CARACTERISTICILE IDENTIFICATOARE ALE SCRISULUI

CARACTERISTICILE IDENTIFICATOARE ALE SCRISULUI

SECTIUNEA 1

NOTIUNEA DE CARACTERISTICA IDENTIFICATOARE

Scrisul, ca reprezentare grafica, poate fi definit prin doua tipuri de elemente: caracteristici generale si caracteristici speciale.

Primele se refera la scris privit in ansamblu pe cand secundele se limiteaza la semnele grafice considerate separat (litere, cifre, semn de punctuatie,etc.) sau grupuri de asemenea semne care constituie unitati grafice (de exemplu, monograme alcatuite din doua sau trei litere).

Terminologia folosita pentru a doua categorie nu este unitara, unii autori folosind pentru desemnarea caracteristicilor speciale notiunea de "caracteristica particulara" sau simplu "particularitate". In unele rapoarte de expertiza sau lucrari de specialitate nici nu se face diferenta intre cele doua tipuri de trasaturi, folosindu-se sintagma unica de "element individual". Aceasta pentru ca, uneori, nu se acorda importanta caracteristicilor generale, tendinta criticata de majoritatea autorilor de specialitate.

La identificarea persoanei dupa scris contribuie, intr-o oarecare masura si asa-numitele "caracteristici ale limbajului scris". Bogatia sau simplitatea lexicului pot oferi o imagine asupra gradului de instruire, de cultura si chiar asupra profesiunii scriptorului. Folosirea constanta a anumitor neologisme, regionalisme, arhaisme sau insusirea intr-o maniera originala a regulilor de ortografie si punctuatie pot oferii indicii pretioase. Doua exemple in acest sens: intr-un caz s-a observat ca scrisurile a doua scrisori anonime prezentau cateva asemanari care nu puteau fi deloc intamplatoare- este vorba de fapt de doua greseli gramaticale: omiterea minusculei "h" de la inceputul cuvantului "habar", ce aparea de mai multe ori in cuprinsul celor doua texte, astfel ca de fiecare data acest cuvant era scris "abar"; transcrierea fonetica a regionalismelor "iel" si "ia" in locul pronumelor "el" si "ea". Constatarile au determinat, inca de la inceputul examinarii, o puternica prezumtie ca scrisorile, in ciuda aspectului diferit al scrisului au fost redactate de aceeasi persoana, ipoteza confirmata la finalul analizei ( fig.7, ANEXA 2). Al doilea exemplu: autorul emite frecvent urmatoarea greseala, scrierea cuvantului "virgula" in locul semnului respectiv, ceea ce a permis ulterior identificarea sa ( fig.8, ANEXA 2).

Caracteristicile limbajului sunt extragrafice, limbajul nu este o urma asa cum este scrisul, ca atare nu poate forma obiectul unei expertize grafice propriu-zise. Totusi, atunci cand sunt foarte individuale, specialistul trebuie sa le ia in considerare pe langa caracteristicile generale si speciale.

SECTIUNEA 2

CARACTERISTICILE GENERALE ALE SCRISULUI

Scrisul unei persoane poarta denumirea generica de grafism. Caracteristicile generale ale scrisului reprezinta elementele dominante specifice aspectului de ansamblu propriu unui grafism.

Stabilirea imaginii generale a unui scris echivaleaza cu o definire a acestuia, ceea ce este extrem de important la selectarea mai multor scrisuri cercetate concomitent. Daca o scrisoare anonima pune in evidenta un scris evoluat, dintre scrisurile de comparative provenite de la persoanele suspecte, vor fi de la inceput inlaturate scrisurile inferioare, neevoluate, pentru ca exista o incompatibilitate absoluta intre acestea si scrisul din litigiu. Prin urmare, caracteristicile generale permit o clasare a scrisurilor, urmand ca in cursul analizei comparative sa fie retinute doar scrisurile de referinta care se incadreaza in aceeasi clasa cu scrisul incriminat.

Numarul trasaturilor generale este relativ mare. Clasificarile difera de la unii teoreticieni la altii, in literatura romana de specialitate cel mai cunoscut tablou fiind cel realizat de catre A. BOIA. Marele avantaj pe care il prezinta acest sistem consta in faptul ca este deschis unor eventuale completari.

Toate incercarile de delimitare a caracteristicilor generale sunt animate de dorinta autorilor de a defini cat mai exact aceste trasaturi si de a le gasi locul cel mai potrivit intr-un sistem organizat, insa pana in prezent nu s-a ajuns la un sistem unic ."In ceea ce ne priveste consideram ca sistematizarea in sine este mai putin importanta (.) uneori o caracteristica cotata drept minora in ierarhia valorii individualizatoare se poate dovedi a fi deosebit de importanta pentru scrisul supus examinarii" .

GRADUL DE EVOLUTIE A SCRISULUI ( fig.9, ANEXA 2)

Gradul de evolutie reprezinta masura in care o persoana si-a insusit deprin-

L. IONESCU , op. cit., pag. 74.

derea de a scrie.

Desi gradul de evolutie al scrisului este susceptibil de numeroase nuante, din necesitati practice, s-a adoptat o clasificare tripartita, astfel distingem: scrisuri inferioare (slab evaluate),scrisuri superioare (evoluate) si scrisuri medii (mediocre).

Scrisurile inferioare se caracterizeaza printr-o coordonare slaba a miscarilor, automatizarea gesturilor grafice este redusa sau inexistenta, ritmul de executie este incetinit, organul efector manifesta o anumita rigiditate la momentul scrierii. Scrisurile neevoluate nu se confunda cu cele aflate in curs de formare specifice perioadei de invatare. Cu toate ca se aseamana ca aspect exterior, acestea din urma nu s-au fixat inca, in timp ce primele sunt deja stabilizate.

Scrisurile superioare se caracterizeaza printr-un inalt grad de coordonare, miscarile sunt automatizate si se succed intr-un ritm rapid. La majoritatea acestor scrisuri, in virtutea legii efortului minim, se constata o simplificare a constructiilor literale - care devin adesea mai putin lizibile - si o crestere a vitezei de scriere.

Scrisurile medii reprezinta o stare intermediara intre scrisurile evoluate si cele inferioare, fiind foarte variate ca aspect. Coordonarea miscarilor este relativ buna, dar ritmul este mai putin dinamic. Daca la scrisurile superioare controlul autorului aproape lipseste, ca urmare a automatizarii avansate a miscarilor, la scrisul de evolutie medie controlul este manifest, scriptorul fiind atent nu numai la ce scrie dar si cum scrie. Scrisurile din aceasta categorie sunt trasate cu grija si descifrabil, uneori autorii complicand constructia literelor cu o serie de trasaturi nefunctionale, aceasta din intentia de a-si face scrisul mai aspectuos.

FORMA SCRISULUI ( fig.10, ANEXA 2)

Numita si structura scrisului, forma atrage imediat atentia celui ce procedeaza la examinarea unui scris si apare si mai pregnant atunci cand se recurge la compararea a doua scrisuri diferite.

Functie de mai multe criterii de clasificare distingem mai multe tipuri de scris, dupa cum urmeaza:

conform criteriului de configuratie a literelor: scrisuri cursive , ce au la baza modelul caligrafic si scrisuri tipografice, caracterizate printr-un grad redus de legare a trasaturilor grafice;

sub aspectul tipului de miscare: scrisuri arcadate , scrisuri ghirlandate, scrisuri unghiulare si scrisuri rotunjite. Acestea nu sunt unicele modele, in fapt din punct de vedere al tipului de miscare scrisurile cunosc o mare varietate, in schimb sunt cele mai cunoscute si intalnite in practica;

dupa criteriul gradului de simplificare: scrisuri simple, lipsite de trasaturi inutile; scrisuri simplificate, trasaturile grafice sunt reduse la strictul necesar sau se prezinta sub forma unor semne abia schitate, indescifrabile in afara contextului (devenind "simboluri ale simbolurilor"); scrisuri complicate, caracterizate prin prezenta multor trasaturi suplimentare, nefunctionale, care dau scrisului un aspect ornat.

3. DIMENSIUNEA SCRISULUI ( fig.11, ANEXA 2)

In general un scris de marime medie este considerat cel "european", inaltimea caracterelor este de 2-3 mm (fara a se lua in considerare lungimea depasantelor ). Apreciate dupa largime, scrisurile pot fi dilatate sau comprimate.

Inaltimea este o caracteristica usor de modificat, de aceea este mai putin valoroasa in procesul de identificare a autorului. Ceea ce nu cunosc de obicei anonimografii care recurg la deghizarea propriului scris prin schimbarea inaltimii literelor este faptul ca un aspect al acestei caracteristici se pastreaza constant. Este vorba despre proportionalitatea trasaturilor grafice, adica raportul dintre inaltimea literelor depasante si cele nedepasante.

Raportul trasaturilor intr-un scris poate fi mare sau mic, astfel determinand un scris suprainaltat sau un scris subinaltat. Primele pun in evidenta marimea exagerata a majusculelor fata de minuscule si a literelor depasante fata de cele nedepasante; secundele retin situatia inversa.

Inaltimea este o trasatura relativ constanta, dar nu pentru toate scrisurile. Din categoria scrisurilor cu inaltime variata sunt cunoscute urmatoarele: scrisurile gladiate sau "descrescande" pentru ca inaltimea literelor dintr-un cuvant scade progresiv spre final; scrisurile ingladiate sau "crescande" ;scrisurile filiforme,literele sunt foarte reduse luand forma unui "fir", observabil in special la minusculele "m", "n" si "u".

depasanta reprezinta o alungire, in sus sau in jos, a corpului grafic a anumitor litere. Functie de orientare, depasantele pot fi: superioare (la minusculele "h", "t",etc.) sau inferioare (la minusculele "p", "g", "j", etc.) N.DAN si I. ANGHELESCU, DICTIONAR DE CRIMINALISTICA, Ed. Stiintifica, 1984.

gladiate pentru ca forma lor aminteste de lama unei sabii, de la "gladius"- sabie in limba Latina. A.FRATILA, EXPERTIZA GRAFICA, Ed.Tehnica, Bucuresti, 2000, pag.68.

PRESIUNEA SCRISULUI ( fig.12, ANEXA 2)

Presiunea sau apasarea scrisului este pusa in evidenta de grosimea trasaturilor si de urmele de adancime din stratul hartiei. Presiunea de executie este mica la scrisurile rapide, evoluate, pentru ca varful instrumentului atinge foarte usor suprafata actului si mare in cazul scrisurilor lente.

In raport cu grosimea trasaturilor scrisurile pot fi:

- cilindrice, calibrul trasaturilor este uniform datorita constantei tonusului muscular;

- maciucate, firul grafic este mai gros in partea finala a cuvintelor;

- ascutite, trasaturile debuteaza printr-o ingrosare si se etereaza spre sfarsit;

- fusiforme, latimea maxima este intalnita la partea mediana a firului grafic.

Presiunea este unul din cele mai ascunse elemente grafice, reproducerea sa cu exactitate fiind considerata imposibila.

INCLINAREA SCRISULUI

Aceasta depinde de unghiul pe care il formeaza axa longitudinala a literelor cu linia de baza. Majoritatea scrisurilor prezinta o inclinatie spre dreapta a literelor. Cea cuprinsa intre 45 grade si 90 grade fiind comuna multor grafisme nu va fi retinuta ca element identificator. In schimb, o inclinatie in unghi ascutit- ceea ce confera scrisului un aspect culcat- sau inclinatia spre stanga, mai putin intalnita, vor fi retinute in cursul examinarilor comparative.

6. VITEZA SCRISULUI

Este reprezentata de ritmul miscarilor grafice si poate fi exact determinata prin masurarea deplasarii mainii in unitati de timp. Cum in cursul efectuarii expertizei acest calcul nu este posibil pentru scrisul din litigiu, ci doar pentru probele grafice executate la cerere, indicii privind viteza de executie vor fi furnizate de cercetarea gesturilor grafice. Astfel, viteza mare de executie se caracterizeaza printr-o presiune mica si un duct subtire, o viteza mica este corespunzatoare unor date opuse.

DIRECTIA SI FORMA RANDURILOR

Directia este data de asezarea randurilor fata de orizontala. In perioada de inva-

ductul (sau ducta), reprezinta legatura dintre doua litere (sau parti de litera).

tare a scrisului elevii sunt pusi sa scrie pe caiete cu o liniatura orizontala, inca de la acele momente se constata unele scrisuri cu randuri ascendente sau descendente fata de liniatura.

Randurile pot avea forma dreapta (paralela cu orizontala), convexa, concava, serpuitoare, scaliforma (cu aspect de scara culcata), etc. ( fig. 13, ANEXA 2)

CONTINUITATEA SCRISULUI

Dupa modul de legare a semnelor grafice componente scrisurile pot fi: tocate, literele sau chiar partile componente sunt trasate separat; legate, trasaturile grafice sunt continui.

Cu cele prezentate anterior nu s-a epuizat nici pe departe totalitatea modalitatilor de definire a grafismelor considerate in ansamblu, acestea sunt insa considerate de majoritatea specialistilor ca fiind cele mai obiective, in sensul ca sunt controlabile, masurabile (sub aspectul distantelor, formei, unghiurilor s.a.), de unde si folosirea lor in cursul examinarilor comparative.

SECTIUNEA 3

CARACTERISTICILE SPECIALE ALE SCRISULUI

Caracteristicile speciale vizeaza elementele de amanunt ale scrisului referitoare la constructia literelor, cifrelor sau a altor semne grafice analizate separate. "Oricat de importante ar fi caracteristicile generale nu se poate face abstractie de morfologia semnelor grafice, caci in definitiv acestea reprezinta insasi substanta scrisului, materia sa prima" .

CONSTRUCTIA SEMNELOR GRAFICE

Modul de alcatuire, forma si modelul utilizat pentru un semn grafic alcatuiesc grafotehnica semnului respective.

Constructia este in general constanta si foarte variata, dar se intalnesc in practica si scrisuri ce prezinta fenomenul intitulat "poliformism literal". Astfel, aceste scrisuri prezinta pentru anumite litere mai multe forme de executie. De

L. IONESCU, op.cit., pag.104.

aceea, pentru ca realizarea in mod diferit a unei litere sa nu fie considerata gresit o deosebire care pledeaza pentru autorat diferit, se recomanda ca in cursul examinarilor sa se confrunte noua specimene pentru fiecare litera in parte: trei pentru pozitia initiala in cadrul a trei cuvinte diferite, respectiv trei pentru pozitia mediana si finala.

NUMARUL DE ELEMENTE CE INTRA IN COMPONENTA

UNUI SEMN GRAFIC

Un semn grafic literal sau cifric este alcatuit dintr-un anumit numar de grame (de exemplu la minuscula "m" cele trei bastonate reprezinta trei grame). Descompunerea in grame poate fi pusa in evidenta folosindu-se mai multe procedee, dintre acestea cel mai utilizat fiind cel propus de E. LOCARD. Conform procedeului respectiv ordinea gramei este marcata printr-un indice numeric, astfel la minuscula "a" trasaturile componente, ovalul si bastonata, vor fi notate cu a1 respectiv a

MODUL DE INCEPERE AL SEMNELOR GRAFICE

Se analizeaza sub doua aspecte: procedeul folosit si pozitia punctului incipient.

In ceea ce priveste procedeul folosit se disting doua modalitati:

atacarea literei se face printr-o trasatura nefunctionala;

trasarea directa a corpului literei, renuntandu-se uneori nu numai la trasatura preliminara, dar chiar si la anumite parti ce, conventional, faceau parte insasi din structura literei.

Pozitia punctului de atac se apreciaza functie de inaltimea la care se situeaza fata de linia de baza a scrisului si de distanta fata de centrul literei. Analiza acestor puncte este mai eficienta pentru literele situate la inceputul cuvintelor, nu trebuie omisa insa nici examinarea facuta pentru literele pozitionate median sau final in cadrul cuvintelor.

MODUL DE FINALIZARE A SEMNELOR GRAFICE

Este cel putin tot atat de important ca si modul de incepere, mai ales la semnaturi, la care terminatia reprezinta o componenta specifica.

Dupa cum literele initiale din cuvinte sunt mai revelatoare in ce priveste determinarea modului de incepere, studierea modului de finalizare da cele mai bune rezultate prin analiza semnelor situate la finalul cuvintelor.

Terminatiile pot fi scurte, adesea amputate la scrisurile retinute (inhibate) sau energic trasate in cazul scrisurilor dinamogene.

Pozitia punctului final este mai putin fixa decat cea a punctului de atac, tocmai datorita spontaneitatii crescute a gestului terminal.

3.5. LEGAREA SEMNELOR GRAFICE

Gradul de legare se analizeaza nu numai la nivelul intregului grafism dar si pentru fiecare semn grafic in parte. Atunci cand unele parti componente ale literelor prezinta ruperi de legatura atipice, se examineaza daca acest fenomen este constant si in caz afirmativ observatia va fi retinuta.

Importanta pot avea si punctele de tangenta sau intersectie din structura anumitor litere de exemplu la minuscula "l" , incrucisarea laturilor buclei poate fi situata pe linia inferioara a scrisului, in partea mediana sau in zona superioara a literei.

3.6. MODUL DE SCRIERE A UNOR SEMNE GRAFICE SEPARATE

Importante informatii se pot obtine din analiza unor semne grafice care intra in componenta anumitor litere. Este vorba despre semnele diacritice, bara minusculei "t" sau punctul minusculei "i". Semnele diacritice fac posibila diferentierea la nivel grafic a unor litere cu aspect asemanator dar cu fonetica diferita. De exemplu, se vor analiza separat: sedilele minusculelor "s", "t", etc.

Tendinte particulare de executie pot fi intalnite la minuscula "i", in ceea ce priveste semnul diacritic in forma de punct, sau la minuscula "t", bara putand cunoaste pozitionari variate (intersecteaza corpul literei sau este plasata deasupra, poate fi paralela cu orizontala sau inclinata s.a.).

3.7. DIMENSIUNEA, ALINIEREA, INCLINAREA SI PRESIUNEA DE

EXECUTIE A SEMNELOR GRAFICE

Toate aceste elemente se analizeaza ca in cazul caracteristicilor generale, cu deosebirea ca se raporteaza la fiecare semn grafic considerat separat.

(2) Sedila este un semn diacritic in forma de virgula ce intra in componenta literelor "s" si "t".

SECTIUNEA 4

CARACTERISTICI DE ORDIN TOPOGRAFIC

Inainte de a trece la precizarea acestor elemente trebuie facuta urmatoarea mentiune: unii autori incadreaza topografia printre caracteristicile generale, alti specialisti considera topografia o caracteristica aparte, distincta de cele generale sau speciale. Din punct de vedere practic, divergenta nu prezinta importanta pentru ca elementele topografice ale scrisului sunt oricum analizate in cursul examinarii comparative indiferent de modalitatea in care sunt apreciate in teorie.

Topografia cuprinde urmatoarele elemente : asezarea in pagina a unui text (distingandu-se astfel scrisuri nemarginate;marginite in partea dreapta a actului - dextromarginate, mai rar intalnite sau in partea stanga a actului - sinistromarginate); modalitatea de folosire a alineatelor ; plasarea textului fata de semnatura, data, stampila, sau titlul actului; mentiunile facute pe plicul ce insoteste un scris ( intr-un caz autorul unei scrisori anonime ce-si deghizase scrisul a putut fi identificat datorita modului deosebit de original de a plasa pe plic anumite mentiuni).

In acest capitol au fost prezentate caracteristicile generale, speciale si topografice ale scrisului deoarece cu ajutorul acestora se poate pune in evidenta deosebirea dintre doua scrisuri cu autor diferit sau asemanarea a doua grafisme ce au aceeasi paternitate.