EFECTELE HOTARARII DE DIVORT

Hotararea de divort este constitutiva de stare civila[1].

In desfacerea casatoriei, sotii devin fostii soti, independenti in ce priveste statutul lor familial.

Ca urmare a divortului, intre soti inceteaza toate raporturile rezultate din casatorie, cu exceptia unor drepturi si indatoriri prevazute de lege.

		Fig. 1. Efectele hotararii de divort

Potrivit literaturii de specialitate, in fig.1., am prezentat schematizat efectele hotararii de divort[2].

2. Efectele divortului cu privire la raporturile patrimoniale intre fostii soti

Intre fostii soti inceteaza toate efectele patrimoniale ale casatoriei, cu exceptia acelora care se pot ivi intre ei, dupa desfacerea casatoriei, in baza legii sau pe cale conventionala. Aceste efecte privesc:

-obligatia de intretinere intre fostii soti;

-incetarea comunitatii de bunuri.

2.1. Obligatia de intretinere intre fosti soti

Art.41 alin.1 C.fam., prevede "Pana la desfacerea casatoriei in conditiile prevazute de art.39, sotii isi datoreaza intretinere". Asadar, atata vreme cat casatoria nu este desfacuta, obligatia reciproca de intretinere isi are izvorul in institutia casatoriei. In acest sens, art.2 C.fam., consacra principiul potrivit caruia membrii unei familii sunt de acorde sa-si acorde unul altuia sprijin moral si material.

Din momentul desfacerii casatoriei - care este cel in care hotararea de divort a ramas definitiva si irevocabil (art.39 C.fam.) - obligatia de intretinere intre soti inceteaza, deoarece intre acestia nu mai exista nici o legatura de familie.

Totusi, art.41 alin.2-5 C.fam, creeaza o noua obligatie de intretinere care, desi isi are izvorul si suportul in casatorie, prezinta o structura juridica proprie, distincta fata de obligatia de intretinere intre soti.

Obligatia de intretinere intre fostii soti ia nastere atunci cand sunt indeplinite conditiile prevazute de art.41 alin.2-5 C.fam., conditii ce sunt diferite de cele prevazute de dreptul comun (art.86-96).

Deosebirea intre cele doua tipuri de obligatii vizeaza trei aspecte:

-conditiile de existenta;

-cuantumul intretinerii;

-durata intretinere.

Conditiile de existenta a obligatiei legale de intretinere sunt ca persoana indreptatita la intretinere sa fie in nevoie din cauza incapacitatii de a munci, iar persoana indatorata sa aiba mijloace necesare pentru a putea plati intretinerea (art.86 alin.2 si 94 alin.1 C.fam.). In cazul fostilor soti, potrivit art.41 alin.2., C.fam., starea de nevoie trebuie sa provina din cauza unei incapacitati de munca intervenite inainte de casatorie, in timpul acesteia sau in decurs de un an de la desfacerea casatoriei, insa numai daca ea se datoreaza unei imprejurari in legatura cu casatoria.

In privinta cuantumului intretinerea poate fi stabilita de instanta judecatoreasca pana la o treime din venitul net din munca al sotului obligat la plata ei, in raport de nevoia celui care o cere si de mijloacele materiale ale celui care urmeaza a o plati (alin.3). Daca debitorul este obligat si la plata unei intretineri in favoarea copiilor minori rezultati din casatorie, cele doua intretineri, asumate nu trebuie sa depaseasca jumatate din venitul net de munca al fostului sot obligat la plata.

In ceea ce priveste durata obligatiei de intretinere, sotul din vina caruia s-a pronuntat divortul nu are drept la intretinere de la celalalt sot decat timp de un an de la desfacerea casatoriei. Celalalt sot - inocent -poate solicita intretinere pe o durata nedeterminata, atata vreme cat exista starea de nevoie si cat timp debitorul are mijloace de a presta intretinerea (art.94C.fam.). Daca divortul s-a pronuntat din vina ambilor soti, fiecare dintre ei are dreptul la intretinere pe o durata nedeterminata. Dispozitiile alin.5 din art.41 C.fam., prevad ca dreptul la intretinere inceteaza prin recasatorirea sotului creditor.

2.2. Incetarea comunitatii matrimoniale de bunuri

Potrivit dispozitiilor art.36 alin.1 C.fam., -de altfel, singurul text referitor la soarta juridica a bunurilor comune ale sotilor in caz de divort -la desfacerea casatoriei "bunurile comune se impart" au fost interpretate in sensul de "se pot imparti". Asa fiind, impartirea bunurilor comune ale sotilor poate avea loc:

-cu ocazia divortului, odata cu solutionarea cererii de desfacere a casatoriei[3];

-oricand dupa desfacerea casatoriei.

In prima ipoteza, bunurile comune devin bunuri proprii ale unuia si ale altuia dintre soti. Proprietatea comuna in devalmasie se transforma - la data desfacerii casatoriei - in proprietate privata exclusiva a fiecaruia din soti. Asa fiind, regimul juridic al bunurilor dupa aceasta data va fi cel de drept comun pentru proprietatea privata.

In a doua ipoteza, la data desfacerii casatoriei, proprietatea comuna in devalmasie se transforma de drept intr-o comunitate post patrimoniala numita in literatura "proprietate comuna de tranzitie intre proprietatea comuna in devalmasie si proprietatea comuna pe cote parti". Comunitatea de bunuri a sotilor inceteaza de drept cand hotararea de divort a ramas definitiva si irevocabila, fara a deosebi dupa cum bunurile sotilor au fost sau nu partajate cu ocazia procesului de divort. Cu alte cuvinte in ambele cazuri, inceteaza aplicabilitatea dispozitiilor C. familiei referitoare la bunurile comune ale sotilor. Asa fiind regimul juridic al bunurilor in a doua ipoteza va fi cel al diviziunii de drept comun.

In cazul impartirii bunurilor comune, actiunea pentru impartirea bunurilor comune poate fi introdusa la instanta de judecata, potrivit dispozitiilor art.17 C.p.civ.:

-ca o cerere accesorie fata de actiunea de divort;

-pe calea unei cereri principala, insa dupa ce a fost pronuntata hotararea de divort.

Dreptul la actiunea privind impartirea bunurilor comune este imprescriptibil.

Impartirea bunurilor comune se face in felul urmator:

a)daca exisa o invoiala a sotilor cu privire la determinarea cotei fiecaruia dintre soti din bunurile comune, atunci impartirea se va face potrivit acestor cote;

b)in caz contrar, stabilirea cotei-parti ce revine fiecarui sot din bunurile comune se face prin hotarare judecatoreasca.

Codul familiei nu arata in mod expres cum trebuie sa se faca impartirea bunurilor comune - in parti egale sau in parti variabile. De aceea literatura si practica judiciara au stabilit ca impartirea se face in functie de contributia fiecaruia dintre soti la dobandirea si conservarea bunurilor comune[4], instanta le poate impartire in cote egale.

Un model de actiune in instanta, pentru impartirea bunurilor, dupa divort este prezentat in anexa 2.

La impartirea  bunurilor comune, trebuie sa se faca dovada unei situatii.

De fapt, stabilirea contributiei fiecarui sot, la dobandirea bunurilor comune se face prin orice mijloc de proba.

In stabilirea contributiei fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune, instanta va mai tine seama de:

-munca sotiei depusa in gospodarie si pentru cresterea copiilor[5];

-perioada in care sotii au trait separati in fapt;

-dobandit in timpul casatoriei prin contributia exclusiva a unui sot este comun, daca nu se incadreaza intr-una din categoriile prevazute de art.31 C.fam.

Intr-o speta recenta[6], reclamantul a sustinut constant ca, desi, in
contractul de construire a apartamentului si in procesul verbal de predare-
primire al acestuia figureaza ca titular numele paratului, in realitate, amandoi au convenit sa devina coproprietari, pentru ca l-au dobandit impreuna, in perioada concubinajului, urmat, la scurt timp dupa achizitionare, de casatorie.

Din probele administrate rezulta in mod convingator ca partile, in timpul concubinajului, au convenit ca pe data casatorie care era iminenta, apartamentul contractat si preluat de parat anterior casatoriei sa intre in regimul comunitatii de bunuri.

In principiu, apartamentul contractat-prin credit de la stat-doar de catre unul dintre soti este proprietarul exclusiv al acestuia daca proprietatea acestuia a avut loc anterior casatoriei, caz in care celalalt sot nu are decat un drept de creanta egal cu cuantumul contributiei sale la plata ratelor.

Este posibil, ca anterior casatoriei, intre soti sa se fi incheiat o conventie, in sensul ca apartamentul construit pe numele unuia dintre ei, dar cu contributia ambilor, sa fie supus regimului comunitatii de bunuri, la data casatoriei lor.

Impartirea bunurilor comune se face dupa procedura prevazuta de Legea nr.603 din 10 noiembrie 1943 pentru simplificarea procedurii impartelii judecatoresti.

Efectele divortului asupra relatiilor personale dintre parinti si copiii minori

1. Incredintarea copiilor minori spre crestere si educare

Dispozitiile art.42 C.fam. (v.42 C.fam.)., consacra regula fireasca a incredintarii copiilor minori spre crestere si educare unuia sau altuia dintre parintii divortati. Numai prin exceptie, pentru motive temeinice, copii pot fi incredintati unei terte persoane sau unei institutii de ocrotire.

Daca sotii se invoiesc cu privire la incredintarea copiilor, invoiala lor urmeaza sa fie respectata de catre instanta. Astfel instanta judecatoreasca va incuviinta intelegerea sotilor privind incredintarea minorilor prin sentinta de divort.

Incredintarea copiilor minori se va face de instanta judecatoreasca tinand seama de interesele acestora. In acest sens, efectuarea anchetei, sociale de catre autoritatea tutelara este obligatorie.

De asemenea, copii minori care au implinit varsta de 10 ani vor fi ascultati de instanta in legatura cu dorinta acestora de a fi incredintati unuia sau altuia dintre parinti. In principiu daca din casatoria a carei desfacere se solicita au rezultat mai multi copii se impune, pe cat posibil, mentinerea lor impreuna. Daca insa din probele administrate reiese ca ambii soti s-au ocupat deopotriva de copii si au manifestat in egala masura afectiune, iar interesele minorilor nu sunt prejudiciate, nu este de neglijat optiunea exprimata de ei in conditiile legii.

Astfel, intr-o speta[7], copii si-au manifestat dorinta ca fiecare sa fie incredintat catre un parinte, intrucat de multa vreme despartirea in fapt a sotilor a determinat si separarea celor doi copii. Recursul declarat de parat impotriva sentintei care a Incredintat ambii copii mamei a fost respins si sentinta modificata in sensul ca unul dintre copii a fost incredintat paratului deoarece minorul se afla de mai multa vreme in ingrijirea lui si a declarat ca are mai multa afectiune fata de parat.

De asemenea, in practica judiciara, s-a aratat ca separatia copiilor le creeaza acestora traumatisme psihice. De aceea, in principiu ea constituie o masura extrema, care se justifica numai atunci cand nici unul dintre parinti nu ar avea posibilitatea de a-i creste si educa impreuna[8].

Faptul ca un minor si-a exprimat dorinta de a fi incredintat unuia dintre parinti nu poate constitui prin el insusi un criteriu de apreciere la luarea masurii. O asemenea dorinta poate reprezenta un indiciu referitor la afectiunea manifestata de acel parinte, dar trebuie sa fie luata in considerare intr-un context larg din care nu poate fi exclus interesul real al copilului.

Intr-o alta speta[9], instanta de fond a apreciat corect situatia de fapt, in sensul ca interesul minorei, care si-a exprimat dorinta de a fi incredintata tatalui, este de a creste impreuna cu fratele ei, varsta si preocuparile fiind apropiate. De asemenea este preferabil pentru amandoi copiii sa se afle sub supravegherea mamei care, cel putin pentru perioada urmatoare de dezvoltare, ii poate indruma mai bine.

Prin incalcarea art.42 C.fam., se actioneaza la chemarea in judecata.

In judecata se pot chema unul sau ambii soti.

Cererea este de competenta instantei in a carei raza teritoriala domiciliaza copilul minor.

Un model de astfel de cerere, este prezentata in anexa 2.

Conform literaturii juridice[10], in actiune, in afara numelui, prenumelui si domiciliului exact al parintilor si al copilului minor, trebuie enuntate motivele care justifica luarea masurii de incredintare spre crestere si educare a minorului. Dovedirea motivelor se poate face prin orice mijloc de proba admis de lege.

Citarea si ascultarea autoritatii tutelare, atat a aceleia de la domiciliul tatalui, daca parintii copilului nu au domiciliul in aceeasi localitate, se impune, ea fiind necesara pentru realizarea ocrotirii parintesti.

Citarea autoritatii tutelare este obligatorie sub pedeapsa nulitatii hotararii, in timp ce ascultarea autoritatii tutelare, nu inseamna prezenta efectiva a delegatului sau in instanta. Autoritatea tutelara este insa obligata sa trimita instantei un referat de ancheta sociala din care sa rezulte conditiile pe care le pot asigura parintii copiilor propunand la care parinte sa se incredinteze copii spre crestere si educare .Acest referat este obligatoriu , ca si citarea, sub pedeapsa nulitatii hotararii.

Prin actiune se cere si obligarea parintelui indatorat la intretinere, dupa criteriile examinate. La actiune trebuie atasata copia certificatului de nastere al copilului.

2. Exercitarea ocrotirii parintesti privind persoana copilului

Daca in timpul casatoriei, ocrotirea parinteasca se exercita de catre ambii parinti (art.97-98 C.fam.), la desfacerea ei, ocrotirea parinteasca se scindeaza.

Din analiza art.43 C.fam., rezulta ca scindarea ocrotirii parintesti se face in mod inegal. Astfel, alin.l prevede: "Parintele divortat, caruia i s-a incredintat copilul, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea lui profesionala".

In concluzie, daca parintele caruia i s-a incredintat copilul exercita intregul continut al ocrotirii parintesti, celalalt parinte are doar doua drepturi in legatura cu persoana copilului minor, si anume:

-dreptul de a avea legaturi personale cu copilul;

-dreptul de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia.

Parintii au posibilitatea sa se inteleaga in legatura cu modalitatile de exercitare a drepturilor fostului sot caruia nu i s-a incredintat copilul. Numai in caz de neintelegere, acesta din urma poate sesiza instanta judecatoreasca printr-o actiune -actiunea de a avea legaturi personale cu minorul - pentru ca celalalt parinte sa fie constrans sa respecte drepturile prevazute de dispozitiile art.43 alin.3 C.fam.

La stabilirea programului de legaturi personale cu minorul, trebuie sa se tina seama de prevederile art.43 alin.3 C.fam., dar si de interesul copilului la care se refera luarea masurii respective.

Intr-o speta[11], instanta de fond a stabilit ca reclamantul sa aiba legaturi personale cu copii in prima si a treia saptamana a fiecarei luni, de sambata orele 14,00 pana duminica orele 19.00., si prin luarea lor pe timpul concediului sau legal. Reclamantul a declarat recurs pe motiv ca nu i s-a admis si cererea de a-si lua copiii si in timp de jumatate din vacantele lor scolare.

Recursul a fost respins ca nefondat, considerandu-se ca la varsta frageda a copiilor (4 respectiv 7 ani), cererea reclamantului nu este justificata, deoarece s-ar aduce atingere intereselor copiilor care ar trebui sa-­si schimbe mediul familial, pentru perioade prea lungi de timp.

De asemenea, in practica[12], s-a retinut ca parintele trebuie sa i se creeze posibilitatea de a avea legaturi personale cu minorul in mod firesc, fara a se simti stanjenit de prezenta celuilalt parinte. De aceea, a fost admis recursul reclamantului, sentinta care a dispus ca acesta sa-1 viziteze pe minor la domiciliul mamei parate timp de 2 ori pe luna, sambata intre orele 17-20, a fost modificata in sensul ca reclamantul poate sa-l ia pe copil la domiciliul sau in prima sambata a fiecarei luni de la orele 8.00 pana duminica la orele 18.00,cu obligatia de a-l readuce la domiciliul mamei .

Nerespectarea art.43 C.fam., duce la actionarea in instanta.

Actiunea de chemare in judecata trebuie sa indeplineasca cerintele prevazute de dispozitiile art.112 C.p.civ., (vezi art.112 C.p.civ.), se timbreaza si se depune la judecatoria in a carei raza teritoriala domiciliaza copilul minor.

Persoana care poate fi chemata in judecata este parintele la care se afla copilul.

Cererea (anexa2), trebuie motivata, propunandu-se si modalitatea practica pe care reclamantul o socoteste cea mai potrivita de a avea legaturi personale cu copilul minor.

Cererea va fi insotita de copia certificatului de nastere al copilului si de copia hotararii prin care copilul minor a fost incredintat sau i s-a stabilit domiciliu la sotul parat, cand o asemenea masura a fost luata.

4. Efectele divortului asupra relatiilor patrimoniale dintre parinti si copiii minori

1. Obligatia parintilor la suportarea cheltuielilor de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor.

In timpul casatoriei, problema suportarii cheltuielilor de intretinere a copiilor se rezolva in cadrul menajului comun (art.29 C.fam.).

La desfacerea casatoriei, aceasta chestiune este solutionata pe baza dispozitiilor art.42 alin.3 si 4 C.fam. ".instanta judecatoreasca va stabili contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor.

Invoiala parintilor privitoare la incredintarea copiilor si la contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare invatatura si pregatire profesionala a acestora va produce efecte numai daca a fost incuviintata de catre instanta judecatoreasca".

In principiu, parintii se invoiesc in legatura cu contributia fiecaruia dintre ei la suportarea cheltuielilor de crestere si educare a copiilor minori, precum si asupra modalitatilor de executare a intretinerii. Daca acestia nu s-au inteles, instanta va stabili contributia fiecarui parinte in functie de nevoile reale ale copiilor si de mijloacele materiale ale parintilor (art.94 C.fam.).

In ceea ce priveste cuantumul intretinerii, potrivit art.94 alin. ultim C.fam., acesta este de pana la o patrime din castigul din munca a debitorului pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumatate pentru trei sau mai multi copii.

2. Exercitarea ocrotirii parintesti privind bunurile si actele civile ale copilului.

In timpul casatoriei, ocrotirea parinteasca se executa de catre ambii parinti in conformitate cu dispozitiile art.105 C.fam.: "Parintii au dreptul si indatorirea de a administra bunurile copilului lor minor si de a-l reprezenta in actele civile, pana la data cand el implineste varsta de 14 ani. Dupa implinirea acestei varste, parintii in calitate de reprezentanti legali vor incuviinta actele juridice pe care minorul le incheie singur".

La desfacerea casatoriei, ocrotirea parinteasca - sub aspectele patrimoniale - revine parintelui caruia i s-a incredintat minorul (art.43 alin.1 C.fam), si in situatii exceptionale, parintelui stabilit de instanta judecatoreasca[14].

Art.43 alin.2 C.fam., prevede: "Cand copilul a fost incredintat unei alte persoane sau unei institutii de ocrotire, instanta judecatoreasca va stabili care dintre parinti va exercita dreptul de a-i administra bunurile si de a-l reprezenta sau de a-i incuviinta actele"

Incalcarea art.42, 49 si 105 din C.fam., implica actiune in instanta.

Un model de cerere, pentru aceasta situatie, este prezentat in anexa2 care face referiri la majorarea pensiei de intretinere.