Ascultarea propriu-zisa a inculpatului sau a invinuitului

Ascultarea propriu-zisa a inculpatului sau a invinuitului

Se desfasoara in 3 etape principale:

Crearea unei atmosfere favorabile ascultarii si stabilirii contactului pshihologic cu suspectul (ascultarea se desf in prezenta aparatorului, intr-un cadru sobru);

Adoptarea de catre magistrat sau politist a unei atitudini demne, in raport cu autoritatea pe care o reprezinta;

Crearea unei atmosfere propice confesiunii, marturisirii din chiar momentul primului contact cu cel anchetat (cel care efectueaza ascultarea va avea o atitudine pozitiva).

I. Verificarea identitatii invinuitului / inculpatului - nume, porecla, data si locul nasterii, nuemele parintilor, cetatenia, studii, loc de munca, ocupatie, adresa, antecedente penale  si alte date pt stabilirea situatiei lui personale; dupa aceasta, i se va aduce la cunostinta la cunostinta obiectul cauzei si i se pune in vedere sa declare tot ce stie cu privire la fapta si invinuirea care i se aduce.

Pentru stabilirea contactului pshihologic, in aceasta prima faza pot si puse si alte intrebari decat cele care intereseaza fapta sau se poate purta o discutie prealabila.

II. Modalitati tactice de ascultare in faza relatarii libere - dupa ce i se aduce la cunostinta invinuitului sau inculpatului la cunostinta obiectul cauzei si al ascultarii este lasat sa faca o relatare libera, cerandu-i-se sa dea o declaratie scrisa personal cu privire la invinuirea care i se aduce.

Fiecare invinuit sau inculpat este ascultat separat;

Invinuitul sau inculpatul trebuie lasat sa declare liber tot ce stie despre cauza, nu va putea fi intrerupt;

Ascultarea nu poate incepe cu citirea sau reamintirea unor eventuale declaratii date anterior;

Nu se va admite folosirea de violenta;

Este interzisa obtinerea cu orice pret a recunoasterii invinuirii.

Conduita organelor judiciare:

Va fi impusa o atmosfera de calm si rabdare;

Va fi urmarit cu atentie comportamentul, privirea celui ascultat pt a sesizarea starilor de neliniste, deruta, etc (fara ostentatie)

Vor fi evitate, pe intreaga durata a ascutarii, expresiile de suparare, de nemultumire si de enervare.

Avantajele notabile ale relatarii libere:

Posibilitatea cunoasterii sau verificarii cu exactitate a modului in care s-a savarsit infractiunea si a mobilului acesteia;

Obtinerea de date despre faptele si imprejurarile cauzei, depsre participanti pe care organul judiciar nu le detinea;

Posibilitatea studierii si cunoasterii invinuitului sau a incullpatului, a pozitiei acestuia fata de fapta comisa.

Invinuitul sau inculpatul poate transmite informatii pe cale nonverbala constand in imposibilitatea controlarii constiente a reactiilor de natura sa transmita involuntar informatii.

III. Tactica ascultarii in faza adresarii de intrebari - ultima etapa a audierii.

Tactica formularii de intrebari: Intrebarile se pun in functie de declaratiile facute anterior de invinuit sau de inculpat, de caracterul lor sincer si complet.

Pozitia invinuitul sau inculpatului fata de invinuirea adusa poate imbraca urmatoarele forme:

Recunoasterea sincera si completa;

Respingerea invinuirii si probarea lipsei de temeinicie;

Disimularea adevarului prin recunoasterea de fapte minore avand sau nu legatura cuc auza;

Refuzul de a face declaratii, respingerea acestora sau prezentarea de probe si alibii false.

In functie de pozitia adoptat de inivinuit sau inculpat, intrebarile vor viza obiective specifice:

In sit primelor 2 variante sunt necesare intrebari de verificare, clarificare si completare sau precizare;

In ultimele 2 ipoteze se va oune accent pe intrebarile de completare, de detaliu;

Clasificarea intrebarilor:

Criteriul caraterului general: intrebari de control, de precizare, de completare sau ajutatoare;

Criteriul specificului problemelor urmarite:

a)  intrebari cu caracter general;

b)  intrebari-problema (vizeaza aspecte conctrete ale cauzei);

c)  intrebari de detaliu.

Intrebarilor formulate intr-un mod calr, precis si concis. Vor fi evitate total intrebarile sugestive.

Modalitati tactice de adresare a intrebarilor - in functie de mai multe ipoteze:

In ipoteza recunoasterii nu se pun probleme;

In ipoteza refuzului de a face declaratii, declaratiilor incomplete sau nesincere se impun reguli tactice adecvate;

In sitatia declaratiilor mincinoase, contradictorii, incomplete, a respigerii invinuii, ori a persistarii refuzului de a face declaratii tactica este mult mai complexa.

Procedee tactice de ascultare

Tactica ascultarii repetate (declaratiilor incomplete, nesincere sau mincinoase);

Tactica ascultarii incrucisate (scop: destramarea sistemului de aparare a individului);

Tactica intalnirilor surpriza (in mom psihice de o anumita tensiune pt obtinerea unei declaratii sincere);

Tactica "complexului de vinovatie" (alterarea unor intrebari neutre cu intrebari ce contin cuvinte "afectogene" referitoare la fapta, rezultat, persoane implicate).

Conjugarea procedeelor tactice de ascultare cu:

Folosirea contradictiilor din propriile declaratii;

Prezentarea altor probe sau mijloace de proba obtinute in timpul cercetarilor, din care rezulta indubitabul temeinicia invinuirii.

Procedeele tactice se impart in 2 categorii:

1. procedeul ascultarii progresive (prezentarea gradata a probele sau datele referitoare la invinuire).

2. procedeul ascultarii frontale (prezentarea inca din primul moment, pe neasteptate a probelor cele mai importante).