FURTUL SIMPLU SI FURTUL CALIFICAT (ANALIZA COMPARATIVA)

UNIVERSITATEA SPIRU HARET CONSTANTA

FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA

MASTERAT STIINTE PENALE

FURTUL SIMPLU SI FURTUL CALIFICAT (ANALIZA COMPARATIVA)

CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND INFRACTIUNile contra PATRIMONIULUI

1.1. Scurt istoric privind reglementarile referitoare la protectia penala patrimoniala

Ocrotirea patrimoniului prin normele dreptului penal a constituit dintotdeauna un obiectiv prioritar al oricarui sistem de drept, patrimoniul reprezentand o componenta importanta a vietii de zi cu zi a oricarei persoane fizice sau juridice, de care depinde atat satisfacerea cerintelor curente, dar mai ales prosperitatea, la nivel individual, precum si micro sau macro-social¹.

Inca din perioada sclavagista erau pedepsite cu asprime furtul, talharia si jaful; mai putin cunoscute erau alte forme de lezare a proprietatii, cum ar fi inselaciunea si abuzul de incredere care erau considerate ca delicte civile.

In perioada feudala se extinde treptat represiunea penala cuprinzand in sfera sa toate faptele prin care se puteau aduce atingeri patrimoniului. 

De regula, furturile marunte se pedepsesc cu biciuirea, insa, la al treilea furt se aplica pedeapsa cu moartea (tres furtilius).²

Daca furturile erau grave se putea aplica pedeapsa cu moartea de la primul furt.

Aceasta asprime a pedepselor arata frecventa infractiunilor si gravitatea lor; impotriva unor fapte ca acestea stapanirea era silita sa recurga la cele mai inumane pedepse.

Sistemele de drept moderne, desi au eliminat unele din exagerarile anterioare au mentinut un regim destul de sever pentru anumite forme de activitate infractionala indreptata impotriva patrimoniului; totodata au extins cadrul incriminarilor si la alte fapte specifice relatiilor economice din societatea moderna.

A se vedea, pe larg, G. Antoniu, Infractiunile contra patrimoniului. Generalitati, R.D.P. nr. 4/2000, p. 9 si urm.; K. Guiu, Infractiunile contra patrimoniului. Consideratii generale, Dreptul nr. 3/2004 p. 372-205; G. Antoniu, Ocrotirea penala a patrimoniului, Juridica nr. 6/2001, p. 9; M. Gorunescu, M.R. Murariu, Infractiunile contra patrimoniului in noul Cod penal, Dreptul nr. 10/2005, p. 110.

GH.Nistoreanu, V.Dobrinoiu, Al.Boroi, I.Pascu, I.Molnar, V.Lazar 'Drept Penal.Partea speciala ', Editura EUROPA NOVA , Bucuresti, 1999, pag.189.

In vechiul drept romanesc existau, de asemenea, reglementari foarte detaliate referitoare la aceste infractiuni. Astfel, pravilele lui Vasile Lupu si Matei Basarab, Codicele penale ale lui Alexandru Sturza in Moldova si a lui Barbu Stirbei in Muntenia, contineau dispozitii cu privire la infractiunile contra patrimoniului¹.

Codul penal roman din 1864, desi copiat in mare parte dupa Codul penal francez, cuprindea in capitolul referitor la 'Crime si delicte contra proprietatii 'numeroase incriminari inspirate, de aceasta data, din Codul penal prusac (art.306-380) privitoare la apararea patrimoniului menite sa asigure cu mijloace mai severe ocrotirea acestuia.

Codul penal roman din 1936 cuprindea aceasta materie in Cartea II, Titlul XIV intitulat 'Infractiuni contra patrimoniului 'sistematizat in cinci capitole astfel: Cap. I-Furtul ; Cap.II-Talharia si pirateria; Cap.III-Delicte contra patrimoniului prin nesocotirea increderii; Cap.IV-Stramutarea de proprietati ;Cap.V-Jocul de noroc, loteria si specula contra economiei publice.

Dupa cum se poate observa Codul penal din 1936 a restrans in limitele sale firesti, toate infractiunile contra patrimoniului grupandu-le pe despartaminte in functie de obiectul juridic.

Paralel cu prevederile Codului penal de la 1864 cat si de la 1936 au existat si anumite infractiuni contra patrimoniului prevazute in legi speciale, ca de pilda, in Codul Justitiei Militare, in Codul Comercial, in Codul Silvic, in Codul Marinei Comerciale si altele².

In perioada anilor 1944-1989, s-au produs unele schimbari importante legislative in toate domeniile dreptului, dar, mai cu seama in cel al Dreptului penal, in conformitate cu ideologia vremii si cu modul de a concepe existenta proprietatii, reglementari similare cu ale tuturor tarilor care se situau pe aceeasi pozitie. In acest context a fost adoptat Decretul nr.192 din 1950 in continutul caruia s-a definit notiunea de 'obstesc' si implicit si aceea de 'avut obstesc'.Prin acest act normativ a fost introdus in Titlul XIV al Codului penal din 1936, un nou capitol cu denumirea 'Unele infractiuni contra avutului obstesc'caruia, ulterior, i s-au adus modificari; mai ales in privinta agravarii pedepselor.

Actul normativ sus citat a marcat momentul in care apare pentru prima oara o ocrotire discriminatorie a patrimoniului, dupa cum acesta era considerat 'particular'sau 'obstesc'.

De aceea in Titlul III al acestui Cod penal, au fost prevazute infractiuni contra avutului particular, iar in Titlul IV infractiunile contra avutului obstesc.

V.Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, I.Fodor, N.Iliescu, C-tin Bulai, R.Stanoiu, V.Rosca 'Explicatii teoretice ale Codului penal roman.Partea speciala', vol.III, Editura Academiei Romane, Bucuresti 1971, pag.454.

Gh.Nistoreanu, opera citata, pag.190.

Comparand aceste reglementari cu cele ale Codului penal anterior, observam ca in cuprinsul Codului penal in vigoare numarul incriminarilor in aceasta materie este mai redus ca urmare a unei concentrari a acestora in texte incriminatoare mai corespunzatoare, asa incat unele fapte care in Codul penal anterior se incadrau in texte multiple si diferentiate, in actualul cod sunt prevazute in acelasi text.¹

Legislatia penala romana, in contextul legislatiilor penale moderne ale Europei, a plasat, in decursul timpului, printre cele mai de seama reglementari juridico-penale infractiunile contra proprietatii (Codul Cuza) sau contra patrimoniului (Codul Carol al II-lea).

In actuala formulare a Codului penal roman, intrat in vigoare la 1 ianuarie 1969 si cu publicarile ulterioare pana la nivelul Legii nr. 140/1996, aceste infractiuni au fost comasate intr-un titlu unic: ,,Infractiuni contra patrimoniului', dupa ce anterior subzistasera doua titluri distincte (infractiuni contra avutului personal sau particular si infractiuni contra avutului obstesc).

Raspunzand exigentelor constitutionale care in art. 135 alin. (2) din legea funda­mentala stipuleaza ca: ,,Proprietatea este publica sau privata', iar in alin. (3) mentioneaza ca: ,,Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale', Codul penal si alte norme speciale cuprinzand dispozitii penale asigura o protectie corespunzatoare a patrimoniului, indiferent daca acesta este public sau privat, printr-un sistem unic, parificat de reglementari si sanctiuni.

Daca in materia dreptului civil patrimoniul presupune totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le are o persoana si care au o valoare economica, in sensul ca pot fi evaluate in bani sau, cu alte cuvinte, totalitatea drepturilor si datoriilor actuale si vijtoare ale unei persoane², in domeniul dreptului penal, notiunea de patrimoniu are un inteles mai restrans si se refera la bunurile privite nu ca o universalitate, ci in individualitatea lor, susceptibiie de a fi apropriate de faptuitor prin mijloace frauduloase ori de a fi distruse, deteriorate, tainuite, gestionate fraudulos etc.³

In acceptiunea legii penale, patrimoniul si dreptunle legate de acesta sunt aparate doar in masura in care acestea sunt pastrate in starea in care se aflau pana in momentul activitatii ilicite a faptuitorului. Ulterior executarii actului infractional, valorificarea drepturilor patrimoniale privitoare la acel bun nu mai este posibila, decat doar in masura solutionarii penale a acelei cauze, inclusiv prin exercitarea actiunii civile in cadrul procesului penal.

Gh. Nistoreanu, opera citata, pagina 190.

A se vedea T.R. Popescu, Drept civil, vol. I, Romcart S.A., Bucuresti, 1993, p. 38.

A se vedea Gh. Nistoreanu si colab., Dreptul penal. Partea speciala, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1999, p.193.

1.2. Noul Cadru Juridic General Instituit Prin Constitutia Din 1991 Si Prin Legea Nr.140/1996 Si Implicatiile Sale Asupra Reglementarilor Penale In Materia Infractiunii De Furt Calificat Privita Ca Infractiune Contra Patrimoniului.

Constitutia Romaniei prevede in continutul sau si norme cu caracter de principii constitutionale referitoare la proprietate. Astfel, sunt stabilite formele fundamentale de proprietate, si anume: publica si privata; de asemenea sunt aratati cei carora le apartin bunurile facand parte din fiecare forma de proprietate; astfel proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale¹.

Pornind de la aceste prevederi si de la necesitatea punerii de acord a legii penale atat cu principiile constitutionale cat si cu relatiile de astazi ale societatii romanesti, Parlamentul Romaniei a adoptat Legea nr.140/1996 de modificare si completare a Codului penal prin care, pe langa alte substantiale modificari, se prevede o noua reglementare in materia infractiunilor contra patrimoniului. Astfel, s-a modificat denumirea² Titlului III din 'Infractiuni contra avutului personal sau particular in' Infractiuni contra patrimoniului', iar Titlul IV 'Infractiuni contra avutului obstesc', in forma care a avut-o la adoptarea Codului penal de la 1969 in cadrul Titlului IV este reformulata si trecuta printre incriminarile care fac parte din Titlul III al Codului penal.

De asemenea, prin Legea nr.140/1996 s-a modificat continutul legal al art.209, Cod penal 'Furtul calificat' prin introducerea literelor c). si d). in cadrul alin.1, introducerea literelor a).si b). in cadrul alin.2 si introducerea unui nou alineat, respectiv alineatul 3.³

1.3. Elemente de drept comparat

Toate legiuirile moderne cuprind reglementari ample ale infractiunilor care aduc atingere proprietatii, consecinta fireasca a importantei pe care o capata relatiile de proprietate pentru dezvoltarea societatii si pentru stimularea interesului individual la progresul societatii.

Cea mai recenta reglementare este aceea a noului cod francez, intrat in vigoare la 1 septembrie 1994. Cartea a III-a a acestui cod este consacrata 'Crimelor si delictelor contra bunurilor'. Titlul I din aceasta carte cuprinde incriminarile referitoare la furt (in forma simpla se

Constitutia Romaniei din 1991 in art.135 alin.2 prevede :'Proprietatea este publica sau privata ', iar in alin.3 arata :'Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ teritoriale'.

Legea 140/1996 de modificare si completare a Codului penal publicata in M.O.nr.289 din 14.XI.1996.

Modificarile art.209 'Furtul calificat' aduse prin Legea nr.140/1996:Art.209,alin.1,lit.c 'de catre o persoana mascata, deghizata sau travestita ', lit.d:'asupra unei persoane aflata in imposibilitatea de a se apara sau de a-si exprima vointa', alin.2,lit.a 'produsele petroliere sau gazele naturale din conducte , depozite ori cisterne ', lit.b'un bun care face parte din patrimoniul cultural', alin.3'furtul care a produs consecinte deosebit de grave se pedepseste cu inchisoare de la 10-20 ani , interzicere de drepturi'.

pedepseste cu pedeapsa privativa de libertate pana la 3 ani, iar in forma furtului in modalitati agravate, inclusiv furtul cu violenta, sau de catre o persoana inarmata, ori de catre o banda organizata, ajunge pana la pedeapsa privativa de libertate de 10, 15, 20 de ani si chiar inchisoare pe viata, in raport cu consecintele produse prin infractiune). La formele agravate ale furtului, amenda, care este cumulata, ajunge pana la 1 milion de franci.

Codul penal spaniol, in vigoare din 1973, cu modificarile aduse pana in 1992, reglementeaza in Titlul XIII delicte contra proprietatii. Printre incriminarile cuprinse in acest titlu figureaza furtul sub forma sustragerii prin violenta si amenintare (art.500-506), furtul fara violenta si amenintare (art.514), fiecare din aceste incriminari avand o forma simpla si o forma agravata .

Codul penal german, in vigoare de la 15.05.1871, cu modificarile aduse pana la 01.10.1989, reglementeaza in capitole diferite atacurile contra proprietatii. Astfel, capitolul al XIX-lea cuprinde incriminarea furtului simplu (sanctionat cu pedeapsa privativa de libertate pana la 5 ani), furtul savarsit in forma agravata (cu pedeapsa privativa de libertate pana la 10 ani), furtul savarsit cu arme ori in banda, furtul atenuat cand este comis de o ruda ori de cel care locuieste cu victima , folosirea ilicita a unui autovehicul, sustragerea de energie electrica. In capitolul XXX este incriminat furtul cu violenta, santajul si santajul cu violenta .

Codul penal italian intrat in vigoare in anul 1930, reglementeaza in Titlul XIII infractiunile contra patrimoniului. Sunt incriminate faptele contra patrimoniului comise cu violenta asupra bunurilor si persoanei (furtul simplu si agravat, rapirea) si faptele contra patrimoniului comise prin frauda (inselaciune, camata, tainuire).

Codul penal portughez, intrat in vigoare la 23.09.1982 cu modificarile pana la 03.07.1992, reglementeaza infractiunile contra patrimoniului in Titlul IV sub numirea de 'Crime contra proprietatii'. Sunt incriminate faptele de furt simplu, furtul calificat, furt intre membrii familiei, furt din necesitate, inselaciune, etc.

Codul penal model american (in editia 1985), elaborat de Institutul American de Drept in vederea orientarii legislatiei penale a statelor americane, reglementeaza infractiunile contra proprietatii in art.220 si urmatoarele; sunt incriminate faptele de furt simplu, primirea de lucruri furate , furtul de servicii, folosirea neautorizata a unui vehicul, patrunderea abuziva intr-o locuinta in scopuri criminale (fapta se pedepseste mai grav cand este comisa de o persoana inarmata sau avand asupra sa materiale explozive).

1.4. Continutul legal a infractiunii de furt simplu si furt calificat in codul penal roman

Furtul simplu este prevazut in art. 208 C.pen. si consta in luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara consimtamantul acestuia, in scopul de a si-l insusi pe nedrept. Conform alin. (4) constituie furt si luarea unui vehicul cu scopul de a-l folosi pe nedrept. Potrivit alin. (3), in situatiile descrise anterior va exista furt si atunci cand bunul apartine in intregime sau in parte faptuitorului, dar in momentul savarsirii faptei acel bun se gasea in posesia sau detentia legitima a altei personae, iar furtul calificat care reprezinta o forma agravanta a infractiuni de furt este prevazut in art. 209 C.pen. si prevede ca furtul este calificat cand a fost savarsit in urmatoarele imprejurari:

a) de doua sau mai multe persoane impreuna;

b) de o persoana avand asupra sa o arma sau o substanta narcotica;

c) de catre o persoana mascata, deghizata sau travestita;

d) asupra unei persoane aflate in imposibilitatea de a-si exprima vointa sau de a se apara;

e) intr-un loc public;

f) intr-un mijloc de transport in comun;

g) in timpul noptii;

h) in timpul unei calamitati;

i) prin efractie, escaladare sau prin folosirea fara drept a unei chei adevarate ori a unei chei mincinoase, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani.

Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si furtul privind:

a) un bun care face pane din patrimoniul cultural;

b) un act care serveste pentru dovedirea starii civile, pentru legitimare sau identificare.

Constituie tot furt calificat, dar se pedepseste mai grav (cu inchisoare de la 4 la 18 ani), furtul privind urmatoarele categorii de bunuri:

a) titei, gazolina, condensat, etan lichid, benzina, motorina, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisterna;

b) componente ale sistemelor de irigatii;

c) componente ale retelelor electrice;

d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare in caz de incendiu sau alte situatii de urgenta publica;

e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de interventie la incendiu, la accidente de cale ferata, rutiere, navale sau aeriene, ori in caz de dezastru;

f) instalatii de siguranta si dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian si componente ale acestora, precum si componente ale mijloacelor de transport aferente;

g) bunuri prin insusirea carora se pune in pericol siguranta traficului si a persoanelor pe drumurile publice;

h) cabluri, linii, echipamente si instalatii de telecomunicatii, radiocomunicatii, precum si componente de comunicatii.

Furtul care a produs consecinte deosebit de grave se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

In cazul prevazut la art. 209 alin. (3) lit. a) C.pen. sunt considerate tentative si efectuarea de sapaturi pe terenul aflat in zona de protectie a conductei de transport al titeiului, gazolinei, condensatului, etanului lichid, benzinei, motorinei, altor pro­duse petroliere sau gazelor naturale, precum si detinerea, in acele locuri sau in apropierea depozitelor, cisternelor sau vagoanelor-cisterna, a stuturilor, instalatiilor sau oricaror altor dispozitive de prindere ori perforare.

CAPITOLUL II

ASPECTE COMUNE PRIVIND INFRACTIUNEA DE FURT SIMPLU SI FURT CALIFICAT

2.1. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a.Obiectul juridic. Furtul, ca oricare alta infractiune, are un obiect juridic generic, adica obiectul juridic comun tuturor infractiunilor care apartin aceluiasi grup, deci in cazul furtului, de care ne ocupam aici, grupul infractiunilor contra patrimoniului, si un obiect juridic special, adica obiectul juridic propriu infractiunii de furt.^[1]

Asadar, obiectul juridic generic al infractiunilor contra patrimoniului - deci si al infractiunii de furt simplu sau calificat - il constituie relatiile sociale a caror formare, desfasurare si dezvoltare sunt asigurate prin apararea patrimoniului.

In terminologia legii penale, notiunea de patrimoniu ' nu are acelasi inteles ca si in dreptul civil. Sub aspect civil patrimoniul inseamna totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le are o persoana si care au valoare economica, adica pot fi evaluate in bani, sau cu alte cuvinte, totalitatea drepturilor si datoriilor actuale si viitoare ale unei persoane.

Din cuprinsul patrimoniului fac parte bunurile corporale si incorporale, bunurile comsumptibile ori fungibile, mobile sau imobile, principale ori accesorii, adica tot ceea ce reprezinta puteri, facultati, aptitudini ale subiectului privite din punct de vedere al valorii lor economice si a raporturilor care se nasc din exercitiul acestor puteri, facultati, aptitudini¹.

In dreptul penal notiunea de patrimoniu in legatura cu infractiunile care se pot comite impotriva acestuia are un inteles mai restrans si se refera la bunuri nu ca universalitate, ci in individualitatea lor, susceptibila de a fi apropiate de faptuitor prin mijloace frauduloase ori de a fi distruse, deteriorate, tainuite, etc².

Infractiunea nu ar putea fi niciodata impotriva patrimoniului ca universalitate de bunuri pentru ca aceasta din urma va exista intotdeauna indiferent de numarul sau valoarea bunurilor componente si chiar daca subiectul nu poseda nimic ori numai datorii; nici o persoana nu poate fi lipsita de patrimoniu ci, cel mult de unul sau mai multe din bunurile care alcatuiesc patrimoniul sau. De aceea mai corect ar fi sa se denumeasca aceste infractiuni ca fiind indreptate impotriva bunurilor care fac parte din patrimoniu, decat ca infractiuni contra patrimoniului. S-ar putea sustine ca patrimoniul ca universalitate, fiind o abstractie, nici nu poate fi atins prin faptele concrete ale unei persoane, infractiunea putandu-se indrepta numai contra unui bun patrimonial, adica asupra unei valori care face parte efectiv din activul patrimoniului unei persoane.

Sub alt aspect este de observat ca incriminand faptele care aduc atingere patrimoniului, legea penala are in vedere actiunea ilicita a faptuitorului, iar nu pozitia juridica a victimei. Aceasta inseamna ca infractorul trebuie sa justifice ca avea dreptul sa savarseasca fapta care i se reproseaza si in raport cu care organele de urmarire au facut dovada caracterului ei ilicit; daca victima a fost deposedata ilegal de un bun ea nu este tinuta sa faca dovada ca avea calitatea de proprietar sau de posesor ori de detinator legitim al bunului care i-a fost sustras, insusit sau distrus prin savarsirea infractiunii³.

Referitor la obiectul juridic special trebuie spus ca aceasta il constituie relatiile sociale de ordin patrimonial a caror existenta si dezvoltare este conditionata de pastrarea situatiei fizice a bunurilor mobile si de impiedicarea luarii pe nedrept a acestor bunuri din patrimoniul privat sau public.

Norma de incriminare se refera la posesie sau detentie deoarece prin simpla posesie sau detentie se exteriorizeaza dreptul de proprietate. Deci, in general, proprietarul fiind in acelasi timp, posesorul si detinatorul bunurilor prin apararea posesiei si detentiei asupra bunurilor se

Matei B. Cantacuzino, Elementele Dreptului civil, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti 1921, pag.36-47.

Gh.Nistoreanu, opera citata, pag.194.

V.Dongoroz, Explicatii teoretice, vol. III, op.cit, pag. 444.

apara implicit dreptul de proprietate asupra acestora. Dar chiar daca posesia sau detentia bunului se afla asupra altei persoanei decat cea care este proprietatea bunului, legea penala asigura apararea detentiei sau posesiei, impiedicand orice schimbare arbitrara, de luare fara drept a bunului. Nu intereseaza daca posesia sau detentia este legitima sau nelegitima, este suficient sa existe aparenta legitimitatii prin faptul ca bunul se afla in mana unei persoane de la care faptuitorul incearca sa-l ia fara consimtamantul detinatorului cu intentia de a si-l insusi.

Legat de bunurile mobile, schimbarea situatiei de fapt a bunului mobil prin actiuni ilicite aduce atingere tuturor drepturilor patrimoniale, in principal drepturilor reale privitoare la acel bun si implicit si drepturilor de obligatie, fiecare bun facand parte din gajul general al acestora.

Cand schimbarea situatiei de fapt este consecinta unei modificari a situatiei de drept operata printr-un act ilicit, apararea relatiilor sociale este asigurata pe cale civila.

Cand schimbarea situatiei de fapt s-a produs printr-o actiune de sustragere, de luare fara drept din locul in care se afla, ocrotirea relatiilor de ordin patrimonial este asigurata prin mijloace de drept penal.

In practica judiciara s-a decis ca nu exista nici o indoiala cu privire la apararea posesiei legitime impotriva oricui, chiar si impotriva proprietarului bunului, care se face si el vinovat de furt daca ia acel bun in conditiile art.208 alin.1 Cod penal din posesia sau detentia legitima a altei persoane (art.208, alin.3 Cod penal¹).

Daca s-ar permite oricui, la adapostul legii penale, sa sustraga bunuri din patrimoniul altei persoane, pe motivul intemeiat sau nu, ca acesta le detine fara drept, rezultatul ar fi o permanenta tulburare a relatiilor patrimoniale, grav afectata de existenta unor elemente de nesiguranta si instabilitate.

De aceea dispozitiile art.208 alin.1 Cod penal si implicit articolul 209 Cod penal trebuie sa ocroteasca orice detinere de fapt a bunului, chiar nebazata pe un drept (este exceptat numai proprietarul a carui fapta de a-si lua bunul din stapanirea detinatorului de rea-credinta nu constitue infractiune)².

Asadar, obiectul juridic special al infractiunii de furt sau furt calificat este reprezentat de relatiile sociale de ordin patrimonial a caror formare, desfasurare si dezvoltare sunt conditionate de apararea situatiei de fapt a bunurilor mobile.

Tribunalul Suprem, Sectiunea Penala, Decretul nr.611/1970 in Repertoriu alfabetic de practica juridica in materie penala, pe anii 1969-1975, de V. Papadepol si M.Popovici, Editura Stintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1977, pag.176.

V.Dongoroz, opera citata, pag.450.

Situatia de fapt a bunurilor mobile, adica pozitia lor fizica in sfera patrimoniala a unei persoane, constitue o realitate cu relevanta sociala, iar scoaterea unui bun din sfera patrimoniala in care se gasea situat, fara drept, constitue o actiune ce prezinta pericol social, impotriva careia este necesara apararea prin mijloace de drept penal.

b.Obiectul material. Infractiunea de furt in oricare din variantele sale ( simplu, calificat sau furtul urmarit la plangerea prealabila) are intotdeauna un obiect material asupra caruia se efectueaza actiunea incriminata. Acesta este un bun mobil care se afla in posesia sau detentia altuia in scopul de a satisface o necesitate a posesorului sau detentorului. Daca bunul mobil nu apartine nici unei persoane ori a fost abandonat nu poate face obiectul material al furtului.

Intr-o alta apreciere, infractiunea de furt are ca obiect material bunul mobil asupra caruia s-a efectuat actiunea de sustragere, de luare fara drept.

De asemenea, bunul care constitue obiectul material al infractiunii de furt, pentru a avea aceasta 'calitate', trebuie sa aiba o valoare pentru cel care il detine si nu o valoare in general. Astfel, pot constitui obiect material al infractiunii, chiar si bunurile care au o valoare afectiva, sentimentala. Acelasi regim juridic se poate aplica si bunurilor care au o valoare speciala (colectii de timbre, monezi, relicve, etc.).

Notiunea de bun mobil corespunde aceleia din dreptul civil si se caracterizeaza prin faptul ca el poate fi deplasat, transportat, transferat dintr-un loc in altul¹.

Orice lucru mobil, atata timp cat se afla de fapt situat in sfera patrimoniala a unei persoane, implica prezumtia ca el satisface o necesitate a acelei persoane si pentru aceasta consideratie primeste calificativul de bun. Daca un obiect nu se gaseste in patrimoniul vreunei persoane, el constitue un lucru extrapatrimonial, neputand fi considerat un bun si drept urmare, neputand constitui obiectul material al unui furt.

Bunul mobil poate fi animat sau neanimat; sunt bunuri animate animalele, pasarile domestice precum si orice vietuitoare care traieste in stare naturala si care se gasesc in stapanirea unei persoane. Neanimate sunt celelalte bunuri indiferent de starea lor fizica (lichida, gazoasa, solida). Banii, titlurile de credit si orice alte valori, avand echivalentul in bani, sunt bunuri mobile.

Imobilele, prin natura lor, in mod firesc nu pot face obiectul unui furt. Dimpotriva, pot constitui obiectul material al furtului parti dintr-un asemenea bun, devenite mobile prin detasare. De exemplu, daca un apartament nu poate fi furat in intregime, in schimb pot fi furate usile, ferestrele acestuia.

Gh.Beleiu ' Drept civil roman', 'Introducere in dreptul civil', ' Subiectele dreptului civil', 'Casa de editura si presa', 'Sansa' SRL, Bucuresti 1992, pag.89.

Sunt considerate bunuri mobile si pot deveni obiect material al furtului arborii, recoltele dupa ce au fost desprinse de sol, precum si fructele, dupa ce au fost desprinse de tulpini¹.

Referitor la corpul uman sau parti ale acestuia, daca omul este in viata, acestea nu pot constitui obiectul material al furtului; daca insa acesta foloseste diferite proteze detasabile, acestea pot forma obiectul material al infractiunii de furt.

Sunt asimilate bunurilor mobile si acele energii care sunt susceptibile de a fi sustrase, si care au o valoare economica (de exemplu: energie electrica, termica, hidraulica), cat si inscrisurile. La acestea din urma nu se cere sa aiba valoare economica fiind suficient ca ele sa faca parte dintr-un patrimoniu al unei persoane, sa fie utile acestuia. Fac parte din categoria inscrisurilor, toate acele acte scrise care au valoare materiala independenta, ca de pilda, manuscrisele, memoriile, jurnalele intime, corespondenta, etc². Prin inscrisuri se inteleg de asemenea actele scrise care servesc la dovedirea unor situatii sau raporturi juridice.

Ansamblul acestor inscrisuri constituie entitati patrimoniale pentru cel care le detine, iar sustragerea lor poate cauza un prejudiciu material persoanei vatamate si foloase injuste infractorului.

In ceea ce priveste vehiculele, acestea constituie obiect material al infractiunii de furt atat in cazul cand vehiculul a fost sustras in scopul de a fi insusit, cat si in cazul cand sustragerea vehiculului s-a facut doar in scopul folosirii temporare.

In literatura juridica s-a stabilit ca obiectul material al furtului in varianta in care fapta consta in luarea unui vehicul cu scopul folosirii pe nedrept, nu poate fi decat vehiculul susceptibil de a fi folosit potrivit destinatiei sale; daca acesta este lipsit de o asemenea aptitudine nu poate fi furat decat in scopul insusirii pe nedrept³.

In ce priveste obiectul material, furtul devine calificat cand poarta asupra anumitor bunuri cum ar fi produsele petroliere, gazele naturale din conducte, depozite , asupra unui bun din patrimoniul cultural, asupra unui act care serveste pentru dovedirea starii civile, legitimare sau identificare.

O.Loghin, Drept penal roman, partea speciala, vol. I, Casa de editura si presa 'Sansa' SRL Bucuresti, 1994, pag.218.

Gh.Nistoreanu si colectivul, op cit , pag.459.

C.Barbu, Furtul folosintei vehiculelor in reglementarea noului Cod penal, RRD nr.2/1969, pag.85.

B. Subiectii infractiunii

In general, referitor la subiectii infractiunilor, acestia sunt de doua categorii si anume subiectul activ si subiectul pasiv. In cazul infractiunilor contra patrimoniului: subiect activ nemijlocit poate fi, de regula, orice presoana deoarece legea nu prevede conditii speciale care trebuiesc indeplinite de subiectul activ.

De la aceasta regula exista si anumite exceptii asa cum este cazul infractiunii de distrugere din culpa prevazuta de art.219 alin. ultim, in care se cere ca subiectul activ sa fie calificat si anume, in acest caz, sa fie conducatorul unui mijloc de transport in comun ori un membru al personalului care asigura direct securitatea unor asemenea transporturi. De asemenea in cazul delapidarii, prevazuta la art.223. Codul penal, se cere ca subiectul activ sa aiba calitatea de functionar, gestionar sau administrator.

Subiect pasiv al infractiunilor contra patrimoniului este persoana fizica sau juridica de drept privat, cat si statul in cazul bunurilor ce fac obiect exclusiv al proprietatii publice, sau regiile autonome care au primit spre administrare bunuri apartinand proprietatii publice ori societatile comerciale care au primit bunuri apartinand proprietatii publice sub forma inchirierii sau concesionarii.

In situatia unor anumite infractiuni - pirateria sau talharia - se poate distinge o diferentiere si totodata o multiplicare a subiectului pasiv. Astfel, in aceste cazuri va exista un subiect pasiv principal - persoana careia ii este lezat patrimoniul prin violenta - si un subiect pasiv secundar, anume persoana umana care, fara a fi lezata direct in proprietatea sa, sufera violentele fizice ala faptuitorului.

a. Subiectul activ la infractiunea de furt simplu si furt calificat. Participatia penala. In cazul furtului simplu, ca si al furtului calificat, calitatea de subiect activ al infractiunii o poate avea orice persoana, nefiind necesara indeplinirea vreunei conditii speciale.

De obicei persoana care savarseste furtul nu are nici un drept asupra bunului (lucrului) pe care il sustrage din proprietatea altei persoane. Exista insa infractiune de furt si atunci cand persoana faptuitorului ar avea in tot sau in parte un drept de proprietate sau alt drept real asupra bunului sustras. Acest aspect reiese clar din prevederile art.208, alin.3, C.pen, conform caruia subiect activ nu poate fi decat proprietarul care savarseste actiunea de luare a unui bun care in acel moment se gaseste in posesia legitima a altei persoane.

In practica judiciara s-a retinut infractiunea de furt in baza art.208, alin.3 C.pen, in cazul in care inculpatul a sustras oile proprietatea sa din oborul comunal, fiind aduse acolo intrucat fusesera gasite pascand pe terenul unei unitati agricole care urma sa fie despagubita¹.

Dimpotriva, nu savarseste aceasta infractiune acela care ridica depunerile consemnate pe libretul CEC in care figureaza ca titular, iar restituirea sumelor nu este conditionata, chiar daca sotia sa ar formula pretentii asupra sumelor astfel incasate.²

Desi am aratat ca nu se cere respectarea vreunei conditii pentru a fi indeplinita calitatea de subiect activ al furtului, in cazul in care acesta are calitatea de sot, ruda, minor care fura de la tutore, sau cel care locuieste impreuna cu persoana vatamata sau este gazduita de aceasta, atunci ne aflam in situatia art.210 C.pen, situatie in care punerea in miscare a actiunii penale se face doar la plangerea prealabila a victimei.

Perticipatia penala la infractiunea de furt simplu este posibila insa trebuie facute anumite precizari. De cate ori furtul este savarsit de doua sau mai multe persoane impreuna, adica aceste persoane au participat efectiv si concomitent la comiterea faptei, ne vom afla in situatia prevazuta la lit.a) a art.209 Cod penal, deci ne vom gasi in situatia unui furt calificat, aplicare prevederilor art.209 lit.a) C.pen exclude agravanta legala generala prevazuta de art. 75 lit. a) C.pen. referitoare la savarsirea unei infractiuni de trei sau mai multe personae impreuna. In cazul in care una dintre persoanele participante este un minor, fapta constituie infractiunea de furt calificat prevazuta de art.209, alin.1, lit.a) Cod penal, dar in acelasi timp se va putea aplica si agravanta prevazuta de art.75, alin.1, lit.c) Cod penal (savarsirea infractiunii de catre un infractor major impreuna cu un minor), intrucat imprejurarile care formeaza continutul celor doua agravante sunt diferite.

Asadar, in situatia coautorului, furtul nu mai este simplu, el devenind calificat prin indeplinirea prevederilor de la art.209 alin.1 lit.a). Pluralitatea este insa posibila in forma instigarii si complicitatii neconcomitente.

b. Subiectul pasiv. Subiectul pasiv al infractiunii de furt simplu, ca si a infractiuni de furt calificat, poate fi o persoana fizica sau o persoana juridica.

Infractiunea de furt exista chiar daca nu a fost identificat subiectul pasiv. Pot fi cazuri in care victima furtului (atunci cand aceasta este o persoana fizica) sa prefere sa ramana necunoscuta mai ales cand printre lucrurile sustrase erau si unele obiecte compromitatoare.

Tribunalul judetului Mures, Dec. Pen. nr. 144/1987, in R.P.D. nr. 4/1989 cu nota din I. Muresan , G. Antoniu, C. Bulai, Practica judiciara penala, vo. III, Editura Academiei Romane, Bucuresti 1992, pag. 109.

Tribunalul judetului Constanta, Dec.Pen.nr.2689/1972 R.R.D. nr.7/1973, pag. 175.

Exista pluralitate de subiecti pasivi atunci cand prin aceeasi fapta de furt au fost sustrase bunuri apartinand unor diferite persoane sau cand asupra bunului sustras concura drepturile patrimoniale ale mai multor persoane. Persoana din posesia sau detentia careia a fost sustras bunul este subiectul pasiv direct, iar celelalte persoane sunt subiecti pasivi indirecti¹.

Desi nu se cere o conditie speciala pentru subiectul pasiv, la lit. d) a art.209 Cod Penal se prevede ca subiectul pasiv este o persoana incapabila de a-si exprima vointa sau de a se apara tocmai datorita faptului ca patrimoniul acesteia este mai greu de aparat.

2.2. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a. Elementul material. La infractiunea de furt, latura obiectiva este alcatuita din trei componente: un element material (constand de regula intr-o actiune), anumite cerinte care privesc elementul material, o urmare imediata (constand in schimbarea situatiei de fapt a bunului) si un raport de cauzalitate (intre elementul material si urmarea imediata).

Din cuprinsul art.208 alin.1 Cod penal rezulta ca actiunea celui care comite infractiunea de furt consta in luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia.

Prin aceasta deposedare se inlatura situatia de fapt, care permitea posesorului sau detinatorului sa dispuna de acel bun, iar prin aproprierea lui de infractor se creeaza o noua situatie de fapt potrivit careia bunul se afla in sfera de stapanire a acestuia. Asadar luarea este o actiune de sustragere prin care se schimba situatia premisa. Adica starea de fapt a bunului sub aspectul pozitiei sale in sfera de stapanire in care se afla anterior savarsirii actiunii de luare.²

Actiunea de 'luare' se realizeaza in mod logic prin doua acte si anume: primul, care presupune scoaterea din sfera de stapanire a posesorului sau detinatorului si al doilea act care inseamna trecerea acelui bun in sfera de stapanire a faptuitorului. Aceste doua acte se succed cu rapiditate, asa incat delimitarea dintre ele se face foarte greu. Totusi, este necesara identificarea in orice speta a faptului ca au avut loc ambele operatiuni sau, eventual, numai deposedarea, deoarece in functie de aceasta se va incadra fapta ca tentativa sau ca fapta consumata de furt.

Actiunea de luare poate fi savarsita prin diferite moduri (prin apucare, dosire, detasare, inhatare, deviere, consumare, etc.) si prin orice mijloace (cu propria mana, prin folosirea unor animale dresate, prin momirea pasarilor sau animalelor, prin racordari la sursele de energii,etc.)³

V.Dongoroz, op.cit,pag.461

Theodor Vasiliu, G.Antoniu, D.Pavel, D.Lucinescu, V.Papadopol, V.Ramureanu, Codul penal comentat si adnotat. Partea speciala. Vol.I, Editura Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1975, pag,257

V.Dongoroz, op.cit,pag.463

De asemenea, luarea se poate realiza chiar si prin inactiune (de exemplu cel care preda o masa de bunuri omite intentionat sa predea unele bunuri pe care le retine pentru el).

Totodata, nu prezinta relevanta pentru existenta infractiunii modul in care s-a savarsit furtul, daca acesta s-a comis de fata sau in ascuns, cu ajutorul fortelor proprii ori a unor mijloace mecanice sau folosindu-se de un animal dresat. Ceea ce interseaza in mod deosebit este aceea ca furtul sa nu fi fost savarsit prin folosirea violentei sau a amenintarii, deoarece intr-o asemenea situatie, fapta constituie talharie, precum si exceptia acelor mijloace care, potrivit art. 209 Cod penal, confera caracter calificat furtului, care vor fi analizate mai jos.

b. Cerinte esentiale. Potrivit acelorasi dispozitii (art.208 alin.1 Cod penal) actiunea de luare trebuie sa se exercite asupra unui bun mobil, care se gaseste in posesia sau detentia unei alte persoane si luarea sa se fi facut fara consimtamantul acesteia.

Deci, pentru realizarea laturii obiective a infractiunii de furt trebuie sa fie indeplinite trei cerinte esentiale (conditii speciale) si anume: lucrul sustras sa fie un bun mobil, acest bun sa se fi aflat in posesia sau detentia unei alte persoane, iar luarea sa se fi facut fara consimtamantul celui deposedat.

In legatura cu prima cerinta problema notiunii de bun mobil a fost prezentata la obiectul material al infractiunii de furt.

Privitor la a doua cerinta si anume ca bunul sa se afle in posesia sau detentia unei alte persoane, de asemenea am discutat cu prilejul obiectului material al furtului, de aceea in continuare voi face doar anumite precizari.

Din punctul de vedre al legii penale, care ocroteste prin incriminarea furtului situatia de fapt a bunurilor mobile, termenii de detentie si posesie au intelesul de simpla stapanire de fapt. Nu intereseaza deci daca cel care avea stapanirea de fapt a bunului era sau nu proprietar sau titular al vreunui drept de a poseda sau detine. Este, asadar, realizata cerinta de care ne ocupam chiar daca cel deposedat se afla in stapanirea de fapt a bunului.

Bunul trebuie sa se afle in posesia sau detentia altuia. Aceasta cerinta este indeplinita si atunci cand bunul s-ar gasi ocazional si temporar in mainele faptuitorului, simplul contact material, simpla manipulare a unui bun nu conferea nici posesia, nici detentia acelui bun. De aceea in practica judiciara s-a decis ca acela care isi insuseste un bun incredintat de victima pe peronul garii, pentru paza, savarseste infractiunea de furt¹.

Tribunalul Suprem, Col.pen, nr. 1006/1996, C.D. 1996, pag. 392.

Tot astfel s-a hotarat ca fapta unui muncitor, care gasind pe o masa, in hala intreprinderii, niste obiecte de imbracaminte, uitate acolo de alt muncitor, le ia si le duce la domiciliul sau, constituie infractiunea de furt¹.

Exista un furt si in ipoteza in care, stiind ca persoana vatamata a pierdut un bun si ca il cauta, si cunoscand si locul unde se gaseste bunul, se duce la locul respectiv de unde il ia si si-l insuseste².

In toate aceste exemple, apare evident ca imprejurarile in care bunul a ajuns in mainile uneia dintre persoanele la care ne-am referit nu pot duce la concluzia ca a operat un transfer al posesiei sau detentiei. Asa fiind, bunul insusit de cel care l-a primit in aceste conditii a fost sustras din posesia sau detentia unei alte persoane si cerinta prevazuta in dispozitiile art.208 alin.1 Cod penal este deci indeplinita.

Din cuprinsul aceluiasi text mai rezulta ca pentru realizarea laturii obiective a acestei infractiuni trebuie ca bunurile sa fi fost luate fara consimtamantul posesorului sau detinatorului. Cerinta apare ca o subliniere oarecum inutila, fiindca este elementar ca nu se poate vorbi de furt atunci cand bunul a fost luat pe baza unei invoiri si deci nu a fost sustras³.

Referindu-ne strict la textul analizat rezulta deci ca, in momentul in care deposedarea s-a facut cu incuviintarea posesorului sau detinatorului - care poate fi expresa sau tacita - fapta nu mai constituie infractiunea de furt. Consimtamantul pentru a legitima luarea bunului este necesar sa intervina inainte sau in timpul comiterii faptei si el trebuie sa emane de la o persoana capabila, in sens contrar, fapta va constitui infractiunea de furt⁴. De asemenea, este necesar ca acest consimtamant sa nu fie obtinut prin nici un fel de amenintare sau folosire de violenta.

Consimtamantul dat ulterior savarsirii faptei nu poate avea nici o eficienta, intrucat, in acel moment, infractiunea este consumata.

Toate aceste trei cerinte reprezinta conditii esentiale in continutul infractinii si trebuie sa fie indeplinite cumulativ.

c. Urmarea imediata. Raport de cauzalitate. Infractiunea de furt este consumata, atunci cand faptuitorul si-a incheiat actiunea avand ca rezultat trecerea bunului din stapanirea de fapt a posesorului sau detinatorului, in cea a faptuitorului.

Urmarea imediata se considera produsa din moment ce persoana pagubita nu mai stie nimic despre locul unde s-ar gasi bunul sustras si nu mai are posibilitatea de a efectua vreun act material cu privire la acel bun.

Urmarea imediata se considera deci realizata chiar si atunci cand bunul luat fara drept a fost

Tribunalul Suprem, Sectia pen, dec.nr.4489/1971, 'R.R.D' nr.11/1972, pag.1.

Tribunalul jud.Galati, dec.pen. nr.27/1972, 'R.R.D' nr.4/1972, pag.166.

V.Dongoroz, op.cit.pag.464.

Gh.Nistoreanu, A. Boroi, I,Molnar, V. Dobrinoiu, I.Pascu, V, Lazar Dr.Penal. Partea Speciala., Editura europa nova, Bucuresti, 1999, pag. 207.

ascuns de faptuitor chiar in locul de unde l-a sustras facand insa imposibila utilizarea lui de catre posesor sau detentor.

Daca pentru scoaterea bunului ascuns, faptuitorul trebuie sa infrunte un control, furtul nu va fi considerat consumat decat dupa ce faptuitorul va fi trecut peste control fara a fi prins, altfel, lipsind urmarea imediata, fapta va constitui o tentativa de furt. In cazul furturilor din magazine opinia dominanta este ca urmarea imediata se produce in momentul luarii bunului de pe raftul magazinului si ascunderea ori consumarea lui in magazin deoarece faptuitorul a inceput sa efectueze acte materiale asupra bunului ca si cum i-ar apartine.

Este, de asemenea, realizata urmarea imediata chiar in cazul cand faptuitorul este deposedat de bunul luat la scurt timp dupa savarsirea sustragerii, fie de catre victima, fie de catre alte persoane. Acelasi lucru cand, din orice motive, faptuitorul abandoneaza bunul luat.

Pe plan civil, urmarea imediata constituie o atingere pagubitoare adusa persoanei deposedate care fara a-si pierde drepturile sale, un act ilicit neputandu-le desfiinta, in schimb sufera o paguba prin lipsirea de bunul (obiect al acestor drepturi) si de folosinta lui. Nu trebuie sa se confunde insa urmarea imediata (care consta in schimbarea ilicita a situatiei de fapt pe care bunul o avea anterior), cu paguba produsa prin aceasta urmare. De aceea chiar daca se realizeaza o restituire sau o despagubire 'post factum' nu se inlatura existenta urmarii imediate.

Trecand la raportul de cauzalitate, tot din prevederea legala rezulta ca pentru realizarea laturii obiective a infractiunii de furt este necesar ca intre actiunea de luare efectuata de faptuitor si rezultat sa existe o legatura de cauzalitate. Cu alte cuvinte, este necesar ca trecerea bunului din stapanirea posesorului sau detentorului in cea a faptuitorului (efectul) sa fie consecinta directa a activitatii de luare, de sustragere (cauza) desfasurata de catre aceasta din urma.

Urmarea imediata fiind, in cazul actiunii de luare, un rezultat fizic, o consecinta materiala fireasca a acesteia, legatura de cauzalitate dintre urmare si actiunea de sustragere apare de asemenea ca fireasca, iar dovedirea ei rezulta practic din dovedirea actiunii de luare si din producerea urmarii imediate¹.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie este intentia, mai intotdeauna intentia directa pentru ca faptuitorul prevede si urmareste rezultatul faptei sale. Exceptional, poate exista alaturi de intentia directa si o intentie indirecta atunci cand lucrul furat ar contine in el un alt bun a carui eventuala prezenta faptuitorul ar fi putut-o prevedea si a acceptat rezultatul faptei sale² (de exemplu, luarea unui portofel in care, pe langa bani, se gaseau si unele acte de stare civila sau legitimare a partii vatamate).

V.Dongoroz, op.cit. pag. 465.

Gh. Nistoreanu, A.Boroi si colectivul, op.cit. pag. 208.

Pentru realizarea laturii subiective a infractiunii de furt trebuie intrunita si cerinta ca intentia de a savarsi actiunea de luare a unui bun din posesia sau detentia unei persoane, fara voia sa, sa aiba ca scop insusirea pe nedrept a acelui bun.

Asadar intentia de a savarsi actiunea de luare a unui bun nu este suficienta pentru savarsirea furtului, ea trebuind coroborata cu scopul ilicit urmarit prin luarea bunului, si anume intentia de a-si insusi acel bun pe nedrept. De aceea in cazul in care bunul a fost luat in alt scop decat cel al insusirii pe nedrept fapta nu constituie infractiune. In practica judiciara s-a decis in acest sens, ca nu exista intentia de furt daca inculpatul a luat bunul pentru a determina persoana vatamata sa-i restituie un bun retinut pe nedrept¹ sau daca a luat mai multe obiecte de la persoana surprinsa cu sotia sa pentru a le folosi ca probe in procesul de divort² ori cand unul dintre soti a luat din posesia celuilalt, fara consimtamantul acestuia, copiile unor scrisori pentru a le depune la dosar, in procesul de divort³.

Totodata, in cazurile in care, din situatia de fapt apare evident ca bunul nu a fost luat in scopul insusirii (de exemplu, lucrul este ascuns pentru a face o gluma sau un colocatar ia din bucataria comuna un vas pentru a-l folosi un scurt timp urmand ca dupa aceea sa-l puna la loc) , fapta nu constituie infractiunea de furt.

Situatiile ce au precedat nu trebuiesc confundate cu cazurile in care bunurile au fost luate definitiv de faptuitor pentru a compensa o eventuala datorie pe care victima o avea fata de el. Intr-o asemenea ipoteza fapta constituie infractiune de furt, deoarece faptuitorul si-a insusit pe nedrept un bun care nu-i apartine, faptul ca victima avea la randul ei unele obligatii fata de inculpat neavand nici o relevanta.

Dispozitiile din art. 208 alin. 3 Cod penal precizeaza ca si in cazul in care bunul apartine in intregime sau in parte faptuitorului, insusirea acelui bun constituie furt, daca el se gasea in posesia sau detinerea legitima a unei alte persoane (de exemplu, luarea bunului de catre proprietarul care l-a dat gaj sau l-a inchiriat, sau luarea de catre proprietar a bunului sechestrat si aflat in custodia creditorului sau a unei alte persoane). Insusirea nu priveste asadar dreptul de proprietate, ci dreptul de a poseda.

Insusindu-si bunul, faptuitorul are posibilitatea sa se comporte ca si cum ar fi proprietarul acelui bun (il consuma, il foloseste, face acte de dispozitie). Cu toate acestea, pentru existenta infractiunii de furt este suficient sa se dovedeasca ca faptuitorul a urmarit sa se comporte ca un proprietar, fiind indiferent daca a reusit sau nu. Exista, asadar, infractiunea de furt chiar daca

Tribunalul Suprem, Sect. Gen. Dec.nr 105/1979.

Tribunalul jud. Timis, dec.pen.nr.851/1973 in R.R.D. nr.11 pag.171.

G.Antoniu, C.Bulai,Practica judiciara penala, op, cit, pag.108-109.

faptuitorul, imediat dupa sustragerea bunului a fost deposedat sau a abandonat acel bun. 

Cand bunul luat este un vehicul, latura subiectiva a infractiunii de furt este realizata chiar atunci cand intentia de savarsire a actiunii de luare are ca scop numai folosirea, iar nu si insusirea vehiculului (art. 208 alin. 4). Deci, pentru existenta furtului este suficient sa se faca dovada ca faptuitorul a avut ca scop folosirea pe nedrept a vehiculului. Aceasta situatie reprezinta o exceptie, si totodata singura, de la regula generala conform careia furtul este savarsit in scopul insusirii pe nedrept al unui bun aflat in legitima posesie sau detentie a unei persoane, de catre o alta persoana.

In acest caz fapta consta, propriu-zis, intr-un furt al uzului, intr-un furt savarsit in scopul de a face uz de vehiculul sustras, deci infractiunea exista chiar daca scopul nu a fost realizat.

De regula, insa, dovada ca s-a urmarit acest scop rezulta mai totdeauna din abandonarea vehiculului de catre faptuitor de buna voie, nesilit, dupa folosirea lui. Daca luarea vehiculului nu s-a facut in scopul insusirii sau folosirii pe nedrept, ci intr-un alt scop (de exemplu, pentru a-l distruge) fapta va realiza continutul unei alte infractiuni (in cazul de fata, infractiunea de distrugere).

Pentru a se stabili scopul de a folosi, nu prezinta importanta pentru cat timp isi propusese faptuitorul sa foloseasca vehiculul. De asemenea, trebuie precizat ca legea nu face distinctie intre vehiculele cu tractiune mecanica si cele cu tractiune animala. O astfel de reglementare isi are explicatia in usurinta cu care se comit astfel de fapte, lucru dovedit prin insasi frecventa acestor furturi. Prin urmare, in acest caz, scopul se realizeaza in raport cu folosinta bunului si nu cu insusirea acestuia.

In concluzie, latura subiectiva poate fi impartita intr-un element subiectiv (care consta din vointa si intentia de a savarsi actiunea de luare a bunului din posesia sau detentia altuia, fara consimtamantul acestuia, adica de a realiza latura materiala a infractiunii) si dintr-o cerinta speciala privind scopul urmarit de faptuitor (scop de insusire in general si scop de folosinta in cazul furtului de vehicule).

2.3. Analiza circumstantelor

Potrivit art. 209 Cod penal furtul este calificat cand a fost savarsit in urmatoarele imprejurari:

a) de doua sau mai multe persoane impreuna;

b) de o persoana avand asupra sa o arma sau o substanta narcotica;

c) de catre o persoana mascata, deghizata sau travestita;

d) asupra unei persoane aflate in imposibilitatea de a-si exprima vointa sau de a se apara;

e) intr-un loc public;

f) intr-un mijloc de transport in comun;

g) in timpul noptii;

h) in timpul unei calamitati;

i) prin efractie, escaladare sau prin folosirea fara drept a unei chei adevarate ori a unei chei mincinoase, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani.

Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si furtul privind:

a) un bun care face pane din patrimoniul cultural;

b) un act care serveste pentru dovedirea starii civile, pentru legitimare sau identificare.

Constituie tot furt calificat, dar se pedepseste mai grav (cu inchisoare de la 4 la 18 ani), furtul privind urmatoarele categorii de bunuri:

a) titei, gazolina, condensat, etan lichid, benzina, motorina, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisterna;

b) componente ale sistemelor de irigatii;

c) componente ale retelelor electrice;

d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare in caz de incendiu sau alte situatii de urgenta publica;

e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de interventie la incendiu, la accidente de cale ferata, rutiere, navale sau aeriene, ori in caz de dezastru;

f) instalatii de siguranta si dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian si componente ale acestora, precum si componente ale mijloacelor de transport aferente;

g) bunuri prin insusirea carora se pune in pericol siguranta traficului si a persoanelor pe drumurile publice;

h) cabluri, linii, echipamente si instalatii de telecomunicatii, radiocomunicatii, precum si componente de comunicatii.

Furtul care a produs consecinte deosebit de grave se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

In cazul prevazut la art. 209 alin. (3) lit. a) C.pen. sunt considerate tentative si efectuarea de sapaturi pe terenul aflat in zona de protectie a conductei de transport al titeiului, gazolinei, condensatului, etanului lichid, benzinei, motorinei, altor pro­duse petroliere sau gazelor naturale, precum si detinerea, in acele locuri sau in apropierea depozitelor, cisternelor sau vagoanelor-cisterna, a stuturilor, instalatiilor sau oricaror altor dispozitive de prindere ori perforare.

Pe langa cele expuse cu privire la latura obiectiva si latura subiectiva a infractiunii de furt simplu, valabile si pentru infractiunea de furt calificat, pentru cercetarea completa a acestei infractiuni este necesar sa fie examinat si elementul circumstantial in diferitele sale modalitati prevazute in art. 209 Cod penal.

Acest element are aceasta denumire pentru ca nu reprezinta un element esential al furtului ci provine din convertirea de catre legiuitor a unor circumstante care pot insoti savarsirea furtului, in element constitutiv al infractiunii de furt calificat. Prin urmare, anumite elemente ce ar fi putut constitui doar niste agravante la furtul simplu au devenit, dupa vointa legiuitorului, element in continutul infractiunii, element care pastreaza prin natura sa caracterul de circumstanta.

Deci, furtul devine calificat cand este savarsit asupra anumitor bunuri cum sunt produsele petroliere, gazele naturale, depozite, cisterne, asupra unui bun din patrimoniul cultural, asupra unui act care serveste pentru dovedirea starii civile, legitimare sau identificare.

Alteori, de o mare insemnatate in stabilirea diferentei dintre furtul simplu si cel calificat sunt conditiile de timp (de exemplu, in timpul noptii, in timpul unei calamitati) sau de loc (dintr-un loc public, dintr-un mijloc de transport in comun).

Imprejurarile care constituie elementul circumstantial al furtului calificat sunt urmatoarele:

a.     Savarsirea furtului de doua sau mai multe persoane impreuna.

Aceasta imprejurare este considerata ca o agravanta, intrucat imprima faptei o periculozitate sociala sporita.

Prin furt savarsit "de doua sau mai multe persoane impreuna" se poate intelege, in sens larg, de catre doi sau mai multi participanti (autori, instigatori si complici; cel putin unul este autor).

Periculozitatea sociala sporita este data de faptul ca, intr-adevar, conlucrarea mai multor persoane contribuie la intarirea acestora de a savarsi infractiunea, mareste forta de actiune a faptuitorilor, le da mai multa indrazneala si creeaza conditii care le pot permite ascunderea cu mai multa usurinta a bunurilor ori care pot micsora sau uneori anihila posibilitatile de aparare ale posesorului impotriva acestei activitati infractionale indreptate in contra bunurilor sale¹.

T. Vasiliu, G.Antoniu si colectiv, op. cit., pag. 268

Textul prevede ca pentru existenta elementului circumstantial la care ne referim este necesar insa ca aceste persoane sa fi savarsit fapta impreuna. Aceasta presupune ca ele sa fi actionat efectiv si concomitent in momentul savarsirii infractiunii pentru ca numai intr-o astfel de situatie pericolul social al faptei este mai grav. Astfel, exista furt savarsit de doua sau mai multe persoane impreuna, iar prevederea de la art. 209 lit. a) Cod penal este explicabila chiar daca, dupa comiterea faptei, fiecare dintre participanti a transportat singur o parte din bunurile furate¹.

De asemenea, agravanta de la art. 209 lit. a) Cod penal presupune numai o activitate concomitenta a participantilor si existenta unui obiect comun asupra caruia se exercita aceasta activitate. Nu este insa necesar ca fiecare cantitate de bunuri sustrase sa fie rezultatul activitatii delictuoase a tuturor participantilor si nici ca bunurile sustrase sa fie adunate impreuna si apoi impartite intre faptuitori². Tot asa, infractiunea de furt se considera ca a fost savarsita in conditiile art. 209 lit. a) Cod penal, numai in situatia in care actiunea infractionala a coinculpatilor este simultana, indiferent daca unul are calitatea de autor, iar celalalt de complice³.

Din contra, nu se poate face aplicarea art. 209 lit. a) Cod penal, cand, dupa o intelegere prealabila, numai unul din inculpati s-a introdus in incaperea intreprinderii, iar ceilalti doi plecasera in alta parte, nefiind prezenti la locul comiterii faptei si neparticipand deci prin actiuni comune si simultane la savarsirea acesteia. Fapta ultimilor doi de a primi ulterior din bunurile sustrase urmeaza a fi considerata complicitate la infractiunea de furt simplu, in cazul dovedirii neindoielnice a intelegerii initiale, iar in cazul contrar intruneste elementele constitutive ale infractiunii de tainuire⁴.

In doctrina penala si in practica judiciara s-a decis in mod constant ca agravanta subzista chiar daca unii dintre faptuitori nu raspund penal, existand, in raport cu ei, o cauza care inlatura caracterul penal al faptei (eroare de fapt, minoritate, iresponsabilitate), deoarece imprejurarea agravanta are un caracter obiectiv. Asa de exemplu, furtul savarsit de un⁵ major impreuna cu un minor constituie un furt calificat - savarsit de doua persoane impreuna -, chiar daca minorul nu a fost trimis in judecata fiind lipsit de discernamant. La fel, furtul se considera savarsit in conditiile agravantei de la art. 209 lit. a) Cod penal, chiar daca la comiterea lui au cooperat, alaturi de un infractor major, doi minori care nu raspund din punct de vedere penal, in asemenea situatie, fata

Trib. Suprem, Sect. pen., dec. nr.1670/1971, "R.R.D."C.D., 1969, p.341; "R.R.D." nr.3 / 1970, pag. 150.

Trib. Suprem, Sect. pen., dec. nr.2860/1969, C.D., 1969, p.341; "R.R.D." nr.3 / 1970, pag. 150.

Trib. Suprem, Sect. pen., dec. nr 2425/1969, C.D., 1969, pag. 342.

Trib. Suprem, Sect. pen., dec. nr. 567/1969, R.R.D." nr. 8/1970, pag. 170.

Trib. Suprem, Sect. pen., dec. nr. 4993/1970, "R.R.D.", nr. 4/1971, pag.140.

de infractorul major, opereaza si dispozitiile cu caracter agravant ale art. 75 lit. c) Cod penal - savarsirea infractiunii de catre un infractor major impreuna cu un minor¹.

Aplicarea prevederilor de la art. 209 lit. a) Cod penal exclude agravantele legale prevazute la art. 75 Cod penal (cu exceptia cazului anterior cand se aplica dispozitiile de la lit. c) a art. 75 Cod penal). Astfel, la art. 75 lit. a) se prevede ca agravanta savarsirea unei infractiuni de trei sau mai multe persoane impeuna. Aplicarea agravantei ar duce la o dubla agravare, dandu-se de doua ori relevanta aceleiasi imprejurari ceea ce ar conduce la o sporirea artificiala a sanctiunii penale.

In cazul in care, persoanele care au savarsit impreuna furtul, se asociasera pentru comiterea de infractiuni si prin aceasta s-au facut vinovate si de savarsirea infractiunii prevazute in art. 323 alin. 1 Cod penal, li se aplica, alin. 2 din acelasi articol, regulile privind concursul de infractiuni.

b.     Savarsirea furtului de catre o persoana avand asupra sa o arma sau o substanta narcotica.

Imprejurarea la care se refera acest text este de natura sa sporeasca pericolul social al faptei, deoarece faptuitorul care este inarmat sau are asupra sa o substanta narcotica se simte mai in siguranta, isi desfasoara activitatea infractionala cu mai multa indrazneala, stiind ca prin folosirea mijloacelor pe care le are la indemana poate imobiliza sau intimida victima ori orice alta persoana care ar interveni, asigurandu-si in acest mod ducerea la capat a activitatii sale si inlaturarea riscului de a fi prins.

Pentru a exista agravanta de la art. 209 lit. b) este necesar ca faptuitorul sa aiba asupra sa arma sau substanta narcotica. Din interpretarea acestui text reiese faptul ca nu prezinta relevanta scopul in care faptuitorul detine arma sau substanta narcotica. In practica judiciara s-a considerat realizat elementul circumstantial chiar si atunci cand gardianul public, aflat in serviciu si avand obligatia de a purta un spray paralizant la el, savarseste infractiunea de furt².

Asadar, pentru realizarea agravantei este necesar ca faptuitorul sa aiba asupra sa arma sau substanta narcotica in momentul savarsirii furtului. Daca infractorul mai si foloseste acea arma sau substanta narcotica el intra sub incidenta prevederilor art. 211 Cod penal, savarsind astfel infractiunea de talharie si nu pe cea de furt calificat.

Notiunea de "arma" are intelesul aratat de art. 151 alin. 1 Cod penal, si anume instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispozitii legale.

Cu toate acestea, in sfera notiunii de arma folosita de art. 209 lit. b) Cod penal nu pot fi incadrate si obiectele pe care dispozitiile art.151 alin. 2 Cod penal le asimileaza cu armele,

Trib. Suprem, Sect. pen., dec. nr 1628/1971, C.D. 1971, pag. 35; "R.R.D." NR. 8/1972, PAG. 163.

Trib. Suprem, Sect. pen., dec. nr. 346/1994, Revista "Dreptul" nr. 6/1996.

pentru ca, potrivit acestui text, aceste obiecte sunt considerate ca arme doar in masura in care au folosit la comiterea unei infractiuni. Ori, asa cum am aratat mai sus, prin folosirea lor, fapta constituie infractiunea de talharie (art. 211 lit. b. Cod penal) si nu cea de furt calificat (art. 209 lit. b. Cod penal).

In cazul in care faptuitorul, care avea asupra sa o arma, nu poseda permisul legal de a purta o arma, infractiunea de furt calificat prevazuta la art. 209 lit. b) Cod penal va fi in concurs real cu infractiunea prevazuta la art. 279 Cod penal (nerespectarea regimului armelor si munitiilor).

Prin "substanta narcotica" se intelege orice substanta care are insusirea de a produce imediat persoanei careia ii este administrata o stare de somnolenta, de pierdere a cunostintei, diminuarea sensibilitatii si a reflexelor. Fac parte din categoria acestor substante: cloroformul, morfina, eterul, etc. precum si orice alte substante susceptibile sa anihileze rezistenta persoanei, cum este cazul gazelor lacrimogene. Ca si in cazul armelor, daca faptuitorul foloseste aceste substante, ne vom afla sub incidenta prevederilor de la art. 211 Cod penal.

Tot din interpretarea prevederilor de la lit. b) a art. 209 Cod penal reiese faptul ca nu prezinta nici o importanta locul unde se afla arma sau substanta narcotica relevanta prezentand cazul cand acestea se afla asupra faptuitorului. Nu conteaza insa ca arma sau substanta narcotica sa se gaseasca la vedere pentru a intimida persoana vatamata. Aceste obiecte se poate sa fie ascunse, dar trebuie sa fie asupra faptuitorului.

Aceasta modalitate agravanta a furtului este foarte greu de dovedit, fiind posibila doar in cazul cand faptuitorul a fost prins in flagrant, fiindca altfel, folosirea efectiva a armei sau substantei narcotice duce, asa cum am mai aratat, la comiterea infractiunii de talharie. (art. 211 Cod penal).

c.      Furtul savarsit de catre o persoana mascata, deghizata sau travestita

Imprejurarea care confera furtului un caracter mai grav este pericolul pe care il reprezinta faptuitorul. Acesta actioneaza in asa fel incat sa intimideze si sa infricoseze victima, totodata amplificandu-se curajul cu care actioneaza autorul stiind ca va fi mai greu recunoscut si identificat.

Persoana mascata este acea persoana care poarta total sau partial o masca, in acest fel reusind sa se ascunda privirilor si sa nu fie recunoscuta de cel in prezenta caruia se afla. In aceasta situatie se afla inculpatul care, dupa ce si-a tras pe cap o cagula dintr-un fes, a patruns in

apartamentul vecinilor, uitat deschis de acestia, de unde a sustras bijuterii sau bani¹ sau fapta celui care, dupa ce si-a ascuns fata in spatele unei batiste si a unei perechi de ochelari de soare, a patruns in curtea unor consateni de unde a sustras o cantitate insemnata de produse².

Persoana deghizata este acea persoana care se imbraca sau isi aranjeaza infatisarea in asa fel incat sa nu poata fi recunoscuta. De exemplu, isi pune mustata, peruca, isi vopseste fata sau se imbraca de asa natura incat sa-si ascunda identitatea. Practica judiciara a decis ca agravanta exista in cazul cand faptuitorul, deghizat in muncitor al 'RENEL', profita de buna credinta a cetateanului care ii da drumul in casa, iar acesta sub pretextul verificarii unor prize, fura mai multe obiecte de valoare si bani³. S-a retinut agravanta si in cazul inculpatului care, deghizat in ospatar, participa la un dineu de unde fura mai multe obiecte de aur si argint (inclusiv tacamuri)^4.

Persoana travestita este acea persoana care isi organizeaza vestimentatia, infatisarea pentru a lasa impresia ca este de sex opus decat cel real. Astfel poate fi catalogat faptuitorul care, pentru a induce in eroare eventualii martori ai furtului sau de produse agricole aflate pe camp, isi pune pe cap o basma, se macheaza, imbraca o fusta lasand impresia ca hotul ar fi de sex feminin⁵.

d.     Furtul comis asupra unei persoane incapabile de a-si exprima vointa sau de a se apara

Aceasta imprejurare agravanta confera furtului un caracter mai periculos datorita situatiei subiectului pasiv care este posesorul ori detentorul bunurilor asupra caruia actioneaza faptuitorul, subiect pasiv care este o persoana incapabila de a-si exprima vointa sau de a se apara. Aceasta imprejurare, cunoscuta si exploatata de faptuitor, il face sa actioneze cu mai mult curaj, cu mai multa hotarare stiind ca apararea victimei va fi neinsemnata si ca ar putea sa se indeparteze de la locul faptei fara prea mari riscuri, identificarea si descoperirea sa devenind mai dificila.

Persoana vatamata se afla in incapacitate de a-si exprima vointa atunci cand este intr-o stare psiho-fizica ce ii face imposibila realizarea a ceea ce se petrece in jurul sau si manifestarea de vointa. De obicei, aceasta stare este dublata si de o incapacitate fizica de a opune rezistenta faptuitorului, ca, de exemplu, starea de betie, cazul somnului hipnotic, al unei stari de lesin, al unui somn adanc dupa o mare oboseala, etc.

Incapacitatea persoanei de a se apara presupune o neputinta fizica de a opune rezistenta

Tribunalul jud.Arges, dec.pen.nr.428/1998.

Tribunalul jud.Suceava, dec.pen. nr.214/1997.

Tribunalul Supr. Sect.pen, dec.pen. nr.1238/1998

Tribunalul Supr. Sect.pen.dec.pen. nr.3216/1999

Tribunalul jud.Olt, dec.pen.nr.319/1997

faptuitorului care sustrage bunul mobil Astfel agravanta va opera in cazul in care faptuitorul a sustras o suma de bani din buzunarul persoanei care se afla in stare de betie completa sau care, aflandu-se intr-un tren, si-a insusit geamantanul uni calator care dormea

Asadar, agravanta are in vedere 'bunurile aflate asupra persoanei vatamate'. Dar mai trebuie sa intelegem si bunurile aflate in supravegherea sau sub controlul imediat al persoanei vatamate si nu numai bunurile care se gasesc nemijlocit asupra persoanei aflate in imposibilitatea de a-si exprima vointa sau de a se apara. De pilda, faptuitorul, fiind invitat intr-o camera de hotel, a sustras banii pe care persoana vatamata i-a scos din buzunarul sau si i-a pus pe noptiera, inainte de a adormi³.

Incapacitatea persoanei de a se apara se poate datora unei stari de oboseala extrema, unei stari de boala, ori varstei inaintate, ori prea frageda. In nici un caz incapacitatea victimei de a se apara nu trebuie sa apara ca urmare a unor actiuni ale faptuitorului, ale complicelui sau complicilor deoarece intr-o astfel de situatie ne aflam in prezenta infractiunii de talharie. Acelasi lucru este valabil si in cazul incapacitatii persoanei de a-si exprima vointa.

e.      Savarsirea furtului intr-un loc public

Aceasta agravanta se justifica prin aceea ca de regula, intr-un loc public fiind de fata mai multe persoane faptuitorul isi poate desfasura activitatea infractionala cu sanse sporite de finalizare, intrucat aglomerarea de persoane face ca atentia victimei sa nu se poate concentra asupra bunurilor pe care le detine, iar faptuitorul isi poate pierde mai usor urma in aglomeratie.

Comiterea furtului in loc public arunca totdeauna o lumina negativa asupra mentalitatii infractorului care stie ca infrange increderea publicului sau chiar mizeaza pe ea, incluzand-o in plafonul infractional ca pe o imprejurare care faciliteaza sustragerea

In intelesul legii penale si deci in interpretarea prevederii din articolul 209 litera e) Cod penal, se considera " loc public ", avand in vedere explicatiile cuprinse in articolul 152 Cod penal, orice loc care prin natura sau destinatia lui este in permanenta accesibil publicului, chiar daca nu este prezenta nici o persoana ( art. 152 lit.a ) - strazi, sosele, parcuri, piete - precum si orice alt loc in care publicul are acces dar numai in anumite intervale de timp ori numai in anumite ocazii

( magazine, sali de spectacol, restaurante, muzee, expozitii, case memoriale).

Pentru acest ultim caz pentru a fi luata in considerare agravanta, fapta trebuie sa se fi comis in timpul cat publicul va avea acces la acel loc.

Gh. Nistoreanu, Al. Baboi si colectivul, op.cit., pag.214.

Tribunalul jud. Suceava, dec.pen. nr. 285/1998, Revista 'Dreptul' nr. 2/1999, pag. 117.

Tribunalul Supr, co.pen. dec. nr. 626/1965, Revista 'Dreptul' nr. 2/1999, pag. 118.

G. Antoniu, C. Bulai , " Practica judiciara penala ", 1990, pag.276-280.

Practica judiciara a retinut furt intr-un loc public, fapta savarsita de inculpat de a sustrage borduri de ciment aflate pe o sosea in curs de asfaltare sau sustragerea unor obiecte din holul unui hotel care aveau ca scop deservirea publicului ori fapta inculpatului care, in timp ce se afla impreuna cu partea vatamata intr-un bufet, consumand bauturi alcoolice a sustras din buzunarul hainei acesteia o suma de bani

Nu constituie furt savarsit intr-un loc public, furtul savarsit in biroul unei intreprinderi , care nu este accesibil decat angajatilor acesteia, nu si publicului in general sau furtul, comis asupra lucrurilor unei persoane, lasate intr-o camera de hotel incuiata, deoarece camera de hotel nu este accesibila publicului, ci numai persoanei ce este cazata in ea

f.      Furtul savarsit intr-un mijloc de transport in comun

Conditiile in care, de regula, se calatoreste in mijloacele de transport in comun, aglomeratia existenta in cele mai multe situatii, fluxul in permanenta schimbare a celor care calatoresc, starea de oboseala a unor calatori, imposibilitatea calatorilor de a avea bagajele totdeauna in imediata apropiere si a putea sa le supravegheze in mod constant, reprezinta motivele pentru care furtul din mijloacele de transport in comun prezinta un caracter mai grav. Totodata aceste aspecte reprezinta imprejurari de care pot profita infractorii pentru a sustrage diferite bunuri.

Un mijloc care serveste la transport de persoane trebuie considerat ca fiind un mijloc de transport in comun, atunci cand este anume destinat sau cand are real posibilitatea de a transporta deodata mai multe persoane ( autobuze, troleibuze, tramvaie, trenuri, vapoare, avioane, etc.)

Sunt intrunite cerintele pentru existenta acestei agravante in cazul in care faptuitorul sustrage un lucru apartinand unei persoane aflate in autobuz chiar daca de fata nu erau decat soferul si persoana vatamata si indiferent daca autobuzul era in mers sau stationat⁶. De asemenea, nu are importanta daca faptuitorul este un pasager (calator) sau persoana care a urcat si coborat in timpul stationarii, ori cineva din personalul de deservire al mijlocului de transport in comun.

Aceasta agravanta nu opereaza daca furtul este savarsit intr-un mijloc de transport in comun __________ ______ ____ __

Trib.Suprem, Sect.Pen.,Dec.nr.4353/1971,"R.R.D." nr.7/1972, pag.158.

Trib.Suprem.,Sect.Pen.,Dec.nr.1175/1971, "R.R.D.", nr.10/1972, pag.174.

Trib.Jud. Dolj, Dec.pen.nr.557/1970,"R.R.D.", nr.9/1970, pag.167.

Trib.Jud.Timis, Dec.pen.nr.524/1972, "R.R.D.", nr.1/1973, pag.166.

Trib.jud.Brasov,Dec.pen.,nr.153/1970,"R.R.D". nr.6/1970, pag.159.

Trib.mun.Bucuresti,Sect.a II -a pen.,Dec.nr.942/1981,in Repertoriul de practica judiciara in materie penala pe anii 1981 - 1985, pag. 123.

care in momentul savarsirii faptei nu era folosit in acest scop, aflandu-se spre exemplu, in garajulsau depoul regiei de transporturi pentru reparatii sau intretinere. 

Agravanta prevazuta de art.209 lit. f ) Cod penal nu se retine in cazul furturilor savarsite din taxi-uri deoarece acestea nu sunt considerate mijloace de transport in comun, fiind destinate in principal, transportului unui numar redus de persoane intre care, de regula, exista relatii de incredere reciproca si, totodata, sunt conditii sporite de asigurare a bunurilor mobile aflate asupra pasagerilor.

g.     Savarsirea furtului in timpul noptii

Noaptea este intervalul de timp in care se savarsesc cele mai multe infractiuni, printre care furtul ocupa un loc de frunte. Imprejurarea prevazuta la art.209 lit. g) Cod penal este deci considerata agravanta, deoarece furtul savarsit in timpul noptii prezinta un pericol social mult mai mare decat furtul savarsit in timpul zilei.

Intr-adevar, sub protectia intunericului faptuitorul se poate apropia mai usor, fara sa fie vazut, de bunurile pe care vrea sa si le insuseasca, atentia si supravegherea fiind in mod firesc mai reduse in timpul noptii. Tot adapostul intunericului da posibilitatea infractorului de a transporta nestingherit bunurile furate, de a le ascunde si de a se sustrage urmaririi. Toti acesti factori sunt de natura sa intareasca rezolutia infractionala a faptuitorului si sa inspire mai multa indrazneala in desfasurarea activitatii antisociale.

La determinarea " timpului noptii " in sensul art.209 lit. g) Cod penal nu trebuie avuta in vedere, in mod exclusiv criteriul astronomic (cand apune sau rasare soarele). Deci, nici apusul, nici rasaritul soarelui nu transforma ziua in noapte si nici noaptea in zi, ci intre apusul sau rasaritul soarelui si noaptea reala exista o perioada de tranzitie in care cele doua fenomene coexista si se intrepatrund. Referindu-se la " timpul noptii ", textul mentionat are in vedere noaptea reala, adica intervalul de timp de cand intunericul s-a substituit luminii pana cand lumina va lua locul intunericului¹.

Stabilirea " timpului noptii " a dus la aparitia in doctrina a mai multor pareri. Astfel, intr-o prima opinie s-a spus, fara a se tine seama ca nici apusul, nici rasaritul nu transforma instantaneu noaptea in zi sau ziua in noapte, ca noaptea incepe la apusul soarelui si dureaza pana la rasaritul acestuia.

Alta parere exprima punctul de vedere potrivit careia noaptea incepe in momentul in care oamenii obisnuiesc sa se retraga in casa pentru a se odihni si deci durata noptii poate varia de la o localitate la alta in raport cu acest obicei. Aceasta opinie trebuie combatuta deoarece contrazice caracterul de fenomen obiectiv al fenomenului.

Intr-o alta situatie s-a sustinut ca determinarea duratei noptii este lasata la aprecierea instantei care va statua tinand seama de anotimpul in care a fost savarsita fapta.

De fapt, toate discutiile si controversele se refera la acea perioada care este intermediara intre zi si noapte ( amurg si zori ), si anume daca, si in ce masura aceasta durata poate fi considerata ca

G.Antoniu,C.Bulai, Practica judiciara, vol.III,op.cit.,pag.117.

facand parte din noapte. In determinarea acestor momente ce delimiteaza noaptea de zi trebuie sa se tina seama de situatia concreta existenta in fiecare caz in parte, si anume de data calendaristica si ora cand a fost savarsita fapta , pozitia topografica a localitatii in care a fost comisa infractiunea ( noaptea se asterne mai greu pe deal decat in vai ), de conditiile atmosferice locale ( nori, ceata ) existente la acea data. Aceste elemente coroborate ajuta la stabilirea justa a faptului ca infractiunea s-a savarsit sau nu, noaptea.

Tot pentru lamurirea acestui aspect, fostul Tribunal Suprem a dat Decizia de indrumare nr.3/1970 . In aceasta se arata ca : instantele " trebuie sa se preocupe de stabilirea timpului cand s-a comis furtul, in sensul daca acesta a fost savarsit de la lasarea intunericului si pana la disparitia acestuia, tinand seama de imprejurarile concrete de loc, anotimp, etc., si odata constatat ca infractorul a furat << in timpul noptii >> calificarea infractiunii potrivit art.209 lit. g) Cod penal este obligatorie ". Impotriva acestei decizii, unele instante au decis ca agravanta nu se aplica daca faptuitorul avea acces, datorita calitatii personale la locul unde se afla bunul ori nu a profitat de intunericul noptii ori daca inculpatul, cand a comis furtul lucra in tura de noapte solutii care sunt discutabile¹.

O alta controversa in doctrina este cea legata de raspunsul la intrebarea daca este noaptea un element suficient pentru incadrarea faptei ca furt calificat sau este necesar ca infractorul sa se fi folosit efectiv, in comiterea faptei, de conditiile pe care i le-a oferit noaptea. Tribunalul Suprem, prin aceeasi decizie de indrumare nr.3/1970 a stabilit ca " infractiunea de furt este calificata conform art.209 lit. g) Cod penal ori de cate ori se stabileste ca fapta a fost comisa in timpul noptii ", iar acest caracter calificat " deriva, prin vointa legii, exclusiv din imprejurarea de fapt ca infractorul a furat noaptea ". Prin urmare, instantele nu pot modifica aceste dispozitii exprese ale legii insa aplicarea lor este conditionata si de dovedirea altor imprejurari. In concluzie, asa cum am mai aratat prin " timpul noptii " trebuie, in general, sa se inteleaga perioada de intuneric efectiv cu unele precizari legate de amurg - nu e inca intuneric, deci nu face parte din noapte -, si de zori - nu e inca ziua, deci fac parte din noapte.

Agravanta opereaza obiectiv indiferent daca faptuitorul a profitat ori nu de timpul noptii ( de pilda, locul era luminat, la fel si caile de acces ). De asemenea, nu prezinta importanta daca infractorul a savarsit doar o parte din activitatea infractionala in timpul noptii.

Nu opereaza agravanta in cazul furtului comis intre rude apropiate, de minor fata de tutore , ori de cel care locuieste cu persoana vatamata sau este gazduita de acesta. In acest caz starea de fapt este aceeasi atat ziua cat si noaptea. Daca insa sotii, rudele apropiate, minorul si tutorele, etc. nu locuiesc impreuna agravanta de la art.209 lit. g) Cod penal este aplicabila.

h.     Furtul savarsit in timpul unei calamitati

Conditiile pentru aplicarea agravantei prevazute la art.209 lit. h) Cod penal sunt intrunite atunci cand furtul este savarsit in timpul cat dureaza situatia creata de un cutremur puternic, de o inundatie cu urmari foarte grave, de alunecarea unei suprafete intinse de teren pe care sunt locuinte sau din preajma acestora, de o epidemie grava, un accident aerian, naval, feroviar sau rutier avand consecinte deosebite, precum si in alte asemenea situatii, pe care legea penala le cuprinde sub denumirea de calamitati.

Gh.Nistoreanu,Al.Boroi si colectiv, op.cit. pag.216.

Aceste situatii prezinta un grad sporit de pericol social deoarece, in timpul unor asemenea evenimente, grija este indreptata cu precadere catre salvarea unor valori, iar masurile de paza a bunurilor mai lipsesc ori sunt mult reduse. Faptele de sustragere de bunuri in aceste conditii evidentiaza o constiinta scazuta a infractorului, ceea ce justifica sanctionarea mai aspra a furtului comis in asemenea imprejurari.

Pentru o mai buna intelegere a termenului de " calamitate " trebuie precizat ca reprezinta o situatie determinata de un eveniment neasteptat, situatie ce are urmari foarte grave pentru o anumita colectivitate (mai ales in cazul fenomenelor naturale, independente de vointa omului) sau pentru un grup de persoane (in special in cazul unor erori umane cum sunt ciocniri de trenuri, accidente navale, aeriene, rutiere).

Practica judiciara a retinut agravanta in cazul in care faptuitorul, observand ce pagube a produs alunecarea de teren, a patruns in casele oamenilor, profitand de spaima produsa printre acestia, si a sustras mai multe sume de bani¹. Tot astfel, a fost acuzat de furt calificat, in baza art. 209.lit.h) Cod penal, inculpatul care, avand in vedere panica ce s-a creat dupa inceperea inundatiei, a asteptat trecerea viiturii dupa care a patruns in mai multe curti si a furat bunuri din mai multe locuinte lasate descuiate².

Legat de "timpul de calamitate" trebuie spus ca acesta reprezinta perioada de timp in care autoritatea competenta a declarat oficial inceperea calamitatii. De obicei, o astfel de declaratie se face dupa declansare din motive obiective ( nu se poate prezice cu exactitate momentul producerii unei astfel de calamitati). Daca furtul s-a comis inainte de o asemenea declaratie, dar dupa ce s-a declansat starea de calamitate si daca faptuitorul a profitat de prezenta ei, infractiunea va fi incadrata ca furt calificat conform art.209, lit. h) Cod penal.

De asemenea, este de precizat faptul ca, in cazul in care, in timpul calamitatilor, anumite bunuri salvate se gasesc in depozit necesar la diferite persoane, iar , dintre acestea, unele isi insusesc bunurile aflate in depozitul lor, ele nu comit infractiunea de furt calificat ci pe aceea de abuz de incredere.

i.       Furtul comis prin efractie, escaladare sau prin folosirea fara drept a unei chei adevarate ori a unei chei mincinoase

Agravanta prevazuta la art.209 lit. i) Cod penal se refera la anumite moduri sau mijloace care, folosite fiind de faptuitor pentru savarsirea furtului, imprima faptei o periculozitate sociala sporita, care justifica in totul caracterizarea de agravanta pe care legea o da acestei circumstante. Pentru a se retine aceasta agravanta este necesar sa se fi folosit efectiv in comiterea furtului ori in incercarea savarsirii acestuia unul din modurile sau mijloacele prevazute de at.209 lit. i) Cod penal. Asadar, nu este suficient sa se fi gasit asupra faptuitorului, de exemplu, o funie care ar fi putut fi folosita pentru escaladare, sau o cheie potrivita pe care infractorul ar fi putut s-o foloseasca, dar n-a facut-o pentru ca locatarul a uitat usa apartamentului descuiata.

In cazul tentativei la furt, pentru a opera agravanta, este necesar de dovedit faptul ca funia sau cheia potrivita mentionata in exemplul anterior, au fost efectiv folosite pana in momentul intreruperii executarii.

Tribunalul jud. Maramures, dec.pen nr.116/2000, practica judiciara

Tribunalul jud. Cluj, dec.pen nr.210/1998, practica judiciara.

Prin " efractie " se intelege inlaturarea violenta a oricarui obiect sau dispozitiv ce se interpun intre faptuitor si bunul ce se urmareste a fi sustras ( de exemplu : ruperea, spargerea, demontarea dispozitivelor de inchidere ce sunt de natura sa asigure securitatea obiectelor vizate de autor ).

Inlaturarea prin violenta a dispozitivului de siguranta care protejeaza bunul respectiv este o conditie sine qua non a existentei efractiei.

Exista efractie atunci cand, de exemplu, faptuitorul taie cu o pila lacatul, stricta sau demonteaza orice alte dispozitive de inchidere a usii de la o locuinta, ori atunci cand faptuitorul sparge geamul unei usi si apoi trage zavorul aflat pe partea interioara a usii, ca si atunci cand sparge peretele facand o gaura prin care patrunde inauntru¹.

Exemplele anterioare au facut referire doar la sistemele exterioare de inchidere. Agravanta este aplicabila insa, si in cazul in care metodele pretabile efractiei sunt folosite asupra unor dulapuri, sertare, case de bani, camere incuiate aflate intr-o locuinta, etc.

Nu pot fi aplicate dispozitiile art.209 lit. i) Cod penal in cazul faptei aceluia care, introducand mana prin geamul deschis al unei masini ce stationa pe strada, a deschis portiera si a intrat in acel autoturism de unde a luat mai multe obiecte² sau fapta inculpatului care, pentru a se introduce in locuinta din care a furat, a scos unul din cele doua belciuge de care este agatat un lacat pus la usa, belciug care insa nu era prins in usorul usii, ci introdus de forma intr-un spatiu gol de unde locatarul il scotea cu totul cand intra in locuinta si il introducea la loc atunci cand pleca³. De asemenea, nu exista furt calificat, daca inculpatul a comis furtul dupa ce mai inainte un alt inculpat sparsese lacatul si isi insusise unele bunuri.

Ruperea unui sigiliu nu este efractie ( cand este vorba de vagoanele C.F.R. ) acestea putand constitui o infractiune distincta prevazuta de art.243 Cod penal ( ruperea de sigilii ) in concurs cu furtul; dar este efractie cand este vorba de sigiliul aplicat pe contoarele electrice spre a impiedica sustragerea de curent electric⁴.

Prin escaladare se intelege trecerea peste un obstacol intalnit de faptuitor si care il separa pe acesta de bunul mobil a carui sustragere o urmareste. Asadar, escaladarea presupune trecerea peste un gard sau zid, catararea pe zidul unui bloc pentru a se patrunde in apartament prin balcon sau fereastra. Eventuala efractie sau escaladare ulterioara luarii bunului nu mai prezinta importanta pentru calificarea furtului, ci eventual doar pentru retinerea altor infractiuni.

Cheia adevarata este cheia pe care cel indreptatit o foloseste in mod obisnuit. Folosirea frauduloasa a unei chei adevarate inseamna ca infractorul a intrebuintat fara drept chiar cheia pe care o folosea in mod obisnuit la deschidere cel indreptatit la aceasta. Ea poate sa ajunga in mana faptuitorului printr-o imprejurare care nu-i confera dreptul de a o folosi (a furat-o, a gasit-o sau i-a fost incredintata numai pentru pastrare, sau, stiind locul unde este tinuta, o ia, o foloseste , punand-o apoi in acelasi loc), fiind insa utilizata de acesta pentru savarsirea furtului.

Cheia mincinoasa este o cheie falsa, contrafacuta, sau orice alt instrument cu ajutorul caruia se poate actiona asupra mecanismului de deschidere fara a fi distrus sau degradat.

Pentru a opera aceasta agravanta trebuie ca atat cheia adevarata cat si cea mincinoasa sa fi fost folosita efectiv la savarsirea furtului si nu dupa consumarea acestuia.

G. Antoniu, D. Lucinescu si colectiv, op.citi., pag.274.

Trib.jud.Brasov, dec.pen.,nr.95/1970, "R.R.D." nr.8/1970, pag.170.

Trib.reg.Suceava,dec.pen.nr.1331/1965,"S.N.", nr.4/1966,apg.172.

G. Antoniu, C. Bulai, Practica judiciara penala, vol.I., pag.128.

Potrivit art. 209 alin. (2) lit. a) furtul este mai grav daca se comite asupra unui bun care face parte din patrimonial cultural

Aceasta situatie de agravare vizeaza natura bunului care formeaza obiectul mate­rial al furtului, in sensul ca acesta face parte din patrimoniul cultural al tarii noastre. Sunt incluse in aceasta categorie bunurile cu valoare deosebita, istorica, artistica sau documentara, reprezentand marturii importante ale dezvoltarii istorice a poporului roman si a omenirii, in general, sau a evolutiei mediului natural, inclusiv bunuri a caror valoare rezulta din alcatuirea lor din metale pretioase si pietre pretioase.

Aceasta agravanta este recenta si are ca scop o mai buna si eficienta ocrotire a bunurilor din patrimoniul cultural national.

Necesitatea acestei agravante este reliefata si de cazul unui cetatean roman, care, dupa ce a sustras dintr-o biserica mai multe icoane din secolul al XlV-lea, a incercat sa paraseasca tara pentru a le valorifica instrainatate¹. Totodata, se impune aplicarea agravantei si in cazul faptuitorului care sustrage din casa unui colectionar de tablouri, mai multe panze cu valoare culturala deosebita².

Avand in vedere ca in Codul penal roman este incriminata, intr-o forma agravata, distrugerea unor bunuri care au o valoare deosebita din punct de vedere artistic, stiintific, istoric sau o alta valoare sociala, se impunea o incriminare pe masura si in cazul furtului unor asemenea bunuri.

Potrivit art. 209 alin. (2) lit. b) constitute furt calificat si furtul unui act care servegte pentru dovedirea starii civile, pentru legitimare sau identificare

Introducerea acestei agravante este justificata prin aceea ca, odata sustrase de infractori, aceste acte le dau posibilitatea acestora ca, prin falsuri bine realizate, sa-si atribuie o stare civila care nu le apartine si sa se puna in siguranta contra unui risc de identificare, la adapostul unor acte de legitimare sau identificare ale altor persoane.

De asemenea, gradul de pericol social este mai mare si datorita faptului ca scopul pentru care sunt eliberate si incredintate celor in drept aceste acte, este acela de a servi la identificarea persoanelor, iar sustragerea unor astfel de acte si folosirea lor frauduloasa duce la derutarea organelor de stat si chiar a cetatenilor.

Actul de stare civila este actul care stabileste pozitia juridica a persoanei fizice in raporturile sale de familie. Actul de stare civila consemneaza acte sau fapte juridice cum sunt nasterea,

Trib. jud. Suceava, decizia penala nr. 412/1999, Legis, baza de date.

Trib. Bucuresti, sectia a II-a penala, decizia penala nr. 1002/1998, Legis, baza de date.

decesul, filiatia¹. Astfel, sunt acte care servesc in mod direct la dovedirea starii civile: actul de nastere, de casatorie si cel de deces, precum si copiile notariale dupa astfel de certificate.

Din categoria actelor pentru legitimare sau identificare fac parte: cartea de identitate sau pasaportul, precum si actul prin care se stabileste apartenenta unei persoane la o institute, regie autonoma, societate comerciala, asociatie sau alta organizatie. Cartea de identitate a unui autovehicul nu constituie un act de ,,identificare' in sensul art. 209 alin. (2) lit. b) C.pen.

Referitor la aceasta agravanta, s-a pus problema daca ea opereaza in cazul in care faptuitorul sustrage un portofel cu scopul de a fura banii, dar, pe langa bani, in acesta se mai gaseste unul din actele prevazute la art. 209 alin. (2) lit. b) C.pen.

Intr-o asemenea situatie, se considera, intemeiat, ca faptuitorul a comis infractiunea de furt calificat, deoarece portofelul este un loc unde se pot tine si acte de stare civila, de legitimare sau identificare, lucru ce trebuia prevazut de infractor. Aceeasi solutie s-a dat si in cazul in care infractorul, dupa ce a sustras banii din portofel, a aruncat actele si portofelul, deoarece infractiunea se considera consumata in momentul in care victima a fost deposedata si acel portofel a trecut in puterea de stapanire a faptuitorului, care a dispus cum a voit de continut.

Din contra, practica judiciara a decis ca nu opereaza agravanta daca faptuitorul sustrage un obiect sau obiecte in care, in mod normal nu se tin astfel de acte, cum ar fi cazul unui furt dintr-un dulap al unor haine in care intamplator se afla si un buletin de identitate, furtul unui geamantan sau al unei sacose, care serveste pentru transportul cumparaturilor in care victima ar fi pus si astfel de acte, furtul unei batiste in care erau infasurati niste bani alaturi de care se afla si un act de stare civila. Aceasta prezumtie este insa relativa.

Furtul este calificat si daca se comite in una din modalitatile prevazute in art. 209 alin. (3) C.pen.

In acest caz, modalitatile de comitere pot fi din cele intalnite pana acum, diferenta fiind ca obiectul material este diferit (titei, gazolina, instalatii de telecomunicatii etc.).

In aplicarea dispozitiilor art. 209 alin. (3) lit. h) C.pen., instanta suprema a stabilit ca fapta de insusire pe nedrept de cabluri, linii, echipamente si instalatii de telecomu­nicatii, radiocomunicatii, precum si componente de comunicatii constituie infractiunea de furt calificat prevazuta de textul de lege mentionat numai daca, in momentul sustragerii, acestea erau efectiv integrate intr-o retea sau intr-un sisteni de comunicatii aflat sau nu in functiune².

A se vedea D. Lupescu, Acte de stare civila, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1980, p. 8.

A se vedea D. Lupescu, Acte de stare civila, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1980, p.8.

Furtul calificat este si mai grav daca a produs consecinte deosebit de grave.

In aceasta. situatie, caracterul mai grav al faptei este dat de urmarea pe care o are actiunea de sustragere.

Conform art. 146 C.pen., prin ,,consecinte deosebit de grave' se intelege o paguba materiala mai mare de 200.000 lei RON sau o perturbare deosebit de grava a activitatii cauzate unei autoritati publice sau oricareia dintre unitatile la care se refera art. 145 C.pen. ori altei persoane fizice sau juridice.

Daca paguba materiala este cea care confera caracterul de furt calificat al faptei, instanta trebuie sa dispuna calcularea acestei pagube, si, implicit, stabilirea valorii ei, la data cand ea s-a produs. Un calcul ulterior (de exemplu, la condamnarea inculpatului) ar putea mari in mod artificial - datorita inflatiei - valoarea prejudiciului produs de furt. Eventuala diferenta a valorii bunurilor intre cea existenta in momentul savarsirii faptei si cel al judecarii, va putea face obiectul recuperarii pe calea actiunii civile.

Prin perturbarea deosebit de grava a activitatii cauzata unui organ de stat, unei institutii, regii autonome, societati comerciale, altei persoane juridice sau persoane fizice ca urmare a savarsirii unei infractiunii de furt, se intelege periclitarea activitatii unei persoane fizice ori a unei persoane juridice (publice sau private) care le ameninta insasi existenta sau poate duce la incetarea oricarei activitati a acestora.

Stabilirea unor asemenea consecinte in cazul comiterii infractiunii de furt este un atribut exclusiv al instantei de judecata in baza probelor administrate in cauza.

2.4. Forme , modalitati, sanctiuni

A. Forme. a Tentativa. Infractiunea de furt realizandu-se prin comisiune este susceptibila de toate formele imperfecte ale infractiunii; legea pedepseste insa numai tentativa la infractiune, intr-un text distinct de la finele titlului 'Infractiuni contra patrimoniului' (art.222 Cod penal). Datorita specificului furtului, aceasta fapta nu este susceptibila de a fi comisa in forma tentativei perfecte, ci numai a tentativei imperfecte.

De asemenea, este posibila tentativa relativ improprie prin lipsa obiectului de la locul unde faptuitorul stia ca se afla, sau tentativa intrerupta de furt in cazul cand infractorii au fost prinsi in timpul savarsirii furtului.

Cu alte cuvinte, faza actelor de executare inceputa dar intrerupta sau ramasa fara rezultate, din cauze independente de vointa faptuitorului, constituie forma de infractiune a tentativei de furt care este incriminata si pedepsita prin dispozitia din art.222 Cod penal. Asadar, este vorba despre cazul in care latura obiectiva a infractiunii de furt nu este realizata integral, intrucat executarea inceputa a fost intrerupta pe parcursul desfasurarii ei sau desi dusa pana la capat nu si-a produs efectul (constand in trecerea bunului in sfera de stapanire a faptuitorului).

Activitatea anterioara primului act de executare se plaseaza in faza actelor de pregatire a infractiunii de furt, neincriminate insa de legea penala, iar din momentul producerii rezultatului, fapta constituie infractiunea de furt consumat.

Apare necesara o delimitare cat mai exacta a actelor de executare atat fata de actele pregatitoare (sau de pregatire), acte ce nu sunt incriminate de legea penala romana, cat si de infractiunea consumata, care se pedepseste mult mai aspru decat tentativa.

Drept urmare , in sfera actelor de executare intra cele care se integreaza in actiunea constitutiva a acestei infractiuni ( exemplu, infractorul este prins in momentul cand pusese mana pe obiectul pe care voia sa si-l insuseasca). Tot in sfera actelor de executare intra si actele care desi nu se integreaza in actiunea constitutiva a acestei infractiuni fac insa parte in mod nemijlocit din lantul actelor care tind direct la savarsirea ei (de exemplu, fapta celui care, se introduce in locuinta unei persoane, a carei usa era deschisa, fiind surprins in momentul in care se pregatea sa deschida un dulap din care voia sa sustraga niste lucruri).

Pe de alta parte, nu pot fi considerate acte de executare a infractiunii de furt confectionarea unei chei pe care faptuitorul voia sa o foloseasca pentru a deschide usa unei case in care urma sa patrunda pentru a-si insusi niste lucruri, ori luarea mulajului dispozitivului de inchidere pentru a-si confectiona o cheie in acelasi scop.

In ce priveste limita superioara a actelor de executare ce caracterizeaza tentativa, aceasta este determinata de momentul in care opereaza trecerea bunului in sfera de stapanire a faptuitorului.

b. Consumarea Fapta de furt este consumata in momentul cand actiunea de luare a bunului din posesia sau detentiunea persoanei careia se afla a fost dusa pana la capat, astfel incat bunul a fost scos din sfera unde se afla la dispozitia subiectului pasiv si a trecut efectiv in sfera de stapanire a faptuitorului indiferent de durata acestei stapaniri.

Asadar, latura obiectiva este realizata integral, si deci infractiunea de furt este consumata prin aceasta trecere (in sfera de stapanire a faptuitorului a bunului care face obiectul furtului). Simpla deposedare a subiectului pasiv nu duce automat la realizarea infractiunii de furt, si deci la consumarea ei.

Aceasta dorinta este realizata oricat de putin timp faptuitorul a fost in stapanirea de fapt a bunului. Astfel, cerinta la care ne-am referit este realizata si atunci cand faptuitorul este surprins in curtea sau locuinta din care fura si este deposedat de lucrurile pe care le luase. Tot astfel s-a solutionat si cazul in care faptuitorul a ascuns bunul pe care urma sa-l sustraga chiar in casa partii vatamate. Desi bunul respectiv nu a parasit locuinta victimei se considera ca, prin ascunderea lui intr-un loc stiut doar de infractor, bunul a fost scos din sfera de stapanire a posesorului sau detentorului, trecand in cea a faptuitorului care poate dispune de acel bun.

In literatura juridica penala au fost emise mai multe teorii cu privire la momentul consumativ al infractiunii de furt si anume: - teoria aprehensiunii , potrivit careia este suficient pentru consumarea furtului ca faptuitorul sa fi apucat a pune mana pe bunul altuia; teoria amotiunii, dupa care bunul trebuie sa fi fost deplasat de la locul unde se afla indiferent daca a fost dus in alta parte; teoria illatiunii , care cere ca lucrul sa fi fost dus in alta parte sau ascuns; teoria apropriatiunii potrivit careia bunul trebuie sa fi trecut in posesia (stapanirea de fapt) a infractorului, indiferent cat dureaza aceasta posesie¹.

Codul penal roman a adoptat aceasta ultima teorie, instantele de judecata, fiind , asa cum am aratat si in exemplele anterioare, constante in a promova in hotararile lor teoria apropriatiunii.

Tot in spiritul acestei teorii este si exemplul in care inculpatul patrunde intr-o sera, rupe o cantitate de flori pe care le pune in sacose pentru a le fura, dar este surprins pe cand incerca sa paraseasca locul faptei. Aceasta este o infractiune consumata de furt si nu o tentativa deoarece momentul surprinderii sale cu bunurile sustrase, inculpatul intrase deja in stapanirea lor².

b.Epuizarea. Activitatea de luare a bunului poate imbraca uneori forma unei activitati continue (de exemplu, in cazul sustragerii de energie electrica) sau a unei activitati continuate (exemplu luarea in mai multe reprize in executarea aceleiasi rezolutii, a unor lucruri dintr-o locuinta).

In aceste cazuri, elementul material al furtului si anume actiunea de luare , se prelungeste dupa momentul consumarii, amplificandu-si urmarile imediate.

Momentul epuizarii furtului este considerat a fi atins in clipa in care au incetat actele de prelungire ale activitatii ilicite de luare.

In ipoteza in care infractiunea de furt se prezinta sub forma continua, momentul epuizarii acesteia are loc odata cu incetarea actelor de prelungire a activitatii infractionale.

Epuizarea, reprezentand o forma a infractiunii, circumstantele ivite in faza de prelungire vor fi luate in seama la incadrarea furtului (simplu sau calificat) si la individualizarea pedepsei.

B. Modalitati. a. Modalitati normative.

Principalele modalitati sub care s-ar putea infaptui furtul isi gasesc corespondenta in norma incriminatoare.

V. Dongoroz, op. cit., pag. 467.

V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu de practica judiciara "in materie penala pe anii 1981-1985", op. cit., pag. 127.

Potrivit art.208 Cod penal si art.210 Cod penal, furtul simplu cunoaste urmatoarele modalitati normative:

furtul de bunuri materiale;

furtul de energii sau inscrisuri;

furtul unui bun care apartine in intregime sau in parte faptuitorului;

furtul unui vehicul cu scopul de a-l folosi;

furtul savarsit intre soti;

furtul savarsit de catre cel care locuieste impreuna cu persoana vatamata sau este gazduit de aceasta.

In cazul furtului calificat prevazut de art.209 Cod penal la aceste modalitati normative prevazute mai sus se adauga conditia existentei cel putin a uneia dintre circumstantele prevazute in cadrul acestui articol.

b. Modalitati faptice. Modalitatile faptice privesc particularizari concrete. In privinta acestor modalitati, furtul se prezinta ca varietate de modalitati de realizare, cu particularitati care duc, in mod firesc, la existenta unui bogat cadru de modalitati ale infractiunii.

Modalitatile faptice se deosebesc prin anumite particularitati care sunt legate de elementele structurale ale infractiunii de furt sau aspectele exterioare ale acesteia.

Referitor la elementele structurale, deosebim o varietate de modalitati faptice privitoare la obiectul material existand furturi de obiecte uzuale, furturi de animale, furturi de vehicule, furturi de bagaje, furturi de posete, etc. In raport cu subiectii activi, priviti tot ca elemente structurale, exista: furturi cu faptuitor unic, furturi savarsite in bande, furturi intre rude sau coproprietari, furturi savarsite de personal de serviciu etc.

Trecand la aspectele exterioare ale infractiunii de furt, din punctul de vedere al locului si timpului, se cunosc: furturi savarsite in locuinte, furturi savarsite in locuri aglomerate, furturi de pe camp sau din padure, furturi de la garderoba, furturi savarsite noaptea, furturi savarsite in timpul transportului, furturi savarsite in timpul unor calamitati etc.

Dupa felul executarii si mijlocele de executare a actiunii de luare sunt posibile numeroase modalitati: furt cu efractie , furt cu chei potrivite, furt de buzunare, furt prin substituire de obiecte, furt prin folosire de narcotice, furt cu simulare de calitati etc.

Imprejurarea care particularizeaza fiecare modalitate de furt dand un colorit propriu faptei savarsite, serveste la cunoasterea mai exacta a gradului concret de pericol social pe care il prezinta acea fapta si a periculozitatii faptuitorului.

Asa cum reiese si din exemplele anterioare, unele din aceste imprejurari au fost considerate mai grave fiind analizate ca elemente circumstantiale care schimba calificarea furtului din simplu in furt calificat (art.209 Cod penal).

Exceptand aceste situatii, celelalte modalitati faptice trebuie luate in serios la individualizarea pedepsei pentru a se putea stabili daca ansamblul circumstantelor concrete in care s-a savarsit furtul constituie, dupa caz, o circumstanta agravanta sau una atenuanta. Analiza trebuie facuta atent deoarece o anumita imprejurare poate fi intr-o situatie, circumstanta atenuanta, iar in alta poate fi agravanta.

De asemenea, dupa adoptarea Legii nr.140/1996 modificata ulterior prin Ordonanta Guvernului nr.207/2000, s-a acordat o mai mare importanta pagubelor materiale in sensul ca daca se creeaza un prejudiciu mai mare de 1.000.000.000 de lei fapta se incadreaza in infractiunea de furt calificat (art.209 lit.m, Cod penal), in timp ce , in vechea norma, furtul cu prejudicii mari constituia doar o agravanta a infractiunii de furt simplu.

C. Sanctiuni. a. Pedeapsa principala. In cazul furtului simplu, forma consumata se sanctioneaza cu inchisoare de la 1 an la 12 ani, fie ca este comis asupra patrimoniului privat, fie contra celui public.

Cand furtul este comis de un infractor minor limitele pedepsei cu inchisoarea se reduc la jumatate ori se va aplica o masura educativa. In cazul tentativei la infractiunea de furt limitele pedepsei se vor reduce la jumatate.

Furtul calificat prevazut la art.209, alin.1, lit. a-i Cod penal se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani.

In continuare, vechea prevedere a fost modificata prin Ordonanta Guvernului nr.207 din 15 noiembrie 2000 privind modificarea si completarea Codului penal si a Codului de procedura penala aparuta in Monitorul Oficial nr.594 din 22 noiembrie 2000.

Conform noilor prevederi alineatul 2 al art.209 prevede faptul ca tot cu pedeapsa de la 3 la 15 ani se pedepseste furtul privind un bun care face parte din patrimoniul cultural sau furtul privind un act care serveste pentru dovedirea starii civile, pentru legitimare sau identificare.

Tot prin Ordonanta Guvernului nr.207/2000, dupa alineatul 2 se introduce un nou alineat, alineatul 3, cu urmatorul cuprins: 'Furtul privind urmatoarele categorii de bunuri:

a)     titei, produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne sau vagoane cisterna;

b)     componente ale sistemelor de irigatii;

c)     componente ale retelelor electrice;

d)     un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare in caz de incendiu sau alte situatii de urgenta publica in caz de incendii;

e)     un mijloc de transport sau orice alt mijloc de interventie la incendiu, la accidente de cale ferata, rutiere, navale sau aeriene, ori in caz de dezastru;

f)      instalatii de siguranta si dirijare a traficului feroviar, rutier, naval si aerian si componente ale acestora, precum si componente ale mijloacelor de transport;

g)     bunuri prin insusirea carora se pune in pericol siguranta autovehiculelor si a persoanelor pe drumurile publice, se pedepseste cu inchisoare de la 4 la 18 ani.'

La ultimul alineat al art.209 se prevede faptul ca in cazul in care furtul a produs consecinte deosebit de grave, pedeapsa este inchisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

b.Pedeapsa complimentara. Pedeapsa complimentara a interzicerii unor drepturi poate fi aplicata daca pedeapsa principala stabilita este inchisoarea de cel putin 2 ani si instanta constata ca fata de natura si gravitatea infractiunii, imprejurarile cauzei si persoana infractorului, aceasta pedeapsa este necesara.

Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este facultativa.

Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi incepe dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori dupa prescriptia executarii pedepsei.

Pedeapsa complimentara a interzicerii unor drepturi consta in interzicerea unuia sau unora din urmatoarele drepturi:

a)     dreptul de a alege si de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice;

b)     dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat;

c)     dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii;

d)     drepturile parintesti;

e)     dreptul de a fi tutore sau curator.

Interzicerea drepturilor prevazute la lit. b) nu se poate pronunta decat pe langa interzicerea drepturilor prevazute la lit.a, afara de cazul cand legea dispune altfel.

Pedeapsa complimentara a degradarii militare consta in pierderea gradului si a dreptului de a purta uniforma.

Degradarea militara se aplica obligatoriu condamnatilor militari si rezervistilor, daca pedeapsa principala stabilita este inchisoarea mai mare de 10 ani sau detentiunea pe viata.

Degradarea militara poate fi aplicata condamnatilor militari si rezervistilor pentru infractiuni savarsite cu intentie (furtul), daca pedeapsa principala stabilita este de cel putin 5 ani si de cel mult 10 ani.

c. Confiscarea speciala. Confiscarea speciala este singura masura de siguranta cu caracter patrimonial.

Conform art.118 Cod penal, sunt supuse confiscari speciale:

a)     lucrurile produse prin fapta prevazuta de legea penala;

b)     lucrurile care au servit sau care au fost destinate sa serveasca la savarsirea unei infractiuni, daca sunt ale infractorului (pontoarca folosita pentru a deschide usa, speraclul , cheia mincinoasa, sau cheia adevarata etc.);

c)     lucrurile care au fost date pentru a determina savarsirea unei infractiuni sau pentru a rasplati pe infractori (bani, alte foloase cum ar fi: bijuterii, aparate electronice, obiecte de valoare etc.);

d)     lucrurile dobandite in mod vadit din savarsirea infractiunii, daca nu sunt restituite persoanei vatamate si in masura in care nu servesc la despagubirea acesteia;

e)     lucrurile detinute in contra dispozitiilor legale (de exemplu: arme si munitii detinute ilegal).

CAPITOLUL AL III-LEA

ALTE ASPECTE REFERITOARE LA INFRACTIUNEA DE FURT CALIFICAT PRIVITA CA INFRACTIUNE CONTRA PATRIMONIULUI

Aspecte de criminologie privind infractiunea de furt si concluzi cu privire la aceasta infractiune

Facilitatile oferite de procesul schimbarii politice, sociale si economice din Romania, coroborate cu insuficienta si, uneori, ineficienta controlului legitim, au favorizat mai ales criminalitatea orientata spre profit, care are tendinta de a dobandi caracter global, exploziv si organizat, agresionand patrimoniul public in ansamblul sau, structurandu-se si multiplicandu-se neincetat, concretizandu-se in fapte penale de o mare diversitate si complexitate sub aspectul numarului de participanti, metodele folosite, prejudiciilor cauzate si importantei agentilor economici si institutiilor vizate.

Dupa 1989, criminalitatea economica in complexitatea sa, a cuprins practic toate sferele economico-financiare, pornind de la aprovizionarea tehnico-materiala din economie si terminand cu procesul de privatizare si decontare a operatiunilor financiar-bancare.

Pe fondul unei accentuate stari de indisciplina si dezordine, a unei atitudini de sfidare a legislatiei economice privind administrarea si protectia patrimoniului public, au avut loc acte de sustragere, abuzuri si neglijente, benefice pentru infractori, multe din bunuri fiind valorificate in afara granitelor Romaniei prin contrabanda.

Prin formarea de legaturi in lumea interlopa internationala si trecerea frontierei folosindu-se de documente false sau prin alte locuri decat cele impuse controlului vamal, s-a valorificat o gama larga de produse de la cele de stricta necesitate pentru populatie, pana la obiecte din patrimoniul cultural national si substante radioactive.

Imaginea statistica a acestui gen de infractiuni este elocventa:

TABELUL Nr.1: INFRACTIUNI CONTRA PATRIMONIULUI

TABELUL Nr.2: INFRACTIUNI DE FURT

TABELUL NR.3 - PREJUDICIUL CAUZAT PRIN FURT (in miliarde lei)

Aspectul relativ limitat (in cifre absolute si ca imagine grafica) a infractiunilor contra avutului public, (respectiv a infractiunii de furt) este contrazis de imaginea prejudiciului produs economiei nationale prin aceste fapte penale. In realitate, in cazul infractiunilor contra avutului public, acestea ori nu au fost sesizate de organele din sistemul justitiei penale, ori li s-a schimbat incadrarea juridica prin eliminarea dimensiunii publice a acestora si trecerea lor in categoria ilicitului privat, (mai ales ca urmare a modificarilor din reglementarea juridica post-revolutionara)

Schimbarea intervenita in societatea post-decembrista s-a reflectat si asupra fenomenului infractional. Astfel, in cazul infractiunii de furt calificat prevazuta la art.209 s-au operat modificari si completari necesare prin introducerea lit.c) si d) in cadrul actualului alin.2, precum si introducerea alineatelor 3 si 4.

Asadar, pe langa aspectele clasice, incepand cu anul 1990, criminalitatea, in general, in tara noastra are cauze si motivatii strans legate de perioada de criza pe care o traversam. Escaladarea fenomenului infractional in materia furturilor reprezinta, de fapt, consecinta recesiunii , a crizei pe care o traverseaza societatea romaneasca, a situatiei economice instabile, somajului si mai ales inflatiei care determina o saracie accentuata, inegalitati economice frapante, sentimente de nesiguranta si frustrare.

Aceasta stare de lucruri, exista in societatea romaneasca, isi are originea in mai multe cauze. O prima cauza este reprezentata de starea de anormalitate sociala determinata de crize sociale de amploare, crize ce determina o devalorizare a sistemului de norme si valori care par sa intre in dizgratia si indiferenta infractorilor. S-a redus astfel considerabil respectul fata de lege si fata de institutiile insarcinate cu impunerea acesteia.

O alta cauza care a dus la cresterea continua a infractionalitatii, a furturilor in special, este starea de timorare a reprezentantilor legii, a celor in masura sa pedepseasca faradelegile semenilor lor. Lipsa lor de reactie a permis crearea unei false imagini asupra drepturilor si obligatiilor indivizilor certati cu normele legale si morale, care si-au imaginat ca democratia permite orice si ca pot scapa nepedepsiti pentru faptele lor antisociale¹.

Tot la nivelul ansamblului social post-revolutionar se remarca aparitia unei cauzalitati economice din ce in ce mai pronuntate, determinata - pe de o parte - de dorinta 'nebuna' a unora de a se imbogati cat mai rapid si, daca este posibil, prin cat mai putina munca , - iar pe de alta parte - de lipsa efectiva a mijloacelor de trai in multe alte cazuri. Este posibil ca aceasta situatie sa se agraveze si mai mult in cazul continuarii deteriorarii nivelului de trai. O modalitate 'la moda' de imbogatire rapida o constituie implicarea in activitati cu caracter privat a unor manageri de la diverse niveluri care au infiintat, direct sau prin intermediari, firme care au profit similar unitatilor cu capital de stat pe care le conduc. Dupa realizarea unor astfel de firme, managerii fura efectiv utilaje, materii prime, produse finite pe care le valorifica prin intermediul firmelor personale, ducand astfel, de multe ori, la falimentarea unitatilor de stat.

Gh. Nistoreanu, C.Paun, op. cit., pag. 283

Pentru diminuarea acestui fenomen de degradare sociala care tinde sa ia amploare se impune o explicare mai exacta a termenului de 'democratie' care este perceput in societatea romaneasca contemporana total eronat si in special de catre generatia tanara.

De asemenea, se impune cresterea autoritatii institutiilor si organelor care au atributii pe linia aplicarii si respectarii legii (cazul politiei de care nu se mai teme nimeni este elocvent in acest sens), precum si a celor insarcinate cu infaptuirea justitiei a caror credibilitate a scazut continuu. Tot pentru scaderea ratei infractiunilor de furt simplu sau furt calificat se impune o crestere a nivelului de trai, lucru care ar face cel putin o parte a infractorilor, sa nu continue dupa prima fapta, devenind astfel recidivisti. Un rol important il are si reconversia sociala ulterioara executarii unei pedepse dupa savarsirea unei infractiuni. In Romania o astfel de persoana este marginalizata, acceptarea sa fiind foarte greu realizata, daca nu imposibila.

Bibliografie

GH.Nistoreanu, V.Dobrinoiu, Al.Boroi, I.Pascu, I.Molnar, V.Lazar 'Drept Penal.Partea speciala ', Editura EUROPA NOVA , Bucuresti, 1999.

V.Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, I.Fodor, N.Iliescu, C-tin Bulai, R.Stanoiu, V.Rosca 'Explicatii teoretice ale Codului penal roman.Partea speciala', vol.III, Editura Academiei Romane, Bucuresti 1971.

Legea 140/1996 de modificare si completare a Codului penal publicata in M.O.nr.289 din 14.XI.1996.

Tudor R.Popescu -Braila, Drept civil, vol.I, Editura Romcart S.A., Bucuresti 1993.

Matei B. Cantacuzino, Elementele Dreptului civil, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti 1921.

Gh.Beleiu ' Drept civil roman', 'Introducere in dreptul civil', ' Subiectele dreptului civil', 'Casa de editura si presa', 'Sansa' SRL, Bucuresti 1992.

O.Loghin, Drept penal roman, partea speciala, vol. I, Casa de editura si presa 'Sansa' SRL Bucuresti, 1994.

Theodor Vasiliu, G.Antoniu, D.Pavel, D.Lucinescu, V.Papadopol, V.Ramureanu, Codul penal comentat si adnotat. Partea speciala. Vol.I, Editura Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1975.

Gh.Nistoreanu, A. Boroi, I,Molnar, V. Dobrinoiu, I.Pascu, V, Lazar Dr.Penal. Partea Speciala., Editura europa nova, Bucuresti, 1999.

D. Lupescu, Acte de stare civila, Editura Stiitifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1980.