Intreruperea prescriptiei extinctive

Intreruperea prescriptiei extinctive

Notiune si efecte. Cursul prescriptiei se intrerupe cu efect retroactiv (stergand timpul deja scurs de la nasterea dreptului la actiune si pana la interventia cauzei de intrerupere) atunci cand - fie ca titularul dreptului la actiune iese din pasivi-tatea sa si introduce actiunea sau cererea de executare - fie ca debitorul recunoaste pretentia creditorului, inlaturand astfel orice indoiala cu privire la temeinicia pretentiei sau la caracterul ei litigios.

Potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958 "Intreruperea sterge prescriptia inceputa inainte de a se fi ivit imprejurarea care a intrerupt-o. Dupa intrerupere incepe sa curga o alta prescriptie" avand acelasi termen, fara a se socoti perioada scursa inainte de intrerupere si avand aceeasi natura cu cea intrerupta. Asadar, doua sunt efectele intreruperii prescriptiei extinctive:

- stergerea prescriptiei extinctive care a curs inainte de aparitia cauzei de intrerupere;

- inceperea unei noi prescriptii extinctive, dupa incetarea cauzei de intrerupere; dupa cum se exprima art. 17 din Decretul nr. 167/1958, natura noii prescriptii va fi aceeasi cu cea intrerupta.

Cauzele de intrerupere a prescriptiei sunt trei si sunt prevazute in acelasi decret in art. 16:

a) Recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie facuta de cel in favoarea caruia curge prescriptia. Recunoasterea nu este supusa vreunei conditii speciale de forma, dar trebuie sa rezulte in mod neindoielnic. Ea invedereaza lipsa caracterului litigios al dreptului si justifica speranta creditorului in executarea benevola a dreptului sau si, deci, inutilitatea introducerii unei actiuni pentru obtinerea executarii silite. Iata de ce, din momentul recunoasterii curge un nou termen de prescriptie de-a lungul caruia creditorul are posibilitatea sa-si exercite dreptul la actiune daca - in ciuda recunoasterii dreptului - debitorul nu si-ar executa benevol obligatia. In practica s-a formulat cerinta ca recunoasterea sa fie adresata direct creditorului, dar s-a admis ca poate fi vorba si de o recunoastere implicita (exemplu: o cerere adresata de catre debitor creditorului pentru amanarea executarii obligatiei, executarea partiala, plata de dobanzi etc.).

b) Introducerea unei cereri de chemare in judecata intrerupe si ea cursul prescriptiei, invederand ca titularul dreptului la actiune a iesit din pasivitate si ca prescriptia si-a atins scopul ei mobilizator, iar eventualele indoieli cu privire la temeinicia dreptului pretins vor fi spulberate pe calea solutionarii judecatoresti a litigiului. Efectul intreruptiv al cererii de chemare in judecata se produce "chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta () necompetenta" (urmarea fireasca este aceea ca instanta necompetenta isi va declina competenta in favoarea instantei competente potrivit legii).

Cererea de chemare in judecata are efect intreruptiv numai daca actiunea este admisa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila; cererea nu trebuie insa sa contina neaparat acte doveditoare ori sa fie timbrata (C.S.J., sectia comerciala, decizia nr. 3272/2001, Dreptul nr. 4/2003, p. 195); potrivit art. 16 alin. ultim "prescriptia nu este intrerupta daca s-a pronuntat incetarea procesului, daca cererea a fost respinsa, anulata ori daca s-a perimat, sau daca cel care a facut-o a renuntat la ea".

c) Orice act incepator de executare intrerupe curgerea prescriptiei dreptului de a cere executarea silita in temeiul unui titlu executor, in aceleasi conditii in care introducerea actiunii intrerupe prescriptia dreptului la actiune. Deoarece executarea silita este studiata in cadrul dreptului procesual civil, nu vom insista mai mult asupra ei.