DREPT - SUSPENDAREA SI PERIMAREA PROCESULUI CIVIL

SUSPENDAREA Sl PERIMAREA PROCESULUI CIVIL

I Consideratii generale privind desfasurarea

procesului civil

1. Procesul civil mijloc de realizare a justitiei in pricinile civile

Conventia Europeana a Drepturilor Omului prevede in art. 6 la pct. 1 ca "Orice persoana are dreptul sa-i fie examinata cauza sa in mod echitabil, de catre un tribunal independent si impartial, stabilit de lege, care va decide asupra drepturilor si obligatiilor sale civile () Hotararea trebuie pronuntata in public, dar accesul in sala de sedinta poate fi interzis persoanei sau publicului in timpul intregului sau a unei parti din proces, in interesul moralitatii, ordinii publice sau al securitatii nationale intr-o societate democratica, cand interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o cer sau in masura considerata strict necesara de catre tribunal, cand datorita unor imprejurari speciale publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitie f

Constitutia Romaniei s-a aliniat la standardele europene, consacrand o serie de articole referitoare la accesul liber la justitie.

Constitutia consacra la Art. 21 ca 'orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si intereselor sale legitime' iar in alin. 2 - nici o lege nu poate ingradi acest drept''.

In mod obisnuit aceste drepturi sunt valorificate de titularii lor potrivit legii si sunt respectate de celelalte persoane care au obligatia de a nu face nimic sa stanjeneasca exercitarea lor normala.

In situatia in care nu sunt respectate sau sunt contestate, legea a organizat modul de aparare si valorificare a acestora pentru a fi solutionate conflictele ce apar, de catre institutii juridice specializate si nu de catre cei aflati in cauza.

Sarcina de a face dreptate, de a infaptui justitia intr-un stat de drept, revine organelor statului, special constituite in acest sens. Art. 48 alin. 1 din Constitutie arata ca: persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea la termenul legal al unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei'.

Cu privire la sistemul organelor judecatoresti, in art. 125 din Constitutie, se prevede ca: Justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege', iar legea Nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, prevede la art. 2 alin. 1 ca instantele judecatoresti infaptuiesc justitia in scopul apararii si realizarii drepturilor si. libertatilor fundamentale ale cetatenilor precum si a celorlalte drepturi si interese legitime deduse judecatii' si in continuare la alin. 2 'Instantele judeca toate procesele privind drepturile juridice civile, comerciale, de munca, de familie, administrative, penale si orice alte cauze pentru care legea nu stabileste o alta competenta'.

Din prevederile actelor normative mentionate rezulta cu claritate, necesitatea garantarii si ocrotirii drepturilor civile de catre stat.

In masura in care conflictele aparute in circuitul civil nu se rezolva pe cai prejurisdictionale, cel interesat este nevoit sa se adreseze justitiei.

Modalitatea specifica prin care justitia se infaptuieste este procesul civil.

2. Definirea procesului civil

Dupa cum am mai aratat, persoana ale carei drepturi civile nu sunt recunoscute, ori a fost tulburata in exercitarea lor (reclamantul) se poate adresa instantelor de judecata competente a restabili situatia de drept.

Sesizarea organului competent se face prin cererea de chemare in judecata. Pentru a putea fi solutionat litigiul, judecatorul cheama in fata sa si pe cel in legatura cu care reclamantul pretinde ca i-a nesocotit, incalcat dreptul (parat). Dupa stabilirea imprejurarilor in care s-au savarsit faptele, instanta se retrage pentru deliberare si pronuntarea hotararii. Daca una dintre parti (reclamantul sau paratul) nu este multumita de hotararea data aceasta poate fi atacata prin intermediul cailor de atac, reglementate de lege.

Hotararea ce a ramas definitiva sau irevocabila poate fi pusa in executare silita, daca este susceptibila de executare, in cazul in care debitorul nu-si indeplineste de buna voie obligatia.

Schema aceasta sumara ascunde o activitate deosebit de complexa desfasurata de organele de justitie si de persoane (instanta de judecata, reclamant, parat, alte organe). in cadrul acestei activitati se nasc anumite raporturi procesuale, acestea dand nastere, de fapt, procesului civil.

Se poate spune deci ca, procesul civil se prezinta ca o succesiune de acte care imbraca formele prevazute de lege, putand fi definit ca activitatea pe care o desfasoara instanta, partile si alti participanti, in scopul recunoasterii sau realizarii drepturilor si intereselor deduse judecatii si al executarii silite a hotararilor judecatoresti si a altor titluri executorii, conform procedurii stabilite de lege.

Gabriel Boroi - Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. AII Beck, 2001, pag. 301

In cadrul infaptuirii justitiei, procesul civil este deci activitatea pe care o desfasoara organele de stat competente, cu participarea partilor interesate, in vederea rezolvarii conflictelor ce se ivesc in circuitul civil.

Procesul civil serveste ca forma speciala a constrangerii de stat pentru valorificarea in concret a dreptului subiectiv incalcat si prin aceasta, la restabilirea ordinii de drept tulburate.

Din punct de vedere etimologic, prin proces se intelege mers, evolutie, dezvoltare, desfasurare a unui fenomen, eveniment.

Notiunea de proces in inteles tehnic reprezinta 'judecata, cauza, actiune'⁴, deoarece presupune o evolutie de la sesizarea instantei si pana la actul final al judecatii, care este hotararea. Intre cele doua momente se situeaza dezbaterile. Procesul civil evolueaza cu ajutorul unor acte de procedura care sunt ordonate de lege, astfel incat sa asigure finalitatea procesului, care consta in pronuntarea unei hotarari.

3. Fazele si etapele procesului civil

In principiu, procesul civil parcurge doua mari faze:

a) faza judecatii propriu-zise care se desfasoara mai intai
in fata instantei de fond si se finalizeaza cu deliberarea si pronuntarea
hotararii, urmata de judecata in caile ordinare de atac (apelul si recursul),
etape dupa care hotararea ramane definitiva sau irevocabila, urmata, daca
este cazul, de judecata in caile extraordinare de atac de retractare -
contestatia in anulare si revizuirea, recursul in anulare care vizeaza
hotararile definitive sau irevocabile.

b) faza executarii silite a hotararii judecatoresti
incluzand activitatea instantei de executare si a executorilor judecatoresti
ce-si indeplinesc atributiile procesuale sub controlul instantei.

Prima faza poate sa aiba mai multe etape, fiecare cu un obiectiv propriu, subordonat celui general al procesului civil in ansamblul sau. Procesul civil parcurge astfel o etapa scrisa, constand din incunostintarea reciproca a partilor despre: pretentiile, apararile si probele de care dispun; apoi etapa dezbaterii procesului in sedinta de judecata, deliberarea si pronuntarea hotararii; etapa cailor de atac. Nu este obligatoriu ca procesul civil sa parcurga toate aceste etape. Spre exemplu, este posibil ca procesul sa se termine fara o judecata propriu-zisa atunci cand reclamantul isi retrage actiunea sau renunta la dreptul sau, tranzactioneaza ori lasa pricina

' 1. Stoenescu, S. Zilberstein- Teoria generala, pag. 14

^J F. Marcu - Dictionar de neologisme, pag. 870

G. Bulgare - Dictionar de sinonime, Bucuresti, 1994, pag. 234

in nelucrare ori partea interesata nu exercita caile de atac impotriva hotararii pe care o considera legala si temeinica.

Din definitia procesului civil, acesta parcurge asa cum am specificat doua faze: judecata (cognitio) si executarea silita (executiei) .

Prima faza este declansata prin cererea de chemare in judecata care investeste instanta competenta si sfarseste prin ramanerea irevocabila a hotararii pronuntate asupra litigiului. Faza judecatii care se desfasoara intre aceste doua mari momente cunoaste mai multe etape, fiecare dintre ele avand obiective proprii. Prima etapa este cea scrisa, in cadrul careia partile se incunostinteaza reciproc - prin intermediul cererii de chemare in judecata, respectiv a intampinarii sau cererii reconventionale asupra pretentiilor si apararilor, precum si in legatura cu probele ce urmeaza a fi administrate in vederea dovedirii lor. Etapa urmatoare este cea a dezbaterilor in sedinta de judecata, etapa complexa ce se desfasoara, de regula, la mai multe termene de judecata, dand posibilitatea partilor sa-si sustina in mod real si contradictoriu pretentiile si apararile, sa administreze probe, sa le analizeze si sa puna concluzii. Dupa inchiderea dezbaterilor, urmeaza etapa deliberarii judecatorilor si pronuntarii hotararii. Prin epuizarea acestor etape s-a finalizat judecata in prima instanta, de fond, dar partea nemultumita poate declansa etapa apelului, care provoaca o noua judecata in fond, iar dupa ramanerea definitiva a hotararii este posibil sa intervina etapa recursului. In sfarsit, poate exista si o etapa a cailor extraordinare de atac (contestatia in anulare, revizuirea, recursul in interesul legii si recursul in anulare), care vizeaza, in conditiile legii, hotarari definitive sau irevocabile.

Faza executarii intervine in cazul hotararilor susceptibile de a fi puse in executare cu ajutorul fortei de constrangere a statului sau a altor titluri executorii, in masura in care, debitorul nu-si executa de buna voie obligatia. Trebuie insa precizat ca nu este obligatoriu ca procesul civil sa parcurga ambele faze. Astfel, daca debitorul executa de buna voie obligatia consemnata in titlul executoriu faza executorie va lipsi. Se poate intampla insa sa existe numai faza executarii, atunci cand creditorul pune in executare un alt titlu executoriu decat o hotarare judecatoreasca, de exemplu un inscris autentic. Pe de alta parte, este posibil ca faza judecatii sa nu parcurga toate etapele: fie ca nu are loc dezbaterea deoarece reclamantul renunta la judecata sau lasa cererea in nelucrare si se perima, fie ca nu are loc deliberarea intrucat partile sting litigiul printr-o tranzactie, fie ca hotararea pronuntata nu este atacata prin intermediul cailor de atac ordinare sau extraordinare.

Asa cum am specificat forma procesului, parcurge 3 etape:

^D Viorel Mihai Ciobanu - Tratat de procedura civila, ed. National, Bucuresti, 1997, voi. I, pag.

- sesizarea instantei. Procesul trebuie deschis de acea persoana care pretinde ca i s-a incalcat sau nesocotit dreptul, subiectiv civil or nu-si poate realiza interesul decat pe calea justitiei.

Aceasta persoana poarta denumirea de reclamant, si are rolul de a declansa procesul civil.

Instanta poate actiona, in mod exceptional, si din oficiu, situatiile fiind expres prevazute de lege (cand instanta trebuie sa se pronunte cu privire la incredintarea copiilor minori, si la pensia de intretinere pentru acestia, in cazul divortului - art. 42 Codul familiei sau in cazul exercitarii din oficiu a actiunii civile in procesul penal, daca este vorba de persoane fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa - Art. 17 C. pr. pen.)

- dezbaterile. Judecatorul nu poate rezolva litigiul numai pe baza cererii reclamantului, ci trebuie sa cunoasca si persoana care se pretinde ca a incalcat dreptul si care poarta denumirea de parat.

Reclamantul si paratul, poarta denumirea de parti, iar dezbaterile le ofera posibilitatea sa-si sustina si sa-si dovedeasca pretentiile, respectiv apararile.

Judecatorul conduce si controleaza dezbaterile dintre parti, dar si el, la randul lui este tinut sa respecte anumite principii fundamentale (principiul contradictorialitatii, principiul dreptului la aparare, principiul rolului activ al judecatorului, principiul disponibilitatii, principiul publicitatii si principiul oralitatii).

a) Principiul contradictorialitatii. Contradictorialitatea in
procesul civil ingaduie partilor in litigiu sa participe in mod activ la
prezentarea, argumentarea si dovedirea drepturilor lor in cursul desfasurarii
judecarii litigiului, avand dreptul de a discuta si combate sustinerile facute
de fiecare dintre ele.

Acest principiu presupune ca toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii si discutiei partilor, ca fiecare parte trebuie sa aiba posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legatura cu pretentia dedusa judecatii.⁶

Principiul contradictorialitatii nu este exprimat in legislatia procesuala civila intr-o forma directa, dar se deduce din numeroase dispozitii legale.

b) Principiul dreptului la aparare este un principiu
constitutional.

Art. 24 alin. 1 din Constitutie stabileste ca dreptul la aparare este nulitatii hotararii, de a da partilor cuvantul pentru a-si sustine oral pretentiile, de a propune probe si a formula concluzii .

Gabriel Boroi - Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. AII Beck, Bucuresti, 2001, ziz. 117

- hotararea. Aceasta reprezinta actul prin care se finalizeaza procesul, reprezinta scopul urmarit, ce imprima intregului - procesul civil - ratiunea de a fi12.

Continutul hotararii este rodul rationamentului prin care judecatorul supune o speta determinata regulii generale, regulii de drept. Evolutia acestui rationament reprezinta motivarea hotararii.

Procesul civil se ocupa de un conflict intre reclamant si parat. Substanta procesului este obiectul, acestui conflict, anterior formularii sale juridice.

Judecatorul este chemat sa intervina in acest litigiu, in care se confrunta doua pretentii, venind de la doi subiecti egali si sa il stinga.

Recurgerea la judecator reprezinta si ramane un 'ultimum refugium' .

Legea procesuala organizeaza cadrul in care se va desfasura lupta dintre parti, procesul.

Procesul civil constituie expresia desavarsita a litigiului, care se finalizeaza printr-o hotarare ce trebuie sa exprime adevarul, deoarece ea dobandeste putere de lucru judecat si nu mai poate fi contestata

4. Incidente care pot interveni in cursul judecatii

In prima etapa a procesului (cea scrisa), are loc incunostintarea reciproca a partilor asupra pretentiilor si apararilor lor, dar si o informare a instantei in legatura cu procesul ce s-a pornit ca urmare a cererii de chemare in judecata. Judecatorul nu poate solutiona litigiul numai pe baza afirmatiilor facute de fiecare parte. Desfasurarea procesului in fata instantei da posibilitatea judecatorului sa-si exercite rolul sau activ, sa vegheze la respectarea contradictorialitatii si a dreptului de aparare.

Sedinta de judecata, ca loc de desfasurare a dezbaterilor reprezinta modalitatea specifica de rezolvare a litigiilor. Procesul civil este un proces guvernat de principiul disponibilitatii, justitia constituind un serviciu public.

Desfasurarea cursului normal al judecatii poate fi influentata de aparitia unor incidente procedurale. Aceste incidente sunt suspendarea judecatii si perimarea.

Gabriel Boroi - Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. AII Beck, Bucuresti, 2001, pag. 120

Viorel Mihai Ciobanu - Tratat de procedura civila, ed. National, Bucuresti, 1997, voi. I, pag.41

Viorel Mihai Ciobanu - Tratat teoretic si practic, ed. National, Bucuresti, 1997, voi. I, pag.150

R. Martin - "Droit processuel', 1983, pag. 5-7

In sens etimologic prin incident intelegandu-se un eveniment, o intamplare, o obiectie, un conflict14.

In situatia in care la strigarea pricinii, nici una din parti, desi legal citate nu se prezinta si nici nu s-a cerut, cel putin de catre una din ele judecarea in lipsa, se pronunta in baza art. 242 pct. 2 suspendarea judecatii.

Procesul civil nu poate constitui un simplu capriciu al partilor, sau un motiv de sicanare al partii adverse.

Art. 248 C. pr. civ. stabileste ca orice cerere de chemare in judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar impotriva incapabililor, daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de 1 an in materie civila si 6 luni in materie comerciala.

Exista diferite opinii in doctrina cu privire la suspendarea judecatii si a perimarii.

intr-o prima opinie 5, atat suspendarea judecatii cat si perimarea sunt considerate incidente procedurale ce influenteaza desfasurarea cursului normal al judecatii.

intr-o alta opinie 6 perimarea este considerata ca o sanctiune procedurala, ce are in toate situatiile un rol important in ansamblul garantiilor juridice, ce sunt destinate sa asigure o buna administrare a justitiei.

Sanctiunea poate fi definita ca o "masura luata impotriva vointei a celui care incalca dispozitiile normelor de drept' . Sanctiunea sub diferitele ei forme intervine ori de cate ori exigentele legii au fost nesocotite, constituind, de fapt, insasi obiectul oricarui raport juridic de constrangere.

In acest sens s-a precizat ca sanctiunile procedurale reprezinta 'masuri cu caracter de constrangere' menite sa garanteze respectarea normelor juridice care prescriu formele si conditiile dupa care trebuie sa se desfasoare activitatea judiciara in pricinile civile. Definitia enuntata reflecta pe deplin specificitatea sanctiunii, anume aceea de a constitui o masura de constrangere ce este menita sa garanteze respectarea normelor procesuale civile.

Constatam, dimpotriva, ca in Codul de procedura civila doar arareori legea califica anumite masuri ca fiind sanctiuni.

G. Bulgare- Dictionar de sinonime, Bucuresti, 1994, pag. 133 ¹⁵ F. Magureanu - Tratat de procedura civila, ed. AII Beck

I. Les. - Sanctiuni procedurale in procesul civil roman, ed. st. si enc, Bucuresti, 1988 Ghe. Bobos- Teoria generala a statului si dreptului, ed. d. si ped., Bucuresti, 1983

Exemplificativ indicam in continuare cateva dispozitii legale care califica anumite masuri ca sanctiuni. Astfel, art. 88, alin. 2, C. pr. civ. precizeaza ca mentiunile esentiale ale citatiei 'sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii'. O dispozitie similara este cuprinsa si in art. 100, alin. 3, C. pr. civ., text ce se refera la mentiunile esentiale ale procesului verbal de inmanare a citatiei, de asemenea, potrivit art. 89, alin. 1, C. pr. civ. 'citatia, sub pedeapsa nulitatii, va fi inmanata partii cu cel putin 5 zile inaintea termenului de judecata'.

Asemenea dispozitii procedurale se regasesc si in materia executarii silite. Astfel, de pilda, art. 497, C. pr. civ., precizeaza ca anumite formalitati privitoare la incunostintarea debitorului prin comandament sunt prevazute 'sub pedeapsa de nulitate'.

Nulitatea nu reprezinta insa singura sanctiune care este calificata ca atare in cadrul unor dispozitii dispersate ale Codului de procedura civila. Asemenea precizari conceptuale se regasesc in legea noastra procesuala si in cazul decaderii si al amenzii judiciare.

Cateva exemple sunt de natura sa continue constatarea de mai sus. Astfel, art. 138, alin. 2, C. pr. civ., precizeaza ca in cazul amanarii judecatii 'partea este obligata, sub pedeapsa decaderii sa depuna, cu cel putin 5 zile inainte de termenul sorocit pentru judecata, copii certificate de pe inscrisurile invocate''. Daca dovada cu martori a fost incuviintata in conditiile art. 138 C. pr. civ., dovada contrara - prevede art. 167 alin. 4 C. pr. civ. - 'Va fi ceruta sub pedeapsa decaderii in aceiasi sedinta, daca amandoua partile sunt de fata'. In fine, art. 186 alin. 2 C. pr. civ.,io precizeaza ca in anumite situatii 'lista martorilor se va depune, sub pedeapsa decaderii,in termen de 5 zile de la incuviintare'.

In legatura cu natura juridica a perimarii se precizeaza ca ea este mixta, acea a unei sanctiuni procesuale pentru nerespectarea termenului s:abilit de lege, dar si a unei prezumtii de desistare, dedusa din faptul «staruintei vreme indelungata in judecata¹ .S-au exprimat si alte opinii , in sensul ca intotdeauna natura rerimarii este numai de sanctiune.

In legislatie, din prevederile art. 248 C. pr. civ. rezulta ca perimarea o sanctiune procedurala de aplicare generala in faza judecatii, operand r.A: in fata primei instante, cat si a instantelor competente sa solutioneze caile de atac.

Opinia majoritara, careia ne alaturam si noi, considera suspendarea

judecatii ca un incident procedural, prin care se intelege oprirea cursului

Judecatii, datorita unor imprejurari voite de parti (care nu mai staruie in

solutionarea cauzei) sau independente de vointa lor, cand sunt in imposibilitatea fizica sau juridica de a se prezenta la judecata.

In ceea ce priveste perimarea procesului civil, aceeasi opinie sustine ca natura acesteia este aceea a unei sanctiuni procedurale de aplicare generala in fata judecatii. Perimarea opereaza atat in fata primei instante cat si in fata instantelor competente sa solutioneze caile de atac, privind atat actiunile prescriptibile, cat si pe cele imprescriptibile.

ⁱ⁵ prevazute in art. 138 al. 2 si 4 C. pr. civ. '' I. Stoenescu, S. Zilberstein - Teoria generala, pag. 489 A'.. Bacaci - Aspecte teoretice si din practica judiciara a institutiei perimarii

II. Suspendarea procesului civil

1. Notiunea si felurile suspendarii

Prin suspendarea judecatii intelegem oprirea cursului acesteia, datorita unor imprejurari voite de parti, care nu staruie in solutionarea pricinii, ori independent de vointa lor, fiind in imposibilitate fizica sau juridica de a se prezenta la judecata.¹

Suspendarea judecatii este reglementata de art. 242 - 245 C. pr. civ., dar si in alte articole din Codul de Procedura Civila , sau de Codul de Procedura Penala (art. 19 al. 2).

Cazurile de suspendare a judecatii sunt expres prevazute de lege, instanta neavand posibilitatea sa ia aceasta masura in alte situatii.

In functie de natura imprejurarilor care o determina, suspendarea se clasifica in

suspendare voluntara;

suspendare legala;

La randul lor, cazurile de suspendare legala a judecatii pot fi grupate in cazuri de suspendare de drept(obligatorie) si suspendare facultativa(j udecatoreasca)

Notiunile de suspendare voluntara si de suspendare legala, utilizate numaiin doctrina si in practica, nu sunt riguros exacte, deoarece in ambele situatii, cazurile de suspendare sunt prevazute de lege, care, de altfel, vorbeste de 'suspendare de drept' si de posibilitatea instantei de a 'suspenda judecata', dar nu de suspendare a legii.

Cazurile de suspendare sunt limitativ prevazute de lege si instanta nu poate lua aceasta masura si pentru alte motive.

Suspendarea este de doua feluri:

voluntara, in cazurile in care partile, de comun acord, cer suspendarea procesului sau lasa in nelucrare;

legala, cand suspendarea intervine peste vointa partilor, in cazurile prevazute de lege. Sediul materiei suspendarii procesului constituie art. 242-245 C. pr. Civ.

Alte cazuri de suspendare a judecatii se gasesc in:

cazul conflictelor de competenta art. 21 C. pr. Civ.'instanta, inaintea careia s-a ivit conflictul de competenta, va suspenda din oficiu orice alta procedura si va inainta dosarul instantei in drept sa hotarasca asupra conflictului'.

Gabriel Boroi - Codul de procedura civila comentat si adnotat- Ed. AII Beck, Bucuresti, 2001 pag. 426 ex. art. 21, art. 31 al. 3, art. 40, art. 155 al .2, art. 155',art 616 Gabriel Boroi op. cit., pag 426

in cazul mutarii pricinilor art. 40 C. pr. Civ. - 'Cererea de
stramutare se judeca in Camera de Consiliu'. Presedintele instantei va
putea cere dosarul pricinii si sa ordone fara citarea partilor, suspendarea
judecatii pricinii, comunicand de urgenta aceasta masura' instantei
respective.

in cazul amanarii judecatii

Art. 155 "amanarea judecatii in temeiul invoielii partilor nu se poate incuviinta decat o singura data in cursul instantei'.

Dupa o asemenea amanare, judecata daca partile nu staruiesc, va fi suspendata si nu va fi redeschisa decat dupa plata sumelor prevazute de legea timbrului pentru redeschiderea pricinilor.

in cazul neindeplinirii obligatiilor prevazute de lege ori
stabilite la primirea chemarii in judecata

Art. 155 al. 1 "Cand constata ca desfasurarea normala a procesului este impiedicata din vina partii reclamante, prin neindeplinirea obligatiilor prevazute de lege ori stabilite la primirea cererii de chemare in judecata sau in cursul judecatii, instanta poate suspenda judecata, aratand in incheiere care anume obligatii nu au fost respectate '.

Toate aceste cazuri pot fi clasificate in raport de natura imprejurarii care a determinat suspendarea, in cazuri de suspendare voluntara si cazuri de suspendare legala.

in cazuri de suspendare legala de drept se pot intalni si in legile speciale ca de ex. Art. 23 alin 5 din 1992 republicata sau art. 32 din legea 56/1993 republicata

2. Suspendarea voluntara

Suspendarea voluntara intervine datorita manifestarii de vointa exprese sau tacita a partilor.

Art. 242 prevede:

Instanta va suspenda judecata:

cand ambele parti o cer;

daca nici una din parti nu se infatiseaza la strigarea pricinii;

Cu toate acestea pricina se judeca, daca reclamantul sau paratul au cerut in scris judecarea in lipsa.

1) Prin suspendarea judecatii se intelege incetarea pe timp
nedeterminat, a cursului judecatii.

Ea are loc cand se ivesc anumite imprejurari sau evenimente, care sunt numite cauze de suspendare.

Art. 242 C. pr. Civ. prevede suspendarea voluntara pe care literatura juridica o denumeste astfel pentru ca ea se produce prin acordul, partilor.

Suspendarea voluntara se produce in doua cazuri:

a)       cand amandoua partile cer instantei sa suspende judecata pricinei manifestandu-si vointa expresa in acest sens.

b)       cand nici una dintre parti nu se infatiseaza la strigarea pricinii. In acest al doilea caz, legea prezuma ca neprezentarea partilor exprima vointa lor tacita de a suspenda judecata.

art. 242 al. ultim prevede o dispozitie importanta potrivit careia,
in caz ca oricare dintre parti a cerut in scris judecata in lipsa, pricina se va
judeca chiar in lipsa ambelor parti.

In asemenea situatii, instanta va proceda conform prevederilor art. 152 C. pr. Civ.

desi textul art. 242, al. ultim prevede, pentru cerea de judecare in lipsa, forma scrisa, totusi credem ca aceasta cerere poate fi formulata si oral in cursul instantei, la oricare din termene, consemnandu-se in procesul verbal al sentintei.

Practica judiciara a stabilit ca dispozitiile art. 242 pct. 2 C. pr. Civ. sunt de natura imperativa, instanta fund obligata sa procedeze la suspendarea judecatii, daca nici una dintre parti nu se infatiseaza la strigarea pricinii si daca nu s-a cerut de vreuna dintre ele judecarea in lipsa.

Prin vointa lor, manifestata in mod expres sau tacit, partile pot interveni sau suspenda procesul Conform art. 242 C. pr. Civ.

In lipsa partilor, procurorul poate cere judecarea procesului, cu exceptia actiunilor strict personale.

Daca reclamantul sau paratul an cerut in scris judecarea pricinii,

procesul are loc chiar daca ambele parti lipsesc.

Asa fiind, solutionarea pricinii, in atare situatie, de catre instanta de fond este nelegala ³.

Daca una dintre parti este prezenta, procesul se judeca, nu se suspenda. Exceptie face actiunea de divort, care se respinge ca nesustinuta daca lipseste reclamantul

Citarea partii, restituirea dovezii cu mentiunea ca partea si-a schimbat adresa. Obligatia instantei. Inadmisibilitatea suspendarii cauzei.

In conformitate cu art. 242 C. pr. civ., instanta poate suspenda judecata, fie cand amandoua partile o cer, fie cand, desi procedura de citare este legal indeplinita, nici una dintre parti nu se infatiseaza la strigarea pricinii. In cazul in care dovada de citare a fost restituita cu mentiunea ca partea si-a schimbat adresa, instanta este datoare sa depuna diligente pentru a cunoaste noua adresa a partii lipsa si a continua judecarea pricinii, neputand dispune suspendarea procesului si nici perimarea acestuia, deoarece cauza nu a ramas in nelucrare, mai mult de un an din vina partii .

Primul caz de suspendare voluntara este o aplicare a dreptului partilor de a dispune de obiectul procesului, de soarta acestuia. Acordul partilor in vederea suspendarii poate avea scopuri diferite, cum ar fi o posibila tranzactie, o plata viitoare la care se obliga paratul etc.

In primul caz, se manifesta dreptul de dispozitie al partilor, specific procesului civil. In al doilea caz, vointa partilor este tacita si este dedusa de lege, pe cale de prezumtie, din imprejurarea reprezentarii lor. Totusi, chiar daca ambele parti lipsesc, sau daca lipseste una singura, iar cealalta cere suspendarea, instanta va refuza suspendarea si va pasi la judecata, in cazul cand partea care lipseste a cerut ca procesul sa se judece in lipsa.

Norma juridica din art. 2 pct. 2 este imperativa, astfel incat, daca sunt intrunite conditiile acestui text, instanta este obligata sa suspende ;udecata fara a mai efectua vreun alt act de procedura.

S-a decis ca in cazul in care citatia a fost restituita cu mentiunea ca partea si-a schimbat adresa, instanta este datoare sa depuna diligente pentru a cunoaste noua adresa a partii lipsa si sa continue apoi judecarea cauzei, neputand dispune suspendarea procesului in temeiul art. 242 si nici perimarea acestuia deoarece "Cauza nu a ramas in nelucrare mai mult de un in din vina partii' .

Prin cererea de redeschidere facuta de una din parti in temeiul art.

Tribunalul Judetean Maramures, Decizia Civila Nr. 94/4.02.1993 ■t 616 C. pr. civ. ' Tribunalul Suprem, Sectia Civila, Decizia Nr. 2546/23.11.1988 Tribunalul Suprem, Sectia Civila, Decizia Nr. 2546 /23.11.1988, Revista Romana de Drept Nr. 8/R/65

245 pct. 1 C. pr. Civ. judecata reincepe. In acest caz, partea trebuie sa plateasca 50% din taxa de timbru ce a platit-o pentru cererea a carei judecata s-a suspendat. Reluarea judecatii poate fi ceruta de procuror, daca suspendarea s-a facut in temeiul art. 242 pct. 2 C. pr. Civ. si riii este vorba despre actiuni strict personale, actiuni ce nu pot fi pornite de procuror. In aceste cazuri (cele prevazute de art. 242 C. pr. Civ.) instanta nu poate repune din oficiu cauza pe rol pentru a rezolva fondul pricinii, intrucat cauza de suspendare prevazuta de art. 242 pct. 1 a intervenit ca urmare a vointei partilor este conventionala si nu legala, si ca urmare, tot astfel trebuie sa si inceteze, daca partile doresc acest lucru.

PRACTICA JUDICIARA (Speta)

Actiune in pretentii. Suspendarea judecatii la cererea ambelor parti. Redeschiderea procesului din oficiu. Lipsa reclamantului. Consecinte.

In cazul in care judecata a fost suspendata la cererea partilor, instanta poate sa repuna din oficiu cauza pe rol si sa pronunte respingerea actiunii ca nedovedita, daca reclamantul, citat cu mentiunea "personal la interogator' nu se prezinta pentru a o sustine si a administra probe in dovedirea ei (cu nota critica).

Prin cererea inregistrata la aceasta judecatorie , reclamantul G. P. a chemat in judecata pe paratii B. R., G. L, B. L, I. B., P. N., solicitand instantei ca prin hotarare judecatoreasca sa-i oblige in solidar, la plata sumei de 6.000 lei, reprezentand contravaloarea unei vaci incredintate acestora spre paza si care, la reintoarcerea paratilor de la munte, a ramas abandonata, iar ulterior nu a mai fost gasita.

In fata comisiei de judecata, reclamantul a chemat doar pe paratul. B. R., comisia eliberandproces-verbal de neimpacare.

In sedinta publica din 18.12.1978, reclamantul si paratii prezenti au aratat ca urmeaza sa se judece din nou la comisia de judecata, pana atunci cauza ramanand suspendata. Toti paratii au declarat ca nu numai ei au fost de paza cand a disparut animalul reclamantului, si inca trei pazitori.

Desi a fost indeplinita procedura, paratii nu s-au prezentat in instanta. De asemenea, nici reclamantul nu s-a prezentat pentru sustinerea cererii si dovedirea celor mentionate in cuprinsul acesteia, desi a fost citat cu mentiunea "personal la interogator'.

Fata de aceasta imprejurare, raportata si la sustinerile partilor in sedinta publica din 18.12.1978, instanta respinge ca nedovedita actiunea reclamantului .

Judecatoria Caransebes(n.n.)

Judecatoria Caransebes, Sentinta Civila Nr. 879/2.04.1979

NOTA - Socotim ca este nelegal modul de a proceda al instantei in speta de mai sus, anume de a repune din oficiu pe rol cauza suspendata in conditiile art. 242 C. pr. Civ. si de a respinge, apoi,'- actiunea ca nedovedita, intrucat reclamantul, citat cu mentiunea 'personal la interogator', nu s-a prezentat la strigarea pricinii.

1. Aceasta procedura este in contradictie cu normele legale referitoare la suspendarea judecatii' si nesocoteste, totodata, un principiu fundamental al dreptului procesual civil, principiul disponibilitatii, care "decurge din acea caracteristica a drepturilor civile de a se permite titu­larilor sa-si exercite deplin dispozitia asupra lor'. Acest drept de dispozitie se poate executa atat cu privire la drepturile materiale, cat si cu privire la mijloacele procesuale pe care legea le pune la indemana partilor, pentru promovarea, in limitele si in concordanta cu interesul social, a drepturilor si intereselor lor legitime. Ca atare, titularul dreptului are facultatea de a hotari singur daca introduce sau nu actiunea civila, sa determine limitele actiunii sau ale apararii, sa renunte la actiune sau la dreptul subiectiv, sa exercite caile de atac, sa ceara executarea hotararii judecatoresti. Asadar, odata exercitata actiunea prin introducerea cererii de chemare in judecata, numai partea poate dispune cu privire la sustinerea ei, prezentandu-se la termenele fixate de instanta ori solicitand redeschiderea procesului, dupa ce judecata a fost suspendata.

Fara indoiala ca, in sistemul nostru procesual, nu trebuie neglijat nici un alt principiu fundamental, principiul rolului activ al judecatorului, care se concretizeaza in unele initiative ale instantei, luate pentru lamurirea cauzei, pentru aflarea adevarului si pentru ocrotirea intereselor partilor . Printr-o asemenea initiativa a judecatorului, drepturile procedurale ale partilor nu sunt cu nimic atinse, acestea avand libertatea de a dispune, dupa cum am aratat, in legatura cu propria lor actiune, fara nici o imixtiune. Astfel, concursul pe care judecatorul trebuie sa-1 dea partilor lamurindu-le asupra drepturilor si obligatiilor lor procedurale nu poate fi extins, ca in cauza pe care o analizam La redeschiderea din oficiu a procesului, cand acesta a fost suspendat.

In speta, suspendarea judecatii intervenise la cererea ambelor parti, prin invoirea lor, in baza art. 242 pct. 1 C. pr. civ. In temeiul acestui text, suspendarea voluntara a pricinii a operat ca urmare a manifestarii de vointa exprese in acest sens a partilor in litigiu si, ca atare, potrivit art. 245 C. pr. civ., judecata nu putea sa reinceapa decat prin cererea de redeschidere tacuta de una dintre parti, cerere ce nu este ingradita de curgea unui termen. Bineinteles ca partea reclamanta trebuie sa ceara depunerea pe rol a cauzei in cel mult un an de la suspendare, pentru a nu opera, prin depasirea acestui

art. 242-245 C. pr. Civ. art.129 si 130 C. pr. Civ..

termen perimarea actiunii ^J care sanctioneaza neglijenta manifestata de parte prin abandonarea procesului.

In aceasta ordine de idei, este de observat ca modul de a proceda al instantei este de natura sa prejudicieze interesele reclamantului, deoarece daca instanta nu ar fi redeschis din oficiu procesul si cererea de chemare in judecata ar fi ramas in nelucrare din vina reclamantului timp de 1 an, perimarea actiunii nu inchidea acestuia accesul la o noua actiune¹⁴. Pe cand respingerea actiunii ca nedovedita face sa opereze puterea lucrului judecat, fund indeplinite, in acest caz, conditiile art. 1201 Cod Civil.

Socotim, de asemenea, ca instanta nu putea trece la judecarea
cauzei in fond, pentru doua motive.

In primul rand, nu se afla in stare de judecata, deoarece astfel cum se desprinde din hotararea rezumata mai sus, in sedinta din 18.12.1978, se observase ca procedura de impaciuire in fata comisiei de judecata nu se realizase decat fata de unul dintre cei 5 parati. In aceasta situatie, 'reclamantul si paratii prezenti au aratat ca urmeaza sa se judece din nou la comisia de judecata, pana atunci cauza ramanand suspendata'. Or, dupa cum se stie, potrivit art. 109 C. pr. Civ., in pricinile pentru care legea prevede o procedura obligatorie de impaciuire prealabila la comisia de judecata, cererea de chemare in judecata Ia instanta judecatoreasca va fi primita numai daca reclamantul prezinta dovada ca nu s-a ajuns Ia impacare, iar partile nu au convenit ca pricina sa fie solutionata de acea comisie sau ca procedura de impaciuire nu s-a indeplinit in termenul stabilit de lege. Din datele hotararii nu rezulta ca reclamantul ar fi prezentat o asemenea dovada eliberata de comisie, aceasta fiind obligatorie pentru ca instanta judecatoreasca sa poata pasi la judecarea pricinii.

In al doilea rand, instanta nu trebuia sa judece cauza in fond, si urma sa faca aplicatia art. 242 pct. 2 C. pr. Civ., intrucat la sedinta nu s-au prezentat nici reclamantul si nici paratii, desi fusesera legal citati. Or, potrivit textului mentionat, instanta va suspenda judecata ^udaca nici una din parti nu se infatiseaza la strigarea pricinui afara de cazul in care reclamantul sau paratul au cerut in scris judecarea in lipsa. Aceasta dispozitie avand caracter imperativ, nu putea fi eludata de instanta, care trebuia sa dispuna suspendarea pricinii, nu judecarea ei.

In sfarsit, socotim ca in mod gresit s-a pronuntat si respingerea
actiunii ca nedovedita fund discutabil mijlocul de proba folosit din oficiu
de instanta pentru a ajunge la aceasta solutie.

Este adevarat ca fiecare din parti poate chema pe cealalta Ia interogator, iar instanta, potrivit rolului sau activ, poate dispune din oficiu interogatoriul oricareia din ele. Dar, ca orice alta proba, si aceasta trebuie pusa de instanta in prealabil in discutia partilor, ^lDurmand sa o aprobe printr-o incheiere motivata.

art. 248 si urm. C. pr. Civ art. 254 C. pr. Civ.

De asemenea, legea (art. 114 al. 5 C. pr. Civ.) prevede si situatia speciala, in care presedintele care primeste cererea de chemare in judecata, odata cu fixarea termenului, poate sa dispuna, daca s-a cerut prin actiune, citarea paratului la interogator, sub rezerva dezbaterii admisibilitatii acestei probe la termenul de judecata. Asadar, citarea pentru prima zi de infatisare cu mentiunea de a se prezenta personal la interogator, este prevazuta de lege numai pentru parat si aceasta numai cand reclamantul o cere prin actiune si sub rezerva discutiei contradictorii, la termenul in care se cer probele. Intervertind calitatile partilor din litigiu in discutie, instanta 1-a transformat pe reclamant in parat, prin citarea lui cu mentiunea "personal la interogatoriu', ceea ce constituie, dupa parerea noastra, o incalcare vadita a dispozitiilor art. 114 al. 5 C. pr. Civ.

Totodata, socotim ca instanta a savarsit o eroare si in ceea ce priveste aprecierea acestei probe dispusa de ea din oficiu, prin concluzia pe care a tras-o din lipsa reclamantului citat (in opinia instantei, legal) la interogatoriu. Din aceasta imprejurare, retinuta in considerentele hotararii in sensul ca " reclamantul nu s-a prezentat pentru sustinerea cererii si dovedirea celor mentionate in cuprinsul acesteia', s-a dedus solutia de respingere a actiunii ca nedovedita.

Este adevarat ca, potrivit art. 218 si urm. C. pr. Civ., se va putea incuviinta chemarea la interogator, care este privitor la fapte personale, care, fiind in legatura cu pricina, pot duce la dezlegarea ei, si ca, daca partea, fara motive temeinice, refuza sa raspunda la interogator sau nu se infatiseaza, instanta poate socoti aceste imprejurari ca o marturisire deplina sau numai ca un inceput de dovada in folosul partii potrivnice¹⁶ , insa tot asa de adevarat este si faptul ca aceasta proba nu poate avea o valoare probatorie de sine statatoare cu depline efecte in ceea ce priveste concludenta in descoperirea adevarului.

Plenul Tribunalului Suprem a aratat ca, dupa abrogarea punctului 3 al art. 1200 Cod Civil, marturisirea (recunoasterea) a incetat a mai face parte din prezumtiile legale absolute prevazute in articolul 1200 Cod Civil, ea putand fi combatuta prin proba contrara ca orice alt mijloc de proba admis de lege. Cu privire la aplicarea art. 225 C. pr. civ., au fost date indrumari in sensul ca numai in cazurile in care nu exista posibilitatea administrarii altor probe, lipsa de interogator sau refuzul de a raspunde se poate considera marturisire deplina in favoarea celeilalte parti, cu puterea probanta pe care i-o confera art. 1206 Cod Civil. In celelalte situatii insa, cand este posibila administrarea altor probe, instanta de judecata isi va

Art 114¹ a fost introdus prin O.U.G. 138/2000 si modificat prin OUG 59/2001

art. 225 C. pr Civ.

exercita rolul sau activ in descoperirea adevarului si va socoti lipsa la interogator sau refuzul de a raspunde numai ca un inceput de dovada, urmand sa fie completat cu alte probe, prin care sa se poata stabili imprejurarile reale ale cauzei. Instanta este obligata sa-si motiveze temeinic hotararea si sa arata elementele concrete care au stat la baza convingerii pe care si-a facut-o considerand lipsa la interogator sau refuzul de a raspunde ca o marturisire deplina.

In concluzie, solutia pronuntata in cauza nu este la adapost de critica, iar practica instantei de a repune pe rol din oficiu cauzele suspendate, mai inainte de expirarea termenului de perimare, o socotim gresita.17

17 R. R. D. nr. 5/1980

3. Suspendarea legala de drept

A. Cazurile prevazute de art. 243 C. pr. Civ.

Suspendarea legala intervine de drept, sau, uneori, din dispozitia instantei (suspendarea legala facultativa).

Suspendarea legala de drept intervine:

a) in cazurile prevazute de art. 243 C. pr. C

moartea uneia din parti;

punerea uneia din parti sub interdictie;

moartea mandatarului uneia din parti, daca a intervenit cu mai putin de 15 zile fata de termenul stabilit pentru judecata;

incetarea functiei tutorelui sau curatorului;

declararea in stare de faliment a uneia din parti;

In cazurile prevazute la pct. a), textul se aplica in mod corespunzator si persoanelor juridice in cazul dizolvarii sau reorganizarii pe calea comasarii sau divizarii. Daca in momentul sesizarii instantei paratul este decedat, judecata nu se suspenda, reclamantul urmand sa-si modifice cererea chemand in judecata pe mostenitori.

Cauzele legale mentionate opresc cursul procesului deoarece odata intervenite, nu se mai asigura principiul contradictorialitatii dezbaterilor si principiul dreptului la aparare. De aceea, in cazul mortii uneia din parti vor fi introdusi in cauza mostenitorii, in cazul pierderii capacitatii de exercitiu va fi introdus reprezentantul legal, in caz de moarte a mandatarului, noul mandatar sau partea insasi, iar in cazul in care partea a redobandit capacitatea de exercitiu, va fi reintrodusa partea insasi.

Pentru a se putea introduce in cauza persoanele mentionate nu se impune o sistare a cursului judecatii, ci o amanare a cauzei. Pentru indeplinirea formalitatilor necesare asigurand astfel continuarea procesului si solutionarea legala si temeinica a pricinii.

Suspendarea legala se produce de plin drept in urmatoarele cazuri, limitativ enumerate de lege:

a) Moartea uneia din parti. Este evident ca un asemenea eveniment dezorganizeaza procesul, care isi pierde caracterul contradictoriu, ramanand in instanta numai o singura parte. Mortii persoanei fizice ii corespunde dizolvarea persoanei juridice, precum si reorganizarea ei din comasare (absorbtie si fuziune) or divizare totala.

1) Art. 243 al. 1 pct. 1 C. pr. Civ. are in vedere ipoteza in care partea cu care s-a legat, in mod legal, procesul a decedat ulterior introducerii actiunii. Asa fiind, textul nu este aplicabil, atunci cand la introducerea actiunii paratul nu se mai afla in viata si, deci, raportul procesual nu se putea lega cu acesta, reclamantul trebuind sa introduca actiunea impotriva mostenitorilor celui decedat .

2) Hotararea pronuntata cu incalcarea prevederilor art. 243 este nula19. Suspendarea procesului se face numai daca mostenitorii nu sunt cunoscuti, altminteri, se dispune citarea lor . Instanta nu poate trece la judecarea cauzei din moment ce a fost incunostintata despre moartea uneia dintre parti, urmand sa fie introdusi in proces mostenitorii sau sa se numeasca un curator special care sa reprezinte pe mostenitori pana la intervenirea lor in proces . Pentru aplicarea art. 243 si 87 pct. 10, in litigiile de munca privind raspunderea materiala, a se vedea si Plenul Tribunalului Suprem, Decizia de indrumare Nr. 1/1976, pct. 14 .

b)   Interdictia uneia dintre parti. Pana la numirea tutorelui, partea pusa sub interdictie prin hotarare judecatoreasca definitiva, pierzand capacitatea de exercitiu, nu mai poate sta personal in proces. Ea va fi reprezentata si de aceea procesul se suspenda pana la lamurirea tutorelui

c)    Moartea mandatarului unei dintre parti, daca moartea s-a intamplat cu mai putin de 15 zile inainte de ziua infatisarii. Legea presupune ca intr-un interval atat de scurt, partea nu a avut timp sa numeasca un alt mandatar, ba chiar sa nu fi aflat despre deces.

d)   incetarea functiei tutorelui (sau curatorului). In cazul in care o persoana lipsita de capacitate de exercitiu (de exemplu, cel pus sub interdictie, reprezentata in proces de tutore, redobandeste capacitatea de exercitiu (prin ridicarea interdictiei) din acel moment ea urmeaza a figura in proces. In acest scop, procesul se va suspenda pentru ca partea sa fie citata personal pentru termenele de judecata urmatoare. Tot astfel, in cazul minorului, la implinirea varstei de 14 ani, suspendarea judecatii opereaza pana la introducerea in proces a minorului care de la implinirea acestei varste, dobandind o capacitate de exercitiu restransa, va sta in proces personal, asistat fiind de cel chemat de lege a-i incuviinta actele.

e)    Declararea in stare de faliment a uneia dintre parti. Falitul fiind desesizat de dreptul de a dispune de bunurile din patrimoniu sau, judecata se suspenda pentru a fi introdus in cauza judecatorul-sindic.

Aceste cauze de suspendare opresc in loc, de drept, mersul procesului, deoarece principiul contradictorialitatii dezbaterilor si principiul dreptului de aparare cer ca instanta sa nu poata judeca decat daca partile au calitatea si posibilitatea juridica de a lua parte la judecata.

De aceea, in caz de moarte, vor fi introdusi in cauza mostenitorii; in cazul pierderii capacitatii de exercitiu, reprezentantul legal; in caz de moarte a mandatarului, noul mandatar sau partea insasi, iar in cazul

'⁸ A se vedea Tribunalul Judetului Timis, Decizia Civila Nr. 'R. R. D.' Nr. 7/1975

Tribunalul Reg. Oltenia, Col. 3, Decizia Nr. "JN' Nr. 8/1962, p. 162 si Trib. Suprem Col.
Cic. Dec. Nr. 1144/1956, C. D. pe anul 1956, voi. 2, pag. 248

Curtea Suprema, Col. Civ., Dec. 910/1949

A se vedea Trib. Suprem, Sectia Civila, Dec. Nr. 27/9.01.1973, C. D. 11975, pag. 315-317

S. Zilberstein V. Ciobanu, indreptar, p. 64.

redobandirii capacitatii de exercitiu, de asemenea partea insasi. Totusi, efectul acestor cauze nu este neaparat o sistare a cursului judecatii, ci se poate reduce si la o simpla amanare a cauzei, pentru a permite sa se indeplineasca formalitatile de introducere in cauza a persoanelor de a caror participare este nevoie pentru continuarea valabila a procesului.

In sfarsit, in cazul mortii uneia dintre parti, instanta in loc de a suspenda judecata, poate numi un curator care sa reprezinte pe mostenitori pana cand ei cer sa fie introdusi in proces ^J .

Cele cinci cauze de suspendare enumerate la art. 243 nu impiedica pronuntarea hotararii, daca ele intervin dupa inchiderea dezbaterilor, deci dupa ce partile uzasera de dreptul lor de aparare si pricina a putut fi dezbatuta in contradictoriu.

Putem concluziona ca suspendarea legala de drept presupune prezenta unuia din cazurile prevazute de lege pentru ca instanta sa ia aceasta masura.

Textul se aplica in mod corespunzator si persoanelor juridice, in caz de dizolvare ori de reorganizare pe calea comasarii sau divizarii uneia din parti. Textul precizeaza ca suspendarea va interveni numai daca aceste imprejurari s-au ivit inainte de inchiderea dezbaterilor. Pe de alta parte, este de retinut ca totusi efectul suspendarii de drept nu este atat de energic. In legatura cu cazul prevazut de art. 243 pct. 1 chiar textul prevede ca se poate acorda termen pentru introducerea mostenitorilor, iar art. 87 pct. 10 C. pr. civ.²⁴ prevede ca acestia pot fi reprezentati prin curator special, pana la intervenirea lor in proces. Ni se pare, fata de cerinta rezolvarii cauzelor intr-un termen rezonabil ca si in celelalte cazuri se poate efectua suspendarea, daca este suficient, pentru asigurarea drepturilor partilor, acordarea unui termen. Daca totusi procesul a fost suspendat, judecata reincepe prin cererea de redeschidere, facuta cu aratarea mostenitorului, tutorelui, a celui reprezentat de mandatarul mort, a noului mandatar sau sindicului .

B. Alte cazuri

a)       In cazul prevazut de art. 21 C. pr. civ. "instanta inaintea careia s-a ivit conflictul de competenta va suspenda din oficiu orice alta procedura si va inainta dosarul instantei in drept sa hotarasca asupra conflictului^. In acest scop, suspendarea va opera pana la solutionarea conflictului de competenta.

In cazul prevazut de art. 155 al. 2 C. pr. civ., daca "dupa o amanare in temeiul intelegerii partilor, ele nu staruie, judecata va fi suspendata si nu va fi redeschisa decat dupa plata sumelor prevazute de legea timbrului pentru redeschiderea pricinii'.

c)    In cazul prevazut de art. 31 al. 3 C. pr. civ. care prevede ca ,Jn cursul judecarii cererii de recuzare nu se va face nici uri act de procedura', ceea ce echivaleaza cu o suspendare de drept a procesului in care s-a invocat exceptia privind recuzarea.In acest caz, suspendarea dureaza pana la solutionarea cererii de recuzare.

d)    La art. 19 al. 2 C. pr. pen. este consacrata regula "penalul tine in loc civiluV in sensul ca judecata in fata instantei civile se suspenda pana la rezolvarea definitiva a cauzei penale. Aceasta situatie se poate intalni in cazul in care instanta penala a fost sesizata cu judecarea infractiunii, anterior sesizarii instantei civile sau cand actiunea penala a fost pusa in miscare.

art. 87 al. IOC. pr. civ.

Numirea tutorilor si curatorilor se face potrivit art. 116, 145 si respectiv art. 152 din Codul familiei de
catre Autoritatea tutelara astfel incat instantele sun obligate sa ceara autoritatilor tutelare numirea
acestora.

art. 245 pct. 2 C. pr. civ..

e)    in art. 155 al. 1 C. pr. civ. se prevede "Cand constata ca desfasurarea normala a procesului este impiedicata din vina partii reclamante, prin neindeplinirea obligatiilor prevazute de lege ori stabilite la primirea cererii de chemare in judecata sau in cursul judecatii, instanta poate suspenda judecata, aratand in incheiere care anume obligatii nu au fost respectate. ' iar al. 2 prevede "Za cererea partii, judecata va fi reluata daca obligatiile prevazute la al. 1 au fost indeplinite si, potrivit legii, aceasta poate continua'.

f)     art. 616 C. pr. Civ. se refera la judecata in prima instanta a cererilor de divort, lipsa nejustificata a reclamantului la unul din termenele de judecata are drept consecinta respingerea cererii sale ca nesustinuta, paratul neputand cere continuarea judecatii, afara de cazul in care a formulat, in termen, cerere reconventionala, judecata acesteia din urma nefiind influentata de lipsa reclamantului din cererea initala.

Toate aceste cazuri pot fi clasificate in raport de natura imprejurarii care a determinat suspendarea, in cazuri de suspendare voluntara si cazuri de suspendare legala.

g) Art. 23 al. 5 din Legea Nr. 47/1992(republicata)~ dispune ca "in perioada solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate, instanta poate dispune, prin incheiere motivata, suspendarea judecati?; suspendarea va dura pana la ramanerea definitiva a deciziei pronuntate de Curtea Constitutionala cu privire la exceptia de neconstitutionalitate respectiva. Insa Curtea Suprema de Justitie este obligata sa suspende judecata in cazul in care inaintea sa se ridica exceptia de neconstitutionalitate a Legii ( art.9R32din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993(republicata)' ).

acest art. a fost introdus prin OUG 138/2000

~ Legea 47 din 18 mai 1992 a fost republicata in temeiul art.3 din Legea 138 din 24 iuliel997, publicata

in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, din 25 iulie 1997, dandu-se textelor o alta numerotare.

Legea 56 din 9 iulie 1993 a fost republicata in temeiul art. IV din Legea nr. 153/1998, publicata in

Monitorul Oficial al Romaniei, Partea 1, nr. 267 din 17 iulie 1998, dandu-se textelor o noua numerotare.

Legea nr. 56 din 9 iulie 1993 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. nr. 159 din 13

iulie 1993 si a mai fost modificata prin Legea nr. 79/1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,

4. Suspendarea legala facultativa

A. Cazurile prevazute de art. 244 C. pr. civ.

Suspendarea legala facultativa ramane ia aprecierea instantei si ea nu poate interveni in cazurile anumite aratate de lege.

Suspendarea legala facultativa sau judecatoreasca este lasata la aprecierea instantei.

Conform art. 244 C. pr. Civ., instanta poate suspenda judecata

cand dezlegarea pricinii atarna, in totul sau in parte de
existenta sau neexistenta unui drept ce formeaza obiectul altei judecati;

textul se refera la existenta unor chestiuni prejudiciare, a caror solutionare ar putea avea o inraurire hotaratoare asupra rezolvarii cauzei (de ex.judecata procesului de partaj al unui imobil poate fi suspendata pana la solutionarea cererii in revendicare a imobilului respectiv, introdusa de un tert impotriva reclamantului si paratului in procesul de partaj; judecata cererii de stabilire a paternitatii din afara casatoriei fata de un copil nascut de o femeie casatorita este indicat sa fie suspendata pana la rezolvarea cererii de tagaduire a paternitatii introdusa de sotul mamei; judecata unei petitii de ereditate intentata de un copil din afara casatoriei poate fi suspendata pana la solutionarea procesului privind stabilirea filiatiei etc.
Insa, cererea de impartire a bunurilor comune in timpul casatoriei nu poate
fi suspendata pana la rezolvarea cererii de divort).

cand se ivesc indiciile unei infractiuni, a carei constatare ar
avea o inraurire hotaratoare asupra hotararii ce urmeaza sa se dea

(o aplicare acestei suspendari facultative este facuta in art. 183 C. pr. Civ.,
potrivit caruia, daca partea care defaima inscrisul cu fals arata ca autorul sau complicele falsului, instanta poate suspenda judecata pricinii, inaintand inscrisul procurorului impreuna cu procesul-verbal, ce se va incheia) suspendarea nu se poate dispune pe baza unor simple ipoteze sau afirmatii imprecise, ci partea trebuie sa invedereze instantei elementele care contureaza existenta unei infractiuni si in ce masura constatarea acesteia ar influenta hotararea civila.

Aliniatul final al acestui articol dispune ca suspendarea va dainui pana cand hotararea pronuntata in pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabila.

Cazurile de suspendare a judecatii lasate la aprecierea instantei sunt limitativ prevazute de lege, alte imprejurari decat cele stabilite expres de lege nefiind de natura sa justifice suspendarea judecatii.

Art. 244 dispune ca instanta are latitudinea de a decide ca este oportun a se suspenda procesul in urmatoarele doua ipoteze:

Partea I, nr. 150 din 17 iulie 1996, si prin Legea nr. 142/1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea 1, nr. 170 din 25 iulie 1997.

' Modificat prin OUG 59/2001

a) Cand dezlegarea procesului atarna in totul sau in parte de existenta sau neexistenta unui drept, care face obiectul altui proces.

Este vorba aici de o chestiune prejudiciara, a carui solutie poate avea o inraurire covarsitoare asupra dreptului dedus in justitie. De exemplu, o actiune in petitiune de ereditate intentata de un copil din afara casatoriei este normal sa fie suspendata pana la rezolvarea procesului pendinte, privitor la stabilirea acestei filiatii. Tot astfel, cand litigiul de imputatie este conditionat de litigiul in curs de solutionare la Arbitrajul de Stat. De asemenea, in cazul in care decizia de trecere in proprietatea statului a unui imobil, in aplicarea art. 4 din Decretul Nr. 223/1974 ° este atacata prin plangere, pana la solutionarea plangerii.

- potrivit Legii Nr. 1/1967 - procesul de partaj ce poarta si asupra bunului la care se refera decizia va trebui suspendat, caci existenta dreptului asupra bunului in litigiu depinde de solutia ce se va da privitor la

O 1

plangere .

Ni se pare discutabila o suspendare a judecatii in temeiul art. 244 pct. 1, "la cererea''' reclamantului care dupa ce a introdus o actiune in imparteala in timpul casatoriei pentru motive temeinice, formuland o actiune de divort si declarand ca intelege sa solicite impartirea bunurilor ca efect al divortului cere totusi suspendarea judecatii in prima actiune pana la rezolvarea procesului de divort. Este dificil sa se sustina ca o actiune de impartire a bunurilor comune, pentru motive temeinice, in timpul casatoriei depinde de o solutie ce se va da in viitor cu privire la procesul de divort, cu atat mai mult cu cat s-a decis constant ca "motivele temeinice' pentru imparteala nu sunt in mod necesar si motive de divort .

Judecarea cererii principale nu poate fi insa suspendata, in temeiul art. 244 pct. 1 C. pr. Civ., in cazul in care instanta si-a declinat competenta cu privire la cererea de chemare in garantie, de competenta Arbitrajului de Stat. intr-adevar, intr-un astfel de caz actiunea principala nu este conditionata de solutia ce s-ar da la organul de arbitraj Tot astfel, o instanta judecatoreasca nu poate sa suspende judecata pricinii in temeiul art. 244 pct. 1 pe motiv ca nu s-a terminat dezbaterea succesorala la Notariat, caci o atare dezbatere nu poate fi asimilata cu o judecata, iar Notariatul nu este o instanta judecatoreasca. A se vedea, in acest sens, Tribunalul Suprem, Sectia Civila, Decizia Nr. 1044/ /9.05.1972³⁴

A se vedea, in acest sens, Tribunalul Suprem, in compunerea prevazuta de art. 39 al. 2 si 3 din Legea nr. 58/1968, Decizia Nr. 49/ /18.08.1978³⁵

Decizie emanand de la Comitetul Executiv al Consiliului Popular Judetean

S. Zilberstein - Teoria Generala, pag. 486

A se vedea pentru solutia ce ni se pare indoielnica - Tribunalul Suprem, Sectia Civila, Decizia Nr.

C. D. /1977, pag .182

Tribunalul Suprem, Sectia Civila, Decizia Nr. 1436/14.06.1974, C. D. /1974, pag. 266 - 268

^J G. Boroi - Codul de procedura civila comentat si adnotat, pag. 557

S. Zilberstein si V. Ciobanu, indreptar, pag. 210

b) Cand sunt indicii despre existenta unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei procesului,

de exemplu, atunci cand actiunea se intemeiaza pe un inscris, atacat prin inscrierea in fals. In acest caz instanta poate suspenda cursul procesului civil, pana la prealabila rezolvare inaintea instantelor penale a chestiunii falsului.

B. Alte cazuri

Celor doua cazuri prevazute de art. 244 C. pr. civ., li se mai adauga inca doua:

art. 40 C. pr. civ. prevede ca, in cazul in care s-a formulat o cerere de stramutare, presedintele poate sa ordone fara citarea partilor, suspendarea judecatii pricinii, comunicand de urgenta aceasta masura instantei sesizate cu cererea a carei stramutare s-a solicitat; suspendarea va dura pana la solutionarea cererii de stramurare;

In situatia in care instanta nu dispune suspendarea judecatii, desi exista o imprejurare care ar fi putut determina aceasta masura, ci continua judecata si pronunta hotararea, se ridica problema daca hotararea respectiva va mai putea fi modificata, la cererea partii interesate si prin ce mijloc procedural. Pentru unele ipoteze, legea prevede in mod expres o solutie. Astfel, potrivit art. 26 al. 1 din Legea Nr. 47/1992(republicata), "Decizia sfinitiva prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau a unei donante in vigoare este definitiva si obligatorie.' Art. 40 al. 4 C. pr. civ. prevede ca hotararea asupra stramutarii va arata in ce masura actele ideplinite de instanta inainte de stramutare urmeaza sa fie pastrate (in lipsa unor asemenea precizari toate actele instantei investite cu judecarea cererii inainte de stramutare vor fi refacute). Unele dintre imprejurarile vizate de art. 244 pct. 2 C. pr. Civ. pot constitui temei pentru introducerea unei cereri de revizuire ,insa acest text nu acopera toate situatiile. Pentru ipoteza prevazuta de art. 244 pct. 1 C. pr. Civ., precum si pentru acele imprejurari la care se refera art. 244 pct. 2 C. pr. Civ. (care nu ar justifica introducerea unei cereri de revizuire, apreciem ca partea interesata poate formula o noua cerere de chemare in judecata, fara a i se putea opune puterea de lucru judecat, deoarece nu exista identitate de obiect sau de cauza. Consideram ca nu s-ar putea folosi motivul de revizuire prevazut de art. 322 al. 5 (teza a II a) C. pr. civ. deoarece acesta are in vedere o hotarare care a stat la baza hotararii a carei revizuire se cere si nici primul motiv prevazut de acelasi text, intrucat actul nou (in speta, hotararea judecatoreasca) trebuie sa fi existat la data pronuntarii hotararii a carei revizuire se cere.

^c art. 322 alin.4 C. pr. civ.

5. Procedura si efectele suspendarii

Indiferent de felul ei suspendarea se dispune printr-o incheiere prin care instanta constata existenta unuia dintre cazurile care au dus la luarea masurii. Aceasta incheiere poate fi atacata separat cu recurs, cale de atac ce se poate exercita impotriva hotararii de fond*¹ (art. C. pr.

x38 C1V.) .

Pentru incheierile prin care curtea de apel dispune suspendarea judecarii recursului, Legea 56/1993(republicata), a prevazut la art. 27 ca acestea pot fi atacate cu recurs la Curtea Suprema de Justitie. De asemenea, potrivit art. 244' C. pr. civ. incheierea prin care s-a suspendat cursul judecatii inaintea primei instante poate fi atacata cu recurs, iar incheierea prin care s-a suspendat cuesul judecatii in apel poate fi atacata cu recurs.

Termenul pentru exercitarea cailor de atac impotriva incheierilor de suspendare a judecatii, este cel de drept comun, daca legea nu prevede un alt termen. Masura suspendarii opereaza in bloc, fata de toate partile din proces, si are ca efect ramanerea in nelucrare a procesului, instanta ramanand in continuare investita cu judecarea pricinii, orice act de procedura realizat in aceasta perioada fiind lovit de nulitate. Nulitatea poate fi invocata numai de partea in favoarea careia a operat suspendarea.

^J/ A se vedea: C. S. J., sec. civ.. Dec. tir. 1903/1991, Dreptul nr. 5/1992, pag. 83

Introdus prin OUG 138/2001

G. Boroi - Codul de procedura civila comentat si adnotat, pag. 559

6. incetarea suspendarii si reluarea judecatii

Suspendarea inceteaza atunci cand a disparut cauza care a produs-o. Procesul isi reia cursul, adica se redeschide

a) judecata reincepem cazul suspendarii voluntare, daca una
din parti cere instantei redeschiderea procesului. Cand judecata s-a
suspendat in lipsa partilor potrivit art. 245, pct. 1, C. pr. Civ., redeschiderea
procesului o poate cere procurorul ^{.

b) in cazurile de suspendare legala, de plin drept, procesul
reincepe in urma cererii mentionand persoanele ce trebuie introduse in
cauza: mostenitorii, tutorele, etc.

c) in cazurile de suspendare legala facultativa, procesul ramane
suspendat pana in momentul cand celalalt proces, care a provocat suspendarea si care are precadere, va fi solutionat printr-o hotarare definitiva. Dupa incetarea cauzei de suspendare, la redeschiderea procesului, potrivit art. 153, citarea partilor este obligatorie, chiar daca
fusesera prezente la termenul anterior.

I. Stoenescu, S. Zilberstein - Teoria generala, pag. 488-489

' G. Boroi - Codul de procedura civila comentat si adnotat, pag. 560; S. Zilberstein, V. M. Ciobanu -

indreptar, pag. 103

7. Suspendarea executarii silite

Pentru a opri desavarsirea operatiilor de executare silita, cand este in curs de cercetare legalitatea titlului executoriu sau cand exista o contestatie cu privire la masurile de executare ce s-au luat, legea a creat posibilitatea suspendarii executarii.

Debitorul urmarit are tot interesul sa opreasca indeplinirea executarii silite care, odata dusa la bun sfarsit, poate avea urmari grave pentru el. intr-adevar, daca anularea titlului executoriu intervine abia dupa ce executarea a fost dusa pana la capat, se pot naste dificultati mari, in ceea ce priveste posibilitatea pentru debitor de a obtine restituirea bunurilor ce i s-au luat ori repararea prejudiciului ce i s-a cauzat.

Suspendarea executarii silite consta, in general, in oprirea activitatii organelor de executare, dar, de multe ori, ea poate fi dispusa chiar inainte de a se incepe executarea.

Fata de cerinta ca titlurile executorii sa fie aduse la indeplinire intr-un termen cat mai scurt, in vederea reluarii drepturilor creditorilor urmaritori, suspendarea executarii silite apare a fi o masura exceptionala. In cazurile in care, insa, utilitatea suspendarii este evidenta, legea ingaduie luarea unei asemenea masuri de catre persoanele indreptatite.

Organele de executare nu pot suspenda executarea din proprie initiativa sau la cererea debitorului. Ele pot suspenda activitatea lor numai cu consimtamantul expres al creditorului sau in temeiul unei dispozitii din partea organelor competente, imputernicite, potrivit legii, sa dispuna suspendarea.

A. Suspendarea acordata de creditor

Daca creditorul consimte la suspendarea executarii, operatiile de executare se opresc pana la data cand creditorul cere reluarea lor

. Dat fiind ca, potrivit art. 389 C. pr. civ., termenul de perimare a executarii incepe sa curga, in cazul suspendarii executarii, de la incetarea acesteia, se pune intrebarea daca creditorul care acorda suspendarea executarii nu ar putea astfel, prin vointa sa, sa intrerupa cursul perimarii, institutie creata pentru sanctionarea lipsei sale de staruinta.

Socotim ca perimarea, care are un caracter imperativ, nu poate fi inlaturata decat printr-o suspendare intervenita pe o alta cale decat prin vointa creditorului. Creditorul care acorda suspendarea executarii trebuie, asadar, sa fie diligent si sa reinceapa executarea inainte de expirarea termenului de perimare, care, in cazul cand suspendarea a fost acordata de creditor, va trebui sa fie calculat de la data cand a intervenit suspendarea.

B. Suspendarea acordata de instanta judecatoreasca pe baza cailor de atac contra hotararilor judecatoresti

Trebuie sa distingem, in cazul exercitarii cailor de atac impotriva hotararii, intre caile de atac suspensive de executare silita si caile de atac nesuspensive de executare. Evident ca o atare clasificare are in vedere numai hotararile judecatoresti susceptibile de executare silita. Pe de alta parte, suspendarea legala intervine uneori de drept, iar alte ori numai la :ererea debitorului, incuviintata de instanta sau de organul competent.

a) Suspendarea executarii in cazul apelului. intrucat introducerea
caii de atac al apelului, ca de altfel insusi termenul pentru exercitarea apelului, suspenda de drept executarea silita, efectul suspensiv se mentine pana la pronuntarea hotararii de catre instanta de apel. O atare hotarare este, potrivit art. 377 C. pr. civ., definitiva si poate fi pusa in executare.

In cazul hotararilor care se bucura de executie vremelnica, legala sau judecatoreasca , apelul nu mai este suspensiv de executare, dar potrivit art. 280 C. pr. civ., partea interesata poate solicita suspendarea executiei vremelnice, printr-o cerere introdusa odata cu apelul ori deosebit in tot cursul judecarii acestei cai de atac.

Cererea se depune la prima instanta sau la instanta de apel, fiind insotita de o copie legalizata de pe dispozitivul hotararii. Ea se judeca de care instanta de apel.

Suspendarea va putea fi incuviintata cu sau fara cautiune. Pana la solutionarea cererii de suspendare, suspendarea va putea fi acordata vremelnic, prin ordonanta prezidentiala, chiar inainte de sosirea dosarului.

Mentionam ca ordonantele presedintiale pronuntate de prima instanta, care sunt intotdeauna executorii, pot fi atacate cu apel, iar in :emeiul apelului, instanta de apel poate incuviinta suspendarea executarii, obligand eventual la depunerea unei cautiuni.

b) Suspendarea executarii in cazul recursului. Prin derogare de
la regula ca recursul nu este suspensiv de executare, art. 300 al. 1 C. pr. civ.,
reglementeaza, totusi, restrictiv suspendarea executarii si in cadrul judecatii
in recurs. Dupa cum am mai aratat, recursul suspenda executarea hotararii
..numai in cauzele privitoare la stramutarea de hotare, desfiintarea de
constructii, plantatii sau a oricaror lucrari avand o asezare fixa, precum si
in cazurile anume prevazute de lege' .

La cerere, insa, instanta sesizata cu judecata recursului poate dispune, motivat, suspendarea executarii hotararii si in alte cazuri decat

~^: art. 278 si 279 C. pr. civ.

* A se vedea de ex. art. 533(abrogat prin OUG 138/2000) C. pr. civ. care prevede ca recursul impotriva rrdonantei de adjudecare in cadrul urmaririi silite imobiliare, este suspensiv de executare, tot astfel, art. M al. 2 din Legea 29/1990) privind contenciosul administrativ consacra caracterul suspensiv de executare _ recursului.

cele aratate mai sus. O atare suspendare la cerere poate fi acordata cu sau fara depunerea unei cautiuni, ce se stabileste de instanta, dupa ascultarea partilor citate in Camera de Consiliu. Mai mult, in cazurile urgente, presedintele instantei de recurs, poate dispune, la cerere, prin incheiere motivata, suspendarea executarii si fara citarea partilor, chiar inainte de primirea dosarului .

Art. 300 al. final, C. pr. civ., prevede ca instanta poate reveni asupra suspendarii acordate, dispozitiile al. 3 al acestui articol fiind aplicabile in mod corespunzator.

c) Suspendarea executarii in cazul cererii de revizuire.

Art. 325 C. pr. civ., prevede, in mod expres, ca instanta competenta sa judece cererea de revizuire poate suspenda executarea hotararii a carei revizuire se solicita, dar numai sub conditia darii unei cautiuni.

d) Suspendarea executarii in cazul recursului in anulare⁴³.

Aceasta suspendare este expres reglementata de art. 330' C. pr. civ.⁴⁶, prevazandu-se ca dupa introducerea recursului in anulare, la cererea procurorului general sau a partii interesate, instanta poate sa dispuna suspendarea executarii hotararii atacate.

e) Suspendarea executarii in cazul contestatiei in anulare. De
data aceasta suspendarea nu este expres prevazuta de lege, dar, dupa
parerea noastra, nimic nu se opune ca instanta sa incuviinteze suspendarea
executarii. Contestatia in anulare - tinzand la anularea pentru motivele
prevazute de art. 317 si 318 C. pr. civ.⁴⁷ a hotararilor judecatoresti
irevocabile, nu poate fi introdusa decat pana la savarsirea ultimului act de
executare⁴ .

Este normal ca, atunci cand se acorda dreptul de a folosi o cale de atac pana la savarsirea executarii, sa se poata obtine, in temeiul ei si suspendarea executarii pentru a avea timpul necesar solutionarii cererii in conditiile unei judecati normale. Daca nu s-a admis suspendarea, pe baza contestatiei in anulare, ar exista riscul ca, executarea silita sa fie terminata inainte de judecarea contestatiei.

C. Suspendarea acordata de instanta in temeiul contestatiei la executare.

Reglementarea legala a suspendarii executarii in temeiul acestei cai de atac specifice executarii silite prevazute de art. 401 C. pr. Civ. Potrivit acestui text, instanta va putea suspenda executarea, pe baza contestatiei introduse, cu sau fara cautiune.

Pentru critica modului in care art. 300 C. pr. Civ. reglementeaza suspendarea executarii, a se vedea V.
M. Ciobanu - Modificarile aduse Codului de Procedura Civila in materia cailor de atac prin Legea nr.
59/1993, (II), in Dreptul nr. 3/1994, pag. 5

Potrivit art. 330 C. pr. Civ., Procurorul General, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, poate
ataca cu recurs in anulare la Curtea Suprema de Justitie hotararile judecatoresti irevocabile atunci cand
instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti sau cand s-au savarsit infractiuni de catre judecatori in
legatura cu hotararea pronuntata. Aceasta cale extraordinara de atac se poate declara in termen de un an.
(art. 330¹ C. pr. Civ.)

Continutul art. a fost modificat prin OUG 138/2000 si apoi prin OUG 59/2001

Continutul art. 318 a fost modificat prin OUG 138/2000 si apoi prin OUG 59/2001

art. 319 al. 2 C. pr. Civ

Instanta are prin urmare dreptul de a aprecia, daca este cazul, sa ceara depunerea unei cautiuni sau sa scuteasca pe contestator de o asemenea obligatie, iar in cazul in care va dispune sa se depuna o cautiune, va aprecia si asupra cuantumului ei. Este, de altfel, regimul general al incuviintarii suspendarii executarii in temeiul cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti.

Dispozitii speciale stabilesc insa modul de acordare a suspendarii, in raport cu citarea partilor. intr-adevar, ca principiu, se cere ca partile sa fie citate pentru discutarea cererii de suspendare, care s-ar rezolva inainte de termenul fixat pentru judecarea contestatiei. In mod exceptional, in cazuri urgente, instanta poate suspenda executarea si fara citarea partilor, inainte de orice infatisare. In acest scop, se obisnuieste in practica instantelor ca, la cererea contestatorului, sa se acorde mai intai o suspendare - fara citarea partilor - pana la termenul stabilit pentru judecata contestatiei, termen care de obicei se fixeaza la interval scurt, urmand ca apoi la primul termen, in prezenta tuturor partilor, sa se discute mentinerea mai departe a suspendarii pe timpul judecarii contestatiei .

D. Suspendarea acordata de alte organe decat instantele judecatoresti.

Instantele judecatoresti pot suspenda executarea titlurilor executorii eliberate de ele, dar si alte organe pot face la fel, suspendand executarea silita a titlurilor executorii pe care le-au eliberat.

Organele financiare superioare sesizate cu plangeri impotriva stabilirii unor taxe ori impozite de catre organele in subordine, ale caror acte de stabilire sunt executorii, pot suspenda executarea pana la solutionarea plangerii³ .

Decretul nr. 221/1960, art. 42, al. 3, 4, care prevede doua cazuri in care, in lipsa inscrisurilor doveditoare a temeiniciei contestatiei, cautiunea era obligatorie

Ministerul Finantelor, in materia taxei de timbru, poate acorda amanari de plata a taxelor datorate, ceea ce echivaleaza cu o suspendare a executarii lor

III. PERIMAREA

1. Notiune si natura juridica

Institutia perimarii are legatura, pe de o parte cu principiul disponibilitatii in virtutea caruia partile sunt libere sa procedeze, cu drepturile lor, in limitele legii, dupa propria vointa, iar pe de alta parte, da expresie necesitatii ca justitia odata sesizata cu o cerere de chemare in judecata, sa-si concretizeze interventia, in raporturile juridice deduse judecatii, printr-o hotarare care sa fie adoptata cat mai grabnic, caci altfel eficienta sa in restabilirea drepturilor incalcate risca sa fie pagubita. Desi legea nu fixeaza anumite termene in care procesul civil trebuie finalizat, ea pretinde partilor diligenta necesara pentru evitarea prelungirii nejustificate a starii de litigiu, care nu numai ca este daunatoare partilor, dar ingreuneaza si desfasurarea normala a cursului justitiei.

Lasarea, din culpa partii, a procesului in nelucrare un anumit interval de timp, duce la perimarea acestuia. Procesul civil fiind rezultatul activitatii conjugate a instantei de judecata si a partilor, actele de procedura sunt aduse la indeplinire, parte din ele, din oficiu, iar alta parte la staruinta partii.

Astfel, perimarea ar putea fi definita ca fiind sanctiunea procedurala ce determina stingerea procesului in faza in care se gaseste, datorita ramanerii lui in nelucrare, din vina partii, un anumit timp, prevazut de lege¹.

Perimarea este, asadar, sanctiunea care consta in stingerea procesului in care se afla, ca urmare a lasarii lui in nelucrare din vina partii, timp de 1 an, in materie civila si 6 luni in materie comerciala.

^A 9

In literatura juridica si practica judiciara se subliniaza ca perimarea are un caracter mixt, fiind in acelasi timp o sanctiune si o prezumtie de desistare. Se remarca in legatura cu aceasta, ca uneori, lasarea pricinii in nelucrare poate sa reflecte intentia partii de abandonare a cauzei de renuntare la judecata , numai ca aceasta intentie nu este totdeauna prezenta, cauzele lasarii in nelucrare a pricinii putand fi si de alta natura.

Pe de alta parte, renuntarea la judecata, astfel cum rezulta din prevederile art. 246 C. pr. civ. se poate face numai in anumite conditii, fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa, iar daca s-a intrat in dezbaterea fondului, ea nu se poate face decat cu invoirea celeilalte parti. Perimarea

Gabriel Boroi - Codul de procedura civila comentat si adnotai, Ed. AII Beck, 2001, pag. 434

1. Stoenescu si S. Zilberstein- Drept procesual civil. Teoria generala, E. D. P., Bucuresti, 1983, pag.

Al. Bacaci - Exceptii de procedura in procesul civil, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1983

presupune intotdeauna culpa partii, pe cand renuntarea nu. in consecinta perimarea este o sanctiune determinata intotdeauna de neglijenta in indeplinirea obligatiilor procesuale, care atunci cand are la baza intentia partii de abandonare a procesului, sanctioneaza tocmai imprejurarea ca aceasta nu a renuntat la judecata in formele si conditiile prescrise de lege, lasand ca starea de incertitudine sa planeze asupra cauzei.

intr-o alta ordine de idei, observam ca pornindu-se de la prevederile art. 252 C. pr .civ. , potrivit carora "Perimarea poate fi invocata si pe cale de exceptie', in afara, deci, de posibilitatea invocarii din oficiu sau la cererea partii, pot rezulta anumite confuzii cu privire la configuratia juridica a acestei institutii. intr-adevar, din coroborarea textelor art. 252 si 253 C. pr. civ., se desprinde concluzia ca perimarea capata infatisarea unei exceptii de procedura, numai atunci cand n-a fost invocata de instanta de judecata din oficiu nici de partea interesata prin cerere scrisa, ci de partea opusa, in timp ce procesul isi continua cursul, cu toate ca termenul de perimare se implinise. in realitate perimarea este o sanctiune procesuala care functioneaza in toate situatiile pe cale de exceptie. intr-adevar, exceptia nu este altceva decat un mijloc prin care se evidentiaza, se pun in valoare, pentru a da curs efectelor prevazute de lege, o abatere de la regula, apucarea procesului pe o cale nefireasca, neingaduita de legiuitor. In cazul perimarii situatia anormala abaterea de la regulile prescrise de lege pentru desfasurarea procesului, consta tocmai in lasarea un timp indelungat in nelucrare a procesului. Aceasta situatie este sanctionata de legiuitor cu stingerea activitatilor procesuale in starea in care procesul, a fost lasat. Faptul ca evidentierea acestei situatii, acestei stari de exceptie se face de catre instanta din oficiu, de catre parte prin cerere scrisa, sau se invoca oral in cursul procesului, nu schimba cu nimic natura juridica a institutiei. Conchizand, aratam ca perimarea, asadar, este o exceptie de procedura care impiedica cercetarea fondului, dreptului dedus judecatii, atragand si stingerea activitatii procesuale desfasurata anterior. Sanctiunea care in­tervine este rezultatul constatarii si primirii de catre instanta de judecata a acestei exceptii procesuale.

Exceptia perimarii deci poate fi privita ca un impediment in exercitarea actiunii civile, vizeaza cultul firesc al procesului, indeplinirea obligatiilor procesuale de catre parti intr-un ritm care sa asigure buna administrare a justitiei. Ea poate sa primeasca fie un act de procedura singular³, fie intreaga suita de acte procesuale indeplinite pana la un moment dat. Este motivul pentru care o tratam la capitolul exceptiilor privind actele de procedura.

In dreptul civil, trecerea timpului poate crea drepturi, dupa cum se pot stinge anumite drepturi. Acesta este rolul prescriptiei sub ambele sale

Modificat prin OUG 59/2001

' Al. Bacaci - Exceptii de procedura in procesul civil, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1983

infatisari, achizitiva sau extintiva⁶.

In procedura civila, ea poate duce la perimarea procesului. Daca partea care a introdus cererea lasa procesul in nelucrare si nu staruie in judecata, procesul va fi perimat dupa trecerea unui anumit 'interval de timp⁷.

Perimarea este o sanctiune procesuala, constand in stingerea procesului in faza in care se gaseste (actiune, cale de atac, executare silita),

o

avand in acelasi timp la baza ideea de desi stare a partii de la cererea facuta, care este prezumata din faptul nestaruintei vreme indelungata in judecata.

Faptul de a se adresa justitiei trebuie privit cu toata seriozitatea, iar dezinteresarea vatama atat interesele generale ale administrarii justitiei, cat si interesele partilor, mentinand vreme indelungata litigii pendinte si, deci, situatii juridice nelamurite.

Perimarea are astfel caracterul mixt de sanctiune si de prezumtie, deci de sistare. Reglementarea acestei institutii in art. 248-254 C. pr. civ., este, asadar, de natura sa stimuleze interesul partilor care se adreseaza cu cereri instantelor judecatoresti.

Incertitudinea cu privire la inexistenta sau existenta unor drepturi, starea de aglomerare in care se poate afla la un anumit moment dat o instanta prin nelucrarea timp indelungat a unor cauze, nu poate duce la ordinea de drept care trebuie sa existe in societate. Ca urmare, partile sunt tinute sa-si exercite drepturile si deci sa intocmeasca actele procesuale cu privire la acestea intr-un anumit termen, in caz contrar nemaiputand sa le realizeze.

Pentru buna desfasurare a procesului civil, si pentru ca aceasta sa-si poata realiza finalitatea, este necesara intocmirea unor acte de procedura ce trebuiesc executate in intervale de timp si intr-o anumita ordine bine stabilita de lege.

Ca sanctiune se intervine in cazul in care actele de procedura nu sunt intocmite in anumite termene, nerealizandu-se in acest mod continuitatea judecarii cauzei, perimarea consta in stingerea procesului in faza in care se gaseste (actiune, cale de atac, executare silita), considerandu-se ca partile s-au desistat de cererea facuta intrucat nu staruie, vreme indelungata, in solutionarea pricinii.

Potrivit art. 248 al. 1 C .pr. Civ. "orice cerere de chemare in judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare se perima de drept, chiar impotriva incapabililor, daca a ramas

I. Stoenescu si S. Zilberstein - Drept procesual civil. Teoria generala, E. D. P., Bucuresti, 1983, pag.

' N. St. Mocanu - Pe marginea unor hotarari cu privire la perimarea actiunii si prescriptia extinctiva, i. N. nr. 1, 1961, pag. 127

1. Stoenescu si S. Zilberstein - Drept procesual civil. Teoria generala, E. D. P., Bucuresti, 1983, pag.

in nelucrare din vina partii, timp de 1 an'.

Natura juridica a perimarii este mixta:

de sanctiune procesuala intervenita ca urmare a nerespectarii
termenelor prevazute de lege

de prezumtie de desistare, dedusa din nestaruirea vreme
indelungata in judecata.

In legatura cu natura juridica a perimarii au fost exprimate si alte puncte de vedere. Asa de exemplu, s-a sustinut ca natura juridica ar fi numai de sanctiune sau ca prezumtia de desistare nu poate duce la perimare cand este vorba de o cerere la care reclamantul nu poate renunta. u se confunda renuntarea cu perimarea, deoarece renuntarea presupune vointa partii (reclamantului sau recurentului), pe cand perimarea presupune culpa partii in nestaruirea vreme indelungata in desfasurarea judecatii.

In doctrine se apreciaza ca natura juridica a perimarii este mixta, aceea a unei sanctiuni procesuale, pentru nerespectarea termenului stabilit de lege, dar si a unei prezumtii de desistare, dedusa din faptul nestaruintei vreme indelungata in judecata.

Din prezentarea facuta, rezulta mai multe puncte de vedere, fie in sensul ca intotdeauna natura perimarii este numai aceea de sanctiune, fie ca prezumtia de desistare nu poate duce la perimare cand este vorba de o cerere la care reclamantul nu poate renunta.

Mai recent, perimarea a fost clasificata ca o institutie hibrida , fiind in acelasi timp o masura de interes general, pentru buna administrare a justitiei si elucidarea situatiilor juridice deduse judecatii, si o sanctiune pentru renuntarea la judecata in alte forme decat cele prevazute de lege.

Se arata ca perimarea nu poate fi calificata ca o prezumtie de desistare, deoarece, pe de o parte renuntarea la judecata se poate face numai in conditiile prevazute de art. 246 C. pr. Civ., iar pe de alta parte perimarea presupune intotdeauna culpa partii, iar renuntarea nu.

In ambele opinii se confunda prezumtia de renuntare cu renuntarea¹³ insasi.

Renuntarea se poate face numai in conditiile art. 246 si ea presupune vointa reclamantului, a apelantului, recurentului, iar nu culpa lui, dar aceasta nu poate constitui o piedica pentru a califica perimarea ca o prezumtie de renuntare. Aceasta prezumtie este trasa, asa cum am prezentat, din nestaruinta partii vreme indelungata in desfasurarea judecatii,

Gabriel Boroi - Codul de procedura civila comentat si adnotat, pag.434 ¹⁰ Al. Bacaci - Aspecte teoretice si din'practica judiciara ale institutiei perimarii, R. R. D. nr. 12/1983 p. 45;

Al. VeleScu- O exceptie de la stingerea procesului prin perimare, bazata pe interesele minorului, R. R. D. nr. 2/167, p. 98 ~ I. Deleanu, Tratat, voi. 1, pag. 204 ^? V. Ciobanii, Tratat, voi. II pag. 225

dar ea poate fi rasturnata si in acest caz nu va mai opera perimarea .

Perimarea nu intervine insa ca o sanctiune a nerenuntarii la judecata, asa cum se sustine uneori ¹⁵, ci ca o consecinta a lipsei de staruinta in desfasurarea activitatii procesuale. Astfel, dupa AL Bacaci "perimarea este o sanctiune determinata intotdeauna de neglijenta in indeplinirea obligatiilor procesuale, care atunci cand are la baza intentia partii de abandonare a procesului, sanctioneaza tocmai imprejurarea ca aceasta nu a renuntat la judecata informele si cu respectarea conditiilor prescrise de lege, lasand ca starea de incertitudine sa planeze asupra cauzei' .

Daca precizarea potrivit careia perimarea este o sanctiune determinata de neglijenta partii, in legatura cu indeplinirea obligatiilor procesuale, apare ca fiind intru totul exacta, orice analogie cu renuntarea la judecata ni se pare discutabila. Intr-adevar, renuntarea la judecata apare ca

facultate recunoscuta reclamantului si ea reprezinta una din laturile
disponibilitatii. Ori, legea nu prevede sanctiuni pentru neexercitarea
facultatilor procesuale ce decurg din principiul disponibilitatii. Nici nu ar
putea fi altfel, intrucat principiul disponibilitatii presupune exercitarea unor
facultati procesuale, iar nu indeplinirea de obligatii.

Prin urmare, partea este libera sa-si exercite asemenea facultati procesuale, fara sa existe posibilitatea de aplicare a unor sanctiuni in caz contrar. Pe de alta parte, renuntarea la judecata este intotdeauna expresa, in timp ce perimarea decurge dintr-o atitudine pasiva: lipsa de staruinta in continuarea activitatii procesuale. De asemenea, asa cum remarca acelasi autor, perimarea presupune intotdeauna culpa partii, in timp ce renuntarea la judecata nu are ca temei o atare atitudine .Consideratiile de mai sus legitimeaza concluzia potrivit careia perimarea se infatiseaza ca o sanctiune de drept procesual.

Natura perimarii si elementele acesteia rezulta din insesi dispozitiile art. 248, al. 1, C. pr. civ. Potrivit textului invocat "orice cerere de chemare in judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar impotriva incapabililor daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de 1 an'.

Definitia data de lege contine unele impreciziuni in ceea ce priveste conditiile si modul in care opereaza sanctiunea. Vom consacra acestor aspecte o analiza distincta in paginile urmatoare ale prezentei lucrari. In acest context voim sa subliniem doar ca elementele inserate in art. 248, al.

C. pr. civ. sunt esentiale pentru definirea perimarii.

Exista si alte situatii in care solutia legiuitorului se bazeaza pe o prezumtie de renuntare, cum ar fi
respingerea cererii de divort (art. 616, C. pr. Civ.) - S. Zilberstein si V. M. Ciobanu -Supliment, 1988,
pag. 19

Al. Bacaci, op. cit, p. 231.

Ibidem

Ibidem; Al. Bacaci, Aspecte teoretice si din practica judiciara ale institutiei perimarii, in R. R. D. .nr. 12/1983 pag. 45.

intr-adevar, din dispozitiile legale anterior citate rezulta ca perimarea este determinata de ramanerea cauzei in nelucrare timp de un an in materie civila si in toate cazurile din vina partii. Ramanerea in nelucrare a cauzei si culpa partii sunt doua elemente esentiale pentru definirea perimarii. La acestea trebuie sa adaugam caracterul de sanctiune al perimarii si efectele pe care ea le produce asupra activitatii judiciare.

Notiunea de perimare isi are originea in dreptul roman si vine de la verbul latin perimere, care inseamna a desfiinta sau a stinge. Aceasta inseamna ca perimarea stinge orice cerere, contestatie, recurs sau cale de atac, asa cum rezulta din art. 248, al. 1, C. pr. civ. numai ca sub acest aspect redactarea textului mentionat este deficitara. In schimb, art. 254, C. pr. civ., precizeaza ca perimarea are drept efect ineficienta tuturor actelor de procedura facute in acea instanta.

De aceea, s-a afirmat in literatura de specialitate mai veche ca ceea ce se stinge nu este actiunea, ci instanta

Aceasta inseamna ca sanctiunea perimarii se restrange nu numai asupra cererii de chemare in judecata sau de exercitare a caii de atac, ci asupra tuturor actelor de procedura indeplinite in acea instanta.

In literatura de specialitate se apreciaza insa ca recursul in interesul legii si recursul in anulare nu sunt supuse perimarii aceeasi solutie fiind data si in privinta fostului recurs in anulare¹⁸.

Asa fiind, rezulta ca perimarea este sanctiunea care se raporteaza la intreaga activitate procesuala, iar nu doar la anumite acte de procedura. in considerarea trasaturilor subliniate deja propunem urmatoarea definitie: Perimarea este o sanctiune procesuala care determina stingerea activitatii judiciare, datorita ramanerii litigiului in nelucrare din vina partii, timp de un an, in materie civila, 6 luni in materie comerciala, precum si atunci cand intervine in cursul executarii silite.

S. Zilberstein,V.M.Ciobanu - Recursul si recursul in cimilare.Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1987, pag. 151, nota 57

■R

2. Domeniul de aplicare al perimarii

Institutia perimarii este cunoscuta inca din antichitate. Pentru juristii romani scurgerea timpului producea efecte multiple atat in dreptul civil, cat si in cazul actiunilor promovate in fata judecatorului¹ . Nu ne propunem insa o larga incursiune istorica asupra perimarii²⁰.

Codul de procedura civila roman din 1865 a reglementat perimarea si a stabilit un termen de doi ani pentru aplicarea sanctiunii. In redactarea sa initiala, art. 257 C. pr. civ. , preciza ca: Judecata va fi perimata, dupa cererea partii interesate, chiar in privinta ,minorilor si interzisilor, daca partea va lasa sa treaca doi ani de la cel din urma act de procedura fara sa reinceapa judecata '.

Textul citat a prilejuit numeroase controverse, incat s-a spus, pe buna dreptate, ca prin redactarea sa laconica art. 257 C. pr. Civ., in loc sa indeplineasca scopul pentru care a fost adoptat, a condus la mai multe

amanari si procese decat daca el n-ar fi existat . Tocmai de aceea, ulterior, s-au adus imbunatatiri importante prevederilor legale anterior mentionate.

Astfel, cu prilejul modificarii Codului de Procedura Civila in anul 1900, prima parte a art. 257 a primit urmatorul continut: "orice actiune, opozitie, contestatie, apel, recurs in casatie sau cererea de revizuire, se va perima, dupa cererea partii interesate, chiar in privinta nevarstnicilor, interzisilor sau celor pusi sub consiliul judiciar, daca partea va lasa sa treaca doi ani de la cel din urma act de procedural'.

In acest fel s-a urmarit sa se precizeze cu mai multa rigurozitate ca ceea ce se perima este numai actiunea sau calea de atac, iar nu intreaga judecata. De asemenea, s-a statuat, pentru prima data, ca are caracter intrerupator de perimare numai acel act ce este facut in contradictoriu. Prin modificarile mentionate s-a urmarit, intr-o anumita masura, si simplificarea procedurii de perimare.

Unele reconsiderari ale institutiei perimarii s-au materializat in Legea Nr. 394/1943 pentru accelerarea judecatilor. Potrivit art. 64 din Actul Normativ mentionat, perimarea, in conditiile art. 256 C. pr. Civ.,

A se vedea cu privire la uzucapiune V. Hanga, Drept privat Roman, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978, pag. 282-287. A se vedea cu privire La prescriptia actiunilor. Gaius - Institutiunile, traducere, studiu introductiv, note si adnotari de A. E. Popescu, ed. Academiei R. S. R. Bucuresti, 1982, pag. 309.

~ Originea perimarii trebuie cautata intr-o Constitutie a imparatului Iustinian, care incepea astfel: Properandum nobis visum est, nelites fiant pene imortales et vitae bominum modum excedent. Aceasta locutiune cu un oarecare caracter de ambiguitate explica totusi ratiunile ce stau la baza perimarii. A se vedea in acest sens Boitard, "Lecont de procedure civile', publicata de Gustave de Limage, dixieme edition tome premier Paris, Librailie du Conseil d'etat, 1868, pag. 550. Institutia perimarii a fost preluata mai tarziu de unele ordonante franceze si cu deosebire de cele adoptate in anul 1539, respectiv 1563. O decizie din anul 1690, reprodusa detaliat in Tratatul de procedura al lui Pothier, a dezvoltat principiile enuntate in cele doua ordonante. Mai tarziu, perimarea a fost reglementata in Codul de Procedura Civila francez ,unde ea opera numai la cererea partii interesate si doar dupa implinirea unui termen de 3 ani.

A se vedea si art. 18 din Legea 92/1992

E. Dan, op. cit., pag. 365

"opereaza de plin drept', iar "dupa expirarea termenului de perimare, orice act de procedura ramane inoperant'. Prin acelasi act normativ s-a consacrat solutia potrivit careia perimarea opereaza si in procesele in care procedura se indeplineste din oficiu, daca nu s-a staruit in fixarea termenului de judecata. In fine, se impune sa fie amintita si reglementarea corespunzatoare a perimarii executarii silite, prin trecerea unui termen de 6 luni de la data efectuarii oricarui act de urmarire.

Institutia perimarii a primit o noua configurare juridica cu prilejul modificarilor ce au fost aduse Codului de Procedura Civila la 12.02.1948.

Modificarile adoptate in anul 1948 au imprimat perimarii natura unei sanctiuni procesuale care opereaza numai daca ramanerea cauzei in nelucrare se datoreaza culpei partii. De aceea, s-a statuat ca partea nu se socoteste in culpa ori de cate ori actul urma sa fie indeplinit din oficiu.

Pentru a spori eficienta perimarii a fost redus termenul in care ea opereaza. De asemenea, art. 249 C. pr. Civ., are un continut nou, in sensul ca, perimarea se intrerupe prin indeplinirea unul act de procedura facut in vederea judecarii pricinii. Se da expresie principiului rolului activ al judecatorului, caci in prezent actul intrerupator de perimare poate fi efectuat si din oficiu.

In actualul Cod de Procedura Civila nu este consacrat expres principiul operativitatii dezbaterilor. Existenta acestui principiu decurge asa cum am aratat din rolul activ al judecatorului si din insusi scopul intregii activitati procesuale.

Pentru a opera perimarea trebuie indeplinite cumulativ trei conditii, care se desprind din prevederile inscrise in art. 248 C. pr. civ., anume:

investirea instantei cu o cerere care a declansat o judecata in prima instanta sau intr-o cale de atac;

ramanerea pricinii in nelucrare timp de un an in materie civila si timp de 6 luni in materie comerciala;

lasarea pricinii in nelucrare sa se datoreze culpei partii.

Din dispozitiile art. 248 rezulta ca perimarea este o sanctiune procedurala de aplicare generala in faza judecatii, operand atat in fata primei instante, cat si a instantelor competente sa solutioneze caile de atac . Ea priveste atat actiunile prescriptibile, cat si pe cele imprescriptibile.

''' Gabriel Boroi - Codul de procedura civila comentat si adnotat, pag.436-437

S-a decis ca in cazul in care instanta sesizata cu judecarea unei cereri principale, precum si a unei cereri incidentale, nu a pronuntat conexarea lor, fiecare pricina isi are existenta sa juridica aparte si astfel, pana Ia conexare, actele de procedura efectuate in una din pricini nu pot avea nici o influenta asupra celeilalte pricini, ceea ce face ca, pana la conexare, termenul de perimare sa curga separat. Dupa conexare insa, daca nu se dispune disjungerea, perimarea priveste ambele cereri - a se vedea Cas. III, Decizia nr. 1790/1929, in I. Stoenescu, Gh. Paduraru, G. V. Protopopescu, op. cit., pag. 317, nr. 25: Cas. II, Decizia nr. 2463/1938 si Cas. III, Decizia nr. 729/i940, Codul 1944, pag. 120, nr. 13 si 17.

Rezulta in al doilea rand, ca pentru a interveni perimarea este necesar sa se constate ca lasarea in nelucrare se datoreaza culpei partii. Stabilirea imprejurarii ca procesul a ramas in nelucrare din vina partii este o chestiune de fapt care trebuie dovedita. Deci, ori fie cate ori, vina partii lipseste, perimarea nu va opera ^D. Perimarea opereaza chiar cand ambele parti au consimtit ca procesul sa ramana in nelucrare .

Art. 248 al. 1 C. pr. civ. stabileste ca partea nu se socoteste in vina, cand actul de procedura urma sa fie indeplinit din oficiu iar, in al. 2 prevede ca termenul perimarii nu curge cat timp, fara vina partii, cererea n-a ajuns inca la instanta competenta sa o judece sau nu se poate fixa termen

de judecata. Iata cateva exemple in care perimarea nu opereaza' : daca taxa de timbru a fost platita sau daca cererea ori partea era scutita de taxa de

OR

timbru, nu-i este imputabila partii de fixarea termenului de judecata' ; in cazul in care judecata nu trebuia suspendata, ci amanata, deoarece procedura de citare era neindeplinita ; actiunea civila in procesul penal nu se perima, chiar daca potrivit art. 347 C. pr. p., s-a dispus disjungerea de actiunea penala si a ramas in nelucrare mai mult de un an, deoarece instanta penala are obligatia de a se pronunta si asupra laturii civile, urmand sa procedeze din oficiu la fixarea unui termen pentru judecarea actiunii civile^J ; ramanerea cauzei in nelucrare dupa declinarea competentei ori dupa ce s-a suspendat judecata ca urmare a ivirii conflictului de competenta nu se poate imputa partii, deoarece trimiterea dosarului la instanta competenta se face din oficiu ; daca apelul ori recursul au fost legal timbrate, netrimiterea lor la instanta de apel sau de recurs, nu este imputabila ; cand instanta in mod gresit a suspendat judecata, potrivit art. 242 C. pr. civ., deoarece una din parti solicitase judecarea in lipsa .

Rezulta ca perimarea este o sanctiune procedurala de aplicatie generala, care opereaza atat in etapa judecatii in prima instanta, cat si in etapa judecatii in caile de atac, privind atat cererile referitoare la drepturile prescriptibile cat si cele referitoare la drepturi indestructibile.

Pentru a interveni perimarea, este necesar sa se constate ca lasarea in nelucrare a procesului se datoreaza culpei partii. Aceasta este o chestiune

Trib. Supr., col. cif, Dec. nr. 699/1953, C. D. 1952-1954, voi. 1, pag. 351. Astfel s-a decis ca daca
judecata a fost suspendata pana la solutionarea definitiva a altei pricini, se exclude vina partii pentru
lasarea actiunii in nelucrare si CD. 1971, pag. 191 si Dec. Civ. nr. 72/1977, in I. Mihuta, Repertoriu III,
pag. 296; Trib. Supr. Sec. Civ. Dec. nr. 2195/1977, pag. 177.

Cas. III, Dec. nr. 1673/1937, Codul 1944, pag. 120, nr. 24.

Vezi E. Herovanu, pagini , pag. 232-233.

C. D. 1952-1954, voi. 1, pag. 349.

_ I. Mihuta, Al. Lesviodax, Repertoriu I, p. 791.

R. R. D. nr. 2/1976, pag. 67.

^Jl I. Stoenescu, S. Zilberstein, Teoria Generala, pag. 491; Al. Bacaci,op.cit, R. R. D. nr. 12/1983, pag. 46.

^j2 C. D. 1955, voi. II, pag. 213. Daca instanta ni si-a timbrat apelul sau recursul, partea este in culpa si

perimarea opereaza - J. N. nr. 2/1951, pag. 213. Ea poate fi insa constatata numai de catre instanta

competenta sa solutioneze calea de atac.

C. A. Galati, in Sinteza 1995, pag. 137, nr. 64.

de fapt , care trebuie dovedita. Daca insa pricina a ramas in nelucrare fara ca partea sa aiba vreo vina, atunci perimarea nu opereaza.

Art. 248 C. pr. Civ., arata trei situatii in care partea nu se socoteste in vina:

cand actul de procedura urma sa fie indeplinit din oficiu (de ex., daca instanta a omis fixarea termenului de judecata, desi taxa de timbru era platita sau cererea nu trebuia timbrata; daca judecata nu trebuia suspendata, ci doar amanata, deoarece procedura de citare nu era legal indeplinita cand partea a cerut judecarea in lipsa, dar instanta a dispus suspendarea judecatii; daca recurentului nu i s-a comunicat copie de pe hotararea atacata; de asemenea, actiunea civila in procesul penal nu se poate perima, intrucat, chiar daca s-a dispus disjungerea acesteia de actiunea penala, instanta penala are obligatia de a se pronunta si asupra laturii civile;

daca, fara vina partii, cererea n-a ajuns inca la instanta competenta, sa o judece (de ex. in cazul declinarii de competenta, al stramutarii, al ivirii unui conflict de competenta, al recursului legal timbrat, netrimis la instanta de recurs;

cand, fara vina partii, cererii nu i se poate fixa termen de judecata.

In cazul cand actul de procedura urma sa fie indeplinit din oficiu; asa, de exemplu, daca taxa de timbru a fost platita sau daca partea este scutita de taxa de timbru, acesteia nu ii este imputabila nefixarea termenului de judecata, si deci, nu opereaza perimarea. De asemenea, daca recursul a fost legal timbrat, netrimiterea lui la instanta de recurs este apreciata ca o culpa a instantei si nu a partii, si, ca urmare, in acest caz nu opereaza perimarea.

actiunea civila in procesul penal nu se perima atunci cand potrivit art. 347 C. pr. p., s-a dispus disjungerea de actiunea penala si a ramas in nelucrare mai mult de un an, deoarece instanta penala are obligatia de a se pronunta si asupra laturii civile, urmand ca dupa clarificarea as­pectului de ordin penal, din oficiu, sa stabileasca termen pentru judecarea actiunii civile.

termenul perimarii nu curge cat timp, fara vina partii, cererea nu a ajuns la instanta competenta sa o judece, sau nu se poate fixa termen de judecata . Nu poate fi apreciata ca fiind culpa partii ramanerea in nelucrare a cauzei intrucat instanta necompetenta sa judece nu a trimis dosarul la instanta competenta, in cazul ivirii unui conflict de competenta, intrucat aceasta trimitere trebuie facuta din oficiu.

Institutia perimarii are la baza prezumtia de renuntare tacita, dedusa din lipsa de staruinta a partilor in promovarea procesului. In acelasi timp,

^u G. Boroi, Codul de Procedura civila comentat si adnotat ,Ed. AII Beck, Buc. 2001, pag. 568 art. 248 al. 2 C.pr.civ.

ea are caracterul unei sanctiuni pentru dezinteresul manifestat de parti prin lasarea in nelucrare a pricinii. Acest dezinteres fata de proces vatama nu numai interesele partilor, mentinand nelamurite situatiile juridice dintre ele, dar si interesele generale ale administrarii justitiei, intrucat ea duce la aglomerarea inutila a activitatii instantelor.

In sfarsit, perimarea este de natura sa stimuleze interesul partilor pentru proces si constituie astfel un mijloc pentru intarirea si realizarea cat mai prompta a legalitatii populare.

Art. 248 C. pr. Civ. determina sfera de aplicare a perimarii. Din acest text rezulta ca perimarea se aplica oricaror cereri adresate justitiei (cerere de chemare in judecata, recurs, cerere de revizuire etc), in orice domeniu al dreptului civil sau comercial.

Perimarea opereaza si fata de actiunile imprescriptibile, cum sunt actiunile ce apara drepturile personale nepatrimoniale, ca cele prevazute de art. 54 din Decretul nr. 31/30.01.1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice , sau actiunile de stare civila^J .

Si aceste actiuni cad sub incidenta perimarii, deoarece perimarea stinge numai procesul, iar nu si dreptul la actiune, adica posibilitatea valorificarii dreptului.

Institutia perimarii se aplica impotriva oricaror persoane fizice sau persoane juridice, inclusiv statul, institutiile si intreprinderile de stat si obstesti.

Ea curge si impotriva persoanelor lipsite de capacitate, tinand seama de faptul ca afecteaza numai actele procedurale din procesul respectiv, lasand neatins dreptul la actiune.

Perimarea nu opereaza fata de actiunea civila valorificata in cadrul procesului penal, deoarece mersul procesului in fata instantei penale nu atarna de vointa si diligenta partilor.

In sistemul nostru procesual, perimarea opereaza de drept, in sensul ca instanta se considera virtual stinsa prin implinirea termenului de perimare. Prin urmare, dupa implinirea termenului de perimare, procesul este stins de drept, chiar daca perimarea n-a fost invocata inaintea instantei.

Deoarece perimarea are caracterul unei sanctiuni pentru dezinteresul manifestat de parti, din a caror cauza pricina a ramas in nelucrare, este natural ca perimarea sa nu opereze atunci cand pricina sta in nelucrare nu din vina partii, ci din aceea a instantei. Pentru evitarea oricaror posibilitati de discutie in legatura cu aceasta problema, legea precizeaza ca "partea nu se socoteste in vina, cand actul de procedura urma sa fie indeplinit din oficiu'.

B. Of. nr. 8/1954

Exista insa si actiuni de stare civila pentru care legea a stabilit termene de prescriptie, de pilda actiunea pentru stabilirea paternitatii din afara casatoriei sau cea pentru tagada paternitatii (art. 55 si 60 din Codul Familiei)

Termenul obisnuit de perimare este de un an. in materie comerciala, termenul este stabilit la 6 luni. Remarcam ca, in februarie 1948, cu ocazia modificarii si republicarii C. pr. civ., termenul de perimare a fost redus la jumatate fata de trecut.

Textul in vigoare al art. 248 nu precizeaza expres momentul din care incepe sa curga termenul de perimare. Din sensul lui se poate insa desprinde ca perimarea incepe sa curga de la data ultimului act de procedura facut in cauza, act care - din vina partii - nu a mai fost urmat de actele ce trebuiau sa-i succeda, astfel ca pricina a ramas in nelucrare.

Legislatia noastra a rezolvat insa o veche controversa privind curgerea termenului de perimare in privinta cailor de atac care se depun la instanta inferioara, dispunand ca termenul de perimare nu curge cat timp, fara vina partii, cererea n-a ajuns inca la instanta competenta sa o judece .

Aceasta solutie se aplica si in alte ipoteze in care, fara vina partii, cererea n-a ajuns in instanta competenta sa o judece sau nu i se poate fixa termen de judecata, spre exemplu, in cazul in care dupa declinarea competentei, dosarul nu se trimite, din vina instantei, la instanta competenta.

Mentionam ca actul procedural care declanseaza curgerea termenului de perimare nu este nevoie sa fi fost facut in contradictoriu cu partile. Astfel va putea constitui, buna oara, un act incepator de perimare o dispozitie luata pe cale de rezolutie de catre presedintele instantei, dupa care procesul a ramas in nelucrare.

O dispozitie tranzitorie, adoptata cu ocazia modificarii Codului de procedura civila in legatura cu nestructurarea organizarii judecatoresti, prin Decretul Nr. 132/19.06.1952° , este cea cuprinsa in articolul V din acest decret, articol ce prevede ca, prin derogare de la dispozitiile art. 248-252 C. pr. civ., cererile de orice fel pendinte la data punerii in aplicare a decretului (1.08.1952) la instantele competente sa le judece, vor fi declarate perimate, din oficiu si fara citarea partilor, daca, la aceasta data, vor fi fost implinite termenele de un an in materie comerciala si doi ani in celelalte materii, de cand cererile au fost lasate in nelucrare de partile interesate.

.A

In practica judiciara s-a constatat ca:

a) La baza institutiei perimarii nu sta ideea de tranzactie, ci,
dimpotriva, aceea de sanctiune procedurala a neglijentei.

b) Dispozitiile legale referitoare la perimare sanctionand neglijenta
manifestata prin abandonarea procesului, perimarea nu curge pe timpul cat
procesul a stat in nelucrare pentru o cauza neimputabila partii.

art. 248, al. 2, C.pr.civ.

B. Of. Nr. 31/1952

Trib. Supr. Civ., Dec. nr. 2264/11.11.1955.

Trib. Supr. Civ., Dec. nr. 699/08.09.1953.

c)     Termenul de perimare nu curge atunci cand, rara vina partii, dosarul n-a ajuns in fata instantei competente.⁴²

d)   Dispozitiile art. 248 C. pr. civ. privind perimarea nu sunt aplicabile actiunilor pentru inregistrarea ulterioara a nasterii lor.

e)   Din coroborarea art. 101, al. 3 cu art. 248 C. pr. civ., rezulta ca implinirea termenului statornicit pentru perimare are loc in ziua anului urmator, corespunzatoare zilei de cand incepe sa curga acest termen.⁴⁴

f)    Daca instanta a omis fixarea termenului din oficiu, nu se poate vorbi de o vina a partii, in sensul art. 248 C. pr. civ., si deci nu se poate cere perimarea impotriva sa.

g)     Nu se perima recursul, daca nu i se poate imputa nici o vina recurentului.⁴⁶

h) Decizia atacata cu recurs nefiind comunicata recurentului, termenul de perimare nu poate fi considerat ca a inceput sa curga.⁴⁷

i) Cand partea este scutita de plata taxelor de timbru, ea nu poate fi

A Q

socotita in vina de a nu fi staruit sa se fixeze termen de judecata.

j) Nu se poate da curs din oficiu unei cereri, daca nu este timbrata in conditiile legale. In consecinta, pricina a stat in nelucrare din vina partii.

Interesul general reclama ca litigiile civile sa se solutioneze urgent.

O asemenea cerinta corespunde insa si interesului partilor, intrucat drepturile lor nu raman mult timp intr-o stare de incertitudine.

Daca procesele civile s-ar prelungi la nesfarsit, in mod nejustificat, ca urmare a ramanerii lor in nelucrare, activitatea organelor judiciare ar fi considerabil ingreunata.

De aceea, procesul civil se caracterizeaza prin imbinarea rolului activ al judecatorului cu initiativa partilor, ceea ce contribuie la solutionarea operativa a procesului si la restabilirea grabnica a ordinii de drept.

Aceasta inseamna ca nu numai instanta trebuie sa depuna diligente in rezolvarea cauzelor civile, ci si partile, mai ales reclamantul care a promovat actiunea.

Perimarea corespunde necesitatii solutionarii operative a procesului civil si restabilirii grabnice a ordinii de drept. Ea se infatiseaza ca o sanctiune ce se rasfrange asupra intregii activitati judiciare si care se datoreaza lipsei de staruinta a partilor in solutionarea litigiului.

l Trib. Supr. Civ. Dec. nr. 2254/09.

J. N., 1958, nr. 6, pag. 1096, solutie criticabila, cu nota de C. Linzmaier.

Trib. Supr. Civ., Dec. nr. 556/23.03.1956.

Trib. Supr. Civ., Dec. nr. 136/10.09.1952.
⁴⁶J.N., 1951, nr. 1, pag. 84.

J.N., 1951, nr. 3, pag. 342.

J.N., 1951, nr. 5.

J.N., 1951, nr. 5, pag. 551.

3. Termenul de perimare

Legea determina termenul de perimare ca fiind de un an in materie civila si de 6 luni in materie comerciala (art. 248 C. pr. civ.)' .

Art. 248 C. pr. civ. - orice cerere de chemare in judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar impotriva incapabililor daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de un an.

In materie comerciala termenul de perimare este de sase luni.

In doctrina acest termen este calificat ca un peremptiv care desfiinteaza efectele unor acte in urmarea carora partile n-au facut diligentele trebuitoare³¹, ce face parte din categoria termenelor imperative, deoarece durata lui este destinata indeplinirii formelor prescrise de lege.Termenul de perimare este imperativ, neputandu-se deroga de el.

Potrivit art. 101 al. 3, termenul de perimare se calculeaza ca si cele stabilite pe ani sau luni, care se sfarseste in ziua, anul sau luna corespunzatoare zilei de incepere.

Termenul incepe sa curga de la data ultimului act de procedura facut in cauza, si care, din vina partii, nu a mai fost succedat de alte acte care trebuiau sa fie executate in mod normal. Uneori acest termen se calculeaza gresit, necalculandu-se zilele nelucratoare din cuprinsul termenului.

Se apreciaza ca acte ce fac sa curga termenul de perimare, incheierea de suspendare a judecatii pentru lipsa partilor (potrivit art. 242 C. pr. civ.), data la care, in cursul recursului, dosarul a ajuns la instanta superioara.De asemenea, termenul de perimare va incepe sa curga de la data cand judecata a fost suspendata in temeiul art. 155 al.2 C. pr. civ. "dupa o amanare in temeiull invoielii partilor acestea nu staruie in judecata' sau in temeiul art. 155^l C. pr. civ. "cand desfasurarea normala a procesului este impiedicata din vina reclamantului, prin neindeplinirea obligatiilor pevazute de lege ori stabilite la primirea cererii de chemare in judecata sau in cursul judecatii'.

in literatura³² s-a aratat ca citarea de catre instanta a reclamantului pentru a-1 consulta cu privire la faptul daca mai staruie sau nu in actiunea introdusa, ar avea rol de intrerupere a perimarii.

La stabilirea termenului de un an sau de sase luni se va avea in vedere natura in sine - civila sau comerciala - si nu modul in care pricina a fost considerata de parti.

in Franta termenul este de 2 ani si perimarea sanctioneaza lipsa de diligenta a ambelor parti (art. 386 Nouveau Code de Procedure Civile).

E. Heroveanu, Tratai, pag. 203. ³² D. Munteanu si Ghe. Ciulei - Nota la sentinta civila nr. 915/1981, publicata in R. R. D. nr. 6/1982, pag. 76-78

Sfera de aplicare a perimarii se extinde asupra oricaror cereri formulate de parti in diferite faze ale procesului civil. Astfel, potrivit art. 248 orice cererea de chemare in judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar impotriva incapabililor³⁴, daca a ramas in nelucrare din vina partii⁵⁵ timp de un an in materie civila si de sase luni in materie comerciala.

Perimarea nu opereaza in instanta penala⁵⁶.

De la principiul general al perimarii, art. 248 excepteaza urmatoarele cazuri:

a) In cazul cand actele de procedura urmau sa fie indeplinite
din oficiu, caci in aceasta ipostaza, nu se poate aduce partii nici o

57

invinuire .

b) Termenul de perimare nu curge cat timp, fara vina partii,
cererea n-a ajuns la instanta competenta sa o judece, sau nu i se poate
fixa termen de judecata. De exemplu, in cazul declinarii de competenta si
in cazul intarzierii trimiterii dosarului la instanta superioara, nu s-a facut

recurs .

Termenul de perimare incepe sa curga de la orice dispozitie cu caracter procedural luata de instanta in cercetarea cauzei, cum ar fi o

Stingerea procesului civil pe baza legii primeaza fata de perimarea ei, de aceea trebuie cercetata in
primul rand J. N. nr. 5/1953, pag. 683. Aplicarea in materie de divort, cu nota critica de Sp. Ghizdavescu
si aprobativa de S. Zilberstein, L. P. nr. 12/1960, pag. 120, dispozitiile art. 618 C. pr. Civ. urmand a se
aplica cu prioritate, ele fiind nu numai imperative, dar si speciale.

Codul familiei foloseste termenul de "cei lipsiti de capacitate' in loc de "incapabili' Codul juristului
2001,pag.276

' Stabilirea imprejurarii de fapt ca procesul a ramas in nelucrare din vina reclamantului este o chestiune de fapt, care trebuie dovedita. Cand partea potrivnica detine inscrisuri ce sunt necesare solutionarii cauzei si nu le depune, nu se poate imputa reclamantului ca din culpa sa cauza a ramas in nelucrare timp de 1 an C.D./1977, pag. 177-179.

Chiar daca actiunea civila a fost disjunsa de cea penala in temeiul art. 347 C. pr. Civ., si a ramas in
nelucrare mai mult de in an ea nu se perima deoarece, potrivit disp. art. 346, 347 C. pr. P., instanta penala
are obligatia de a se pronunta si asupra cauzei civile urmand sa procedeze din oficiu la fixarea unui
termen pentru judecarea actiunii civile. R. R. D. nr. 2/1976, pag. 67.

Astfel, daca taxa de timbru a fost platita sau daca partea este scutita de taxa de timbru nu este
imputabila nefixarea termenului de judecata si deci perimarea nu opereaza (Trib. Supr., Col. Civ., Dec. nr.
136/1952, C. D. 1952-1954, voi. 1, pag. 349; Dec. nr. 1116/1951 si Dec. nr. 515/1954, J. N. nr. 5/1951,
pag. 552). Tot astfel, daca recursul a fost legal timbrat, netrimiterea lui la instanta de recurs este o culpa a
instantei si nu a partii, in consecinta nu opereaza perimarea (Trib. Supr, Col. Civ., Dec. nr.
2554/9.11.1955, voi. 11, pag. 213,' Dec. nr. 699/1953, C. D. /l952-1954, voi. 1. pag. 351; Curtea
Suprema, Col. Civ., Dec. nr. 501/1951, J. 'N. nr. 5/1951). Se poate perima o actiune daca procesul a fost
suspendat in vederea depunerii copiei de pe actiune spre a fi comunicata paratului care nu fusese citat
(Trib. Reg. Crisana - Oradea, Dec. nr. 24/1963, J. 'N. nr. 11/1963, pag. 140 cu nota critica de Teodor
Procopovici). Daca suspendarea s-a facut din eroare, intrucat procedura era indeplinita, deci judecata
trebuia amanata, perimarea nu opereaza dupa implinirea termenului de un an de la suspendare, culpa fiind
a instantei (Trib. Supr. Col. Civ., Dec. nr. 721/1963, J. N. nr. 6/1964, pag. 155, precum si Dec. nr.
1758/04.12.1957,1. Mihuta, dr. Al. Lesviodax, Repertoriu 1, pag. 791). Perimarea opereaza si atunci cand
partile au dus tratative pentru tranzactie (Trib. Reg. Bacau, Dec. nr. 313/1956, J. N. nr. 3/1956, pag. 533
cu nota de C. Floares).

Mai trebuie precizat ca perimarea nu curge dupa darea hotararii care trebuie comunicata pentru
executarea caii de atac (Curtea Suprema, Col. Civ., Dec. nr. 1505/1950, J. N. nr. 3/1951, pag. 549 cu nota
de I. Stoenescu)

rezolutie a presedintelui de primire a actiunii sau incheierea de suspendare a procesului pentru lipsa partilor . In ce priveste cererile de declansare a cailor de atac, care se depun la instanta care a pronuntat hotararea atacata, cum este cazul recursului, potrivit art. 248, termenul de perimare nil va incepe sa curga decat dupa ajungerea dosarului la instanta superioara. Daca insa intarzierea trimiterii dosarului este imputabila partii, care, de exemplu, nu a platit taxele de timbru, perimarea opereaza.

Termenul de perimare fiind un termen procedural legal ar trebui sa curga continuu, fara posibilitatea de intrerupere de la prima pana la ultima zi. In aceasta materie, legiuitorul deroga insa stabilind ca termenul de perimare poate fi intrerupt sau suspendat.

Perimarea sanctioneaza dezinteresul fata de activitatea procesuala si se intemeiaza pe o prezumtie de abandonare a judecatii. O atare prezumtie este dedusa tocmai din faptul ca litigiul a ramas in nelucrare timp indelungat.

Examinarea conditiei privitoare la ramanerea cauzei in nelucrare ne obliga sa determinam semnificatia procesuala a conceptului folosit de art. 248 C. pr. civ. Consideram ca prin ramanerea cauzei in nelucrare trebuie sa intelegem lipsa oricarei activitati procesuale inauntrul termenului stabilit de lege⁶⁰. Dimpotriva, indeplinirea oricarui act de procedura face ca judecata sa fie reactivata, iar sanctiunea perimarii nu mai poate fi pronuntata.

Potrivit art. 248, al. 1. C. pr. civ., cauza trebuie sa ramana in nelucrare timp de 1 an, caci altfel sanctiunea este inoperanta. Acelasi text stabileste, in alineatul final, un termen de perimare de 6 luni in materie comerciala. Examinarea termenului de perimare impune cateva consideratii privitoare la momentul de cand incepe sa curga, la intreruperea, suspendarea si modul sau de calcul.

Legea nu stabileste momentul de cand incepe sa curga termenul de perimare. O atare precizare nici nu era necesara, caci acest moment poate fi usor determinat tocmai in considerarea faptului ca legea sanctioneaza lipsa de staruinta in desfasurarea activitatii judiciare. De aceea, in literatura de specialitate s-a precizat ca termenul de perimare incepe sa curga de la orice dispozitie de ordin procedural luata de instanta in cercetarea cauzei.

In concret, trebuie sa avem in vedere intotdeauna ultimul act de procedura indeplinit de parti sau de instanta .

Practica judiciara cunoaste diferite momente procesuale de la care se considera ca incepe sa curga termenul de perimare, cum ar fi: data

Perimarea opereaza numai daca procesul a ramas in nelucrare, iar nu si in cazul cand, indiferent din ce cauza, el a continuat sa se gaseasca pe rolul instantei, deci justitia a fost activa (Curtea Suprema, Col. Civ., Dec. nr. 741/1950)

1. Les - Dictionar de drept procesual civil, pag. 336 I. Stoenescu, S. Zilberstein - op. cit., voi. 1, pag. 491

suspendarii judecatii pentru lipsa partilor,¹' rezolutia instantei prin care s-a dispus timbrarea actiunii^6J sau data la care cererea a ajuns la instanta

. 1 ' 64

competenta sa o judece .

O situatie speciala priveste rezolutia de primire a cererii de chemare in judecata. Socotim ca acest act nu poate constitui, in principiu, un punct de plecare al termenului de perimare.

intr-adevar, potrivit art. 214 al. 1 C. pr. civ., "presedintele, indata ce primeste cererea de chemare in judecata si constata plata timbrului, a taxei de procedura si a impozitului proportional, va soroci ziua infatisarii si va cita partile inaintea instantei, in sedintei'. Din chiar textul citat rezulta ca fixarea termenului si citarea partilor trebuie sa fie realizata de instanta din oficiu.

Asa fiind, partea nu poate fi socotita in culpa, ceea ce face imposibila pronuntarea perimarii. Practica judiciara mai veche a statuat in acest sens ca daca taxa de timbru a fost platita sau partea este scutita de aceasta taxa perimarea nu opereaza .

In schimb, daca cererea de chemare in judecata prezinta anumite lipsuri, cum ar fi acelea privitoare la plata taxelor de timbru, termenul de perimare incepe sa curga, daca din aceasta cauza litigiul a ramas in nelucrare. O solutie similara a fost promovata in practica judiciara si cu privire la netimbrarea cererii de recurs⁶⁶.

Termenul de perimare este susceptibil de intrerupere si suspendare in conditiile anume determinate de Codul de Procedura Civila. Legislatia noastra procesuala reglementeaza un singur caz de intrerupere a termenului de perimare.

Potrivit art. 249 C. pr. civ., "perimarea se intrerupe prin indeplinirea unui act de procedura facut in vederea judecarii pricinii'. Textul citat, in redactarea actuala, difera fundamental de reglementarea anterioara. Potrivit fostului articol 257, al. 3 C. pr. civ., era considerat act intrerupator de perimare "orice act de procedura facut de partea interesata, cu caracter contradictoriu'. Aceste dispozitii legale au dat nastere in trecut la nesfarsite dispute doctrinare si au determinat, nu arareori, amanarea nejustificata a procesului.

In literatura noastra de specialitate se considera ca, datorita formularii generice a art. 249 C. pr. civ., au caracter intrerupator de perimare, atat actele partilor , cat si cele ale instantei de judecata . Aceasta

'² V. Negru, D. Radu, op. cit., pag. 226; Gr. Porumb - Codul de procedura civila comentat .si adnotat,

voi. 1, pag. 491

N. S. Mocanii - Pe marginea unei hotarari cu privire la perimarea actiunii si prescriptia actiunii, in J.

N.,nr. 1/1961, pag. 127

J.N.,nr. 2/1952, pag. 213.

J.N.nr. 5/1951, pag. 552.

J.N.nr. 5/1951, pag. 551.

I. Stoenescu, S. Zilberstein, op. cit., voi. I, pag. 492

solutie rezulta, fara putinta de tagada, din modul de redactare a art. 249, C. pr. civ. intr-adevar, textul mentionat se refera generic la " indeplinirea unui act de procedura'. Pentru ca actul de procedura sa aiba caracter intrerupator mai este necesar ca un atare act sa fie facut in vederea continuarii judecatii. Odata intrunite aceste conditii termenul de perimare se intrerupe, iar un nou termen va incepe sa curga. Asa fiind, s-a considerat ca pentru a avea efect intrerupator de perimare este suficient ca actul de procedura sa fie destinat a contribui la repunerea cauzei pe rol .

Discutii deosebite s-au purtat in literatura de specialitate in legatura cu practica de a cita partile, dupa suspendarea voluntara a judecatii, pentru a preciza daca mai staruie sau nu in judecata. Intr-o jprima opinie s-a apreciat ca citarea dispusa in asemenea conditii are efect intrerupator de

perimare .

Aceasta solutie se intemeiaza pe semnificatia calitativ superioara a dispozitiilor art. 249, C. pr. civ., text care confera instantei de judecata un rol activ. Pe de alta parte, s-a remarcat ca intreruperea termenului de perimare nu este legata numai de cererea partilor de reincepere a judecatii, ci si de orice act de procedura facut in vederea solutionarii cauzei. De altfel, in practica judiciara mai veche s-a decis ca perimarea opereaza doar daca procesul a ramas in nelucrare, iar nu si atunci cand, indiferent din ce cauza, el a continuat sa se gaseasca pe rolul instantei si prin urmare justitia a fost activa⁷⁰.

Intr-o a doua opinie s-a cautat sa se argumenteze ca repunerea cauzei pe rol, dupa ce procesul a fost suspendat la cererea partilor, nu poate avea caracter intreruptiv⁷¹. In argumentarea acestei solutii se porneste de la constatarea potrivit careia judecata reincepe, potrivit legii, numai prin

cererea de redeschidere facuta de una dintre parti .

In ce ne priveste socotim ca termenul de perimare se intrerupe si ca urmare a repunerii cauzei pe rol, daca o atare masura este dispusa, in conditiile Legii, de instanta competenta.

Solutia promovata in prima opinie este principal justa intrucat tinand seama de circumstantele in care perimarea opereaza si de faptul ca art. 249, C .pr. civ., face o aplicare particulara a principiului rolului activ al judecatorului. intr-adevar, renuntarea legiuitorului socialist la vechea reglementare, care facea o aplicare a principiului rolului pasiv al instantei, nu este intamplatoare. Perimarea nu este si nu poate fi un scop in sine, si reprezinta o sanctiune care intervine datorita lipsei de staruinta a partilor in solutionarea procesului civil.

Altfel spus, perimarea este destinata sa intervina ori de cate ori

1. Les, Nota, R. R. D. nr. 6/1982, pag. 78-79

D. Munteanu. Ghe. Ciulei, Nota, R. R. D. nr. 6/1982, pag. 77

1. Stoenescu, S. Zilberstein, op. cit., voi. I, pag. 491 (nota 62)

Al. Bacaci -Aspecte teoretice din practica judiciara a institutiei perimarii, pag. 48-49

Ibidem

partile manifesta dezinteres in solutionarea procesului civil.

Conform art. 249 C .pr. civ., perimarea se intrerupe prin indeplinirea unui act de procedura facut in vederea judecarii pricinii.

Poate duce la intreruperea perimarii orice act de procedura, indeplinit de oricare dintre parti sau de instanta din oficiu, in scopul continuarii judecatii. Un alt intrerupator de perimare poate fi considerata cererea de redeschidere a procesului in cazul in care a fost suspendat sau o cerere de fixare a termenului in vederea efectuarii cercetarii locale, urmata de citare.

In practica s-a decis constant ca aceasta cerere intrerupe perimarea chiar daca nu a fost timbrata, aceasta neregularitate atragand sanctiuni de ordin fiscal.

In literatura s-a aratat ca ar avea caracter intreruptiv de perimare citarea exclusiva a reclamantului pentru a-si preciza pozitia sa, adica daca mai staruie sau nu in decizia sa.

Actul intrerupator de perimare efectuat de o parte produce efecte si fata de coparticipanti .

"In cazul cand sunt mai multi reclamanti sau parati impreuna, cererea de perimare sau actul de procedura intrerupator de perimare al unuia foloseste si celorlalti'.

Daca dupa indeplinirea unui act de intrerupere pricina ramane din nou in nelucrare, din vina partii, va incepe sa curga un nou termen de perimare.

Timpul scurs inaintea intreruperii nu intra in calculul noului termen inceput.

intreruperea termenului de perimare se realizeaza prin indeplinirea oricarui act de procedura, facut in vederea judecarii procesului (art. 249 C.pr.civ.)⁷⁴.

Actul intrerupator poate fi facut de oricare dintre parti, sau de instanta din oficiu. Este suficient sa fie vorba de un act de procedura destinat a contribui la punerea pe rol a procesului, in vederea judecarii lui⁷⁵, de exemplu, o cerere de redeschidere a procesului, in cazul cand a fost suspendat⁷⁶.

Legea procesuala prevede insa modalitatea de intrerupere a

' art. 251 C.pr.civ.

Orice cerere sau alt act de procedura daca a avut drept scop continuarea judecatii, constituie un act cu

caracter intreruptiv al termenului de perimare, iar daca acest act trebuie indeplinit din oficiu, partea nu

este in culpa si perimarea nu mai opereaza. O cerere de rectificare judecata in contradictoriu, intrerupe

cursul perimarii. J. N. nr. 8/1948, pag. 348

^7:> Daca pretinsul act de procedura nu are acest obiectiv, el nu poate intrerupe curgerea perimarii, I. Les,

Nota, R. R. D. nr. 6/1982, pag. 78-79. in sensul ca citarea reclamantului, pentru a-si preciza pozitia, daca

mai staruie sau nu in actiunea introdusa ar avea ca efect intreruperea perimarii. A se vedea D. Munteanu,

Ghe. Ciulei

Faptul ca cererea de repunere pe rol nu a fost legal timbrata, dar i s-a dat curs, impiedica operarea

perimarii, pentru incalcarea legii timbrului, Al. Lesviodax, Nota, J. N., nr. 5/1958, pag. 945

termenului de perimare.

intreruperea perimarii opereaza prin indeplinirea unui act de procedura, executat de parti sau instanta, ce a fost facut pentru judecarea pricinii (art. 249 C. pr. civ.). Daca ulterior acestui act, din vina partilor, pricina ramane din nou in nelucrare, incepe sa curga un nou termen de perimare, termenul anterior actului intocmit si care a intrerupt perimarea, nu intra in calcul.

Este necesar sa precizam insa ca art. 249 C. pr. civ., are in vedere un act de procedura legal intocmit. Solutia promovata insa in conditiile cauzei la care ne-am referit anterior ne apare, din acest punct de vedere criticabila. intr-adevar, in cauza respectiva citarea a fost dispusa doar de presedintele completului de judecata.

Or, aceasta masura putea fi dispusa numai de instanta de judecata, in alcatuirea prevazuta de lege. Pe de alta parte, citarea trebuia precedata de rezolutia de repunere a cauzei pe rol, intrucat pe timpul suspendarii, asa

cum unanim se recunoaste in literatura de specialitate , nu se poate intocmi nici un act de procedura. Suspendarea nu poate inceta decat prin repunerea cauzei pe rol, iar nu prin simpla citare a uneia dintre parti.

Prin urmare, citarea uneia dintre parti, anterior repunerii cauzei pe rol, nu indeplineste cerintele unui act de procedura, in sensul prevederilor art. 249, C. pr. Civ. Dimpotriva, daca instanta ar fi dispus, in prealabil, repunerea cauzei pe rol, aceasta imprejurare era de natura sa intrerupa termenul de perimare. Citarea dispusa numai spre a se verifica daca partea staruie sau nu in judecata este un simplu act administrativ al presedintelui completului de judecata. Ori, un asemenea act nu poate fi considerat ca fiind indeplinit in vederea continuarii judecatii.

In opinia rezumata mai sus si asupra careia suntem nevoiti sa revenim s-a sustinut ca in cazul suspendarii voluntare judecata nu poate fi reluata decat prin cererea de redeschidere facuta de una dintre parti. Se considera ca in cazul suspendarii voluntare exista o echivalenta de sensuri intre notiunea "act de procedura cu efect intreruptiv de perimare' si conceptul de reincepere a judecatii. Asa fiind, se sustine ca suspendarea inceteaza numai prin reinceperea judecatii in conditiile art. 245 C. pr. civ., orice alt act fiind lovit de nulitate⁸¹.

Un asemenea punct de vedere este inacceptabil, intrucat restrange in mod cu totul nejustificat domeniul de aplicabilitate a dispozitiilor art. 249, C. pr. civ.

Pe de alta parte, dispozitiile cuprinse in art. 249 si 245, C. pr. civ. reglementeaza situatii juridice distincte, ele neavand in nici un caz caracter

Gr. Porumb - Codul de Procedura Civila comentat si adnotat, voi. I, pag. 479

1. Les in R. R. D., nr. 6/1982, pag. 79

Al. Bacaci -Aspecte teoretice din practica judiciara a institutiei perimarii, pag. 48-49

Ibidem

Ibidem

contradictoriu.

Este adevarat ca potrivit art. 245, C. pr. civ., judecata reincepe "prin cererea de redeschidere facuta de una din parti, cand ea s-a suspendat prin invoirea partilor sau prin lipsa lor'. Solutia legii este fireasca, caci: ea vizeaza suspendarea voluntara, situatie in care judecata va reincepe tot ca urmare a initiativei partilor .

Legea vizeaza tocmai redeschiderea cauzei din initiativa partilor. Textul mentionat nu are ca obiect intreruperea termenului de perimare.

In schimb, dispozitiile art. 249 C. pr. civ., vizeaza si imprejurarea la care refera art. 245 C. pr. civ., caci in mod firesc adeseori termenul de perimare se intrerupe tocmai ca urmare a cererii de redeschidere formulate de parti. Dar, sub aspectul care ne intereseaza, dispozitiile art. 249 C. pr. civ., au un domeniu mai larg de aplicare, in sensul ca ele consacra posibilitatea intreruperii termenului de perimare nu numai ca urmare a initiativei partilor, ci si in temeiul rolului activ al judecatorului.

Solutia contrara restrange, dupa parerea noastra, in mod cu totul nejustificat, prevederile art. 249 C. pr. Civ. si conduce la identificarea unor situatii procesuale distincte. Asa cum am aratat si cum recunoaste si autorul a carui opinie nu o putem impartasi ^J, pentru reluarea judecatii chiar instanta din oficiu poate efectua acte intrerupatoare de perimare. Posibilitatea intreruperii termenului de perimare printr-un act efectuat de instanta din oficiu nu poate fi contestata fata de redactarea calitativ superioara a prevederilor art. 249 C. pr. civ. Aceasta posibilitate trebuie recunoscuta si in cazul suspendarii voluntare a judecatii, intrucat textul mentionat este de aplicare generala.

Observam ca opinia contrara conduce la concluzia potrivit careia intreruperea termenului de perimare nu se poate realiza printr-un act de procedura al instantei, ci numai ca urmare a cererii de redeschidere formulate de una dintre parti. Prin edictarea art. 245 C. pr. civ. s-au precizat conditiile in care se redeschide judecata. Iar aceste conditii sunt determinate in considerarea temeiurilor de suspendare prevazute in art. 243-244, C. pr. civ.

In privinta intreruperii termenului de perimare sediul materiei il reprezinta art. 249, C. pr. civ., text situat intr-o sectiune distincta (sectiunea a Vi-a) de aceea care reglementeaza suspendarea judecatii. Conceptia legiuitorului in materia perimarii este destinata sa asigure o optima administrare a justitiei. Ori, acest lucru se realizeaza prin solutionarea operativa a proceselor civile. Pentru infaptuirea acestui deziderat este necesara reactivarea justitiei si sanctionarea oricarei neglijente in continuarea activitatii procesuale.

Iata de ce consideram ca repunerea cauzei pe rol, din initiativa

ⁿ E. Ghe. Mota in R. R. D., nr. 5/1980, pag. 39-41

^8j Al. Bacaci - Exceptii de procedura in procesul civil, pag. 241

instantei de judecata, nu contravine principiului disponibilitatii si reprezinta ca in conditiile art. 249 C. pr. civ. un act intrerupator de perimare.

Opinia pe care am promovat-o mai sus nu restrange aplicabilitatea principiului disponibilitatii asa cum se sustine uneori . Tocmai ca o expresie a rolului activ al judecatorului, care nu se opune principiului disponibilitatii, s-a recunoscut in mod constant posibilitatea de exercitare a unui control asupra actelor de dispozitie ale partilor⁸³. Ori atare control poate si trebuie sa fie exercitat cu privire la toate actele de dispozitie ale partilor.

In aceste conditii si fata de continutul art. 249 C. pr. Civ., socotim ca instanta de judecata este indreptatita sa repuna din oficiu, cauza pe rol, intrucat se inlatura astfel ramanerea nejustificata a litigiului in nelucrare.

Daca partile pot solicita, de comun acord, suspendarea judecatii, nu este mai putin adevarat ca prelungirea acestei situatii dauneaza operei de administrare a justitiei. Solutia contrara obliga instanta la pasivitate, ea neavand alta posibilitate decat aceea de a astepta implinirea termenului de un an spre a constata apoi perimarea.

De altfel, in practica instantei supreme s-a recunoscut si procurorului dreptul de a solicita continuarea judecarii, in afara de cazul actiunilor strict personale, atunci cand partile legal citate lipsesc la termen iar suspendarea procesului ar urma sa fie suspendata potrivit art. 242, alin. 2 C. pr. civ ⁶. Pentru aceleasi ratiuni, ce se bazeaza in esenta tocmai pe faptul ca principiul disponibilitatii nu are un caracter absolut, s-a recunoscut procurorului si dreptul de a solicita redeschiderea procesului cand judecata s-a suspendat in lipsa partilor potrivit art. 245, alin. 1 ,C. pr.

~- 87 CIV .

Instanta este obligata insa sa tina seama si de atitudinea partilor in legatura cu continuarea activitatii procesuale. Astfel, daca la termenul fixat partile nu se infatiseaza sau solicita de comun acord suspendarea judecatii, instanta va trebui sa procedeze potrivit art. 242 C. pr. civ. Cel mai adesea, partile se infatiseaza si indeplinesc in continuare acte de procedura spre a se solutiona litigiul dintre ele. Ori, cu deosebire in asemenea situatii nu se poate constata caracterul intreruptiv de perimare al actului de repunere pe rol, chiar daca aceasta masura este dispusa din oficiu.

Asa fiind, consideram ca dispozitiile art. 249 C. pr. civ., trebuie sa fie interpretate in sensul ca ele constituie temeiul oricarui act indeplinit de instanta, din oficiu, in vederea continuarii judecatii. Legiuitorul nu a urmarit sa restranga posibilitatea actelor intreruptive ale instantei de judecata numai la anumite cazuri de suspendare a procesului civil.

Al. Bacaci - Aspecte teoretice din practica judiciara a institutiei perimarii, pag. 49

Culegere de decizii de indrumare, pag. 315-319

Ibidem

Ibidem

in temeiul art. 249 C. pr. civ., termenul de perimare se intrerupe ori de cate ori actul de procedura a fost intocmit in vederea continuarii judecatii. Instanta suprema a facut diferite aplicatii ale regulii enuntate in art. 249 C. pr. civ.

Astfel, intr-o practica mai veche s-a apreciat ca perimarea nu opereaza atunci cand procesul, indiferent din ce motiv, a continuat sa se afle pe rolul instantei si prin urmare justitia a fost activa . Aceasta solutie si-a pastrat intru totul actualitatea caci perimarea sanctioneaza numai lipsa de staruinta a partilor in continuarea activitatii procesuale.

De asemenea, in practica judiciara s-a statuat ca netimbrarea cererii de repunere a cauzei pe rol nu afecteaza caracterul intreruptiv al actului de procedura, intrucat pentru incalcarea legii timbrului se aplica doar sanctiuni fiscale⁸⁹.

Termenul de perimare este susceptibil nu numai de intrerupere, cat si de suspendare. Cazurile de suspendare sunt determinate in mod expres, de art. 250, C. pr. civ.

In primul rand, potrivit art. 250 al. 1 C. pr. civ., termenul de perimare este suspendat pe tot timpul cat dainuie suspendarea facultativa a judecatii.

Suspendarea facultativa poate fi dispusa de instanta in urmatoarele doua situatii, anume determinate de art. 244 C. pr. civ.:

"1. cand dezlegarea pricinii atarna, in totul sau in parte, de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati;

2. cand se ivesc indiciile unei infractiuni, a carei constatare ar avea a inraurire hotaratoare asupra hotararii ce urmeaza sa se dea '.

Acelasi text precizeaza ca suspendarea judecatii dainuie pana cand hotararea pronuntata in cauza ce a determinat suspendarea a ramas definitiva. Asadar, o data ce hotararea a ramas definitiva, suspendarea inceteaza, iar termenul de perimare isi reia cursul.

De aceea, pentru a evita implinirea termenului de perimare partile sunt obligate sa staruie in continuarea judecatii*' . Instanta de judecata are insa posibilitatea, si nu obligatia⁹¹ de a dispune repunerea cauzei pe rol de indata ce cunoaste ca hotararea pronuntata in cauza care a motivat suspendarea, a ramas definitiva.

Observam ca art. 244, al. final, se refera in mod expres la ramanerea definitiva a hotararii pronuntate in cauza ce a determinat suspendarea. Unele dificultati pot sa apara insa in legatura cu cel de al doilea motiv de suspendare facultativa. intr-adevar, asa cum s-a aratat , in acest caz litigiul se poate finaliza fara sa se pronunte o hotarare judecatoreasca.

1. Stoenescu, S. Zilberstein, op. cit., voi. I, pag. 491

Al. Lesviodax, J. N., nr. 1-2/1949, pag. 206

S. Ghimpu, L. P. nr. 11/1961, pag.133-134

Ibidem

Al. Bacaci - Aspecte teoretice din practica judiciara a institutiei perimarii, pag. 45

Astfel, potrivit art. 11, pct. 1 C. pr. pen., procurorul poate dispune, in cursul urmaririi penale, la propunerea organului de cercetare sau din oficiu, clasarea, cand nu exista nici un invinuit in cauza (in cazurile prevazute de art. 10 C. pr. pen.); scoaterea de sub urmarire, in situatiile determinate de art. 10, lit. a-e, sau incetarea urmaririi penale, in cazurile indicate de art. 10, lit. f-j, cand exista invinuit sau inculpat in cauza.

La aceste imprejurari trebuie sa adaugam posibilitatea conferita de lege procurorului de a aplica una dintre sanctiunile administrative determinate de art. 92 C. pr. pen., ori de cate ori constata ca fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.

In situatiile mentionate anterior suspendarea va inceta in momentul pronuntarii unei solutii definitive de catre procuror. Daca s-a depus plangere la organul de procuratura ierarhic superior, suspendarea va dainui pana la solutionarea acesteia. Instanta este insa obligata sa faca diligentele necesare spre a i se comunica rezultatul, cercetarii, ea neavand posibilitatea de a repune cauza pe rol si nici de a constata perimarea inainte de a cunoaste solutia data de organele de procuratura .

Termenul de perimare se suspenda si in litigiile de munca, iar suspendarea dainuie pana la solutionarea procesului penal intentat persoanei incadrate . Perimarea prezinta insa unele particularitati in litigiile de munca.

Astfel, in ipoteza suspendarii litigiilor avand ca obiect contestarea deciziilor de imputare, de catre persoanele ce poarta o raspundere materiala subsidiara, sistarea judecatii dainuie pana la terminarea procedurii de recuperare impotriva autorului direct al pagubei. Constatam ca de aceasta data reluarea judecatii nu este conditionata de ramanerea definitiva a unei hotarari pronuntate intr-o alta cauza. De aceea, s-a decis ca termenul de perimare va incepe sa curga din momentul terminarii procedurii de recuperare impotriva autorului direct .

Se impune cu necesitate sa determinam si momentul la care se poate considera finalizata procedura de recuperare. In aceasta privinta trebuie facuta o importanta distinctie intre situatia in care paguba poate fi recuperata pana la urma de la autorul direct si ipoteza insolvabilitatii acesteia.

In prima ipoteza, procedura de urmarire poate fi considerata terminata doar la data la care paguba a fost recuperata integral. Asadar, la data ultimei plati (rate lunare) oricare dintre parti are posibilitatea de a solicita reluarea judecatii, pentru a pune capat litigiului ramas intre timp fara obiect. Daca nu se procedeaza astfel, la implinirea termenului de un an,

R. R. D.,nr. 1/1983, pag. 66

S-a decis ca perimarea nu opereaza chiar daca suspendarea a fost dispusa pentru lipsa partilor, daca
rezolvarea litigiului depinde de solutia altui litigiu in curs de solutionare. J. N., nr. 2/1958, pag. 337

E. Iliescu -Nota critica, R. R. D., nr. 1/1976, pag. 48-49

se poate constata perimarea.

In cea de-a doua ipoteza, procedura de urmarire se considera terminata la data constatarii insolvabilitatii. Din acest moment partile, cu deosebire unitatea, pot solicita redeschiderea judecatii si solutionarea litigiului in fond. In caz contrar, la implinirea termenului de un an, litigiul se va stinge prin perimare.

In litigiile de munca suspendarea judecatii se poate dispune si in alte situatii, caci disp. art. 244, C. pr. civ., sunt aplicabile in mod corespunzator. Astfel, in practica se intalnesc situatii in care persoana incadrata urmareste valorificarea unor pretentii banesti ce rezulta dintr-un act de modificare sau de desfacere a contractului de munca. Admiterea cererii este conditionata de prealabila constatare a ilegalitatii actului de modificare sau desfacere a contractului de munca. Daca partea interesata a solicitat, printr-o contestatie, desfiintarea actului de modificare sau desfacere a contractului de munca, organul de jurisdictie competent va dispune suspendarea cererii privitoare la despagubiri pana la formularea definitiva a contestatiei⁶.

De asemenea, suspendarea facultativa are aplicare, in litigiile de munca, ori de cate ori se constata existenta unor indicii despre savarsirea unei infractiuni care ar influenta solutia ce urmeaza sa se pronunte ⁷. Mai mult, practica judiciara a statuat ca suspendarea judecatii se impune si in cazul redeschiderii urmaririi penale.

O asemenea situatie se intalneste in cazul in care unitatea emite decizie de imputare si concomitent formuleaza plangere impotriva ordonantei de incetare a urmaririi sau de scoatere de sub urmarire. Asa fiind, daca s-a dispus, din oficiu sau la cerere, redeschiderea urmaririi penale " organul de jurisdictie a muncii la care s-a facut contestatie impotriva deciziei de imputare va suspenda judecata, in temeiul art. 19, al. 2 C. pr. pen., pana la solutionarea definitiva a cauzei penale'. In toate aceste situatii, pe durata suspendarii judecatii se considera suspendat si termenul de perimare, el reluandu-si cursul numai dupa pronuntarea unei solutii definitive in cauza care a motivat sistarea activitatii procesuale.

Suspendarea facultativa a judecatii are loc si in cateva situatii

Q.Q

speciale care, asa cum s-a aratat , se incadreaza in ultima analiza in prevederile art. 244 C. pr. civ. Astfel, potrivit art. 40 al. 2 C. pr. civ., presedintele tribunalului sesizat cu cererea de stramutare poate dispune, fara citarea partilor, suspendarea judecatii, in actiunea principala, comunicand de urgenta aceasta masura instantei respective. Pe timpul cat dureaza sistarea judecatii este suspendat si termenul de perimare.

in mod obisnuit, cele doua cereri trebuie solutionate impreuna, solutia suspendarii dispunandu-se doar
daca nu este posibila conexarea lor.

A. Kis, 'Nota in R. R. D., nr. 3/1969, pag. 146-149

I. Stoenescu, S. Zilberstein, op. cit., voi. I, pag. 487; Gr. Porumb - Codul de Procedura Civila comentat si adnotai, voi. 1, pag. 479

De asemenea, suspendarea judecatii poate fi dispusa si in cazul inscrierii in fals. In acest sens art. 183, C. pr. civ., precizeaza ca "daca partea care defaima inscrisul ca fals arata ca autorul sau complicele falsului, instanta poate suspenda judecarea pricinii, inaintand inscrisul procurorului impreuna cu procesul-verbal ce se va incheia'. Acest caz de suspendare se incadreaza in prevederile art. 244 pct. 2 C. pr. civ. intrucat masura este dispusa datorita existentei unor indicii privitoare la savarsirea infractiunii de fals. Prin urmare, sunt intru totul aplicabile prevederile art. 244, al. ultim, C. pr. civ., in sensul ca suspendarea va dainui pana la pronuntarea unei solutii definitive.

Termenul de perimare se suspenda si in cazurile prevazute de art. 243, C. pr. civ. In asemenea imprejurari termenul se suspenda pe timp de 3 luni de la data de cand s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecatii daca aceste fapte s-au petrecut in cele din urma 6 luni ale termenului de perimare.

Potrivit art. 243, C. pr. civ., judecata se suspenda de drept prin moartea uneia din parti, afara de cazul cand partea interesata solicita un termen pentru introducerea in cauza a mostenitorilor; punerea sub interdictie a uneia dintre parti; moartea mandatarului uneia din parti, daca aceasta s-a produs in mai putin de 15 zile inainte de ziua infatisarii; incetarea functiei tutorelui sau curatorului; declararea in stare de faliment a uneia din parti.

In toate cazurile prevazute de art. 243, C. pr. civ., judecata reincepe prin cererea de redeschidere facuta cu aratarea persoanelor ce urmeaza sa fie introduse in cauza mostenitori, tutore, judecator sindic, etc. Asadar, pana la redeschiderea judecatii, in conditiile aratate, procesul civil este suspendat de drept. Suspendarea judecatii determina, in principiu, si suspendarea termenului de perimare.

Intre suspendarea judecatii si suspendarea perimarii nu exista o deplina identitate sub aspectul duratei lor. intr-adevar, motivele care impun suspendarea judecatii conduc si la oprirea termenului de perimare numai daca sunt intrunite cerintele puse de art. 250, C. pr. civ. Ori, potrivit acestui text, termenul de perimare este suspendat numai pe timp de 3 luni de la data cand s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecatii. Pe de alta parte, legea mai instituie o restrictie, anume ca faptele care au prilejuit suspendarea sa fi intervenit in cele din urma 6 luni ale termenului de perimare. Numai daca sunt indeplinite aceste cerinte cursul perimarii urmeaza sa fie considerat suspendat.

imprejurarile aratate in art. 243, al. 1 C. pr. civ. nu impiedica insa pronuntarea hotararii daca ele au intervenit dupa inchiderea dezbaterilor (art. 243, al. 2, C. pr. civ.). Solutia este fireasca, caci litigiul a fost dezbatut in contradictoriu cu respectarea tuturor garantiilor procesuale. Asa fiind, in asemenea imprejurari, nu se pune nici problema suspendarii termenului de

perimare.

Suspendarea obligatorie a judecatii se produce si in alte imprejurari decat acelea determinate de art. 242-244, C. pr. civ. Astfel, un prim caz de suspendare este prevazut in art. 21, C. pr. civ., si vizeaza procedura de solutionare a conflictelor de competenta. Potrivit textului amintit, "instanta inaintea careia s-a ivit conflictul de competenta va suspenda din oficiu orice alta procedura si va inainta dosarul instantei in drept sa hotarasca asupra conflictului'.

Asa cum rezulta din textul citat, suspendarea judecatii este obligatorie. Intr-o asemenea imprejurare se suspenda si termenul de perimare. In ce priveste durata suspendarii termenului de perimare, nu sunt aplicabile, dupa parerea noastra, dispozitiile restrictive ale art. 250, al. 2 C. pr. civ. Din acest punct de vedere observam ca prevederile art. 21 C. pr. civ., se interfereaza cu cele cuprinse in art. 248, al. 1 si 2, C. pr. civ. Ori, potrivit acestor din urma dispozitii procedurale, partea nu se socoteste in culpa cand actul trebuia indeplinit din oficiu. De asemenea, legea dispune in mod expres ca termenul de perimare nu curge cat timp, fara vina partii, cererea n-a ajuns la instanta competenta sa o judece.

Un al doilea caz de suspendare obligatorie, cu implicatii asupra termenului de perimare, este prevazut in art. 19, al. 2 C. pr. pen. Legea vizeaza posibilitatea persoanei care nu s-a constituit parte civila in procesul penal de a introduce la instanta civila actiune pentru repararea pagubei pricinuite prin infractiune.

Intr-o asemenea imprejurare "judecata in fata instantei civile se suspenda pana la rezolvarea definitiva a cauzei penale' (art. 19 al. 2, C. pr. pen.). Este o aplicare a regulii potrivit careia "penalul tine in loc civilul'.

Regula enuntata se intemeiaza pe necesitatea solutionarii in prealabil a actiunii penale, intrucat numai in acest mod se evita posibilitatea pronuntarii unor hotarari judecatoresti contradictorii . Pe de alta parte, potrivit art. 22 C. pr. pen., hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia.

Sunt ratiunile pentru care apreciem ca art. 19, al. 2 C. pr. pen. instituie un caz de suspendare obligatorie, iar nu facultativa, cum s-a apreciat de unii autori⁰⁰.

Dispozitiile legale privitoare la suspendarea judecatii se interfereaza si de data aceasta cu acelea cuprinse in art. 248 C. pr. civ. Prin urmare, termenul de perimare va fi suspendat nu numai pe timp de 3 luni, ci pana la solutionarea definitiva a actiunii penale. Solutionarea actiunii penale se face din oficiu, fapt pentru care ramanerea in nelucrare a cauzei civile nu

N. Volonciu - Tratat de Procedura Penala, voi. 1, pag. 123 Al. Bacaci - Aspecte teoretice din practica judiciara a institutiei perimarii, pag. 47

poate fi imputata partii (art. 248, al. 1, partea finala).

in mod firesc insa actiunea civila se exercita in cadrul procesului penal. De aceea, art. 346, al. 1 C. pr. pen., precizeaza ca in caz de condamnare, achitare sau incetare a procesului penal, instanta se pronunta prin aceeasi sentinta si asupra actiunii civile.

Pentru a evita tergiversarea judecatii legea acorda instantei sesizate posibilitatea de a dispune disjungerea actiunii civile si amanarea solutionarii ei intr-o alta sedinta (art. 337, C. pr. pen.). Disjungerea nu conduce insa la separarea totala a celor doua actiuni, caci instanta sesizata nu se dezinvesteste in favoarea instantei civile ci, ia doar o masura prin care se da intaietate solutionarii cauzei penale¹⁰¹. intr-o asemenea imprejurare termenul de perimare nu poarte curge impotriva partii, caci instanta este obligata, din oficiu, sa stabileasca un termen si sa solutioneze actiunea civila.

Ultimul caz de suspendare a termenului de perimare, prevazut de art. 250, al. 3 C. pr. Civ., vizeaza situatia cand "partea este impiedicata de a starui in judecata din pricina unor imprejurari mai presus de vointa sa'. In acest caz suspendarea termenului de perimare dainuie pe intreaga perioada in care subzista o imprejurare mai presus de vointa partii.

Efectul suspensiv al termenului de perimare poate fi determinat numai de un caz de forta majora (stare de razboi, cutremur sau alte calamitati naturale. Observam ca art. 250, al. 3 C. pr. civ., are o redactare asemanatoare cu dispozitiile cuprinse in art. 103 al. 1, C. pr. civ., in sensul ca ambele texte se refera, in terminis, la o imprejurare mai presus de vointa partii. Semnificatia conceptului la care ne referim este insa aceeasi, caci legea vizeaza veritabile cazuri de forta majora.

Efectele care se produc in cele doua situatii, sunt totusi diferite.

Astfel, art. 103, C. pr. civ., consacra posibilitatea repunerii in termenul de exercitare al unei cai de atac ori de indeplinire a altui act procedural. Se evita astfel pierderea unui drept procedural ce nu a fost exercitat in termenul legal. in schimb, art. 250, al. 3 C. pr. civ., confera cazului de forta majora efect suspensiv asupra termenului a carui implinire poate conduce la stingerea activitatii procesuale.

in toate cazurile prevazute de art. 250, C. pr. civ., dupa incetarea faptelor care au determinat suspendarea, termenul de perimare va continua sa curga de la punctul de unde s-a oprit . Prin urmare, se va lua in calcul si timpul scurs inainte de suspendarea termenului de perimare.

Termenul de perimare este, potrivit art. 248, al. 1, C. pr. civ., de un an. in lipa unei dispozitii contrare acest termen urmeaza sa se calculeze potrivit regulilor de drept comun. Potrivit art. 101, al. 3, C. pr. civ.,

N. Volonciu - Tratai de Procedura Penala, voi. I, pag. 119; Gr. Teodoru - Drept procesual penal, E.
D. P., Bucuresti, 1979, pag. 89

G. Boroi- Codul de Procedura Civila comentat si adnotai, voi. 1, pag. 568

termenele statornicite pe ani, luni sau saptamani se sfarsesc in ziua anului, lunii sau saptamanii corespunzatoare zilei de plecare. Asa fiind, termenul de perimare se va implini in ziua anului urmator, corespunzator zilei cand a inceput sa curga.

Practica instantei si pozitia literaturii de specialitate este in acest sens, caci art. 101, al. 3, C. pr. civ. nu poate conduce la alte interpretari. Asadar, calcularea termenului de perimare, pe zile libere, asa cum se face uneori¹⁰ , este eronata si in contradictie cu dispozitiile clare ale legii.

Ultima conditie a perimarii exprima, cu deosebire, caracterul de sanctiune al acestei institutii, deoarece in lipsa culpei procesul nu poate fi stins. Cerinta enuntata este prevazuta expres de art. 248, al. 1, C. pr. civ.

Culpa partii este adeseori dedusa de instanta din simplul fapt al ramanerii cauzei in nelucrare timp de un an, iar in materie comerciala, de 6 luni. De aceea, socotim ca se poate vorbi de o prezumtie simpla de culpa, pe care judecatorul o deduce din simpla lipsa de staruinta, fara sa fie necesare probe deosebite.

Codul de procedura civila stabileste inca si unele cazuri in care partea nu se socoteste in culpa. In acest sens, art. 248 al. 1 C. pr. civ., precizeaza ca ,,partea nu se socoteste in vina, cand actul de procedura urma sa fie indeplinit din oficiu '.

In practica judiciara s-au facut numeroase aplicatii ale principiului inscris in art. 248, al. 1, teza finala, C. pr. civ. Astfel, s-a decis, pe buna dreptate, ca nefixarea termenului de judecata nu este imputabila partii, de vreme ce a achitat taxa de timbru sau in cazul in care cererea era scutita de aceasta taxa.

De asemenea, practica judiciara a statuat ca daca procesul s-a suspendat din eroare, intrucat procedura nu era indeplinita, perimarea este inoperanta dupa implinirea termenului de un an de la suspendare. Intr-o asemenea imprejurare culpa nu este a partii, ci a instantei, caci procesul trebuia sa fie amanat.

Perimarea nu opereaza nici fata de actiunea civila exercitata in procesul penal. Intr-adevar, in aceasta materie, opereaza principiul oficialitatii, iar partii nu i se poate imputa vreo culpa pentru eventuala ramanere a cauzei in nelucrare. In schimb, daca actul nu a fost indeplinit din oficiu, datorita netimbrarii cererii sau nesatisfacerii altor obligatii legale ale partii, perimarea opereaza, intrucat partea este in culpa. Astfel, daca cererii nu i s-a fixat termen datorita netimbrarii, perimarea opereaza¹⁰⁵.

Potrivit art. 248 al. 2 C. pr. civ., "termenulperimarii nu curge cat timp, fara vina partii, cererea n-a ajuns inca la instanta competenta sa o

D. Radu -Dictionar de drept procesual civil, pag. 449; 1. Dobrin, Ghe. Iliescu, op. cit., pag. 77

Al. Bacaci - Exceptiile de procedura in procesul civil, pag. 241

De asemenea, in practica judiciara s-a decis ca perimarea opereaza chiar daca procesul a ramas in
nelucrare in vederea perfectarii unei tranzactii. A se vedea in acest sens Trib. Reg. Bacau, Dec. nr.
313/1956, cu nota de C. I. Floares in J. N., nr. 3/1956, pag. 533

judece sau nu se poate soroci termen de judecata'. Dispozitia legala enuntata se afla intr-o stransa legatura cu prevederile art. 248 al. 1, teza finala, din C. Pr. Civ., in sensul ca si de data aceasta legea prezuma ca partea nu se afla in culpa.

Textul citat mai sus contine practic doua ipoteze distincte. Prima ipoteza vizeaza situatia cand, fara vina partii, cauza n-a ajuns la instanta competenta. In aceasta privinta dispozitia cuprinsa in art. 248, al. 2, C. pr. civ., se interfereaza cu aceea consacrata in primul alineat al aceluiasi text.

intr-adevar, adeseori cauza nu ajunge la instanta competenta, desi actul trebuia indeplinit din oficiu. Astfel, de pilda, in cazul declinarii de competenta instanta in fata careia s-a ivit conflictul este obligata sa-i inainteze dosarul instantei in drept sa hotarasca asupra acestuia (art. 21, C. pr. civ.).

De asemenea, potrivit art. 302, C. pr. civ., cererea de recurs se depune la instanta a carei hotarare se ataca sub pedeapsa nulitatii. Instanta de fond este obligata insa sa inainteze dosarul, impreuna cu dovezile de comunicare a hotararii atacate, la instanta competenta a solutiona recursul. Asadar, intr-o asemenea imprejurare dosarul trebuie inaintat la instanta superioara din oficiu, iar partii nu i se poate imputa vreo culpa. Daca insa trimiterea cu intarziere a dosarului este imputabila partii, se poate constata, ca implinirea termenului de un an, perimarea judecatii¹⁰⁶.

Asa cum am aratat, art. 248, al. 2, C. pr. civ., consacra si o a doua ipoteza, anume aceea cand cererii nu i se poate fixa termen de judecata, fara ca partea sa fie in culpa. Acest lucru se intampla cel mai adesea in cazul suspendarii termenului de perimare. Partea nu se socoteste in culpa doar pe timpul cat dainuie cauza care a determinat suspendarea termenului de perimare. Din acest punct de vedere se poate constata ca prevederile art. 248, al. 2, C. pr. civ., se interfereaza cu acelea statornicite de lege in cazul suspendarii termenului de perimare.

In concluzie, potrivit art. 250 C. pr. civ., cursul perimarii este suspendat

pana la incetarea suspendarii judecatii, in cazurile de
suspendare legala facultativa (art. 244);

timp de 3 luni de la data cand s-au petrecut faptele care au
dus la suspendarea legala de plin drept (art. 242), dar numai daca
aceste fapte s-au petrecut in ultimele 6 luni ale termenului de
perimare.

(Prezumtia de vina care constituie fundamentul perimarii fiind inlaturata prin moartea partii, urmeaza ca suspendarea pe timp de 3 luni a cursului perimarii se aplica atat in cazul cand procesul a fost suspendat de instanta, cat si atunci cand se gaseste de la inceput in nelucrare. Desigur

I. Stoenescu, S. Zilberstein, op. cit., voi. 1, pag. 491

solutia este valabila daca decesul partii a intervenit in cele din urma 6 luni ale termenului de perimare.)

- cat timp partea este impiedicata sa staruie in judecata din pricina unor imprejurari mai presus de vointa sa.

in primul si ultimul caz de suspendare a perimarii dupa incetarea faptelor care au prilejuit suspendarea, cursul perimarii va continua de la punctul la care s-a oprit, incluzandu-se deci si timpul curs inaintea suspendarii termenului de perimare.

4. Procedura de constatare a perimarii

Codul de procedura Civila reglementeaza procedura perimarii in

doua texte distincte:

Art. 252 "Perimarea se constata din oficiu sau la cererea partii.

Presedintele instantei va cita de urgenta partile si va dispune ca grefa sa intocmeasca o dare de seama asupra actelor de procedura in legatura cu perimarea.

Perimarea poate fi invocata pe cale de exceptie. In acest caz, hotararea care pronunta perimarea este supusa recursului, iar incheierea de respingere poate fi atacata numai odata cu fondul pricinii.

Perimarea cererii de chemare in judecata nu poate fi ridicata in instanta de apel'.

Art. 253 "Daca instanta constata ca perimarea nu a operat, pronunta o incheiere, care poate fi atacata odata cu fondul procesului.

Hotararea care constata perimarea este supusa recursului in termen de 5 zile de la pronuntare.'

Cele doua texte nu pot fi interpretate izolat, caci ele vizeaza, in ansamblu principalele reguli care stau la baza constatarii si pronuntarii sanctiunii cercetate.

Procedura perimarii nu poate fi abordata decat in considerarea laturii normelor care reglementeaza aceasta institutie procesuala.

In practica, cererea si exceptia de perimare se formuleaza, respectiv se invoca, la un anumit interval de timp, dupa implinirea termenului prevazut de art. 248, C. pr. civ. De aceea, este de neconceput efectuarea legala a unui act intrerupator, dupa implinirea termenului de un an, chiar daca perimarea nu a fost inca constatata de instanta.

Situatia este insa diferita daca cererea de perimare si actul intrerupator se realizeaza in ultima zi a termenului prevazut de art. 248 C. pr. civ. Intr-o asemenea imprejurare trebuie acordata intaietate actului intrerupator, de vreme ce acesta este indeplinit inlauntrul termenului legal. Dupa implinirea termenului de perimare nici un act de procedura nu mai poate avea valoare intreruptiva si instanta este obligata sa pronunte sanctiunea perimarii.

In privinta solutiei pronuntate de prima instanta, legea face distinctie intre ipoteza cand sanctiunea a fost constatata de instanta din oficiu sau la cerere si situatia invocarii ei pe cale de exceptie.

Potrivit art. 253, al. 2 C. pr. civ., hotararea pronuntata este supusa recursului, iar termenul curge in aceasta materie de la pronuntare. Textul nu poate fi interpretat altfel decat in stransa legatura cu primul alineat al art. 252 C. pr. civ., care vizeaza constatarea perimarii din oficiu sau la cerea

Modificat prin O.U.G. 59/2001

partii. Prin urmare, instanta pronunta o hotarare doar atunci cand constata, din oficiu sau la cererea uneia dintre parti, perimarea.

Daca perimarea se invoca ulterior primei zile de infatisare care urmeaza dupa repunerea cauzei pe rol, adica in termenii legii "pe cale de exceptie ', instanta pronunta dupa caz o sentinta (ori o alta hotarare) sau o incheiere. Hotararea se pronunta numai in cazul admiterii exceptiei de perimare, caci ea are ca efect sistarea automata a judecatii.

In cazul respingerii exceptiei de perimare, instanta se pronunta intr-o incheiere, care poate fi atacata cu recurs numai odata cu fondul pricinii. Tot o incheiere se pronunta si atunci cand litigiul a fost repus pe rol de instanta din oficiu in vederea constatarii perimarii (evident, daca cu acest prilej se constata ca cerintele perimarii nu sunt intrunite). Facem o atare precizare intrucat art. 252 C. pr. civ. omite sa se refere si la solutia ce trebuie pronuntata in cazul in care se constata ca cerintele prevazute de art. 248, C. pr. civ. nu sunt indeplinite.

Daca perimarea a format obiect de dezbateri la prima instanta, solutia pronuntata poate fi controlata pe calea recursului. In cazul in care instanta de fond a respins, in mod gresit, ca neintemeiata, exceptia perimarii, organul de control judiciar va casa hotararea atacata si va constata perimarea procesului civil. Hotararea pronuntata de instanta de recurs este definitiva.

Dimpotriva, daca prima instanta a admis in mod gresit exceptia de perimare se va dispune casarea cu trimitere. Solutia casarii cu trimitere este necesara pentru ca partile sa nu fie private de beneficiul celor doua grade de jurisdictie .

Perimarea poate interveni si in faza recursului sau a celorlalte cai de atac. intr-adevar, art. 248, al. 1 C. pr. civ. supune perimarii nu numai cererile de chemare in judecata, ci si recursul, precum si orice alta cale "de formare sau de ir evocare '.

Conditiile de invocare si de constatare ale perimarii sunt aceleasi, dispozitiile art. 252-253, C. pr. civ., fiind aplicabile si in cazul recursului. O precizare aparte se impune cu privire la hotararea pronuntata asupra perimarii recursului. In aceasta privinta nu sunt aplicabile acele dispozitii cuprinse in art. 253, C. pr. civ., care consacra dreptul de recurs impotriva hotararilor de constatare a perimarii.

Intr-adevar, dispozitia cuprinsa in art. 253 al. 2, C. pr. civ., nu trebuie interpretata in sensul ca si hotararea de perimare a recursului poate fi atacata cu recurs. Asa cum s-a aratat si de catre instanta suprema prin editarea dispozitiei legale anterior mentionate s-a urmarit numai sa se desfiinteze apelul, reglementat la data respectiva, impotriva hotararilor date in perimare, iar nu sa se deschida posibilitatea recursului la recurs. Asadar,

art. 312, al. 2, C. pr. civ.

hotararea prin care s-a constatat perimat un recurs este definitiva.

In realitate, perimarea, intocmai ca si nulitatea, trebuie constatata de catre instanta.

Precizarea facuta de art. 248 al. 1 C. pr. civ., in sensul ca perimarea opereaza de drept, are doar semnificatia de a releva caracterul imperativ al acestor dispozitii legale. Prin urmare, odata intrunite conditiile legale, instanta are obligatia, iar nu facultatea de a constata perimarea.

Potrivit art. 252 al. 1 C. pr. civ., "perimarea se constata din oficiu sau la cererea partii'.

inainte de a fi constatata si pronuntata de instanta, perimarea trebuie invocata si apoi pusa in discutia contradictorie a partilor. Dreptul de a invoca perimarea revine partii interesate, aceasta fiind de regula paratul, iar in faza recursului, intimatul.

Dispozitiile actuale privitoare la invocarea si constatarea perimarii au o redactare care este susceptibila de reconsiderare in perspectiva viitoarei noastre legislatii. Aceasta deoarece, asa cum s-a aratat¹ , din prevederile art. 252, al 2, C. pr. civ. rezulta mai de graba ca perimarea are configuratia unei exceptii de procedura numai atunci cand este invocata dupa ce judecata si-a reluat cursul desi termenul de perimare se implinise.

Observatia facuta in literatura de specialitate este exacta, caci perimarea are aceiasi configuratie juridica, indiferent daca ea urmeaza sa fie invocata de partea interesata sau de instanta din oficiu. Este adevarat ca legea se refera expres la constatarea perimarii de catre instanta. Dar, in mod necesar, perimarea trebuie pusa, mai intai, in discutia contradictorie a partilor.

Aceasta obligatie a instantei de judecata rezulta chiar din prevederile art. 252, C. pr. civ., text potrivit caruia "presedintele instantei va cita de urgenta partile si va dispune ca grefa sa intocmeasca o dare de seama asupra actelor de procedura in legatura cu perimarea '.

Textul citat vizeaza insa invocarea si constatarea perimarii intr-o ipoteza distincta de cea reglementata in art. 252, C. pr. civ. intr-adevar, citarea partilor se impune atunci cand pricina a ramas in nelucrare, iar instanta constata din oficiu implinirea termenului de un an sau partea solicita repunerea cauzei pe rol spre a se pronunta perimarea.

In toate situatiile este insa necesara punerea perimarii in discutia contradictorie a partilor. Asa se explica precizarea facuta in art. 252, al. 2, C. pr. civ., potrivit careia ^uperimarea poate fi invocata si pe cale de exceptie '. Asadar, acest din urma text, vizeaza situatia cand cauza se afla pe rolul instantei fara sa se fi observat implinirea termenului de perimare. Intr-o asemenea imprejurare, perimarea este invocata in cursul judecatii. De aceea, instanta nu mai are obligatia de a cita partile in mod special pentru a

Al. Bacaci -Aspecte teoretice din practica judiciara a institutiei perimarii, pag. 45

se discuta exceptia de perimare.

Scopul urmarit prin invocarea perimarii este intotdeauna acelasi, anume de a se constata stinsa activitatea judiciara, iar aceasta finalitate se realizeaza in toate cazurile pe cale de exceptie¹¹⁰.

Exceptia perimarii poate fi invocata nu numai de parat, intimat sau de instanta din oficiu, ci si de alte persoane care participa la activitatea judiciara. Astfel, intervenientul principal dobandeste calitatea de parte in procesul civil, avand posibilitatea de a solicita constatarea perimarii. Intervenientul in interesul unei din parti are o pozitie sociala, in sensul ca activitatea sa procesuala este limitata la actele favorabile partii in favoarea careia a intervenit.

Prin urmare, intervenientul in interesul reclamantului nu poate invoca perimarea, intrucat un atare act este nefavorabil partii. In schimb, intervenientul in interesul paratului poate invoca perimarea, de vreme ce ne aflam in prezenta unui act care profita partii in favoarea careia s-a facut interventia.

Introducerea unei terte persoane in procesul civil, in temeiul art. 57, al. 1, C. pr. civ., produce efecte procedurale asemanatoare cu cele ale interventiei principale. Din momentul introducerii sale in proces, tertul dobandeste calitatea de parte. De aceea, in literatura de specialitate se sustine, fara a se argumenta, ca tertul poate invoca perimarea, fie in momentul introducerii sale in proces, fie in cursul judecatii in prima instanta . Intr-o alta opinie se invedereaza lipsa de interes a tertului, care

dobandeste practic pozitia de reclamant, in constatarea perimarii .

Posibilitatea tertului introdus in proces in temeiul art. 57 al. 1 C. pr. civ., de a invoca perimarea nu poate fi cercetata decat in considerarea trasaturilor esentiale ale acestei institutii procesuale . In aceasta privinta trebuie sa tinem seama de faptul ca introducerea in proces se infatiseaza ca o adevarata actiune, iar tertul dobandeste pozitia procesuala de reclamant.

Desi, astfel cum rezulta din prevederile art. 248 C. pr. civ., perimarea opereaza de drept, este nevoie totusi ca ea sa fie constatata prin hotarare judecatoreasca. Instanta de judecata trebuie sa verifice cu acest prilej culpa partii care a lasat cauza in nelucrare, inexistenta cauzelor de suspendare sau de intrerupere a termenului de perimare sau imprejurarea posibila, ca procesul sa nu se fi stins anterior printr-o alta cauza legala speciala. Cu alte cuvinte, stabilirea imprejurarii ca procesul a ramas in nelucrare din vina reclamantului este o chestiune de fapt care trebuie dovedita, instanta de judecata desfasurand in scopul verificarii existentei conditiilor cerute de lege pentru perimare, o activitate de judecata, fiind

'°Ibidem

Ibidem

1. Dobrin, Ghe. Iliescu, op. cit., pag. 66

^llj I. Les - Participarea partilor in procesul civil, pag. 150-154

r'igata sa puna in discutia partilor aceasta exceptie cu respectarea principiului contradictorialitatii.

In acest scop legea prevede ca declansarea procedurii privind . instatarea perimarii are loc fie din oficiu, cand potrivit art. 252-al. 1 C. pr. civ., presedintele instantei dispune citarea partilor, iar grefa sa intocmeasca : dare de seama asupra actelor de procedura din dosar, fie la cererea scrisa ■ oartii interesate, sau ca urmare a invocarii exceptiei oral in fata instantei, cursul procesului. Normele care reglementeaza perimarea, avand un ^:racter imperativ, determinat de faptul ca apara un interes general privind :una administrare a justitiei, instanta poate din oficiu pune pe rol pricina in eierea constatarii perimarii, sau tot din oficiu poate ridica exceptia chiar ca s-a acordat un termen in vederea continuarii judecatii. S-a decis in ::actica judiciara ca nu este nevoie ca partea sa fie citata expres in vederea constatarii perimarii, exceptia putand fi pusa in discutia partilor desi se ixase termen pentru judecata in fond, iar partile au fost citate in acest sens. In privinta partilor care pot invoca exceptia perimarii precizam ca, z regula, paratul este cel care are interes in acest sens, reclamantul 'rputand-o invoca, in primul rand pentru ca nu are interes, iar in al doilea pod, daca intentioneaza sa renunte la judecata, are calea prevazuta de art. i-6 C. pr. civ. . Similara este situatia si in privinta cererii de recurs, r.umai intimatul avand posibilitatea sa invoce exceptia perimarii, recurentul r.eavand interes. Daca insa paratul a facut cerere reconventionala, in care deci reclamantul apare ca parat, ambele parti vor putea invoca exceptia perimarii. Dintre tertele persoane participante la proces pot invoca exceptia perimarii intervenientul in interes propriu, care are o pozitie independenta in proces, iar in cazul interventiei accesorii, numai cel care intervine in interesul paratului. In cazul interventiei fortate, cel introdus in cauza, potrivit art. 57-59, C. pr. civ., desi el insusi poate pretinde un drept impotriva paratului, socotim ca el poate invoca exceptia perimarii, fie in momentul introducerii sale in proces, fie mai tarziu in cursul judecatii la instanta de fond. De asemenea, poate invoca exceptia cel chemat in garantie si cel introdus in proces pe calea aratarii titularului dreptului, reglementata de art. 64-66, C. pr. civ.

Procurorul, daca participa la un proces civil, va putea invoca de asemenea perimarea procesului, aparand in acest mod interesul general al infaptuirii justitiei in bune conditiuni.

Aliniatul 3 al art. 252 C. proc. civ. prevede ca "perimarea cererii de chemare in judecata nu poate fi ridicata pentru prima oara in fata instantei de apel '.Perimarea poate fi invocata oricand in cursul procesului, in fata instantei de fond, dar, asa cum este prevazut expres in art. 252 al. 3, nu poate fi invocata pentru prima oara in fata instantei de apel.

G.Boroi - op. cit.

Exista asadar trei modalitati de punere in valoare a exceptiei perimarii. Dupa indeplinirea termenului prevazut de lege presedintele instantei dispune din oficiu repunerea cauzei pe rol, cu citarea partilor, in vederea constatarii perimarii, instanta de judecata constatand ca sunt intrunite conditiile prevazute de lege in acest sens, urmand insa sa pronunte o hotarare care este supusa recursului,in termen de 5 zile , dar termenul de recurs curge, in acest caz, de la pronuntare. Cauza va fi repusa in acelasi mod pe rol, daca partea interesata a adresat instantei cerere scrisa in vederea perimarii. Daca nici instanta din oficiu nu a pus cauza pe rol si nici partile interesate nu au cerut in scris constatarea perimarii, dar cauza este repusa pe rol in vederea continuarii judecatii, atat instanta din oficiu cat si partile oral, vor putea invoca exceptia in tot cursul judecatii, dat fiind caracterul imperativ al prevederilor legale in aceasta materie. Derogarea pe care art. 252 al. 3 C. pr. Civ., o creeaza in sensul ca in fata instantei de apel, perimarea nu poate fi invocata pentru prima data, are ca efect acoperirea sanctiunii, hotararea judecatoreasca pronuntata asupra fondului, chiar daca ulterior, in recurs se constata ca termenul de perimare se implinise, pastrandu-si toate efectele. In toate cele trei situatii, daca instanta constata ca nu sunt intrunite conditiile cerute de lege pentru perimare, va pronunta o incheiere interlocutorie, prin care va respinge exceptia perimarii si va fixa termen pentru continuarea judecatii. imprejurarea ca instanta de fond a admis sau respins neintemeiat exceptia perimarii, poate forma, evident, obiect de recurs, solutia instantei de fond fiind supusa controlului instantei superioare si sub acest aspect.

Cand instanta de fond a respins neintemeiat exceptia perimarii, procedand la judecarea fondului instanta de recurs va clasa hotararea primei instante si va constata perimarea cererii de chemare in judecata, pronuntand o hotarare definitiva. Daca insa se constata ca instanta de fond a admis in mod gresit exceptia perimarii, instanta de recurs va casa hotararea si va trimite cauza instantei de fond pentru continuarea judecatii, in vederea respectarii principiului celor doua grade de jurisdictie.

Compunerea completului de judecata trebuie sa fie aceeasi ca la judecarea cererii a carei perimare se constata, deci potrivit art. 17 C. pr. civ., judecatorul actiunii este si judecatorul exceptiei.

Asa cum rezulta din prev. art. 248 al. 1 C. pr. civ., nu numai cererea de chemare in judecata este supusa perimarii ci si orice contestatie, recurs, revizuire etc, in orice domeniu al dreptului civil si comercial, chiar impotriva incapabililor si chiar actiunile imprescriptibile. Actiunea civila alaturata actiunii penale nu este supusa insa perimarii, chiar daca a fost disjunsa de aceasta si a ramas in nelucrare mai mult de un an, intrucat instanta penala nu poate constata perimata actiunea fara a se cere din oficiu

art. 253C.pr. civ.

relatii cu privire la solutia data in cauza penala.

Cauzele de stingere a procesului in baza legii, ca bunaoara
impacarea partilor la divort, primeaza, deci dispozitiile legale in aceasta
materie au nu numai un caracter imperativ, dar si special.  '

Hotararile prin care se constata perimarea, rezolvand un incident in cursul judecatii, sunt sau nu, supuse caii de atac a recursului, dupa cum insasi hotararea asupra fondului pricinii este sau nu supusa acestei cai de atac, " neputandu-se admite sa existe impotriva ei si cale de atac pe care legea nu o ingaduie impotriva acestei din urma hotarari'.

In consecinta, dispozitiile art. 252 C. pr. civ., potrivit carora hotararea prin care se constata perimarea este supusa recursului, nu pot fi interpretate in sensul ca si hotararea prin care se constata ca recursul este perimat, poate fi atacata cu recurs.

Verificand indeplinirea conditiilor cerute de lege pentru perimare, instanta de judecata va trebui sa stabileasca daca s-a implinit termenul prevazut de art. 248 C. pr. civ., si daca lasarea cauzei in nelucrare acest interval de timp, se datoreste culpei partilor. Acelasi text precizeaza ca "partea nu se socoteste in vina ', daca actul de procedura trebuia indeplinit din oficiu; daca cererea, fara vina partii, nu a ajuns la instanta competenta; daca cererii nu i se poate fixa termen de judecata, fara ca acest lucru sa-i poata fi imputat partii. Cazurile de suspendare a cursului perimarii sunt tot o concretizare a principiului ca numai lasarea din culpa a cauzei in neluctare atrage sanctiunea perimarii. Potrivit art. 250 C. pr. civ., cursul perimarii este suspendat cata vreme judecata este suspendata pentru cauzele prevazute de art. 244 C. pr. civ., care reglementeaza cazurile de suspendare facultativa a judecatii. Art. 250 al. 2 C. pr. civ. prevede ca in cazurile de suspendare obligatorie a judecatii, reglementate de art. 243 C. pr. civ., daca faptele care au determinat suspendarea a-au petrecut in ultimele 6 luni ale termenului de perimare, acesta se suspenda timp de 3 luni de la data cand s-au petrecut acele fapte. Si, in fine, termenul de perimare mai este suspendat, potrivit art. 250 al. 3 C. pr. civ., atata timp cat partea este impiedicata de a starui in judecata datorita unor imprejurari mai presus de

vointa sa.

Perimarea nu curge daca un act guvernamental a impiedicat judecata. ^I7

Legatura institutiei perimarii cu aceea a suspendarii judecarii a fost reliefata in numeroase imprejurari in practica judecatoreasca, deci adesea perimarea este invocata dupa ce judecata a fost suspendata iar partile nu au staruit in continuarea ei, dupa expirarea termenului de suspendare. S-a subliniat astfel, in diverse nuante, ca suspendarea judecatii pricinii, determinata de existenta altei judecati, asupra unui drept de care depinde

T.S., s.civ., dec.nr. 2667/1973, Repetoriul II, pag. 372, nr. 119

C.S.J.,col.civ.,dec. 1236/1948 in J.N. nr. 1-2/1949 pag.210

solutionarea acelei pricini, atrage si suspendarea termenului de perimare.

Aceasta suspendare se mentine pana la ramanerea definitiva a hotararii pronuntate in cauza care a motivat suspendarea. Termenul de perimare se suspenda si atunci cand judecata a fost suspendata pentru cercetari la procuratura si chiar pana la solutionarea plangerii formulate la organul de procuratura ierarhic superior.

Desi in principiu,s-a aratat in literatura juridica/termenul de perimare incepe sa curga de la data ultimului act de procedura indeplinit in cauza s-a pus problema de cand va incepe sa curga acest termen, in cazul in care judecata a fost suspendata.S-a precizat astfel ca din momentul definitivarii hotararii pronuntate in cauza care a atras suspendarea judecatii, partea are indatorirea sa ceara continuarea procesului,iar daca din acel moment,ea a ramas pasiva,lasand cauza in nelucrare,timp de un an de zile opereaza perimarea. Desigur,tocmai pentru determinarea momentului in care perimarea si-a reluat cursul, daca cauza a fost suspendata,instanta de judecata nu poate trece sa constate perimata actiunea,chiar daca cauza a stat in nelucrare mai mult de un an,pana ce nu se cer relatii cu privire la solutia data in cauza penala ce a determinat suspendarea.Cu alte cuvinte,instanta nu poate constata automat perimarea prin simpla implinire a termenului prevazut de lege,fiind datoare sa cerceteze daca exista culpa partii,ori aceasta imprejurare nu poate fi elucidata decat prin stabilirea faptului daca nu au operat cauzele de suspendare a judecatii,de intrerupere a cursului termenului perimarii sau alte imprejurari care exclud vina partilor.

Actul de procedura care declanseaza curgerea termenului de perimare nu trebuie efectuat in contradictoriu cu partile din proces, el putand consta si intr-o rezolutie a presedintelui instantei, daca ea n-a fost urmata din vina partii, de actele firesti ale judecatii.

Curgerea termenului de perimare s-a pus si in legatura cu timbrarea, mai ales ca nu intotdeauna taxele de timbru sunt depuse anticipat de parti sau nici nu se pot stabili cu exactitate de la inceput decat dupa estimari care se fac in cursul procesului. S-a statuat astfel ca daca plata taxei de timbru s-a efectuat sau partea a fost scutita de plata ei, nefixarea termenului pentru continuarea judecatii nu este imputabila partii .De asemenea, este o culpa a instantei si nu a partii, netrimiterea dosarului in recurs, cu toate ca taxa de timbru a fost platita sau partea a fost scutita de aceasta plata. S-a facut in acest mod o corecta aplicare a prevederilor art. 248 al. 2 C. pr. civ.

Pentru rduarea juaecafri, oricare din parti, sau instanta dejudecata, din oficiu, poate efectua acte intrerupatoare de perimare, care potrivit art. 249 C. pr. civ., trebuie indeplinite in vederea continuarii judecatii, fara sa fie nevoie ca ele sa aiba un caracter contradictoriu. Daca insa actul intrerupator de perimare nu este urmat de actele firesti pe care continuarea judecatii le implica, va incepe sa curga un nou termen de perimare. Calcularea termenului de perimare se face pe zile libere, neintrand in calcul

nici ziua cand a inceput sa curga si nici aceea in care termenul se implineste. Cand in aceeasi zi a fost efectuata si cererea de constatare a perimarii si actul intrerupator de perimare, va avea prioritate cel care a fost inregistrat mai intai, iar in caz de indoiala, se va da prioritate actului intrerupator de perimare. Chiar daca unii autori au preluat aceasta solutie si pentru actuala reglementare, aceasta nu mai este de actualitate, deoarece perimarea opereaza de drept,iar nu ca urmare a cererii partii, interesate.

Perimarea opereaza de drept prin simpla implinire a termenului de perimare. Perimarea trebuie insa constatata printr-o hotarare judecatoreasca care sa declare stins procesul

Conditiile ce se cer indeplinite pentru a opera perimarea:

a)   cererea sa fi ramas in nelucrare un an in materie civila si sase luni in materie comerciala;

b)    ramanerea in nelucrare sa se datoreze culpei partii;

c)   sa nu fi intervenit o cauza de intrerupere sau de suspendare a termenului de perimare;

d)  sa nu existe o cauza de stingere a procesului prevazuta de o norma speciala. Astfel, in materia divortului, potrivit art. 618 al. 2 C. pr. civ., se prevede stingerea procesului daca partile s-au impacat. In acest caz, prevederile art. 618 se vor aplica cu prioritate fata de cele ale art. 248.

Cererea pentru constatarea perimarii poate fi facuta de partea interesata. Perimarea poate li constatata insa si de instanta, din oficiu, prin punerea pe rol pentru a constata daca sunt indeplinite conditiile perimarii.

in literatura de specialitate °, se sustine ca perimarea este o sanctiune procesuala care functioneaza in toate situatiile pe cale de exceptie.

cand dezlegarea pricinii atarna in tot sau in parte de existenta
sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati;

cand se ivesc litigiile savarsirii unei infractiuni a carei
constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra hotararii ce urmeaza
sa se pronunte.

Asa cum am vazut, exceptiile de perimare presupun existenta unui proces civil in curs. Daca procesul este in nelucrare desi a expirat termenul de perimare, se poate ajunge la constatarea perimarii prin repunerea pe rol din oficiu, sau la cererea partii interesate in repunerea pe rol, si la constatarea perimarii

Constatarea primarii poate fi ceruta si de procuror.

Exceptia primarii, fiind reglementata de norme imperative, poate fi invocata oricand de cei mentionati mai sus, chiar si la instanta de recurs, cu

G. Boroi -Codul de procedura civila comentat si adnotat- pag.442

V. M. Ciobanii - Drept procesual civil, voi. I, pag. 300

Al. Bacaci -Aspecte teoretice din practica judiciara a institutiei perimarii; R. R. D., nr. 12/1983, pag.
45

exceptia cererii de chemare in judecata, a carei perimare nu poate fi invocata pentru prima data in fata instantei de recurs. Partea interesata poate insa ataca cu recurs hotararea instantei prin care in mod grabit a stabilit ca nu a intervenit perimarea cererii de chemare in judecata legal ceruta in fata instantei de fond.

Perimarea opereaza impotriva tuturor persoanelor fizice si juridice, chiar si impotriva celor cu capacitate de exercitiu restransa sau lipsiti de capacitate de exercitiu (art. 248 al. 1, C. pr. Civ.).

in vederea asigurarii contradictorialitatii, partile vor fi citate la momentul punerii in discutie a perimarii.

Daca cererea sau exceptia de perimare se respinge, instanta va pronunta o incheiere prin care va constata cauza pentru care nu opereaza perimarea (nu este culpa partii, sau termenul de perimare este sau a fost suspendat ori intrerupt).

in cazul admiterii perimarii, instanta va pronunta o hotarare care este supusa recursului intr-un termen de 5 zile, care curge de la pronuntare (art. 253 al. ultim C. pr. Civ.).

Nu este supusa recursului hotararea prin care se constata perimarea

recursului (s-ar admite in acest caz recurs la recurs) ' .

Hotararea de perimare a contestatiei in anulare sau a revizuirii este supusa recursului, numai daca si hotararea ce urmeaza sa se pronunte asupra contestatiei in anulare sau revizuire este susceptibila de recurs .

Constatarea perimarii se face in urma repunerii procesului pe rol din oficiu sau la cererea partii interesate, ori a invocarii exceptiei de perimare. Instanta, dm oficiu, poate repune cama pe ^o peifev ^ ^w^?^^tm^<^^. Cererea de constatare a perimarii mai poate fi facuta, alaturi de partea interesata (parat, intimat, etc.) de catre procuror.

Exceptia de perimare este o exceptie de procedura, absoluta si peremptorie. Ea poate fi invocata de partea interesata, procuror sau instanta din oficiu, oricand in cursul judecatii. Totusi, art. 252 al. 3 C. pr. civ., dispune ca perimarea cererii de chemare in judecata nu poate fi ridicata in instanta de apel. Textul trebuie interpretat in sensul ca daca exceptia de perimare nu a fost invocata in fata primei instante, sanctiunea se acopera. Daca insa prima instanta a respins exceptia de perimare si a trecut la judecarea fondului, atunci instanta de apel poate constata perimarea (un argument in sprijinul acestei interpretari il constituie si faptul ca art. 253 al. 1 teza finala C. pr. civ., prevede ca incheierea de respingere a exceptiei de perimare poate fi atacata numai o data cu fondul.

Cand procesul a fost repus pentru constatarea perimarii, trebuie sa aiba loc o dezbatere contradictorie, iar in acest scop partile vor fi citate, fara a fi necesar sa se mentioneze in citatie si faptul ca se va discuta acest

I. Stoenescu, S. Zilberstein - Teoria generala, pag. 494-496

V. M. Ciobanii, -Drept procesual civil, pag. 302

incident de procedura. Pentru termenul fixat, presedintele instantei va dispune intocmirea, de catre grefier, a unei dari de seama asupra actelor de procedura in legatura cu perimarea.

Pentru judecarea cererii de perimare, care este un incident procedural in raport cu cererea principala, instanta va avea aceeasi compunere ca si pentru judecarea cererii a carei perimare se constata.

Cu privire la cererea de perimare, instanta se pronunta printr-o hotarare, care este supusa recursului, insa termenul de recurs curge de la pronuntare (art. 253 al. 2, C. pr. civ.). In literatura juridica se arata, de regula, ca in cazul in care instanta constata ca perimarea nu a operat in cauza, se va pronunta o incheiere, care va putea fi atacata o dat cu fondul, iar numai in cazul in care se admite cererea de perimare se va pronunta o hotarare. Nu putem fi de acord cu aceasta solutie, intrucat art. 253 al. 2 nu face nici o distinctie in acest sens. In sprijinul solutiei noastre se poate aduce ca argument imprejurarea ca in articolul imediat urmator, referitor la exceptia de perimare, se face o asemenea distinctie.

Tot in legatura cu hotararea pronuntata in cererea de perimare, trebuie precizat ca aceasta este susceptibila de recurs numai daca si hotararea ce urma sa se pronunte in cererea perimata este supusa recursului, ca o aplicatie a principiului ,,accesorium sequiturprincipale'. Prin art. 253 al. 2, C. pr. civ., legiuitorul a dorit sa suprime dreptul de apel, nu insa sa recunoasca un recurs la recurs . Asadar, hotararea pronuntata intr-o cerere privind constatarea perimarii unei cereri de chemare in judecata poate fi atacata cu recurs (nu cu apel), solutia fiind aceeasi in cazul cererii de apel; insa hotararea referitoare la perimarea recursului nu poate fi atacata cu recurs. De asemenea, hotararea privind perimarea unei contestatii in anulare sau a unei revizuiri va putea fi atacata cu recurs numai daca si hotararea ce urma sa se pronunte in contestatia in anulare sau revizuire era susceptibila de recurs (ori de apel).

Este de observat ca nu isi gasesc aplicare prevederile art. 27 din legea Curtii Supreme de Justitie, intrucat nu hotararea de perimare a intrerupt cursul judecatii (in fapt, hotararea de perimare stinge judecata, iar nu o intrerupe), ci un act anterior.

In cazul in care perimarea este invocata pe calea exceptiei (deci, cand s-a fixat termen pentru judecarea pricinii, desi termenul de perimare a expirat), instanta va pronunta o hotarare, in situatia in care admite exceptia de perimare sau o incheiere interlocutorie, deci daca respinge exceptia. Hotararea este susceptibila de recurs, dar incheierea poate fi atacata numai o data cu fondul (art. 253 al. 1, C. pr. civ.). Precizarile facute mai jos cu privire la aplicarea principiului "accesorium, sequitur principale' sunt valabile si aici.

G. Boroi-Codul de procedura civila comentat si adnotat, pag.442 G. Boroi-Codul de procedura civila comentat si adnotat, pag. 569

Hotararea cu privire la cererea de perimare sau la exceptia de perimare va putea fi atacata si pe calea contestatiei in anulare, in conditiile prevazute de art. 317 C. pr. civ., dar nefiind o hotarare de fond nu este susceptibila de revizuire.

Principalul efect al perimarii consta in stingerea procesului impreuna cu actele de procedura, partile fiind repuse in situatia anterioara introducerii cererii care s-a perimat. Perimarea opereaza impotriva oricaror persoane fizice sau juridice, chiar si impotriva celor lipsiti de capacitate de exercitiu.

in caz de coparticipare procesuala, cererea de perimare a unei parti foloseste si celorlalte parti

Daca s-a constatat perimarea cererii de chemare in judecata, efectul acesteia de a intrerupe prescriptia extinctiva nu se mai produce ~ . In cazul in care dreptul de a obtine condamnarea paratului nu s-a prescris, o noua cerere de chemare in judecata este admisibila, deoarece nu afecteaza dreptul subiectiv civil si nici dreptul la actiune. intr-o noua cerere de chemare in judecata, partile pot folosi dovezile administrate in cursul judecatii cererii perimate, daca instanta considera ca nu este necesara refacerea lor .

Sanctiunea perimarii lipseste actele de procedura de efectele lor in ceea ce priveste functia procedurala a acestora, dar, daca aceste acte cuprind manifestari de vointa, declaratii sau constatari de fapt, ele isi vor produce efectele (de exemplu, o cerere perimata poate constitui o recunoastere extrajudiciara, ori inceput de dovada scrisa etc).

Daca s-a perimat cererea de apel, se stinge judecata in instanta de apel si nu se mai poate exercita un nou apel impotriva hotararii de prima instanta, care devine, ca efect al perimarii apelului, o hotarare definitiva. In aceasta situatie, hotararea primei instante devine definitiva pe data pronuntarii hotararii de constatare a perimarii apelului. Avand in vedere ca recursul nu se poate exercita "omisso medio', inseamna ca hotararea

*. .. 19R

primei instante devine si irevocabila . Cand s-a perimat cererea de recurs, exercitarea unui nou recurs nu mai este posibila, astfel incat hotararea recurata devine irevocabila.

Daca s-a perimat o contestatie in anulare sau o revizuire, calea extraordinara de atac pentru motivul invocat prin cererea perimata nu mai poate fi reiterata.

Perimarea actelor de procedura nu trebuie confundata cu prescriptia instantei, care intervine in unele situatii exceptionale in care perimarea cererilor prevazute de art. 248 C. pr. civ. nu ar putea functiona. Potrivit art.

art. 251, C. pr. civ

art. 16 al. final din Decretul nr. 167/1958 si art. 1869 C. civ.

art. 254 al. 2, C. pr. Civ.

G. Borol-Codid de procedura civila comentai si adnotat, pag.443

1891 C. civ., instantele incepute si delasate se vor prescrie, in lipsa de cerere de perimare, in 30 de ani de la cel din urma act de procedura. Exista si opinia care, plecand probabil de la faptul ca in vechea reglementare perimarea trebuie ceruta de partea interesata, considera ca art. 1891 C. civ. a fost implicit modificat prin fosta lege de accelerare a judecatilor din anul 1943, ce a instituit perimarea de plin drept, precum si parerea ca in pricinile supuse reglementarii din Decretul nr. 167/1958, termenul pentru prescriptia instantei este cel prevazut de acest act normativ. Insa, prevederile art. 1891 C. civ., isi pot gasi aplicare in acele ipoteze in care perimarea nu opereaza, de exemplu, cand nu exista culpa partii, cand actul trebuie indeplinit din oficiu etc. De asemenea, apreciem ca dispozitiile Decretului nr. 167/1958 nu se aplica prescriptiei instantei, intrucat ele vizeaza prescriptia dreptului la actiune (mai exact, a dreptului de a obtine condamnarea paratului, precum si a dreptului de a obtine executarea silita) si, in orice caz, art. 1891 C. Civ. reprezinta o norma speciala fata de prevederile decretului mai sus mentionat, iar o norma speciala nu poate fi modificata sau abrogata de o norma generala, fara o prevedere expresa in acest sens.

Perimarea stinge procesul impreuna cu actele de procedura si lucrarile preparatorii. Probe insa care au fost legal administrate in actiunea perimata isi pastreaza forta lor probanta intr-un nou proces. Perimarea nu stinge, deci, nici dreptul reclamat, nici dreptul material la actiune. Efectul perimarii este de a repune pe parti in situatia juridica anterioara intentarii actiunii perimate. Odata cu actiunea cade si efectul ei intreruptiv de prescriptie, ceea ce face ca o noua actiune sa fie admisibila numai daca intre timp dreptul material la actiune nu s-a prescris.

Daca se perima recursul, perimarea stinge nu numai judecata la instanta de recurs, dar impiedica exercitarea din nou a dreptului de recurs, astfel ca hotararea atacata se definitiveaza si dobandeste putere de lucru judecat. Hotararea data in perimare este supusa recursului numai atunci cand s-a perimat actiunea. Daca se perima recursul, hotararea este definitiva. Altminteri, ar fi vorba de recurs la recurs, ceea ce nu este admis in sistemul nostru procesual. In acest sens, iar nu literal, trebuie interpretat art. 252.

Art. 248 Orice cerere de chemare in judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar impotriva incapabililor daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de un an. Partea nu se socoteste in vina, cand actul de procedura urma sa fie indeplinit din oficiu.

Termenul perimarii curge cat timp, fara vina partii, cererea n-a ajuns inca la instanta competenta sa o judece sau nu se poate soroci termen de judecata.

In materie comerciala termenul de perimare este de 6 luni.

5. Efectele perimarii

Partea interesata poate insa sa se adreseze instantei printr-o noua cerere si sa porneasca un nou proces, intrucat perimarea nu atinge dreptul subiectiv al reclamantului si nici dreptul la actiune (daca nu a intervenit prescriptia).

In acest nou proces, probele ce au fost legal administrate in actiunea care s-a perimat, isi pastreaza forta lor probanta daca instanta nou sesizata considera ca nu trebuie refacute.

Prin art. 251 C. pr. Civ., se instituie regula indivizibilitatii perimarii. In caz de coparticipatie procesuala, cererea de perimare a unei parti foloseste si celorlalte.

Daca se perima recursul, sanctiunea perimarii stinge nu numai judecata la instanta de recurs ci, impiedica exercitarea din nou a procesului, intrucat hotararea primei instante se definitiveaza dobandind putere de lucru judecat .

Daca se perima contestatia in anulare sau revizuirea, calea extraordinara de atac, pentru motivul invocat nu mai poate fi reiterata. Repunerea in discutie, in cadrul procesului prescris de lege, a unor pretentii sau aparari asupra carora nu s-a pronuntat o hotarare definitiva.

Cu ocazia judecarii unei prime actiuni, reclamantul renunta la un capat de cerere, iar instanta ia act, el este indreptatit sa reitereze acel capat de cerere in cadrul unei noi actiuni fara a i se putea opune puterea de lucru judecat.

A. Efectele principale ale perimarii

Perimarea stinge procesul impreuna cu actele de procedura, partile fiind repuse in situatia anterioara art. 251 C. pr. Civ., instituie regula indivizibilitatii perimarii, in sensul ca in caz de coparticipare procesuala cererea de perimare a unei parti foloseste si celorlalte parti. Daca s-a constatat perimarea cererii de chemare in judecata, cade si efectul

1 O A

intreruptiv de prescriptie al acesteia . data nu s-a prescris dreptul la actiune (dreptul de a obtine condamnarea paratului o noua actiune este admisibila, deoarece perimarea nu afecteaza acest drept. Intr-o noua cerere partile, pot folosi probele administrate in cursul judecarii cererii perimate, in masura in care noua instanta socoteste ca nu este de trebuinta refacerea lor. Deci, asa cum am mai aratat, art. 254 alin. 2 instituie o exceptie de la regula inscrisa la alin. 1, in sensul ca actele de procedura facute intr-o

'' I. Stoenescu, S. Zilberstein - Teoria generala, pag. 494 ¹³⁰ art. 16 alin. final din Decretul nr. 167/1958

cerere perimata nu-si produc efectele. Desigur ca si in cazul perimarii,
sanctiunea lipseste actele de procedura de efecte in ce priveste functia lor
procesuala. Daca insa aceste acte cuprind manifestari de vointa, declaratii
sau constatari de fapt ele isi vor produce efectele.  %

Daca se perima apelul, sanctiunea stinge nu numai judecata la instanta de apel, ci impiedica exercitarea din nou a apelului, astfel incat hotararea de prima instanta se definitiveaza . Daca se perima contestatia in anulare sau revizuirea, calea extraordinara de atac pentru motivul invocat nu mai poate fi reiterata.

Perimarea actelor de procedura nu trebuie confundata cu perimarea instantei. Potrivit art. 1891 C. civ., instantele incepute si delasate se vor prescrie in lipsa de cerere de perimare, in 30 de ani socotiti de la ultimul act de procedura efectuat in cauza. Desi in sistemul actual perimarea opereaza ele drept s-ar putea ivi situatii exceptionale in care perimarea sa nu poata functiona si atunci si-ar gasi aplicabilitate dispozitiile art. 1891 C. civ.

Potrivit art. 254 al. 1 C. pr. civ., "perimarea are drept urmare ca toate actele de procedura facute in acea instanta nu-si produc efectele'. Textul citat este deosebit de semnificativ in privinta determinarii efectelor perimarii, fiind, in acelasi timp, de natura sa contribuie la explicarea preve­derilor cuprinse in art. 248, al. 1 C. pr. civ.

intr-adevar, art. 248 al. 1 C. pr. civ., are o redactare inexacta, caci se refera expres la perimarea cererii de chemare in judecata, contestatiei, recursului si oricarei alte cereri de reformare sau de revocare. Ori, ceea ce se perima nu este actul de sesizare ori calea de atac, ci asa cum precizeaza, fara nici un echivoc, art. 254, al. 1 C. pr. civ., toate actele de procedura efectuate in acea instanta.

Asadar, se poate afirma ca perimarea are ca efect stingerea procesului civil, in faza in care se afla, impreuna cu toate actele indeplinite in acea instanta¹³ Solutia stingerii procesului civil nu este prevazuta in mod expres de lege. Literatura noastra de specialitate a deprins aceasta cerinta din insasi precizarea facuta de art. 254, al. 1, C. pr. civ., text ce declara ineficiente toate actele indeplinite in acea instanta. Ori, de vreme ce actele indeplinite in cursul judecatii sunt ineficiente este evident ca nici procesul nu mai poate avea vreo existenta juridica. De aceea, perimarea nu trebuie privit exclusiv ca o sanctiune a actelor de procedura, ci cu deosebire ca o sanctiune a lipsei de staruinta in procesul civil.

Perimarea ca sanctiune de drept procesul civil nu se rasfrange in

in redactarea codului anterioara 1948 exista art. 329 care prevedea expres aceasta solutie. Vezi I. Stoenescu, S. Zilberstein - Teoria generala

Gr. Porumb, op. cit., voi. I, pag. 502. in literatura s-a sustinut si ca in pricinile supuse reglementarii din Decretul nr. 167/1958 termenul pentru prescriptia instantei ar trebui sa fie de 3 ani - A. Hilsenrad -Despre noua reglementare a prescriptiei extinctive, L. P., nr. 8/1956, pag. 28

1. Stoenescu, S. Zilberstein - Teoria generala, pag. 494; D. Radu - Dictionar de drept procesual civil, pag. 213

mod direct asupra dreptului subiectiv si nici asupra dreptului la actiune . Prin stingerea procesului partile sunt repuse numai in situatia anterioara introducerii cererii a supuse judecatii. Reclamantul va avea astfel posibilitatea de a promova o noua actiune daca intre timp nu s-a implinit prescriptia dreptului la actiune.

Stingerea procesului prin perimare face sa se stearga si efectul intreruptiv al cererii de chemare in judecata¹³³. De asemenea, perimarea face sa se stinga si celelalte efecte ale cererii de chemare in judecata. Astfel nu se mai opereaza punerea in intarziere, facuta prin cererea de chemare in judecata, iar paratul este considerat de buna credinta ^J .

intr-un viitor proces reclamantul are insa posibilitatea de a folosi probele administrate in instanta perimata. Potrivit art. 254, al. 2 C. pr. civ., partile pot folosi aceste dovezi doar daca instanta apreciaza ca nu este necesara refacerea lor. Aceasta dispozitie legala este de stricta interpretare, caci ea se refera numai la mijloacele de dovada si nu poate fi extinsa asupra actelor de procedura. Ea este menita sa evite efectuarea unor cheltuieli inutile pentru administrarea dovezilor care au fost deja cercetate de prima instanta.

Sanctiunea perimarii se rasfrange si asupra obligatiei de suportare a cheltuielilor de judecata, in sensul ca o atare indatorire revine reclamantului (recurentului) care se face vinovat de ramanerea cauzei in nelucrare . Perimarea produce efecte mai energice in cazul ramanerii recursului in nelucrare inlauntrul termenului prevazut de lege. Intr-o atare imprejurare sanctiunea se rasfrange nu numai asupra tuturor actelor de procedura indeplinite de instanta de recurs, ci afecteaza insusi exercitiul caii de atac. Perimarea recursului face ca hotararea atacata sa ramana definitiva si sa dobandeasca astfel autoritate de lucru judecat¹³⁸.

B. Indivizibilitatea perimarii

Efectele perimarii se produc, asa cum precizeaza si art. 254 al. 1, C. pr. civ., asupra tuturor actelor de procedura. Dar, sanctiunea la care ne referim afecteaza si partile in proces. Din acest punct de vedere perimarea se rasfrange asupra tuturor partilor, chiar si asupra celor lipsite de capacitatea de exercitiu.

G. Boroi-Codal de procedura civila comentat si adnotat, pag. 570

1. Stoenescu, S. Zilberstein - Teoria generala, pag. 494; G. Boroi - Codul de Procedura Civila comentat si adnotat, voi. I, pag. 569; D. Radu - Dictionar de drept procesual civil, pag. 213; Al. Bacaci -Exceptiile de procedura in procesul civil, pag. 241 -242

Al. Bacaci - Exceptiile de procedura in procesul civil, pag. 242 ¹³⁷ in dreptul francez aceasta solutie este consacrata expres de art. 393 C. pr. Civ. Potrivit acestui text "Ies frais de Tinstance perimee sont supportes par celui qui a introduit celle instance' (cheltuielile procesului perimat sunt suportate de cel care a sesizat aceasta instanta).

^lo8 Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 2264/1955, in C. D., 1955, voi. II, pag. 260; Aceasta solutie este expres consacrata in unele legislatii. Astfel, potrivit art. 390 C. pr. Civ. francez "perimarea apelului sau opozitiei confera hotararii forta lucrului judecat'. A se vedea pentru amanunte I. Les - Participarea partilor in procesul civil, pag. 96.

ia

imprejurarea ca perimarea opereaza si impotriva persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu nu este de natura sa afecteze dreptul de aparare al acestora. intr-adevar, legea le recunoaste si persoanelor lipsite de capacitatea de exercitiu dreptul de a participa, in calitate de parti, la activitatea judiciara. Pentru ca drepturile acestor persoane sa nu fie periclitate, art. 42 C. pr. civ., impune reprezentarea lor in procesul civil. Potrivit aceleiasi dispozitii legale minorul cu capacitate de exercitiu restransa trebuie sa fie asistat in tot cursul judecatii.

Sanctiunea perimarii se aplica nu numai persoanelor fizice, ci si juridice.

Iradierea perimarii asupra tuturor actelor de procedura si cu privire la toate partile este o consecinta a indivizibilitatii procesului civil. O aplicatie particulara a principiului enuntat este facuta de art. 251 C. pr. civ. Potrivit acestui text "In cazul in care sunt mai multi reclamanti sau parati impreuna, cererea de perimare sau actul de procedura intrerupator de perimare al unuia foloseste si celorlalti'.

Observam ca legea se refera, in mod expres, numai la cererea de perimare si la actele cu efect intrerupator. Cu toate acestea, textul citat este considerat ca exprimand principiul indivizibilitatii perimarii. Formularea generica a art. 251 C. pr. civ., in privinta cererii de perimare, poate conduce la concluzia potrivit careia legea are in vedere toate consecintele ce decurg din promovarea si admiterea ei.

Chestiunea indivizibilitatii perimarii nu face nici o indoiala in dreptul nostru, caci el reprezinta o consecinta fireasca a caracterului unitar al procesului civil.

Asa fiind, regula indivizibilitatii se aplica in toate actiunile, indiferent de caracterul obligatiilor indivizibile sau solidare care formeaza obiectul judecatii.

Indivizibilitatea se caracterizeaza in faptul ca se rasfrange asupra tuturor partilor; actul intrerupator de perimare facut de un coparticipant profita tuturor; invocarea exceptiei de perimare profita si celorlalti coparati sau intimati; daca perimarea nu poate fi solicitata fata de un reclamant, ea nu poate fi ceruta nici fata de ceilalti.

Regula indivizibilitatii se aplica insa si in privinta suspendarii termenului de perimare, deci art. 251, C. pr. civ. se refera expres numai la actele intrerupatoare, tot ca o consecinta a caracterului umanitar al procesului civil.

C. intinderea perimarii

O problema deosebita in legatura cu efectele perimarii vizeaza determinarea momentului pana la care urmeaza sa fie declarate

Ibidem, pag. 96-100.

ineficiente actele de procedura. Solutia care se impune a fi promovata este aceea ca sanctiunea are ca efect desfiintarea tuturor actelor de procedura indeplinite pana in momentul constatarii perimarii. Aceasta deoarece, asa cum am aratat deja, perimarea trebuie constatata de instanta judecatoreasca.

Asadar, perimarea are ca efect, atat desfiintarea actelor de procedura indeplinite pana la data implinirii termenului prevazut de lege cat si a actelor intocmite ulterior, adica pana in momentul constatarii perimarii. Dupa ramanerea definitiva nu se mai poate indeplini nici un act procedural, intrucat litigiul s-a stins deja prin perimare, iar instanta s-a dezinvestit.

In opinia care sustine ca perimarea opereaza de drept, solutia fireasca ar consta in lipsirea de efecte doar a actelor procedurale indeplinite pana la data implinirii termenului prevazut de lege. De aceea, nu intamplator, se afirma adeseori ca instanta este virtual stinsa prin implinirea termenului de perimare .

Observam ca sustinerea este inconsecventa pentru ca aceiasi autori admit ca perimarea se rasfrange si asupra actelor ulterioare . Daca perimarea opereaza de drept, atunci intr-adevar, in stricta logica juridica instanta trebuie considerata virtual stinsa din insusi momentul implinirii termenului de perimare.

O atare solutie nu este doar formulata, dar ea creeaza si anumite dificultati. intr-adevar, practic cererea de perimare se formuleaza la un interval anumit de timp dupa implinirea termenului prevazut de lege, perioada in care se pot indeplini o serie de acte de procedura. Pe de alta parte, hotararea de perimare se pronunta intotdeauna ulterior implinirii termenului legal.

Asa fiind, in opinia pe care nu o impartasim, s-ar impune sa fie declarate ineficiente numai actele de procedura ce au fost indeplinite pana in momentul implinirii termenului de perimare. In privinta actelor ulterioare instanta ar fi nevoita sa pronunte nulitatea, intrucat acestea au fost aduse la indeplinire dupa ce procesul s-a stins deja in temeiul legii.

Perimarea nu opereaza insa de drept, fapt pentru care instanta trebuie sa desfasoare o activitate de judecata in vederea constatarii indeplinirii conditiilor legale. Iata de ce perimarea se rasfrange asupra tuturor actelor de procedura indeplinite pana in momentul constatarii el.

D. Interferenta perimarii cu alte cauze de stingere a procesului civil

I. Dobrin, Glie. Iliescu, op. cit., pag. 68 ¹⁴¹ Ibidem, pag. 84. in termeni asemanatori, Al. Bacaci, desi este de parere ca perimarea opereaza de drept, arata ca "instanta nu poate constata automat perimarea prin simpla implinire a tremenului prevazut de lege'.

Procesul civil se poate stinge nu numai prin perimare, ci si in prezenta unor imprejurari sau cauze anume determinate de lege. De

aceea, s-a ridicat problema de a cunoaste daca situatiile speciale de stingere a procesului civil au sau nu prioritate fata de perimare.

Problema enuntata s-a ridicat in practica judiciara indeosebi in legatura cu stingerea procesului de divort prin impacarea partilor. In toate situatiile insa, asa cum s-a statuat si de instanta suprema, stingerea procesului civil in baza unei dispozitii speciale a legii primeaza fata de perimare. Aceasta solutie a fost promovata de literatura de specialitate cu referire deosebita la stingerea procesului de divort prin impacarea sotilor.

E. Confruntarea intre perimare si alte sanctiuni procedurale

Prezentarea efectelor pe care le determina perimarea ne prilejuieste cateva observatii asupra caracterului autonom al acestei sanctiuni.

Prima constatare ce se impune este aceea ca perimarea reprezinta o sanctiune care se rasfrange asupra intregului proces. Este singura sanctiune care determina stingerea procesului civil. Desigur, exista si alte cauze de stingere a procesului civil, dar acestea se produc fie in temeiul legii, fie in baza actelor de dispozitie ale partilor. Celelalte sanctiuni - nulitatea, prescriptia si decaderea - nu se rasfrang in mod direct asupra procesului civil, ci in anumite conditii, doar indirect, adica prin stingerea unor prerogative procedurale.

Intre perimare si celelalte sanctiuni procedurale exista anumite interferente care fac necesara sublinierea principalelor note distinctive. In aceasta succinta analiza avem insa in vedere, decaderea si prescriptia dreptului la actiune.

Perimarea are unele puncte de legatura cu nulitatea actelor de procedura. intr-adevar, ambele sanctiuni determina ineficienta actelor de procedura. De asemenea, aceste sanctiuni nu afecteaza dreptul subiectiv si nici dreptul la actiune. In fine, exista unele puncte comune intre perimare si nulitate cu privire la conditiile de invocare. Perimarea actiunii nu poate fi totusi indicata pentru prima data in fata instantei de recurs.

In pofida asemanarilor semnalate, perimarea si nulitatea sunt doua sanctiuni procedurale ce nu pot fi confundate. Cauzele care determina perimarea sunt diferite de acelea care conduc la nulitatea actelor se procedura. Astfel, in timp ce perimarea este determinata de lipsa de staruinta a partii in continuarea activitatii judiciare, nulitatea se infatiseaza ca o consecinta a nesocotirii unor reguli privitoare la indeplinirea actelor de procedura.

De asemenea, cele doua sanctiuni opereaza in prezenta unor conditii diferite. Astfel, de regula, nulitatea opereaza numai in masura in care s-a produs partii o vatamare ce nu poate fi inlaturata astfel. Or, asemenea cerinte nu sunt impuse in cazul perimarii.

in fine, sanctiunea nulitatii se rasfrange doar asupra actului de procedura indeplinit cu incalcarea dispozitiilor legale ci numai, uneori, iradiaza asupra actelor urmatoare (art. 106, al. 1, C. pr. civ.). Perimarea afecteaza insa, fara a distinge, toate actele de procedura intocmite in cauza.

Sanctiunea perimarii se apropie intr-o anumita masura si de decadere, in sensul ca ambele opereaza ca urmare a nesocotirii unor termene de procedura¹⁴². De asemenea, aceste sanctiuni nu afecteaza, in mod direct, dreptul subiectiv si nici dreptul la actiune.

Deosebirile dintre cele doua sanctiuni sunt insa mai semnificative. Astfel, decaderea sanctioneaza neexercitarea unui drept procedural in termenul legal, si are ca efect ineficienta actelor indeplinite ulterior. Perimarea stinge procesul si se rasfrange atat asupra actelor de procedura intocmite anterior, cat si ulterior implinirii termenului legal¹ . Pe de alta parte, in cazul decaderii nulitatea este derivata, pe cand in ipoteza perimarii ineficienta actelor de procedura reprezinta o consecinta directa a perimarii¹⁴⁴.

In sfarsit, perimarea nu poate fi confundata cu prescriptia extinctiva, desi ambele vizeaza nerespectarea unor termene si ocrotesc un interes general. Prescriptia extinctiva stinge dreptul de a obtine constrangerea judiciara a debitorului, in timp ce perimarea stinge toate actele de procedura efectuate in cauza; in cazul perimarii reclamantul nu poate sesiza instanta cu o cerere noua, daca dreptul in actiune in sens material nu s-a stins inca prin prescriptie.

I

I

I. Dobrin, Ghe. Iliescu, op. cit., pag. 83

Ibidem, pag. 83-84

Ibidem

6. Perimarea executarii silite

Perimarea fiind o institutie procedurala cu aplicatiune generala opereaza si in faza executarii silite. Potrivit art. 389 C. pr. Civ., "daca creditorul a lasat sa treaca 6 luni de la data implinirii oricarui act de executare, fara sa fi urmat alte acte de urmarire executarea se perima de drept si orice parte interesata poate cere desfiintarea ei'.

In caz de suspendare a executarii, termenul de perimare curge de la incetarea suspendarii.

Daca se face o noua cerere de executare, se va face mai intai o noua somatie, la care nu se va mai alatura titlul ce se executa¹⁴⁵.

O aplicare speciala a acestui principiu se face de art. 486 C. pr. civ. cu privire la comandament , textul prevazand ca, " daca au trecut 6 luni de la ziua comunicarii comandamentului, fara ca alte acte de procedura sa fi urmat, comandamentul se considera de plin drept, ca si cand nu ar fi fost'.

Institutia perimarii executarii si perimarea actiunii contribuie la cresterea diligentei creditorului si are un rol de accelerare a procedurii judiciare in vederea lamuririi raporturilor dintre parti, de aceea, consideram ca, deci in textele mentionate mai sus se cere ca, pentru inlaturarea perimarii, un act de executare sa fie urmat de un alt " act de urmarire', e totusi suficient ca creditorul sa-si fi manifestat numai diligenta. Daca, deci, spre a lua un exemplu, somatia nu a fost urmata in termen de 6 luni de un alt act de urmarire - sechestrul executoriu - din neglijenta organului de executare, e indestulator ca creditorul sa fi depus staruinta necesara, facand cerere pentru continuarea executarii. In acest caz, deci un nou act de executare a intervenit, socotim ca cererea creditorului, constituind un act de procedura, a intrerupt perimarea executarii la fel cum intrerupe si perimarea actiunii, potrivit art. 249, C. pr. civ.

Perimarea executarii stinge procedura de executare inceputa. Creditorul poate desigur porni din nou la executare, dar numai daca, intre timp, nu s-a implinit termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita.

Perimarea executarii intervine de plin drept la implinirea termenului de 6 luni de la savarsirea ultimului act de executare. Prin ultimul act de executare in cazul perimarii, trebuie inteles ultimul act savarsit in cursul unor proceduri de executare determinate si nu ultimul act intervenit in ansamblul executarii pornite de creditor¹⁴⁷.

⁵ Dupa terminarea executarii silite, urmarirea nu mai poate fi perimata, chiar daca nu s-a incheiat ultimul act de executare prevazut de art. 409, C. pr. Civ.

⁶ Cu privire la comandament, a se vedea I. Stoenescu, A. Hilsenrad, S. Zilberstein - Tratat teoretic si practic de procedura a executarii silite, partea a doua, cap. IV

Perimarea trebuie, deci, raportata la procedura concreta ce s-a angajat

Pe de alta parte, nu trebuie sa se confunde notiunea "ultimului act de executare' din materia perimarii cu aceea a " ultimului act de executare' pana la care, potrivit art. 403, C. pr. civ. se poate face contestatia la executare. Aici, intr-adevar, este vorba de actul final, care marcheaza sfarsitul complet al procedurii de executare, ducerea ci la bun sfarsit, dupa cum nimeni nu mai poate contesta executarea savarsita¹⁴⁸. La perimare, este insa vorba de un act al procedurii de executare, fie la inceputul procedurii fie in cursul ei, si anume ultimul act de la care creditorul a ramas inactiv si nu a mai continuat executarea. Odata ce aceasta a fost savarsita nu mai

poate interveni perimarea .

Perimarea se constata din oficiu. Organul de executare trebuie sa refuze continuarea executarii cand constata ca a intervenit perimarea. La randul ei instanta trebuie sa aplice din oficiu perimarea cand este sesizata in cursul executarii cu o cerere din partea debitorului. Debitorul poate invoca oricand o perimare pe cale de exceptie sau sa ceara direct pe baza constatarii judecatoresti desfiintarea actelor de executare indeplinite.

Daca executorul judecatoresc continua executarea, deci a intervenit perimarea, debitorul poate invoca perimarea pe calea contestatiei la executare. Bineinteles ca creditorul se poate apara invocand ca in timpul executarii silite debitorul a obtinut suspendarea executarii, fie pe baza unor cai de atac introduse impotriva titlului executoriu, fie in temeiul unor contestatii la executare. Or, suspendarea executarii atrage si suspendarea termenului de perimare, iar dupa incetarea suspendarii executarii, termenul de perimare care a curs inainte de suspendare va intra si el in prescriptie.

Cererile de perimare adresate instantei in timpul executarii silite se judeca potrivit disp. art. 248-254 C. pr. Civ., cu drept de recurs¹³⁰.

Efectul perimarii executarii consta in desfiintarea tuturor actelor de executare indeplinite. Astfel, masurile de indisponibilizare (sechestre, popriri, comandamente) se vor desfiinta la cererea debitorului sau a tertului interesat. Cand creditorul va incepe o noua executare silita, el trebuie sa faca o noua somatie, dar potrivit art. 289 al. ultim, nu trebuie sa mai alature la somatie titlul ce se pune in executare, deoarece acesta a fost comunicat debitorului cu ocazia primei somatii.

Perimarea nu se aplica masurilor de asigurare inainte de inceperea executarii, precum sechestrul asigurator sau poprirea asiguratorie, acestea nefiind masuri de executare, ci numai masuri pentru asigurarea actiunii, luate anterior obtinerii titlului executoriu.

Cu privire la ultimul act de executare, a se vedea I. Stoenescu, A. Hilsenrad, S. Zilberstein - Tratat teoretic si practic de procedura a executarii silite, pag. 434-438

Daca incheierea ultimului act de executare intervine in termen de 6 luni de la savarsirea executarii, aceasta nu se perima, singura consecinta fiind ca partile au deschis in continuare calea contestatiei la executare

Termenul de recurs in cererile de perimare curge de la pronuntarea hotararii, potrivit art. 253, C. pr. Civ.

Cand insa in termen de 6 luni dupa nasterea dreptului de a cere executarea silita, creditorul nu cere validarea popririi asiguratoare, credem ca aceasta poprire se perima deoarece dupa obtinerea titlului executoriu ea dobandeste in realitate caracterul unor masuri de executare.

De asemenea, nu se perima ipoteca executionala in procedura de urmarire imobiliara din Ardeal, unde sunt supuse perimarii numai actele de urmarire ulterioare acelei ipoteci

Gr. Porumb, op. cit., voi. II, pag. 185

IV. Concluzii

Conflictele aparute in circuitul civil, cand nu sunt rezolvate pe cai prejurisdictionale, cel interesat se poate adresa organelor justitiei. Procesul civil reprezinta modalitatea specifica prin care justitia se infaptuieste.

"Instantele judecatoresti infaptuiesc justitia in scopul apararii si realizarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, precum si a celorlalte drepturi si interese legitime deduse judecatii'

instantele judeca toate procesele privind drepturile juridice civile, comerciale, de munca, de familie, penale, administrative si orice alte cauze pentru care legea nu stabileste o alta competenta''.

Actele normative prevad necesitatea garantarii si ocrotirii drepturilor civile de catre stat. Procesul civil presupune o evolutie de la sesizarea instantei si pana la actul final al judecatii, care este hotararea.

,yLegea trebuie sa fie egala pentru toti, fie ca ocroteste, fie ca pedepseste' (Proclamatia privind Drepturile Omului). In legislatia noastra egalitatea in fata legii este inscrisa in Constitutie. Art. 16, al. 1, prevede ca cetatenii sunt egali in fata legii si autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari, iar in al. 2, prevede ca nimeni nu este mai presus de lege. Acest principiu constitutional da dreptul persoanelor de a se prezenta in fata justitiei avand vocatie egala de a fi judecate de aceleasi instante judecatoresti si dupa aceleasi reguli de procedura, fara nici o discriminare, fiecare parte bucurandu-se de aceleasi drepturi (dreptul la aparare, dreptul la aceleasi probe si la aceleasi cai de atac, etc.)

Procesul civil este activitatea desfasurata de catre instanta, parti, organe de executare si alte persoane sau organe care participa la infaptuirea de catre instantele judecatoresti a justitiei in pricinile civile.

In cursul dezbaterilor, se pot ivi anumite incidente procedurale care influenteaza cursul normal al procesului, precum suspendarea si perimarea.

Suspendarea judecatii presupune oprirea cursului judecatii datorita unor imprejurari voite de parti, care nu mai staruie in solutionarea cauzei, sau independente de vointa lor, cand sunt in imposibilitatea fizica sau juridica de a se prezenta la judecata. Cazurile principale de suspendare sunt prevazute in art. 242-244 C. pr. civ., dar sunt si alte cazuri prevazute in alte articole din C. pr. civ., precum art. 21, art. 40, art. 155, al. 2, art. 155¹, sau in C. pr. pen. la art. 19, al. 2. In functie de natura imprejurarii care a determinat suspendarea, aceasta se poate clasifica in: suspendare voluntara

' art. 2, al. 1, Legea nr. 92/1992 art. 2, al. 2, Legea nr. 92/1992

prevazuta in art. 242, C. pr. civ. si suspendare legala care, la randul ei, se clasifica in suspendare legala de drept (cazurile prevazute de art. 243, C. pr. civ. si alte cazuri) si suspendare legala facultativa (cazurile prevazute de art. 242,244 C. pr. civ. si alte cazuri).

Perimarea reprezinta o sanctiune ce intervine in cazul nerespectarii cerintei de a exista continuitate in actele procedurale si consta in stingerea procesului in faza in care se gaseste (judecata sau executare silita). Institutia perimarii reprezinta interesele generale, deoarece statul este interesat ca justitia sa se realizeze in cele mai bune conditii.

Procesul civil este alcatuit dintr-un complex de acte procedurale care se succed in timp intr-o anumita ordine pentru a se ajunge la un rezultat final. Legea dispune ca validitatea unora dintre ele sa depinda de implinirea intr-un anumit termen a actelor de procedura ce trebuie sa urmeze. Termenul de perimare este de un an in materie civila si sase luni in materie comerciala, perimarea desfiintand atat actele subsecvente momentului implinirii termenului de perimare, cat si pe cele anterioare acestui moment.

Procesul se finalizeaza printr-o hotarare care trebuie sa exprime adevarul deoarece ea dobandeste putere de lucru judecat si nu mai poate fi contestata. Hotararea este prezumata a exprima adevarul, aceasta semnificatie fiind necesara pentru securitatea circuitului civil si buna functionare a justitiei.

Bibliografie

Lucrari de specialitate

I. Stoenescu si S. Zilberstein - Drept procesual civil. Teorie generala, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983

G. Boroi - Codul de procedura Civila Comentat si adnotai Ed. AII Beck, Bucuresti,2001

I. Les - Comentarii aduse Codului de procedura civila, Ed AII Beck, Bucuresti, 2001

S. Crisu si E. Crisu - Codul juristului, Ed. Argessis Print Bucuresti, 2001

V. M. Ciobanu - Tratat teoretic si practic de proceduri civila, Ed. National, Bucuresti, 1999

Al. Bacaci - Exceptii de procedura in procesul civil, ed Dacia, Cluj-Napoca, 1983

I. Deleanu - Tratat de Procedura civila, voi. 1, Ed. Servo-sat,Arad,2001

I. Deleanu - Tratat de Procedura civila, voi. 2, Ed. Servo-sat,Arad,2001

E. Heroveanu - Principiile procedurii judiciare, Bucuresti, 1932

E. Heroveanu - Tratat teoretic si practic de procedura civila, Bucuresti, 1926

I. Les - Dictionar de drept procesual civil

I. Les - Sanctiunile procedurale in materie civila:niditatea, decaderea, perimarea, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997

Dreptul nr 11/2001 Dreptul nr 1/1997 Dreptul nr 12/1996 Dreptul nr 9/1996 Dreptul nr 3/1994 Dreptul nr 5/1992

Revista romana de drept nr.

Revista romana de drept nr.

Revista romana de drept nr.

Revista romana de drept nr.

Revista romana de drept nr.

Revista romana de drept nr.

Revista romana de drept nr.

Revista romana de drept nr.

Revista romana de drept nr.

Revista romana de drept nr.

Revista romana de drept nr.

Revista Pro Lege nr.4/1996

Revista de drept comercial nr. 7-8/1999

Pandectele romane nr.4/2001

Gr. Porumb - Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. St, Bucuresti, voi. I, 1960, voi. II, 1962

S. ZiIberstein,V.M.Ciobanu - Recursul si ■ recursul in anulare,Ea. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1987

V. Negru, D. Radu -Drept procesual civil, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972

N. Volonciu - Tratat de Procedura Penala, voi. I, Ed. Paideia, Bucuresti,2001

D. Radu - Dictionar de drept procesual civil

I. Les - Participarea partilor in procesul civil, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,1982

Reviste de specialitate si culegeri de decizii

Articole si comentarii aparute in revistele de specialitate

R. Lupascu - Durata suspendarii judecatii in revista Dreptu nr. 12/1996

N. St. Mocanu - Pe marginea unor hotarari cu privire Ic perimarea actiunii si prescriptia extinctiva,in J. N. nr. 1 1961

P. Perju - Probleme de drept civil si procesual civil di? practica sectiei civile a Curtii Supreme de Justitie in reviste Dreptul nr. 11/2001

I. Les - Nota la speta in R. R. D. nr. 6/1982

N.Gh.Mota - Nota la speta nr.879 din 2 aprilie 1979 ir R.R.D. nr'.5/1980

I. Mihuta -Probleme de drept procesual civil din practice Tribunalului Suprem in R.R.D. nr 1/1972

Justitia

Justitia Justitia Justitia Justitia Justitia Justitia Justitia Justitia Justitia Justitia Justitia Justitia

Noua nr Noua nr Noua nr Noua nr Noua nr Noua nr Noua nr Noua nr Noua nr Noua nr Noua nr Noua nr Noua nr

Culegere de decizii 1977 Culegere de decizii 1974 Culegere de decizii 1973 Culegere de decizii 1971 Culegere de decizii 1956 voi I+II Culegere de decizii 1955 voi II Culegere de decizii 1952-1954 voi I

B. Diamant, T.C, Briciu - Note la speta: Actiune in revendicare.Suspendarea cererii in apel, in temeiul Legii 10/2001. Inadmisibilitatea opunerii la suspendare din partea intervenientului in interes propriu.Soarta cheltuielilor de judecata pretinse de intervenient ca urmare a respingerii actiunii in revendicare de prima instanta. In Pandectele Romane - serie noua nr.4/2001

V. M. Ciobanii - Modificarile aduse Codului de Procedura Civila in materia cailor de atac prin Legea nr. 59/1993, (II), in Dreptul nr. 3/1994

Al. Bacaci - Aspecte teoretice si din practica judiciara ale institutiei perimarii, in R.R.D nr. 12/ 1983

Al. Velescu - O exceptie de la stingerea procesului prin perimare, bazata pe interesele minorului, in R.R.D.

nr.12/1967

I. Les, G. Kovacs - Nota la speta:Pensia de intretinere. Poprire. Perimare. Prescriptia extinctiva. In R.R.D.nr. 11/1988

D. Munteanu, Gh. Ciulei, I. Les - Nota la speta:Perimarea.Neprezentarea niciuneia dintre parti la strigarea pricinii.Suspendarea judecati. Momentul inceperii curgerii termenului de perimare in R.R.D nr 6/1982

V. Timofte - Cu privire la termenul de perimare al actiunii introductive conform legii 29/1990 in Revista de drept comercial nr.7-8/1999

E. Iliescu - Nota la speta: Litigiu de munca.Suspendarea.Perimarea de drept. in R.R.D. nr. 1/1976

B. Diamant -Nota la speta: Perimarea actiunii reconventionale. Cerere pentru reincredintarea copilului. In R.R.D. nr. 12/1976

R. Lupascu - Durata suspendarii judecatii in revista Dreptul nr 1/1997

. R. Lupascu - Durata suspendarii judecatii in revista Pro Lege nr 4/1996

Acte normative

Constitutia Romaniei asa cum a fost adoptata prin referendum la data de 8 decembrie 1991 si pana in prezent nu a fost modificata. Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 233 din 21 noiembrie 1991

Codul de procedura civila modificat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138 din 14 septembrie 2000 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 479 din 2 octombrie 2000 si prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 59 din 27 aprilie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 217 din 27 aprilie 2001

Codul civil modificat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138 din 14 septembrie 2000 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 479 din 2 octombrie 2000

Codul de procedura penala cu modificarile aduse de prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 207 din 15 noiembrie 2000 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 594 din 22 noiembrie 2000, aprobata si modificata prin Legea 456 din 18 iulie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 410din25 iulie 2001

Legea 56 din 9 iulie 1993 - asa cum a fost republicata in temeiul art. IV din Legea nr. 153/1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 267 din 17 iulie 1998

Legea 47 din 18 mai 1992 - asa cum a fost republicata in

temeiul art. 3 din Legea 138 din 24 iulie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, din 25 iulie 1997

. Legea 92 din 4 august 1992 - asa cum a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.259 din 30 septembrie 1997 in temeiul art. 4 din Legea 142 din 24 iulie 1997. Dupa republicare Legea 92/1992 a fost modificata prin decizia 88 din 1 iunie 1999 a Curtii Constitutionale, prin Ordonanta 73 din 27 august 1999, prin Ordonantele de urgenta 179 din 11 noiembrie 1999 si 113 din 29 iunie 2000 si prin Legea 188 din 1 noiembrie 2000 publicata in Monitorul Oficial nr. 559 din 10 noiembrie 2000

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138 din 14

septembrie 2000 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 479 din 2 octombrie 2000

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 59 din 27 aprilie 2001. publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 217 din 27 aprilie 2001

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 207 din 15

noiembrie 2000 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 594 din 22 noiembrie 2000, aprobata si modificata prin Legea 456 din 18 iulie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.410 din 25 iulie 2001

NetArt

ccv'.'-s::.-.^-

L

S.C. NetArt Communications S.R.L.

Bucuresti, Alexandru Serbanescu. nr.2. bl.6A, sector 1

Tel: 0723298938

Nr. Reg. Corn.: J40 / 9815 / 2005

CUI: R 17645249

Contract de prestari servicii

I I S-C NetArt Communications S.R.L., cu sediu! social in (kxafitatea) Bucuresti, str. Alexandru Serbanescu, nr. 2, 6L GA, etaj 3, ap.12, sector 1, inregistrata la Registrul Comertului Bucuresti, sub nr. 340/9815/2005, Cod Unic de inregistrare R 17645249, avand contul nr. R028RZBR0000060006849932 deschis la Raiffeisen BANK, reprezentata de Yflt Andrdi CU flinCSa de Assistant Manager, in calitate de prestator, pe de-o parte si

1.2. S.C. Smartown Investements S.R.L., cu sediul social in Bucuresti, Calea Victoriei, nr. 63-81 ,corp A, , apartament 602, sector 1, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului, sub nr. J40/17023 din 2005, cod fiscal nr. RO18026950 , contul nr. RO82BUCU046542592511RO01, deschis la Alpha Bank, reprezentata de Alon Shamir, cu functia de administrator , in calitate de beneficiar , pe de alta parte, au convenit sa incheie prezentul contract de prestari de servicii, cu respectarea urmatoarelor clauze:

n.OBIECTUL CONTRACTULUI

2-1 -z er. p--ez=~r_ - ::~-~ 'S'£Z ^_:= mentenanta retelei de calculatoare situata in imobilul din localitatea

Bucuresti, Calea Dorobanti, nr. 16, Sector 1, in acceptiunea mentionata la pct. 2.2.

2.2. Mentenanta retelei de calculatoare, in intelesul prezentului contract, reprezinta 'intretinerea si administrarea

acesteia, incluzand alaturi de rezolvarea problemelor legate de intracomunicarea dintre calculatoare, si solutionarea

:^_;='. '.- ze disfunctionalitate aparuta in functionarea statiilor de lucru s^; a retelei.

23 Obiectul prezentului contract, asre :_~ = -:=: e 5'_':a: = 2.1. s. 2.2., se completeza si

respectiv se raporteaza la dispozitiile prevazute in Anexa 1, parte integranta a prezentului contract.

III. DURATA CONTRACTULUI

3.1. Contractul se incheie pe o durata de 1 an incepand de la data de 01.10.2007 si pana la data de 01.10.2008, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade prin acordul comun exprimat prin act aditional prezentului contract, de

catre  parti.

IV. PRETUL CONTRACTULUI

Valoarea contraprestatiei este exprimata in moneda euro fara a include T.V.A., astfel cum este prevazut in Anexa 1, parte integranta la prezentul Contract.

Pretul contraprestatiei se va face in euro, conform Anexei 1, parte integranta la prezentul Contract, la cursul oficial al B.N.R. din ziua emiterii facturii.

Pretul se va plati in numerar sau cu ordin de plata in contul deschis la Raiffeisen Bank P-ta Romana cu nr. RO28RZBR0000060006849932, la data efectuarii prestatiei.

In cazul in care, ulterior efectuarii prestatiei, vor interveni majorari de preturi care afecteaza costul acesteia:

S.C. NetArt Communications S.R.L. isi rezerva dreptul sa majoreze pretul contractului, in raport cu majorarea preturilor, cu obligatia ca acesta sa notifice in termen de 30 zile calendaristice beneficiarului hotararea sa;

Beneficiarul, in termen de 15 zile calendaristice de Ia data primirii notificarii scrise a prestatorului are obligatia sa comunice acestuia daca pretul majorat este acceptabil si sa solicite continuarea lucrarii. Daca beneficiarul nu raspunde la notificarea scrisa in termenul de mai sus, aceasta este considerata o acceptare tacita a pretului.

In cazul in care majorarea de preturi intervine in cursul executarii contractului, iar beneficiarul nu accepta
majorarea, va notifica in scris refuzul prestatorului, acesta avand dreptul la cota-parte din pret echivalenta
cu prestatia executata si la pretul convenit.

4.6. In situatia in care Beneficiarul nu se conformeaza termenului scadent prevazut la pct. 6.2., S.C. NetArt Communications S.R.L., poate sa procedeze la emiterea de pretentii cu titlu de penalitati in cuantum de 1 la suta pe zi ;e -:=- =-=

V. GARANTII

5.1. S.C. NetArt Communications S.R.L. garanteaza pentru serviciile prevazute la pct. II, in urmatoarele conditii:

5.2.Pentru serviciile ce fac obiectul prezentului contract, Prestatorul ofera garantie daca si numai daca serviciilor

oferite s-a adus atingere din culpa exclusiva a acestuia. Pe cale de consecinta, in situatia in care serviciile

care fac obiectul prezentului contract, sufera modificari de nefunctionalitate din culpa Beneficiarului,

Prestatorul este absolvit de orice vina, neputandu-se emite niciun fel de pretentie din partea

Beneficiarului, in acest sens.

Stabilirea culpei pentru nefunctionalitatea vreunuia dintre serviciilor descrise la pct. II se va face de catre personal

autorizat, in acest sens - si neutru de prezentul contract.

Cheltuielile ocazionate de stabilirea culpei, cad asupra celui fata de care se stabileste, ulterior, culpa.

■ : i5_::--~::-= - - ~.~.z~.

i Z. NetArt Coamnications S.R.L. se :c za:

:a ~aaz~~za a: - '-- : za~ a^: za. - - := -= i:_~ : ~ c~;s: :e a sa~~a a~aa z-zz a~a. az-'zta;

: e'=-:='. ' :cnd;tjiie - zaa eres^e zz'aaza ~⁼z-=; ;esr-£==-. : ~ szaz- :e:e '-. er.exa 1;

fi E; ■; : a -_ = = -. : z~ sa z'zl^:.z~ s~:

ez- za zz-z-E.E.zE-ea facturii eliberate de catre prestator in cel muit 10 zile de la eliberarea acesteia;

za -'': - ere r'£s:3tc-jl asupra oricaror probleme aparute asupra serviciului oferit la urmatoarele date de contact: tel: 0723298938 sau e-mail: andrei.vint@netart-communications.ro

sa puna la dispozitia prestatorului toate informatiile necesare pentru buna functionare a serviciilor oferite, in caz contrar prestatorul fiind absolvit de orice culpa privind nefunctionalitatea cauzata de lipsa acestor informatii.

VII. INCETAREA CONTRACTULUI

~.l Pil i nt& contract aurii m a depUn drept, fara a mai fi necesara interventia unei instante judecatoresti, in -iz- ~ : z * = _ ~= : ~z~~ za'.

azuza -~i z -re Qbfrgataie esentiale enumerate la pct. VI, din prezentul contract;

este declarata ia stare de incapacitate de plati sau a fost declansata procedura de lichidare (faliment)

cesioneaza drepturile si obligatiile sale prevazute de prezentul contract fara acordul celeilalte parti;

isi incalca vreuna dintre obligatiile sale, dupa ce a fost avertizata, printr-o notificare scrisa, de catre :e= = := zz-~z ca o noua nerespectare a acestora va duce 'a rezilierea prezentului contract.

sau

in termen de IS zile de la data primirii notificarii prin care i s-a adus la cunostinta ca nu si-a executat ori
isi executa in mod necorespunzator oricare dintre obligatiile ce-i revin.

Partea care invoca o cauza de incetare a prevederilor prezentului contract o va notifica celeilalte parti, cu cel putin 15 zile inainte de data la care incetarea urmeaza sa-si produca efectele.

Rezilierea prezentului contract nu va avea nici un efect asupra obligatiilor deja scadente intre partile contractante.

Prevederile prezentului pct. VII nu inlatura raspunderea partii care in mod culpabil a cauzat incetarea contractului.

VIII. FORTA MAJORA

Nici una dintre partile contractante no raspunde de neexecutarea Ia termen sau/si de executarea in mod necorespunzator - total sau partial - a oricarei obligatii care ii revine in baza prezentului contract, daca neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiei respective a fost cauzata de forta majora, asa cum este definita de lege.

Partea care invoca forta majora este obligata sa notifice celeilalte parti, in cel mai scurt timp posibil, producerea evenimentului si sa ia toate masur e nes z a ~ . aza-ea limitarii consecintelor lui.

Daca in termen de 72 ore de la produce-- = = - =rr_ respectiv nu 'inceteaza, partile au dreptul sa-si notifice incetarea de plin drept a prezentului contract ^r='= ca vreuna dintre ele sa pretinda dauneHnterese.

IX. NOTIFICARI

In acceptiunea partilor contractante, orice notificare adresata de una dintre acestea celeilalte este valabil indeplinita daca va fi transmisa la sediul prevazut in partea introductiva a prezentului contract.

'.;: r carea se face numai pe cale postala, fiind transmisa, prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire (A.R.) si se considera primita de destinatar la data mentionata de oficiul postai primitor pe aceasta confirmare.

Notificarile verbale nu se iau in considerare de nici una dintre parti, daca nu sunt confirmate, prin
intermediul modalitatii prevazute la pct.9.2 *

-U

X. LITIGII

Partile au convenit ca toate neintelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din
interpretarea, executarea ori incetarea acestuia sa fie rezolvate pe cale amiabila de reprezentantii lor.

In cazul in care nu este posibila rezolvarea litigiilor pe cale amiabila, partile se vor adresa instantelor
judecatoresti competente.

XI. LEGEA APLICABILA

Clauzele prezentului contract si consecintele ce decurg din acestea sunt guvernate de plin drept de legislatia romana in vigoare. Totodata aspectele care nu sunt reglementate in prezentul Contract sunt guvernate de legislatia romana in vigoare.

XII. CLAUZE FINALE

12.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act aditional incheiat intre partile contractante. : 1 ;;-;.':;-_ ; SBgBHB feBBirf e-Jusiv ca. in raport de dispozitiile Anexei 1, parte integranta la ' Ctmai h f. sa-si exprime vointa asupra intregului obiect, in complexitatea sa si astfel cum a fost J - .Obiectul contractului', sau dimpotriva sa-si exprime vointa asupra unei parti anume* > obiectului prezentului Contract.

~z - = _-= :_ =~a = ~ zi -- zz-i 'ac ca~e '.zzizz z~ :_'- = _ sa-, reprezinta vointa

orice alta intelegere verbala dintre acestea, anterioara sau ulterioara 'incheierii lui.

_:z za- a s ~ca ca :: cac a :' -aa^a-cca-;a aa :a~a; :a^_a s_~~e~~ .-=_- c-e;-_c^:cl'j a dreptului

: = rc.ca~aa ^_:::~a sa_ z- - a:- ,aa-cca^_asc a ce a a: a -escecc . a ^-_ inseamna ca ea a renuntat la acest

izi:-- -_ es-e cc'lcat a c a:a ec'..ps~e-c_ _ :a ^race :; a::_ ce^;ecc'_~ :. acessta cazand in sarcina

^;a~a a e~ ce nici un fe ca c-aca~t:i in aceac se~s.

:r .;;::;, clauzele prezentului contract, au putere de lege intre partile contractante.

reze~.;_ cc-c-acc a ^;csc incheiat Intr-un numar de 2 exemplare, cate unul pentru fiecare parte, astazi

data semnarii lui.

Data

1 ac-.- Zz _- zazzs £ ~._

d. Andrei Vint

Assistant Manager 01.10.2007

Pentru si in numele Beneficiarului

Nume/prenume  dl./dna. Alon Shamir
Functia Administrator

Data  01.10.2007

'Obiectul prezentului Contract se compteteza cu dispozitiile Anexei 1, unde acesta este defalcat in 3 subgrupe: mentenanta pt. Retea; mentenanta pt. Server-e si mentenanta pt. Statiile de lucru. Beneficiarul avand posibilitatea sa aleaga oferta ce considera ca se adapteaza nevoilor sale, si prezentata pe larg in Anexa 1, parte integranta la prezentul Contract.

Anexa 1

Mentenanta statii de lucru:

Intretinerea sistemului de operare precum si programelor ce ruleaza pe el;

intretinerea nard a statiilor de lucru;

Diagnosticarea eventualelor probleme aparute, si rezolvarea acestora intr-un timp optim;

Rezolvarea problemelor sesizate de beneficiar;

Devirusarea statiilor de lucru;

Depanarea statiilor de lucru si schimbarea componenetelor defecte cu respectarea

dispozitiilor pct 12.5.;

Asigurarea suportului tehnic pentru angajati in intervalul orar: 8:00-18:00;

~-'i:.. :-es:=: 3 '.''- =--: ^r='= .'-

;'■='=':: ' z .z z

Verificarea infrastucturii; Verificarea conexiunii LAN;

Verificarea interconectarii si a timpilor de raspuns intre statiile de lucru sau server - statie; Solutionarea eventualelor probleme sesizate de beneficiar; Devirusarea retelei;

Pretul prestatiei: 50 euro fara TVA.

Valoarea totala a contractului fara TVA este de: 150 euro cu respectarea dispozitiilor pct 4.4.