CONTINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

Cel de-al doilea element al structurii raportului juridic civil in reprezinta continutul acestuia, care se exprima prin drepturile subiectului activ si obligatiile corelative ce revin subiectul pasiv, acestea conditionandu-se reciproc deoarece natura si intinderea dreptului civil determina direct natura si intinderea obligatiei corelative. Drepturile civile formeaza latura activa a continutului raportului juridic civil, iar obligatiile civile alcatuiesc latura pasiva a acestuia, existenta loc concomitenta fiind obligatorie.

Sectiunea I - Drepturile civile subiective.

Nici legea generala si nici cea speciala nu cuprind o definitie a dreptului civil subiectiv, revenind doctrinei sarcina de a defini aceasta notiune. Retinem definitia dreptului subiectiv civil ca fiind cea potrivit careia acesta exprima posibilitatea subiectului activ, recunoscuta de normele dreptului civil obiectiv, in virtutea careia el poate avea, in limitele determinate de lege, o anumita conduita si poate pretinde subiectului pasiv sa aiba o conduita corespunzatoare - adica sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva -, iar la nevoie sa apeleze la forta coercitiva a statului.

Dreptul civil subiectiv - analizat ca o posibilitate teoretica - nu se confunda cu exercitarea efectiva a acestuia, astfel incat dreptul nu este identic cu conduita subiectului activ, fiind insa si situatii de exceptie, in care un astfel de drept implica si obligatia exercitarii lui efective (titularului nefiindu-i permis sa renunte la aceasta oportunitate).

# 1. Clasificarea drepturilor civile subiective.

Drepturile civile subiective se clasifica dupa mai multe criterii:

1.1.In functie de opozabilitatea lor, drepturile civile subiective sunt absolute si relative.

Dreptul absolut este acel drept civil subiectiv in virtutea caruia titularul sau poate avea o anumita conduita fara a fi necesar sa se faca apel la o alta persoana pentru realizarea acestuia, tuturor celorlalte persoane revenindu-le obligatia generala si negativa de a nu face nimic de natura a-i aduce atingere.

Sunt drepturi absolute drepturile civile subiective nepatrimoniale si cele reale.

Acestor drepturi le sunt caracteristice urmatoarele trasaturi:

in cadrul unui raport juridic ce cuprinde un drept absolut este determinat doar titularul acestuia, subiecte pasive fiind toate celelalte subiecte;

obligatia corelativa unui astfel de drept are intotdeauna acelasi continut constand intr-o obligatie negativa de a nu face nimic de natura sa aduca atingere exercitarii dreptului ce apartine unui titular determinat;

dreptul este opozabil tuturor - erga omnes - toate celelalte subiective fiind tinute sa-l respecte (exceptiile sunt reglementate in mod expres);

de principiu, actiunile in justitie prin care este valorificat un astfel de drept sunt imprescriptibile extinctiv.

Dreptul relativ este acel drept civil subiectiv in virtutea caruia subiectul activ determinat - creditorul - are posibilitatea de a pretinde de la subiectul pasiv, de asemenea determinat - debitorul -, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

Sunt drepturi relative drepturile de creanta, caracterizate prin urmatoarele trasaturi:

atat subiectul activ cat si subiectul pasiv sunt determinate din momentul nasterii raportului juridic;

obligatia corelativa unui drept subiectiv relativ poate consta in a da, a face sau a nu face ceva, deducandu-se ca acest continut al obligatiei corelative difera de la un raport juridic civil la altul;

dreptul relativ este opozabil doar fata de subiectul activ al raportului juridic civil concret;

actiunile prin care sunt valorificate drepturile relative sunt prescriptibile extinctiv (exceptiile fiind expres reglementate de lege).

1.2.In functie de natura continutului lor, drepturile civile subiective sunt

patrimoniale si nepatrimoniale.

1.2.1.Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi civile subiective care au un continut economic, fiind evaluabile in bani, astfel incat fac parte din patrimoniul persoanei.

Sunt patrimoniale drepturile reale si drepturile de creanta.

Dreptul real este acel drept civil subiectiv patrimonial in virtutea caruia titularul sau poate exercita atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra unui bun in mod direct si nemijlocit, fara a fi necesara interventia unei alte persoane.

Numarul drepturilor reale este limitat, acestea fiind in mod expres reglementate de lege, astfel de drepturi neputand fi constituite prin simpla vointa a participantilor la raportul juridic civil.

Dreptul real confera titularului sau un drept de urmarire si un drept de preferinta. Dreptul de urmarire reprezinta o posibilitate recunoscuta titularului de a pretinde bunul din mainile oricui s-ar afla - deci chiar din posesia unei persoane cu care nu se afla intr-un raport obligational direct, ci doar in raportul juridic ce contine dreptul real -, iar dreptul de preferinta este posibilitatea pe care dreptul real accesoriu o confera titularului dreptului de creanta principal de a avea prioritate fata de toti ceilalti creditori pentru a obtine satisfacerea creantei sale, prin urmarirea bunului asupra caruia poarta acest drept real.

Pot fi distinse doua feluri de drepturi reale - cele principale si cele accesorii.

Drepturile reale principale au o existenta de sine statatoare, soarta lor nedepinzand de vreun alt drept, in timp ce drepturile reale accesorii nu au un astfel de statut, ele presupunand existenta unor drepturi de creanta a caror indeplinire de catre debitor o garanteaza. Sunt drepturi reale principale dreptul de proprietate, dezmembramintele acestuia, dreptul de administrare, dreptul de folosinta si sunt drepturi accesorii dreptul de gaj, dreptul de ipoteca, privilegiile generale sau speciale, precum si dreptul de retentie.

Dreptul de creanta este acel drept subiectiv, patrimonial, in temeiul caruia subiectul activ determinat - creditor - ii poate pretinde subiectului pasiv - debitor - sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

Numarul drepturilor de creanta nu este nici limitat si acestea nu sunt enumerate de lege, iar ele nu confera titularului nici un drept de urmarire si nici un drept de preferinta, ci doar un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.

1.2.2.Drepturile nepatrimoniale sunt acele drepturi subiective care nu au continut economic si nu sunt evaluabile in bani, astfel incat nu pot fi incluse in patrimoniul titularului lor.

Pot fi distinse trei categorii de drepturi civile subiective nepatrimoniale:

drepturi nepatrimominale care privesc existenta si integritatea fizica si morala a persoanei (denumite si drepturi personale umane);

drepturi care privesc elementele sau atributele de identificare a persoanei;

drepturile care privesc latura nepatrimoniala a drepturilor de creatie intelectuala.

1.3.Dupa corelatia dintre ele, drepturile civile subiective pot fi principale

si accesorii.

Sunt drepturi principale acelea care au o existenta de sine statatoare, in sensul ca nasterea, valabilitatea, modificarea si stingerea lor nu sunt conditionate de existenta valabila a vreunui alt drept.

Un astfel de drept principal da nastere in mod direct la un drept de actiune, titularul lui putand avea o anumita conduita sau putand sa pretinda unui alt subiect de drept o conduita oarecare, in caz de neexecutare putand fi solicitata interventia fortei coercitive a statului.

Sunt drepturi accesorii acelea care nu au o existenta de sine statatoare, fiintand pe langa un alt drept de a carui existenta valabila depinde nasterea, existenta, modificarea si stingerea lor. Acestea nu dau niciodata nastere in mod direct unui drept la actiune in justitie.

1.4.Dupa siguranta oferita titularilor, drepturile civile subiective sunt pure si simple, afectate de modalitati, eventuale si viitoare.

Sunt drepturi civile subiective pure si simple cele care confera titularilor o deplina siguranta, producandu-si efectele imediat dupa nasterea lor, in mod definitiv si irevocabil.

Sunt drepturi civile subiective afectate de modalitati cele care nu ofera o astfel de siguranta deplina titularilor, existenta sau exercitiul lor depinzand de un eveniment viitor, care poate fi sigur sau nesigur sub aspectul realizarii.

Sunt drepturi civile subiective eventuale cele carora le lipseste unul din componentele necesare existentei lor, pe aceasta scara ierarhica oferind un grad si mai redus de siguranta titularului.

Drepturile civile subiective viitoare nu au nici obiect si nici subiect, iar in momentul analizei nu se poate cunoaste daca aceste elemente vor exista sau nu la un moment dat.

CAIET DE SEMINAR 1

Problema 1

Dreptul absolut.

Dreptul de proprietate - este determinat titularul acestuia astfel: Barbulescu detine in proprietate imobilul situat in Caracal, str. T. Arghezi, nr. 11. Subiectelor nedeterminate le revine obligatia negativa generala de a nu face nimic din ceea ce ar putea sa il impiedice pe Barbulescu sa-si exercite dreptul de proprietate: Ionescu nu poate sa intre in casa proprietarului, nu poate sa puna flori in gradina acestuia, nu isi poate muta gardul ce desparte cele doua proprietati, nu poate culege merele din pomii ce se afla in gradina casei lui Barbulescu si in nici un caz nu poate vinde unui tert aceasta casa. Toate posibilitatile enumerate sunt deschise numai proprietarului, corelativ subiectului pasiv revenindu-i aceasta obligatie generala negativa.

Atentie! Drepturilor absolute le corespunde aceeasi obligatie negativa generala - de a nu face nimic de natura sa impiedice pe titular sa-si exercite dreptul.

O situatie de exceptie privind opozabilitatea erga omnes: dreptul nepatrimonial de autor este protejat la nivel international prin Conventia de la Berna, aceasta conventie fiind insa aplicabila doar pentru tarile semnatare, astfel incat doar cetatenii acestor state pot beneficia de avantajele acestei protectii si doar acestora putandu-le fi opus un astfel de drept nepatrimonial de autor. In cazul in care se solicita recunoasterea unui drept nepatrimonial de autor fata de cetatenii unor tari care nu au aderat la Conventia de la Berna, se impune urmarea procedurii nationale din statul respectiv, altminteri dreptul nefiind opozabil cetatenilor acestui stat.

Dreptul relativ.

Barbulescu ii da lui Ionescu cu titlu de imprumut 1.000.000 lei. Dreptul lui Barbulescu de a primi banii inapoi este opozabil numai lui Ionescu, ambele subiecte fiind determinate din momentul nasterii raportului juridic. Dreptului titularului ii corespunde o obligatie concreta de restituire a sumei imprumutate. Daca Barbulescu i-ar fi dat lui Ionescu o masina pe care sa o foloseasca in interes personal pentru a parcurge un drum pana la Pitesti si inapoi, obligatia consta in restituirea masinii. Daca Barbulescu ii vindea lui Ionescu o masina, dreptului de a incasa pretul ii corespundea obligatia de plata a acestuia, iar dreptului de a prelua imobilul ii corespundea obligatia vanzatorului de a preda bunul. Deci, fiecarui drept relativ ii corespunde o obligatie concreta, care difera de la caz la caz, singura generalizare putandu-se face in sensul ca uneori este vorba de obligatii de a da, alteori de obligatii de a face, iar alteori de obligatii de a nu face.

Problema 2.

Patrimoniul desemneaza totalitatea drepturilor si obligatiilor cu continut economic, evaluabile in bani, care apartin unei persoane. Nu intereseaza ca la un moment dat valoarea laturii pasive poate fi mai mare decat valoarea celei active, in orice moment al existentei sale persoana (fizica sau juridica) avand un patrimoniu. Acesta nu se transmite in intregul sau decat in cazul decesului, pe calea succesiunii legale sau testamentare, sau in cazul persoanei juridice printr-unul din modurile de reorganizare. Este posibil insa ca la un moment dat anumite drepturi patrimoniale sa fie instrainate in favoarea unor terti prin acte juridice.

Drepturilor patrimoniale le este caracteristic si faptul ca pot fi exercitate si prin reprezentare, aceasta putand fi legala (cazul minorului reprezentat de tutore) sau conventionala (prin mandatar).

Dreptul real.

Sunt drepturi reale: principale:

dreptul de proprietate - definit de art. 480 Cod civil ca fiind dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege; acesta confera titularului posesia, folosinta si dispozitia asupra bunului respectiv; in prezent proprietatea poate fi publica sau privata, in functie de titular;

dezmembramintele dreptului de proprietate reprezinta drepturi reale care confera titularului doar o parte din atributele detinute de proprietar, niciodata neconferind insa dreptul de dispozitie asupra bunului, acesta revenind exclusiv proprietarului; sunt dezmembraminte alte dreptului de proprietate: dreptul de uzufruct (dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, intocmai ca insusi proprietarul lor, insa cu indatorirea de a le conserva substanta - art. 517 Cod civil), dreptul de uz (dreptul titularului de a folosi si de a culege fructele unui bun ce apartine altui proprietar, doar pentru nevoile lui si ale familiei lui, art. 571 Cod civil), dreptul de abitatie (care este o varietate a uzului avand ca obiect o casa de locuit), servitutile (care sunt sarcini impuse asupra unui imobil pentru uzul si utilitatea unui imobil avand un alt proprietar - art. 576 Cod civil) si superficia (dreptul care cuprinde dreptul de proprietate pe care il are o persoana asupra constructiilor, plantatiilor sau altor lucrari ce se afla pe un teren ce apartine unei alte persoane, precum si dreptul de folosinta asupra terenului respectiv);

dreptul de administrare al regiilor autonome si al institutiilor publice asupra unor bunuri ce se gasesc in patrimoniul statului;

dreptul de folosinta asupra unor terenuri atribuite unor societati comerciale;

dreptul de folosinta asupra unor terenuri atribuite persoanelor fizice pentru construirea de locuinte;

dreptul de folosinta gratuita, pe termen limitat, al societatilor si institutiilor de utilitate publica sau de binefacere.

Dreptul de urmarire conferit titularului dreptului real se valorifica astfel: X

este proprietarul unui imobil si plecand sa lucreze mai multi ani in strainatate, ii permite lui Y sa locuiasca in imobilul respectiv, cu conditia de avea grija ca acesta sa nu se degradeze, si sa achite toate taxele si impozitele aferente. Dupa aproximativ un an Y instraineaza imobilul in favoarea lui Z, incasand pretul. X, revenind in tara, in virtutea dreptului de proprietate care ii confera un drept de urmarire, poate sa solicite predarea bunului de la Z, si chiar daca acesta l-ar fi instrainat lui W, si de la acesta din urma, in ciuda faptului ca intre X si Z sau intre X si W nu exista un raport juridic direct in afara celui nascut din proprietatea lui X asupra imobilului, dreptul acestuia fiind opozabil erga omnes.

Dreptul de urmarire poate fi exercitat chiar si in cazul in care proprietatea vizeaza un bun mobil, situatie in care, de regula, posesia face dovada proprietatii (potrivit art. 1909 Cod civil, lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fara sa fie trebuinta de vreo curgere de timp). Astfel, daca bunul a fost pierdut sau furat, proprietarul poate sa pretinda inapoierea lui, in anumite conditii, chiar de la o persoana care l-a cumparat dintr-un targ..

Dreptul de preferinta intereseaza in special in cazul drepturilor reale accesorii. Un creditor are de regula un gaj general asupra bunurilor debitorului sau, ceea ce face ca in cazul in care un debitor datoreaza sume de bani mai multor creditori, acestia sa suporte in mod proportional insolvabilitatea debitorului. Daca aceasta datorie este garantata printr-un drept real accesoriu, creditorul respectiv va avea o situatie privilegiata fata de alti creditori. Daca X datoreaza sume de bani in favoarea lui Y - creditor ipotecar, Z - creditor gajist si W - creditor chirografar, in momentul in care se va trece la vanzarea bunurilor lui X, din pretul obtinut din vanzarea imobilului va fi platit Y, din pretul obtinut din vanzarea autoturismului va fi platit Z, iar din diferentele ramase (in masura in care mai raman sume disponibile) va fi platit W, chiar daca valoarea creantei acestuia este mult superioara valorii creantelor celorlalti doi creditori.

Atentie! Dreptul real accesoriu insoteste intotdeauna un drept principal de creanta, niciodata neinsotind un drept principal real.

Sunt drepturi reale accesorii: dreptul de gaj (sau amanetul) care este o garantie reala mobiliara, dreptul de ipoteca - este o garantie reala imobiliara, privilegiile, care pot fi generale - in privinta tuturor bunurilor debitorului - sau speciale - mobiliare ori imobiliare - precum si dreptul de retentie - in virtutea caruia cel ce detine un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie sa-l restituie, are dreptul sa retina lucrul respectiv, pana ce titularul ii va plati sumele cheltuite cu conservarea, intretinerea sau imbunatatirea bunului.

Exemple:

1.X ii acorda un imprumut lui Y, ce este garantat cu un autoturism. Daca Y nu va restitui suma datorata la termenul stipulat, in anumite conditii si cu respectarea unei procedurii expres reglementate, X va putea obtine vanzarea silita a autoturismului, iar din pretul obtinut ii va fi restituita suma datorata.

2.X ii acorda un imprumut lui Y, ce este garantat cu un apartament; in cazul executarii silite, din pretul obtinut in urma vanzarii apartamentului va fi restituit imprumutul.

3.Privilegiile generale, reglementate de art. 1727, 1729 Cod civil, permit achitarea cu prioritate a unor datorii ale debitorului, inaintea altor creante.

4.Privilegii speciale, reglementate de art. 1730 Cod civil (asupra bunurilor mobile) si de art. 1737 Cod civil (asupra anumitor bunuri imobile).

Dreptul subiectiv accesoriu depinde intotdeauna de dreptul civil principal; astfel, daca dreptul principal se stinge, se va stinge si dreptul accesoriu. Un aspect care trebuie bine inteles este ca actiunea prin care se valorifica dreptul de creanta - principal - este o actiune prescriptibila, iar prin neexercitarea acestei actiuni in termenul de prescriptie se va pierde dreptul la actiune in sens material. In aceste conditii faptul ca dreptul real accesoriu este de principiu imprescriptibil este irelevant, deoarece stingandu-se dreptul la actiune in sens material privind valorificarea dreptului principal, titularul nu mai poate valorifica nici dreptul accesoriu. Astfel, daca X ii da cu titlu de imprumut lui Y o suma de bani ce trebuie restituita la 1 mai 2001, in cazul in care Y nu isi respecta obligatia, X are un termen de 3 ani in care poate solicita obtinerea unei hotarari judecatoresti, cu valoare de titlu executoriu, in temeiul careia poate cere interventia executorului in vederea vanzarii silite a unor bunuri ce-i apartin lui Y, din pretul obtinut stingandu-se creanta. Daca actiunea nu este formulata in termenul de 3 ani, chiar daca restituirea imprumutului a fost garantata printr-o clauza ipotecara, aceasta va fi lipsita de eficienta deoarece nu se mai poate porni executia silita, in lipsa unui titlu executoriu ce nu mai poate fi obtinut.

Problema 3.

Dreptul de creanta este identificat si prin expresia drept personal, in opozitie cu dreptul real. Drepturile de creanta sunt nelimitate, ele putand fi stabilite prin acordul de vointa al partilor. Astfel, partea se poate obliga sa spele geamuri pentru cineva, sa-i plimbe cainii, sa-i curete autoturismul, sa-i amenajeze gradina etc.

Atentie! Nu confundati dreptul de creanta cu dreptul de a incasa o suma de bani. Potrivit definitiei, in temeiul dreptului pe care il detine, titularul poate pretinde subiectului pasiv sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, deci nu se limiteaza doar la obligatia de restituire a unui imprumut.

Problema 4.

Din categoria drepturilor nepatrimoniale distingem:

-cele care privesc existenta si integritatea fizica si morala a persoanei: dreptul la viata, dreptul la sanatate, dreptul la integritate fizica, dreptul la libertate, dreptul la onoare, la cinste, la reputatie, la secretul vietii personale etc.;

-cele care privesc elementele de identificare a persoanei: dreptul la nume, la pseudonim, la domiciliu, respectiv dreptul la denumire, la sediu etc.;

-cele care privesc latura nepatrimoniala a drepturilor de creatie intelectuala: dreptul de a fi recunoscut creatorul unei inventii, autorul unei opere literare, muzicale etc. Trebuie facuta distinctia intre latura nepatrimoniala si cea patrimoniala deoarece un inventator poate sa instraineze dreptul de utilizare a inventiei in schimbul unei redevente lunare, la fel cum un pictor isi vinde tabloul primind un pret in schimbul acestuia. Indiferent unde se va afla tabloul si oricand pictorul respectiv va fi recunoscut ca fiind autor al lucrarii, ceea ce nu inseamna insa ca ar putea sa-l revendice odata ce l-a vandut.

Drepturile nepatrominale nu fac parte din patrimoniul titularului, astfel incat nu sunt cesibile prin acte juridice si nu se transmit pe calea mostenirii, iar

pe de alta parte ele pot fi exercitate doar personal, nu si prin reprezentare.

Drepturile nepatrimoniale sunt intotdeauna principale.

Problema 5.

Daca X incheie un contract de inchiriere cu Y vizand un apartament, iar actul este pur si simplu, Y se va putea imediat muta in apartamentul respectiv, iar X va putea imediat sa incaseze chiria. Daca actul este afectat de termen, Y se va putea muta doar de la data inserata in contract, sau dimpotriva, va putea locui in apartament doar pana la data stipulata in contract.

Un drept eventual este cel care vizeaza repararea unui prejudiciu ce s-ar produce in viitor (riscurile asigurate de regula sunt generatoare de drepturi eventuale - X se asigura pentru ca in cazul in care va produce un prejudiciu printr-un accident, asiguratorul sa acopere valoarea acestui prejudiciu).

# 2. Recunoasterea si ocrotirea drepturilor civile subiective

De principiu, recunoasterea drepturilor civile subiective este oglindita de prevederile art. 1 si 2 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, potrivit carora aceste drepturi sunt recunoscute in scopul de a se satisface interesele personale, materiale si culturale, in acord cu interesul obstesc si potrivit legii si regulilor de convietuire sociala, respectiv in vederea asigurarii cresterii bunastarii materiale prin dezvoltarea puterii economice a tarii - in cazul persoanelor juridice.

In mod concret, recunoasterea drepturilor civile subiective se realizeaza prin reglementari speciale, specifice unor categorii diferite de drepturi. Majoritatea drepturilor reale si de creanta se regasesc in reglementari ale Codului civil, Decretul nr. 31/1954 recunoaste o parte a drepturilor nepatrimoniale - in special a celor strict legate de persoana subiectului de drept, si in mod indiscutabil Constitutia este cea care asigura baza recunoasterii principalelor drepturi patrimoniale.

Sub aspectul apararii acestor drepturi subiective civile, aceasta isi are temeiul intr-un principiu general al dreptului civil, si anume cel al ocrotirii intereselor legitime ale persoanelor, consacrat de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954.

De principiu, drepturile civile subiective sunt respectate de buna voie, dar in masura in care are loc totusi o incalcare a acestora titularii nu isi vor putea face singuri dreptate. Explicatia acestei stari de fapt reflecta pozitia de egalitate juridica a partilor in cadrul raportului juridic civil. Dupa cum ne amintim, aceasta pozitie inseamna tocmai faptul ca nici una dintre parti nu are mijloace proprii de constrangere, fiind nevoita sa apeleze la forta de constrangere a statului. Acest ajutor se obtine prin anumite mijloace de ocrotire juridica, fiind evident ca doar recunoasterea dreptului civil subiectiv nu este suficienta.

Mijloacele de ocrotire juridica sunt concretizate in actiunea in justitie, exceptia de procedura si dreptul de a cere executarea silita.

Orice drept civil subiectiv este insotit de dreptul la actiune in justitie, practic aceasta reprezentand cel mai important mijloc legal de protejare prin constrangere judiciara nu numai a drepturilor civile incalcate ci si a intereselor ocrotire de lege.

Exceptia de procedura reprezinta un mijloc procedural de aparare pe care orice parte interesata poate sa o utilizeze, incercand in acest mod sa blocheze pretentiile reclamantului, fara a angaja fondul litigios al cauzei.

Executarea silita reprezinta procedura prin intermediul careia titularul unui drept recunoscut printr-un titlu executoriu poate constrange subiectul pasiv sa aduca la indeplinire prestatia specificata in titlu, fiind ajutat in acest sens de organele de stat competente. Se obtine in acest mod o respectare a dreptului incalcat si, totodata, restabilirea ordinii de drept. Pare a fi executarea silita cea mai evidenta forma de ocrotire a dreptului subiectiv civil deoarece, pe de o parte, aceasta procedura se afla la finalul intregului proces civil, permitand realizarea concreta a obligatiei neexecutate de buna voie de subiectul pasiv, iar pe de alta parte, deoarece interventia organelor de stat competente - executorii judecatoresti - este evidenta. Trebuie subliniat insa faptul ca nici celelalte faze procesuale nu sunt lipsite de interes si de importanta, executarea silita neputand avea loc in lipsa unui titlu executoriu care este format de cele mai multe ori dintr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.

Mai trebuie avute in vedere - in acest context - si reglementarile legale speciale in materie, cum ar fi, de exemplu, cele cuprinse de art. 54 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, care prevad ca persoana care a suferit o atingere a dreptului sau la nume ori pseudonim, la denumire, la onoare, la reputatie, sau in general in legatura cu orice drept personal nepatrimonial, va putea solicita instantei judecatoresti sa dispuna incetarea savarsirii faptei care determina atingerea acestor drepturi.

# 3. Exercitarea drepturilor civile subiective si abuzul de drept.

Spre deosebire de posibilitatea juridica - sinonima cu insusi dreptul civil subiectiv, posibilitatea materializata se reflecta in exercitarea dreptului civil subiectiv, apreciata ca o activitate indreptata spre realizarea satisfacerii intereselor fiecarui titular in temeiul propriului drept. Este simplu de inteles ca aceasta exercitare a unui drept civil subiectiv nu este niciodata obligatorie, oportunitatea acestei activitati fiind lasata la latitudinea subiectului de drept.

Odata, insa, luata hotararea privind exercitarea dreptului si pusa in practica, aceasta trebuie sa fie conforma unor principii exprimate in norme speciale:

drepturile subiective civile pot fi exercitate doar potrivit scopului economic si social pentru care au fost recunoscute (art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954);

in cursul exercitarii dreptului civil subiectiv titularul trebuie sa aiba in vedere respectarea legilor si a moralei (art. 5 Cod civil);

dreptul civil subiectiv trebuie exercitat cu buna credinta si in limitele sale materiale si juridice.

Prin abuz de drept se intelege exercitarea unui drept civil subiectiv

cu incalcarea regulilor specifice acestei activitati prin nesocotirea scopului economic si social pentru care a fost recunoscut, sau cu nesocotirea legii ori a moralei sau cu rea credinta, respectiv cu depasirea limitelor sale.

Trebuie subliniat ca niciodata existenta in sine a dreptului nu poate sa fie abuziva ci doar modul in care acesta este sau nu exercitat, obtinandu-se o deturnare de la finalitatea sociala si economica pentru care el a fost reglementat si garantat.

Cea mai evidenta sanctiune a abuzului de drept o reprezinta refuzul concursului fortei de constrangere a statului, reflectata fie in respingerea actiunii (a exceptiilor invocate) reclamantului, fie prin nepatriciparea organelor competente la executia silita pornita de titularul dreptului.

Este forate important sa atragem atentia ca abuzul de drept nu poate fi confundat cu delictul civil deoarece, pe de o parte, el presupune existenta unui drept civil subiectiv care se exercita insa cu incalcarea limitelor acceptate, pe cand delictul civil este o fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu. Pe de alta parte, prejudiciul nu este esenta abuzului de drept, putand sa existe o exercitare abuziva a dreptului fara sa fie cauzat un prejudiciu unui tert, aspect ce nu se regaseste in cazul delictului civil, in limitele in care una din conditiile raspunderii civile delictuale o reprezinta existenta prejudiciului neacoperit.

Prin institutia juridica a abuzului de drept se urmareste, pe de o parte, asigurarea intangibilitatii intereselor generale, iar pe de alta parte inlaturarea unui egoism ce poate fi intalnit in cazul exercitarii drepturilor civile subiective, urmarindu-se in permanent o armonizare a acestei activitati cu exigentele economice si morale ale societatii.

Doctrina cunoaste doua moduri de abordare a abuzului de drept: conceptia subiectiva si cea obiectiva.

Conceptia subiectiva - sau restrictiva - apreciaza ca nu suntem in fata unui astfel de abuz decat in masura in care actul de exercitiu al dreptului este facut cu intentia de a pagubi un alt subiect de drept.

In ceea ce priveste conceptia obiectiva, aceasta este mai larga, bazandu-se pe ideea ca drepturile civile subiective sunt ocrotite de lege doar in masura in care ele sunt exercitate potrivit destinatiei lor economice si sociale.

In dreptul civil roman este consacrata - in principiu - conceptia obiectiva.

In mod indiscutabil abuzul de drept atrage raspunderea civila, cu privire la natura acestei raspunderi doctrina punand in discutie urmatoarele aspecte:

pe de o parte, ca am fi in situatia unei variante a raspunderii civile delictuale, cu care tinde a se confunda, sustinandu-se ca, in mod concret, abuzul de drept nu se deosebeste de fapta ilicita; in aceasta conceptie, abuzul de drept este considerat a fi prezent in cazul depasirii limitelor exercitarii dreptului subiectiv, situatie in care titularul de drept depaseste granita domeniului ilicitului;

pe de alta parte, se sustine ca abuzul de drept depaseste raspunderea delictuala, el deosebindu-se de fapta ilicita care o angajeaza, concomitent intre acestea existand si numeroase asemanari[3].

Nu trebuie scapat din vedere faptul ca sanctiunile aplicabile in cele doua

cazuri difera. In varianta abuzului de drept instanta de judecata va dispune incetarea exercitarii abuzive a acestuia, iar in caz de neconformare va stabili o amenda civila pentru fiecare zi de intarziere, sumele respective varsandu-se la bugetul statului. In masura in care acest exercitiu abuziv al dreptului determina si un prejudiciu in patrimoniul unui alt subiect de drept, vor putea fi acordate si despagubiri materiale. Cand este vorba de o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, sanctiunea va urmarii intotdeauna repararea prejudiciului patrimonial cauzat victimei.

CAIET DE SEMINAR 2

Problema 1.

X ii preda, cu titlu de imprumut, lui Y suma de 10.000.000 lei, la 1 ianuarie 2001, termenul de restituire fiind 20 iunie 2001. La termenul scadent Y nu restituie banii. Avem un raport juridic stabilit intre X si Y, X fiind titularul dreptului de a I se preda suma de bani, corelativa acestui drept relativ fiind obligatia lui Y de a restitui imprumutul. Fata de pasivitatea lui Y, care nu intelege sa-si execute obligatia asumata de buna voie, X are la indemana mijloace de ocrotire juridica. Deci simpla recunoastere a dreptului ar fi ineficienta, daca X nu ar putea obtine ajutorul fortei coercitive a statului pentru a-si recupera banii. X va putea formula o actiune in justitie prin care va solicita obligarea lui Y de a-i restitui suma. Hotararea judecatoreasca prin care aceasta cerere a fost admisa - definitiva si irevocabila - va fi investita cu formula executorie. Inarmat cu acest titlu executoriu X se va adresa executorului judecatoresc cu o cerere, iar daca Y in continuare refuza sa achite suma datorata, executorul judecatoresc este abilitat sa instraineze bunuri ce-i apartin lui Y, iar din pretul obtinut sa-i predea suma de 10.000.000 lei lui X, in acest mod stingandu-se creanta. Evident, toata aceasta procedura cunoaste anumite reguli, care vor fi analizate la materia Drept procesul civil.

Reamintim ca prin hotarare definitiva si irevocabila se intelege hotararea instantei care fie nu a fost atacata cu apel sau cu recurs, fie, exercitandu-se aceste cai de atac, toate instantele legal investite s-au pronuntat in legatura cu cererile formulate in cauza.

Problema 2.

Un exemplu prin care titularul dreptului se poate apara prin invocarea unei exceptii: in cazul unei vanzari - cumparari, vanzatorul trebuie sa predea bunul si este indreptatit sa incaseze pretul, iar cumparatorul este indreptatit sa primeasca bunul si este obligat sa plateasca pretul. In cazul unui proces in care vanzatorul solicita instantei obligarea cumparatorului la plata pretului, acesta poate invoca exceptia de neexecutare, el neputand fi obligat sa-si execute propria obligatie cata vreme vanzatorul, la randul lui, nu si-a executat obligatia de predare a bunului (sa spunem ca era stipulat un termen pana la care bunul trebuia predat, iar vanzatorul, desi termenul a expirat, nu a predat bunul).

Problema 3.

Drepturile subiective trebuie exercitate in anumite limite externe care pot fi materiale sau juridice. O limita materiala o reprezinta suprafata unui teren detinut in proprietate de X. In clipa in care X isi va ridica un gard, el nu va putea depasi limita suprafetei pe care o detine. O depasire a limitei juridice ar reprezenta-o cererea formulata de un creditor ca debitorul sa-i inapoieze suma datorata si in plus o dobanda ce nu a fost stipulata in momentul incheierii contractului de imprumut.

Dar drepturile subiective au si anumite limite interne, stabilite de scopul in vederea indeplinirii caruia au fost recunoscute si sunt ocrotite. Interesele personale nu pot fi despartite de interesele generale, fiecare titular al unui drept subiectiv putand sa-l valorifice in interesul sau, dar numai imbinat cu interesul tuturor.

Este foarte important sa distingem abuzul de drept de delictul civil:

Exemplu privind exercitarea abuziva a unui drept civil subiectiv: daca X cultiva pe terenul ce-i apartine anumite plante toxice al caror miros determina decesul unor animale apartinand vecinului sau. Este adevarat ca X nu a depasit limitele proprietatii sale dar, neluand masurile necesare sub aspectul captarii emanatiilor acestor plante, el cauzeaza un prejudiciu ce se impune a fi recuperat. Dar si daca nu s-ar pune problema decesului animalelor respective, ci pur si simplu plantele crescute pe terenul lui X ar emana mirosuri imposibil de suportat pentru vecini - in aceasta varianta necauzandu-se un prejudiciu - am fi in fata exercitarii abuzive a dreptului.

Exemplu de raspundere civila delictuala: X, care locuieste la etajul V al unui bloc, isi uda florile, aflate pe balcon, si din greseala un ghiveci aluneca si in cadere sparge parbrizul unui autoturism parcat sub balcon. In aceasta situatie, datorita neglijentei lui X, s-a produs un prejudiciu in patrimoniul proprietarului autoturismului, prejudiciu ce trebuie acoperit prin plata contravalorii parbrizului. Daca ghiveciul nu produce nici un prejudiciu (nici macar o zgarietura) nu se va pune problema raspunderii delictuale a lui X.

Teoria abuzului de drept este o creatie a doctrinei franceze, inspirata de practica judiciara. Mul timp, a fost de neimaginat ca exercitiul unui drept sa poata fi ingradit, prin stabilirea unor limite in interiorul carora sa fie canalizata exercitarea acestuia. Trebuie remarcat ca abuzul de drept se manifesta mai ales in exercitiul dreptului de proprietate, in raport cu alte subiecte de drept care poseda bunuri imobile in vecinatate, ori odata cu cresterea aglomerari urbane a devenit din ce in ce mai evidenta necesitatea trasarii acestor limite. Nu este mai putin adevarat ca abuzul de drept se poate manifesta si in materia contractelor, atat in faza de incheiere a acestora, cat si in faza de executare.

Se considera un abuz de drept chiar si exercitarea dreptului civil subiectiv in lipsa unui interes legitim, aspect intalnit din ce in ce mai des sub aspect procedural (de exemplu, se introduce o actiune prin care se tinde revendicarea unui imobil, desi paratul nu are posesia imobilului respectiv, casa fiind goala si parasita).

Sectiunea 2 - Obligatiile civile.

Prin obligatie civila intelegem indatorirea subiectului pasiv - al raportului juridic civil - de a avea o anumita conduita, corespunzatoare dreptului civil subiectiv corelativ, conduita care poate consta in a da, a face sau a nu face ceva si care poate fi impusa, la nevoie, prin forta coercitiva a statului.

Termenul este folosit in trei sensuri:

obligatia civila, in sensul de indatorire a subiectului pasiv de a da, a face sau a nu face ceva;

obligatia civila, in sensul de raport obligational, adica un raport civil, in care subiectul activ - creditorul - poate pretinde subiectului pasiv - debitorul - sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva;

obligatie in sens de inscris constatator al unei creante.

Obligatiile pot fi clasificate astfel:

2.1.In functie de obiectul lor distingem:

2.1.1.Obligatia de a da, a face sau a nu face ceva.

Obligatia de a da reprezinta indatorirea de a constitui sau transmite un drept

real. Exemplul tipic al acestei obligatii il reprezinta aceea care revine vanzatorului privind transmiterea dreptului de proprietate asupra lucrului vandut in patrimoniul cumparatorului.

Obligatia de a face reprezinta indatorirea de a executa o lucrare, de a presta un serviciu sau de a preda un bun.

Obligatia de a nu face ceva are un continut diferit in functie de dreptul la care se raporteaza. Obligatia de a nu face, atunci cand este corelativa unui drept absolut, reprezinta indatorirea generala de a nu face nimic de natura a aduce atingere dreptului respectiv. In cazul in care obligatia este corelativa unui drept relativ, reprezinta interdictia de a face ceva ce debitorul ar fi putut sa faca daca nu s-ar fi obligat la abtinere (de exemplu obligatia de a nu plata la o distanta mai mica de 20 m de la mejdia dintre cele doua proprietati).

Clasificarea prezinta relevanta sub aspectul calificarii actelor juridice si al posibilitatii aducerii la indeplinire silita a obligatiilor.

2.1.2.Obligatii pozitive si obligatii negative.

Sunt pozitive obligatiile de a da si de a face si este negativa obligatia de a nu face ceva. Clasificarea are relevanta sub aspectul necesitatii punerii in intarziere a debitorului, intotdeauna obligatorie in cazul obligatiilor pozitive.

2.1.3.Obligatii de rezultat si obligatii de diligenta.

Obligatia de rezultat este aceea care consta in indatorirea debitorului de a obtine un rezultat determinat, in lipsa rezultatului considerandu-se ca obligatia nu a fost executata.

Obligatia de diligenta este aceea care consta in indatorirea debitorului de a depune toata staruinta pentru obtinerea unui anumit rezultat, fara ca acesta sa se oblige sa-l obtina efectiv.

2.2.Dupa opozabilitatea lor, obligatiile civile pot fi: obligatii obisnuite, obligatii opozabile si tertilor si obligatii reale.

Obligatia obisnuita este cea care este opozabila doar debitorului fata de care s-a nascut, majoritatea obligatiilor avand acest caracter.

Obligatia opozabila si tertilor (scriptae in rem) este strans legata de un bun, creditorul neputandu-si realiza dreptul decat cu concursul titularului actual al dreptului real asupra acelui bun, care este tinut si el de indeplinirea unei obligatii nascute anterior, fara ca el sa fi participat la perfectarea acesteia.

Obligatia reala (propter rem) revine, potrivit legii, detinatorului unui bun, in considerarea importantei deosebite a acestuia pentru societate.

2.3.Dupa sanctiunea ce asigura respectarea obligatiilor civile, distingem obligatii perfecte si obligatii imperfecte.

Obligatia perfecta este cea a carei executare este asigurata printr-o actiune in justitie ce permite obtinerea unui titlu executor, ca punct de pornire a unei executii silite.

Obligatia imperfecta sau naturala este cea a carei executare nu poate fi obtinuta pe cale silita, dar care odata executata de buna voie permite stingerea raportului juridic civil, debitorul nemaiputand obtine restituirea ei.

CAIET DE SEMINAR 3

Atentie! Obligatia de a da nu trebuie confundata cu obligatia de predare a unui bun, care este o obligatie de a face.

Astfel, vanzatorul are atat o obligatie de a da - in sensul transmiterii dreptului de proprietate asupra bunului vandut in patrimoniul cumparatorului -, cat si o obligatie de a face - de a preda bunul.

Pe de alta parte, obligatia de a da se poate materializa si prin constituirea unui drept real, nu numai prin transmiterea acestuia. Astfel, imprumutatul isi poate asuma obligatia de a constitui un drept de ipoteca in favoarea imprumutatorului, pentru a-i garanta creanta.

Sunt obligatii de a face: cea de a presta intretinere, cea de a achita o renta viagera, cea de a plimba cateii, cea de a face curatenie etc.

Obligatie de a nu face corelativa unui drept relativ: X detine un teren pe care cultiva anumite legume, din vanzarea acestora obtinand 5.000.000 lei beneficiu, in fiecare an. Pentru dezvoltarea legumelor respective el foloseste o anumita substanta, care spalata de apa ploii, determina ofilirea unor flori pe care vecinul sau le cultiva, din vanzarea carora acesta obtine un beneficiu de 100.000.000 lei pe an. In aceste conditii vecinul ii ofera lui X 10.000.000 lei pe an pentru a nu cultiva legumele respective. Dandu-si acordul, evident X isi asuma obligatia de a nu face ceva ce ar fi putut sa faca, daca nu ar fi contractat aceasta obligatie, el primind in schimb suma promisa de vecinul sau, care nu numai ca ii acopera valoarea productiei ci o si depaseste. Bineinteles, in masura in care X nu isi va respecta obligatia - intr-un astfel de caz nerespectarea insemnand sa faci ceea ce te-ai obligat ca nu vei face - X nu numai ca nu va fi recompensat, dar va trebui chiar sa suporte eventualele prejudicii cauzate vecinului sau.

Fiind o obligatie negativa, cea descrisa mai sus, in momentul in care X va stropi cu substanta respectiva legumele aflate pe terenul sau, el va fi drept de in intarziere, datorand creditorului o suma egala cu intregul prejudiciu cauzat, la care se adauga si dobanzi, pana la plata integrala a creantei respective.

In cazul unei obligatii pozitive - imprumutul trebuia restituit la 01 ianuarie 2001 - debitorul nu va datora dobanzi pentru neexecutarea la timp a obligatiei, decat din momentul somarii sau al chemarii in judecata. Situatia este diferita in dreptul comercial unde chiar si debitorul unei obligatii pozitive este de drept in intarziere in cazul neindeplinirii obligatiei asumate la scadenta.

Obligatie de rezultat - cea asumata de antreprenor ca la o anumita data sa predea beneficiarului casa comandata, conform proiectului, la cheie. Daca antreprenorul nu isi respecta obligatia asumata, nici beneficiarul nu va fi obligat sa achite contravalaoarea lucrarii, in conditiile stipulate.

Obligatie de diligenta - cea asumata de un cadru didactic, in timpul liber, de a pregati un elev pentru un examen. Prestatia profesorului va fi platita periodic, si nu doar in functie de rezultatul elevului respectiv la examenul pentru care a fost pregatit.

Obligatie obisnuita sau opozabila intre terti: X ii imprumuta o suma de bani lui Y. X poate solicita restituirea banilor doar de la Y, iar Y este obligat la restituire numai fata de X.

Obligatie opozabila tertilor - X ii inchiriaza lui Y un apartament de la 1 ianuarie 2001, pana la 31 decembrie 2001. In mai 2001 X ii vinde apartamentul lui Z, noul proprietar fiind obligat sa respecte contractul de inchiriere pana la 31 decembrie 2001, chiar daca el nu a fost parte in contract (nu va putea solicita evacuarea lui Y din imobil) - art. 1441 Cod civil. Bineinteles, este posibil ca inchirierea sa se faca cu inserarea unei clauze, potrivit careia, in masura in care imobilul ar fi instrainat, chiriasul va elibera spatiul, o astfel de clauza regasindu-se mai ales in varianta in care incheierea este fara termen.

Obligatie reala: cea care revine detinatorului unui teren agricol de a-l cultiva, potrivit Legii fondului funciar. Mai sunt vizate, de regula si bunurile - mobile sau imobile ce apartin patrimoniului cultural national, proprietarilor revenindu-le obligatia de conservare a acestor bunuri.

Obligatie perfecta: X ii imprumuta lui Y o suma de bani, pe care acesta nu i-o restituie la scadenta. X are posibilitatea de a formula actiune in justitie si de a obtine executarea silita.

Obligatie imperfecta: in cazul aceluiasi imprumut, daca X nu formuleaza actiune intr-un termen de 3 ani, calculati de la scadenta, actiunea se va prescrie extinctiv. In masura in care, dupa 4 ani, Y (chiar nestiind ca X nu mai poate obtine ajutorul fortei coercitive a statului) achita datoria, plata este considerata valabila, astfel incat si in masura in care Y afla ulterior ca actiunea era prescrisa, el nu va putea obtine restituirea sumei respective - art. 20 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.

OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

Al treilea element al structurii raportului juridic civil il reprezinta obiectul acestuia, care consta in actiunea sau inactiunea, adica in conduita la care este indrituit subiectul activ si de care este tinut subiectul pasiv.

In conditiile in care raporturile juridice sunt raporturi stabilite intre oameni si care privesc actiunile lor, este natural ca obiectul acestor raporturi sa-l reprezinte tocmai aceste actiuni sau inactiuni ale partilor.

Problema obiectului raportului juridic a fost una dintre cele mai controversate probleme ale literaturii juridice de specialitate.

In primul rand, a fost pusa in discutie problema necesitatii recunoasterii obiectului raportului juridic civil, ca element structural distinct al raportului juridic civil. Majoritatea doctrinei ofera un raspuns pozitiv acestei doctrine, cu motivarea ca un drept, fara obiectul sau, ar reprezenta o notiune rupta de realitate.

In al doilea rand, discutiile privesc notiunea in sine deoarece, potrivit unor opinii, acest obiect este diferit in functie de apartenenta lui la un raport juridic civil ce contine drepturi reale sau drepturi de creanta, in timp ce alti autori apreciaza ca obiectul raportului juridic civil este acelasi, intotdeauna.

A fost exprimata si ideea ca in masura in care conduita priveste un bun, acesta trebuie privit si el ca obiect - este adevarat, derivat - al raportului juridic civil. Aceasta opinie insa nu este impartasita de o parte a doctrinei.

Trebuie sa se observe ca obiectul si continutul sunt elemente structurale independente, distincte ale raportului juridic civil, care se afla insa, in mod indiscutabil, intr-o stransa legatura. Drepturile si obligatiile ar fi lipsite de continut fara obiect, dupa cum si obiectul ar reprezenta o simpla imagine lipsita de continut, fara existenta dreptului si obligatiei juridice corelative.

III.Bunurile

# 1. Notiuni generale.

Bunul nu constituie un element structural al raportului juridic civil, dar este de netagaduit ca o parte insemnata a acestor raporturi juridice - si anume, cele patrimoniale - ia nastere in legatura cu unul sau mai multe bunuri. In aceste cazuri obiectul drepturilor il constituie bunurile.

Unele dintre lucrurile pe care le intalnim la fiecare pas sunt ale tuturor, cum ar fi aerul, lumina soarelui, marile si oceanele, acestea neputand sa apartina unei singure persoane. Altele insa, pot sa apartina omului, ca subiect de drept, acestea putand fi insusite prin apropriere.

In legislatia civila romaneasca nu exista o definitie a notiunii de bun, intalnindu-se chiar situatii in care notiunile de bun si de lucru sunt utilizate cu valoare sinonima. In sens restrans, prin bun, se inteleg lucruri cu privire la care pot exista drepturi si obligatii patrimoniale, iar in sens larg, prin bun, se inteleg atat aceste lucruri cat si drepturile ce le privesc.

Bunurile pot fi definite ca fiind acele lucruri, ca valori economice, care sunt utile si necesare pentru satisfacerea nevoilor materiale si spirituale ale omului si care sunt susceptibile de a apropriere sub forma de drepturi patrimoniale.

Din aceasta definitie se retine ca pentru ca un lucru sa dobandeasca calitatea avuta in vedere de dreptul civil, aceea de bun, trebuie sa fie intrunite, cumulativ, urmatoarele conditii:

acel lucru sa fie util pentru satisfacerea unor nevoi materiale sau spirituale ale omului;

lucrul sa aiba o valoare economica, sa fie exprimabil in bani;

sa fie susceptibil de a apropriere (insusire) sub forma drepturilor patrimoniale.

In opozitie, lucrurile reprezinta tot ceea ce exista in realitate, in lumea

inconjuratoare fiind perceptibile prin simturile oamenilor, precum si ceea ce exista in imaginatia omului: pamantul, aerul, lumina soarelui, copacul, casa, un drept sau o creanta. Asa fiind, lucrul este intregul, iar bunul este partea.

Pe de alta parte, trebuie sa precizam ca patrimoniul este un ansamblu de drepturi si obligatii, cu continut economic, deci evaluabile in bani. In masura in care patrimoniul este definit ca reprezentand totalitatea acestor drepturi si obligatii, precum si a bunurilor la care se refera ele si care apartin unei persoane, bunurile apar ca fiind elemente componente ale patrimoniului. Indiferent care dintre cele doua definitii este retinuta, bunurile au un caracter indispensabil deoarece, fara putinta de tagada, la ele se refera drepturile si obligatiile, jucand un rol deosebit in desfasurarea raportului juridic civil patrimonial.

# 2. Clasificarea bunurilor.

Din punct de vedere practic aceasta clasificare prezinta importanta deoarece permite incadrarea diferitelor situatii de fapt in limitele stabilite de normele dreptului civil si, concomitent, solutionarea corecta a problemelor ridicate de circuitul civil.

2.1.In functie de domeniul de care apartin, distingem bunuri din domeniul public si bunuri din domeniul privat.

Bunurile aflate in domeniul public, pot fi clasificate, la randul lor, in functie de titularul dreptului, in bunuri din domeniul public apartinand statului si bunuri din domeniul public apartinand unitatilor administrativ-teritoriale. Trebuie mentionat ca doar aceste subiecte pot detine in proprietate bunuri din domeniul public, potrivit art. 135 alin. 3 din Constitutie. Fac obiect exclusiv al proprietatii publice bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si orice alte bunuri stabilite de lege (art. 135 alin. 4). Prin Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia au fost detaliate prin enumerarea - ce nu este limitativa - in cuprinsul anexelor bunurile care apartin domeniului public de interes national, precum si cele care apartin domeniului public de interes judetean si local.

Prin interpretarea textelor legale se deduce ca bunurile care nu apartin domeniului public, apartin domeniului privat. Bunurile din domeniul privat pot apartine atat statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, cat si altor subiecte de drept - persoane juridice sau persoane fizice.

Regimul juridic al bunurilor ce apartin unui domeniul sau altul este complet diferit. Astfel, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, in timp ce bunurile din domeniul privat pot fi instrainate, pot fi utilizate pentru garantarea unor imprumuturi si pot fi dobandite pe calea posesiei de lunga durata.

2.2.Dupa regimul circulatiei lor juridice bunurile pot fi in circuitul civil sau pot fi scoase din circuitul civil.

Acest regim al circulatiei juridice a bunurilor este in cea mai mare parte determinat de domeniul de care apartine bunul.

Regula este ca bunurile pot face obiectul unor tranzactii, fiind posibila instrainarea acestora si constituirea unor drepturi reale asupra lor. Este vorba de bunurile ce apartin domeniului privat, indiferent de proprietar.

Acestea, la randul lor, se subclasifica in doua categorii, si anume pot fi distinse bunurile care pot circula neingradit de cele care pot fi dobandite, detinute sau instrainate doar in anumite conditii (arme si munitii, produse si substante toxice, metale si pietre pretioase, obiecte de cult).

Bunurile din domeniul public nu se afla insa in circuitul civil, dreptul de proprietate asupra acestora neputand fi transmis. Este posibil ca un bun la un moment dat sa fie in domeniul public iar apoi sa fie dezafectat, deoarece el nu mai este necesar realizarii unui interes obstesc astfel incat el reintra in circuitul civil.

Se poate intampla si ca un bun din domeniul privat sa fie la un moment dat scos din circuitul civil in masura in care o dispozitie legala expresa sau o clauza contractuala de inalineabilitate il indisponibilizeaza pe o perioada determinata de timp.

2.3.Dupa modul de percepere, distingem bunurile corporale de bunurile incorporale.

Sunt corporale acele bunuri care au o existenta materiala, fiind perceptibile simturilor noastre, indiferent ca este necesara sau nu interventia unor instrumente care implica accentuarea acestor simturi.

Bunuri incorporale sunt cele care nu au o astfel de existenta materiala perceptibila simturilor omului, ele existand independent de un suport material corporal.

Aceasta clasificare prezinta importanta sub urmatoarele aspecte:

doar bunurile mobile corporale pot fi dobandite printr-o posesie de buna credinta (art. 1909 Cod civil);

dobandirea proprietatii prin simpla remitere a bunului opereaza numai in cazul bunurilor corporale;

titlurile de valoare se transmit diferit, in functie de tipul lor: cele la purtator se transmit prin traditiune, cele nominale prin cesiune, iar cele la ordin prin gir ori andosament;

difera regimul de drept international privat aplicabil (art. 52-63 din Legea nr. 105/1992).

2.4.In functie de natura lor si calificarea data de lege distingem bunuri

mobile si bunuri imobile - art. 461 Cod civil.

2.4.1.Prin bunuri mobile se inteleg acele lucruri apropriabile care nu au o asezare fixa, putand fi mutate dintr-un loc in altul, fara a se aduce atingere substantei lor.

La randul lor, bunurile mobile pot fi:

mobile, prin natura lor - art. 273 Cod civil - sunt acelea care se pot transporta de la un loc la altul, atat prin tractiune proprie cat si cele care au nevoie de o forta exterioara pentru aceasta operatiune (animalele si bunurile care pot fi mutate prin interventia oamenilor)[8];

mobilele prin determinarea legii - art. 474 Cod civil - sunt obligatiile si actiunile avand ca obiect sume exigibile sau bunuri mobile, actiunile sau interesele in companii de finante, de comert sau de industrie, chiar si atunci cand capitalul acestor companii consta in mobile; sunt de asemenea mobile prin determinarea legii veniturile perpetue sau pe viata asupra statului sau asupra particularilor; este vorba deci, de toate drepturile care se refera la un bun mobil, de drepturi de creanta si actiuni in justitie privind un astfel de bun, cat si de titlurile de bursa; acestei enumerari cuprinse de textul legal o parte a doctrinei ii adauga si drepturile personale nepatrimoniale, respectiv acele drepturi care pot genera efecte patrimoniale (este vorba de drepturile generate de creatia intelectuala). Fara nici o dificultate se constata ca este vorba de drepturi mobiliare reale (uzufructul si uzul bunurilor miscatoare, privilegiile asupra mobilelor, proprietatea unui bun mobil, amanetul - care este un drept real exclusiv mobiliar) si drepturi mobiliare personale (de creanta): obligatiile care au ca obiect bani sau alte bunuri mobiliare, actiunile si interesele in companii de finante si veniturile permanente ori pe viata fie asupra statului, fie asupra particularilor;

mobilele prin anticipatie sunt acele bunuri care prin natura lor sunt bunuri imobile, dar partile actului juridic civil le privesc ca fiind mobile, in considerarea a ceea ce vor deveni in viitor.

2.4.2.Prin bunuri imobile - art. 462 Cod civil - intelegem acele lucruri

apropriabile care au o asezare fixa si stabila, cum sunt pamantul, cladirile, plantatiile, in general tot ceea ce este legat de sol, si care nu pot fi mutate dintr-un loc in altul fara a se aduce o atingere substantei lor.

Si bunurile imobile pot clasificate astfel:

imobile prin natura lor - acestea constituie categoria principala de imobile, cuprinzand fondurile de terenuri si cladirile (art. 463 Cod civil), morile de vant sau de apa, asezate pe stalpi (art. 464 Cod civil), recoltele care inca se tin de radacini si fructele de pe arbori neculese inca (art. 465 Cod civil);

imobilele prin destinatie - in aceasta categorie sunt cuprinse: animalele de munca, pe intreaga perioada a pastrarii destinatiei lor (art. 467 Cod civil), diferitele bunuri pe care proprietarul unui fond le-a asezat pe el pentru a-i servi la exploatarea fondului respectiv (art. 468 Cod civil);

imobilele prin obiectul la care se aplica - si care sunt drepturile imobiliare: uzufructul bunurilor imobile, servitutile si actiunile prin care se tinde a se revendica un bun imobil (art. 471 Cod civil), dreptul de uz si abitatie a unui imobil, dreptul de superficie, privilegiile care se exercita asupra imobilelor (art. 1737 Cod civil), proprietatea unui imobil.

Importanta clasificarii este una reala deoarece regimul juridic al celor doua

categorii de bunuri - mobile si imobile - cunoaste situatii diametral opuse:

sub aspectul efectelor posesiei: posesia exercitata cu buna credinta valoreaza proprietate doar in cazul bunurilor mobile (art. 1909 Cod civil); uzucapiunea (prescriptia achizitiva) se aplica numai imobilelor; actiunile posesorii se aplica doar in cazul in care posesia unui imobil este tulburata;

in privinta instrainarii: publicitatea instrainarii este specifica imobilelor, de regula in cazul acestor bunuri fiind necesara si indeplinirea unor conditii speciale de forma; in ceea ce priveste bunurile mobile, conditiile speciale au caracter de exceptie;

referitor la garantiile reale: gajul poate avea ca obiect doar bunuri mobile, in timp de ipoteca - doar bunuri imobile;

in ceea ce priveste regimul juridic al bunurilor comune ale sotilor: in cazul bunurilor mobile legea prezuma un mandat tacit reciproc ce exista intre soti, instrainarea unui astfel de bun putandu-se face doar de catre unul dintre soti, in timp ce instrainarea sau grevarea unui imobil nu poate opera decat cu consimtamantul expres al ambilor soti;

referitor la competenta teritoriala a instantelor judecatoresti: in materie de mobile, competenta este instanta judecatoreasca a domiciliului paratului, in timp ce in materie de imobile, competenta revine- de regula - instantei locului situarii bunului;

in privinta executarii silite: norme speciale reglementeaza executarea silita in materie mobiliara si alte norme speciale reglementeaza executia silita in materie imobiliara, neexistand norme comune sub aspectul strict al procedurii de executare;

in materia dreptului international privat: de principiu, bunurilor imobile le sunt aplicabile legile statului in care se gasesc, in timp ce bunurilor mobile li se aplica legea proprietarului bunului (care poate fi legea cetateniei sau legea domiciliului); exceptiile sunt expres reglementate de lege, in fiecare caz.

2.5.Dupa modul in care sunt determinate, distingem bunuri certe si bunuri

generice.

Bunuri individual determinate (certe) sunt acele lucruri care prin insusirile lor specifice se deosebesc de bunurile asemanatoare, conturandu-li-se o anumita individualitate.

Bunurile determinate generic sunt acelea care sunt privite prin prisma caracterelor comune ale intregii lor categorii si care individualizeaza ulterior prin numarare, masurare sau cantarire.

Aceasta clasificare are de asemenea o importanta sub aspectul deosebirii de regim juridic al celor doua categorii de bunuri, in primul rand sun aspectul momentului transmiterii dreptului de proprietate (sau unui alt drept real) prin acte juridice intre vii. In cazul bunurilor certe, dreptul real se transmite de la instrainator la dobanditor in momentul incheierii actului juridic (care este momentul realizarii acordului de vointa) in timp ce in cazul bunurilor generice, dreptul se transmite de la instrainator la dobanditor in momentul individualizarii bunurilor (care este, de regula, momentul cantaririi, numararii, masurarii sau cel al predarii).

In al doilea rand, sub aspectul suportarii riscului contractului, desi regula este aceea ca riscul pieirii fortuite a bunului este suportata de proprietar, in functie de momentul transferului dreptului de proprietate situatia va fi analizata diferit, raportat la calitatea bunului care a pierit, respectiv daca a fost un bun individual determinat sau dimpotriva, daca a fost un bun din categoria celor generice.

Nu in ultimul rand, difera si rezultatul analizei privind locul de executare a obligatiei de predare a bunurilor, in varianta in care partile nu au prevazut nimic in acest sens, deoarece in cazul unui bun cert locul predarii bunului este cel in care se afla bunul in momentul incheierii contractului (art. 1319 Cod civil), pe cand in situatia in care este vorba de un bun generic, locul predarii bunului este domiciliul debitorului.

2.6.In functie de posibilitatea de a fi inlocuite sau nu in momentul executarii unei obligatii, distingem bunurile fungibile de bunuri nefungibile.

Bunurile fungibile sunt acelea care pot fi inlocuite unele cu altele in executarea unei obligatii, fara ca aceasta inlocuire sa determine vreun prejudiciu creditorului.

Bunurile nefungibile sunt acelea care, in executarea unei obligatii, nu se pot inlocui unele cu altele.

In principiu insusirile naturale ale bunurilor sunt cele care determina incadrarea lor intr-una din aceste categorii, dar este posibil ca partile, prin acordul lor de vointa, sa stabileasca in mod expres incadrarea unui bun intr-o categorie sau alta.

Importanta clasificarii este evidentiata in planul executarii obligatiilor civile, in momentul in care se cerceteaza daca o plata facuta este valabila sau nu. Mai trebuie retinut ca doar bunurile fungibile pot face obiectul unei compensatii (art. 1145 Cod civil), ca distinctia dintre contractul de imprumut si cel de comodat se face in functie de includerea bunului predat intr-o categorie sau alta precum si ca, regula consensualismului reglementata de art. 971 Cod civil nu poate fi aplicata in varianta in care obligatia are ca obiect material un bun fungibil.

2.7.In functie de criteriului potrivit caruia folosirea bunurilor implica sau nu consumarea ori instrainarea lor, distingem bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile.

Bunurile consumptibile sunt acele lucruri apropriabile care nu pot fi folosite, potrivit destinatiei lor obisnuite, fara a li se consuma substanta ori fara a fi instrainate la prima lor utilizare.

Bunurile neconsumptibile sunt acele lucruri apropriabile care pot face obiectul unor acte de folosinta repetata, fara ca prin aceasta sa se consume substanta lor sau sa fie instrainate.

Importanta clasificarii rezida in concluzia ca bunurile care fac parte dintr-o anumita categorie nu pot face obiectul unor anumite contracte sau nu pot fi detinute cu anumite titluri.

2.8.Dupa cum pot fi sau nu impartite, fara sa-si schimbe destinatia, avem bunuri indivizibile si bunuri divizibile.

Bunurile indivizibile sunt acele lucruri apropriabile care nu pot fi impartite fara ca partile create sa-si schimbe destinatia economica anterioara. O eventuala impartire a unor asemenea bunuri atrage - atunci cand operatiune este posibila - o simtitoare scadere sau pierdere a valorii lor.

Bunurile divizibile sunt acele lucruri apropriabile care pot fi impartite, fara ca prin aceasta sa li se schimbe destinatia.

Este adevarat ca din punct de vedere fizic, orice bun este divizibil, sub aspect juridic divizibilitatea fiind insa conditionata de urmatoarele aspecte: partile rezultate in urma operatiunii sa posede toate calitatile individuale ale intregului; partile rezultate sa poata avea aceeasi destinatie economica pe care o avea intregul; partile create sa nu sufere o depreciere valorica disproportionala. In masura in care aceste aspecte nu pot fi realizate, bunul va fi considerat - din punct de vedere juridic - ca indivizibil.

Importanta juridica a clasificarii este evidentiata in materie de partaj si in cea a obligatiilor cu pluralitate de subiecte.

2.9.Dupa corelatia dintre ele bunurile pot fi impartite in principale si accesorii.

Bunurile principale sunt acele lucruri apropriabile care, avand o intrebuintare independenta, pot fi folosite potrivit destinatiei lor economice, in mod independent si nu sunt destinate sa serveasca la utilizarea altor bunuri.

Bunurile accesorii sunt bunurile afectate intrebuintarii unor bunuri principale.

Pentru a se putea face o asemenea corelare intre un bun principal si un bun accesoriu este obligatoriu ca ambele sa apartina aceluiasi subiect de drept.

Importanta clasificarii vizeaza executarea obligatiilor civile, deoarece bunul accesoriu urmeaza intotdeauna soarta juridica a celui principal.

2.10.Dupa cum sunt sau nu producatoare de fructe, avem bunuri frugifere si bunuri nefrugifere.

Evident, bunurile frugifere sunt acele lucruri apropriabile care, in mod periodic si fara consumarea substantei lor, sunt susceptibile de a produce alte bunuri, denumite fructe.

Fructele sunt produsele periodice ale bunului frugifer si pot fi de trei feluri: fructele naturale - sunt acelea care se produc fara vreo interventie a omului; fructele industriale - cele care se produc ca urmare a activitatii omului; fructele civile - cele care constituie echivalentul in bani sau in alte bunuri al folosirii unui bun (chiriile, dobanzile, rentele , arendele).

Fructele se deosebesc de producte, acestea din urma fiind foloase trase dintr-un bun si care determina consumarea substantei acestuia din urma.

Importanta juridica a clasificarii poate fi exprimata in urmatoarele variante: in ceea ce priveste modul de dobandire al fructelor si productelor, fructele naturale si cele industriale se dobandesc prin culegere, iar cele civile zi cu zi, apartinand proprietarului bunului frugifer, in timp de productele se dobandesc prin separarea lor. Daca asupra bunului exista constituit un drept de uzufruct, fructele se cuvin uzufructuarului iar productele nudului proprietar. In materie de posesiune, posesorul de buna credinta dobandeste fructele bunului aflat in posesia sa, pe cand productele apartin intotdeauna proprietarului bunului.

2.11.Dupa cum sunt sau nu spuse urmaririi silite pentru plata datoriilor, distingem bunuri sesizabile si bunuri insesizabile.

Bunurile sesizabile sunt acele bunuri care pot fi urmarite in cadrul executarii silite a debitorului, in timp ce cele insesizabile sunt cele care nu pot fi urmarire prin aceasta procedura.

CAIET DE SEMINAR 4

1.Criteriile care stau la baza includerii unor bunuri in domeniul public il reprezinta fie declaratia legii, fie natura sau destinatie acestora (afectarea lor uzului sau interesului public). Potrivit anexelor Legii nr. 213/1998, domeniul public al statului este alcatuit din urmatoarele bunuri: bogatiile de orice natura a subsolului, in stare de zacamant, spatiul aerian, apele (de suprafata, cu albii, maluri si cuvetele lacurilor, cele subterane, cele maritime interioare, marea teritoriala, faleza si plaja marii, caile navigabile interioare), padurile si terenurile destinate impaduririi, cele care servesc nevilor de cultura, de productie ori de administratie silvica, precum si terenurile neproductive incluse in amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier national si nu sunt proprietate privata, terenurile institutelor si statiunilor de cercetari stiintifice si ale unitatilor de invatamant agricol si silvic, parcurile nationale, rezervatiile naturale si monumentele naturii, patrimoniul natural a Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, infrastructura cailor ferate, tunelele si casetele de metrou, drumurile nationale, canalele navigabile, retele de transport a energiei electrice, retelele de transport si distributie de telecomunicatii precum si spectrele de frecventa, retele de distributie pentru irigatii, conductele de transport a titeiului, al produselor petroliere si al gazelor naturale, lacurile de acumulare si barajele acestora, digurile de aparare impotriva inundatiile, lucrarile de regularizare a cursurilor de ape, cantoanele hidrotehnice, statiile hidrologice, meteorologice si de calitate a apelor, porturile maritime si fluviale civile si militare, terenurile destinate exclusiv instructiei militare, pichetele de graniceri si fortificatiile de aparare a tarii, pistele de decolare, aterizare, caile de rulare si terenurile pe care sunt amplasate, statuile si monumentele declarate de interes public national, ansamblurile si siturile istorice si arheologice, muzeele, colectiile de arta declarate de interes public national, terenurile si cladirile in care isi desfasoara activitatea: Parlamentul, Presedintia, Guvernul, Ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si institutiile publice subordonate acestora, instantele judecatoresti si parchetele de pe langa acestea, unitati ale M.A.N. si M.I., ale serviciilor publice de informatii, precum si cele ale Directiei Generale ale Penitenciarelor, serviciile publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si prefecturile, cu exceptia celor dobandite din venituri proprii extrabugetare, care constituie proprietatea privata a acestora; domeniul public judetean este alcatuit din urmatoarele bunuri: drumurile judetene, terenurile si cladirile in care isi desfasoara activitatea consiliul judetean si aparatul propriu al acestuia, precum si institutiile publice de interes judetean, cum ar fi: biblioteci, muzee, spitale judetene si alte asemenea bunuri - daca nu au fost declarate de uz sau interes public national sau local -, retelele de alimentare cu apa realizate in sistem zonal sau microzonal, precum si statiile de tratare cu instalatiile, constructiile si terenurile aferente acestora; domeniul public local al comunelor, oraselor si municipiilor este alcatuit din urmatoarele bunuri: drumurile comunale si strazile, pietele publice, comerciale, parcurile publice si zonele de agrement, lacurile si plajele care nu sunt declarate de interes public national sau judetean, retelele de alimentatie cu apa, canalizare, termoficare, gaze, statiile de tratare si epurare a apelor cu instalatii, constructiile si terenurile aferente, terenurile si cladirile in care isi desfasoara activitatea consiliul local si primaria, precum si institutiile publice de interes local cum ar fi teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele sau policlinicile, locuintele sociale, statuile si monumentele - daca nu au fost declarate de interes public national -, bogatiile de orice natura a subsolului, in stare de zacamant - daca nu au fost declarate de interes public national -, terenurile cu destinatie forestiera - daca nu fac parte din domeniul privat al statului si daca nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat, cimitirele orasenesti si comunale.

Este posibil ca la un moment dat un bun sa apartina domeniului public, iar ulterior - mai ales daca la baza includerii sale a stat destinatia acestuia - sa se dispuna scoaterea lui din acest domeniu. De exemplu, primaria unei localitati poate sa ocupe un imobil la un moment dat, iar in urma construirii unui sediu nou, imobilul sa nu mai aiba destinatia initiala. In aceste cazuri bunul trece din domeniul public in domeniul privat al statului sau al unitatii administrativ-teritoriale si intra in circuitul civil.

Bunurile din domeniul public sunt inalienabile - deci nu pot fi instrainate, sunt imprescriptibile - deci nici un subiect de drept nu poate dobandi proprietatea unui astfel de bun printr-o posesie de lunga durata (prin prescriptie achizitiva sau uzucapiune) si sunt insesizabile, deci nu pot fi instrainate de creditori pentru recuperarea creantelor lor.

De altfel, insesizabilitatea este o trasatura caracteristica bunurilor ce apartin statului - chiar daca ele sunt din domeniul public sau privat - deoarece statul este prezumat a fi solvabil intotdeauna, astfel incat creditorii pot obtine recuperarea creantelor fara a fi nevoie sa treaca la vanzarea unor bunuri apartinand acestuia.

Bunurile din domeniul public au acelasi regim juridic, indiferent ca ele apartin statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.

Din domeniul privat pot sa faca parte bunuri indiferent de titularul acestora, respectiv pot fi intalnite bunuri din domeniul privat ce apartin statului, unitatilor administrativ-teritoriale, persoanelor juridice de drept public sau privat, sau persoanelor fizice.

Potrivit art. 41 din Constitutie, dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului sunt garantate, iar proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de proprietar.

Orice act juridic incheiat cu nerespectarea regimului juridic al bunurilor din domeniul public este lovit de nulitate absoluta.

2. In principal, sunt scoase din circuitul civil bunurile din domeniul public.

Potrivit art. 963 Cod civil numai lucrurile ce sunt in comert pot fi obiectul unui contract, iar art. 1310 prevede ca toate lucrurile care sunt in comert pot fi vandute, afara numai daca vreo lege a oprit aceasta. Un exemplu al unor bunuri aflate in aceasta din urma categorie il reprezinta anumite terenuri si anumite locuinte. Astfel, potrivit art. 32 din Legea nr. 18/1991 (Legea fondului funciar), terenul atribuit conform art. 19 alin. 1, art. 21 si art. 43 nu poate fi instrainat prin acte intre vii timp de 10 ani, socotiti de la inceputul anului urmator celui in care s-a facut inscrierea proprietatii, sub sanctiunea nulitatii absolute a actului de instrainare. Este vorba de membrii cooperatori activi care bun au adus teren in CAP sau au adus teren mai putin de 5000 mp, precum si de cei care neavand calitatea de cooperatori au lucrat in orice mod, ca angajati in ultimii trei ani, anterior aparitiei legii in cooperativa sau asociatii cooperatiste, si carora li se poate atribui in proprietate loturi din terenurile ramase la dispozitia comisiei, cu conditia sa se stabileasca in localitatea respectiva si sa nu detina terenuri in proprietate in alte localitati. De remarcat ca interdictia de instrainarea se aplica doar celor enumerati, nu si persoanelor a caror situatie este reglementata prin aliniatul 2 al aceluiasi art. 19, respectiv persoanelor care au fost deportate si care nu beneficiaza de dispozitiile reparatorii prevazute de art. 14 - 16. Pe de alta parte, potrivit art. 9 alin. 8 din Legea 112/1995 (privind reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatie de locuinte, trecute in proprietatea statului) apartamentele dobandite in conditiile alin. 1 nu pot fi instrainate 10 ani de la data cumpararii - este vorba de situatia chiriasilor titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura fostilor proprietari si care pot cumpara aceste apartamente cu plata integrala sau in rate a pretului. Remarcati - va rog - ca in ambele cazuri inalienabilitatea este temporara.

Sunt situatii in care bunul este scos din circuitul civil nu printr-o dispozitie legala ci printr-o clauza contractuala. Si in acest caz, pentru a fi valabila, clauza trebuie sa fie temporara, fiind de neacceptat scoaterea definitiva a bunului din circuitul civil.

Din categoria bunurilor care se afla in circuitul civil fac parte si cele care sunt supuse unui control al organelor specializate ale statului. Este vorba de arme si munitii, produse si substante toxice, deseuri toxice, metale si pietre pretioase, valuta, obiectele de cult si cele apartinand patrimoniului cultural national.

Regimul circulatiei acestor bunuri este intotdeauna reglementat prin norme speciale. Este posibil ca la un moment dat legiuitorul sa largeasca sfera acestor bunuri, fie datorita importantei lor pentru societate la data respectiva, fie datorita gradului mare de pericol pe care il reprezinta in cazul unei utilizari necorespunzatoare.

3.In ultimii ani pe piata romaneasca a devenit din ce in ce mai accentuata circulatia bunurilor incorporale, doctrina acordand atentie sporita acestei categorii de bunuri. In literatura de specialitate, pe langa drepturile reale - altele decat dreptul de proprietate - se disting trei categorii de bunuri incorporale: proprietatile incorporale, titlurile de valoare si creantele.

In prima categorie sunt incluse acele bunuri a caror existenta depinde de activitatea si de puterea creatoare a omului, fie dintr-o activitatea in curs (de exemplu fondul de comert), fie dintr-o activitate trecuta si materializata in creatii spirituale (drepturile de autor, drepturile conexe acestora, drepturile de proprietate industriala). In cea de-a doua categorie sunt incluse valorile mobiliare (actiunile, obligatiile, instrumentele financiare derivate sau orice alte titluri de credit incadrate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare in aceasta categorie), precum si efectele de comert (cambia, biletul la ordin si cecul). Din cea de-a treia categorie de bunuri incorporale fac parte drepturile de creanta .

4.Clasificarea in bunuri mobile si bunuri imobile este retinuta din Codul civil, care in art. 1461 prevede urmatoarele: toate bunurile sunt mobile sau imobile.

Pentru a distinge intre cele doua categorii de bunuri este important a se avea in vedere in primul rand posibilitatea ca lucrul sa fie mutat fara a-i fi distrusa esenta. In fond, au situatii in care au fost cumparate castele din Scotia si acestea au fost mutate pe teritoriul S.U.A., dar asta nu inseamna ca un castel este un bun mobil, deoarece este evident ca pentru a putea fi efectuata aceasta operatiune castelul a fost desfacut bucata cu bucata - deci i-a fost afectata substanta - si a fost reconstruit pe un alt teren.

Acelasi bun, in functie de context, poate fi mobil sau imobil.

De exemplu, un cal folosit la aratul campului este un imobil prin destinatie - fiind destinat exploatarii unui fond agricol - iar un cal folosit pentru alergari este un bun mobil (este posibil ca acelasi cal sa fie in tinerete, potrivit acestei clasificari, un bun mobil, iar la o varsta inaintata sa devina imobil).

Pe de alta parte, recoltele care inca se tin de radacini sunt imobile prin natura lor - art. 465 Cod civil, dar partile le pot considera ca fiind mobile prin anticipatie, mai ales atunci cand ele sunt vandute inainte de culegerea lor.

Singurul bun imobil prin natura sa este, in realitate, terenul, toate celelalte bunuri devenind imobile prin incorporatie - respectiv prin alipirea lor de pamant. Pamantul insa nu inceteaza niciodata de a fi imobil.

O constructie este considerata ca fiind un imobil cu conditia sa fie asezata pe o fundatie, in cazul constructiilor provizorii (baraca provizorie, coliba, cort, sopron), norma nefiind aplicabila. Mai trebuie mentionat ca usile, ferestrele, scarile unei cladiri sunt considerate imobile deoarece fara aceste accesorii bunul principal nu ar putea fi folosit potrivit destinatiei sale.

Sunt enumerate expres ca fiind imobile, prin natura lor, si morile de vant sau de apa, asezate pe stalpi, indiferent de materialul din care sunt facuti acestia.

Potrivit art. 470 Cod civil sunt imobile prin incorporatie tevile, conductele de orice fel, asezate in pamant sau chiar deasupra solului, utilizate transportului apei, gazului, titeiului.

Imobile prin destinatie sunt: animalele afectate exploatarii fondului, uneltele de agricultura, semintele destinate insamantarii, iepurii de casa, stupii cu roi, pestii din iazuri sau balti, ingredientele naturale sau artificiale care servesc la ingrasarea solului, masinile, uneltele si instrumentele necesare activitatii industriale si comerciale, destinate exploatarii fondului industrial sau comercial, icoanele, vesmintele si toate bunurile asezate intr-o biserica, necesare serviciului religios etc.

Este posibil ca proprietarul sa schimbe destinatia bunurilor, la un moment dat.

Potrivit art. 468 alin. 3 Cod civil, mai sunt imobile prin destinatie si bunurile mobile pe care proprietarul le-a asezat pe un fond cu caracter permanent. In acest caz nu se are in vedere destinatia bunului pentru exploatarea fondului, ci doar vointa proprietarului de a aseza bunul pe fondul respectiv, ca un accesoriu al acestuia (a se vedea continutul art. 469 Cod civil, cu mentiunea ca enumerarea nu este limitativa, ci doar exemplificativa).

Ceea ce trebuie retinut este ca vanzarea fondului atrage si vanzarea imobilelor prin destinatie, cu exceptia cazului in care partile nu stabilesc altfel.

Odata ce destinatia bunurilor se schimba definitiv, este posibil ca imobilele prin destinatie sa redevina bunuri mobile.

Efectele clasificarii:

a).Art. 1909 alin. 1 Cod civil prevede ca lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fara sa fie trebuinta de vreo curgere de timp. Asta inseamna ca - exceptand situatiile in care bunul mobil a fost pierdut sau furat, ori el se afla in posesia lui X, in temeiul unul act juridic - subiectul de drept nu mai trebuie sa faca nici o dovada in ceea ce priveste dobandirea proprietatii asupra bunului, simpla lui posesie fiindu-i suficienta. In toate cazurile revine reclamantului obligatia de a face dovada modului in care a pierdut posesia bunului, in cazul unei actiuni in revendicare mobiliara.

Prescriptia achizitiva (uzucapiunea) reprezinta un mod de dobandire a proprietatii bazat pe efectul posesiei lucrului un timp determinat, starea de fapt transformandu-se intr-o stare de drept. Doar bunurile imobile pot fi dobandite prin prescriptie achizitiva, aceasta fiind reglementata de art. 1837 si urm. Cod civil, precum si de art. 27 si 28 din Decretul - Lege nr. 115/1938.

b).De regula, pentru ca transferul de proprietate sa se produca este suficient acordul de vointa al partilor (vanzator - cumparator), acest fapt fiind exprimat prin principiul consensualismului. Principiul nu functioneaza insa in cazul imobilelor, aproape in permanenta pentru astfel de bunuri legea solicitand ca acordul de vointa ce intervine intre cele doua subiecte sa imbrace o anumita forma. De exemplu, in prezent instrainarea terenurilor nu poate fi facuta decat prin inscris autentic. Este adevarat ca pentru constructii aceasta cerinta nu este reglementata, dar cum orice constructie este asezata pe un teren, conditia se subintelege. De asemenea, pentru ca dreptul real sa fie opozabil tertilor, in cazul bunurilor imobile se cere respectarea unei anumite forme de publicitate.

Cerintele nu sunt reglementate in cazul bunurilor mobile, sub acest aspect, desi este posibil ca un bun mobil sa aiba o valoare mult mai mare decat un imobil (o bijuterie sau un tablou ori un timbru pot valora mult mai mult decat un apartament).

Este adevarat ca bunurile mobile de mare valoare, respectiv circulatia acestora, este de cele mai multe ori prevazuta prin legi speciale, iar daca nu se impune forma autentica, de cele mai multe ori apare necesitatea obtinerii unor vize din partea unor organe specializate care supravegheaza aceste bunuri, cum ar fi cazul metalelor si pietrelor pretioase, lucrarilor de arta de mare valoare, etc.;

c)In cazul bunurilor comune ale sotilor trebuie subliniata ideea ca este necesar acordul expres al ambilor soti doar pentru instrainarea sau grevarea imobilelor, pentru dobandirea unui astfel de bun fiind suficient acordului unuia dintre soti deoarece se apreciaza ca in acest mod valoarea masei comunitare este majorata, aspect care profita ambilor soti. In legatura cu consintamantul expres necesar la instrainare sau la grevare - aspect asupra caruia se va reveni la materia Dreptul familiei - practica a statuat ca are aceasta valoare prezenta sotului respectiv la negocieri, preluarea pretului si eventual numararea banilor achitati cu acest titlu, chiar daca nu se semneaza in mod expres actul care consfinteste transferul de proprietate. Ceea ce este important este ca sotul sa aiba cunostinta de instrainare si sa nu se opuna acesteia.

d)Dupa cum se va vedea la materia Drept procesul civil, potrivit art. 5 Cod procedura civila, regula este aceea ca cererea se face la instanta domiciliului paratului. Cu toate acestea, in materia imobilelor este stabilita o competenta teritoriala speciala si absoluta, art. 13 Cod procedura civila prevazand ca cererile privitoare la nemiscatoare se fac numai la instanta in circumscriptia careia se afla nemiscatoarele.

5.Un bun individual determinat este au autoturism DACIA 1300 avand numarul de inmatriculare 01-BH-XXX, de asemenea avand un numar individual al seriei de motor si sasiu. Faptul ca bunul este neconsumptibil inseamna ca el nu poate fi consumat la prima lui utilizare, putand face obiectul unor acte de folosinta repetata si este in acelasi timp nefungibil. Din acest motiv in cazul in care X ii da lui Y masina lui, pentru a face un drum la Galati, iar Y distruge masina in urma unui accident de circulatie, el nu mai poate sa iti execute obligatia de restituire a bunului rezultata din contract chiar daca ar face rost de un alt autoturism DACIA 1300 caruia i-ar pune tablitele cu numerele de inmatriculare deoarece seria motorului nu va mai corespunde.

Pe de alta parte, daca X da lui Y o suma de bani cu titlu de imprumut, printr-o hartie avand o valoare foarte mare (de exemplu o bancnota care sa valoreze 1.000.000 lei) restituirea se poate face in 10 bancnote de cate 100.000 lei, obligatia de plata fiind considerata executata, tocmai pentru ca banii sunt bunuri fungibile si consumptibile.

Asa fiind, contractul de imprumut (de consumatie) este cel prin care o persoana, numita imprumutator, transmite unei alte persoane, numita imprumutat, proprietatea asupra unei catimi de bunuri de gen in vederea consumarii lor, cu obligatia pentru acesta din urma de a restitui la scadenta o cantitate egala de bunuri de acelasi gen si calitate (art. 1576 Cod civil), pe cand contractul de comodat (sau imprumutul de folosinta) este contractul in temeiul caruia o persoana, numita comodant, remite spre folosinta temporara si gratuita unei alte persoane, numita comodatar, un bun individual determinat cu obligatia pentru aceasta din urma de a-l restitui in natura la un anumit termen (art. 1560 Cod civil) .

6.In ceea ce priveste momentul transmiterii dreptului de proprietate si problema suportarii riscului contractului, urmatoarele aspecte se impun a fi retinute:

-in cazul bunurilor certe, regula este formulata de art. 971 Cod civil, potrivit caruia in contractele ce au de obiect translatia proprietatii sau unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimtamantului partilor si lucrul ramane in rizico - pericolul dobanditorului, chiar cand nu I-a facut traditiunea lucrului iar in materie de vanzare-cumparare, prin art. 1295 alin.1 Cod civil se stabileste urmatoarea regula: vinderea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator in privinta vanzatorului, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat.

De exemplu, A ii vinde lui B un tablou si partile stabilesc ca, desi transferul proprietatii a operat, B va ridica tabloul dupa trei zile, data la care va putea sa achite si pretul. Daca in cele trei zile, datorita unei calamitati, tabloul este distrus, B va fi obligat sa achite pretul chiar daca nu va primi bunul, deoarece fiind proprietarul acestuia din momentul realizarii acordului de vointa, el este cel care suporta riscul pierii fortuite a bunului. Daca insa B s-a prezentat sa ridice tabloul si A, din culpa lui, nu l-a predat, el va fi cel care va suporta pieirea bunului, cu exceptia cazului in care va putea sa faca dovada ca bunul, chiar daca s-ar fi aflat la B, ar fi pierit.

-in cazul bunurilor generice dreptul real se transmite de la instrainator la dobanditor in momentul individualizarii acestora, astfel incat pierirea fortuita a bunului nu il libereaza pe instrainator, care va fi tinut sa-si execute obligatia fata de dobanditor; din punct de vedere juridic se considera ca bunurile de gen nu pier, debitorul obligatiei de a da si de a face avand posibilitatea sa obtina alte bunuri de acelasi gen, astfel incat el nu poate invoca niciodata o imposibilitate de a-si executa obligatia.

7.In cazul partajului, in masura in care bunul este divizibil, se incearca formarea de loturi in natura in favoarea fiecaruia dintre fostii coproprietari, daca este posibil cu respectarea cotei lor de proprietate care se materializeaza in marimea lotului. Astfel, daca patru coproprietari detin 10 ha teren, cel care detine cota de 25 % va primi 2,5 ha, cel care detine 70 % va primi 7 ha iar ceilalti doi, care detin 5 % vor primi, eventual, un lot de 0,5 ha pentru a nu se faramita parcela atat de mult incat ea sa-si piarda valoarea economica. Daca insa bunul nu este divizibil (de exemplu o garsoniera) doar unul dintre coproprietari va primi bunul in natura, urmand ca ceilalti sa fie platiti cu o suma ce corespunde cotei lor de coproprietate, raportata la valoarea de circulatie a bunului. In ceea ce priveste locuintele, se considera a fi bun divizibil cel care asigura formarea mai multor unitati locative distincte, fie direct prin operatiune de partajare, fie prin investitii minime.

8.Exemple ale unor bunuri principale si accesorii: o cheie fata de un lacat, vaslele fata de o barca sau, in materie imobiliara, anexele care nu pot fi transmise in proprietate decat odata cu corpul principal de cladire. Asa fiind, de exemplu, in cazul in care se pune problema sistarii indiviziunii asupra unui astfel de imobil, el este considerat ca formand o singura unitate locativa, in cazul partajului bunuri accesorii urmand soarta bunului principal, neputandu-se forma doua loturi, din care unul sa cuprinda corpul principal de cladire, iar celalalt doar anexele (de exemplu garajul - desi in aceasta situatie a aparut intr-o speta concreta cererea formulata de unul dintre coproprietari, care a solicitat garajul, cu motivarea ca il poate inchiria; solutia a fost cea de atribuire a garajului, impreuna cu apartamentul, deoarece s-a considerat ca valoarea de circulatie a imobilului, si implicit a sultei datorate a avut in vedere ca apartamentul dispune de garaj, ceea ce ii determina un spor de valoare, dar apare intrebarea care ar fi fost solutia daca fostii soti ar fi avut si un autoturism care ar fi fost atribuit sotului care nu a primit imobilul; in acest caz caracterul de accesoriu al garajului urma sa fie analizat in functie de apartament sau de autoturism?)

9.Fructe naturale: fructe de padure, plante medicinale, ciupercile dintr-o padure, sporul natural al animalelor.

Fructe industriale: recoltele agricole, produsele lactate obtinute din activitatea specifica desfasurata intr-o ferma etc.

Fructe civile: chirii, dobanzi, rente.

Producte: marmora dintr-o cariera, piatra extrasa dintr-un munte.

In situatia in care A ii instraineaza lui B un imobil compus din casa si o vie B va culege strugurii si va obtine si o anumita cantitate de vin, in prima toamna dupa cumpararea imobilului. Ulterior, din anumite motive, dreptul de proprietate a lui A este desfiintat, si in anumite conditii (ce vor fi studiate in amanunt mai tarziu) este lipsit de efecte juridice si actul translativ de proprietate incheiat de A si B. Deoarece pana in momentul in care se formuleaza actiune impotriva sa B este un posesor de buna credinta (el fiind convins ca a cumparat de la un proprietar) fructele culese i se cuvin, in urma admiterii actiunii el fiind obligat sa restituie doar imobilul proprietarului adevarat. Daca insa ar fi obtinut producte el ar fi fost obligat ca odata cu bunul sa le predea si pe acestea, deoarece intotdeauna productele se cuvin proprietarului.

In cazul in care proprietatea asupra imobilului apartine lui X iar Y are un drept de uzufruct asupra aceluiasi imobil (care ii confera posesia si folosinta bunului) Y va culege fructele iar X va dobandi productele.