PEDEPSELE

PEDEPSELE

Notiunea de pedeapsa

Pedeapsa este o masura de constrangere si un mijloc de reeducare aplicata infractorului,in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni(articolul 52,aliniatul1,C pen).Ca atare se distinge de orice alta sanctiune juridica .Pedeapsa este, in primul rand,un mijloc de reeducare si indreptare a celui condamant pentru a se putea incadra in randurile membrilor corecti ai societatii.

Pedeapsa este in primul rand,o masura de constrangere coercitiva,folosita de stat impotriva celor ce nu au respectat dispozitile din norma de incriminare si au comis infractiunea si consta dintr-o privare sau restrangere a unor drepturi impusa fortat,impotriva vointei infractorului,care implica o suferinta ce ce difera ca intensitate si durata,in functie de obiectul ei :libertatea fizica,interesele materiale sau unele drepturi.

Ea este si un mijloc de reeducare si indreptare a celui condamnat pentru a se putea incadra in randul membrilor corecti ai societatii.Reeducarea si indreptare depind de persoana celui condamant,fata de care se folosesc diferite metode si procedee,in functie de imprejurararea ca este infractor primar,redicivist sau minor.In toate cazurile,prin executatea pedepsei se urmareste formarea unei atitudini corecte fata de munca,fata de ordine de drept si de regulile de convietuire sociala (art.52,alin2,C pen),precum si formarea unor deprinderi conforme cu morala majoritatii membrilor societatii,cu cerintele acesteia,prin combaterea si lichidarea conceptiilor si deprinderilor antisociale.

Constrangerea ,alaturi de reeducare,tine de insasi esenta pedepsei.Insa conform Constitutiei (art.22(2)) '' Nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedepsa sau tratament inuman sau degradant ''[2]

Asadar pedeapsa  este un rau sau o suferinta si exprima dezaprobarea societatiii fata de cei care atenteaza la valorile aparate de legea penala(siguranta statului, persoana, ordinea publica )

Pedeapsa poate fi aplicata in concret :daca este prevazuta de legea penala (nulla poena sine lege, art.2 C pen),numai unui infractor si numai de organele de judecata ,in scopul preveniri de noi infractiuni.Ca atare ea este un instrument al dreptului,deoarece se bazeaza pe pe justitie.

Pedeapsa legala(abstracta) reprezinta aprecierea negativa, cu privire la infractiune,din partea spcietatii,iar cea stabilita de instanta (pedeapsa judiciara)este expresia concreta a acestei aprecieri.Gradul de constrangere prin pedeapsa exprima gravitatea infractiunii respective, care depinde de valoarea lezata si de gradul lezarii ei.

Uneori cu toate ca pentru o infractiune este prevazuta o anumita sanctiune legala intre anu ite limite speciale ,aceasta nu poate fi, in concret mai mare decat al altei infractiuni. Astfel in cazul complotului (art.167,alin 2,C pen) al asocierii in vederea savarsirii dei nfractiuni (art.323,alin 1,C.pen) si al instigari publice (art.323,alin 1,C.pen),pedeapsa nu poate fi mai mare decat sanctiunea prevazuta de lege pentru ceea mai grava dintre infractiunile care intra in scopul asocierii , sau la savarsirea careai s-a instigat.

Pedeapsa se aplica in scopul prevenirii savarsiri de noi infractiuni[3].Pedeapsa constituind mijlocul prin care sunt sanctionate incalcarile legii penale,scopul ei coincide cu scopul acestei legi anume apararea sociala impotriva infractiunilor.Prin aplicarea si executarea pedepsei nu se umrmareste cauzarea unor suferinte fizice sau injosirea celui condamnat,ci indreptarea lui,prevenirewa savarsirii in viitor de noi infractiuni de catre aceasta.Pe de alta parte prin efectul exemplaritatii sale,pedeapsa serveste si actiunii de preventie generala.

Trasaturile esentiale ale pedepsei

Pedeapsa prezinta unele trasaturi esentiale care se difenteaza de celalalte sanctiuni de drepet penal.[5]

1.2.1 Pedeapsa este o masura de constrangere care implica o anumita suferinta pentru persoana care a savarsit o infractiune.Deci constrangerea este de esenta pedepsei si este impusa de necesitatea apararii valorilor sociale ocrotite de normele peanle, care au fost incalcate prin savarsirea faptei penale.

Pedeapsa , fiind o consecinta a rasunderii penale , intervine in momemtul in care nu s-au respectat obligatile de conformare stabitite prin norma penala, faputuitorul savarsind o fapta penala , care va atrage reactia statului prin organele sale judiciare.

1.2.2 Pedeapsa este un mijloc de reeducare

Din acest punct de vedere, constrangerea impusa prin pedeapsa nu are si nu trebuie sa aiba scop in sine ,ci trebuie sa contituie un mijloc de reducere pentru infractorii, care vor trebui sa isi adapteze conduita la cerintele legii penale si de preveniri savarsirii de infactini de late persoane.

Intre cele doua fatete ale pedepsei de a fio o masura de constrangere de reducare, exista o cooncordanta deplina deoarece constrangerea apare ca mijloc ca instrument de continuare in conditii speciale a procesului educativ.

1.2.3 Pedeapsa este un mijloc de constrangere statala

Ca subiect al raporului juridic penal inclusiv cel de conflic statul, prin organele sale specializate are drept de a trage la raspundere penala pe cei ce au incalacat legea penala savarsind infractiunii.

In tara noastra dreptul de a aplica pedepse revine instantei de judecata care are obligatia de a stabili vinovatia in fiecare cauza penala pe baza de probe.

1.2.4 Pedeapsa este prevazuta de lege

Ca sanctiune specifica dreptul penal pedeapsa trebuie sa fie prevazuta de lege ,trasatura impusa de principiul legalitati, existand  o legatura organica dintre pedeapsa ,raspundere penala si infractiune in sensull ca pedepsa este consecinta infractiunii prin intermediul raspunderii penale.

1.2.5 Pedeapsa are caracter personal

Ea se aplica numsi celui care a savarsit ori a participat la savarsirea unei infractiuni in calitate de autor , instigator sau complice, in sensul art.144 C.pen .Sub acest aspect dreptul penal nu cunoaste institutia raspunderii juridice pentru altul , specifica dreptului civil.

1.2.6 Pedeapsa se aplica in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiunii

Aceasta trasatura pune in valoare rolul pedepsei de a determina o schimbare in conduita viitoare a condamnatului, care trebuie sa fie pregatit pentru a reintegra in societate si a respectca normele penale.

Aplicarea pedespei are un rol si de preventie generala , in sensul avertizarii altor persoane care ar fi tentate sa comita infractiuni ,de a-si adapta conduita la comandamentele normei penale.

1.3 Scopurile pedepsei

Acestea sunt preventia generala si speciala

In art.52 .C.penal se enunta scopul,adica prevenirea savarsirii de noi infactiuni.[7]

Preventia generala se realizeaza ca urmare a prevederii pedepsei de catre norma penala,prin cunoasterea si aderarea membrilor societatii la dispozitia normei respective (a celor ce o respecta) si prin teama de o pedeapsa sau alta sanctiune (pentru cei care ar fii tentati sa comita infractiuni).Pedeapsa are deci,si un rol preventiv anteinfractional.Pedepsa generala are loc si ea ca urmare a aplicari pedepsei concrete celor care au comis infractiuni, deoarece unelke persoane care s-ar fi gandit sa savarseasca o infractiune, se abtin datorita faptului ca stiu cum au fost sanctionati unii infractori.

Preventia speciala uramareste impiedicarea savarsirii de noi infractiuni de catre cel condamant si constituie scopul direct al pedepsei aplicate.Ea se realizeaza prin functia corectiva a pedepsei, care depinde specia acesteia, de durata sau cuantumul ei concrect si de modul cum se executa.Infractorul este considerat,in momentul in care ea este executata sau socotiata ca executata pedeapsa ,ca fiind reeducat. Preventia speciala are rol postinfractional.Procesul reeducari incepe insa inainte de aplicarea pedepsei, din momentul pornirii procesului penal, si dureaza pana la executarea acesteia.

Pedeapsa pentru a fii eficate trebuie sa intruneasca anumite conditii.Astfel ea trebuie sa fie :

-legala (art 2, C.pen)

-personala, deoarece se aplica numai celui vinovat de comiterea infractiuninii (potrivit principiului raspunderii penale personale)

-adaptabila, adica sa se poata proportionaliza in functie de pericolul concret al orcarei infractiuni, al infractorului si de imprejurarile atenuante si agravante in care s-a comis infractiunea (potrivit principiului individualizari pedepsei).Din acest considerent , pedeapsa legala este, cu unele exceptii, relativ determinata, avand o limita minima si unam axima,m atat generala cat si special. De asemenea sunt porevazute, uneori, dpua pedepse principale alternative pentru aceeasi infractiune,fiecare cu limitele ei speciale.Aseasta pentru ca pedeapsa sa fie corespunzatoare pericolului  concret al infractiunii, fiindca daca depaseste necesitatea apararii valorilor sociale in raport cu pericoul ei concret, ea devine injusta si ca atare nu mia este necesara.In acest caz nu se realizeaza nici functia ei de reeducare ;

- afectiva si moralizatoare ,adica sa cauzeze o anumita suferinta care sa contribuie la indreptarea si reeducare condamnatlui . Daca nu ar produce o anumita suferinta, nu s-ar putea vorbi nici de opedeapsa. Insa,suferinta sa nu constituie un scop in sine :

-egala pentru totii infractorii care au savarsit acelasi fel de infractiune si care prezinta acelasi garad concret de pericol,fara a tine seama de functia pe care acestia  o indeplinesc in societate, de nationalitate, sex sau alte criterii decat cele prevazute de lege :

-inevitabila ,fiindca persoanele care au comis o infractiune sa stie ca nu vor scapa de pedeapsa care este consecinta de neinlaturat a savarsirii unei infractiuni.

Umanismul dreptului penal se reflecata si in modul de executare a pedespesi,prin aceea ca ea nu trebuie sa cauzeze suferinte fizice si nic sa nu injoseasca persoana condamantului(alin2,art52,C. Pen).Nu va fi,deci chinuit si injosit.Daca s-ar proceda astfel,s-ar comite o infractiune (supunerea la rele tratamente,art267,C pen).

Ca urmare a aderarii tarii noastre la conventia impotriva torturii si a altor pedepse ori tratamente cu cruzime ,inumane sau degradante, in codul penal,prin art.267, sa incriminat tortura.

1.4 Functiile pedepsei

Functiile pedepsei reprezinta mijloacele de realizare a scopului acesteia:

1.4.1 Functia de constrangere unanim recunoscuta si precizata in art. 52 Cod penal - presupune privatiune de drepturi, restrictie, dar pedeapsa nu este menita sa provoace suferinta ea reprezinta echivalentul pe plan sanctionator al gradului de pericol social pe care il prezinta fapta savarsita si faptuitorul ei. Represiunea nu este primordila dar constitue un element de eficienta juridical a pedepsei.

1.4.2 Functia de reeducare menita sa inlature deprinderile antisociale ale condamnatului - Aplicarea pedepsei trebuie sa conduca la influentarea constiintei condamnatului si aceasta se realizeaza prin impletirea, completarea reciproca a functiei de constrangere cu cea de reeducare. Pedeapsa nu este expresia razbunarii si a prigonirii faptuitorului de catre societate si din potriva se urmareste indreptarea condamnatului, ori aceasta nu se poate realize cand omul este injosit si torturat.[11]

1.4.3 Functia de exemplaritate - decurge din caracterul ei inevitabil atunci cand s-a savarsit o infractiune care nu presupune neaparat maximul pedepsei ci mai degraba o fermitate, promtitudine, intransigenta si aplicarea ei deoarece survine inevitabilitatea ei. Pedeapsa trebuie sa aiba si un rol de intimidare a celor ce ar fi ispititi sa savarseasca alte infractiuni. Pentru ca amenintarea cu aplicarea pedepsei asupra persoanelor nestatornice nu este necesara inasprirea pedepselor ci este necesara aplicarea efectiva a acesteia..Aceata functie este adiacenta si consta in influenta pe care pedeapsa aplicata condamnatului o exercita aadupra altor persoane.Sub acest aspect ,fermitatea ,promptitudinea, intransihenta cu care este pedepseit infractorul execrcita o influenta pozitiva asupra altor indivizi , care vor fi determinati astfel sa nu savarseasca infractiuni,deoarece pedeapsa este inevitabila[12] ;

1.4.4 Functia de eliminare - care consta in inlaturarea tremporara sau definitive a condamnatului din cadrul societatii cand pedeapsa este privativa de libertate. Ea este temporara cand se aplica o pedeapsa cu inchisoarea sau definitiva cand se aplica o pedeapsa cu privatiune pe viata. Eliminarea serveste la realizarea preventiei speciale precum si a celei generale. Și acesta functie este adiacenta[13] si consta in eliminarea temporara sau defenitiva a condamnatului din societate.Legislatia penala romneasca prevede atat eliminarea definitiva in cazul detentiunii pe viata ,cat si eliminarea temporara in situatia inchisorii (art.53 C.pen).

1.5 Individualizarea pedepselor

1.5.1 Forme si modalitatii de individulizare

Criterii de clasificare

Operatiunea de individualizare a pedepselor se realizeaza in diferite faze, de organe diferite si dupa criterii diferite.

In literatura juridica [14] se face distinctia intre individualizarea care se realizeaza in faza de elaboarare a legii si prevederii limitelor pedepselor , in faza de aplicare a pedepselor si cea in faza de executare a pedepsei.Fiecare faze ii corespunde o forma de individualizare si anume: legala, judiciara sau judecatoreasca si administrativa.

1.5.2 Individualizarea legala a pedepselor

Individualizarea legala a pedepselor se realizeaza de catre jeguitor in procesul elaborarii legii penale si se materializeaza in :

stabilirea cadrului general al pedepselor , a felului si al imitelor generale ale fiecarui gen de pedepse;

stabilirea pedepsei pentru fiecare infractiune in raport de gradul de pericol social abstract al faptei, tinand seama de importanta valorii sociale lexate si de gravitatea vatamarii la care este supusa aceasta ;

stabilirea cadrului si a mijloacelor legale in care se va realiza individualizarea judiciara si administrativa.

1.5.3 Individualizarea judiciara sau judecatoreasca a pedepsei

Individualizarea judiciara sau judecatoreasca a pedepsei se realizeaza de catre instanta de judecata si consta in aplicarea pedepsei inculaptului pentru fapta comisa , in raport de gradul de pericol social al faptei , de periculozitatea infractorului, de imprejurarile atenuante sau agravante in care s-a comis infractiunea sau care caracterizeaza persoana infractorului.

Individualizarea judiciara se realizeaza in cadrul si in limitele determinate prin individualizarea legala , insa realizeaza o preventie generala si speciala ,spre deosebire de individualizarea legala care realizeaza numai preventia generala.

1.5.4 Individualizarea administrativa

Individualizarea administrativa se realizaeaza in faza de executare a pedepsei de catre organele administrative.individualizarea administrativa are loc in cadrul oferit de indvividualizarea legala si judiciara , in raport de gravitatea pedepsei aplicate, de starea de recidiva , de conduita condamnatului, de locul de executare,s.a.

Indiidualizarea administrativa a pedepsei se realizeaza in principal , in cadrul stabilit de Legea nr. 275 2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal.[16]

Individualizarea pedepsei este o operatatiune prin care pedeapsa este adaptata nevoilor de aparare sociala , in raport cu gravitatea absctracta sau concreta a infractiunilor catsi cu periculozitatea infractorului,pentru a se asigura Indeplinirea functilor si scopurilor acesteia.[17]

Individualizarea pedepsei este un principuiu fundamental al dreptului penal, care orienteaza politica penala in actiunea de prevenire si combatere a infractionalitatii.[18]

Individualizarea pedepsei,fiind o parte a activitatii de aplicare a legii penale-momentul ei final- nu se poate infaptui decat in baza, in conditiile si in limitele stabilite de lege.Legiuitorul care nu poate adapta el insusi pedeapsa fiecarui fapt concret,fixeaza , in schimb anumite coordonate in cadrul carora urmeaza a se realiza de catre judecatori,operatia de stabilire si aplicare a pedepsei concrete.Aceste coordonate alcatuiesc impreuna cadrul legal al individualizarii judiciare.

Un prim element cel mai general al cadrului legal in care se infaptuieste individualizarea judiciara a pedepsei il reprezinta insusi cadrul general al pedepselor,care cuprinde,enumerate intr-o anumkita ordine,totalitatea pedepselor aplicabile in dreptul nostru penal,precum si limitele generale ale acestora.Cadrul general de pedepse,prevazut in art.53 C.pen, cuprinde trei categorii de pedepse-principale,complimentare si accesorii-deosebite dupa importanta ce li se atribuie din punct de vedere functional.Cele din prima categorie pot fi aplicate singure , de sine statator;cele din categoria a doua si a treia nu pot functiona independent, ci numai alaturate unei pedepse principale, cu deosebire ca pedepsele complimentare se aplica in mod obligatoriu sau facultative , de catre instanta de drept -ex lege- pedeapsa principala privativa de libertate.

Un alt element component al cadrului legal al individualizarii judiciare il constituie felul pedepselor prevazute de lege pentru fiecare infractiune si limitele speciale ale acestora.Calauzindu-se dupa gradul de pericol social generic al fiecarui tip particular de infractiune , dupa ecoul si dezaprobarea pe care faptele de acest fel le trezesc in constiinta sociala dupa necesitatiile de aparare imporiva fiecarei categorii de infractiuni, legiuitorul selecteaza din randul pedepseleor ce alcatuiesc cadrul general de sanctiuni acele pedepse, principale si complementare pe care le considera adecvate necesitatilor de combatere a fiecarui tip particular de infractiune si stabileste totodata, pentru fiecare din pedepsele alese un minim si un maxim special. Pedepsele selectate si limitele speciale stbilite reprezinta in conceptia legiutorului reactia represiva corespunzatoare gravitatii tuturor faptelor concrete ce sar putea subsume tipului de infractiune avut in vedere si particularitatiilor tuturo persoanelor ce lear putea savarsi; laolalta ele constitue cadrul legal inauntrul caruia - in absenta unor circumstante agravante sau atenuante - trebuie sa se inscrie toate pedepsele ce se vor aplica pentru infractiunile de acelasi tip, oricare ar fi gradul de pericol social concret al fiecaruia si oricare ar fi periculozitatea fiecarui faptuitor. Cele aratate mai sus sunt valabile si in cazul tentativei pedepsibile.

In alcatuirea cadrului legal al individualizarii judiciare intra, in al treilea rand, efectele recunoscute de lege diferitelor cause de agravare sau de atenuare a pedepsei. Pentru a se realize o cat mai deplina concordanta intre reactiune represiva, pe de o parte, si modificarile pe care le imprima gradul de pericol social al infractiunii si periculozitatii infractorilor anumitor stari, situatii sau imprejurari, pe de alta parte, legiuitorul a identificat, din imensa multiplicitate a cestora, acele stari, situatii sau imprejurari carora le corespunde intodeauna si in acelasi sens, fie un plus, fie un minus de pericol social si lea atribuit prin lege, efecte agravante sau, respective, atenuante asupra tratamentului penal; pe langa aceasta, legiutorul a acordat judecatorilor dreptul de a recunoaste ei insisi caracterul atenuant sau agravant anumitor circumstante - de obicei, cu semnificatie echivoca - si de a adapta pe aceasta baza, in limitele stabilite de lege, tratamentul penal. Legea noastra penala cuprinde astfel un ansamblu de cauze generale de agravare (starea de recidiva postexecutorie; savarsirea infractiunii in mod continuat; circumstantele agravante - legale si judiciare) sau de atenuare (circumstantele atenuante - legale si judiciare).[21]

Cadrul legal al individualizarii judiciare cuprinde de asemenea, efectele atribuite de lege cauzelor generale de modificare a pedepsei, reperzentate de unele forme de pluralitate infractionala: concursul de infractiuni (art. 33 Codul penal), recidiva postcondamnatorie (art. 37 lit. a Cod penal) si pluraritatea intermediara (art 40 Cod penal) nu includem aceste trei forme de pluralitate de infractiuni in categoria cauzelor de agravare a pedepsei, asa cum se procedeaza de obicei in literature juridical penala - care le denumeste si stari de agravare - deoarece dupa parerea noastra caracterizarea mentionata nu corespunde realitatii. Ceea ce, din acest punct de vedere, se impune faptul ca, potrivit reglementarii legale, pedeapsa unica, pentru intreaga pluralitate, se aplica dupa ceinainte sau stabili, pentru fiecare dintre infractiunile componente ale pluralitatii pedepse separate, individuale, indiferent daca ele au ramas sau nu definitive. Potrivit art. 34, 39 si 40 Cod penal prin mecanismul de determninare a cestei pedepse unice - care in lini generale consta in aplicare celei mai grele dintre pedepsele individuale la care facultative, se poate agauga un spor - in nici un caz nu se poate ajunge la o pedeapsa care sa depaseasca totalul pedepselor stabilite pentru infractiunile ce constituie termenii pluralitatii.

Celor de mai sus li se adauga pentru a intregi cadrul legal al individulizarii judiciare, efectele pe care le are, potrivit legii asupra pedepsei concursul de cause modificatoare ale tratamentului penal. Ipotezele ce se pot ivi in practica sunt multiple si diverse. Legea penala reglementeaza in mod general atat ordinea in care trebuie luate in considerare aceste cauze de modificare a pedepsei, cat si consecintele pe care un asemenea concurs le poatre produce asupra pedepsei, determinand totodata limitele pana la care aceasta poate fi sporita sau redusa.

Mijloace de individualizare: criterii de individualizare.

Principiul legalitatii si individualizarea pedepsei impune nu numai ca aceasta sa se infaptuiasca in limitele unui cadru legal, dar si sa se realizeze pri folosirea unor posibilitati si pe baza unor posibilitati, si pe baza unor elemente de apreciere de asemenea determinate prin lege. In consecinta Codul penal prevede si reglementeaza mijloacele de individualizare a pdepsei si tot odata arata care sunt criteriile de care trebuie sa se tina seama la stabilirea pedepsei concrete.

Mijloacele de individualizare constau in diferite posibilitati acordate prin lege judecatorilor in vederea stabilirii acelei pedepse care - prin gen, cuantum si regim de executare - se invedereaza a fi cea mai adecvata fiecarui caz concret. Fiecare mijloc are, deci functional valoarea unei facultati de apreciere conferite de lege judecatorilor. Legea prevede, dupa cum se stie pentru fiecare infractiune una sau doua pedepse principale - alternative - cu un minim si un maxim special precum si una sau mai multe pedepse complimentare.

Criteriile de individualizare sunt acele categorii de date si elemente dupa care instanta de judecata este obligata potrivit legii sa se calauzeasca in activitatea de individualizare judiciara a pedepsei.[22] Individualizarea pedepsei este din punctul de vedere al judecatorului care o efectueaza, un process interio strict personal dar ea nu este totusi un proces arbitrar, subiectiv; din contra, el trebuie sa fie rezultatul unui examen obiectiv al intregului material probatoriu, studiat dupa anumite reguli si criterii precis determinate. In raport cu intinderea sferei lor de incidenta, criteriile de individualizare sunt generale si speciale. Cele dintai trebuie luate in considerare fara exceptie, cu ocazia efectuarii oricarei operatii de individualizare judiciara. Cele de al doilea devin incidente doar la stabilirea sau aplicarea pedepsei in unele cazuri particulare. Criteriile generale de individualizare sunt potrivit art. 72 alin. 1 Codul penal, urmatoarele: a) dispozitiile partii generale a Codului penal; b) limitele de pedeapsa fixate in partea speciala; c) gradul de pericol social al faptei savarsite; d) persoana faptuitorului e) imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala. Enumerarea are caracter limitativ.