Locul deschiderii mostenirii

Locul deschiderii mostenirii

Locul deschiderii succesiunii este cel al ultimului domiciliu al defunctului. In prezent Codul civil nu precizeaza care este locul deschiderii succesiunii, dar el rezulta din prevederile art. 14 C. proc. civ. si cele ale art.10 lit. a) si b) si art. 68 alin. (1) si (2) din Legea nr. 36/1995. In art. 14 C. proc. civ. determina competenta instantei celui din urma domiciliu al defunctului in cazul litigiilor privitoare la mostenire iar cele doua texte din Legea nr. 36/1995 determina competenta teritoriala a notarilor publici in domeniul procedurii succesorale notariale functie de competenta teritoriala a judecatoriei in care defunctul si-a avut ultimul domiciliu. In cazul mostenirilor succesive locul deschiderii succesiunii va fi acela al ultimului domiciliu al defunctului care a decedat cel din urma. Nu intereseaza din acest punct de vedere locul unde a decedat de cuius si de asemenea nici locul resedintei sale in ipoteza ca a avut si o alta locuinta secundara ci numai locul ultimului domiciliu. Aceasta regula isi gaseste explicatia in faptul ca se presupune ca acolo se vor gasi cele mai multe inscrisuri trebuitoare, inclusiv testamentul si de asemenea tot acolo se vor gasi mai usor informatiile despre mostenitorii defunctului si despre bunurile ce urmeaza a fi cuprinse in masa succesorala. Notiunea de domiciliu este cea precizata de art.13 din Decretul nr. 31/1954 care prevede ca: "Domiciliul unei persoane fizice este acolo unde isi are locuinta statornica sau principala". Acesta este domiciliul de drept comun, asa zicand, iar in cazul minorilor sau al persoanelor puse sub interdictie se vorbeste de domiciliu legal (art. 14 din Decretul nr. 31/1954). Domiciliul ales sau conventional nu are in acest domeniu nici o semnificatie, astfel ca defunctul nu ar putea stabili prin testament o alta competenta teritoriala decat cea stabilita de legiuitor in modul precizat caci in aceasta materie competenta este stabilita prin prevederi legale exceptionale si absolute. Domiciliul legal al persoanei disparute este la curator. Acesta este insa indreptatit sa-l reprezinte pe disparut numai cu privire la actele patrimoniale intre vii, potrivit art. 15 din Decretul nr. 31/1954, astfel ca domiciliul sau nu are nici o semnificatie in privinta locului deschiderii succesiunii. In cazul instituirii curatelei asupra unor bunuri succesorale, de asemenea, domiciliul legal al mostenitorilor la curator nu are nici o importanta cu privire la locul deschiderii succesiunii in cazul mortii unora dintre mostenitori.

Potrivit art. 68 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, in cazul decesului unei persoane care nu a avut domiciliul in tara, indiferent ca era cetatean roman sau strain locul deschiderii mostenirii va fi locul din tara unde se afla bunurile cele mai importante din punct de vedere valoric. Prevederea se refera la procedura notariala necontencioasa dar se aplica si procedurii contencioase.

In cazul persoanelor nomade in legatura cu care nu exista prevederi legale exprese in doctrina s-a admis ca locul deschiderii succesiunii este acela unde se afla bunurile cele mai importante din mostenire, iar in cazul lipsei bunurilor locul unde s-a inregistrat moartea acelei persoane.

Dovada locului ultimului domiciliu se poate face in principiu prin orice mijloc de proba caci domiciliul este o chestiune de fapt. Practic dovada se face prin actul de identitate sau certificatul de deces al lui de cuius. In cazul minorilor sub 14 ani dovada se face prin actul de identitate al parintilor sau tutorelui. Se admite insa ca daca in realitate de cuius a avut un alt domiciliu decat cel inscris in actul de identitate acest lucru sa poata fi dovedit prin orice mijloc de proba. Intereseaza asadar domiciliul real al defunctului, iar aceasta imprejurare fiind o chestiune de fapt se admite proba chiar impotriva actului de identitate.

Stabilirea locului deschiderii succesiunii are importanta pentru determinarea competentei teritoriale a organelor chemate a rezolva atat problemele necontencioase cat si cele contencioase legate de mostenire. Astfel, in functie de locul deschiderii mostenirii se determina:

a) secretarul consiliului local competent din punct de vedere teritorial sa ceara deschiderea procedurii succesorale notariale in ipoteza in care in mostenire se cuprind si imobile (art. 68 din Legea nr. 36/1995)

b) notarul public competent sa realizeze procedura succesorala notariala [art. 10 lit. a) din Legea nr. 36/1995]

c) instanta judecatoreasca competenta teritorial sa judece actiunile determinate de art. 14 C. proc. civ. Este vorba de cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare; cererile privitoare la mostenire, precum si cele privitoare la pretentiile pe care mostenitorii le-ar avea unul impotriva altuia; cererile legatarilor sau ale creditorilor celui decedat impotriva vreunuia dintre mostenitori sau impotriva executorului testamentar. Aceeasi instanta este competenta sa rezolve si cererile la care se refera art. 74 alin. (3) si art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 si anume cererile celor vatamati prin masurile de inventariere si conservare a bunurilor succesorale dispuse de notarul public si cererile referitoare la anularea certificatului de mostenitor.

In art. 95 C. civ., in prezent abrogat prin art. 49 din Decretul nr. 32/1954 se prevedea, in mod expres, ca: "Domiciliul unei succesiuni este domiciliul cel din urma al defunctului".

A se vedea: V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Ed. National, Bucuresti, 1996, p. 422, 428-429; G. Boroi, D. Radescu Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All -Beck, Bucuresti, 1994, p. 41-42.

A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 56; I. Zinveliu, Dreptul la mostenire in R.S.R., Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1975, p. 13; D. Chirica, op. cit., p. 14.

A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 57; C. Statescu, Drept civil. Persoana fizica. Persoana juridica. Drepturile reale, E.D.P., Bucuresti, 1970, p. 153; D. Lupulescu, Numele si domiciliul persoanei fizice, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982, p. 71-72; G. Giurgiu, Consideratii teeoretice si practice in legatura cu notiunea de domiciliu, in R.R.D. nr. 6/1982, p. 51-52. Pentru o alta opinie a se vedea, P. Andrei, Domiciliul real al persoanei fizice, in R.R.D. nr. 2/1977, p. 29. A se vedea si Gh. Parausan, Nota la decizia civila nr. 128/1970 a Trib. jud. Suceava, in R.R.D. nr. 4/1971, p. 99-102.