Raspunderea civila speciala in dreptul mediului

Raspunderea civila speciala in dreptul mediului

Raspunderea pentru pagube nucleare, raspunderea pentru produsele defectuoase calitativ, raspunderea pentru pagubele aduse vanatului.

1.In privinta raspunderii pentru daune nucleare aceasta este reglementata de Legea nr. 703/2001 potrivit careia prin daune nucleare se intelege:

1. orice deces sau ranire

2. orice pierdere sau deteriorare de bunuri

3. orice pierdere economica care rezulta din asemenea daune

4. costul masurilor de refacere a mediului deteriorat ca urmare a producerii unui accident sau incident nuclear

5. orice pierdere a veniturilor care deriva dintr-un deces economic fata de orice utilizare a mediului, datorita deteriorarii sale

6. orice alta dauna economica alta decat cea cauzata de deteriorarea mediului daca e admisa de legislatia privind raspunderea civila a instantei competente

Prin accident nuclear se intelege orice fapta sau succesiune de fapte care avand acceasi origine cauzeaza o dauna nucleara care consta in vatamari aduse sanatatii omului, cauzare a mortii, vatamari si pierderi pentru flora si fauna si pentru bunuri materiale.

Prin incident nuclear se intelege acel eveniment nuclear produs in interiorul instalatiilor care afecteaza indeosebi personalul expus profesional.

Raspunderea pentru daunele produse de accidente nucleare revine operatorului instalatiei nucleare. Acesta e obligat sa incheie o asigurare sau sa constituie orice alta garantie financiara pentru a putea repara prejudiciul pe care il poate produce. Daca la producerea daunei nucleare au contribuit in acelasi timp instalatiile apartinand mai multor operatori si nu se poate stabili cu certitudine contributia fiecaruia la producerea daunei, operatorii raspund solidar si integral.

Daca mai multe instalatii nucleare apartinand aceluiasi operator sunt implicate intr-un accident nuclear, operatorul raspunde pentru fiecare instalatie implicata pana la concurenta cuantumului care ii este aplicabil in conditiile prevazute de lege.

Daca dauna nucleara este rezultatul direct si nemijlocit al unui act de terorism din domeniul nuclear raspunde statul despagubirile urmand a fi suportate de catre acesta din fondurile publice.

Operatorul instalatiei nucleare este exonerat de raspundere daca producerea accidentului nuclear este rezultatul unor acte de conflict armat, razboi civil sau insurectie armata ori a unui fenomen natural catastrofal. El poate fi exonerat de raspundere daca dovedeste ca accidentul s-a produs din culpa grava a victimei care a actionat gresit sau a omis sa actioneze.

Raspunderea civila a operatorului este acoperita printr-un contract de asigurare sau o garantie financiara incheiate in conditiile prevazute de legea 703/2001 si a legislatiei care o completeaza.

Valoarea contractului de asigurare sau garantie financiara este stabilita pana la concurenta sumei de 300 mil USD echivalent in lei pentru fiecare instalatie nucleara care apartine aceluiasi operator. In limita sumei platite victimelor cu titlu de despagubire operatorul are actiune de regres in urmatoarele situatii:

1. atunci cand un asemenea drept a fost expres prevazut intr-un contract scris;

2. atunci cand accidentul nuclear este rezultatul unei actiuni sau omisiuni savarsite cu intentia de a cauza o dauna nucleara.

Se prevede dreptul la actiunea in regres si pentru stat in vederea recuperarii sumei platite ca despagubiri din fonduri publice.

Dreptul la actiune in obtinerea despagubirii pentru paguba nucleara se prescrie in termen de 10 ani de la data producerii accidentului nuclear si a cunoasterii persoanelor responsabile.

Pentru ca efectele accidentelor nucleare sunt nelimitate in timp si practic necunoscute legiuitorul a creat o exceptie de la termenul de prescriptie de 10 ani prevazand posibilitatea pentru victima care a obtinut deja o despagubire in cadrul termenului de prescriptie de 10 ani sa poata introduce o noua actiune inauntrul sau dincolo de termenul de 10 ani daca prejudiciul initial s-a marit sau au aparut prejudicii noi cu singura obligatie de a dovedi ca acestea se datoreaza aceluiasi accident pentru care a fost deja despagubita.

2.Raspunderea civila delictuala pentru produsele defecte

Legea 240/2004

Potrivit acestei reglementari prin producator se intelege:

1.fabricantul unui produs finit, producatorul oricarei materii prime sau fabricantul unei parti din produsul finit;

2.orice persoana care aplica pe produs numele sau, marca de comert sau un alt semn distinctiv;

3. orice persoana care importa un produs in vederea realizarii unei operatiuni ulterioare de vanzare, inchiriere, leasing sau orice alta forma de distributie a produsului..

Prin paguba se intelege prejudiciul cauzat prin moartea sau vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii unei persoane.

Prin produs se intelege orice obiect mobil, chiar daca e incorporat intr-un alt bun mobil sau imobil, inclusiv energia electrica.

Produsul e considerat cu defecte daca nu ofera siguranta la care persoana este indreptatita sa se astepte, tinand seama de toate circumstantele, inclusiv modul de prezentare a produselor si utilizarea previzibila la punerea lui in circulatie.

Raspunderea producatorului este obiectiva, dar se diferentiaza de cea de drept comun printr-o serie de particularitati:

1. el raspunde atat pentru prejudiciul actual cat si pentru cel viitor cauzat de produsul defect

2. producatorul raspunde si in situatia in care paguba e rezultatul cumulat al defectului produsului cu actiunea sau omisiunea din partea unui tert. In aceasta situatie raspunderea sa va fi limitata de instanta competenta tinand cont de culpa fiecaruia la producerea pagubei.

3. daca paguba este rezultatul faptelor mai multor persoane, ei raspund solidar

Fundamentul raspunderii este prezumtia de raspundere.

Producatorul e exonerat de raspundere daca dovedeste existenta uneia din situatiile:

a) nu este el cel care a pus produsul in circulatie

b) defectul care a generat paguba nu a existat la data la care produsul a fost pus in circulatie sau a aparut ulterior punerii lui in circulatie din cauze care nu-i pot fi imputate producatorului

c) produsul nu a fost fabricat pentru a fi comercializat sau pentru orice alta forma de distribuire

d) defectul se datoreaza respectarii unor conditii obligatorii impuse de reglementarile emise de autoritatile publice competente.

e) nivelul cunostintelor stiintifice si tehnice la momentul punerii in circulatie a produsului nu i-au permis producatorului depistarea existentei defectului

f) defectul se datoreaza nerespectarii de catre consumator a instructiunilor de utilizare care insotesc produsul.

Raspunderea producatorului poate fi limitata sau inlaturata de instanta competenta in cazul in care paguba este cauzata atat de defectul produsului cat si de culpa persoanei vatamate sau a altei persoane pentru care acesta este tinut sa raspunda.

Dreptul la actiunea in repararea pagubei se prescrie in termenul general de 3 ani care incepe sa curga de la data la care reclamantul a avut sau trebuia sa aiba cunostinta de existenta pagubei, a defectelor si de identitatea producatorului insa nu mai tarziu de 10 ani de la data la care producatorul a pus produsul in circulatie, cu conditia ca paguba sa se produca in cadrul acestui termen.

Raspunderea reglementata de legea 407/2006 privind protectia fondului sinergetic: pentru daunele produse de vanatul din speciile special protejate raspunde autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura in masura in care victima dovedeste ca in timp ea a luat toate masurile pentru evitarea producerii unor astfel de pagube autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura nu si-a indeplinit obligatiile ce-i revin in acest domeniu.

Raspunderea contraventionala in dreptul mediului

Sanctiunile contraventionale pot fi :

1. principale: avertismentul, amenda contraventionala, obligarea contravenientului la prestarea unor activitati in folosul comunitatii

2. complementare: confiscarea bunului destinat folosintei rezultate din contraventie, suspendarea sau anularea avizului, acordului sau autorizatiei de exercitare a activitatii, inchiderea unitatii, blocarea contului bancar, suspendarea activitatii agentului economic, retragerea avizului sau licentei date pentru desfasurarea unei anumite activitati.

In dreptul mediului avand in vedere importanta obiectului, se considera aceasta incalcare ca fiind incalcare ecologica iar sanctiunile sunt sanctiunile specifice de drept al mediului care atrag atat raspunderea persoanei fizice romane sau straine cat si a persoanei juridice romane sau straine.

Pentru incalcarea normelor de protectie a mediului si a obligatiilor juridice ce decurg din raporturile de dreptul mediului, prin fapte al caror pericol social nu le configureaza caracterul de infractiuni, se angajeaza raspunderea contraventionala.

Legea protectiei mediului OUG nr. 195/2005 prevede contraventii de la normele privind:

- regimul actelor de reglementare;

- regimul juridic al substantelor chimice periculoase si al deseurilor de orice fel;

- regimul substantelor de uz fitosanitar si al ingrasamintelor chimice, al activitatilor nucleare, al organismelor modificate genetic;

-regulile privind protectia atmosferei, a apei si a ecosistemelor acvatice, a solului si ecosistemelor terestre, de la protectia asezarilor umane si a sanatatii oamenilor.

-regimul activitatilor care se desfasoara in localitati si altele

Prevederile Legii mediului in materia contraventiilor se completeaza cu cele din legile speciale: Legea protectiei atmosferei, a apei, a solului, a regimului substantelor chimice si deseurilor.

O problema care se pune in legatura cu raspunderea contraventionala este legata de modul de aplicare a dispozitiilor art. 13 si 14 din OUG privind raspunderea contraventionala cu privire la aplicarea termenului de prescriptie si a prescriptiei in general, care inlatura raspunderea contraventionala cu cele 2 aspecte ale sale: prescriptia aplicarii sanctiunii (art. 13) si prescriptia executarii sanctiunii (art. 14).

OUG nr. 2/2001 privind raspunderea contraventionala, prevede termenul de prescriptie de 6 luni care incepe sa curga de la data savarsirii faptei sau in cazul contraventiilor continue de la data constatarii faptelor.

In dreptul mediului prescriptia termenului de aplicare a sanctiunii este de 30 de zile de la data la care agentul constatator a constatat abaterea contraventionala si persoana vinovata. In ceea ce priveste prescriptia executarii sanctiunii contraventiei nici legea protectiei mediului si nici legile speciale care o completeaza nu prevad niciun termen de prescriptie. S-ar putea crede ca s-a creat o exceptie de la prevederile legii dar in realitate neprevederea unui astfel de termen face posibila aplicarea termenului prevazut de OG 2/2001.

Raspunderea penala

Se inscrie in principiile raspunderii infractiunii, specificul angajarii ei cu privire la protectia mediului fiind determinata de natura obiectului ocrotit de lege a carui atingere adusa printr-o abatere savarsita cu vinovatie de un pericol social deosebit si care intruneste conditiile infractiunii.

Pornind de la particularitatile elementelor lor constitutive, infractiunile ecologice pot fi clasificate:

1. din punct de vedere al subiectelor:

a) infractiuni cu subiect simplu

b) infractiuni cu subiect calificat atunci cand agentul infractor a avut o anumita calitate privind protectia mediului sau anumite obligatii speciale in acest domeniu pe care le-a incalcat printr-o fapta care intruneste elementele unei infractiuni

2. din punct de vedere al laturii subiective - infractiunile pot fi savarsite cu intentie dar si din culpa

3. din punct de vedere al laturii obiective - infractiuni ecologice (marea majoritate) ce au la origine actiuni poluante ; 

- infractiuni ecologice ce au la origine si actiuni nepoluante care intrunesc caracteristicile infractiunii.

4. din punct de vedere al obiectului infractiunea ecologica se subclasifica in infractiuni la adresa componentelor biotice ale mediului si infractiuni la adresa componentelor abiotice ale mediului.

Infractiunile ecologice le intalnim OUG nr. 195/2005 si in reglementarile cu caracter special. Codul penal viitor cuprinde un capitol "Infractiuni ecologice" care nu inglobeaza insa toate infractiunile ecologice sub acest titlu, unele regasindu-se si in alte capitole. Aceste infractiuni sunt:

1. detinerea, portul, confectionarea, transportarea precum si orice operatiune privind circulatia armelor si a munitiilor fara drept

2. primirea, detinerea, folosirea, transportarea sau deturnarea materialelor nucleare precum si a oricaror materiale radioactive fara drept.

3. producerea, experimentarea, prelucrarea, detinerea, transportarea de materiale explozive sau orice alta operatiune cu acestea fara drept

4. efectuarea oricaror operatiuni de import de deseuri sau reziduri de orice natura precum si introducerea acestora in tara cu incalcarea dispozitiilor legale(art 302²)

5. infectarea cu orice mijloace a surselor sau retelelor de apa daca e daunatoare sanatatii oamenilor, animalelor sau plantelor(art. 311)

6. producerea, detinerea sau orice alta operatiune privind produsele ori substantele stupefiante; cultivarea in scop de prelucrare a plantelor care contin astfel de substante, precum si experimentarea produselor ori a substantelor toxice fara drept(art. 312)

7. prepararea de alimente si bauturi falsificate, alterate sau interzise consumului, expunerea spre vanzare a unor astfel de alimente sau bauturi cunoscand ca sunt falsificate sau alterate

8. primirea, detinerea, cedarea, instrainarea, transportarea sau deturnarea materialelor nucleare, precum si orice alta operatiune privind circulatia acestora fara drept

Prevederile Codului penal sunt completate de cele cuprinse in legea protectiei mediului precum si in reglemntarile speciale care o completeaza.

Particularitatile elementelor raspunderii materiale a statelor

Raspunderea materiala a statelor e o forma a raspunderii civile delictuale extrapolata pe plan international (au un element de extraneitate).

In ceea ce priveste raspunderea in dreptul mediului, ca si in dreptul international, fapta cauzatoare de prejudicii poate fi atat licita cat si ilicita. Atunci cand fapta este ilicita ea consta din incalcarea culpabila a unei obligatii internationale ce-i revine statului cu urmatoarele precizari: obligatia incalcata sa fie juridica si sa fie in vigoare la data incalcarii ei.

In doctrina internationala s-a pus problema daca exista o obligatie generala a statelor cu caracter universal de a nu aduce prejudicii mediului inconjurator care o data incalcata sa dea nastere la raspunderea materiala. S-a aratat ca o asemenea obligatie exista, ea fiind prevazuta in mai multe norme cu caracter universal: in principiul 21 al Declaratiei de la Stockholm, care prevede ca statele sunt obligate ca prin activitatea desfasurata in limitele teritoriului sau in limitele jurisdictiei lor sa nu produca pagube mediului altor state sau in zone care nu apartin unei jurisdictii; art. 30Carta drepturilor si indatoririlor economice ale statelor; art. 192 Conventia de la Montego Bay asupra dreptului marii, in art. 70 dinn Carta Africana a drepturilor omului si ale popoarelor si alte asemenea documente.

In functie de obiectul obligatiei incalcate, Curtea Internationala de Justitie a clasificat aceste fapte in crime si delicte internationale. Aceste definitii au fost preluate si de Comisia de Drept International care a definit crima internationala ca fiind incalcarea de catre un stat a unei obligatii internationale atat de esentiala pentru protectia unor interese fundamentale ale comunitatii internationale incat violarea ei este recunoscuta drept crima de aceasta comunitate in ansamblul ei. Astfel de crime sunt: agresiunea, instaurarea si mentinerea cu forta a dominatiei coloniale, poluarea masiva a aerului si a marilor si oceanelor, sclavia, genocidul si aparthaidul. Toate celelate fapte in afara celor mentionate sunt considerate delicte internationale, raspunderea fiind diferita.

In dreptul international sunt recunoscute drept cauze care inlatura caracterul ilicit al faptei :

1. consimtamantul dat in mod valabil de un stat pentru comiterea de catre un alt stat a unui fapt determinat care nu e in conformitate cu obligatiile acestuia din urma fata de primul stat

2. forta majora, legitima aparare si starea de necesitate

Starea de necesitate nu poate fi invocata in urmatoarele cazuri:

a) atunci cand obligatia internationala careia nu i se conformeaza comportamentul statului decurge dintr-o norma imperativa de drpet international al mediului;

b) daca tratatul sau conventia incheiata de stat exclude expres posibilitatea invocarii starii de necesitate in privinta nerespectarii obligatiei asumate;

c) cand insusi statul in cauza a contribuit la producerea starii de necesitate.

Prejudiciul: -este o dauna ecologica,

- nu se aplica principiile repararii prejudiciului in natura,

- trebuie sa fie cert si actual (se considera actual si prejudiciul viitor).

Legatura de cauzalitate trebuie dovedita si si pe plan international este si mai greu datorita caracterului difuz al poluantilor, al modurilor diferite de a a actiona si a complexitatii efectelor produse.

Exista raspundere subiectiva bazata pe culpa si este prevazuta in putine documente internationale datorita dificultatii de dovedire a culpei, statele evitand sa prevada prin acord aceasta forma de raspundere.

Formele raspunderii materiale a statelor:

1. raspunderea subiectiva - este prevazuta in putine documente internationale si documente ce apartin dreptului spatial. Astfel, in Tratatul din 1967 de la Moscova privind principiile care guverneaza activitatea statelor in spatiile extra-atmosferice, pe luna sau corpurile ceresti, se prevede raspunderea subiectiva pentru daunele produse de un obiect spatial unui alt obiect spatial lansat de un alt stat oriunde in afara de suprafata pamantului. Acelasi document prevede si raspunderea obiectiva pentru pagubele produse de obiectul spatial pe suprafata Pamantului.

2. raspunderea obiectiva e consacrata expres in domeniul pagubelor nucleare dar si in alte documente internationale care se refera la protectia anumitor factori de mediu. In materie nucleara este consacrata in Conventia de la Paris din 1960 privind raspunderea civila in domeniul energiei nucleare si in Conventia de la Viena din 1963 privind raspunderea civila pentru daune nucleare. Ambele conventii prevad ca exploatantul instalatiei nucleare raspunde obiectiv in afara oricarei culpe pentru dauna nucleara produsa de instalatia sa, de materia prima nucleara sau de deseurile radioactive rezultate, dauna care consta in vatamarea sanatatii oamenilor, cauzarea mortii, producerea de pagube bunurilor materiale.

Raspundrea exploatantului este limitata de un plafon maximal care e evaluat in prezent la 800 milioane de USD, pentru fiecare accident nuclear. Daca la cauzarea daunelor nucleare au contribuit instalatiile nucleare apartinand unor exploatanti diferiti si nu se poate stabili contributia fiecaruia, raspunderea lor e solidara. Dreptul la actiune in repararea pagubei nucleare se prescrie in termen de 10 ani care incep sa curga de la data cand victima a cunoscut paguba nucleara si exploatantul responsabil.

Prin derogare de la acest termen in cazul in care dupa ce s-a obtinut o despagubire victima sufera un prejudiciu nou sau prejudiciul initial se mareste, actiunea in despagubire poate fi intentata si dincolo de termenul de 10 ani cu conditia ca prejudiciul comun sau marirea celui initial sa se datoreze aceluiasi accident pentru care victima a fost deja despagubita.

Conventia de la Bruxelles din 1962 prevede ca exploatantul navei cu propulsie nucleara raspunde pentru dauna nucleara produsa de accidentul nuclear la care a contribuit combustibilul nuclear sau deseurile radioctive ale navei. La alegerea reclamantului, actiunea in obtinerea despagubirilor poate fi intentata fie la tribunalul statului care a emis licenta fie la tribunalul statului pe al carui teritoriu s-a produs paguba nucleara. Hotararea definitiva pronuntata de un tribunal competent este recunoscuta pe teritoriul oricarui stat in afara de cazul cand aceasta a fost obtinuta fraudulos sau exploatantului nu i s-a dat posibilitatea de a se apara.

Cauzele exoneratoare de raspundere sunt actele de conflict armat, de razboi, actele de terorism nuclear si fenomenele nucleare catastrofale.

Raspunderea pentru daune aduse patrimoniului comun al umanitatii

Bunurile ce apartin patrimoniului comun al umanitatii sunt:

spatiul extraatmosferic si corpurile ceresti

Antarctica

Marea libera (si cel din oceanele aflate dincolo de limitele jurisdictiei nationale)

Aceasta raspundere are caracter obiectiv, nu trebuie dovedita culpa si isi are izvorul mai intai in documente cu vocatie universala: Tratatul privind Antarctica., Conventia asupra marii libere de la Geneva 1958, Conventia de la Montego Bay si intr-o serie de documente bi si multilaterale, Tratatul de la Moscova din 1967 privind explorarea si exploatarea spatiului atmosferic , Tratatul privind interzicerea experimentelor cu arme nucleare in atmosfera si sub apa si alte asemenea documente cu exceptia unor Conventii din domeniul spatiului care consacra raspunderea subiectiva a statelor.

Raspunderea pentru crime si delicte internationale

Vezi def crimei internationale si exemple de crime internationale

Delictul international de poluare consta in incalcarea obligatiilor de a nu savarsi o poluare chiar redusa a mediului sau a componentelor acestuia. Deosebirea dintre cele 2 categorii de raspundere:

1. in primul rand raspunderea pentru crime e penala

2. raspunderea pentru delicte se aseamana cu raspunderea contraventionala din dreptul intern

3. in ambele situatii insa exista si raspunderea materiala a statelor atunci cand se produce prejudiciul.

Asta nu a mai predat l cursul l care am fost eu dar poate trebuie..

Particularitatile poluarii radioactive

Inainte de a fi descoperit radiatiile artificiale, omul mai este supus radiatiilor naturale provenind de la Soare si galaxii indepartate, de la apa marilor si oceanelor si din atmosfera la care s-a adaptat.

Radiatia artificiala isi are originea in laboratoarele de Raze X, folosite in laboratoare si spitale, in depunerile radioactive rezultate din experientele nucleare si din emanatiile radioactive produse in procesul de extractie si prelucrare a minereurilor radioactive.

Pericolul radioactivitatii nu a fost practic cunoscut pana la explozia primei bombe atomice in Japonia in 1945. Au mai existat cateva accidente nucleare in laboratoare de fizica atomica. Este mai infricosator decat o explozie nucleara pentru ca este o contaminare artificiala a mediului natural, insipida, incolora si inodora, cu caracter universal. Utilizarea pasnica a energiei nucleare produce poluare radioactiva.

Poluarea radioactiva a atmosferei se produce in imediata apropiere a minelor de extractie a minereului radioactiv, a centralelor atomonucleare si la scara mai redusa in incaperi, in domeniul medical prin folosirea aparaturii bazate pe izotopi radioactivi.

Poluarea radioactiva poate fi primara - se produce la locul unde se desfasoara aceste activitati - si secundara - consta in raspandirea ei datorita curentilor atmosferici sau altor fenomene naturale.

Poluarea radioactiva a apei se datoreaza in primul rand deseurilor industriale nucleare si produsilor radioactivi rezultati din experientele nucleare. Poluarea radioactiva a solului se datoreaza in primul rand experientelor nucleare, depozitarii deseurilor radioactive si a depunerilor din atmosfera.

Principiile si conditiile desfasurarii activitatii nucleare in Romania

Potrivit Lgii nr. 111/1996 cu ultima modificare in 2006, activitatile nucleare in Romania se pot desfasura cu respectarea urmatoarelor principii:

1. in conditii de siguranta si securitate nucleara

2. de protectie speciala a personalului expus profesional si a populatiei

3. in scopuri exclusiv pasnice

4. in regim de autorizare

5. numai sub indrumarea si controlul statului

6. in principiu, de persoane juridice, exceptie fac activitatile nucleare din domeniul medical care pot fi desfasurate in conditiile legii de catre persoane fizice.

Potrivit L 111/1996 privind desfasurarea in siguranta a activitatii nucleare in Romania, cad sub incidenta prevederilor legii urmatoarele activitati nucleare:

1.cercetarea, proiectarea, productia, montajul, punerea in functiune, dezafectarea, importul si exportul obiectivelor si instalatiilor nucleare

2.mineritul si prepararea minereurilor de uraniu si toniu

3.producerea, furnizarea, inchirierea, manipularea, transportul, importul si exportul materialelor radioactive, inclusiv a combustibililor nucleari, a deseurilor radioactive si a dispozitivelor generatoare de radiatii ionizante

4.furnizare a aparaturii de control dozimetric, a dispozitivelor utilizate pentru protectia impotriva radiatiilor ionizante si a mijloacelor de transport a materialelor radioactive

5.producerea, furnizarea, detinerea, exportul si importul materialelor si echipamentelor radioactive

6.detinerea, transferul, importul si exportul informatiilor nepublicate aferente instalatiilor si echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare

7. realizarea produselor si serviciilor destinate obiectivelor si instalatiilor nucleare

Legea interzice pe teritoriului Romaniei orice fel de activitate in legatura cu armele nucleare, sau cu orice dispozitiv nuclear exploziv. De asemenea e interzis in Romania importul deseurilor radioactive cu exceptia situatiei cand importul decurge nemijlocit din prelucrarea in afara granitelor tarii a unui export autorizat anterior in baza acordurilor internationale la care Romania este parte.

Autorizarea activitatii nucleare in Romania

Desfasurarea pe teritoriul tarii a unei activitati nucleare permise de lege se face pe baza unei autorizatii emise de catre Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare. In cadrul obiectivelor nucleare autorizate, personalul care isi desfasoara activitatea trebuie sa fie posesor al unui permis eliberat de aceeasi autoritate. Atat autorizatiile cat si permisele se acorda pentru o persoana determinata, dreptul dobandit in baza lor neputand fi transmis fara acordul emitentului.

Autorizatia se poate elibera fie de la inceput pentru toata activitatea nucleara, fie pentru diferite faze de constructie sau exploatare ale activitatii nucleare, cu conditia ca fazele anterioare sa fi fost autorizate.

Autorizatia se suspenda sau retrage de organul emitent din propria initiativa sau la sesizarea oricarei persoane fizice sau juridice in toate cazurile in care comisia nationala constata ca:

titularul autorizatiei nu a respectat prevederile L 111/1996

nu sunt indeplinite integral masurile dispuse de organele de control

apar situatii noi din punct de vedere tehnic sau de alta natura necunoscute la data eliberarii autorizatiei care pot afecta desfasurarea in siguranta a activitatii nucleare

titularul autorizat nu-si indeplineste obligatiile cu privire la constituirea Fondului de Dezafectare si Gospodarire a deseurilor radioactive

titularul autorizatiei nu mai e legal constituit

titularul autorizatiei si-a pierdut capacitatea juridica

La randul sau, permisul de exercitare se suspenda/retrage de emitent in urmatoarele situatii:

1.titularul permisului nu respecta reglementarile Comisiei Nationale

2.titularul permisului inceteaza din viata sau isi pierde capacitatea juridica

Daca in mod exceptional din interese de stat, autorizatia se retrage, titularul are dreptul la compensatii din partea autoritatii care a dispus aceasta masura, cuantumul lor stabilindu-se avand in vedere atat interesul public cat si cel al titularului autorizatiei, fiind stabilit de regula prin intelegerea partilor sau pe cale judecatoreasca. Fara plata compensatiei, autorizatia se poate retrage:

1.cand titularul a obtinut autorizatia facand uz de declaratii false

2.cand titularul a incalcat prevederile legale sau dispozitiile date de organele de control ori conditiile prevazute in autorizatie

3.atunci cand personalul titularului de  autorizatie, tertele persoane, populatia sau mediul inconjurator au fost supuse unor riscuri peste limitele legale generate de activitatile autorizate

Autorizatia pentru unele activitati nucleare( transport, import, export) se acorda si cu un aviz de conformitate din partea Ministerului Economiei si Comertului.

Sunt supuse autorizarii si introducerii in circuitul economic si social in vederea utilizarii sau a consumului de catre populatie produsele care au fost supuse iradierii, materiale care contin substante radioactive, folosirea in domeniul medical pentru diagnosticare si tratament a dispozitivelor generatoare de radiatii ionizante si produselor farmaceutice care contin materiale radioactive. In aceste situatii autorizatiile se elibereaza de Ministerul de Sanatate Publica si de Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare.

Pentru desfasurarea activitatii nucleare mai este necesara autorizatia de mediu care constituie o conditie prealabila eliberarii autorizatiei de catre Comisia Nationala. Aceasta autorizatie se elibereaza de Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor.

Controlul exercitiului activitatii nucleare se realizeaza de Comisia Nationala care exercita controlul preventiv si forma operativ curenta si ulterioara privind respectarea prevederilor legale si de catre comisia Centrala pentru Accidente Nucleare si Caderi de Obiecte Cosmice in situatii de accidente nucleare. Toti titularii de activitati nucleare care au primit autorizatii si permise de cercetare pentru lucratorii lor au obligatia sa elaboreze instructiuni obligatorii privind desfasurarea activitatilor nucleare proprii, sa elaboreze planuri de interventie in caz de accident nuclear sau urgenta radiologica, sa supravegheze permanent mediul in privinta incarcaturii cu radiatii ionizante, sa anunte imediat organele competente in situatii de urgenta radiologica.

Supravegherea starii de sanatate a populatiei si a personalului expus profesional la radiatii

Din punct de vedere al riscului radiologic populatia tarii se imparte in urmatoarele grupe:

populatia in ansamblul ei

persoanele din populatie care locuiesc sau lucreaza permanent in jurul unor obiective sau instalatii nucleare

personalul expus profesional la radiatii in care sunt incluse:

a.      persoanele care desfasoara activitate temporar sau permanent intr-o instalatie nucleara

b.     persoanele care lucreaza cu surse de radiatii nucleare

c.      persoanele care prin natura activitatii care o desfasoara pot fi supuse la o doza de iradiere peste valoarea maxima prevazuta de lege

Din punct de vedere al expunerii la radiatii  ca urmare a producerii unui accident nuclear sau a unei urgente radiologice, persoanele din populatie se impart in:

persoanele din randul populatiei supuse iradierii in mod direct

persoanele implicate in interventii

persoanele expuse la radiatii in timpul indeplinirii indatoririlor de serviciu fara sa fie implicate in interventie

Pentru personalul expus profesional la radiatii, masurile de protectie constau in:

a.      protectia individuala: constituita dintr-un ansamblu de masuri tehnice, de masuri organizatorice destinate sa apere acest personal pana la doza maxima admisa de lege

b.     protectia in zona de lucru: ansamblul de masuri tehnice de dotare si organizatorice care in conditii normale de functionare trebuie sa asigure respectarea dozelor maxime admise

c.      instruirea personalului expus profesional

d.     norme tehnice, organizatorice si administrative de reducere la minimum a posibilitatii aparitiei unui accident/incident nuclear si de limitare a urmarilor acestuia

In plus, personalul expus profesional la radiatii, beneficiaza de timp de lucru redus (4h pe zi), antidot, echipament special de protectie, cura sanatoriala gratuita, un numar mai mare de zile de concediu de odihna si alte drepturi cu caracter social specifice locului de munca.

In ceea ce priveste populatia in ansamblul ei, protectia impotriva radiatiilor, functionarii normale a materialelor nucleare sau pe timpul producerii unei urgente , accident nuclear se asigura prin masuri prevazute in planul national, planuri judetene si planul fiecarui operator de instalatii nucleare, masuri care constau in principiu din:

-locuri speciale de adapostire

- echipament de protectie impotriva radiatiilor

-asigurarea apei si hranei specifice

- instruirea persoanelor din populatie

-simularea periodica a unor astfel de evenimente pentru a favoriza populatia

Folosinta pasnica a energiei nucleare pe plan international

Este reglementat de o serie de documente internationale, adopatate de Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA-cu sediul la Viena). Dintre aceste documente internationale retinem:

Conventia de la Paris din 1960 privind raspunderea civila pentru daune nucleare, Conventia de la Viena din 1963 privind raspunderea civila pentru daune nucleare.

Dupa accidentul de la Cernobal, AIEA a adoptat 2 conventii:

1. Conventia privind notificarea rapida a unui accident nuclear
2. Conventia privind asistenta in caz de accident nuclear sau urgenta radiologica ratificata de Romania in 1990 prin Decretul 223/1990

Prima conventie prevede obligatia statului pe al carui teritoriu s-a produs accidentul nuclear sau urgenta radiologica sa comunice acest lucru fie direct fie prin intermediul AIEA tuturor statelor care sunt sau potential pot fi afectate, furnizandu-le o serie de informatii privind natura radiatiilor, momentul producerii accidentului si localizarea exacta, conditiile meteorologice si hidrologice din zona, masurile de protectie care au fost deja luate si altele. Statul respectiv e obligat sa dea informatii suplimentare la cererea statului afectat sau potential afectat.

Conform celei de-a II-a conventii, statele parti se obliga: in caz de accident nuclear sau urgenta radiologica sa-si acorde reciproc asistenta, sa trimita personal calificat, mijloace tehnice specifice situatiei create sau asistenta sanitara.

In cazul in care asistenta consta din mijloace tehnice specifice, statul care le acorda ramane proprietarul lor, astfel dupa terminarea operatiunilor post accident, acestea trebuie returnate statului proprietar. Daca asistenta a consituit din pesonal tehnic calificat si pe perioada asistentei acesta a savarsit fapte ce contravin legilor statului asistat, instrumentarea cazului o va face statul asistat, urmand ca persoanele respective sa fie judecate si pedepsite in/de catre statul al carei cetateni sunt.