Furtul calificat

Furtul calificat

106. Notiunea. Art. 209 C. pen. contine unele elemente circumstantiale, enumerate limitativ de legiuitor, care imprima faptei un caracter agravant.[1]

Prima dintre ele, savarsirea faptei de doua sau mai multe persoane impreuna, a fost analizata in cuprinsul sectiunii privitoare la subiectul activ al furtului simplu (vezi supra, nr. 103).

107. Savarsirea faptei de catre o persoana avand asupra sa o arma sau o substanta narcotica (art. 209 alin.1 lit. b). Prin arma de foc se intelege instrumentul, piesa sau dispozitivul astfel stabilit prin dispozitiile Legii nr.17/1996.

Daca detinerea armei a fost facuta fara drept, fapta poate intra in concurs real cu infractiunea de nerespectarea regimului armelor, prevazuta de art. 279 C. pen., dar arma poate fi detinuta si legal, fara ca aceasta sa afecteze cu ceva existenta agravantei.

Prin substanta narcotica se intelege orice substanta care, prin actiune asupra centrilor nervosi, provoaca pierderea cunostintei, diminuarea sensibilitatii si a reflexelor (de exemplu. morfina, cloroformul s.a.). Intra in aceasta categorie si orice substanta care prin agresivitatea ei anihileaza rezistenta persoanei (spre ex., gazele lacrimogene).

Nu are relevanta, pentru aplicarea circumstantei, faptul ca arma sau substanta narcotica sunt sau nu vizibile. Gravitatea faptei consta, in principal, in aceea ca faptuitorul savarseste fapta cu mai multa siguranta stiind ca are la dispozitie mijloace cu care sa anuleze o eventuala rezistenta, indiferent din partea cui ar veni. Desigur ca portul vizibil de arme sau substante narcotice poate exercita si o influenta asupra victimei prin aceea ca o determina sa se supuna vointei infractorului, intuind ca acesta din urma este gata oricand sa foloseasca aceste mijloace pe care le are la indemana.

O conditie esentiala pentru calificarea faptei in baza art. 209 alin. lit. b) C. pen., este aceea ca arma sau substanta narcotica sa nu fi fost folosita de faptuitor. Amenintarea sau orice alte violente efectuate cu aceste mijloace de anihilare a rezistentei victimei in vederea savarsirii furtului constituie talharie. Tocmai de aceea, cu privire la notiunea de "arma", nu au aplicabilitate dispozitiile art. 151 alin. 2 deoarece acestea isi conditioneaza incidenta de producere efectiva a atacului, situatie care insa nu apare la furtul calificat.

In caz de participatie, agravanta va influenta si raspunderea acelor coautori, instigatori sau complici care au stiut ca fapta se savarseste in aceste conditii.

Nu este necesar ca arma sau substanta narcotica sa fi fost avute de faptuitor asupra sa in scopul savarsirii furtului. Este suficient, pentru incidenta agravantei, ca ele sa se fi aflat la agent in momentul comiterii infractiunii.[3]

108. Furtul comis de catre o persoana mascata, deghizata sau travestita (art. 209 alin. 1 lit. c).

Mascarea inseamna prezentarea fetei sau a unei parti a ei in alt mod decat este ea in realitate.

Deghizarea are o referinta mai larga decat mascarea. Ea poate privi intregul corp al agentului sau numai o parte (oricare) a acestuia. Spre exemplu, faptuitorul isi face de nerecunoscut (total sau partial) mersul, vocea, privirea (ex. isi schimba culoarea ochilor intr-un mod vizibil, izbitor).

Travestirea contine, in esenta, intentia faptuitorului de a trece drept altcineva decat este (daca este barbat incearca sa treaca drept femeie sau poarta insemnele vizibile ale unei profesii pe care nu o are).

Toate trei ipostazele acestei circumstante au un numitor comun care are atat un aspect obiectiv cat si unul subiectiv. Pe de o parte este vorba de o ascundere a infatisarii fizice a agentului, iar, pe de alta parte, exista intentia de inducere in eroare a victimei sau a oricarei persoane susceptibile de a zadarnici furtul.

Mascarea, deghizarea sau travestirea trebuie sa fie apte de a induce in eroare victima, in caz contrar circumstanta nu are incidenta.

109. Furtul comis asupra unei persoane aflate in imposibilitate de a-si exprima vointa sau de a se apara (art. 209 alin. 1 lit. d).

Situatia in care se afla aici victima furtului este identica cu aceea care se regaseste in textul art. 197 alin. 1, avand, fireste, acelasi continut. Este vorba, de exemplu, de starea de inconstienta, de somn, alienatie mintala, dar si de starea de surmenaj sau de maxima oboseala. Poate fi incidenta circumstanta si in situatia in care victima nu are discernamant sau are discernamantul afectat din orice cauza.

110. Furtul savarsit intr-un loc public (art. 209 alin. 1 lit. e). Imprejurarile de care depinde caracterul agravant al acestei circumstante se refera la faptul ca intr-un loc public faptuitorul isi poate desfasura activitatea infractionala cu sanse sporite de finalizare. Caracteristicile reale, obiective ale locului public usureaza desfasurarea furtului (aglomerarea de persoane sau, dimpotriva, lipsa oricarei persoane la locul faptei, unde se gasesc bunuri mobile lasate tinandu-se seama si de increderea publica, prezumtie cu care fiecare om opereaza in relatiile cu semenii sai). In acelasi timp, savarsirea faptei in aceste conditii arunca o lumina aparte asupra mentalitatii faptuitorului. Infractorul stie ca infrange increderea publicului ba chiar mizeaza pe ea, incluzand-o in planul infractional ca pe o imprejurare care faciliteaza sustragerea.[4]

Prin "loc public", in acceptia art. 209 lit. e), se intelege un sector determinat de spatiu in care publicul are acces permanent sau temporar; in situatia accesului temporar (ocazional), in momentul savarsirii faptei este necesar ca locul sa fi fost accesibil publicului (in baza normelor care ii reglementeaza functionalitatea).[5]

Continutul art. 152 C. pen. nu are aplicabilitate in aceasta materie, desi in literatura de specialitate s-au exprimat si opinii contrare.[6]

In conformitate cu aceste opinii daca furtul se savarseste intr-un loc care este numai accesibil publicului (nu este "public" prin natura sa), pentru a fi agravat trebuie ca la momentul savarsirii lui sa fi fost prezente cel putin doua persoane (afara de faptuitor).[7]

Art. 152 C. pen. se refera la fapte care, ajungand la cunostinta publicului sau fiind numai susceptibile de acest efect (datorita locului unde s-au comis), pot produce importante prejudicii unor relatii sociale protejate de lege. Caile publicitatii faptei au alcatuit obiectul preocuparii legiuitorului in redactarea art. 152 C. pen. In ceea ce priveste insa art. 209 lit. e), pericolul crescut al furtului deriva din faptul ca el se savarseste intr-un spatiu (indiferent daca sunt sau nu alte persoane) unde protectia bunurilor mobile se realizeaza mai greu.[8] Deci, intelesul notiunii aici analizate trebuie stabilit in functie de criteriile specifice care au determinat pe legiuitor sa creeze aceasta agravanta si care sunt cu totul altele decat cele ce au inspirat redactarea art. 152 C. pen.

Practica in marea ei majoritate a consacrat un asemenea punct de vedere. Astfel, sunt considerate furturi savarsite in locuri publice (si indiferent de numarul persoanelor aflate acolo) cele comise in urmatoarele circumstante de loc: in fata unui camin cultural;[9] intr-un bufet in timpul cat era deschis ; in sectia de cizmarie a unei cooperative mestesugaresti accesibila publicului in momentul savarsirii faptei ; pe rampa unei statii C.F.R. ;dintr-un automobil ce stationa pe strada ; in statia de autobuz ; in holul unui hotel ; intr-o cabina de proba dintr-un magazin de confectii. In mod justificat jurisprudenta nu considera locuri publice: santierul unei intreprinderi ;camera de hotel ; biroul unui functionar intr-un moment in care nu este deschis publicului ; biroul unei intreprinderi accesibil numai angajatilor acesteia ; garajul unei unitati economice accesibil numai personalului unitatii.

Nu are importanta daca bunul sustras se afla pastrat intr-un mijloc special pentru a fi pazit (dulap, caseta speciala etc.) din moment ce si acesta din urma se afla plasat intr-un loc public. In practica judiciara s-au adoptat insa si solutii contrare.[22]

111. Furtul savarsit intr-un mijloc de transport in comun (art. 209 alin. 1 lit. f). Prin mijloc de transport in comun se intelege orice vehicul destinat transportului mai multor persoane impreuna.[23] Intereseaza ca vehiculul sa fi avut aceasta destinatie la momentul savarsirii faptei, intelegandu-se prin aceasta inclusiv conditia ca la acest moment vehiculul sa fi slujit efectiv acestui scop. Agravanta se aplica chiar daca in vehicul nu se afla decat faptuitorul si chiar daca vehiculul stationeaza. Este suficient faptul ca in acel moment vehiculul slujea efectiv transportului in comun (era in serviciu).

Pericolul mai mare al acestui gen de furt rezulta din faptul ca agentul, datorita conditiilor in care calatoreste publicul in asemenea vehicule, poate savarsi fapta mai usor.

Nu se aplica agravanta daca furtul este savarsit intr-un mijloc de transport in comun care, la momentul savarsirii faptei, nu servea acestui scop (spre exemplu, era in garajul unitatii careia ii apartine, pentru reparatii sau pentru intretinere).

Taxiul nu este considerat un mijloc de transport in comun, fiind destinat in principal unui numar redus de persoane, intre care, de regula, exista relatii de incredere reciproca, existand si conditii sporite de asigurare a securitatii bunurilor mobile aflate asupra pasagerilor.[24]

112. Furtul comis in timpul noptii (art. 209 alin. 1 lit. g). fapta este considerata mai grava atunci cand se savarseste noaptea deoarece cresc posibilitatile faptuitorului de a-si realiza infractiunea si de a se indeparta in mai mare siguranta de la locul faptei.

Prin "timpul noptii" se intelege timpul cand intunericul este efectiv instalat.

Aceasta este o chestiune de fapt care se apreciaza judiciar in functie de particularitatile vremii si ale locului unde fapta se savarseste (spre exemplu, la aceeasi ora, intr-o vila la munte intunericul poate fi instalat, pe cand la ses este inca in amurg). Deci nici criteriul astronomic (ora la care apune si rasare soarele) si nici cel al obiceiului locului (ora la care oamenii obisnuiesc sa se retraga in locuinte pentru odihna de noapte), ci cel al realitatii pe care este chemat sa-l verifice organul judiciar.[25]

Amurgul nu face parte din noapte (intunericul nu s-a instalat, atentia oamenilor nu este influentata de noapte), pe cand zorile, da (deoarece intunericul persista si, mai ales, pentru ca trecerea de la starea de somn la cea de activitate cotidiana influenteaza capacitatea de atentie a oamenilor).

Cand o parte din actele de executare a infractiunii se situeaza in timpul noptii intreaga infractiune va fi calificata in baza art. 209 lit. e).

O problema mult discutata in literatura de specialitate se refera la caracterul obiectiv al agravantei.

Intr-o prima opinie s-a considerat ca circumstanta se aplica numai atunci cand se poate face dovada ca faptuitorul a profitat de intunericul noptii.[26] Subiectul activ mizeaza pe aceasta imprejurare, intelegand sa savarseasca fapta noaptea, aceasta mentalitate distingandu-l de agentul care savarseste fapta ziua. Astfel se justifica o raspundere penala sporita.

Intr-o alta opinie s-a apreciat ca agravanta are un caracter obiectiv, aplicandu-se ori de cate ori fapta s-a comis in timpul in care noaptea se instalase fara a se tine seama si de alte situatii, cum ar fi aceea ca faptuitorul a fost sau nu ajutat de acest interval de timp.[27] Argumentele sunt, in principal, acelea ca noaptea "exercita o influenta complexa de natura obiectiva si subiectiva in comiterea furtului" ; in acest interval de timp se creeaza conditii care favorizeaza infractiunea: lasarea intunericului, reducerea circulatiei persoanelor, sau, dimpotriva, aglomerarea unor locuri, normala diminuare a atentiei si puterii de supraveghere in timpul noptii a persoanelor care au lucrat ziua. Nu trebuie neglijata nici influenta pe care o exercita noaptea asupra psihicului infractorilor, carora le intareste hotararea infractionala.

In prezent, cea mai mare parte din doctrina, precum si practica judecatoreasca au aderat la aceasta opinie.[29] Impartasim (cu unele rezerve) acest punct de vedere, pe care il consideram adecvat stadiului de evolutie al relatiilor social-economice pe care legea este chemata sa le protejeze. Totodata insa, consideram ca nu trebuie impiedicate instantele de judecata sa constate, atunci cand, in mod exceptional, este cazul, ca nu se intrunesc intr-o anumita speta nici unul din motivele pentru care se considera ca agravanta are un caracter obiectiv. Spre exemplu, sustragerea unui ceas de mana din buzunarul unui halat de lucru lasat la indemana faptuitorului intr-o hala de fabrica, luminata ca ziua. Faptul ca afara este noapte observam ca nu are nici o legatura cu furtul, nici in sensul ca l-ar fi favorizat, dar nici in sensul vreunui alt considerent dintre cele care justifica, in vreun fel, caracterul obiectiv al textului. In asemenea cazuri nu exista ratiunea insasi a elaborarii normei penale, iar acest lucru face inutila agravarea raspunderii penale.

113. Furtul savarsit in timpul unei calamitati (art. 209 alin. 1 lit. h). Prin notiunea de "calamitate" se intelege o situatie dezastruoasa, o catastrofa, un flagel care loveste o colectivitate umana (incendiu, inundatii, cutremur, alunecari de teren, epidemie grava, prabusirea unor cladiri, catastrofa feroviara sau aeriana s. a.).

In timpul unei calamitati, viata si patrimoniul oamenilor sunt mult mai vulnerabile la actiunile infractorilor. Acestia au conditii favorabile de savarsire a faptelor penale deoarece forta publica, autoritatea este perturbata (uneori complet anihilata) de dezastrul respectiv, insisi oamenii nefiind in stare sa se protejeze asa cum o fac in situatii normale.

Fapta trebuie sa se situeze in mod real in timpul calamitatii. Prin "timp de calamitate" se intelege perioada de timp in care efectiv se desfasoara calamitatea. Nu are relevanta, sub acest aspect, cand anume autoritatea competenta a declarat oficial instalarea calamitatii. De regula, aceasta declaratie se produce la un timp mai mult sau mai putin indelungat de la inceperea, in fapt, a starii de calamitate. Or, savarsirea faptei inainte de o asemenea declaratie, dar dupa declansarea fenomenului obiectiv al catastrofei, atrage incidenta art. 209 lit. h) C. pen.

114. Furtul comis prin efractie, escaladare sau prin folosirea fara drept a unei chei adevarate ori a unei chei mincinoase (art. 209 alin. 1 lit. i). Infractorul care savarseste fapta prin astfel de mijloace vadeste un grad mai mare de periculozitate, fapt ce explica agravarea raspunderii sale penale.

Prin efractie se intelege in laturarea pe alta cale decat cea normala a oricaror obiecte sau dispozitive ce se interpun intre faptuitor si bunul pe care acesta intentioneaza sa-l sustraga.

Obiectul efractiei trebuie sa fie real si nu simbolic, dar nu are importanta capacitatea sa mai mare sau mai mica de a proteja bunul. Oricat de fragila ar fi aceasta piedica intampinata de agent, daca inlaturarea ei apare ca fiind necesara si daca s-a facut altfel decat era normal (distrugere, rupere, spargere etc.), fapta va constitui o efractie (spre exemplu, ruperea incuietorilor unui geamantan),[30] dupa cum nu are relevanta daca obstacolul inlaturat se afla in exteriorul unei cladiri sau in interiorul ei.

Metoda folosita de agent poate fi considerata violenta fara insa sa dam acestui termen neaparat sensul propriu. In orice caz, aceasta metoda este o conditie sine qua non a existentei efractiei. Ori de cate ori faptuitorul inlatura aceste piedici pe cale fireasca, normala, fapta nu va avea caracterul unei efractii.[32] Degradarea obiectelor ce il impiedica pe faptuitor sa comita furtul nu este o cerinta esentiala a efractiei, desi, de regula, aceasta se produce. Inlaturarea piedicii prin demontarea ei sau prin orice violenta care o face sa cedeze, fara insa a o deteriora, reprezinta o efractie (spre exemplu, faptuitorul apasa puternic cu mana geamul lateral al unui autoturism, ori demonteaza o fereastra pentru a intra intr-un imobil).

Nu constituie o piedica de natura a stavili accesul faptuitorului la un bun mobil sigiliul care are rolul de a proba faptul ca obiectul care continea bunul nu a fost violat. Fapta poate constitui eventual infractiunea de rupere de sigilii (art. 243 C. pen.) in concurs real cu furtul.[34]

Distrugerea, ca rezultat al efractiei, se absoarbe in aceasta din urma, neconstituind o infractiune aparte.[35]

Prin escaladare se intelege depasirea unui obstacol care se interpune intre faptuitor si bunul mobil a carui sustragere se urmareste pe alta cale decat cea normala si care necesita un efort.

Obstacolul este si el real si nu simbolic. Nu intereseaza natura sa, dar caracterul sau de impediment in calea apropierii agentului de tinta trebuie sa fie neindoielnic. Acest caracter se dovedeste de catre cel care acuza.

Escaladarea nu atinge integritatea obstacolului, caci in acest caz fapta ar fi efractie, ci este numai un mijloc de depasire a lui (trecerea peste un zid, urcarea pe peretii unei cladiri pentru a se intra pe o fereastra etc.). In notiunea de escaladare intra orice depasire anormala a obstacolului chiar daca aceasta nu semnifica neaparat ideea de urcare, catarare etc. Deci fapta va fi calificata escaladare chiar daca, spre exemplu, depasirea unui zid s-a facut printr-un tunel sapat pe sub el. Avem deci in vedere sensul juridic al notiunii, care nu intotdeauna este servit de modalitatea de exprimare.

Escaladarea exista indiferent de mijloacele folosite de faptuitor pentru realizarea ei.

Efractia, ca si escaladarea, pentru a imprima un caracter agravant faptei, trebuie sa fie practicate in scopul savarsirii furtului, in vederea consumarii lui. Dupa consumarea faptei, folosirea lor de catre infractor pentru a-si asigura scaparea sau pastrarea bunului sustras nu mai prezinta relevanta pentru calificarea furtului, ci, eventual, pentru retinerea altor infractiuni, daca este cazul (de ex., distrugerea).

Cheia adevarata este cheia care slujeste in mod normal la deschiderea dispozitivului de catre cel indreptatit sa o foloseasca.[36] Faptuitorul poseda cheia fie fara drept (a gasit-o sau a sustras-o), fie in mod legitim, dar nu pentru a o folosi conform destinatiei ei ci, spre exemplu, pentru a face un duplicat dupa ea.

Cheia mincinoasa este orice dispozitiv folosit ca o cheie adevarata. Oricat de rudimentar ar fi dispozitivul, daca el actioneaza ca o cheie, agravanta se aplica.[37]

Atat cheia adevarata cat si cea mincinoasa sunt folosite in scopul savarsirii furtului si nu dupa consumarea acestuia.

115. Furtul unui bun care face parte din patrimoniul cultural (art. 209 alin. 2 lit. a). Regimul juridic al bunurilor din patrimoniul cultural national mobil este prevazut in Legea nr. 182 din 27 octombrie 2000, modificata prin O.U.G nr. 9 din 11 ianuarie 2001. Bunurile care ar putea face obiectul furtului calificat sunt cele prevazute in art. 3 din Legea nr. 182/2000.

116. Furtul unui act care serveste pentru dovedirea starii civile, pentru legitimare sau identificare (art. 209 alin. 2 lit. b).

Aspectele interesante din punct de vedere penal privind notiunea de "acte de stare civila" sau "acte care servesc pentru legitimare sau identificare" au fost prezentate cu ocazia descrierii obiectului material al infractiunii de furt (vezi supra, nr. 102). Agravanta se justifica prin faptul ca, sustragand astfel de acte, faptuitorul le poate folosi la savarsirea altor infractiuni. In acelasi timp, prejudiciul pe care il sufera persoana vatamata poate fi, uneori, considerabil. Numeroase sunt situatiile in care faptuitorul, sustragand un bun mobil, sustrage odata cu acesta si acte de natura celor prevazute de acest text. Agravanta se va retine, in acest caz, numai dupa constatarea laturii subiective a infractiunii. Daca faptuitorul a urmarit sustragerea actului, fapta va fi caracterizata ca furt calificat. In situatia in care agentul nu a urmarit sustragerea documentului, organul judiciar va trebui sa cerceteze daca faptuitorul a prevazut ca, odata cu bunul, sustrage si asemenea acte, acceptand acest lucru. Daca in obiectul sustras se gasesc in mod obisnuit astfel de acte, atunci faptuitorul a savarsit furtul calificat, fie si numai cu intentie indirecta.[38] Se poate aprecia ca el a acceptat posibilitatea de a sustrage actele. Daca, insa, bunul mobil sustras nu face parte din aceasta categorie, continand numai ocazional astfel de acte, nu se poate retine incidenta agravantei.

Furtul calificat, savarsit cu oricare dintre elementele circumstantiale prevazute in art. 209 alin. 1 si 2 C. pen., pe care le-am examinat in cele ce preceda, se sanctioneaza cu inchisoare de la 3 la 15 ani.

Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 207 din 15 noiembrie 2000 privind modificarea si completarea Codului penal si a Codului de procedura penala (M. Of. nr. 594 din 22 noiembrie 2000), a fost introdus, in art. 209 C. pen., dupa alineatul al doilea, un alineat nou, al treilea, care instituie o varianta agravata a furtului calificat, varianta ce se realizeaza atunci cand furtul este savarsit cu privire la una din categoriile de bunuri prevazute in acest alineat, la literele a)-g). Acest act normativ a fost ulterior modificat si el prin O.U.G. nr. 10 din 11 ianuarie 2001 cu privire la art. 209 alin. 3 lit. a (M. Of. nr. 62 din 6 februarie 2001).

117. Furtul de titei, benzina, motorina, alte produse petroliere, gazolina, condensat, etan lichid sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisterna (art. 209 alin. 3 lit. a). Introducerea acestei agravante apare ca o reactie la recrudescenta ingrijoratoare a faptelor de sustragere de produse petroliere din conducte, cisterne si depozite. Aceste sustrageri, insotite adeseori de distrugeri de conducte sau alte dispozitive sau instalatii petroliere, sunt deosebit de periculoase nu numai prin pagubele considerabile produse unitatilor producatoare, prelucratoare sau distribuitoare de produse petroliere, dar si prin scurgerile de produse, poluarea mediului si pericolul de incendiu pe care le determina.

118. Furtul de componente ale sistemelor de irigatii (art. 209 alin. 3 lit. b). Introducerea agravantei este o reactie, din pacate destul de tarzie, la fenomenul de proportii de sustragere si distrugere a instalatiilor de irigatii: tevi, piese din metale neferoase, dispozitive de irigare. Faptele prezinta pericol deosebit indeosebi prin consecintele ulterioare, adica prin impiedicarea functionarii normale a sistemelor de irigatii.

119. Furtul de componente ale retelelor electrice (art. 209 alin. 3 lit. c). Si aceasta agravanta a fost necesara ca urmare a frecventei mari a furturilor asupra liniilor de transport de electricitate, prin sustragerea de cablu sau dispozitive ale instalatiilor de transport de energie electrica. Pe langa prejudiciul creat prin sustragerile de cabluri sau alte componente, furtul este periculos prin posibilitatea unor consecinte grave asupra vietii persoanelor.

120. Furtul unui dispozitiv ori al unui sistem de semnalizare, alarmare ori alertare in caz de incendiu sau alte situatii de urgenta publica in caz de incendii (art. 209 alin. 3 lit. d). Sanctionarea mai aspra a furtului se explica, in acest caz, prin pericolul pe care il au astfel de sustrageri pentru ingreunarea sau zadarnicirea interventiei serviciilor specializate in caz de incendii.

121. Furtul unui mijloc de transport sau orice alt mijloc de interventie la incendiu, la accidente de cale ferata, rutiere, navale sau aeriene, ori in caz de dezastru (art. 209 alin. 3 lit. e). Pericolul social sporit decurge din faptul ca, prin sustragerea mijloacelor de interventie rapida in cazul de incendii sau de accidente de transport, se impiedica interventia serviciilor de salvare.

122. Furtul de instalatii de siguranta si dirijare a traficului feroviar, rutier, naval si aerian si componente ale acestora, precum si componente ale mijloacelor de transport (art. 209 alin. 3 lit. f). Pericolul social sporit al furtului il determina primejduirea sigurantei transporturilor si posibilitatea anularii eficientei mijloacelor de transport pe calea sustragerii de parti componente ale acestora.

123. Furtul de bunuri prin a caror insusire se pune in pericol siguranta traficului autovehiculelor si a persoanelor pe drumurile publice (art. 209 alin. 3 lit. g). Pericolul sporit decurge din posibilitatea producerii unor accidente pentru autovehicule si pentru pietoni, de ex., prin sustragerea de capace pentru gurile de canal sau a unor dispozitive care asigura securitatea circulatiei.

124. Furtul de cabluri, linii, echipamente si instalatii de telecomunicatii, radiocomunicatii, precum si componente de comunicatii.

Prin toate aceste elemente circumstantiale, se urmareste o reactie adecvata fata de evolutia contemporana a acestui gen de infractiuni.

In aceasta varianta agravata, furtul calificat se sanctioneaza cu inchisoare de la 4 la 18 ani.

125. Furtul care a produs consecinte deosebit de grave. Potrivit dispozitiilor art. 209 alin. 4, furtul calificat este sanctionat mai grav atunci cand a produs consecinte deosebit de grave. Intelesul expresiei este explicat in art. 146 C. pen., modificat si acesta prin aceeasi Ordonanta de urgenta nr. 207/2000, astfel ca, in redactarea in vigoare, prin "consecinte deosebit de grave" se intelege "o paguba materiala mai mare de 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de grava a activitatii, cauzata unei autoritati publice sau oricarei dintre unitatile la care se refera art. 145, ori alte persoane juridice sau fizice".

In aceasta a doua varianta agravata, furtul calificat se sanctioneaza cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

126. Tentativa furtului calificat. Exista tentativa de furt calificat atunci cand dupa punerea in executare a hotararii de a savarsi furtul, in vreuna dintre variantele prevazute in art. 209 C. pen., executarea a fost intrerupta sau nu si-a produs efectul.

Potrivit dispozitiilor art. 209 alin. 5 C. pen., text introdus prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.10 din 11 ianuarie 2001, in cazul prevazut la alin. 3 lit. a), este considerata tentativa si efectuarea de sapaturi pe terenul aflat in apropierea conductei de transport al titeiului, produselor petroliere, gazolinei, condensatului, etanului lichid sau gazelor naturale, precum si detinerea, in cale locuri sau in apropierea depozitelor, cisternelor sau vagonului-cisterna, a stuturilor, instalatiilor sau a oricaror alte dispozitive de prindere ori de perforare.

Tentativa furtului calificat se pedepseste (art. 222 C. pen.).