Gestiunea frauduloasa

Gestiunea frauduloasa

137. Notiunea si caracterizarea infractiunii. Gestiunea frauduloasa este fapta persoanei care, cu ocazia administrarii sau conservarii bunurilor unei alte persoane, ii pricinuieste acesteia pagube, cu rea-credinta, prin felul in care isi indeplineste insarcinarea. Este o comportare abuziva si pagubitoare a gestionarului bunurilor altei persoane, ceea ce prezinta pericol social, aducand atingere, ca si abuzul de incredere si probitatii si bunei-credinte, fara de care raporturile patrimoniale nu ar fi posibile. Fapta a fost incriminata in art. 214 C. pen.[1]

138. Obiectul infractiunii de gestiune frauduloasa. Obiectul juridic special este asemanator cu acela al abuzului de incredere. Obiectul material il constituie, insa, nu un bun sau unele bunuri mobile izolate, ci totalitatea bunurilor care alcatuiesc patrimoniul sau partea din patrimoniu care este administrata sau conservata. Bunurile pot fi mobile sau imobile de orice fel. In fiecare caz in parte, obiectul material il constituie bunul in raport cu care s-a savarsit actiunea pagubitoare.

139. Subiectii infractiunii de gestiune frauduloasa. Autor al infractiunii de gestiune frauduloasa nu poate fi decat o persoana care are in sarcina sa administrarea sau conservarea averii sau unei parti din averea altei persoane. Participatia este posibila, calitatea nefiind ceruta decat pentru coautori. Subiect pasiv este persoana a carei avere a fost incredintata faptuitorului spre administrare sau conservare.

140. Situatia premisa a infractiunii de gestiune frauduloasa. Aceasta situatie este data de existenta unui raport juridic intre parti cu privire la administrarea sau numai conservarea unei universalitati de bunuri care apartin celui ce le incredinteaza sau unui tert (cazul in care o persoana primeste spre administrare bunuri apartinand unui minor, dar cel care le incredinteaza administratorului este tutorele minorului).

Administrarea ca si conservarea sunt obligatii apartinand continutului unui raport juridic. Ele sunt, deci, obligatii juridice iar nu morale, ceea ce implica o anumita conduita din partea mandatarului, materializata in acte de ocrotire a intereselor patrimoniale ale celui care i-a incredintat bunurile.

Raportul juridic este creat, de regula, printr-un contract de mandat, in conformitate cu care mandatarul se obliga sa administreze sau sa conserve bunurile mandantului. Contractul se incheie intuitu personae, putand fi gratuit sau, dimpotriva, mandatarul primind o remuneratie pentru activitatea sa.

Nu are importanta, pentru existenta raspunderii penale, daca mandatul a fost realizat expres sau tacit, ori daca a fost sau nu instituit in forma scrisa. Forma scrisa slujeste probatiunii mandatului, dar in absenta ei proba se poate face in orice alt mod.

"Administrarea" presupune gospodarirea de catre agent a avutului ce i s-a incredintat. Administrarea consta deci in acte de punere in valoare, de exploatare sau valorificare a bunurilor ce formeaza obiectul ei. Fiind vorba de un patrimoniu si nu de un bun singular, se poate ajunge - in cadrul administrarii- chiar la instrainarea unui bun anumit, act de dispozitie care insa profita tot bunei si normalei gospodariri a intregului avut.

"Conservarea" reprezinta initierea unor masuri de mentinere a valorii bunurilor, in vederea "preintampinarii pierderii unui drept".[2]

Gestionarea, care constituie situatia premisa a acestei infractiuni nu se confunda cu gestiunea intereselor altei persoane la care se refera art. 987 C.

civ. (gestiunea de afaceri) deoarece in cazul art. 214 C. pen. agentul primeste bunurile cu mandatul de a le administra sau conserva. In cazul art. 987 Cod civil, un asemenea mandat nu exista.

141. Continutul constitutiv al infractiunii de gestiune frauduloasa. Latura obiectiva. Elementul material al infractiunii consta intr-o actiune sau o omisiune care lezeaza patrimoniul in legatura cu care exista obligatia de administrare sau conservare. Spre exemplu, mandatarul vinde bunurile insusindu-si contravaloarea lor, ori lasa sa se degradeze bunurile pe care avea obligatia de a le conserva.

In toate ipostazele elementului material rezulta o paguba efectiva pentru subiectul pasiv. Orice act de administrare sau conservare defectuoasa care este producator de pagube poate constitui elementul material al gestiunii frauduloase.

In practica judiciara a fost in mod justificat considerata gestiune frauduloasa sustragerea de catre tutore a unei parti din pensia de urmas si din alocatia de stat cuvenita minorilor aflati sub tutela faptuitorului.[3] Tutorele de conservare sau de administrare cu privire la bunurile minorului, in decursul carora daca, cu intentie, il pagubeste pe acesta din urma, va savarsi infractiunea de gestiune frauduloasa.

Latura subiectiva. Forma de vinovatie pe care legea o prevede este intentia (directa sau indirecta). Folosirea expresiei "rea-credinta", cu care legiuitorul caracterizeaza atitudinea autorului faptei, releva tocmai ipoteza vinovatiei prevazuta in art. 19 alin. 1 lit. a) si b) C. pen. Acelasi argument ne conduce la concluzia ca fapta, atunci cand consta intr-o actiune, nu atrage raspunderea penala, daca se comite din culpa (art. 19 alin. ultim C. pen.). Daca fapta are ca scop dobandirea unui folos material, raspunderea penala se agraveaza (art. 214 alin. 2 C. pen.).

142. Variante, forme si aspecte procesuale specifice. Gestiunea frauduloasa este incriminata in doua variante: o varianta simpla, prevazuta in alin. 1 al art. 214 C. pen., si o varianta agravata, prevazuta in alin. 2 al aceluiasi articol. In varianta simpla, ale carei elemente au fost descrise in cele care preceda, gestiunea frauduloasa se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani. Varianta agravata se realizeaza atunci cand gestiunea frauduloasa a fost savarsita in scopul de a dobandi un folos material si se sanctioneaza cu inchisoare de la 3 la 10 ani, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava.

Tentativa nu este incriminata. Consumarea infractiunii are loc la momentul producerii efective a pagubei. Gestiunea frauduloasa este o infractiune de dauna, urmarea imediata concretizandu-se, asa cum chiar legea indica, intr-o "paguba pricinuita", adica obiectiva, reala. Infractiunea poate avea forma continuata.

Potrivit dispozitiilor din alin. 3 al art. 214 C. pen., introduse prin Legea nr. 140/1996, daca bunul care face obiectul infractiunii de gestiune frauduloasa este proprietate privata, cu exceptia cazului cand acesta este in intregime sau in parte proprietatea statului, actiunea penala pentru fapta prevazuta in alin. 1 se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 5 din 4 februarie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 95 din 5 martie 1999, a constatat ca dispozitia "cu exceptia cazului cand acesta (bunul, n.a.) este in intregime sau in parte proprietatea statului" este neconstitutionala, astfel incat, in prezent, pentru infractiunea de gestiune frauduloasa, in varianta simpla, prevazuta in alin. 1 al art. 214 C. pen., actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, in toate cazurile, adica si atunci cand bunul este proprietatea statului. Dispozitia constatata de Curtea Constitutionala ca fiind neconstitutionala era contrara prevederilor art. 41 alin. (2) din Constitutie, in sensul carora proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Este de remarcat faptul ca impacarea partilor nu inlatura raspunderea penala.