Contractul comercial

1.1        Incheierea contractelor

Acordul de vointa al partilor asupra clauzelor contractuale se formeaza prin intalnirea ofertei cu acceptarea ei,[1] deci pe baza unei negocieri. In civilizatia contemporana exista insa un numar considerabil de contracte care sunt incheiate fara negociere prealabila (de exemplu: cumpararea unui magazin la un pret fixat anticipat; cumpararea unui bilet de calatorie pe calea ferata, la un tarif deja stabilit). Mecanismul intalnirii ofertei cu acceptarea este foarte complex si de nenumarate ori acesta este precedat de negocieri.

Negocierea este invitatia lansata de una din parti de a trata continutul unui eventual contract. Aceasta invitatie se deosebeste de oferta ferma: negocierea poate fi urmata sau concretizata intr-un „acord de vointa”, practicate mai ales in comertul international. Din punct de vedere juridic, exista in aceasta privinta doua principii contradictorii: pe de o parte, libertatea partilor de a desfiinta acordul prealabil fara a antrena responsabilitatea celui care a renuntat, intemeiata pe principiul libertatii contractuale; pe de alta parte, exista obligatia ce revine partilor de a se manifesta cu buna credinta in cadrul negocierii si de a respecta „angajamentele de principiu”.

Cu toate acestea, in masura in care una din parti dovedeste rea credinta in respectarea negocierii prealabile, ea va raspunde pe temei delictual si va repara prejudiciul cauzat partenerului, paguba reprezentand echivalentul cheltuielilor facute cu organizarea negocierii.  

Oferta de a contracta trebuie:

- sa fie ferma: ofertantul nu are posibilitatea de a o modifica sau retracta;

- sa fie precisa si completa: sa cuprinda toate elementele necesare contractului;

- sa fie neechivoca: sa exprime intentia ofertantului de a contracta

- trebuie sa fie o manifestare de vointa reala, serioasa, constienta si cu intentia de a angaja din punct de vedere juridic.

Ea poate fi expresa sau tacita; in scris sau verbal; adresata publicului sau unei persoane determinate.

Daca oferta este cu termen, ea trebuie mentinuta in limita termenului respectiv; aceste poate fi stabilit expres, dar poate rezulta implicit din natura contractului si din timpul necesar de gandire si de acceptare de catre destinatar, termen numit termen rezonabil.

Oferta poate fi revocata, in principiu, atat timp cat ea nu a ajuns la destinatar.

Caducitatea ofertei apare in situatia in care aceasta nu poate sa produca efecte, fie ca ofertantul a schimbat conditiile stabilite initial, fie prin expirarea termenului de acceptare. In general, oferta devine caduca in caz de moarte, faliment sau incapacitatea ofertantului pentru acele contracte cu caracter „intuitu personae”.

Oferta de a contracta nu se confunda cu antecontractul. Daca oferta este un act juridic unilateral, antecontractul este un act juridic de formatie bilaterala, un contract, chiar daca exista obligatii doar pentru promitent (de exemplu, o persoana se obliga fata de alta sa-i vanda un anumit imobil). Aceasta promisiune unilaterala prezinta un caracter sinalagmatic, care rezulta din urmatoarele doua aspecte: in momentul in care se realizeaza optiunea, beneficiarul va avea o datorie – pretul; deci el are pe baza promisiunii o creanta si o virtuala obligatie; promisiunea de vanzare cuprinde, de regula, obligatia promitentului de a dispune de imobil pe durata termenului de optiune (de a vinde sau nu).

Acceptarea ofertei este tot un act unilateral de vointa, la fel ca si oferta, care provine insa de la destinatarul ofertei.

Acceptarea trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

• sa fie clara (sa exprime clar vointa de a incheia contractul), pura si simpla;
• sa fie libera (neviciata);
• sa fie expresa (scrisa sau verbala) sau tacita.

In primul rand, acceptarea trebuie sa fie clara, deci ca concorde cu oferta. Daca acceptarea limiteaza, conditioneaza sau excede conditiile ofertei, se considera ca aceasta a fost refuzata si acceptarea poate fi considerata contraoferta. In acest caz acceptarea nu mai este pura si simpla.

Acceptarea ofertei trebuie sa se faca inainte ca oferta sa fi fost revocata sau sa fi devenit

caduca. Acceptarea trebuie sa aiba o forma expresa sau implicita; acceptarea este implicita atunci cand ea nu face obiectul unei declaratii speciale de vointa, dar rezulta din situatia de fapt (de exemplu, executarea de indata a ofertei).

1.2        Momentul si locul incheierii contractului

Momentul incheierii contractului este acela in care acceptarea intalneste oferta. Daca partile nu sunt prezente, contractul se incheie prin corespondenta, motiv ce determina clarificarea momentului incheierii contractului, datorita existentei unui decalaj in timp intre cele doua laturi ale formarii acordului de vointa: oferta si acceptarea.

Cunoasterea momentului incheierii contractului are importanta din urmatoarele

considerente:

• in raport de acest moment se apreciaza posibilitatea revocarii ofertei sau daca ea a devenit caduca;
• in cazul conflictelor de lege in timp, se va aplica legea existenta la momentul incheierii contractului;
• consimtamantul si celelalte conditii de validitate se apreciaza la momentul realizarii acordului de vointa si, in masura in care acestea nu sunt respectate cauzele de nulitate se stabilesc in functie de acest moment;
• efectele contractului se produc, de regula, din momentul realizarii acordului de vointa, daca nu exista stipulatie contrara. Asadar, in cazul contractelor translative de drepturi reale, acestea se transmit (pentru bunurile individual determinate) din momentul incheierii contractului, cu exceptia imobilelor (terenurilor) unde acordul de vointa al partilor trebuie sa imbrace forma autentica.

1.3        Determinarea locului platii

Potrivit articolului 59 Cod comercial, obligatiile comerciale trebuie executate:

- la locul expres mentionat in contract;

- la locul rezultat din intentia partilor;

- la locul in care, potrivit materiei contractului, apare fireasca executarea.

In cazul in care in contract nu s-a precizat in mod expres locul executarii obligatiilor si

acest lucru nu rezulta din natura operatiunii, executarea obligatiilor se va face la sediul, domiciliul sau resedinta comerciantului debitor. De „lege lata” si in dreptul comercial, in cele din urma plata este cherabila. De „lege ferenda”, se impune regula ca plata sa se faca la sediul, domiciliul sau resedinta creditorului, deci sa fir portabila. Aceasta regula nu se aplica in materie de cambie, datorita existentei unor dispozitii cu caracter special.

1.4        Determinarea pretului

Potrivit dreptului civil, in cazul contractului de vanzare-cumparare pretul trebuie sa fie determinat de parti. Codul comercial, adaptand dispozitiile civile la traficul comercial, modificandu-le chiar, permite ca pretul sa fie stabilit ulterior, prezentand in contract o indicatie abstracta si impersonala „pretul just” sau „pretul curent”, determinarea se va face in functie de locul platii sau de cotele oficiale ale bursei (articolul 40 Cod comercial).

Retineti!

Contractele comerciale sunt adeseori probe in cauzele comerciale.

A se vedea Partea a II a – Drept procesual p.115-120

Datorita celeritatii ce guverneaza raporturile dintre comercianti, de multe ori contractele nu imbraca o forma scrisa, ci cunosc forma simplificata  a comenzii urmata de executare.

Intelegerea contractelor comerciale il va ajuta pe grefier sa constientizeze importanta acestora  in procesul de incuviintare si de administrare a probatoriilor.

Fara cunoasterea terminologiei de specialitate, activitatea de sinteza, la care este practic obligat sa recurga grefierul in timpul sedintei de judecata ar fi extrem de dificila.

In cap.9 sunprezentate cele mai intalnite contracte tocmai pentru a familiariza grefierul cu limbajul juridic de drept comercial.