Obligatia de garantie intre copartasi

Obligatia de garantie intre copartasi

Reglementare si fundament. Potrivit art. 787 C. civ. "coerezii sunt datori garanti unul catre altul despre tulburarile si evictiunile ce preced dintr-o cauza anterioara impartelii."

Garantia instituita prin textul mentionat vizeaza loturile atribuite copartasilor si ea subliniaza, o data in plus, orientarea legiuitorului spre respectarea egalitatii intre coindivizari, ca regula a partajului. Regula egalitatii ar ramane in stare de deziderat in cazul inexistentei unei reglementari cu privire la obligatia de garantie intre copartasi, deoarece in cazul aparitiei, dupa partaj, a unor dezechilibre intre loturi, nu s-ar putea recurge la reglementarile privind obligatia de garantie specifica actelor translative, pentru simplul motiv ca partajul nu are efect translativ ci declarativ. Spre deosebire, deci, de obligatia de garantie a vanzatorului, bazata pe ideea garantarii existentei dreptului transmis, obligatia copartasului se fundamenteaza pe ideea asigurarii egalitatii loturilor si dupa partaj, atunci cand unul dintre copartajanti sufera un prejudiciu, cum ar fi, de exemplu, pierderea unui bun ca urmare a valorificarii de catre un tert a unui drept asupra acestuia.

Exista si alte situatii care duc la micsorarea lotului unui copartas si antreneaza obligatia de garantie, cum ar fi descoperirea unei servituti ce greveaza fondul copartasului respectiv si-i micsoreaza in acest fel valoarea, insolvabilitatea debitorului unei creante succesorale ce intra in compunerea lotului, valorificarea unei ipoteci existente asupra unui imobil din lotul acestuia, exproprierea bunului etc.

Revocarea unei donatii de care a beneficiat de cuius, pentru neindeplinirea sarcinilor, donatie care a avut ca obiect un bun atribuit la partaj in lotul unui coindivizar, antreneaza obligatia de garantie, in masura in care revocarea pentru neindeplinirea sarcinilor nu este imputabila exclusiv copartasului respectiv.

In mod secundar, reglementarea rezulta si din imperativul asigurarii stabilitatii operatiunii de partaj, care ar fi incompatibil cu ideea desfiintarii acestuia. De aceea s-a recurs la solutia reechilibrarii loturilor prin instituirea obligatiei de garantie.

Conditiile existentei obligatiei de garantie. Analiza dispozitiilor art. 787 C. civ. evidentiaza existenta a patru conditii pentru antrenarea obligatiei de garantie, doua pozitive si doua negative, si anume: existenta unei tulburari sau evictiuni; tulburarea sau evictiunea sa aiba o cauza anterioara partajului; tulburarea sau evictiunea sa nu fie imputabile copartasului evins si, in sfarsit, sa nu se fi stipulat o clauza de inlaturare a raspunderii.

a. Existenta unei tulburari sau evictiuni. Obligatia de garantie este antrenata, la fel ca si in cazul contractelor translative de proprietate, atunci cand un copartas a suferit o evictiune sau o tulburare.

Prin evictiune in aceasta materie trebuie sa intelegem pierderea totala sau partiala a dreptului de proprietate asupra unuia sau mai multor bunuri atribuite unui copartas, ca urmare a valorificarii de catre o alta persoana a unui drept care exclude, total sau partial, dreptul copartasului respectiv.

Prin tulburare se intelege orice fapt contrar ordinii juridice care implica rezistenta, opunere din partea adversarului si care tinde la deposedarea posesorului

Ca si in materie de vanzare-cumparare, garantia nu functioneaza decat in cazul tulburarilor de drept nu si al celor de fapt, impotriva carora copartajantul se poate apara singur.

b. Evictiunea sau tulburarea sa aiba o cauza anterioara partajului. Asa cum se prevede si la garantia pentru evictiune datorata de catre vanzator, nici in materie de partaj nu exista raspundere pentru tulburarile sau evictiunile ce au cauze posterioare partajului. Pierderea proprietatii sau posesiei unui bun, pentru motive ce nu au legatura cu situatia anterioara partajului, este suportata exclusiv de coindivizarul care are bunul in lotul sau, in calitate de proprietar. La fel, in cazul unei creante, garantia functioneaza pentru solvabilitatea debitorului in momentul partajului si nu pentru solvabilitatea lui ulterioara acestui moment, afara, bineinteles, de situatia cand o intelegere intre copartasi ar extinde garantia si la solvabilitatea viitoare a debitorului copartasului, o astfel de intelegere nefiind interzisa.

c. Tulburarea sau evictiunea sa nu fie imputabile copartasului tulburat sau evins. Articolul 787 alin. (2) C. civ., teza finala, exclude raspunderea atunci cand evictiunea are drept cauza greseala eredelui. Intr-o astfel de situatie se afla, de exemplu, copartasul caruia i-a fost atribuit un imobil asupra caruia un tert devine proprietar prin invocarea unei uzucapiuni al carui termen s-a implinit ulterior partajului, sau cel care, parat fiind intr-o actiune in revendicare, omite sa cheme in garantie pe copartasi , iar acestia dovedesc ca ar fi avut mijloace suficiente sa paralizeze actiunea tertului.

d. Inexistenta unei clauze de inlaturare a raspunderii. Articolul 787 alin. (2) stipuleaza ca garantia inceteaza cand evictiunea a fost exceptata anume printr-o clauza expresa a actului de imparteala. Obligatia de garantie nu este reglementata prin norme de ordine publica, asa incat partile pot stipula clauze prin care, pentru anumite cazuri de evictiune, sa nu fie antrenata obligatia de garantie. Clauzele de garantie se intalnesc de regula in partajul conventional, eventual al celui judiciar, finalizat pe baza de tranzactie si nu in cazul partajului judiciar.

Clauzele de negarantie in aceasta materie trebuie sa fie exprese si speciale . Spre deosebire de obligatia de garantie de la contractele translative de proprietate, in materie de imparteala cunoasterea cauzei ce poate antrena pericolul evictiunii nu poate fi interpretata ca renuntare la garantia pentru evictiune.

Efectele obligatiei de garantie. Analiza efectelor obligatiei de garantie presupune o subliniere prealabila si anume ca obligatia de garantie nu da dreptul la rezolutiunea partajului, copartasul evins putand cere doar o despagubire pentru pierderea suferita de lotul sau.

Efectele garantiei sunt carmuite de regulile de la vanzare, cu unele particularitati ce urmeaza a fi evidentiate mai jos

In cazul pericolului de evictiune copartasul in cauza trebuie sa introduca in proces pe ceilalti copartasi, pentru a fi aparat. In caz contrar ei pot sa-i opuna exceptia unui proces rau purtat (exceptio mali procesus) daca dovedesc ca ar fi avut mijloace suficiente sa combata actiunea tertului.

Introducerea in proces se face pe calea unei cereri de chemare in garantie. Daca evictiunea se produce totusi, fiecare dintre copartasi este obligat, conform art. 788 C. civ., sa-l despagubeasca pe cel prejudiciat prin evictiune, proportional cu partea sa ereditara.

Spre deosebire de evictiunea din cadrul actelor translative de proprietate, copartasul evins va suporta si el o parte din prejudiciul produs prin evictiune, din moment ce despagubirea se face proportional cu partea ereditara a fiecarui mostenitor.

In cazul in care unul dintre copartasi este insolvabil, partea pe care acesta ar fi trebuit sa o suporte va fi preluata de ceilalti copartasi, inclusiv cel garantat. Ratiunea dispozitiei consta tot in dezideratul mentinerii egalitatii intre copartasi.

Controversata este problema daca valoarea bunurilor de care este lipsit copartasul se calculeaza in functie de momentul partajului, sau la momentul producerii evictiunii.

Intr-o opinie s-a sustinut ca garantia are drept scop sa repare inegalitatea dintre copartasi izvorata din evictiune, iar copartasii garanti nu au sa sufere sau sa se bucure de modificarile de valoare suferite de bun dupa imparteala, astfel ca trebuie sa se tina seama numai de valoarea bunurilor de la data impartelii

Intr-o alta opinie, fara a se insista pe argumente, se apreciaza ca valoarea ce trebuie luata in considerare este valoarea bunului din momentul evictiunii

In ceea ce ne priveste impartasim aceasta din urma opinie, cu mentiunea insa ca, de fapt, aceasta este valoarea de la data repararii pagubei, singura care asigura o reparare integrala a prejudiciului si aducem in sprijinul ei urmatoarele argumente:

- la baza reglementarii garantiei sta ideea necesitatii asigurarii egalitatii intre copartasi, iar in conditiile in care moneda se devalorizeaza treptat, echilibrul nu poate fi restabilit decat prin luarea in calcul a valorii bunului din momentul evictiunii;

- paguba ce urmeaza a fi reparata este cea suferita de copartajant "din cauza evictiunii" (art. 788 C. civ.), ceea ce inseamna ca trebuie avuta in vedere paguba suferita in acest moment. ⁷

Creanta rezultata din obligatia de garantie a copartasilor este garantata cu privilegiul copartasului prevazut de art. 1737 pct. 3 C. civ.

Pentru a beneficia de acest privilegiu el trebuie conservat in conditiile prevazute de art. 1741 C. civ., respectiv de art. 69 din Decretul-lege nr. 115/1938, sau, dupa punerea in aplicare a Legii nr. 7/1996, in conditiile art. 21 lit. c) si art. 28 din acest act normativ. Este, iata, o alta deosebire fata de garantia de care bucura cumparatorul, care nu beneficiaza de nici un privilegiu. In cazul creantelor, partajul antreneaza obligatia de garantie a copartasului nu numai pentru existenta creantei, ca in cazul cesiunii de creanta, ci si pentru solvabilitatea debitorului din momentul efectuarii partajului. Este o concluzie ce s-a tras din interpretarea art. 789 C. civ. desi acesta se refera numai la rente.

Daca creanta atribuita copartasului era prescrisa sau inexistenta la momentul partajului, intervine obligatia de garantie, ca si in cazul insolvabilitatii. Daca ea se prescrie ulterior, culpa apartine copartasului si garantia nu functioneaza.

Termenul de prescriptie. Actiunea in justitie fondata pe obligatia de garantie a copartasilor se prescrie in termenul general de prescriptie de 3 ani, care curge de la data producerii evictiunii. Cand prejudiciul suferit de copartas este rezultatul unor vicii ascunse, termenul este de 6 luni. Daca viciile au fost ascunse cu viclenie, termenul este si in acest caz de 3 ani. In cazul viciilor ascunse termenul curge de la data descoperirii lor, insa cel mai tarziu de la implinirea unui an de la predarea bunului, cu exceptia constructiilor unde incepe sa curga cel mai tarziu de la implinirea a trei ani de la predarea lor.

A se vedea M. Costin, M. Muresan, V. Ursa, Dictionar de drept civil, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1980, p. 528.

A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 300.

Idem, p. 301.

In unele legislatii, spre deosebire de Codul civil roman, se prevede expres ca garantia functioneaza dupa regulile garantiei de la contractul de vanzare-cumparare. A se vedea, in acest sens, art. 637 din Codul civil elvetian.

A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 331.

A se vedea D. Chirica, op. cit., p. 331.

In sensul evaluarii bunului la momentul cand s-a produs evictiunea este si doctrina franceza recenta. A se vedea, in acest sens, François Terré, Yves Lequette, op. cit., p. 783; M. Grimaldi, op. cit., p. 784; Potrivit art. 892 din Codul civil al Provinciei Quebec, pierderea se evalueaza insa la ziua partajului.

A se vedea Trib. Suprem, decizia civila nr. 1511/1982, in Repertoriu IV, p. 135.

A se vedea D. Alexandresco, Explicatiunea teoretica si practica a Codului civil roman, vol. III, partea a II-a, ed. a II-a, Iasi, Tipografia Nationala, 1912, p. 824. Pentru opinia in sensul ca art. 789 C. civ. nu are aplicabilitate, deoarece se refera numai la garantia pentru solvabilitatea debitorului unei rente perpetue, iar singurul contract de renta reglementat de Codul civil este contractul de renta viagera, a se vedea, P.M. Cosmovici, Drept civil. Drepturi reale. Obligatii. Legislatie, Ed. All, Bucuresti,1996, p. 344.