Dreptul de a nu suferi nici o discriminare

Dreptul de a nu suferi nici o discriminare

§1. Principiul non-discriminarii

Dreptul de a nu fi supus nici unei discriminari este derivat din principiul general al egalitatii tuturor fiintelor umane. Art. 14 al CEDO prevede ca drepturile pe care le garanteaza Conventia trebuie sa fie respectate fara nici o distinctie bazata in special pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine sociala sau nationala, apartenenta la o minoritate, avere, nastere sau orice alta situatie.

Notiunea de discriminare nu este definita de art. 14. Conceptul a fost definit de Curtea europeana in cauza lingvistica belgiana, una din primele cauze solutionate. In primul rand, Curtea a respins teoria potrivit careia orice diferenta de tratament este interzisa, recunoscand existenta unei mari diversitati de solutii legislative si administrative bazate pe diferente de tratament. Pornind de la aceste premise, Curtea a formulat ideea unui test aplicabil situatiilor de diferentiere. Astfel, principiul egalitatii de tratament este incalcat daca distinctia facuta nu are o justificare obiectiva si rezonabila. Trebuie identificat un scop legitim al diferentierii de tratament, precum si o relatie rezonabila de proportionalitate intre tratamentul propriu-zis si scopul urmarit.

§2. Discriminarile pozitive

Discriminarea pozitiva este o "ruptura a egalitatii", justificata de o situatie inegalitara preexistenta si destinata sa restabileasca egalitatea mentionata. Aceasta a suscitat controverse, inclusiv sub raportul terminologic, deoarece expresia "actiune afirmativa" (affirmative action) sau cea de "discriminare inversa" (reverse discrimination) ar fi mai aproape de scopul conceptului mentionat. Notiunea de discriminare pozitiva, deja consacrata in ordinea juridica comunitara, devine, insa, din ce in ce mai importanta. Cu toate acestea, nu esre recunoscuta o obligatie a statelor de a recurge la astfel de masuri de discriminari pozitive pentru a repara anumite injustitii sociale.

§3. Autonomia art. 14

Interpretand literal textul Conventiei, art. 14 nu are o existenta independenta. Discriminarea nu este interzisa decat atunci cand ea este practicata asupra unui drept sau libertate consacrate de text. Art. 14 nu adauga la lista drepturilor, ci le intareste protectia. Cu toate acestea, Curtea a stabilit ca nu este imposibila o aplicare oarecum autonoma a art. 14: daca art. 14 trebuie combinat cu un alt articol al Conventiei ce garanteaza un drept, nu este necesar ca acest drept sa fie el insusi violat. Aceasta inseamna ca art. 14 poate fi incalcat singur.

Jurisprudenta la articolul 14

Cauza lingvistica belgiana (1968)

Inze c/ Austriei (1987)

Hoffmann c/ Austriei (1993)

Karlheinz Schmit c/ Germaniei (1994)

Thlimennos c/ Greciei (2000)

Frett c/ Frantei (2002)

Karner c/ Austriei (2003)

Intrebari si cerinte pentru autoevaluare

1. Ce se intelege prin "discriminare" in opinia Curtii EDO?

2. Cum se aplica art. 14 al CEDO?

3. Ce sunt discriminarile pozitive?

Bibliografie minimala

Corneliu BIRSAN.- Conventia europeana a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Bucuresti, Editura All Beck, 2005

Bianca SELEJAN-GUTAN.- Sistemul jurisdictional european de protectie a drepturilor omului. Curs universitar. Sibiu: Editura Universitatii "Lucian Blaga", 2003

Bianca SELEJAN-GUTAN.- Protectia europeana a drepturilor omului. Bucuresti: Editura All Beck, 2004

Bianca SELEJAN-GUTAN.- Jurisprudenta CEDO. Selectie si rezumat. In: Acta Universitatis Lucian Blaga nr. 1/2005.

Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale si protocoalele sale

Principalele instrumente internationale privind drepturile omului la care Romania este parte. Vol. I si II. Bucuresti: IRDO, 2003

Vincent BERGER. - Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Bucuresti: IRDO, 1999

Corneliu-Liviu POPESCU.- Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. 1999-2002. Bucuresti: Editura All-Beck, 2003