Reglementarea infractiunilor contra integritatii corporale sau sanatatii persoanei in Codul Penal Francez

Reglementarea infractiunilor contra integritatii corporale sau sanatatii persoanei in Codul Penal Francez

Codul penal francez grupeaza in prima parte infractiunile contra individului, pe care le trateaza complet distinct de infractiunile contra colectivitatii (de care se ocupa in ultima parte). In prima parte, Codul penal francez prevede infractiunile care aduc atingere persoanei umane (valorilor acesteia: viata, integritatea fizica si psihica, inviolabilitatea sexuala, libertatea persoanei, demnitatea acesteia, viata privata, morala si familia, bunurile personale), pentru ca in ultima parte sa grupeze infractiunile care aduc atingere colectivitatii (statul, ordinea publica, autoritatea statului, a justitiei)

Cele mai grave infractiuni care provoaca o vatamare corporala sunt, in conceptia legiuitorului francez, cele care provoaca moartea victimei. Dar, omorul este incriminat diferit dupa cum este voluntar sau involuntar. Pe de alta parte, aceeasi distinctie trebuie facuta in ceea ce priveste loviturile si vatamarile provocate persoanei. Intr-adevar, omorul involuntar, precum si loviturile si vatamarile involuntare se prezinta sub aspect penal intr-o maniera identica, sub rezerva unei distinctii in ce priveste rezultatul produs, care antreneaza o diferenta de sanctionare

Expresia "loviri si raniri voluntare" acopera diverse incriminari, fara indoiala apropiate, dar pe care Codul penal le deosebeste unele de altele, avand in vedere anumite criterii.Astfel, calitatea victimei face sa fie tratata mai sever infractiunea comisa asupra unei autoritati, unui functionar public, unei persoane implicata intr-o actiune in justitie, etc. (art. 222-8, astfel cum a fost modificat prin Legea 239 din 18 martie 2003). Ea a provocat mai ales o adaptare remarcabila a incriminarii si a represiunii in cazul victimei cu varsta sub 15 ani.

Infractiunile de violenta prevazute la art. 222-7 care au antrenat moartea unei persoane din culpa, precum si infractiunile de violenta care au antrenat o mutilare sau o infirmitate permanenta (art. 222-9), dar si cele care au avut ca rezultat o incapacitate totala de munca pe o perioada mai mare de 8 zile (art. 222-11) sunt sanctionate mai grav cвnd sunt comise:

- asupra unui minor cu vвrsta de pвna la 15 ani;

- asupra unei persoane a carei vulnerabilitate datorata vвrstei, unei boli, unei infirmitati, unei deficiente fizice sau psihice, sau starii de graviditate este aparenta sau cunoscuta de catre subiectul activ;

- asupra unui ascendent legitim sau natural, ori asupra tatalui sau mamei adoptive;

- asupra unui magistrat, jurat, avocat, oficial public sau ministerial, militar, al jandarmeriei nationale, un functionar al politiei nationale, al vamii, din administratia penitenciara sau toate celelalte persoane depozitare ale autoritatii publice, un genist pompier, aflate in exercitiul functiunii sau pentru fapte din timpul exercitiului functiunii, daca aceasta calitate a victimei este aparenta sau cunoscuta de autor;

- asupra sotului, ascendentilor si descendentilor pe linie directa ale persoanelor mentionate anterior;

- asupra unui martor, unei victime sau a unei parti civile, pentru a o impiedica sa denunte o fapta, sa depuna o plangere sau sa depuna marturie in justitie;

- cunoscвnd apartenenta sau non-apartenenta, adevarata sau presupusa, a victimei la o etnie, nationalitate, rasa sau religie determinata;

- cunoscвnd orientarea sexuala a victimei;

- de sotul sau concubinul victimei;

- de mai multe persoane, оn calitate de autori sau complici;

- de catre o persoana depozitara a autoritatii publice sau insarcinata cu o misiune publica, in exercitiul sau cu ocazia exercitiului functiei sau misiunii;

- cu premeditare;

- folosind arma sau prin amenintarea armei.

Pedepsele prevazute in articolele mentionate mai sus pot sa fie sporite pana la treizeci de ani atunci cand fapta este comisa asupra unui minor de 15 ani de catre un ascendant legitim, natural sau adoptive ori de catre oricare alta persoana avand autoritate asupra minorului.

Fapta prevazuta in art. 222-11 care reglementeaza violentele ce au avut drept consecinta o incapacitate totala de munca mai mare de opt zile este sanctionata mai grav (cinci ani inchisoare si 75.000 de euro amenda) atunci cand fapta a fost comisa in interiorul unei institutii scolare sau educative sau in apropierea unui astfel de imobil; de catre un major impreuna cu un minor (si in dreptul penal roman este prevazuta in art. 75, alin. 1, lit. c circumstanta agravanta legala a comiterii unei infractiuni de catre un major impreuna cu un minor); intr-un mijloc de transport in comun sau intr-un loc destinat accesului unui mijloc de transport in comun.

Оn art. 222-13 este reglementata o varianta atenuata a infractiunii prevazuta in art. 222-11, atunci cand violentele au antrenat o incapacitate de munca mai mica sau egala cu opt zile ori daca nu au antrenat nici o incapacitate de munca si, pe cale de consecinta, va fi sanctionata mai usor (trei ani inchisoare si 45.000 euro amenda).

Prin Ordonanta numarul 916/2000 au fost introduse in art. 222-14 circumstante agravante ale violentelor frecvente exercitate asupra unui minor de 15 ani sau asupra unei personae ale carei particularitati de vulnerabilitate, datorata varstei, unei boli, infirmitati, deficienta fizica sau psihica ori stari de graviditate sunt aparente sau cunoscute de catre autor, astfel:

- treizeci de ani de оnchisoare cвnd violentele au antrenat moartea victimei;

- douazeci de ani de inchisoare daca au antrenat mutilarea sau infirmitatea permanenta;

- zece ani оnchisoare si 150.000 euro amenda daca au antrenat o incapacitate totala de munca pentru o perioada mai mare de opt zile;

- cinci ani оnchisoare si 75.000 euro amenda cand fapta nu a cauzat o incapacitate totala de munca mai mare de opt zile.

Legiuitorul francez a ordonat represiunea оn functie de rezultatele concrete, facand distinctie in functie de gravitatea mutilarii, de boala sau de incapacitatea de munca datorata faptei culpabile. Pentru incriminarea lovirilor si ranirilor e nevoie sa existe o victima, un element material si un element intentional. Este imperios sa existe o victima umana si vie, cu mentiunea ca infractiunea se extinde asupra loviturilor si ranirilor pe care agentul si le-ar provoca singur. Asta nu inseamna ca un consimtamant al victimei ar putea sa legitimize loviturile si ranirile pe care i le-ar fi facut altcineva.

Оn ceea ce priveste elemental material, legea penala franceza incrimineaza cu titlul de violente asupra altei persoane comportamentele care constau in acte positive si materiale, iar nu o violenta morala sau acte omisive (spre deosebire de dreptul penal roman, la care elementul material, ce-i drept intr-o proportie mai redusa, poate consta si intr-o inactiune, atunci cand faptuitorul, avand obligatia legala de a efectua o activitate prin care sa impiedice sau sa inlature o cauza care ar provoca lovirea sau vatamarea victimei, nu indeplineste cu intentie aceasta obligatie).Tentativa lovirilor si vatamarilor corporale nu este pedepsita, in principiu, pentru ca legea nu prevede aceasta si fixeaza pedeapsa in considerarea rezultatului efectiv al actului.Totusi, pedeapsa a putut fi aplicata celui care, fluturand un cutit, se arunca asupra unei personae cu intentia de a o lovi si este impiedicat sa o atinga datorita interventiei unei terte personale. Se considera ca un astfel de act este de natura sa impresioneze puternic persoana amenintata. De fapt, este vorba practice de o tentativa care este astfel reprimata.

Pentru existenta infractiunilor de lovire este ceruta intentia culpabila, care va trebui sa fie dovedita de catre Ministerul Public.

Pвna la legea din 2 februarie 1981, Codul penal retinea patru forme principale ale infractiunilor de violenta: lovirile si ranirile pe de o parte, violentele si actele de violente pe de oalta parte. La origine, lovirea si ranirea opuneau doua forme diferite de atingere adusa persoanei, lovitura caracterizand un soc, iar ranirea o leziune. E adevarat ca destul de des, lovirea provoaca o leziune, fractura si de aceea practica judiciara a sfarsit prin a nu mai putea sa deosebeasca cele doua acte pe terenul definitiei lor si sa admita ca lovirea este actul incriminat, iar ranirea este rezultatul acestui act.Lovirea consta in lovitura sau socul produs de agent victimei sale, fie direct (lovitura de pumn sau de picior), fie cu ajutorul unui instrument sau obiect.

Prin art. 222-19, astfel cum a fost modificat succesiv prin Legea 647/2000 si Ordonanta 916/2000 sunt reglementate loviturile si lovirile cauzate prin imprudenta, neatentie, neglijenta sau stangacie si se face distinctia astfel de omicidul involuntar, avand drept criteriu de diferentiere rezultatele produse. Este totusi cert faptul ca cele doua infractiuni sunt identice in ceea ce priveste unul dintre elementele lor constitutive, greseala imputabila agentului, care cauzeaza rezultatul si justifica aplicarea pedepsei.

Оn literature juridica franceza de specialitate s-a pus problema existentei cauzalitatii directe in cazul violentelor involuntare, drept cauza primara sau parametrul determinant. Punct central al reformei realizata prin Legea din 10 iulie 2000, cauzalitatea a devenit miza tuturor aplicatiilor responsabilitatilor penale in cazul violentelor involuntare. Dupa caracterul sau direct sau indirect, ea nu mai este de fapt o sursa uniforma de represiune, cel putin pentru persoanele fizice, cauzalitatea indirecta fiind de acum inainte incompatibila cu gresala ordinara; numai o gresala calificata, adica deliberata sau caracterizata poate fi luata in calcul, in timp ce cauzalitatea directa reprezinta un element de responsabilitate, oricare ar fi gresala comisa. Se apreciaza ca desi intentiile legiuitorului sunt transparente, realitatile sunt mai dificile, deoarece distinctia intre ceea ce este direct sau indirect cu privire la cauzalitate nu este mereu de domeniul evidentei.

O alta situatie controversata este aceea privind posibilitatea invocarii drept cauza de exonerare a responsabilitatii penale a fortei majore si a constrangerii privind accidentele legate de circulatia rutiera, care uneori sunt rezultatul circumstantelor necontrolate. Ca urmare a unui accident, conducatorul unui autovehicul a fost urmarit in fata justitiei pentru infractiunea de raniri involuntare, incapacitatile suferite de victima nedepasind trei luni. Inculpatul a fost condamnat desi sustinuse ca sufera de o grava insuficienta cardiaca si ca, nedormind decat trei ore, boala fusese cauza neindemanarii care il facuse sa piarda controlul vehicolului sau. Sprijinindu-se pe art.122-2 din Codul penal (nu este penal responsabila persoana care a actionat sub imperiul unei forte sau a unei constrangeri careia nu i-a putut rezista), recursul sustinea ca o boala ce provoaca la cel atins de ea o adormire subita si careia nu i se poate face fata, cum e sindromul de apnee de somn de care suferea acuzatul, si care se manifestase pentru prima data in timpul accidentului, constituia incontestabil o constrangere irezistibila, care-l exonera de orice responsabilitate. Curtea de Casatie insa nu a fost de accord cu cele invocate in apararea inculpatului.