Principiile sistemului Conventiei Europene a Drepturilor Omului

Principiile sistemului Conventiei Europene a Drepturilor Omului

Principiile directoare ale sistemului european de protectie a drepturilor omului se divid in doua categorii: principii rezultate din economia Conventiei, sau principii conventionale si principii rezultate din jurisprudenta Curtii, sau principii jurisprudentiale.

§1. Principiile conventionale

1.1. Principiul solidaritatii

Caracterul obiectiv al sistemului CEDO transcende interesele statelor si sta la baza solidaritatii in garantarea drepturilor omului de catre acestea, atat in privinta beneficiului sau existentei drepturilor, cat si a exercitiului acestora.

- non-reciprocitatea este specifica documentelor ce ocrotesc drepturile omului. Conform Conventiei de la Viena din 23 mai 1969 asupra dreptului tratatelor, violarea, chiar substantiala, de catre un stat parte a unei conventii privind drepturile omului, nu da dreptul celorlalte state parti sa puna capat tratatului sau sa-i suspende aplicarea. Regimul juridic al CEDO, ca si cel al conventiilor similare, se distinge, astfel, de cel al dreptului general al tratatelor.

aplicabilitatea directa a Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Aplicabilitatea directa in dreptul intern al statelor, presupune ca norma internationala nu necesita, pentru a fi aplicata, sa fie introdusa in ordinea interna printr-o dispozitie speciala. De asemenea, aplicabilitatea directa presupune ca norma in cauza sa fie suficient de precisa, atat in ceea ce priveste forma, cat si obiectul sau, pentru a fi aplicata in ordinea interna fara masuri suplimentare de executare.

1.2. Principiul suveranitatii

A. Protectia suveranitatii statelor prin nuantarea obligatiilor acestora

Nuantarea obligatiilor statelor se poate realiza prin intermediul rezervelor si dispozitiilor facultative, care confera Conventiei un camp de aplicare cu o "geometrie variabila": nu toate statele parti sunt angajate in acelasi fel.

B. Protectia suveranitatii prin asigurarea respectarii intereselor statelor

Conventia Europeana recunoaste "un spatiu de libertate" statelor, prevazand ca anumite drepturi pot suferi limitari (restrangeri sau derogari). Aceste drepturi mai sunt numite drepturi conditionale. Astfel, Conventia stabileste, prin art. 15 § 2, o ierarhie formala a drepturilor, distingand intre drepturile intangibile si drepturile conditionale.

Drepturile intangibile sunt cele carora statele parti nu le pot aduce atingere: de ele beneficiaza orice persoana, oriunde si in orice circumstante. Aceste drepturi sunt in numar de cinci: dreptul la viata (art. 2), dreptul de a nu fi supus torturii si altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante (art. 3), dreptul de a nu fi supus sclaviei (art. 4), dreptul la neretroactivitatea legii penale (art.7), regula non bis in idem sau dreptul de a nu fi judecat de doua ori pentru aceeasi fapta (art. 4 al Protocolului nr. 7). Aceste drepturi individuale, relative la integritatea fizica si psihica a persoanei si la libertatea acesteia, formeaza asa-numitul standard minim al dreptului european al drepturilor omului.

Un aspect important al protectiei suveranitatii statelor il constituie clauza de derogare. Astfel, art. 15 §1 CEDO autorizeaza statul parte sa suspende beneficiul si exercitiul drepturilor in caz de razboi sau de pericol public exceptional.

§2. Principiile jurisprudentiale ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului

Cele doua mari principii jurisprudentiale ale sistemului CEDO sunt efectivitatea si subsidiaritatea.

2.1. Principiul efectivitatii dispozitiilor Conventiei

Acest principiu are doua dimensiuni principale:

- existenta unor obligatii pozitive in sarcina statelor parti in scopul aplicarii eficiente a Conventiei;

- existenta efectului util al dispozitiilor Conventiei, materializat la nivel jurisprudential prin identificarea unor notiuni autonome sau a unor semnificatii autonome potrivit Conventiei si jurisprudentei Curtii, precum si prin aplicarea autonoma a unor dispozitii ale Conventiei.

2.2. Principiul subsidiaritatii mecanismului Conventiei

Mecanismul de protectie a drepturilor prevazut de Conventie are un caracter subsidiar in raport cu sistemele nationale de garantare a drepturilor omului. Curtea a exprimat acest principiu in cauza Handyside c/ Regatului Unit. Principiul subsidiaritatii implica recunoasterea autonomiei autoritatilor nationale in aplicarea Conventiei si sta la baza teoriei "marjei de apreciere".

A. Autoritatile nationale se bucura de autonomie in aplicarea Conventiei

In aplicarea principiului subsidiaritatii, Curtea europeana a recunoscut autoritatilor nationale libertatea de alegere a masurilor de punere in practica a obligatiilor asumate prin Conventie. Controlul exercitat de Curte nu se refera decat la conformitatea acestor masuri cu Conventia.

Astfel, Curtea refuza sa se erijeze in legislator si sa edicteze norme generale ce stabilesc comportamentul statelor.

B. Autoritatile nationale dispun de o marja de apreciere variabila in aplicarea Conventiei

Din caracterul subsidiar al sistemului european de protectie a drepturilor omului, Curtea a dedus o consecinta nescrisa in Conventie: statele dispun de o anumita marja de apreciere in aplicarea CEDO. Teoria marjei de apreciere confera statelor o putere discretionara in aplicarea limitarilor drepturilor protejate. Ea stabileste intinderea acestei puteri discretionare si, pe cale de consecinta, intinderea controlului exercitat de Curte asupra acestor masuri limitative.

Doctrina marjei de apreciere a aparut din jurisprudenta Curtii Europene, ca o necesitate atat functionala, cat si ideologica, in procesul de interpretare si aplicare a Conventiei de catre aceasta instanta. Ea este considerata un instrument de "auto-limitare judiciara" a Curtii, avand un rol esential in interpretarea Conventiei de catre aceasta. Marja de apreciere semnifica, in principal, ca statelor li se permite un anumit grad de discretie, supusa totusi supravegherii instantei europene, atunci cand iau masuri legislative, administrative sau judiciare in aplicarea vreunei dispozitii a Conventiei.

Doctrina a fost formulata si dezvoltata dupa pronuntarea hotararii Curtii Europene in cauza Handyside c/ Regatului Unit (1976). Curtea a mai aratat ca marja de apreciere nu inseamna ca supravegherea Curtii este limitata la a stabili daca un stat si-a exercitat discretia rezonabil, cu atentie si buna-credinta. Chiar un Stat Contractant care actioneaza astfel ramane supus controlului Curtii in ceea ce priveste compatibilitatea actelor sale cu angajamentele asumate in virtutea Conventiei.

Intrebari si cerinte pentru autoevaluare

1. Aratati care sunt modurile de protectie a suveranitatii statelor in sistemul CEDO.

2. Prezentati unele cazuri de aplicare a doctrinei marjei de apreciere de catre Curtea EDO.

3. Ce inseamna efect util al CEDO?

4. Ce inseamna obligatii pozitive ale statelor?

5. Ce sunt rezervele si dispozitiile facultative?

Bibliografie

Bianca SELEJAN-GUTAN.- Sistemul jurisdictional european de protectie a drepturilor omului. Curs universitar. Sibiu: Editura Universitatii "Lucian Blaga", 2003

Bianca SELEJAN-GUTAN.- Protectia europeana a drepturilor omului. Bucuresti: Editura All Beck, 2004