Coordonatele psihologice ale activitatii de ancheta judiciara

COORDONATELE PSIHOLOGICE ALE ACTIVITATII DE ANCHETA JUDICIARA

Tensiunea anchetei judiciare este comparabila cu tensiunea psihologica specifica unei partide de sah, in care se confrunta doi parteneri cu stiluri diferite: anchetatorul, tehnic, plin de imaginatie si infractorul viclean si speculativ. Privite pe aceste coordonate psihologice, starile de tensiune generate de permanenta disputa a anchetatorului cu partenerii sai nu trebuie sa depaseasca cadrul legal stabilit pentru ancheta judiciara, altfel se poate compromite intreaga ancheta.

Cele mai frecvente planuri situationale in care se confrunta anchetatorul si anchetatul sunt:

a)Planul deschis - datele despre infractiune sunt cunoscute atat de anchetator cat si de infractor, ancheta avand din start o situatie pozitiva pentru cauza;

b)Planul orb - datele despre infractiune sunt cunoscute numai de anchetator, infractorul nestiind ca ele se afla la dispozitia anchetatorului. In asemenea conditii, infractorul poate comite erori in constructia apararilor formulate, fiind la discretia anchetatorului;

c)Planul ascuns - datele despre infractiune sunt cunoscute numai de infractor, fapt ce poate duce la esecul anchetei, autorul infractiunii reusind sa ramana mult timp neidentificat, uneori ani la rand, iar alteori cauza intra in prescriptie;

d)Planul necunoscut - datele despre infractiune nu le cunoaste, in prima faza, nici anchetatorul si nici infractorul, acestea fiind cunoscute de o terta persoana (eventual un martor intamplator), despre care cei doi parteneri nu au cunostinta (Mitrofan & colab., 1992).

Relatia interpersonala anchetator-anchetat pun in evidenta trairea emotionala creata de confruntarea cu reprezentantul oficial al autoritatii, in cadrul careia se va desfasura un camp psihologic cu valente speciale. Atitudinea oficiala, profesionala, politicoasa, dar rezervata prin tinuta si vocabular a anchetatorului care dirijeaza ancheta, creeaza un fond emotional difuz pentru interlocutor (banuit, invinuit), fapt resimtit de altfel de oricare alta persoana invitata in mod oficial sa dea relatii in cauza (martor, reclamant).

In biroul de ancheta, anchetatorul apreciaza comportamentul expresiv, in mod special mimica invinuitului ca pe o totalitate de trasaturi si caracteristici dinamico-functionale care evidentiaza stari, sentimente si dispozitii afective a caror interpretare corecta este o necesitate absoluta. Anchetatorul trebuie sa surprinda atat componentele voluntare ale comportamentului cat si cele deghizate, simulate. Invinuitul poate simula cu multa usurinta calmul, stapanirea de sine, nedumerirea, unele stari de suferinta (afectiuni cardio-respiratorii, lesin), atitudinea de revolta ori de protest, toate cu scopul de a impresiona, de a intimida pe anchetator (o categorie aparte sunt romii).

Artificialitatea (lipsa de naturalete) acestor simulari este evidenta in fata unei conduite ferme, ofensive a anchetatorului, inlaturarea lor fiind, de regula, consecinta exploatarii calificate a unor momente psihologice abil create pe parcursul ascultarii.

Personalitatea anchetatorului, intuitia profesionala, experienta acestuia este edificatoare in interpretarea corecta a tabloului psihocomportamental al persoanei anchetate. Pentru a atenua starea emotionala a anchetatului (care poate fi amplificata de labilitatea psihocomportamentala, de trecutul sau infractional, de starea de sanatate, de problematica critica a cauzei pentru care este cercetat) se recomanda unele discutii introductive cu referire la situatia familiala, profesionala, starea de sanatate, probleme de perspectiva, aptitudini, pasiuni etc. Astfel se poate obtine o deconectare a subiectului, o "incalzire" a relatiei interpersonale, care favorizeaza chestionarea cu privire la cauza aflata in cercetare (in aceasta faza se poate da un sfat, eventual se poate strecura o gluma).

In cazul persoanelor sincere, dar labile emotional (sfera din care fac parte minorii, femeile, varstnicii, unii convalescenti etc.) este necesar crearea unui climat de siguranta si incredere reciproca, a unui dialog deschis, degajat, cooperant. Nerealizarea acestui climat poate duce la inhibitii emotionale artificiale cu manifestari mimico-gesticulare si neurovegetative. Labilul emotional, dar sincer, va reactiona sub impulsul temerii naturale pe care o resimte fata de implicatiile conjuncturale referitoare la invinuire, la care se adauga blocajul afectiv fata de anchetator. Gesturile de nervozitate, de agitatie, de ridicare a tonului, de agresivitate  etc. din partea anchetatorului pot provoca o adevarata degringolada in gandirea si starile emotionale ale anchetatului emotiv.

In momentul in care anchetatorul apreciaza ca s-a creat un climat introductiv de incredere, anchetatului i se poate aduce la cunostinta problematica critica. Aceasta va determina un comportament in care se poate usor descifra naturaletea si dezinvoltura in argumentare, sinceritatea surprinderii, anchetatul manifestand, mai degraba, curiozitate fata de invinuire decat teama, exprimandu-si pareri, raspunzand prompt la intrebari si punand la randul sau o serie de intrebari.

Altfel stau lucrurile cand anchetatul este chiar autorul faptei. Dialogul introductiv nu are relevanta scontata. Ambianta ramane rece, raspunsurile sunt doar monosilabice, anchetatul este apatic, nu coopereaza, nu se angajeaza sincer in dialog. Daca se abordeaza o problematica antrenanta, atmosfera ramane artificiala, fara deschidere catre dialog, lipsita complet de spontaneitatea fireasca acelui context.

Persoana care nu este implicata in cauza penala, dispune in planul personalitatii sale, de capacitatea psihica de a se detasa cu usurinta de situatia de invinuit in cauza. Ea, neavand nimic cu cauza in care este audiata, isi comuta cu usurinta sfera preocuparilor si a atentiei catre problematica introductiva, colaterala, ce o captiveaza si pe care o accepta cu placere si interes. Persoana care a comis fapta penala sau are un anumit grad de implicare nu dispune de capacitatea psihica de comutare, de detasare. Problematica sa  centrala se exercita cu o forta inhibitorie deosebita asupra oricaror alte aspecte care se aduc in discutie, polarizandu-i intreaga personalitate catre fapta comisa si implicatiile acesteia.

Suspiciunea invinuitului, in raport cu incertitudinea datelor pe care le detine referitor la ce stie anchetatorul, cat stie, de la cine stie, amplifica la maximum tensiunea acestuia. Manifestarile comportamentale si psihofiziologice  insotesc starea de disconfort psihic pe care o traieste anchetatul. Aceste manifestari luate ca atare nu pot fi socotite drept probe de vinovatie sau de nevinovatie, eventual pot confirma sau infirma ca un argument in plus, o teza valabila, constituind indicii orientativi asupra comportamentului anchetatului.