Apararea dreptului la viata

Apararea dreptului la viata

"Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de altele in spiritul fraternitatii."[1]

Apararea persoanei, a dreptului la viata a acesteia, a constituit o trasatura comuna de-a lungul timpului.

Desigur, modul in care era perceput pericolul social al faptelor indreptate impotriva vietii a cunoscut serioase diferentieri de la o societate la alta, de la un timp istoric la altul, de la o religie la alta s.a, criteriul de baza fiind la inceput acela al apartenentei la o anumita clasa sociala sau alta pentru ca mai apoi sa conteze doar integralitatea personalitatii umane in plenitudinea manifestarilor sale ca sistem bio-psiho-socio-cultural.

Dreptul studiaza numai omul participant la relatiile sociale, respectiv la acele raporturi sociale ce constituie obiect de reglementare juridica, si nu omul in integralitatea lui.

Spre dezbatere am ales cea mai grava infractiune - cea indreptata impotriva vietii - tocmai din dorinta de a releva metode si mijloace care sa concure la apararea dreptului fundamental al oricarei persoane si anume dreptul la viata.

Infractiunile contra vietii, reunite in Codul penal intr-o sectiune distincta, intitulata "Omuciderea" sunt considerate, pe buna dreptate, "cele mai grave infractiuni contra persoanei, deoarece prin savarsirea lor i se rapeste omului bunul cel mai de pret care este viata".[2]

Mai mult decat atat, in cadrul infractiunii contra vietii, a carei grad de pericol social a fost subliniat, omorul ocupa, sub raportul gravitatii, pe drept cuvant, primul loc.

Dar pentru a putea aborda problematica ocrotirii personalitatii umane prin mijloacele dreptului este necesara caracterizarea si definirea acestei notiuni complexe.

Omul, personalitatea umana "este o structura bio-psiho-sociala care se adpteaza la lume si la societate in formele cele mai individuale, cu cauzalitatea proprie cea mai ridicata, realizand salturile cele mai mari in directia Binelui, Adevarului si Frumosului, pe care se bazeaza sanatatea, onestitatea si productivitatea muncii".[3]

De remarcat este faptul ca personalitatea omului nu este statica, ci dinamica, acest ansamblu de trasaturi si capacitati psihosociologice, aptitudini, sentimente, etc cunoscand o evolutie continua, in raport cu evolutia persoanei insesi, care nu este produsul exclusiv al ereditatii, ci al societatii, al pozitiei omului in societate.

In consecinta, insasi existenta omului nu este numai a sa, cum cred existentialistii, ci si a familiei sale, scolii sale, a clasei si a natiunii sale. Caci omul nu gandeste, nu simte si nu actioneaza numai cu mintea si inima sa, ci si cu aceea a familiei, scolii, meseriei si neamului sau.[4]

Apararea dreptului la viata prin normele constitutionale

Dreptul la viata este reglementat in toate constitutiile lumii.

Normele constitutionale romane privesc dreptul la viata intr-o acceptiune restransa asigurand astfel protectia vietii persoanei si prin mijloacele dreptului constitutional, constituind punctul de plecare in protectia reala a acestui drept natural prin normele dreptului penal si procesual penal.

Concluzionand, putem afirma ca reglementarile referitoare la dreptul la viata constituie rezultatul unei evolutii indelungate si o aliniere a normelor interne la cele internationale.[5]

Desi, in materia drepturilor omului, rezultatele sunt notabile, mai exista multe lucruri care nu si-au gasit inca rezolvarea, fapt ce necesita o stransa colaborare intre state.

Dar nu trebuie sa uitam ca universalitatea drepturilor implica si universalitatea indatoririlor, fiind in firescul lucrurilor ca omul sa aiba atat drepturi cat si obligatii fata de semenii sai si fata de societate.

Omuciderea in legislatia penala si procesual penala

Actualul Cod penal al Romaniei[6], cu modificarile suferite ulterior, reglementeaza infractiunea de omor sub denumirea generica de omucidere, alaturi de omorul propriu-zis fiind incriminate si infractiunea de pruncucidere, ucidere din culpa si determinarea sau inlesnirea sinuciderii, a caror redactare este sensibil imbunatatita.

Conform dispozitiilor legii penale omorul este "fapta unei persoane care, cu intentie, ucide o alta persoana". [8]

In realizarea sa concreta, actiunea ce are ca rezultat moartea victimei poate prezenta unele particularitati care, fara a schimba substanta faptei - omor simplu - ii sporesc vadit gradul de pericol social.

Astfel apare varianta agravata o omorului si anume omorul calificat, ce consta in uciderea unei persoane in una din urmatoarele imprejurari:

a.      Cu premeditare;

b.     Din interes material;

c.      Asupra sotului sau a unei rude apropiate;

d.     Profitand de starea de neputinta a victimei de a se apara;

e.      Prin mijloace ce pun in pericol viata mai multor persoane;

f.      In legatura cu indeplinirea indatoririle de serviciu sau publice ale victimei;

g.     Pentru a se sustrage sau pentru a sustrage pe altul de la urmarire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse;

h.     Pentru a inlesni sau ascunde savarsirea altei infractiuni;

i.       In public.

O alta varianta agravata o omorului este reprezentata de omorul deosebit de grav.

Conform art. 176 Cod penal este deosebit de grav omorul savarsit in una din urmatoarele imprejurari:

a.      Prin cruzimi;

b.     Asupra a doua sau mai multe persoane;

c.      De catre o persoana care a mai savarsit un omor;

d.     Pentru a savarsi sau ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii;

e.      Asupra unei femei gravide;

f.      Asupra unui magistrat, politist, jandarm ori asupra unui militar, in timpul sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale acestora;

g.     De catre un judecator sau procuror, politist, jandarm sau militar, in timpul sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale acestora.

Privind sub aspect procesual penal, urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procurorul de pe langa instanta de judecata competenta sa judece in prima instanta cauza, iar actiunea penala se pune in miscare din oficiu.