Omorul

Omorul

5. Conceptul si caracterizarea infractiunii de omor. Asa cum se prevede in art. 174 C. pen., omorul este fapta persoanei care ucide cu intentie o alta persoana. Cerinta ca fapta sa fie savarsita cu intentie rezulta din dispozitia art. 19 alin. 2 C. pen. Uciderea unei persoane fiind o infractiune de comisiune, chiar daca poate avea si forma unei infractiuni comisive improprii (de comisiune prin omisiune), nu poate exista ca infractiune de omor decat daca este savarsita cu intentie, deoarece legea nu se refera la alta forma de vinovatie, iar uciderea din culpa a unei persoane este prevazuta ca varianta specifica de omucidere, prin dispozittile art. 178 C. pen. Denumirea de omor este data de legiuitorul Codului penal de la 1968 numai uciderii cu intentie a unei persoane.

Omorul este oarecum prototipul infractiunilor contra vietii si de aceea necesitatea incriminarii si sanctionarii lui este indiscutabila. In Codul penal in vigoare, fapta de omor a fost incriminata in trei variante, dintre care o varianta simpla sau tipica, in art. 174, si doua variante calificate, fiecare sub un nomen juris propriu si anume omorul calificat, prevazut in art. 175, si omorul deosebit de grav, prevazut in art. 176. Fata de denumirile date de lege variantelor calificate ale infractiunii, apare ca justificata denumirea de omor simplu pentru varianta tipica a acesteia.

6. Obiectul juridic si obiectul material al infractiunii de omor. Infractiunea de omor simplu are ca obiect juridic viata unei persoane determinate si relatiile sociale specifice, ale caror existenta si normala desfasurare nu pot fi asigurate decat prin apararea vietii persoanei respective impotriva faptelor intentionate de ucidere. Omorul are ca obiect material corpul unei persoane in viata, fiindca asupra acestuia poarta actiunea de ucidere ce constituie elementul material si se produce urmarea imediata a acesteia, adica moartea persoanei respective. Intrucat viata unei persoane nu poate exista decat in corpul persoanei, exista o unitate organica intre obiectul juridic si obiectul material ale acestei infractiuni.

7. Subiectii  de omor. Subiect activ nemijlocit (autor) al omorului poate fi orice persoana, fiindca existenta acestuia nu este conditionata de vreo calitate speciala a subiectului activ. Infractiunea de omor fiind susceptibila de savarsirea in participatie sub forma coautoratului, instigarii sau complicitatii, oricare dintre participanti poate avea calitatea de subiect activ. Subiect pasiv (victima) poate fi, de asemenea, orice persoana, fiindca legea nu poate conditiona apararea vietii unei persoane de vreo calitate a acesteia. O astfel de calitate poate exista numai in cazul infractiunilor care absorb in continutul lor omorul (de exemplu atentatul care pune in pericol siguranta statului prevazut in art. 160 C.pen., supra, nr. 52). Orice persoana, oricare ar fi starea sau statutul ei personal ori social, poate fi subiect pasiv al omorului, fiindca ocrotirea viet iipersoanei are caracter universal. Este suficient ca persoana sa fi fost in viata. Nu intereseaza varsta, sexul, starea sanatatii fizice sau psihice ale subiectului pasiv; nu intereseaza daca acesta era hotarat sa se sinucida sau ca, fiind bolnav de o boala incurabila, nu mai avea de trait decat putine clipe.

8. Continutul obiectiv al infractiunii de omor. Omorul fiind o infractiune comisiva, elementul sau material consta, de regula, intr-o actiune de ucidere a unei persoane, in orice mod, prin orice mijloace: impuscare, sugrumare, injunghiere, loviri repetate, otravire etc. Actiunea de ucidere poate fi directa, atunci cand faptuitorul actioneaza direct asupra victimei, provocandu-i moartea, sau indirecta, atunci cand, pentru provocarea mortii victimei, faptuitorul recurge la un mijloc indirect, activat de o forta straina (de exemplu, se serveste de o reptila veninoasa, pe care o strecoara in camera victimei,[1] substituie unui medicament o otrava, pe care apoi, o alta persoana, fara sa stie, o da victimei, provoaca spaima unei persoane care, fiind suferinda, moare in urma unui atac de cord etc.

Omorul poate fi savarsit si prin omisiune, atunci cand faptuitorul era obligat sa actioneze pentru inlaturarea cauzei care a provocat moartea victimei si, cu stiinta, nu a facut-o (de exemplu uciderea prin nedarea hranei unui neputincios, prin neimpiedicarea unui copil de a cadea intr-o fantana, prin nesupunerea la un tratament antirabic a unei persoane muscata de un caine turbat etc.[4] Actiunea de ucidere, ca element material al omorului, deosebeste aceasta infractiune, sub raport obiectiv, de lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte, la care elementul material este constituit dintr-o lovire sau o vatamare a integritatii corporale ori a sanatatii.

Pentru a constitui elementul material al omorului, actiunea sau inactiunea de ucidere trebuie sa aiba ca urmare imediata moartea victimei. Fara producerea acestui rezultat, actiunea de ucidere nu poate constitui infractiunea de omor, ci eventual tentativa acesteia, omorul fiind o infractiune de rezultat. De asemenea, pentru intregirea laturii obiective a infractiunii de omor trebuie sa se stabileasca existenta legaturii de cauzalitate intre actiune de ucidere si moartea victimei. In teoria dreptului penal[5] si in practica judiciara, se admite, in genere, ca pentru existenta legaturii de cauzalitate nu este necesar ca actiunea faptuitorului sa fie cauza unica a mortii. Va exista deci legatura de cauzalitate si atunci cand la producerea mortii au concurat si alte cauze preexistente (de exemplu, starea de boala sau de uzura a organismului), concomitente (de exemplu, actiunea factorilor atmosferici, a temperaturii a erului etc.) sau survenite (de exemplu, unele complicatii ivite in cursul tratamentului medical), cata vreme legatura de cauzalitate dintre fapta infractorului si moartea victimei nu a fost intrerupta. Daca insa se constata o astfel de intrerupere si ca deci moartea s-a datorat exclusiv altor cauze decat actiunii sau inactiunii faptuitorului, neexistand legatura de cauzalitate intre aceasta fapta si urmarea produsa, nu va exista infractiune deomor, ci numai tentativa acestei infractiuni.

9. Continutul subiectiv al infractiunii de omor. Elementul subiectiv al infractiunii de omor il constituie vinovatia sub forma intentiei, indiferent de modalitatea acesteia. In general, intentia de a ucide rezulta din modul cum a fost savarsita fapta (ex re). Astfel, folosirea unor instrumente apte sa produca moartea victimei, aplicarea de lovituri cu instrumente de acest fel in regiuni vitale ale corpului, aplicarea de lovituri la intamplare cu corpuri taioase sau contondente etc., sunt considerate ca dovezi neindoielnice ale intentiei de a ucide. Practica judiciara este constanta in acest sens.[7] Cand intentia nu rezulta in mod evident din activitatea faptuitorului, pentru existenta ei trebuie sa se stabileasca in ce masura acesta a prevazut si a urmarit producerea mortii sau cel putin a acceptat acest rezultat. In acest scop, trebuie cunoscute si avute in vedere toate imprejurarile concrete ale cauzei.

Exista intentia de ucidere si deci infractiune de omor in cazul erorii asupra identitatii persoanei (error in persona), deoarece o astfel de eroare nu poarta asupra unei imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei.[9] Aceeasi solutie este in general admisa si in cazul devierii din eroare a loviturii de la persoana pe care faptuitorul intentiona sa o ucida, asupra alteia (aberratio ictus), deoarece legea apara viata oricarei persoane.

Intentia, ca element subiectiv caracteristic infractiunii de omor, o deosebeste pe aceasta nu numai de uciderea din culpa, dar si de lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte, la care faptuitorul nu urmareste si nu accepta eventualitatea producerii mortii victimei.[10]

Pentru existenta laturii subiective a infractiunii de omor nu intereseaza mobilul sau scopul urmarit de faptuitor. Daca mobilul si scopul constituie uneori elemente circumstantiale ale omorului calificat, ele nu pot in nici un caz sa apere de raspundere pe ucigas. Legea noastra penala nu admite existenta vreunui mobil justificativ. Nu este admisa uciderea unei persoane expuse unei morti iminente, pentru a-i curma suferintele si a-i produce o moarte usoara (eutanasie). Oricare ar fi starea sanatatii sale, viata persoanei este intangibila. De aceea, uciderea unei persoane chiar din mila pentru aceasta si pentru a-i produce o moarte fara dureri nu ridica faptei caracterul de omor. Spre deosebire de Codul penal de la 1936, care prevedea in art. 468 doua variante atenuate ale omuciderii intentionate, constand in uciderea unei persoane in urma rugamintii staruitoare si repetate a acesteia sau in uciderea unei persoane sub impulsul unui sentiment de mila, pentru a curma chinurile fizice ale victimei suferind de o boala incurabila,[11] legiuitorul Codului penal de la 1968 nu mai prevede astfel de dispozitii, astfel ca, indiferent de mobil, uciderea intentionata constituie omor. Rezervele in considerarea eutanasiei printre cauzele care inlatura caracterul penal al omuciderii se explica, pe de o parte, prin necesitatea pastrarii nestirbite a ideii intangibilitatii vietii omului, iar, pe de alta parte, prin grija de prevenire a oricarui abuz si a producerii unui omor la adapostul scuzei eutanasiei.

Dar existenta unui astfel de mobil in uciderea unei persoane ar putea sa fie avut in vedere la individualizarea pedepsei.

10. Forme, sanctiuni si aspecte procesuale specifice infractiunii de omor. Infractiunea de omor este susceptibila de forma tentativei, iar aceasta este pedepsita (art. 174 alin. 2). Exista tentativa atunci cand actiunea de ucidere a fost intrerupta sau nu si-a produs efectul specific (moartea victimei), ceea ce nu exclude producerea unor vatamari ale integritatii corporale sau sanatatii victimei. Infractiunea se consuma in momentul in care s-a produs moartea victimei. Cand acest rezultat s-a produs la un oarecare interval de timp de la savarsirea faptei, aceasta constituie, pana la producerea mortii, o tentativa de omor ce se absoarbe in infractiunea fapt consumat. Data savarsirii infractiunii este aceea a savarsirii faptei de ucidere.

Omorul simplu se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi. Tinand seama de pericolul ei social, legea prevede pentru aceasta infractiune un regim sanctionator mai sever in ce priveste limita de reducere a pedepsei ca efect al circumstantelor care nu poate fi mai mica de o treime din minimul special (art. 76 alin. 2 C. pen.) sau revocarea obligatorie a liberarii conditionate ca urmare a savarsirii unui omor (art. 61 alin. 2 C. pen.).

Urmarirea penala se efectueaza, in mod obligatoriu, de catre procuror (art. 209 alin. 3 C. pr. pen.), iar judecarea in prima instanta este de competenta tribunalului (art. 27 pct.1 lit. a) C. pr. pen.). Pentru stabilirea cauzelor mortii se recurge la constatarea medico-legala (art. 114 C. pr. pen.), iar atunci cand nu s-a intocmit un raport medico-legal este obligatorie efectuarea unei expertize medico-legale (art. 117 alin. 3 C. pr. pen.).