele de conversie contabila

Dictionarele de conversie contabila sunt impuse de fenomenul globalizarii economice mondiale.

Firmele cu activitate in afara granitelor nationale, cele cotate la bursele straine impun consolidarea conturilor si elaborarea dictionarelor de conversie contabila.

Politicile de contabilitate

Politicile de contabilitate sunt principiile, conventiile, regulile si metodele adoptate la nivel national sau de o intreprindere pentru inregistrarea contabila si pentru intocmirea si prezentarea situatiilor financiare.

Atunci cand nu exista cerinte specifice, conducerea unitatii trebuie sa adopte politici care sa asigure furnizarea de informatii de catre situatiile financiare, informatii care sa fie:

a) relevante pentru nevoile utilizatorilor in luarea deciziilor;

b) credibile, in sensul ca:

- reprezinta fidel rezultatele si pozitia financiara a intreprinderii:

- reflecta substanta economica a evenimentelor si tranzactiilor si nu doar forma juridica;

- sunt neutre, adica nepartinitoare

- sunt prudente;

- sunt complete sub toate aspectele semnificative.

Prin raportarea la reteaua de Standarde Internationale de Contabilitate si la Directivele Contabile Europene, politicile contabile de intreprindere vizeaza:

politicile contabile adoptate la evaluarea stocurilor si determinarea costului stocurilor;

politicile contabile, privind baza de evaluare pentru calculul amortizarii, metodelele de amortizare, duratele de viata utila sau cotele de amortizare folosite;

metodele folosite pentru calculul fluxurilor de numerar(cash-flow);

elemente de cheltuieli si venituri recunoscute in determinarea rezultatului net;

recunoasterea si evaluarea castigurilor si evenimentelor ulterioare datei bilantului;

tratamentul contabil privind impozitele pe profit, baza de impozitare, diferentele temporare si definitive;

evaluarea si recunoasterea operatiunilor de leasing;

tratamentul contabil al tranzactiilor in valuta;

componenta, evaluarea si recunoasterea costurilor indatoririi;

etc.

Divulgarea politicii de contabilitate trebuie efectuata in ANEXA la CONTURILE ANUALE, mai precis in nota: POLITICI SI METODE CONTABILE.

In aceasta nota la costurile anuale se prezinta:

- abaterile de la principiile contabile si schimbarea metodelor de evaluare, mentionandu-se: natura, motivele, evaluarea efectului asupra patrimoniului, a rezultatului si pozitiei financiare;

- reguli de evaluare alternative mentionandu-se: elementele afectate si valoarea acestora la costul istoric; baza de evaluare adoptata; ajustarile efectuate in vederea aplicarii regulilor de evaluare alternative; influenta asupra rezultatului etc.

- suma dobanzilor incluse in costul de productie al activelor imobilizate si circulante cu ciclu lung de fabricatie;

Dreptul contabil

Acceptarea normelor contabile poate fi fortata sau voluntara. Dupa investirea prin texte legale normele devin reglementari.

Ierarhia surselor dreptului contabil francez este urmatoarea:

Tratatele internationale;

Textele votate de Parlament: legile;

Texte reglementare: decrete si hotarari;

Jurisprudenta;

Doctrina contabila.

Institutia normalizarii contabile

Are urmatoarele preocupari:

a)      elaborarea si mentinerea la zi a cadrului contabil general si standardelor (normelor) contabile nationale, a planului de conturi general;

b)      avizarea doctrinara a tuturor propunerilor legislative si a reglementarilor juridice in domeniul contabilitatii;

c)      elaborarea de norme ce urmeaza a fi omologate privind regulile contabile internationale recunoscute, ce urmeaza a fi aplicate de firmele din Romania.

In tara noastra institutia de normalizare contabila este Directia Generala de Reglementari Contabile din cadrul Ministerului Finantelor Publice.