Efectele legitimei aparari

Efectele legitimei aparari

1. Efectele ,,in personam"

Legitima aparare, fiind o cauza de inlaturare a caracterului penal al faptei, fundamentata pe lipsa vinovatiei faptuitorului, produce efecte in pesonam, adica numai fata de persoana care, in conditiile prevazute de lege a actionat sub presiunea constrangerii psihice.

Am vazut cum in teoriile care considera legitima aparare ca o afirmare a unui drept sau ca act de justitie, fiind caracterizata ca o cauza obiectiva de justificare, ea actioneaza in rem, actiunea de aparare fiind conforma dreptului.

Deosebirea fundamentala dintre cele doua puncte de vedere are efecte practice dintre cele mai importante.

Astfel, efectul in rem conduce la impunitate fata de toti participantii la actiunea de aparare, pe cand efectul in pesonam este limitat numai la persoana care s-a aflat si a actionat in conditiile starii de legitima aparare.

Efectul erga omnes conduce la consecinte contrare dreptului, intrucat ar putea favoriza acele persoane fata de care nu sunt inrtunite conditiile starii de legitima aparare.

2. Raspunderea civila in legitima aparare

2.1.Raspunderea civila a faptuitorului beneficiar al unei cauze de inlaturare a caracterului penal al faptei. Potrivit articolului 346 alin. 2 C. Proc. Pen. instanta de judecata, cand constata existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei, poate obliga pe faptuitor la repararea pagubei, potrivit legii civile. Obligarea la dezdaunari, portivit legii civile, a persoanei care a beneficiat de aplicarea unei cauze care inlatua caracterul penal al faptei, nu se poate face insa fara sa se constate in sarcia ei o culpa¹, temei al rasunderii civile.

Raspunderea civila a faptuitorului beneficiar al unei cauze de inlaturare a caracterului penal al faptei pune in discutie unele dintre problemele cele mai controversate in doctrina juridica, cu implicatii practice deosebite, si anume aceea a unicitatii sau dualitatii culpelor in penal si in civil, precum si aceea a necesitatii culpei ca element al raspunderii civile.

a. Unitatea culpei. Imprejurarea ca o fapta prevazuta de legea penala nu constituie fapta ilicit penala pe considerentul lipsei vinovatiei sub forma ei obisnuita - intentia - dar poate constitui fapta ilicita, portivit legii civile, nu ridica nici o problema, deoarece, in acest caz, culpa neintrand ca element subiectiv in continutul infractiunii, deci nerelevanta sub aspect penal, poate constitui temei al raspunderii civile.

Discutii s-au purtat in legatura cu situatia in care fapta prevazuta de legea penala constituie infractiune si atunci cand este savarsita din culpa.

Unii autori², invocand considerente de ordin practic, evidentiaza dificultatile in opera de distrbuire a justitiei pe care le intampina judecatorul care, imobilizat de indentitatea culpelor in civil si penal, rezolva cauzele  potrivit sistemului ,,totul sau nimic" in sensul ca autorul va fi obligat sa suporte o dubla raspundere (penala si civila) ori nici una. De aceea, dedublarea notiunii de culpa s-ar impune tocmai pe considerentul unei bune

V. Dongoroz, Gh. Daranga s.a., Noul cod de procedura penala si codul de procedura penala anterior. Prezentare comparativa, p. 274

I. Anghel, Fr. Deak, M. Popa, Raspunderea civila, p. 132

politici represive, deoarece admitandu-se cu prea mare usurinta cauzele care inlatura caracterul penal al faptei, paralizeaza si actiunea in daune a victimei, ceea ce este inechitabil.

Conceptia dominanta este insa ca, in aceasta situatie, culpa, ca temei al raspunderii civile si penale este aceeasi³. Intr-adevar, incercarea de a scoate culpa levissima din orbita dreptului penal si crearea, pe acest considerent, a dualitatii culpelor se loveste de dificultatea majora ca, culpa este o atitudine psihica a faptuitorului.

Deosebirea care se face in dreptul civil intre culpa lata, levis si levisima, privita in raport de incidenta a legii penale asupra unei fapte care se pedepseste si atunci cand se savarseste din culpa, este irelevanta. Gravitatea culpei in penal constiuie doar un criteriu de individualizare a pedepsei si nu o cauza de excludere a raspunderii.

b. Culpa civila - element indispensabil al raspunderii civile. Incercarile de a fundamenta raspunderea civila pe doua temeiuri, subiectiv si obiectiv, se explica prin faptul ca raspunderea civila, intemeiata exclusiv pe culpa, conduce, in anumite cazuri, la imposibilitatea solutionarii echitabile a unor cauze din realitatea vietii sociale.

De aceea, s-a subliniat ca, daca culpa civila trebuie mentinuta intotdeauna ca o conditie si fundament al raspunderii civile, totusi in anumite cazuri, este necesar sa se stabileasca, prin lege, ca o exceptie, si o raspundere fara culpa.

Pe aceasta linie, in literatura juridica, s-a invederat necesitatea unor ,,constructii juridice specifice" care sa ofere o baza echitabila pentru solutionarea variatelor si complexelor situatii ivite in practica.

I. Tanoviceanu, Tratat de drept si procedura penala, vol. I, p. 635

Intr-adevar, pot fi situatii in care faptuitorului sa nu i se poata reprosa nici o culpa in savarsirea unei fapte care a produs un prejudiciu unei alte persoane nevinovate, astfel incat aceasta din urma ar urma sa suporte diminuarea partimoniului sau in lipsa posibilitatii de a se dezdauna de la autor, ceea ce este inechitabil (ex.: cazul iresponsabilitatii faptuitorului).

2.2. Raspunderea civila in cazul legitimei aparari perfecte. In general, constatarea legitimei aparari perfecte, ridica faptei savarsite atat caracterul de infractiune, cat si de fapta ilicita civila care sa justifice pretentii la despagubiri⁴.

Aplicarea principiului general al raspunderii civile potrivit caruia oricine cauzeaza altuia un prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala a fost provocat, sa il repare, ar putea totusi antrena in sarcina persoanei care a ripostat in conditiile starii de legitima aparare, o raspundere de natura patrimoniala.

Culpa, strict necesara pentru fundamentarea raspunderii civile, nu va fi cautata in modul cum a reactionat faptuitorul, intrucat proportionalitatea

ripostei a fost dovedita, ci se va merge la analiza lantului cauzal al desfasurarii faptelor, spre a se vedea daca acestuia nu i se poate imputa vreo atitudine culpabila inainte de producerea atacului sau dupa efectuarea ripostei.

Ori de cate ori se va constata ca persoana care s-a aflat in stare de legitima aparare a contribuit prin atitudinea sa la producerea atacului (ex.: provocarea) va fi obligata, in parte, potrivit culpelor concurente, la plata unor despagubiri, desi faptuitorul a ripostat in conditiile legitimei aparari perfecte.

V. Dongoroz si colectiv, Drept penal roman, p. 360

De asemenea, constatarea unei culpe care a urmat actiunii de aparare (faptuitorul, dupa riposta, a lasat sa se agraveze urmarile acesteia) duce la aceleasi consecinte civile.

In legatura cu culpa civila a celui atacat, in practica judiciara s-a statuat asupra unei cereri de despagubiri a asiguratorului subrogat in drepturile asiguratului, victima a unei ciocniri voluntare a vehicolului sau. In speta, s-a retinut insa ca asiguratul, comitand un atentat la pudoare asupra unei tinere, care a opus rezistenta, a fugit cu autoturismul sau. Tanara asaltata, ca sa-l identifice, nu a ezitat si l-a urmarit cu autoturismul ei, provocand o coliziune deliberata. Dupa coliziune asiguratul a reusit sa fie despagubit de asigurator, care ulterior s-a intors importiva tinerei. Actiunea a fost respinsa pe considerentul ca autorul atentatului este unicul responsabil al prejudiciului, si ca tanara - in circumstantele cauzei, ora doua noaptea - a ales singura solutie care permitea identificarea faptuitorului.

2.3. Raspunderea civila in cazul excesului justificat. Am vazut ca potrivit art. 44 alin. 3 C.Pen. depasirea limitelor legitimei aparari sub stapanirea tulburarii sau a temerii este asimilata cu legitima aparare. Raspunderea penala nu se poate pune in discutie, intrucat fapta nu constituie o infractiune, ramane totusi deschisa calea unei actiuni civile pentru despagubit, daca in actiunea de aparare se constata o culpa in efectuarea ei.

In situatia excesului justificat simpla depasire a limitelor apararii sub imperiul tulburarii sau temerii nu constituie insa o prezumtie de culpa⁵ care sa antreneze raspunderea civila. In judecarea actiunii civile instantele au obligatia sa constate culpa civila, care ar putea sa constea, in afara de cele aratate in paragraful precedent, si in comportarea sa in fata atacului. Impulsivitatea sau sensibilitatea prea accentuata a faptuitorului, provocand o temere sau tulburare exagerata, l-a facut sa aprecieze eronat gravitatea atacului indreptat impotriva sa si sa determine astfel si o riposta exagerata.

2.4. Raspunderea civila in cazul depasirii limitelor legitimei aparari. Fapta savarsita prin depasirea limitelor legitimei aparari constituie infractiune si ca atare victima are dreptul la despagubiri. In stabilirea despagubirilor civile, instanta va tine seama ca fapta care a provocat prejudiciul a fost determinata de culpa anterioara a agresorului, astfel incat reparatia nu va fi integrala, ci partiala, facandu-se aplicarea principiului culpei concurente.

2.5. Raspunderea civila in cazul legitimei aparari putative. In legitima aparare putativa, victima inocenta este cu atat mai indreptatita sa ceara despagubiri, cu cat in sarcina sa nu se poate constata nici o culpa. Daca eroarea, datorita sensibilitatii sau oricaror alte imprejurari constituie o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, din punct de vedere al raspunderii civile, ea trebuie sa antreneze o raspundere integrala pentru cel ce a comis-o.

In principiu, eroarea de fapt nu inlatura raspunderea civila, fiindca eroarea provine, de cele mai multe ori, dintr-o cauza imputabila celui care s-a aflat in eroare

In cazul in care se constata insa ca eroarea faptuitorului a fost provocata din vina altei persoane sau chiar din culpa celui care a suferit prejudiciul, atunci va fi exonerat de raspundere civila.

Trib. Supr., Col. pen. dec. nr. 2490/1956

V. Dongoroz si colectiv, Drept penal roman, p. 424

Totusi, s-ar putea ivi situatii in care faptuitorului, care nu a avut posibilitatea subiectiva de a sesiza realitatea, sa nu i se poata imputa absolut nici o culpa. In aceste imprejurari lipsa culpei, atat a faptuitorului, cat si a victimei incoente, ar duce la imposibilitatea repararii prejudiciului, ceea ce nu ar fi echitabil.