Regimul juridic al societatilor comerciale

Regimul juridic al societatilor comerciale

Societatea comerciala are natura contractuala, ea nereducandu‑se insa numai la actul juridic (contractul) care i-a dat nastere, ci presupunand, in acelasi timp, un subiect de drept autonom cu personalitate juridica.

Recunoasterea calitatii de subiect de drept autonom unei asocieri de persoane, organizate in scopul savarsirii de fapte de comert, a cunoscut regimuri juridice diferite[1].

Autoritatile statului exercita controlul atat cu privire la constituirea cat si la functionarea unor astfel de entitati colective, avand in vedere influenta lor considerabila.

Formele de decizie si control exercitate de autoritatea statala in decursul timpului, s-au concretizat fie in sistemul concesiunii individuale, al autorizarii administrative si mai recent al incuviintarii judecatoresti.

1. Consideratii generale privind originea si evolutia societatilor comerciale

Aparitia societatii comerciale, fara a putea fi strict delimitata in timp, s-a datorat premiselor economice si sociale.

Actiunile individuale au cedat locul factorilor reuniti, care asigurau, pe de o parte, cresterea considerabila a resurselor de munca si financiare, iar pe de alta parte, diversificarea actiunilor intreprinse in realizarea scopului comercial.

Cooperarea practica intre intreprinzatori a permis abordarea conceptului de societate comerciala.

In antichitate, dreptul roman distingea intre mai multe forme de societate:

societatea tuturor bunurilor prezente si viitoare ale asociatilor;

societatea care avea ca obiect un singur lucru;

societatea al carei obiect il formau veniturile[2].

Trebuie mentionat ca nici una din aceste forme de societate nu avea personalitate juridica, cu exceptia, temporara, a societatii publicanilor avand ca obiect arendarea impozitelor statului.

Dezvoltarea activitatii comerciale in perioada Evului Mediu a condus la cristalizarea primelor societati comerciale cu atributele lor specifice.

Daca societatea in nume colectiv a avut drept precursoare societatea civila fara personalitate juridica, consacrata de dreptul roman, primele societati in comandita apar in sec. al XII-lea odata cu dezvoltarea activitatii comerciale in principalele republici italiene.

Avand la baza contractul de "commenda" aceste societati presupuneau existenta unui "commendator", adica o persoana care finanta cu bani sau marfuri o alta persoana, numita "tractor", pentru a face comert in numele acestei asociatii, care beneficia de patrimoniu distinct si era recunoscuta drept comerciant, subiect de drept distinct.

Caracteristica acestei societati o constituia faptul ca persoana finantatoare nu risca decat aportul sau patrimonial.

In Franta, societatea in comandita a fost reglementata pentru prima oara prin Ordonanta lui Ludovic al XIV-lea din 1673.

Societatile pe actiuni apar in sec. XVII pe fondul acumularii unor capitaluri considerabile in urma expansiunii coloniale a unor tari ca Olanda, Anglia si Franta.

Marile companii constituite pentru exploatarea resurselor coloniale aveau la baza patente regale sau concesiuni, aporturile patrimoniale numite deja "actiuni" fiind importante. Societatile astfel constituite beneficiau de personalitate juridica proprie, riscurile investitorilor fiind limitate la nivelul patrimoniului distinct al companiei.

Codul comercial francez din 1807 va reglementa pentru prima data societatea anonima cu cele doua forme ale sale, respectiv societatea pe actiuni si societatea in comandita pe actiuni. Pana la 1867, societatea pe actiuni putea functiona insa numai pe baza autorizatiei guvernului, ceea ce a constituit un impediment in raspandirea si diversificarea activitatii sale in perioada de inceput.

Ulterior, reglementarea societatilor comerciale data de catre Codul comercial francez a fost preluata si de dreptul altor state ca: Olanda, Belgia, Spania, Italia si prin intermediul acesteia din urma de Codul comercial roman din 1887.

Ultima ca aparitie, in peisajul societatilor comerciale, societatea cu raspundere limitata, reglementata in sec. XIX, a preluat atat trasaturi proprii societatii in nume colectiv, din punct de vedere al numarului restrans de asociati si a legaturii de incredere existente intre acestia, cat si trasaturi specifice societatii pe actiuni, in ceea ce priveste limitarea raspunderii sociale la aportul de capital.

Pentru prima oara, S.R.L. a fost recunoscuta si reglementata in Germania in anul 1892 si apoi in Franta in anul 1925.

Alaturi de societatile pe actiuni, societatea cu raspundere limitata a cunoscut in continuare o larga raspandire fiind si astazi una dintre formele preferate de catre comercianti.

2. Cadrul juridic de constituire si functionare a societatilor comerciale in Romania

Perioada de tranzitie parcursa in tara noastra dupa 1989, in scopul edificarii unei economii de piata, a impus cu necesitate abrogarea dispozitiilor Codului comercial roman, reglementand regimul juridic al societatilor comerciale, considerandu-se ca acestea au fost depasite de noua realitate social-economica.

Astfel din titlul intitulat "Despre societati si despre asociatiuni comerciale", au fost pastrate in vigoare doar normele privind asociatia in participatiune, precum si asociatia de asigurare mutuala, celelalte dispozitii privind societatile comerciale fiind inlocuite prin noi acte normative. Un prim pas l-a constituit Legea 15/1990 care a reglementat constituirea unor societati comerciale cu personalitate juridica, pe cale administrativa.

In conformitate cu Legea nr.15/1990 unitatile economice de interes republican s-au organizat ca societati comerciale prin Hotararea Guvernului, in timp ce cele de interes local au luat fiinta prin decizia organului administratiei publice locale.

Si aceste societati s-au supus potrivit Legii nr.15/1990, regimului de drept privat, existand obligatia ca relatiile comerciale dintre regiile autonome, dintre societatile comerciale cu capital de stat, precum si relatiile acestora cu statul, sa se desfasoare pe baze contractuale guvernate de principiul libertatii contractuale, cat si de reglementarile specifice ale Codului civil si Codului Comercial roman.

Reglementarea generala in materia societatilor comerciale a fost data insa prin Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale.

Societatile comerciale pot face obiectul mai multor clasificari diferentiate ca valoare si cu consecinte diferite pe planul dreptului[3].

Dupa natura lor si dupa modul de formare a capitalului social, societatile comerciale se impart in: societati de persoane si societati de capitaluri.

Societati de persoane sunt acele societati care exercita activitati de comert sub o firma personala, asociatii vor raspunde pentru obligatiile lor, solidar sau nelimitat.

Societatile de persoane au un numar mic de persoane si sunt constituite pe baza cunoasterii si increderii reciproce a calitatii personale a asociatilor (intuitu personae).

Din aceasta categorie fac parte: societatea in nume colectiv si societatea in comandita simpla.

Societatile de capitaluri se intemeiaza pe aportul asociatilor la formarea capitalului social. Acestea se constituie dintr-un numar mare de asociati, impus de nevoile capitalului social, calitatile personale ale asociatilor nu prezinta interes.

Asociatii raspund pentru obligatiile sociale in limitele contributiei la capitalul social. Din aceasta categorie fac parte: societatile pe actiuni si societatile in comandita pe actiuni. Astfel Legea nr.31/1990 in art.3(1) prevede "Obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social".

Societatile de persoane datorita factorului personal au un caracter inchis, in timp ce societatile de capitaluri au un caracter deschis.

Societatea cu raspundere limitata are caracter atat de la societatile de persoane cat si de la societatile de capitaluri, neincadrandu-se in aceste categorii, dar este supusa aceluiasi regim fiscal ca si societatea de capitaluri.

Prin Legea nr.31/1990 s-a stabilit regimul juridic al celor 5 forme de societati comerciale recunoscute de legea romana, respectiv: societatea in nume colectiv, societatea in comandita simpla, societatea pe actiuni, societatea in comandita pe actiuni si societatea cu raspundere limitata.

Distinctia dintre cele 5 forme juridice de societate comerciala este data de modul specific in care este angajata raspunderea sociala, obligatiile sociale fiind garantate cu patrimoniul social. Astfel, asociatii in societatile in nume colectiv si  asociatii comanditati din societatile cu comandita simpla sau in comandita pe actiuni, raspund in mod nelimitat, solidar pentru obligatiile sociale.

Creditorii se vor indrepta in primul rand impotriva societatii pentru obligatiile ei si numai daca societatea nu le plateste in termen de cel mult 15 zile de la data punerii in intarziere se vor putea indrepta impotriva asociatilor mentionati.

Asociatii comanditari, actionarii societatilor pe actiuni sau asociatii unei societati cu raspundere limitata raspund  numai pana la concurenta capitalului social subscris.

Trebuie mentionat ca Legea nr.31/1990 se aplica oricarei societati comerciale indiferent de obiectul acesteia de activitate, inclusiv societatilor comerciale cu participare straina[4].

Daca in ceea ce priveste alegerea domeniului de activitate al unei societati comerciale se aplica principiul libertatii generale de optiune, exceptia o constituie interzicerea prin hotarare de guvern a unor activitati care nu pot fi desfasurate in cadrul unei societati comerciale[5].

Tot cu privire la regimul juridic aplicabil societatilor comerciale, trebuie mentionat ca atunci cand constituirea unei societati are drept scop atat savarsirea unor operatiuni calificate de legea comerciala drept acte de comert cat si acte de natura civila, determinarea regimului juridic aplicabil se va face in raport cu ponderea si rolul fiecarei categorii de fapte. Astfel daca faptele savarsite servesc in fapt realizarii operatiunilor civile societatea va fi considerata civila cu regim juridic corespunzator.

Reglementarea generala data regimului juridic al societatilor comerciale prin Legea nr.31/1990 se completeaza cu dispozitiile Codului comercial in ceea ce priveste aspectele referitoare la faptele de comert, comercianti si obligatii comerciale, cat si cu dispozitiile Codului civil referitoare la contractul de societate si a Codului muncii[6] cu referire la incadrarea salariatilor la societatile comerciale.

Reglementari speciale privind societatile comerciale:

societatile de credit ipotecar - O.U.G. nr.200/2002[7];

societatile bancare - Legea nr.58/1998[8];

societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor - Legea nr.32/2000[9];

societatile agricole - Legea nr.36/1991[10];

societati comerciale cu participare straina[11];

O.U.G. nr.97/2000 privind organizatiile cooperatiste de credit ;

Societatile de servicii de investitii financiare, societati de administrarea investitiilor si societati de investitii.[13]

Legea nr.31/1990 a transpus prin modificarile aduse de OUG nr. 52/2008 urmatoarele directive:

1. Directiva Parlamentului European si a Consiliului 2005/56/CE din 26 octombrie 2005 privind fuziunea transfrontaliera a societatilor de capitaluri, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 310 din 25 noiembrie 2005;

2. Directiva Parlamentului European si a Consiliului 2007/63/CE din 13 noiembrie 2007 de modificare a directivelor Consiliului 78/855/CEE si 82/891/CEE, cu privire la cerinta intocmirii unui raport de expertiza independenta in cazul fuziunii sau al divizarii unor societati comerciale pe actiuni, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 300/47 din 17 noiembrie 2007.

Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, constituie cadrul legal intern necesar aplicarii directe a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.157/2001 din 8 octombrie 2001 privind statutul societatii europene, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 294 din 10 noiembrie 2001, si a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.435/2003 din 22 iulie 2003 privind statutul societatii cooperative europene, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 207 din 18 august 2003.