PROCEDURA INSOLVENTEI REGLEMENTATA PRIN LEGEA NR. 64/1995

PROCEDURA INSOLVENTEI REGLEMENTATA PRIN LEGEA NR. 64/1995

1 Trasaturi specifice

Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii si lichidarii judiciare[1]a reprezentat prima reforma majora a procedurii insolventei comerciantilor care se remarca prin urmatoarele trasaturi specifice:

a. Spre deosebire de Codul comercial de la 1887, de inspiratie italiana, care a reglementat o singura procedura - falimentul, Legea nr.64/1995, de inspiratie preponderant americana, reglementeaza doua forme:

I - redresarea, cu aceleasi active sau cu vanzarea unora dintre active si

II - falimentul, in aceasta ordine de prioritate (art.2).

Desi era reglementata o procedura unica deoarece regulile erau comune pentru fiecare din partile componente si se urmarea aceeasi finalitate, plata datoriilor debitorului aflat in incetare de plati si reglarea raporturilor juridice cu creditorii, precum si clarificarea situatiei juridice a debitorului falit, asigurandu-se totodata siguranta circuitului economic, procedura era segmentata in doua componente ce difereau prin caile prin care se ajungea la finalitatea dorita[2]:

- se avea in vedere situatia in care debitorul reintra in circuitul normal al activitatii economice - reorganizarea judiciara si

- situatia cand debitorul nu mai poate reveni si este necesar socialmente sa dispara din viata economica, protejandu-se pe cat era posibil ceilalti comercianti - situatie in care debitorul intra in faliment, adica intr-un proces de lichidare fortata, realizata in interesul si numai in interesul creditorilor.

Cele doua componente se excludeau insa reciproc pentru ca priveau situatii diferite; totdeauna era prioritara procedura reorganizarii iar optiunea pentru una sau alta din componentele procedurale oferite de sistem apartinea exclusiv creditorilor, ei fiind nemijlocit interesati de variantele care ii satisfaceau in conditiile cele mai bune[3].

b. Diferit de procedura falimentului reglementata de Codul comercial, procedura insolventei reglementata de legea nr.64/1995 se aplica nu numai comerciantilor si nu numai pentru datoriile lor comerciale ci se aplica si unora dintre necomercianti si putea fi deschisa pentru orice fel de datorii .

c. Procedura falimentului era condusa de judecatorul-sindic si nu de creditori . Ramanea astfel nerezolvata una din problemele evidentiate in critica vechii reglementari: magistratul nu este pregatit suficient pentru rezolvarea problematicii economice pe care o presupune conducerea unei afaceri. Mai mult, diminuare rolului creditorilor, cu toate ca problemele care se cereau a fi rezolvate sunt preponderant economice, excedand calificarii magistratului, era contrara principiului 11 al Bancii Mondiale[4].

d. In conceptia Legii nr. 64/1995, esenta insolventei era insuficienta vadita a lichiditatii debitorului, in deplin acord cu principiul 9 al Bancii Mondiale.

e. Participantii la procedura erau grupati in doua categorii: (I) organele care aplica procedura; (II) partile interesate. Organele care aplica procedura sunt reprezentate de instantele judecatoresti, magistrati si de practicienii in reorganizare si lichidare; persoanele interesate sunt creditorii si tertii interesati.

f. Tribunalul sediului debitorului, prin judecatorul-sindic (art.6) exercita competenta exclusiva de prima instanta pentru toate problemele litigioase existente intre parti. Instanta competenta sa judece recursul impotriva hotararilor judecatorului-sindic era curtea de apel (art.8).

g. Administratorul (in procedura de redresare) si lichidatorul (in procedura de faliment) erau considerati practicieni in insolventa si fac parte din UNPRL[5] (O.G.nr.79/1999) . Administratorul si lichidatorul detineau un rol esential in procedura. Calificarea lor manageriala complexa, impreuna cu probitatea lor morala, constituiau in conceptia legiuitorului cheia succesului.

h. Creditorii participau la procedura atat individual cat si prin adunarea creditorilor si comitetul creditorilor. Cea mai importanta prerogativa a adunarii creditorilor era votarea planului. Comitetul creditorilor avea ca atributie de substanta introducerea actiunilor pentru anularea unor acte juridice frauduloase ale debitorului(art.14-18).

i. Asociatii/actionarii/membrii debitorului participau in procedura atat individual (cand sunt si creditori)cat si colectiv, in forma adunarii generale, dar se exprima prin reprezentant (art.19-22). Practica a demonstrat ca utilitatea acestei participari a fost indoielnica si, in orice caz, redusa, dar s-a observat fara putinta de tagada, ca s-a prejudiciat celeritatea din aceste cauze.

j. Debitorul participa la procedura atat prin organele sale reprezentative statutare, cat si prin adunarea generala mentionata mai sus. Aceasta dedublare artificiala risca sa genereze un conflict de interese si totodata putea bloca procedura pe cale incidentala si a contestatiilor.

k.- procedura putea fi deschisa numai la cererea debitorului sau a creditorului. Calitatea de debitor o avea numai entitatile enumerate limitative in alin.(1) al art.1 . Orice creditor putea cere deschiderea procedurii, pentru orice creanta, daca cuantumul acesteia se incadra in plafoanele minime prevazute de art. 36 iar debitorul se afla in incapacitatea vadita de a acoperi datoria certa, lichida si exigibila cu fondurile banesti disponibile. Incapacitatea de plata vadita era prezumata atunci cand debitorul nu platise datoria fata de unul sau mai multi creditori, care nu cerusera plata, nici dupa ce au trecut mai mult de 30 de zile de la scadenta. Insolventa era iminenta atunci cand era rational previzibil ca debitorul nu ar putea plati la scadenta datoriile exigibile cu fondurile banesti disponibile.

l. Toti participantii aveau dreptul sa propuna un plan. Dupa ce s-a realizat publicitatea planului, judecatorul-sindic il admitea in principiu, daca acesta continea toate informatiile si denota sanse obiective de realizare. Urma votul in adunarea creditorilor. Confirmarea planului de catre judecatorul - sindic era posibila numai daca erau prezente cumulativ trei conditii :

- cel putin trei dintre categoriile de creante erau considerate (efectiv sau prezumat) ca accepta planul, cu conditia ca minimum una dintre ele sa fie defavorizata;

- fiecare categorie defavorizata care a respins planul era supusa unui tratament corect si echitabil prin plan ;

- fiecare creanta apartinand titularilor care au respins planul ar fi fost supusa unui tratament corect si echitabil prin plan

Un plan care, invingand toate obstacolele, ar fi fost confirmat, producea doua efecte principale :

- redimensionarea creantelor conform prevederilor planului;

- pentru executarea silita a acestor creante, titlul executoriu era sentinta care a confirmat planul.

Pe durata prevazuta in planul confirmat, debitorul isi asuma administrarea averii, sub supravegherea administratorului. Actionarii/asociatii/membrii nu puteau interveni in conducerea afacerii debitorului - persoana juridica.

Furnizorii de utilitati nu aveau voie sa schimbe ori sa intrerupa aceste servicii, dar puteau cere ca debitorul sa consemneze o cautiune corespunzatoare. Daca debitorul nu se conforma planului sau daca lucra in pierdere, administratorul si alte entitati interesate puteau cere judecatorului-sindic sa dispuna intrarea in procedura de faliment. Trimestrial, administratorul prezenta creditorilor si judecatorului -sindic rapoarte privind situatia financiara a debitorului si situatia cheltuielilor.

m. Inchiderea procedurii era reglementata in art.132-136 si avea ca principale efecte : descarcarea debitorului de obligatiile avute anterior intrarii in faliment si descarcarea de raspundere a organelor care au aplicat procedura[9].

2. Modificari aduse Legii nr. 64/1995

Legea nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice[10] a contribuit la ameliorarea textului Legii nr. 64/1995 sub mai multe aspecte dintre care doua se remarca :

a fost inlocuita notiunea de "lichidare judiciara" cu cea de faliment, reformulandu-se scopul legii: plata pasivului debitorului in incetare de plati fie prin reorganizare intreprinderii si activitatii acestuia, fie prin faliment

s-a restituit judecatorului sindic statutul de magistrat, urmand ca in numele tribunalului sa detina competenta generala si exclusive asupra intregii proceduri.

OG nr. 38/2002[11] si Legea nr. 82/2003 aduc o serie de schimbari si inovari in domeniu, modificari ce reprezinta o noua reforma legislativa. Acestea au meritul de a determina mai precis categoriile de comercianti fata de care se aplica procedura si de a consacra termenul de insolventa, care se raporteaza apoi la toate categoriile de obligatii ale comerciantului. Desi se reglementeaza mai amanuntit o serie de masuri si conditii, procedura ramane lenta, indelungata si nejustificat de complicata.

O noua reforma a fost realizata prin Legea nr. 149/2004[13] in vigoare la data publicarii si cu aplicare imediata, care aduce 122 de modificari la 130 de articole si amendamente ale altor acte normative conexe cu scopul de a reduce din neajunsurile procedurii si de remedia unele greseli de exprimare.