 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Administratie | Contabilitate | Contracte | Criminalistica | Drept | Legislatie |
Notiunea de victima are sfere diferite:
a. In sens restrans, victima este o persoana care sufera de pe urma unui agent victimizator, care poate fi o persoana sau un factor natural;
b. In sens mai larg, atat victima, cat si agentul victimizator pot fi mai multe persoane, grupuri, organizatii sau societati;
c. Intr-o alta acceptiune, trebuie avut in vedere si al treilea factor, care poate fi o persoana ce asista pasiv la conflictul dintre agresor si victima, fara sa intervina, pentru aplanarea sau atenuarea incidentului.
Cel de-al treilea factor poate fi o persoana juridica si chiar statul, intreaga societate.
d. In sensul cel mai restrans, in acceptiunea actuala, victima este o persoana fizica ce a suferit material sau moral (sau numai sub unul dintre cele doua aspecte) de pe urma unei actiuni sau inactiuni voit criminale a unei (sau a altor) persoane fizice.
Studiul victimei a inceput mult mai tarziu, in comparatie cu studiul faptuitorului, in deceniile 3-4 ale secolului al XX-lea.
Studiul victimei s-a amplificat atat de mult, incat se admite ca astazi a devenit dintr-un capitol important al criminologiei, o stiinta autonoma, denumita victimologie.
La aparitia si dezvoltarea victimologiei au contribuit atat cercetatori straini, cat si cercetatori romani.
Un rol important l-a avut profesorul german Hans von Hentig, care, in 1936, din cauza persecutiilor lui Hitler, s-a refugiat in S.U.A., unde si-a scris cea mai mare parte a operei sale.
O lucrare importanta a acestuia, Criminalul si victima acestuia, publicata in 1948, ramane si astazi o lucrare de referinta.
Dintre cercetatorii straini, mai trebuie mentionati Thorsten Sellin, Stephen Schafer, Filippo Gramatica etc.
Cei mai de seama cercetatori romani, in ordinea varstei, sunt: Mina Minovici, Benjamin Mendelsohn si, in mod special, V.V. Stanciu, stabilit in Franta din 1948, unde si-a scris intreaga opera, care este inca foarte putin cunoscuta la noi.
Clasificarea victimelor a fost facuta dupa multiple criterii, dar cea mai mult acceptata ramane aceea facuta de Hans von Hentig, care, avand in vedere o multitudine de factori psihologici si sociali, propune 13 categorii de victime:
1. Victimele nevarstnice - cele mai expuse violentelor psihice si fizice;
2. Femeile - expuse mai ales la crime de ordin sexual;
3. Varstnicii - expusi din motive asemanatoare copiilor: fizic si psihic;
4. Consumatorii de alcool si de stupefiante;
5. Imigrantii - pentru ca nu cunosc bine limba, legile si obiceiurile locului;
6. Minoritatile etnice - mai ales in tarile in care nu sunt protejate legislativ;
7. Indivizii normali, dar cu o inteligenta scazuta;
8. Indivizii (temporar) deprimati;
9. Indivizii achizitivi - cumpara lucruri ieftine, care se dovedesc contrafacute sau furate;
10. Indivizii desfranati si destrabalati - persoane cu viata dezorganizata;
11. Indivizii singuratici si cu "inima zdrobita";
12. Chinuitorii (tata alcoolic care isi chinuie copilul, fiind apoi ucis de acesta);
13. Indivizii "blocati" si cei "nesupusi" - incurcati in tot felul de datorii, cazand usor prada "binevoitorilor" care le ofera solutii.
Pentru a intelege mai bine cauzele victimizarii femeii, trebuie sa cautam explicatii pe mai multe planuri: istoric, moral, religios, politic.
Astazi, in cele mai multe tari civilizate este recunoscuta, legal, egalitatea femeii cu barbatul, dar numai in ceea ce priveste drepturile politice, alegerea si exercitarea unei profesii etc., insa in familie se ajunge pana la o stricta dependenta fata de barbat.
Unele femei accepta situatia de inferioritate alaturi de suportarea brutalizarii, datorita exemplului negativ al parintilor, cat si dependentei economice si social-morale fata de barbat.
Sotia nu reclama autoritatilor brutalizarile sotului, fie datorita dependentei materiale fata de acesta, fie de rusine, evitand sa-si etaleze nenorocirea in public.
O alta categorie de victime o constituie femeile in varsta de peste 60 de ani, care, mai ales cand raman singure, sunt jefuite, lovite, violate si chiar ucise.
Un capitol aparte il constituie victimizarea prostituatelor, victime ale proxenetilor sau ale unor clienti
Copilul ajunge victima din cauza particularitatilor specifice varstei: lipsa aproape completa a posibilitatilor fizice si psihice de aparare.
Copilul nou-nascut este cea mai neajutorata fiinta, in comparatie cu puii celorlalte vietuitoare. Fara ajutorul adultului, el ar pieri in decurs de cateva ore.
In cadrul familiei, sunt frecvent intalnite bataia si incestul. Lovirile copilului au adesea consecinte grave si chiar moartea. Copilul crescut in familie este supus victimizarii in doua situatii extreme: din prea multa dragoste se ajunge la incest, iar din prea multa severitate se ajunge la loviri si chiar la ucidere din cauza unei gresite interpretari a zicalei "bataia este rupta din rai".
Legea apara pe copii impotriva abuzului de drept de corectie incriminand in art. 306 Cod penal, fapta de "rele tratamente aplicate minorului", pedepsita cu 3-12 ani inchisoare.
Copiii din institutiile de ocrotire sau cei din crescuti de alte persoane decat parintii sunt supusi adesea violentelor fizice sau psihice.
Procesul de victimizare poate avea loc in cadrul mediului familial de apartenenta, cei care victimizeaza fiind rudele sau persoanele straine care le poarta de grija, sau in afara acestuia, initiatorii actiunii victimizante fiind, de cele mai multe ori, infractori, care, profitand de capacitatea redusa a batranilor de a se apara, precum si de alte caracteristici specifice acestora (credulitate, neglijenta, uitare, confuzie etc.), pot comite acte infractionale grave, inclusiv crime.
Cercetatorii din domeniu admit doua categorii de victimizare:
- crime de strada, comise de persoane total straine;
- maltratarea batranilor de catre persoane cunoscute.
In cadrul familiei, cei care victimizeaza persoanele in varsta sunt cei cu care acestea locuiesc: fiul, fiica, nepotii etc., iar in institutiile de asistenta sociala, persoanele obligate prin lege de a-i ingriji.
Victimizarea persoanelor in varsta de peste 61 de ani are la origine, adeseori, actiuni de jaf ori de vatamare, diverse stari conflictuale sau, mai rar, motive de ordin sexual.
O categorie aparte de victime o constituie persoanele care orienteaza procesul victimizarii fata de sine.
Actele de sinucidere constituie obiectul unor cercetari transdisciplinare, deoarece trebuie rezolvate probleme medico-legale, sociologice ori psihologice etc. Deoarece suicidul impune cercetarea unui act de agresivitate, se justifica includerea sa intr-o prezentare criminologica.
Exista o multitudine de definitii date suicidului, dar toate scot in evidenta elementul intentional, faptul ca persoana, in mod constient, isi suprima viata.
Astfel, Günther Kaiser arata ca suicidul este o actiune voluntara, indreptata spre scopul suprimarii propriei vieti.
Intrucat constituie un obiect de studiu pluridisciplinar, in cercetarea sinuciderii pot fi avute in vedere multiple aspecte:
- o dimensiune morala, cunoscand ca morala condamna sinuciderea. Orice om de rand comenteaza negativ actul unui sinucigas. Pentru a-si arata dezaprobarea fata de asemenea acte de disperare, cel care afla de un astfel de mod de a scapa de greutatile vietii spune: "am si eu necazuri si greutati mai mari decat ale acestuia, dar nu aceasta este rezolvarea". Totodata, aminteste si de zicala: "sa nu-i dea Dumnezeu omului cat poate duce!".
- o dimensiune religioasa. Religia crestina condamna sinuciderea, argumentand ca numai cine poate da viata, adica numai Dumnezeu, o poate curma, iar omul nu are dreptul de a dispune nici de propria viata. De aceea, sinucigasul este pedepsit de Biserica si dupa moarte, neadmitandu-i sa fie condus de preot la cimitir, iar acolo sa fie inmormantat in loc separat si fara cruce pe mormant.
- o dimensiune filosofica. Majoritatea curentelor filosofice dezaproba sinuciderea, iar unele, cum este stoicismul, nu numai ca nu o condamna, ci chiar o incurajeaza.
- o dimensiune juridica. Dreptul nu incrimineaza sinuciderea, pentru ca raspunderea penala priveste numai persoana ramasa in viata. Totusi, in art. 179 Cod penal, este incriminata fapta de determinare sau inlesnire a sinuciderii, pedepsind cu inchisoare de la doi la sapte ani fapta de a determina sau inlesni sinuciderea unei persoane, daca aceasta a avut ca rezultat moartea, iar daca sinucigasul este un minor sau o persoana bolnava mintal, pedeapsa este inchisoarea de la trei la zece ani.
Istoriceste vorbind, prima lucrare de mari proportii consacrata sinuciderii apartine lui Emile Durkheim.
Durkheim distinge patru tipuri de suicid:
- egoist;
- altruist;
- anomic;
- fatalist.
Dupa Durkheim, au fost continuate cercetarile in acest domeniu de catre cei care au emis unele teorii originale.
Astfel, Andrew Henry si James Short formuleaza teoria trifactoriala, sustinand ca suicidul este determinat de trei categorii de factori:
a. sociologici;
b. psihologici;
c. economici.
De asemenea, Gibbs si Martin formuleaza teoria integrarii statutului, potrivit careia "Rata suicidului unei populatii variaza invers proportional cu nivelul integrarii statutului in acea populatie".
Pe de alta parte, Enrico Ferri observa ca acolo unde numarul sinuciderilor creste scade numarul infractiunilor de omor.
Tot astfel, Morgen demonstreaza cu cifre foarte sugestive, ca rata sinuciderilor creste o data cu cresterea nivelului de civilizatie, concluzia fiind aceea ca, de regula, orasele, mai ales cele mari, dau o rata mai mare de sinucigasi decat asezarile cu caracter tipic rural.
Printre motivele de suicid, se enumera: boli cronice, invaliditati, boli psihice, dezagregare familiala, conflicte de la scoala sau de la locul de munca, dezamagire in viata, teama de pedeapsa etc.
Ca modalitati de suicid, barbatii recurg mai frecvent la mijloace dure (spanzurare), iar femeile la mijloace benigne (substante toxice), cu scopul de a avea o moarte mai usoara.
Suicidul, ca act agresiv consecutiv unei tulburari a comportamentului relational, are o frecventa pe glob, potrivit celor mai recente date statistice, de 2000 de cazuri zilnic. Dar, oricat ar fi de relative datele statistice, un lucru este cert, si anume, ca societatea trebuie sa ia masuri de prevenire, pentru a evita aparitia unor noi mode.
BIBLIOGRAFIE
1. T. Bogdan, I. Santea, Analiza psihologica a victimei. Rolul ei in procesul judiciar, Bucuresti, 1998.
2. N. Mitrofan si colaboratorii, Psihologie judiciara, Bucuresti, 1994.
3. Gh. Scripcaru si colaboratorii, Criminologie clinica si relationala, Iasi, 1995.
4. I. Iacobuta, Radiografia crimei, Iasi, 1995.
Subiecte pentru temele de control
1. Notiunea de victima. Clasificare.
2. Victimizarea femeii.
3. Victimizarea copilului.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
