Acceptarea pura si simpla a mostenirii

Acceptarea pura si simpla a mostenirii

Prin acceptarea pura si simpla a mostenirii succesibilul isi insuseste neconditionat calitatea de mostenitor, avand loc confuziunea patrimoniului sau personal cu acela al defunctului. In aceste conditii succesibilul raspunde pentru datoriile si sarcinile succesiunii peste limitele patrimoniului succesoral (ultra vires hereditatis) insa numai proportional cu cota ce i se cuvine din succesiune.

Acceptarea pura si simpla este de doua feluri, voluntara, cand este rezultatul manifestarii libere de vointa a succesibilului si fortata, cand este rezultatul savarsirii unor fapte culpabile de catre succesor fiind astfel o sanctiune prevazuta de lege pentru acestea. Le vom analiza pe rand.

Acceptarea pura si simpla voluntara. Potrivit art. 689 C. civ. acceptarea pura si simpla voluntara poate fi, la randul ei, expresa sau tacita.

a. Acceptarea voluntara expresa. Potrivit art. 689 C. civ. fraza a doua, acceptarea este expresa cand rezulta dintr-un inscris autentic sau privat. O declaratie verbala in acest sens, chiar daca da expresie vointei succesibilului de a accepta mostenirea, nu are valoarea unei acceptari. Asadar, se poate spune ca acceptarea expresa este un act formal, dar nu solemn. S-a argumentat in acest sens ca legiuitorul, prin interzicerea acceptarii exprese orale a voit sa-l fereasca pe succesibil de consecintele unui cuvant rostit la intamplare si, de asemenea, pentru a evita dovada cu martori, care poate fi echivoca

Nu exista probleme cand este vorba de o declaratie clara, data la notar in sensul acceptarii mostenirii, numai ca insusirea calitatii de mostenitor se poate face si prin inscrisuri din care aceasta vointa a succesibilului nu rezulta direct sau care nu au fost facute neaparat in acest scop, cand, asadar, se pune problema interpretarii acestora. S-a spus ca acceptarea poate rezulta si dintr-o scrisoare simpla din care sa rezulte insa vointa neechivoca a succesibilului de a accepta mostenirea, cu conditia ca aceasta sa nu aiba un caracter strict confidential . Constituie acte de acceptare a mostenirii si diferitele cereri adresate instantelor judecatoresti, notarului public sau organelor administratiei publice pentru solutionarea unor chestiuni care privesc mostenirea. Astfel s-a considerat ca sunt acte de acceptare a mostenirii: petitia de ereditate, cererea de deschidere a procedurii succesorale notariale in care se exprima vointa succesibilului de a accepta mostenirea, declaratia data la consiliul local prin care se indica compunerea masei succesorale si se precizeaza calitatea de mostenitor a succesibilului, pentru ca inscrisul sa fie depus la notarul care dezbate succesiunea . Opozitia, formulata de un succesibil, la vanzarea silita a unui imobil succesoral constituie de asemenea un act de acceptare a succesiunii. Nu orice act insa adresat instantei de judecata constituie o acceptare a mostenirii. Potrivit art. 285 alin. (3) C. proc. civ. apelul introdus de un mostenitor impotriva unei hotarari judecatoresti, daca autorul sau a fost parte in proces si apoi a decedat, nu constituie prin el insasi un act de acceptare a mostenirii. Esential este ca din actul respectiv sa rezulte vointa neechivoca a succesibilului de a accepta mostenirea. Simpla precizare intr-un inscris ca este chemat la mostenire nu echivaleaza cu o acceptare a acelei mosteniri.

Acceptarea voluntara expresa poate fi facuta, fie personal, fie prin mandatar. In acest din urma caz este nevoie de o imputernicire scrisa, data special in sensul acceptarii pure si simple a mostenirii , aceasta fiind un act de dispozitie, asa cum am aratat mai sus. Evident, mandatarul trebuie sa accepte in scris mostenirea in termenul de prescriptie, nefiind suficient ca procura sa aiba numai o data care se incadreaza in termenul de prescriptie. Procura in sine nu valoreaza acceptarea mostenirii, caci poate fi revocata (art. 1553 C. civ.) pe cand acceptarea mostenirii este irevocabila. In cazul decesului mandantului, mandatarul poate accepta mostenirea [art. 1539 alin. (2) C. civ.] motivat de faptul ca intarzierea ar provoca pagube mostenitorilor acestuia

b. Acceptarea voluntara tacita. Potrivit art. 689 C. civ., fraza a treia, acceptarea este tacita cand mostenitorul face un act pe care nu l-ar savarsi decat in calitatea sa de erede si care lasa sa se inteleaga, neindoielnic, intentia sa de acceptare. Este vorba, asadar, nu de o exprimare directa din partea succesibilului, de acceptare a mostenirii, ci de una subinteleasa din actele si faptele pe care le savarseste, care acrediteaza o atare concluzie. Concluzia trebuie insa sa fie neechivoca, caci actele echivoce nu pot constitui o acceptare valabila a mostenirii

In privinta actelor care echivaleaza cu o acceptare tacita, trebuie sa distingem intre actele de conservare, ingrijire si administrare provizorie, pe de o parte, si actele de dispozitie si administrare definitiva, pe de alta parte. Articolul 690 C. civ. prevede ca actele de conservare, ingrijire si administrare provizorie nu sunt acte de acceptare a mostenirii, daca cel care le face nu a luat titlul sau calitatea de erede. In schimb, potrivit art 691 C. civ., actele de dispozitie cu privire la bunurile succesorale, chiar renuntarea, in anumite conditii, asa cum vom vedea, constituie acte de acceptare a mostenirii. In fine, legiuitorul se mai refera expres prin art. 707 C. civ., la faptul ca daca unele bunuri din succesiune sunt supuse stricaciunii sau a caror conservare ar fi prea oneroasa, succesibilul poate lua autorizarea justitiei pentru a le vinde prin licitatie publica, insa acest fapt, precizeaza textul legal, nu constituie o acceptare a mostenirii.

Pornind de la aceste prevederi legale, practica judecatoreasca si doctrina au cautat sa determine, in diferite contexte si nuantari, care anume fapte materiale si acte juridice savarsite de un succesibil au echivalenta unei acceptari tacite a mostenirii.

In privinta actelor de conservare s-a precizat ca acestea fiind acelea care au ca scop pastrarea sau impiedicarea deteriorarii unui bun sau a unui patrimoniu, ele, chiar facute de succesibil, nu au valoarea unei acceptari tacite. Astfel de acte sunt: punerea si ridicarea pecetilor; intocmirea inventarului; luarea unei inscriptii ipotecare; reinnoirea sau inscrierea unei ipoteci neinscrise de defunct; intreruperea unei prescriptii; emiterea unui comandament sau a unei somatii pentru o creanta datorata succesiunii; efectuarea unor reparatii urgente; incasarea unor sume datorate succesiunii, exercitarea unor actiuni posesorii cu privire la un bun succesoral etc.

Actele materiale de ingrijire, ca mutarea vremelnica a succesibilului intr-un imobil succesoral pentru a-i asigura pastrarea in bune conditii nu constituie o acceptare a mostenirii , nici luarea din patrimoniul succesoral a unor obiecte care constituie amintiri de familie, fotografii, bibelouri sau a unui bun de valoare cu totul redusa. De asemenea nu constituie acte de acceptare tacita a mostenirii nici preluarea de catre succesibil a cheilor casei sau dulapurilor, a hartiilor de valoare pentru a le conserva sau reparatiile urgente efectuate la unele bunuri succesorale . Primirea ca zestre in timpul vietii de la parinte si stapanirea bunurilor dupa moartea acestuia nu constituie o acceptare tacita a mostenirii, chiar daca donatia s-a facut fara scutire de raport , intrucat acceptarea donatiei s-a facut inainte de deschiderea mostenirii, asadar, inainte de nasterea dreptului de optiune succesorala.

In schimb, s-a considerat ca sunt acte de acceptare tacita a mostenirii: preluarea in posesie si folosinta unor bunuri succesorale, care prin natura si valoarea lor nu pot constitui doar amintiri de familie ; mutarea definitiva a succesibilului in casa mostenita (dar nu si atunci cand, in sistemul Legii nr. 5/1973, din intamplare s-a inchiriat succesibilului tocmai acea casa); realizarea pe terenul ce face parte din masa succesorala a unor constructii, care toate acrediteaza ideea ca succesibilul se comporta ca un proprietar si deci a acceptat mostenirea

Actele de administrare provizorie, cum sunt cele de natura urgenta care nu pot fi amanate pana la exercitiul dreptului de optiune succesorala si care sunt indeplinite, de regula in intervalul de timp prevazut de art. 706 C. civ. pentru deliberare si facerea inventarului, nu sunt de natura a acredita ideea unei acceptari tacite a mostenirii. Astfel de acte se fac de cele mai multe ori ca datorii de cuviosenie sau pentru conservarea averii succesorale, cum este cazul platii cheltuielilor pentru inmormantare sau vanzarea bunurilor supuse stricaciunii potrivit art. 707 C. civ.

Actele de dispozitie cu privire la bunurile succesorale efectuate de catre succesibil sunt, in principiu, considerate ca acte de acceptare tacita a mostenirii. Intrucat si in cazul lor conteaza intentia succesibilului care trebuie desprinsa din ele, si nu actul in sine , chiar daca un astfel de act nu este valid, neproducand efectele sale specifice, el poate fi considerat ca act de acceptare a mostenirii.

Atat in doctrina cat si in practica judecatoreasca au fost considerate ca exprimand vointa de acceptare tacita a mostenirii, actele de instrainare, fie oneroase, fie gratuite, a bunurilor singulare din mostenire, precum si constituirea unor drepturi reale ca servituti, uzufruct, ipoteca, gaj etc., asupra unor bunuri succesorale, sau renuntarea la un drept, incheierea unui antecontract de vanzare-cumparare a unui imobil din masa succesorala, chiar daca ulterior actul de instrainare propriu-zisa nu s-a mai incheiat, valorificarea unor drepturi de natura intelectuala privind o opera a defunctului

Chiar daca este vorba, in aceste cazuri, de bunuri singulare, acceptarea tacita a mostenirii pe care actele precizate mai sus o exprima, priveste intreaga mostenire. Aceasta consecinta deriva, evident, din principiul indivizibilitatii optiunii succesorale

Actele de dispozitie facute de un succesibil care au ca obiect universalitatea unei succesiuni sau o parte a acesteia, constituie de asemenea acte de acceptare a mostenirii, fie ca instrainarea este oneroasa, fie ca este gratuita (art. 691 C. civ.). Consideram si noi, alaturi de alti autori , ca instrainarea nu poate avea ca obiect titlul de mostenitor care sa includa in sine si dreptul de optiune succesorala intrucat acestea sunt intransmisibile prin acte intre vii. Asa fiind, in cazul vanzarii drepturilor succesorale, instrainatorul, pentru a putea garanta, in sensul prevederilor art. 1399 C. civ., calitatea sa de mostenitor, trebuie sa incheie actul de dispozitie inainte de implinirea termenului de prescriptie. Numai in acest mod, acceptand, prin insasi incheierea actului de dispozitie, tacit, mostenirea, o poate transmite celui cu care a incheiat actul vanzarii. Fiind vorba de instrainarea unei universalitati sau a unei parti din aceasta nu poate fi vorba decat de mostenitorii legali, legatarii universali sau cu titlu universal si nu de legatarul cu titlu particular, intrucat obiectul legatului acestuia din urma priveste numai un bun singular din mostenire.

In ce priveste actul renuntarii la mostenire, potrivit art. 691 C. civ., constituie acte de acceptare tacita urmatoarele acte:

- renuntarea chiar gratuita in folosul unuia sau a mai multor coerezi;

- renuntarea in folosul tuturor coerezilor si cand renuntatorul primeste pretul renuntarii.

Legiuitorul a considerat ca pentru a putea favoriza pe cineva cu o succesiune sau o parte din aceasta trebuie, ca in prealabil sa fi acceptat acea mostenire. Renuntarea in aceste conditii este un act bivalent, continand in sine si acceptarea prealabila a mostenirii. Mostenitorii in favoarea carora se face renuntarea, dobandesc partea renuntatorului nu de la defunct, in puterea legii, ci de la renuntator care dispune cu titlu oneros sau gratuit de partea sa din mostenire. Daca renuntarea este pur abdicativa, cu titlu gratuit si impersonal ea este o renuntare propriu-zisa si nu acrediteaza ideea de acceptare prealabila tacita a mostenirii

Intrucat art. 690 C. civ. prevede, asa cum am precizat mai sus, ca actele de conservare, de ingrijire si administrare provizorie nu constituie acte de primire a mostenirii, per a contrario se considera ca actele de administrare definitiva au aceasta virtute. Aceste acte exclud ideea provizoratului si angajeaza viitorul bunurilor succesorale, astfel ca ele au echivalenta unei acceptari tacite pure si simple a mostenirii . Astfel de acte sunt: incheierea intre succesibili a unor conventii privitor la administrarea bunurilor succesorale ; efectuarea unor cheltuieli, utile sau voluptorii, care maresc valoarea bunului sau au scop de lux si placere ; incasarea unor creante ale mostenirii, dar care nu sunt venituri curente ale acesteia; locatiunea pe perioade indelungate a bunurilor din succesiune ; plata unor datorii mai insemnate ale defunctului, cu conditia ca succesibilul sa nu fi fost codebitor, fideiusor sau proprietar al imobilul grevat cu ipoteca pentru garantarea datoriei, cand se poate crede ca a platit nu in calitatea sa de mostenitori ci in nume personal ori propter rem . Plata impozitelor pe cladiri, terenuri si autovehicule , predarea cotelor obligatorii in vremea regimului comunist ; plata taxelor asupra succesiunilor etc.

Efectul de acceptare tacita a succesiunii cu care astfel de acte sunt potentate nu poate fi anihilat prin declaratia expresa facuta in insusi actul care semnifica acceptarea sau ulterior in sensul ca succesibilul nu intelege sa accepte mostenirea. De pilda, daca succesibilul vinde sau arendeaza un teren din mostenire, cum prin acest act acrediteaza ideea acceptarii tacite, declaratia sa ca nu accepta mostenirea nu poate efect. Aceasta inseamna ca daca succesibilul vrea sa incheie un act numai in interesul succesiunii, fara a fi considerat acceptant al acestei mosteniri, trebuie sa ceara autorizarea justitiei in conditiile acceptarii mostenirii sub beneficiu de inventar, nu numai in cazul actelor de instrainare, potrivit art. 707 C. civ., ci si in cazul actelor de administrare definitiva, care privesc fondul patrimoniului succesoral

In ce priveste efectul in sensul de a constitui acte de acceptare tacita sau nu a mostenirii a unor actiuni in justitie sau a altor acte procedurale, in doctrina si practica judecatoreasca s-a precizat ca reprezinta acte de acceptare tacita: cererea de imparteala a bunurilor din mostenire, cererea in reductiunea liberalitatilor excesive sau cea de raport a donatiilor, cererea de anulare a unui testament, cererea legatarului de predare a bunului legat, opozitia la vanzarea silita a bunurilor din succesiune, cererea de predare a socotelilor sau de inventariere ori evaluare a bunurilor succesorale , actiunea in revendicarea bunurilor succesorale etc. Nu are importanta daca actiunea intentata, avand un obiect din cele precizate mai sus, este respinsa, anulata ca netimbrata sau imprejurarea ca este urmata de desistare.

Nu orice actiuni adresate instantelor de judecata, sau orice participare in proces valoreaza o acceptare tacita a succesiunii. De pilda, o contestatie la executare intemeiata pe faptul ca se urmaresc propriile bunuri ale succesibilului in contul datoriilor succesiunii nu poate fi considerata o acceptare a mostenirii. Cum am aratat mai sus, potrivit art. 295 C. proc. civ., apelul declarat de un mostenitor impotriva unei hotarari judecatoresti in care a fost parte de cuius nu constituie prin el insasi o acceptare a mostenirii, cu conditia ca din continutul sau sa nu rezulte insusirea calitatii de mostenitor. Apararea succesibilului impotriva actiunii ce are ca obiect repararea prejudiciului cauzat de defunct, de asemenea nu valoreaza acceptarea mostenirii

Asa cum s-a putut vedea din exemplele date mai sus, unele fapte sau acte materiale savarsite de succesibili, in contexte diferite, pot avea semnificatii diferite. De aceea revine instantelor judecatoresti misiunea de a decela din imprejurarile concrete ale fiecarui caz in parte aspectul volitiv in sensul ca acel act in concret contine in sine si vointa de acceptare a mostenirii sau nu din partea succesibilului.

Acceptarea tacita, la fel ca si cea expresa, poate fi facuta, fie personal fie prin reprezentant, inclusiv prin mandatar imputernicit special in acest sens. Mandatarul poate fi si un comostenitor care este imputernicit sa faca acte de acceptare tacita pentru toti mostenitorii, de pilda cand unul din mostenitori a fost imputernicit de catre ceilalti sa vanda unele bunuri care fac parte din masa succesorala. S-a precizat ca acceptarea tacita se poate realiza si printr-un gestor de afaceri, cu conditia ca succesibilul sa ratifice gestiunea in termenul de prescriptie a optiunii succesorale, prefacand-o astfel intr-un mandat

La fel ca orice acceptare a mostenirii si actele sau faptele de acceptare tacita trebuie sa fie facute in termenul de prescriptie a dreptului de optiune succesorala.

Acceptarea tacita a mostenirii se poate realiza nu numai in cazul mostenirii legale ci si acelei testamentare, cu conditia ca testamentul sa fi fost adus la cunostinta celor interesati, astfel incat vocatia la mostenire a legatarului sa nu ramana oculta

Minorul si interzisul judecatoresc, s-a mai precizat , nu pot face acte de acceptare tacita a mostenirii, ci numai expres prin curator numit in acest scop, intrucat actele de acceptare sunt acte de dispozitie care, potrivit art. 129 C. fam., trebuie incuviintate in prealabil de catre autoritatea tutelara.

Acceptarea pura si simpla fortata. Cu toate ca, in principiu, mostenitorii sunt liberi sa opteze in privinta unei mosteniri in sensul de a o accepta sau dimpotriva, de a renunta la ea, precum si a formei de acceptare, pur si simplu sau sub beneficiu de inventar, legiuitorul reglementeaza doua cazuri in care aceasta libertate nu exista, in anumite conditii precizate de art. 703 si art. 712 C. civ., mostenitorii in cauza fiind considerati ca acceptati pur si simplu ai acelei mosteniri.

Articolul 703 C. civ. prevede ca mostenitorii care au dat la o parte, sau au ascuns lucruri dintr-o succesiune, nu se mai pot lepada de aceasta, cu toata renuntarea lor, ci raman mostenitori si nici nu pot lua parte din acele lucruri pe care le-au ascuns sau le-au dat la o parte. Iar art. 712 C. civ. prevede ca mostenitorul care cu stiinta si rea-credinta a ascuns si n-a trecut in inventar unele obiecte din mostenire, nu poate accepta mostenirea sub beneficiu de inventar. Este vorba, in aceste ipoteze, de o acceptare pura si simpla fortata, care apare ca o exceptie de la caracterul voluntar al optiunii succesorale. Sustragerea sau ascunderea de bunuri dintr-o succesiune pentru a beneficia singur de ele, din partea unui succesibil, nu sunt considerate ca acte care ar avea drept efect acceptarea tacita pura si simpla a mostenirii, ci numai ca delicte civile care atrag dupa ele pedeapsa civila a acceptarii pure si simple a acelei mosteniri precum si celelalte consecinte prevazute de lege

Conditiile cerute de lege pentru acceptarea fortata a mostenirii. Pentru aplicarea sanctiunii acceptarii fortate a mostenirii se impun a fi indeplinite urmatoarele conditii:

a. Existenta elementului obiectiv de ascundere sau dare la o parte, ori de nedeclarare la inventar a unor bunuri din succesiune de catre un succesibil. Atat practica judiciara cat si doctrina considera ca integrandu-se in notiunile de ascundere sau dare la o parte orice acte sau fapte de natura a diminua activul succesoral in dauna celorlalti mostenitori sau a creditorilor succesiunii, savarsite in folosul mostenitorului de rea-credinta . Sunt astfel de fapte: ascunderea materiala unor bunuri, care au existat in patrimoniul succesoral, inclusiv a fructelor acestora, nedeclararea unor bunuri cu prilejul intocmirii inventarului succesoral, nedeclararea unor datorii ale succesibilului catre succesiune, prezentarea unui testament falsificat care il avantajeaza pe succesibil si ii defavorizeaza pe ceilalti, prezentarea unui inscris fals cu care se tinde sa se dovedeasca o creanta nereala catre succesiune, nedeclararea unei donatii raportabile sau chiar neraportabile dar supusa reductiunii in favoarea mostenitorilor rezervatari . Existenta acestor bunuri sau valori in patrimoniul succesoral trebuie, evident, dovedita.

Ascunderea sau dosirea de bunuri poate fi exercitata si cu privire la bunurile imobile, ca, de pilda, efectuarea unei donatii deghizate cu privire la un imobil . S-a admis ca fapta ilicita se poate savarsi nu numai dupa deschiderea succesiunii, ci chiar inainte de aceasta, si chiar cu complicitatea defunctului, ca, de pilda, in cazul donatiei unuia dintre mostenitori, deghizata sub aparenta unei vanzari-cumparari, pentru a fi sustrasa reductiunii liberalitatilor excesive . De asemenea, s-a precizat in doctrina ca fapta poate fi comisa inainte sau dupa acceptarea sub beneficiu de inventar a succesiunii

Darea la o parte sau ascunderea bunurilor din succesiune la care se refera art. 703 si art. 712 C. civ. trebuie sa aiba loc clandestin. Sanctiunea prevazuta in textele legale amintite nu se aplica daca comostenitorii au avut cunostinta de existenta bunurilor ascunse sau dosite, ca atunci cand acestea au fost anterior cuprinse intr-un inventar sau au format obiectul unor discutii in vederea partajului amiabil . Drept rezultat al acestor actiuni se realizeaza o imposedare clandestina a unuia dintre mostenitori in defavoarea celorlalti

b. Existenta intentiei de a frauda pe ceilalti mostenitori (elementul subiectiv). Pentru a produce consecintele prevazute de art. 703 si art. 712 C. civ. faptele succesibilului trebuie sa fie savarsite cu intentie frauduloasa de a-i pagubi pe ceilalti mostenitori sau pe creditorii succesiunii. Aceasta acrediteaza ideea unei pluralitati de mostenitori. Cand este vorba de creditorii succesiunii faptele pot proveni si de la un mostenitor unic, care sustrage bunuri ale succesiunii pentru a nu pute fi urmarite de acestia . In acest caz, s-a precizat in doctrina , unicului mostenitor i se poate aplica numai pedeapsa decaderii din dreptul de a renunta la mostenire sau de a accepta mostenirea sub beneficiu de inventar, dar nu i se poate aplica sanctiunea de a nu primi partea sa din bunurile dosite sau sustrase

Potrivit art. 960 alin. (2) si art. 1899 alin. (2) C. civ., dolul nu se prezuma, astfel ca intentia frauduloasa, sau reaua-credinta a succesibilului va trebui sa fie dovedita . Nu este suficienta, asadar, pentru aplicarea prevederilor art. 703 si art. 712 C. civ. simpla omisiune din greseala a unor bunuri din succesiune sau din credinta gresita a succesibilului ca acele bunuri ii apartin . De asemenea s-a precizat in doctrina ca in cazul in care succesibilul care a comis faptele inapoiaza bunurile, din proprie initiativa, inainte de descoperirea lor, sanctiunile preconizate de lege nu se mai aplica. Dar daca succesibilul inceteaza din viata inainte de a inapoia bunurile, aplicarea sanctiunilor prevazute de art. 703 si art. 712 C. civ. nu poate fi inlaturata prin restituirea bunurilor de catre mostenitori , care vor suporta sanctiunea acceptarii tacite.

c. Faptele frauduloase sa fie de natura a pagubei alte persoane. Aplicarea sanctiunilor prevazute de art. 703 si art. 712 C. civ. isi are justificare numai in masura in care actele eredelui sunt de natura a aduce atingere, cum am aratat, drepturilor succesorale ale celorlalti mostenitori sau intereselor legale ale creditorilor succesiunii. Asa fiind, cele doua texte legale nu au aplicare in cazul in care faptele sunt savarsite de catre succesibilul care are drepturi exclusive asupra acelei succesiuni . Astfel, s-a retinut ca sanctiunile prevazute de lege nu sunt aplicabile sotului supravietuitor care a sustras sau a ascuns bunuri ale gospodariei casnice, care, oricum, i se cuveneau numai lui, intrucat venea in concurs numai cu ascendentii si colateralii defunctului, iar acestia nu aveau nici un drept asupra acestora (art. 5 din Legea nr. 319/1944), astfel ca nu puteau fi pagubiti . Tot astfel sanctiunile de care vorbim nu sunt aplicabile nici legatarului cu titlu particular care a savarsit fapte din cele prevazute de art. 703 si art. 712 C. civ. dar bunurile sustrase sunt cele care i se cuvin in mod exclusiv, nefiind supuse reductiunii liberalitatilor excesive

d. Autorul faptelor ilicite trebuie sa aiba calitatea de mostenitor legal, legatar universal sau cu titlu universal si sa lucreze cu discernamant. Asa cum am aratat mai sus, legatarului cu titlu particular nu i se aplica sanctiunile prevazute de art. 703 si art. 712 C. civ. daca bunurile insusite formau obiectul legatului sau si deci ii reveneau in mod exclusiv. Daca a insusit bunuri care nu au format obiectul legatului sau, sau peste obiectul acestuia, el are situatia oricarui tert. La randul sau nici el nu are interesul sa ceara aplicarea sanctiunii acceptarii fortate fata de mostenitorii universali sau cu titlu universal, daca acestia au comis faptele prevazute de lege

Faptele ilicite trebuie sa fie savarsite de un mostenitor cu capacitate delictuala, adica sa fi avut discernamant. In cazul persoanelor care au implinit 14 ani si nu au fost puse sub interdictie discernamantul se prezuma, iar in cazul celor sub 14 ani sau al celor care au fost pusi sub interdictie trebuie dovedit. In consecinta sanctiunea acceptarii fortate se aplica si minorului sau persoanei puse sub interdictie daca se dovedeste ca au avut discernamant in momentul comiterii faptei, astfel ca acceptarea mostenirii nu va fi sub beneficiu de inventar ci pura si simpla

In cazul in care la comiterea faptei de sustragere de bunuri din succesiune au participat, mai multi mostenitori pentru a-i frauda pe ceilalti sau pe creditori sanctiunea li se aplica tuturor, iar raspunderea lor delictuala va fi solidara, potrivit art. 1003 C. civ.

Efectele incalcarii art. 703 si 712 C. civ. Asa cum rezulta din cele expuse mai sus, incalcarea prevederilor legale mentionate atrage doua sanctiuni:

- mostenitorul vinovat este considerat ca a acceptat pur si simplu mostenirea, neputand sa o accepte sub beneficiu de inventar si nici sa renunte la ea; si

- mostenitorul vinovat nu poate primi nimic din bunurile sustrase sau dosite.

Asadar, mostenitorul vinovat, fiind considerat ca acceptant pur si simplu al mostenirii va raspunde pentru datoriile si sarcinile succesiunii si cu propriile bunuri (ultra vires hereditatis), in proportie cu cota sa de mostenire. Sanctiunea intervine nu numai cand succesorul nu si-a manifestat in nici un mod optiunea, dar si atunci cand a acceptata-o sub beneficiu de inventar, beneficiu care se pierde ca urmare a sanctiunii aplicate. Sanctiunea se aplica si atunci cand mostenitorul a renuntat anterior la mostenire, dar mostenirea nu a fost acceptata de ceilalti mostenitori, cu alte cuvinte atata timp cat renuntarea nu este irevocabila

Succesibilul vinovat neputand primi nimic din bunurile dosite sau sustrase, acestea urmeaza a se imparti intre ceilalti mostenitori, potrivit cotelor ce li se cuvin din acea mostenire. Raspunderea sa fata de creditori, cum am precizat mai sus, se mentine proportional cu cota din succesiune ce i s-ar fi cuvenit daca nu ar fi comis faptele ilicite care au atras sanctiunea.

In fine, in doctrina s-a precizat ca dispozitiile art. 703 si art. 712 C. civ. nu au caracter imperativ, astfel ca cei interesati a invoca aceste prevederi pot renunta la aplicarea sanctiunilor pe care le prevad iertandu-i, asadar, pe faptuitori

A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 122.

A se vedea: C. Statescu, op. cit., p. 219; D. Chirica, op. cit., p. 219; Fr. Deak, op. cit., p. 457.

A se vedea Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 707/1989, in R.R.D. nr. 3/1990, p. 65-66.

A se vedea Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 778/1962, in C.D. 1962, p. 162.

A se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 458.

A se vedea Trib. Suprem, col. civ., decizia nr. 768/1963, in J.N. nr. 10/1964, p. 116; C.S.J., sectia civila, decizia nr. 2193/1990, in Deciziile C.S.J. 1990-1992, p. 114-

A se vedea: C. Statescu, op. cit., p. 219-220; D. Chirica, op. cit., p. 220; Trib. jud. Suceava, decizia civila nr. 1092/1983, in R.R.D. nr. 3/1984, p. 72.

A se vedea Trib. jud. Suceava, decizia civila nr. 1092, supra cit.

A se vedea: Trib. jud. Tulcea, decizia civila nr. 110/1975, in R.R.D. nr. 11/1976, p. 62; Trib. jud. Timis, decizia civila nr. 849/1977, in R.R.D. nr. 12/1977, p. 49; Trib. jud. Suceava, decizia nr. 830/1983, in R.R.D. nr. 1/1984, p. 59.

A se vedea: Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 61/1972, citata de I. Mihuta, in Probleme de drept din practica Tribunalului Suprem, sectia civila, in R.R.D. nr. 12/1973, p. 118; N. Rosu, S. Lazar, Nota critica la decizia civila nr. 644/1973 a Trib. Jud. Vrancea, in R.R.D. nr. 2/1975, p. 51-52.

Folosirea de catre sotul supravietuitor a bunurilor dobandite in timpul casatoriei, daca nu este completata si de alte acte din care sa rezulte intentia neindoielnica de acceptare a succesiunii nu poate constitui o acceptare tacita. A se vedea, in acest sens, Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 1108/1971, in C.D. 1971, p. 108; decizia nr. 1792/1989, in Dreptul nr. 7/1990, p. 67. Tot astfel, in cazul succesibilului coindivizar cu defunctul, pentru a putea conchide daca folosirea bunului de catre succesibil poate fi considerata o acceptare tacita a succesiunii, trebuie limpezita intentia sa, in sensul daca foloseste bunul in calitatea sa de coidivizar sau in calitate de succesor. A se vedea, in acest sens, Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 277/1986, in C.D. 1986, p. 79-80.

A se vedea: Trib. Suprem, col. civ., decizia nr. 808/1959, in Repertoriu I, p. 445; decizia nr. 490/1970, in C.D., 1970, p. 164-166; decizia nr. 727/1975, in Repertoriu II, p. 199; decizia nr. 1154/1986, in C.D. 1986, p. 88-90; decizia nr. 1503/1988, in R.R.D. nr. 3/1989, p. 66; decizia nr. 1792/1989, in Dreptul nr. 7/1990, p. 67.

A se vedea, in acest sens, M. Eliescu, op. cit., p. 123-124; Trib. Jud. Tulcea, decizia civila nr. 110/1975, supra cit.; Trib. jud. Timis, decizia civila nr. 849/1977, in R.R.D. nr. 12/1977, p. 49; Trib. jud. Satu Mare, decizia civila nr. 507/1979, cu Nota de H. A. Ungur, in R.R.D. nr. 10/1981, p. 58-60.

Instrainarea unui bun din masa succesorala, de catre succesibilul care credea gresit ca bunul este proprietatea sa, nu echivaleaza cu acceptarea tacita a mostenirii. Daca insa bunul nu era al celui care lasa mostenirea, ci acesta il detinea numai cu titlu precar (depozit, locatiune etc.) iar succesibilul dispune de el cu convingerea ca bunul face parte din mostenire, se va considera ca el a acceptat tacit mostenirea. A se vedea, in acest sens, M. Eliescu, op. cit., p. 126.

A se vedea: Trib. Jud. Salaj, decizia civila nr. 82/1986, in R.R.D. nr. 8/1986, p. 74; Notariatul de stat al raionului T. Vladimirescu, incheierea succesorala nr. 324/1958, in L.P. nr. 7/1958, p. 117.

Vanzarea, cu autorizarea justitiei, a obiectelor supuse stricaciunii sau a caror conservare ar fi prea oneroasa, potrivit art. 707 C. civ., facuta de catre succesibil, asa cum am precizat mai sus, nu constituie act de acceptare tacita a succesiunii, fiind incadrat de catre legiuitor in categoria actelor de administrare provizorie in sensul art. 690 C. civ.

A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 126; Fr. Deak, op. cit., p. 464. Contra E. Safta-Romano, op. cit., p. 103.

A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 126-127.

A se vedea C.S.J., sectia civila, decizia nr. 2193/1990, in Deciziile C.S.J. 1990-1992, p. 115.

A se vedea Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 61/1972, in Repertoriu II, p. 200.

A se vedea M.B. Cantacuzino, op. cit., p. 249.

A se vedea H. Mazeaud, J. Mazeaud, L. Mazeaud, op. cit., p. 871; E. Safta-Romano, op. cit., p. 109.

A se vedea E. Safta-Romano, op. cit., p. 109.

A se vedea: Trib. Suprem, col. civ., decizia nr. 808/1959, in Repertoriu I, p. 445; decizia nr. 490/1970, in C.D. 1970, p. 164-166; decizia nr. 1154/1986, in C.D. 1986, p. 88-90; decizia nr. 1792/1989, in Dreptul nr. 7/1990, p. 67; Trib. Jud. Suceava, decizia civila nr. 1092/1983, in R.R.D. nr. 3/1984, p. 72.

A se vedea D. Chirica, op. cit., p. 222.

A se vedea: Fr. Deak, op. cit., p. 469; Trib. reg. Dobrogea, decizia civila nr. 25/1962, in J.N. nr. 2/1963, p. 150. In sensul ca plata acestor taxe nu reprezinta un act de acceptare a mostenirii intrucat este un act urgent si necesar savarsit pentru a evita urmarirea silita, a se vedea, M. Eliescu, op. cit., p. 1245. Pentru o enumerare mai ampla a actelor care echivaleaza cu acceptarea tacita a mostenirii, a se vedea, E. Safta-Romano, Probleme teoretice si practice privind acceptarea tacita a succesiunii, in Dreptul, nr. 12/1991, p. 29-32.

A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 125.

A se vedea: Trib. Suprem, col. civ., decizia nr. 2070/1956, in C.D. 1956, vol. I, p. 345; decizia nr. 814/1956, in C.D. 1956, vol I, p. 336; decizia nr. 2007/1988, in R.R.D. nr. 7/1989, p. 70. Simpla mentiune a organului instrumentator cu prilejul incheierii unui inventar, fara ca succesibilul sa fi semnat acel inventar, nu constituie act de acceptare a mostenirii, nefiind facut de catre succesibil. Acceptarea ar fi fost valabila daca succesibilul ar fi semnat procesul-verbal de inventar in calitate de mostenitor. A se vedea Trib. pop. rai. Campulung, sentinta civila nr. 743/1955, in J.N. nr. 5/1955, p. 941, cu Nota de A. Zaharia. Nici simpla infatisare la notar a unui succesibil care a fost citat in urma cererii de eliberare a certificatului de mostenitor introdusa de alt succesibil nu poate fi considerata acceptare tacita a mostenirii. A se vedea Trib. pop. rai., Campulung Moldovenesc, sentinta civila nr. 800/1955, in L.P. nr. 8/1955, p. 941. Actele facute de un succesibil in calitate de executor testamentar si nu de mostenitor al defunctului nu pot constitui acte de acceptare tacita a mostenirii. A se vedea E. Safta-Romano, op. cit., p. 98.

A se vedea: D. Chirica, op. cit., p. 219; Fr. Deak, op. cit., p. 467; E. Safta-Romano, op. cit., p. 106.

A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 123; E. Safta-Romano, op. cit., p. 97-98; Fr. Deak, op. cit., p. 459; Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 1411/1973, in C.D. 1973, p. 183.

A se vedea: Gh.D. Dimitrescu, Acceptarea tacita a succesiunii de catre legatarul universal, in R.R.D. nr. 4/1972, p. 78-79; E. Safta-Romano, op. cit., p. 101-102; D. Chirica, op. cit., p. 225; Fr. Deak, op. cit., p. 460. Acceptarea tacita se poate realiza nu numai de catre legatarul universal sau de cel cu titlu universal ci de catre legatarul cu titlu particular, ca de pilda, cand acesta preia bunul individual-determinat sau il instraineaza.

A se vedea Trib. jud. Ilfov, decizia civila nr. 590/1970, cu Nota de G. S. Mateescu si E. Chele, in R.R.D. nr. 10/1971, p. 123 si urm.

A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 130-131. Nu are importanta daca faptele de sustragere sau ascundere de bunuri imbraca caracter penal. A se vedea, in acest sens, Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 2520/1989, in Dreptul nr. 8/1990, p. 79.

A se vedea: Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 2520/1989, supra cit.; C.S.J., sectia civila, decizia nr. 1979/1992, in Deciziile C.S.J., 1990-1992, p. 119-

A se vedea: I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit., p. 291-292; M. Eliescu, op. cit., p. 130; D. Chirica, op. cit., p. 227; C.S.J., sectia civila, decizia nr. 622/1990, in Dreptul nr. 9-12, 1990, p. 236-237.

A se vedea C.S.J., sectia civila, decizia nr. 1979/1992, supra cit.

A se vedea C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit., p. 456.

A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 129; Fr. Deak, op. cit., p. 472.

A se vedea Fr. Deak, loc. cit.

A se vedea: Trib. Suprem, col. civ., decizia nr. 1238/1955, in C.D. 1955, vol. I, p. 185; C.S.J., sectia civila, decizia nr. 1979/1992, supra cit.

A se vedea D. Chirica, op. cit., p. 227.

A se vedea C.S.J., sectia civila, decizia nr. 622/1990, supra cit.

A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 129. S-a sustinut si opinia ca aplicarea sanctiunii prevazuta de art. 703 C. civ. are loc numai cand exista cel putin doi mostenitori. A se vedea in acest sens E. Safta-Romano, op. cit., p. 114.

A se vedea H. Mazeaud, L. Mazeaud, J. Mazeaud, op. cit., p. 874.

A se vedea C.S.J., sectia civila, decizia nr. 1979/1992, supra cit.

A se vedea: Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 2903/1974, in Repertoriu II, p. 199-200; C.S.J., sectia civila, decizia nr. 622/1991, supra cit., decizia nr. 1031/1991, in Dreptul, nr. 1/1992, p. 107.

A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 131.

A se vedea H. Mazeaud, L. Mazeaud, J. Mazeaud, op. cit., p. 876.

A se vedea: D. Alexandresco, op. cit., vol. III, p. 329; D. Chirica, op. cit., p. 229; Fr. Deak, op. cit., p. 474.

A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 129; Trib. Capitalei, col. II civ., decizia nr. 3109/1956 cu Nota de D. Rizeanu, in L.P. nr. 5/1957, p. 607; Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 1349/1983, in C.D. 1983, p. 90-92. Sotul supravietuitor, desi succesor universal nu raspunde cu bunurile la care se refera art. 5 din Legea nr. 319/1944 nici fata de creditorii succesiunii decat daca creantele acestora nu pot fi satisfacute din celelalte bunuri ale succesiunii, inclusiv partea care i se cuvine sotului supravietuitor din acea succesiune. A se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 474.

Nici legatarul cu titlu particular nu raspunde, in principiu, fata de creditori, bunurile ce formeaza obiectul legatului neputand fi urmarite decat daca creantele nu pot fi satisfacute din valoarea patrimoniului succesoral de catre succesorii universali si cu titlu universal (art. 775 C. civ.). A se vedea Fr. Deak, loc. cit.

A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 129; Fr. Deak, op. cit., p. 475.

A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 131; Fr. Deak, loc. cit.

A se vedea: I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit., p. 293; M. Eliescu, op. cit., p. 130; C. Statescu, op. cit., p. 221; D. Chirica, op. cit., p. 230. Contra D. Alexandresco, op. cit., vol. III, p. 329.

A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 131; D. Chirica, op. cit., p. 230.