Investigatorii sub acoperire

Metode de cercetare

Metodele de cercetare efectuate de investigatorii sub acoperire sunt operatiuni (sub acoperire) care nu sunt definite de lege. Aceasta omisiune se explica prin ratiuni legate de vointa de a proteja tehnicile care vor fi utilizate de investigatori. S-ar putea crede ca publicarea tehnicilor de ancheta ar permite mediilor criminale sa dejoace si sa contracareze aceste tehnici.

Metode de cercetare nereglementate de Lege

Ele pot fi de scurta sau lunga durata si imbraca in practica forme diverse, ca pseudo-cumpararea si varianta sa flash-roll, pseudo-vanzarea, livrarea supravegheata sau controlata, penetrarea de retele sau grupuri[1].

Pseudo-cumpararea consta in prezentarea in fata unei persoane ca si cumparator potential al unui bun, care este produsul sau obiectul infractiunii.

Flash-roll-ul este faptul de a etala sume de bani unor vanzatori potentiali de marfuri interzise in vederea simularii intentiei de cumparare.

Pseudo-vanzarea este scenariul invers pseudo-cumpararii. Agentul trebuie sa vanda marfurile care constituie produsul sau obiectul infractiunii.

Livrarea supravegheata implica o interventie mai activa, din partea investigatorilor, in procesul de livrare (a se vedea 2.4.1). Investigatorii ajung pana in situatia de a transporta si/sau a vinde marfurile care fac obiectul livrarii. Aceasta tehnica de cercetare este prevazuta si de doua conventii internationale (Conventia de aplicare a spatiului Schengen din 14 iunie 1985 si Conventia Natiunilor Unite din 19 decembrie 1988).

Penetrarea retelelor sau grupurilor consta in "infiltrarea" de o maniera durabila intr-un mediu determinant in vederea culegerii de informatii. Spre deosebire de alte tehnici care vizeaza o tranzactie determinata, in acest caz obiectul este mai putin precis si mai mult orientat spre strangerea de informatii.

Metode de investigare reglementate de Lege

Interceptarea corespondentei prevazuta de art. 98 C.pr.pen. Conform art. 8 din Conventia europeana si principiului secretului corespondentei garantat de Constitutie, credem alaturi de alti autori[2] ca este necesara interventia legiuitorului pentru crearea unei baze legale a acestei practici.

Controalele vizuale discrete. Acestea vizeaza posibilitatea organelor de politie de a penetra, prin intermediul autorizatiei magistratului, intr-un loc privat, cu sau fara acordul proprietarului. Conform practicii[3], un control vizual ar putea fi comandat, de catre autoritatile competente, in vederea realizarii urmatoarelor finalitatii: inspectarea locurilor si asigurarea de prezenta unor obiecte ale infractiunilor sau provenind din infractiuni; reunirea probelor prezentei acestor obiecte; instalarea unui mijloc tehnic in cadrul unei observatii sau supravegheri operative .

Ascultarile directe. Acestea constau in posibilitatea magistratului de a ordona penetrarea intr-un domiciliu sau loc privat, cu stirea sau fara stirea cu acordul sau fara acordul proprietarului, in scopul de a permite ascultarea, luare la cunostinta sau inregistrarea directa de comunicatii sau telecomunicatii private cu ajutorul mijloacelor tehnice.

Recoltarea datelor referitoare la conturile bancare si la tranzactiile bancare. Aceasta metoda ar putea consta in recoltarea de catre procuror a trei tipuri de informati: lista conturilor de orice natura ar fi ele; al caror titular mandatar sau beneficiar este suspectul si daca este cazul toate datele necesare; tranzactiile bancare care au fost realizate in timpul unei perioade determinate asupra unuia sau mai multor conturi bancare; tranzactiile bancare care urmeaza sa fie realizate asupra unuia sau mai multor conturi bancare ale suspectului[5].

Examinare medicala obligatorie. Potrivit art. 25 din Legea 143/2000, in cazul in care exista indicii temeinice ca o persoana transporta droguri in corpul sau, pe baza consimtamantului scris, organul de urmarire penala dispune efectuarea unui examen medical, in vederea depistarii acestora. In caz de refuz, se va solicita autorizarea procurorului, care va mentiona si unitatea medicala ce urmeaza sa efectueze aceste investigatii medicale.

Etapele investigarii

Practica organelor de urmarire penala a relevat ca activitatea de combatere a infractiunilor circumscrise fenomenului de criminalitate organizata parcurge trei faze importante: faza informativa, faza investigativa si faza anchetei sau instructiei penale[6].

Faza informativa

Aceasta cuprinde activitati specifice desfasurate in mod continuu, organizat si conspirat de catre structurile de specialitate, in vederea cunoasterii si documentarii informative activitatii retelelor criminale. Astfel potrivit legilor in vigoare, structurile specializate in obtinerea de informatii isi dezvolta propriile baze de date si informatii.

Structurile informative isi au propriile planuri de culegere a informatiilor definite ca fiind strategii minime in abordarea criminalitatii organizate.[7]

Planurile cuprind domeniile in care se desfasoara culegerea informatiilor (vama, credite bancare, subvenții, etc.), categoriile de persoane vizate de activitatea de supraveghere operativa si de culegere a informatiilor (lideri de retele criminale, vamesi, functionari publici, etc.), mijloace de supraveghere operativa si culegerea a informatiilor (filaj, agenti acoperiti, supravegherea conturilor, etc.), modalitati de analiza si exploatare a informatiilor impreuna cu lucratorii operativi abilitati sa efectueze acte premergatoare .

Procesul de cautare, culegere, prelucrare si transmitere a informațiilor, denumit in termeni de specialitate ciclu informational, cuprinde urmatoarele etape; planificarea, implicand stabilirea cerintelor beneficiarului; accesul in mediul vizat, respectiv interceptarea comunicatiilor; selectarea mesajelor si culegerea informatiilor, operatiuni efectuate, de regula, in mod automat prin utilizarea bazelor de date ce detin informatii despre obiectivele de interes; prelucrarea poate implica traducerea mesajului, analizarea, evaluarea si interpretarea datelor brute astfel incat se ajunge la informatii "finisate"; redactarea rapoartelor, calitatea si concludenta acestora contureaza prioritațile culegerii de informatii.

Faza investigativa

Aceasta este compusa din ansamblul activitaților realizate de structurile specializate in vederea verificarii in secret a informatiilor obtinute in faza informativa. Aceste activitatii pot consta in : supravegherea operativa a unor persoane prin filaj sau panda, verificarea unor tranzactii suspecte, a unor acte si inscrisuri de care s-a folosit faptuitorul, obtinerea unor date prin interpol, etc.

Declansarea acesteia se efectueaza in momentul favorabil, caracterizat prin existenta unor date suficiente adunate in faza informativa, eficacitatea actiunii fiind determinata de gradul de cunoastere a grupului infractional. In literatura de specialitate[10] se subliniaza ca regula fundamentala care trebuie respectata este aceea de a asigura continuitatea si interferenta planurilor informative si investigative, continuarea monitorizarii activitatii infractionale ale grupului criminal in faza investigativa si in acea de urmarire penala.

Supravegherea operativa trebuie sa aiba ca scop identificarea conexiunilor retelei infractionale in domeniile administratiei publice, politicii, financiar bancar etc. identificarea, localizarea, evaluarea disponibilitaților financiare, a bunurilor si valorilor obtinute, precum si activitațile economice gestionate nemijlocit sau prin interpusi de reteaua criminala.

In cursul fazei investigative, conform literaturii de specialitate[11], sunt identificate si asigurate mijloacele de proba care vor fi administrate in faza de urmarire. Rezulta ca, in aceasta faza, pot fi identificati martori, victime, intermediari, etc., iar declaratiile lor pot fi mentionate in cuprinsul "procesului-verbal de consemnare a efectuarii actelor premergatoare". In acest proces-verbal mai pot fi mentionate si rezultatul altor actiuni investigative (supraveghere operativa, verificarea si ridicarea unor acte, efectuarea de razii, etc.).

Materializarea activitatii investigative in mijloace de probatiune

In faza actelor premergatoare se culeg si se verifica informatii, se ridica inscrisuri ori alte mijloace de proba, etc., pentru ca procurorul sa-si poata fundamenta si intarii ideea cu privire la declansarea sau nu a procesului penal. Organele de cercetare penala pot utiliza, sub supravegherea procurorului, procedeele probatorii expuse mai sus, pentru efectuarea actelor premergatoare, in vederea inceperii sau nu a urmaririi penale.

Flagrantul

Prinderea in flagrant este aplicabila multor genuri de infractiuni din care pot fi enumerate: furtul, talharia, lipsirea de libertate in mod ilegal, infractiunile de coruptie, infractiunile de terorism, etc.

Pentru realizarea in bune conditii a acestei actiuni, este necesar sa se respecte anumite principii si reguli de metodica si tactica, in funcție de genul infractiuni vizate[12].

Obiectivele urmarite in cazul organizarii flagrantului constau in: impiedicarea activitatii ilicite; prinderea faptuitorului in momentul comiterii faptei sau infractiunii sau intr-un moment cat mai apropriat de acesta; strangerea tuturor probelor care atesta existenta infractiunii si dovedesc vinovatia faptuitorului; restabilirea situatiei anterioare, recuperarea prejudiciului si ridicarea obiectivelor, bunurile detinute sau traficate ilegal si tragerea la raspundere penala intr-un interval de timp cat mai apropriat de momentul in care s-a comis fapta[13].

Realizarea flagrantului

Aceasta actiune trebuie realizata doar de echipe specializate. Acestea trebuie sa-si decline identitatea pentru a nu fi confundati cu membrii altor grupari adverse, in principal la infractiunile axate pe anumite tranzactii. Ceilalti participanti vor asigura securitatea zonei, retinerea suspectilor care au parasit zona de actiune, identificarea martorilor, etc.

In functie de fazele comiterii actului infractional, la aproape toate infractiunile se pot distinge trei posibilitatii de interventie pentru realizarea flagrantului: inainte de comiterea faptei; in timpul comiterii; dupa comiterea faptei .

daca actiunea se realizeaza inainte de consumarea faptei, trebuie ca actele pregatitoare de infractori sa fie incriminate legal sau interventia sa previna comiterea unei infractiuni cu un grad ridicat de pericol social;

daca flagrantul se realizeaza in timpul comiterii faptei pot exista unele riscuri, deoarece autorul se poate afla intre alte persoane intr-o stare de tensiune maxima, dispus sa riposteze in orice moment. Pot fi ranite persoane datorita starii de panica si exista pericolul luarii de ostaticii de catre faptuitor, incercand sa-si asigure scaparea.

realizarea operatiunii dupa momentul consumarii faptei este cel mai prielnic moment de actiune, deoarece agentii dispun de un de avantajul factorului surpriza, iar infractorul se gaseste de obicei intr-un moment de relaxare si de deconcentrare. In acest caz exista riscul ca infractorul sa dispara cu bunurile care reprezinta obiectul infractiunii, de aceea trebuie actionat sistematic si dupa un plan foarte bine pus la punct.

Dupa prinderea in flagrant se vor realiza anumite activitatii, cum ar fi: imobilizarea persoanelor participante, perchezitia corporala a persoanelor retinute, a autovehiculelor, controlul bagajelor, ridicarea mijloacelor de comunicare la distanta, identificarea martorilor oculari, sigilarea si transportarea bagajelor si cel mai important realizarea procesului-verbal[15].

Daca flagrantul se desfasoara in spatii inchise echipele de interventie vor intra in spatiul vizat simultan, rapid si din mai multe directii, blocandu-se caile de iesire a infractorilor. Se va proceda apoi la anihilarea infractorilor, timp in care se vor asigura exteriorul ferestrele si caile de acces ale imobilului. Metodele de patrundere in spatiul vizat pot fi diversificate si vor fi realizat numai in echipa, sub conducerea unui sef. Toate metodele se bazeaza pe aceleasi principii, fiind de preferat sa se cunoasca dispunerea cailor de acces si incaperea din imobil in care se afla infractorii. Daca nu se pot afla aceste detalii se patrunde simultan in cat mai multe incaperii .

In alternativa organizarii flagrantului in spatii deschise se vor aplica regulile mentionate mai sus. Se va avea in vedere faptul ca locurile deschise ofera infractorilor posibilitatea de a observa mai bine zona si dezavantajul celor care actioneaza de a fi mai usor reperati. Plasarea membrilor se va face acoperit, in tinuta civila adecvata mediului respectiv, pentru a nu se crea suspiciuni infractorilor ori persoanelor care domiciliaza in zona si ii pot anunta.

Dupa realizarea flagrantului, zona in care s-a actionat trebuie degajata rapid, pentru a se preveni concentrarea persoanelor curioase, formarea de blocaje sau alte evenimente negative.

Actele premergatoare

Scurt istoric

Conform Codului de procedura penala din 1936 urmarirea penala se desfasura in forme diferite cunoscand, din punct de vedere cronologic, trei momente distincte: primele cercetari, urmarirea si instructia.

Intre primele cercetari si actele premergatoare, exista o anumita legatura intrucat scopul primelor cercetari consta in strangerea informatiilor necesare punerii in miscare a actiunii penale. Primele cercetari aveau un caracter facultativ, iar efectuarea lor inceta odata cu punerea in miscare a actiunii penale, acte care cadeau in competenta mai multor organe[18].

Modificarea adusa Codului de procedura penala din 1936 prin Decretul nr. 3/1956 a schimbat denumirea de prime cercetari in acte prealabile de urmarire penala, destinate a se constata, daca este cazul sau nu, sa se porneasca procesul penal. Fara a aduce o reglementare noua, schimbarea denumirii s-a realizat pentru a nu se confunda actele de investigatie primara cu actele de urmarire penala, ceea ce inseamna tot acte de urmarire penala doar ca sunt efectuate inainte de pornirea oficiala a procesului penal. Concluzionand, acestea se desfasurau in afara urmarii penale propriu-zise si nu puteau fi luate unele masuri procesuale care necesitau inceperea oficiala a urmaririi penale.

Institutia actelor premergatoare a fost reglementata pentru prima data prin Decretul nr. 473/1957, care a introdus in prevederile Codului de procedura penala art. 195¹ si prevedea ca organele de urmarire penala pot efectua inainte de inceperea urmaririi penale, acte de urmarire penala pentru strangerea datelor necesare inceperii procesului penal, in consecinta a urmaririi penale. Mai tarziu prin Decretul nr. 318/1958, articolului 195¹ i s-a mai adaugat un alineat prin care se marea numarul de organe indreptatite sa efectueze acte premergatoare. Aceste activitati nu erau obligatorii asa cum nici in prezent nu sunt, realizarea lor fiind lasata la aprecierea organelor de urmarire penala.

Analizand dispozitiile art. 221 din C.pr.pen., din aceasta perspectiva, constatam ca organul de urmarire penala se sesiza din oficiu cand afla pe orice cale ca s-a savarsit o infractiune, iar pentru a verifica informatia, poate efectua acte premergatoare. Rezulta ca actele premergatoare aveau caracter facultativ, in opozitie cu sesizarea din oficiu, care prin sine, devenea obligatorie pentru organul de urmarire penala, cand acesta se afla in posesia unor informatii despre savarsirea unor fapte penale. Atunci cand faptuitorul nu era cunoscut si pentru fapta savarsita punerea in miscare a actiunii penale se facea la plangerea prealabila, actele premergatoare putea fi efectuate.

Scopul acestor acte premergatoare este, asa cum argumentativ s-a aratat in literatura de specialitate , acela de a clarifica datele care confirma sau infirma existenta unei infractiuni, iar ele se realizeaza in afara procesului penal, dar respecta totusi o anumita procedura, chestiune care o vom dezbate ulterior. In ce priveste vinovatia sau nevinovatia unei persoane, fata de care exista indicii ca a savarsit o anumita fapta penala, in opozitie cu actele premergatoare, aceasta este o operatiune care se realizeaza in cadrul procesului penal, de catre organele de urmarire penala.

Pentru a fi incidente dispozitiile art. 221 din Codul de procedura penala, se presupune ca organul de urmarire penala nu stie cine, cum si in ce conditii s-a comis fapta, insa din datele existente banuieste ca se afla in fata unei infractiuni .

Codul de procedura penala intrat in vigoare la 1 ianuarie 1969, a statuat ca actele premergatoare se realizeaza, in cazul sesizarii din oficiu, de catre organele de urmarire penala si de catre lucratorii operativi din Ministerul Administratiei si Internelor, anume desemnati in acest scop . Aceasta reglementare prezenta unele inconveniente, pentru ca organele de urmarire penala erau obligate sa inceapa urmarirea penala in cazul in care erau sesizate prin plangere sau denunt, chiar daca constatau ca exista unul din cazurile prevazute de art. 10 C.pr.pen. Mai tarziu prin Legea nr. 7/1993 sfera actelor premergatoare s-a extins si la celelalte cai de sesizare, plangerea respectiv denuntul.

La fel s-a procedat si in cazul organelor competente sa efectueze acte premergatoare, in sensul ca prin Legea nr. 141/1996 s-a extins sfera acestora si la lucratorii operativi din cadrul celorlalte organe de stat cu atributii in domeniul sigurantei nationale, fapt prin care s-a realizat si o coroborare a Legii nr. 141/1996 cu Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei.

La data de 01.07.2003 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 468, Legea nr. 281 privind modificarea si completarea Codului de procedura penala si a unor legi speciale, care introduce pentru prima data, prin art. 143, institutia investigatorilor sub acoperire in Codul de procedura penala. Acest fapt este un adevarat pas inainte al legislatiei noastre, datorita solutiilor excelente si de o reala aplicabilitate, cu rezultate palpabile si de o importanta deosebita in tarile care au aplicat aceasta institutie cu mult timp inainte (ex. SUA), pe care investigatorii sub acoperire il pot oferi in lupta interminabila impotriva criminalitatii organizate care se afla intr-un continuu proces de tehnologizare și avansare. Pentru a fi stopata cresterea acestor infractionalitati, trebuie ca legiuitorul nostru sa ofere solutii prompte si in concordanta cu realitatea, ceea ce consideram ca s-a realizat prin crearea acestei institutii, desi urmeaza un lung proces de adaptare si imbunatatire a ei. Acest proces a fost continuat prin publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei a Legii nr. 356 la data de 16 iulie 2007 privind modificarea si completarea Codului de procedura penala si a unor legi care reglementeaza folosirea investigatorilor acoperiti la efectuarea actelor premergatoare.

Notiune.

Actele premergatoare urmaririi penale au facut obiectul a numeroase studii publicate in literatura de specialitate, unii autori analizand natura juridica a acestora[22], iar altii asupra continutului si functionalitatii lor .

Dupa unii autori "actele premergatoare au menirea fie de a completa informatiile pe care organele de urmarire le au cu privire la savarsirea unei infractiuni, fie sa verifice aceste informatii spre a se putea desprinde concluziile corespunzatoare in legatura cu inceperea urmaririi penale[24]". Aceasta definitie consideram ca nu cuprinde in totalitate conceptul de acte premergatoare, deoarece in faza actelor premergatoare urmaririi penale pot fi realizate si sarcini ale procesului penal legate de prevenirea infractiunilor . Astfel in activitatea ce o vor desfasura pentru culegerea de date sau informatii privind savarsirea infractiunilor, organele de urmarire penala, precum si lucratori operativi din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor au datoria sa previna savarsirea infractiunilor. Datorita acestui fapt consideram ca ori de cate ori se va constata in cadrul actelor premergatoare ca nu s-a savarsit o infractiune, dar exista conditiile propice pentru a fi savarșita, organele care efectueaza actele premergatoare au datoria sa intervina si sa preintampine comiterea acesteia.

Astfel, activitatea pe care o au organele care efectueaza acte premergatoare, nu este doar fie de a completa informatiile pe care le detin cu privire la savarsirea unei infractiuni, fie de a verifica aceste informatii, ci si aceea de preintampina savarsirea unei infractiuni atunci cand exista conditii prielnice ca aceasta sa fie comisa.

Dupa alti autori actele premergatoare sunt "mijloace de investigatie prin care se verifica sesizarea cu privire la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. Aceste acte au un caracter facultativ si au drept scop formarea convingerii organului de urmarire penala asupra temeiniciei sesizarii primite si pentru a decide cu privire la inceperea urmaririi penale[26]". Aceasta definitie limiteaza capacitatea organelor de urmarire penala de a intreprinde acte premergatoare. Prin expresia " . sesizarii primite . " se subintelege ca organele care executa aceste acte, sunt tinute a le efectua doar in cazul in care au fost sesizate prin plangere sau denunt. Efectuarea lor cand organele de urmarire penala s-au sesizat din oficiu este exclusa, fapt care este reglementat inca de la data intrarii in vigoare a Codului de procedura penala, respectiv 1 ianuarie 1969.

Dupa alti autori "actele premergatoare sunt mijloace de investigatie prin care se verifica seriozitatea unei sesizari, precum si existenta ori inexistența vreunuia din cazurile prevazute in art. 10 C.pr. pen.[27], ori a unui caz de nepedepsire ". Aceasta definitie exprima cel mai clar si mai complet notiunea de acte premergatoare. Verificarea existentei vreunuia din cazurile prevazute de art. 10 C.pr.pen., in cadrul efectuarii acestor acte, este de o reala necesitate, deoarece doar acordand o importanta deosebita actelor premergatoare urmaririi penale, se poate preintampina crearea spatiului legal in care pot fi dispuse anumite masuri care, in final, s-ar dovedi nejustificate.

Acordand aceasta importanta actelor premergatoare, organele de urmarire penala, nu vor face decat sa respecte legalitatea in procesul de infaptuire a justitiei penale.

In literatura de specialitate, actele premergatoare se mai numesc si investigatii prealabile[29]. Se numesc premergatoare, deoarece premerg inceputul urmaririi penale, ele fiind situate dupa momentul sesizarii organelor de urmarire penala sau, dupa caz, sesizarii din oficiu a acestora si inainte de inceperea urmaririi penale. In cadrul lor se poate desfasura un fascicul de activitati care, prin functionalitatea si finalitatea lor, urmaresc indeplinirea unor obiective bine precizate in dispozitiile legale. In literatura de specialitate s-au exprimat opinii, in sensul ca actele premergatoare se efectueaza in vederea realizarii urmatoarelor obiective:

completarea informatiilor organelor de urmarire penala pentru a le aduce la nivelul unor cunostinte si constatari care sa determine inceperea urmaririi penale;

- verificarea informatiilor deja detinute in baza sesizarii primite;

- verificarea existentei sau inexistentei vreunuia din cazurile prevazute la art. 10 C.pr.pen ori a unui caz de nepedepsire a caror incidenta ar putea determina, dupa caz dispunerea inceperii ori a neinceperii urmaririi penale.

In aceasta etapa pot fi efectuate mai multe activitati diferite cum ar fi, activitati care nu au elemente comune cu regulile procesuale penale, ele nefiind reglementate de Codul de procedura penala (ex. filajul unor persoane suspecte, organizarea de filtre, efectuarea de razii, legitimarea si identificarea unor persoane necunoscute, etc.), activitati care, sub aspect formal, pot sa se asemene cu unele acte procedurale, dar care nu au calitatea juridica a acestora[30] (ex. verificarea gestiunii prin efectuarea unei revizii contabile care are aspecte comune cu o expertiza, relatii scrise sau verbale de la anumite persoane, care pot avea aspect comun cu declaratiile partilor sau ale martorilor, etc.), activitati efectuate conform regulilor procesuale penale (ex. cercetarea la fata locului, perchezitia in cazul constatarii unei infractiuni flagrante, dispunerea unei constatari medico-legale in cazul descoperirii unui deces, in conditii violente sau suspecte, conform art. 114 C.pr.pen., etc.).

Datele sau informatiile care pot fi culese in aceasta etapa sunt limitate, ele constituind doar acel minim necesar care poate forma convingerea organelor de urmarire penala privind inceperea urmariri penale sau nu. In practica instantelor de judecata a fost infirmata procedura efectuarii formale a urmaririi penale, in sensul ca, marea majoritate a probelor au fost obtinute in etapa premergatoare a urmaririi penale.

Exemplificam in continuare cu un caz practic care ilustreaza incalcarea prevederilor art. 200 si 228 C.pr.pen.: In cauza nr. 912/1992 solutionata de C.S.J sectia penala, dupa inceperea urmaririi penale, nu au mai fost administrate alte probe, decat o declaratie a inculpatului, contestata de acesta, pentru ca a fost completata ulterior administrarii ei cu mentiunea "nu solicit aparator". In concluzie, s-a apreciat ca au fost incalcate prevederile art. 200 si art. 228, iar pentru ca era vorba de o nulitate absoluta, care potrivit art. 197 alin. 4 teza finala poate fi invocata in orice stare a procesului penal, s-a dispus restituirea cauzei la parchet, in vederea efectuarii urmaririi penale

In etapa premergatoare urmaririi penale nu pot fi luate masuri procesuale, deoarece acestea nu pot fi dispuse numai fata de inculpat sau invinuit, asa cum rezulta si din art. 136 alin. 1 C.pr.pen. Doar atunci cand se creeaza un cadru legal, adica cand urmarirea penala este dispusa, aceste masuri pot fi aplicate fata de persoana in cauza.

Natura juridica a actelor premergatoare

Privitor la natura juridica a actelor premergatoare au fost purtate ample discutii in literatura de specialitate. Au fost exprimate multe puncte de vedere, dar nu exista pana in prezent vreo opinie care sa se impuna.

S-a sustinut ca actele premergatoare sunt acte extraprocedurale[32]. In susținerea acestei pareri, s-a spus ca ele nu pot face parte din actele de urmarire penala, pentru ca, actele premergatoare se situeaza in afara acestei faze procesuale.

Pe de-o parte, in chiar Codul de procedura penala (art. 224), se utilizeaza denumirea de acte premergatoare, accentuandu-se astfel caracterul distinct al acestora fata de actele de urmarire penala. Pe de alta parte, s-a evidentiat si faptul ca unele acte, cum sunt discutiile avute cu anumite persoane, supravegherea operativa, verificarea unui act la diferite unitatii sunt acte premergatoare, desi nu sunt reglementate de Codul de procedura penala.

Aceasta opinie a fost criticata pe motiv ca admite efectuarea actelor premergatoare in afara regulilor de procedura penala, ceea ce este inadmisibil, fata de necesitatea respectarii starii generale de legalitate.

Alti autori[33] considera ca actele premergatoare au caracter procedural, fapt care ar reiesi din prevederile art. 224 C.pr. pen, care permite efectuarea lor desemnand organele care le pot efectua (organele de urmarire penala si celelalte organe in subsidiar), scopul in care pot fi efectuate (in vederea inceperii urmaririi penale) si obligativitatea efectuarii lor in raport cu exigentele Codului de procedura penala. S-a mai aratat, pentru sustinerea acestei opinii, ca procesul-verbal de consemnare a actelor premergatoare face parte din mijloacele de proba prevazute de lege.

Intr-un alt punct de vedere[34], actele premergatoare au o natura juridica apropriata de cea a actelor de constatare incheiate de organele prevazute de art. 214 si 215 C.pr.pen. In sustinerea acestei opinii, s-a spus ca si activitatea acestor organe este anterioara si legata de inceperea urmaririi penale. S-a argumentat cu faptul ca si procesul-verbal de constatare constituie mijloc de proba, la fel ca si in cazul actelor premergatoare.

Potrivit unor pareri[35] mai recente, actele premergatoare au o natura juridica sui-generis, deoarece au trasaturi proprii care le deosebesc de actele de urmarire penala dar le si aproprie fata de acestea. Ele sunt efectuate inainte ca procesul penal sa fie inceput, dar in vederea inceperii acestuia. Ele pot fi efectuate si fara a respecta o anumita procedura, dar pentru ca ele sa poata sa-si atinga scopul trebuie consemnate intr-un proces verbal, cu valoare de mijloc de proba, care este un act procedural, in consecinta trebuie sa respecte prevederile Codului de procedura penala. In cadrul actelor premergatoare se pot realiza activitati conform regulilor de procedura penala (exempli gratia: ascultarea unei persoane, cercetarea la fata locului, o perchezitie, fara a fi folosite ca mijloc de proba in procesul penal), dar si altele care nu au nimic in legatura cu acestea (exempli gratia: filajul unei persoane, legitimarea unei persoane, verificarea gestiunii, etc.), ele nefiind reglementate de Codul de procedura penala.

Sub aspectul naturii juridice, actele premergatoare se deosebesc nu numai de actele procedurale, ci si de actele de constatare prevazute in art. 214 si 215 C.pr.pen. Acestea din urma au ca scop sesizarea organelor de urmarire penala, in vederea efectuarii actelor premergatoare, iar la finalul acestora sa poata fi dispusa inceperea ori neinceperea urmaririi penale. Actele de constatare sunt efectuate de catre organele administratiei de stat si reprezinta un mod de informare a organului de urmarire penala in vederea sesizarii (sesizare din oficiu). Pe de alta parte, actele premergatoare se efectueaza, in principal, de catre organele de urmarire penala, iar numai in subsidiar si de lucratorii anume desemnati din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor sau din celelalte organe de stat cu atributii in domeniul sigurantei nationale. Totalitatea actelor premergatoare sunt efectuate dupa ce organul de urmarire penala a fost sesizat cu savarsirea unei infractiunii avand ca scop verificarea exactitatii sesizarii facute si strangerea datelor necesare acesteia.

S-a propus ca de lege ferenda , acestor acte sa li se schimbe denumirea din acte premergatoare in "acte de prima cercetare", deoarece aceasta denumire corespunde mai bine continutului real pe care acestea il au si anume acte de investigatii. Totodata prin aceasta schimbare s-ar accentua intentia pe care a avut-o legiuitorul de a plasa, in timp, aceste acte inainte de inceperea urmaririi penale.

Limitele actelor premergatoare

La fel ca si in cazul naturii juridice a actelor premergatoare si in privinta limitelor in care pot fi efectuate actele premergatoare exista opinii divergente, dintre care patru merita mentionate.

Intr-o prima opinie[37], s-a spus ca actele premergatoare se intind pana la clarificarea aspectelor principale ale cauzei, constand in ascultari de martori, expertize tehnico-stiintifice si chiar expertize. Acest fapt s-a susținut, mai ales, dupa modificarea art. 224 C.pr.pen. in anul 1973, cand s-a prevazut ca actele premergatoare pot fi efectuate pentru a justifica inceperea urmaririi penale, dar si pentru constatarea cazurilor de impiedicare a inceperii urmaririi penale.

Aceasta opinie pune accentul pe temeinicia actului de incepere a urmaririi penale, dar care in practica a dus la situatia in care, dupa ce se strangeau probele prin acte premergatoare, dar conform legii de procedura penala, organele de cercetare penala incepeau urmarirea, iar dupa ascultarea invinuitului, propuneau trimiterea acestuia in judecata.

Dupa un alt punct de vedere[38], actele premergatoare se limiteaza la actele strict necesare pentru inceperea urmaririi penale, urmand ca adunarea probelor pentru lamurirea cauzei, sub toate aspectele, sa se efectueze in cadrul urmaririi penale. Aceasta opinie pune accentul mai mult pe legalitatea procesului penal, in contradictie cu prima, restrangandu-se astfel sfera actelor premergatoare, iar orice alta interpretare ar duce la un cadru extraprocesual al actelor care, in principiu, pot si trebuie sa se desfasoare in cadrul urmaririi penale.

Al treilea punct de vedere[39] este ca legiuitorul a avut in vedere o pozitie intermediara, in sensul ca actele premergatoare trebuie sa conduca doar la concluzia ca este necesar sau nu inceperea urmaririi penale, dar pentru lamurirea cauzei este necesar efectuarea urmaririi penale prin acte de cercetare si nu prin acte premergatoare.

O opinie[40] mult mai categorica sustine ca "in conformitate cu prevederile art. 224 C.pr.pen., in care se prevede expres ca in vederea inceperii urmaririi penale, organul de urmarire penala poate efectua acte premergatoare. In vederea strangerii datelor necesare organelor de urmarire pentru inceperea urmaririi penale, pot efectua acte premergatoare si lucratorii operativi din cadrul Ministerul Administratiei si Internelor, precum si din celelalte organe de stat cu atributii in domeniul sigurantei nationale, anume desemnati in acest scop. Rezulta ca actele premergatoare se limiteaza numai la actele necesare inceperii urmaririi penale, la persoanele si faptele mentionate in actul de sesizare."

Aceasta inseamna ca, este inadmisibil sa se efectueze in cadrul actelor premergatoare si acte specifice fazei de urmarire penala, ca faza procesuala distincta a procesului penal. Datorita faptului ca, dupa inceperea urmaririi penale, nu se mai pot efectua acte premergatoare deoarece scopul art. 224 alin 1 C.pr.pen., este indeplinit (inceperea urmaririi penale), astfel incat, continuarea lor dupa aceasta data este inutila. Totusi este posibil sa se efectueze acte premergatoare dupa inceperea urmaririi penale, daca a fost descoperita o alta fapta in cursul cercetarilor penale. Totodata nu se pot efectua in cadrul acestora nici acte care nu sunt necesare inceperii urmaririi penale. Deoarece, continuarea efectuarii de acte premergatoare ulterior momentului in care s-au strans date suficiente privind inceperea urmaririi penale, fara a se incepe urmarirea penala, de pilda administrarea de probe pentru lamurirea completa a faptei, ar putea fi daunatoare atat pentru legalitatea procesului penal, cat si pentru garantarea drepturilor procesuale ale partilor. S-ar putea confunda aceasta activitate cu urmarirea penala, ceea ce este inadmisibil.

Totusi in practica s-au folosit ca acte premergatoare si unele acte de cercetare penala, in efectuarea lor respectandu-se normele procesual-penale. In cazul unor evenimente exceptionale (exempli gratia pentru a se stabili daca moartea a fost naturala sau cauzata de o actiune umana ori daca un inscris este sau nu fals.) se efectueaza de urgenta o cercetare la fata locului, deoarece de rezultatul acesteia poate depinde concluzia daca s-a savarsit o infractiune sau nu. In practica au mai fost efectuate si perchezitii corporale si domiciliare autorizate de procuror[41], expertize, inregistrari audio-video .

Contrar opiniei exprimate de autorii mai sus mentionatii, dar sustinand practica organelor de cercetare penala, unii autori[43] au sustinut ca organul sesizat poate efectua in cazuri urgente acte premergatoare indiferent daca este sau nu competent dupa materie sau dupa calitatea persoanei, datorita prevederilor art. 213 C.pr.pen., in care se arata expres ca " organul de cercetare penala este obligat sa efectueze actele de cercetare ce nu sufera amanare, chiar daca acestea privesc o cauza care nu este de competenta lui". Textul cuprinde o prorogare de competenta justificata de nevoi operative, respectiv de necesitatea de a interveni in mod eficient si intr-un interval de timp cat mai scurt pentru a impiedica disparitia unor mijloace de proba.

O solutiei a unui organ de urmarire penala[44], cat si jurisprudența Curtii Constitutionale , fac astringenta reluarea problemei discutate in doctrina : daca se poate comite infractiunea de marturie mincinoasa in cadrul actelor premergatoare sau nu si daca in cazul retragerii marturiei sunt aplicabile prevederile art. 260 alin 2 si 3 C.pr.pen.

"Actele premergatoare sunt mijloace de investigație prin care se verifica seriozitatea unei sesizari, precum si existenta ori inexistența vreunuia din cazurile prevazute in art. 10 C.pr. pen. ori a unui caz de nepedepsire". Conform opiniei mai sus mentionate, privind limitele actelor premergatoare, a pretinde sa se administreze probe, sa se ia declaratii, sa se ridice inscrisuri, sa se obtina mijloace materiale de proba si sa se efectueze constatari si expertize in cadrul acestora, inseamna a incuviinta efectuarea intregii urmariri penale inaintea inceperii procesului penal[47].

Acest punct de vedere este exprimat si de jurisprudenta Curtii Constitutionale, conform careia dreptul la aparare nu este reglementat in cursul actelor premergatoare, intrucat acestea se situeaza in afara procesului penal, iar din interpretarea art. 224 alin 3 C.pr.pen. rezulta ca in faza actelor premergatoare nu pot fi efectuate acte de procedura care sa constituie mijloace de proba vizand o anumita persoana banuita ca fiind autorul infractiunii, cu exceptia procesului-verbal, prevazut in textul sus-mentionat.

Concluzionand, pentru ca un act premergator sa constituie mijloc de proba trebuie sa fie consemnat intr-un proces-verbal, in conformitate cu art. 224 alin 3 C.pr.pen.

In ceea ce priveste continutul actelor premergatoare, acesta trebuie limitat la datele strict necesare constatarii existentei sau inexistentei temeiurilor pentru inceperea procesului penal. Ca urmare, este exclus ca si alte acte efectuate in cursul actelor premergatoare de catre organele de urmarire penala sa poata constitui mijloace de proba, chiar daca fac parte din categoria mijloacelor de proba enumerate in art. 64 C.pr.pen. si au fost efectuate cu respectarea dispozitiilor legale[48].

Infractiunea de marturie mincinoasa presupune audierea martorilor in conditiile existentei unei cauze penale[49], adica in cadrul solutionarii raportului juridic substantial de conflict nascut din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. Notiunea de cauza penala evoca ideea de litigiu, de conflict care trebuie solutionat de catre organele de urmarire si instantele de judecata. Conceptual actele premergatoare, au menirea tocmai sa stranga datele necesare in vederea constatarii daca exista sau nu un litigiu. In aceasta faza se strang date in vederea inceperii urmaririi penale, nu se administreaza probe pentru a fi solutionata cauza. Rezulta ca nu se poate retine savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa in cursul actelor premergatoare, intrucat persoana ale carei afirmatii mincinoase sunt consemnate in procesul-verbal de efectuare a actelor premergatoare nu are calitatea de martor. Obligatiile inerente calitatii de martor putand fi asumate numai dupa inceperea procesului penal.

Durata

Legea nu prevede un anumit termen pentru efectuarea actelor premergatoare, astfel incat, intinderea in timp a efectuarii actelor premergatoare este lasata la aprecierea organului care le efectueaza.

Cu toate acestea, tinand seama de limitele actelor premergatoare aratate mai sus, acestea nu se pot efectua in timp, decat cel mult pana in momentul in care se poate trage o concluzie justa cu privire la inceperea ori neinceperea urmaririi penale. In acelasi timp, se va tine seama si de necesitatea respectarii principiului operativitatii.

Organele competente

Asa cum am aratat mai sus actele premergatoare au rolul de a ajuta organele de urmarire penala in stabilirea adevarului cu privire la unele fapte si persoane in faza dinaintea inceperii urmaririi penale.

Efectuarea acestor acte este facultativa, ele fiind utilizate numai in masura in care organele de urmarire penala, in urma sesizarii, nu dispun de date suficiente cantitativ si calitativ pentru inceperea urmaririi penale[50]. Totusi, actele premergatoare, in toate situațiile, vor fi efectuate numai cu respectarea dispozitiilor legale in materie, iar rezultatele vor fi consemnate intr-un proces verbal care poate constitui mijloc de proba.

Potrivit art. 224 alin. 1 si 2 C.pr.pen., actele premergatoare pot fi efectuate fie de organul de urmarire penala in vederea inceperii urmaririi penale, fie de catre lucratori operativi din Ministerul Administratiei si Internelor, precum si de celelalte organe de stat cu atribuții in domeniul sigurantei nationale, anume desemnati in acest scop.

Procesul verbal de constatare a actelor premergatoare

Potrivit art. 224 alin final C.pr.pen., constatarile finalizate de organul de urmarire penala cu ocazia efectuarii actelor premergatoare se materializeaza intr-un proces-verbal, care poarta denumirea de proces-verbal de consemnare a actelor premergatoare. Acest proces-verbal cuprinde date sau informatii privind actele de investigatii care au fost intreprinse cu privire la savarsirea unei infractiuni.

Procesul-verbal trebuie sa cuprinda, in primul rand mentiunile aratate in art. 91 C.pr.pen.: data si locul unde este incheiat; numele, prenumele si calitatea celui care il intocmeste; numele, prenumele, ocupatia si adresa martorilor existenti (daca exista), iar in al doilea rand descrierea amanuntita a celor constatate, precum si a masurilor luate, numele, prenumele si adresa persoanelor la care se refera procesul-verbal, obiectiile si explicatiile acestora, mentiunile prevazute de lege pentru cazurile speciale si date privind continutul actelor premergatoare efectuate.

Diferenta fata de alte procese-verbale

Procesul-verbal de consemnare a actelor premergatoare se incheie de catre organul de urmarire penala competent, reprezentand unicul mijloc de materializare a actelor la care se refera art. 224 C.pr.pen. El nu trebuie confundat, asa cum s-a aratat in literatura de specialitate[51], nici cu procesul-verbal de constatare ori de sesizare din oficiu si nici cu cel de incepere a urmaririi penale.

Procesul-verbal de constatare se incheie inainte de sesizarea din oficiu si in vederea realizarii acesteia. El consemneaza constatarile privind savarsirea unor fapte prevazute de legea penala, care pot servi organelor de urmarire penala la o eventuala sesizare din oficiu conform art. 221 alin 1 parte finala C.pr.pen. moment in care se incheie un alt proces-verbal cu o alta natura juridica si semnificatie si care este de competenta exclusiva a organului de urmarire penala. La fel ca in cazul procesului-verbal de inceperea a urmaririi penale si procesul-verbal de constatare constituie mijloc de proba.

Procesul-verbal de consemnare a actelor premergatoare cuprinde datele privind efectuarea unor acte premergatoare in sensul art. 224 C.pr.pen. si se situeaza, in timp, intre momentul sesizarii organului de urmarire penala si momentul inceperii urmaririi penale. El se incheie in vederea inceperii urmaririi penale si "poate constitui mijloc de proba" conform art. 224 alin 3 C.pr.pen. Spre deosebire de procesul-verbal de constatare care este un "mijloc de proba" in toate cazurile, sub acest aspect legea ii atribuie un caracter facultativ procesului-verbal incheiat cu ocazia efectuarii actelor premergatoare. Asa cum s-a aratat , datorita caracterului facultativ, procesul-verbal de consemnare a actelor premergatoare poate fi folosit ca proba in procesul penal doar daca este urmat de actul de incepere a urmaririi penale.

Procesul-verbal de incepere a urmaririi penale se incheie potrivit art. 228 alin 3 C.pr.pen.[53] si consemneaza actul procesual al declansarii urmaririi penale, ca prima faza a procesului penal. El este conditionat de procesul-verbal de consemnare a actelor premergatoare, insa nu poate fi confundat cu acesta, avand o autonomie si o finalitate proprie. Acest proces verbal se incheie numai de catre organul de urmarire penala potrivit legii.