TENTATIVA CA FORMA A INFRACTIUNII

TENTATIVA CA FORMA A INFRACTIUNII

Tentativa cuprinde ansamblul actelor de executare efectuate intre momentul terminarii actelor pregatitoare, pe de o parte si momentul producerii rezultatului, pe de alta parte.

Caracterizandu-se printr-o executare neterminata sau prin absenta rezultatului - deci printr-o latura obiectiva incompleta - tentativa este o forma atipica (imperfecta) a infractiunii pe care subiectul si-a propus sa o savarseasca. Ea este insa, o infractiune, pentru ca, desi nedesavarsita din punct de vedere obiectiv, este o fapta incriminata si pedepsita de lege.

Cu privire la tentativa, in teoria dreptului penal, s-a pus problema daca, din moment ce aceasta nu se caracterizeaza printr-o latura obiectiva completa, poate constitui forma a infractiunii.

S-a raspuns afirmativ, aratandu-se ca, atata vreme cat asemenea activitati fizice, nedesavarsite, pun in pericol, desigur intr-un grad mai redus decat fapta consumata, aceeasi valoare sociala, nu exista nici un motiv pentru care ea sa nu fie incriminata si pedepsita .

Tentativa, ca forma atipica a infractiunii, constituie una dintre formele pe care le imbraca activitatea infractionala, in diferitele faze ale desfasurarii sale. Codul penal prevede aceasta forma de infractiune prin dispozitii generale de incriminare si sanctionare a tentativei, cuprinse in articolele 20 si 21 din Codul penal.

Imprejurarea ca tentativa este o forma atipica, nu prezinta, din punct de vedere al calificarii ei ca infractiune, vreo importanta, deoarece existenta unei infractiuni nu este conditionata de existenta formei tipice a acesteia, formele atipice fiind si ele infractiuni, altfel nu ar fi incriminate, ori dupa cum se constata orice fapt incriminat constituie o infractiune[2].

Tentativa nu este o infractiune imperfecta ci ea apare in raport cu fapta penala a carei savarsire s-a urmarit prin efectuarea actelor de executare, ca o forma imperfecta a acestei fapte, deoarece in raport cu aceeasi activitate fizica pot fi mai multe forme ale laturii obiective si fiecare dintre aceste forme poate constitui latura obiectiva a unei forme de infractiune. De altfel, dispozitia din articolul 144 C. pen. prevede ca prin expresia savarsirea unei infractiuni se intelege savarsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa.

Desi in cazul faptelor neconsumate se obisnuieste sa se foloseasca denumirea de forme ale infractiunii, trebuie avuta in vedere existenta unei anumite forme de incriminare, adica un anumit model legal la care sa se raporteze fapta concreta pentru ca aceasta sa poata deveni infractiune.

In momentul in care legiuitorul apreciaza, in functie de realitatile sociale, ca este cazul sa sanctioneze si actele prealabile faptei consumate, el are in vedere in primul rand cadrul legal corespunzator extinderii normei de incriminare din partea speciala a Codului penal si cu privire la fapte necunoscute, prin aceasta legiuitorul avand in vedere si faptele concrete asupra infractiunii care se va infatisa sub acele forme pe care le impune cadrul legal.