Incetarea dreptului de proprietate comuna in devalmasie

Incetarea dreptului de proprietate comuna in devalmasie.

Dreptul de proprietate comuna in devalmasie constituie unul din principalele efecte de natura patrimoniala la care da nastere casatoria. El este unul din drepturile fundamentale ce intra in continutul comunitatii de bunuri a sotilor, fiind destinat, alaturi de celelalte drepturi patrimoniale, sa satisfaca nevoile materiale si culturale ale celor doi soti.

Raporturile de proprietate comuna in devalmasie nu se nasc inainte de incheierea casatoriei si nu iau sfarsit inainte de desfacerea sau incetarea casatoriei, ele dainuind atata timp cat exista casatoria. Intr-adevar,in conformitate cu art. 36 din Codul familiei, la desfacerea casatoriei, bunurile comune ce alcatuiesc obiectul dreptului de proprietate comuna in devalmasie se impart intre soti, potrivit invoielii acestora, iar in cazul in care sotii nu se inteleg cu privire la impartirea bunurilor comune, va hotari instanta judecatoreasca.

Existenta dreptului de proprietate comuna in devalmasie este determinata, asadar, de existenta casatoriei. De indata ce casatoria inceteaza prin moartea unuia dintre soti sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre ei, ori se desface, in cazuri exceptionale, prin divort, inceteaza si dreptul de proprietate comuna in devalmasie.

In afara casatoriei, raporturile de proprietate comuna in devalmasie sunt de neconceput. Aceasta nu inseamna insa ca dreptul de proprietate comuna in devalmasie ia sfarsit numai la incetarea casatoriei ori la desfacerea ei prin divort.

Cu toate ca existenta in timp a dreptului de proprietate comuna in devalmasie este determinata de existenta casatoriei, totusi, dreptul de proprietate comuna al sotilor poate inceta si in timpul casatoriei, atunci cand interese legitime ale sotilor, rezultand din necesitatea asigurarii unei stabilitati a relatiilor de casatorie, ori a satisfacerii unor interese de ordin patrimonial ale creditorilor sotilor, reclama impartirea bunurilor comune.

In conformitate cu prevederile art. 36, al. 2 Codul Familiei, sotii pot, atunci cand exista motive temeinice, sa puna capat, in total sau numai in parte, dreptului de proprietate comuna in devalmasie, solicitand instantelor de judecata ca prin hotarare judecatoreasca sa dispuna impartirea in intregime, sau numai in parte, a bunurilor ce alcatuiesc obiectul dreptului lor de proprietate comuna. Bunurile astfel impartite devin obiectul dreptului de proprietate exclusiva al fiecaruia dintre soti.

Tot astfel, potrivit dispozitiilor art. 32, al. 2 din Codul Familiei, dreptul de proprietate comuna in devalmasie poate inceta in timpul casatoriei si la cererea creditorilor personali ai sotilor care sunt indreptatiti sa solicite instantei de judecata impartirea bunurilor comune ale sotilor in masura necesara acoperirii creantelor lor. Si in aceasta situatie bunurile impartite devin obiectul dreptului de proprietate exclusiva al fiecaruia dintre soti.

Odata cu impartirea bunurilor comune inceteaza dreptul de proprietate comuna al sotilor asupra acestora si ia nastere un drept de proprietate exclusiva al fiecaruia dintre soti asupra bunurilor atribuite prin imparteala.

Din dispozitiile Codului Familiei rezulta, asadar, ca dreptul de proprietate comuna in devalmasie inceteaza prin impartirea bunurilor ce alcatuiesc obiectul dintre cei doi soti, impartire care se realizeaza, de regula, la incetarea sau desfacerea casatoriei prin divort, precum si, in cazurile de exceptie prevazute de lege, in timpul casatoriei.

Din prevederile art. 36, al. 1 Codul Familiei rezulta ca la desfacerea casatoriei sotii pot, prin buna invoiala sau pe cale judecatoreasca, sa imparta bunurile comune, dobandite de ei in timpul casatoriei, punand astfel capat dreptului lor de proprietate comuna in devalmasie. Impartirea bunurilor comune la desfacerea casatoriei are insa caracter facultativ, fostii soti putand, daca vor, sa continuie a poseda si folosi impreuna acele bunuri si dupa desfacerea casatoriei. De asemenea, la incetarea casatoriei nimic nu se opune ca sotul supravietuitor si mostenitorii sotului decedat sa continuie sa stapaneasca impreuna bunurile dobandite de fostii soti in timpul casatoriei.

Desi impartirea bunurilor comune ale sotilor cu ocazia desfacerii casatoriei " . este facultativa pentru parti, totusi instanta are indatorirea de a-si exercita rolul activ si a pune in discutia lor aceasta chestiune, spre a evita eventuale procese ulterioare".

Nici o norma de drept nu se opune ca fostii soti sau numai unul dintre acestia si mostenitorii celuilalt sot sa stapaneasca impreuna pe cote parti, fiind un drept recunoscut de lege, nimeni nefiind obligat sa ceara iesirea din indiviziune3.

Problema care a starnit vii controverse in doctrina si care nici pana in prezent nu si-a gasit rezolvarea priveste natura juridica a dreptului de proprietate asupra bunurilor comune in intervalul de timp de la desfacerea ori incetarea casatoriei si pana la impartirea bunurilor.

In legatura cu aceasta, in literatura juridica romana, s-au emis doua opinii bine conturate.

Intr-o prima opinie, se sustine teza mentinerii proprietatii comune in devalmasie, insa cu un regim juridic propriu diferit, atat de fostul regim al comunitatii patrimoniale, cat si de regimul indiviziunii4.

In cadrul celei de a doua opinii se sustine ca, odata cu desfacerea casatoriei, proprietatea in devalmasie se transforma de drept, in mod automat, in proprietate comuna pe cote parti si, drept urmare, se aplica regimul juridic al indiviziunii de drept comun.

Practica judiciara inclina catre cea din urma opinie. Comunitatea de bunuri este afectata nevoilor casatoriei si, ca atare, supusa unui regim derogatoriu de la dreptul comun. Odata cu desfacerea ori incetarea casatoriei ia sfarsit si acest regim derogatoriu, caci el avea aplicare atata timp cat exista casatoria. Dupa cum comunitatea de bunuri a sotilor nu poate lua nastere inainte de incheierea casatoriei, tot astfel ea nu poate supravietui momentului desfacerii ori incetarii casatoriei. Raporturile de proprietate comuna in devalmasie ale sotilor asupra bunurilor comune nu sunt raporturi juridice de sine statatoare, ci raporturi juridice accesorii, existenta lor fiind determinata de existenta raportului de casatorie, care este raportul principal.

Faptul ca, in art. 36 din Codul Familiei, se precizeaza ca imparteala se face "la desfacerea casatoriei", nu poate avea decat intelesul ca imparteala nu este constitutiva de drepturi, ci se multumeste sa declare drepturile ce le au partile la desfacerea casatoriei. Precizarea legiuitorului se refera insa numai la determinarea obiectului impoartelii, fara sa lamureasca daca suntem in prezenta unei proprietati comune in devalmasie sau pe cote parti. De altfel, nici Codul Familiei si nici un alt act normativ, nu stabilesc, in reglementarea pe care o dau raporturile patrimoniale dintre soti, natura juridica a drepturilor sotilor asupra bunurilor dobandite in timpul casatoriei.

Raporturile de proprietate in devalmasie fac parte dintre raporturile patrimoniale ale sotilor. Pe cand o latura a raporturilor patrimoniale (art. 41 din Codul Familiei modificat prin Decretul nr. 779/1966) ca si a celor personale nepatrimoniale (art. 40 din Codul Familiei) dintre soti se poate mentine - in mod exceptional - chiar dupa desfacerea casatoriei, raporturile de proprietate in devalmasie inceteaza, odata cu desfacerea casatoriei, deoarece ele nu constituie decat un corolar firesc al comunitatii de viata a celor doi soti. Asadar, la desfacerea casatoriei, devalmasia inceteaza. Incetarea raporturilor de proprietate comuna ale sotilor in devalmasie, nu inseamna incetarea dreptului de proprietate al acestora asupra bunurilor comune. Cu alte cuvinte, daca raporturile de proprietate in devalmasie nu mai sunt posibile, nu inseamna ca dreptul de proprietate comuna al sotilor isi pierde acest caracter transformandu-se intr-un drept diferit prin natura sa juridica. Dreptul fostilor soti asupra bunurilor comune va fi in continuare tot un drept de proprietate comuna.

In legatura cu aceasta problema, Plenul fostului Tribunal Suprem, prin decizia de indrumare nr. 1/1964, arata ca: "Desfacerea casatoriei nu impune impartirea bunurilor comune. Fostii soti pot, daca vor, sa continuie sa stapaneasca impreuna aceste bunuri, deoarece starea de coproprietate, fiind o stare legala, nimeni nu poate fi fortat sa ceara iesirea din indiviziune". Din aceasta decizie de indrumare rezulta ca desfacerea casatoriei nu inseamna si impartirea bunurilor comune ale sotilor. Daca insa bunurile comune n-au fost impartite, casatoria fiind desfacuta, in mod firesc se naste intrebarea "care este regimul juridic al acestor bunuri comune ale fostilor soti?". Fara sa raspunda in mod direct la aceasta problema, decizia de indrumare citata consacra teza transformarii devalmasiei intr-o indiviziune, de vreme ce se arata ca: "Fostii soti pot, daca vor, sa stǎpaneasca impreuna acele bunuri . ". Prin urmare, fostii soti vor avea asupra bunurilor comune un drept de proprietate comuna pe cote parti.

Intr-o alta decizie de speta in care se analizau temeiurile de drept ale impartirii bunurilor comune in timpul casatoriei si dupa desfacerea acesteia, fostul Tribunal Suprem consacra teza transformarii dreptului de proprietate comuna in devalmasie intr-un drept de proprietate comuna pe cote parti dupa desfacerea casatoriei. In legatura cu aceasta se arata ca: "Intr-adevar, daca pentru impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei este necesara existenta unor motive temeinice, aceasta conditie nu mai este ceruta cand casatoria nu mai este in fiinta si, deci, cand impartirea isi are cauza juridica in coproprietate"3.

Ideea transformarii comunitatii de bunuri a sotilor intr-o indiviziune, prin efectul desfacerii casatoriei, i se pot opune caracterele specifice proprietatii comune pe cote parti, fapt ce constituie de altfel si temeiul sustine ca devalmasia nu se transforma intr-o proprietate comuna pe cote parti si, ca atare, intentia legiuitorului, a fost straina de ideea de indiviziune.

Intr-adevar, pentru a se putea vorbi de indiviziune, este necesar ca titularii dreptului de proprietate asupra bunurilor comune sa cunoasca intinderea dreptului lor de proprietate. In legatura cu aceasta se ridica problema: cum si de unde, incetand casatoria, fiecare dintre soti ar putea avea un astfel de drept exprimat sub forma unei cote ideale din dreptul de proprietate asupra bunurilor comune?

Cotele parti ale fiecarui sot exista in fiecare moment al casatoriei, ele nu se nasc, in mod arbitrar, dupa desfacerea casatoriei, prin intelegerea partilor sau prin hotararea instantelor judecatoresti. Daca s-ar nega existenta elementelor obiective de determinare ale acestor cote parti in fiecare moment al casatoriei s-ar naste situatia de a nu putea fi explicate si, in acelasi timp, de a face imposibila impartirea bunurilor comune inaintea desfacerii casatoriei (art. 33 si 36, al. 2 din Codul Familiei). Tocmai existenta acestor elemente obiective creaza posibilitatea determinarii cotelor parti ale sotilor in tot cursul casatoriei. In timpul casatoriei, cotele parti nu constituie decat o simpla eventualitate, datorita faptului ca, atata timp cat dainuiesc drepturile sotilor asupra bunurilor, se impune ca in interesul casniciei, acestea sa fie contopite, pentru ca nici unul sa nu aiba un drept exclusiv de care sa poata hotari singur.

In momentul desfacerii casatoriei, acest drept, eventual o cota parte, se transforma intr-un drept actual ce se poate materializa asupra unei cote parti ideale din dreptul de proprietate. In acest sens, Plenul Tribunalului Suprem a statutat ca: "Intrucat, insa, dreptul de proprietate al fostilor soti asupra bunurilor comune nu era in timpul casatoriei determinat pe cote parti - acele bunuri formand o proprietate in devalmasie - ei au interesul, in cazul in care nu vor sa ceara dupa divort impartirea, sa se stabileasca judecatoreste cota ce se cuvine fiecaruia din bunurile comune, pentru ca in acest fel sa fie determinate drepturile si obligatiile ce revin fiecaruia' .

Desi obiectul acestui drept nu este inca determinat in momentul desfacerii casatoriei, dreptul la cota parte poate lua nastere, deoarece din momentul desfacerii casatoriei el poate fi determinat cu ajutorul unor elemente obiective preexistente. In legatura cu aceasta, intr-o decizie de speta,fostul Tribunal Suprem face precizarea: "Pentru impartirea bunurilor comune este necesar in prealabil sa se determine cota parte a fiecaruia dintre soti in comunitate, care se stabileste in functie de aportul adus de fiecare dintre ei in timpul casatoriei si in raport de aceasta urmeaza sa se procedeze la impartirea lor efectiva'2.

Aportul personal adus de fiecare dintre soti la dobandirea bunurilor ce alcatuiesc obiectul dreptului lor de proprietate comuna constituie, prin urmare, elementul obiectiv de care sa se tina seama in stabilirea intinderii dreptului de proprietate al fiecarui sot asupra bunurilor comune.

Este insa necesara   stabilirea unor particularitati pe care le prezinta dreptul de proprietate comuna pe cote parti in aplicarea sa concreta la comunitatea de bunuri a fostilor soti. Aceste particularitati rezulta, pe de o parte, din aceea ca exista situatii in care problema transformarii devalmasiei in indiviziune nici nu se pune, deoarece comunitatea de bunuri se transforma direct intr-o proprietate exclusiva. Bunurile comune prevazute in art. 30 Codul familiei revin numai unuia dintre fostii soti in cazul in care celalalt sot nu a contribuit cu numic la dobandirea lor, cat si in cazul decesului unuia dintre soti, la a carui mostenire este chemat, ca unic mostenitor, sotul supravietuitor: "Atunci cand se dovedeste ca unul dintre soti n-a contribuit, sub nici o forma, la dobandirea bunurilor achizitionate in timpul casatoriei si la sustinerea sarcinilor traiului comun, instanta, cu ocazia actiunii in imparteala, va constata ca acest sot nu are nici un drept asupra bunurilor comune" .

Pe de alta parte, dreptul de proprietate asupra bunurilor comune ale fostilor soti nu este inca divizat, ci numai de esenta divizibila, ceea ce in practica impune, cel mai adesea, stabilirea cotelor parti ideale, fie pe cale conventionala, fie printr-o hotarare judecatoreasca. Cu alte cuvinte, fostii soti pot, prin buna intelegere, sa stabileasca intinderea dreptului lor de proprietate asupra bunurilor lor comune. Pentru a stabili cota parte din dreptul de proprietate asupra bunurilor comune, ei pot recurge la o actiune in constatare. In legatura cu aceasta, Plenul fostului Tribunal Suprem, in decizia de indrumare nr. 1/1960, arata ca: "Atata timp cat fostii soti nu doresc impartirea, ci numai transformarea starii de devalmasie intr-o stare de indiviziune - adica determinarea cotelor parti in bunurile comune - ei nu pot recurge in acest scop la actiunea in realizare.

Ca atare, actiunea in constatare este admisibila, ea fiind singura in masura sa faca posibila infaptuirea scopului urmarit de fostii soti"2.

Stabilirea cotelor parti din dreptul de proprietate comuna in devalmasie constituie " . o individualizare in fapt, o concretizare, a dreptului fiecaruia dintre ei, operatie neprohibita prin nici un text de lege sau alt act normativ si conforma, in efectele ei, cu caracterul declarativ al partajului".

Fata de cele infatisate se poate formula concluzia ca, prin natura sa juridica, dreptul de proprietate asupra bunurilor comune ale fostilor soti este un drept de proprietate comuna pe cote parti.