Semnificatia interogatoriul in procesul judiciar

SEMNIFICATIA INTEROGATORIUL IN PROCESUL JUDICIAR

1. Consideratii privind valoarea probanta a declaratiilor invinuitului

Subiect central si indispensabil al finalizarii activitatii procesuale, prin declaratiile facute, invinuitul sau inculpatul contribuie la justa solu­tionare a cauzei, organele judiciare avand posibilitatea sa stabileasca cu multa exactitate imprejurarile in care s-a savarsit fapta[1].

Declaratiile invinuitului (inculpatului), cunoscute si sub denumirea de marturisire, reprezinta un mijloc important de proba care serveste, mai mult sau mai putin direct, la aflarea adevarului in procesul judiciar[2]. Chiar si in eventualitatea unei marturisiri nesincere, aceasta isi are o anu­mita utilitate, in sensul ca permite cunoasterea atitudinii fata de fapta comisa. Declaratiile invinuitului sau inculpatului sunt, totodata, o expresie a dreptului la aparare, mai ales ca ele pot fi facute in prezenta avocatului.

In practica judiciara, acestor declaratii se obisnuieste sa li se acorde o anumita greutate in alcatuirea probatoriului, desi legea nu confera declaratiilor invinuitului sau inculpatului o valoare probanta deosebita, stabilind ca ele pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari desprinse din ansamblul probelor existente in cauza (art.69 si 202 C. pr. pen.).

Sublinierea facuta de legiuitor este pe deplin justificata, practica judiciara demonstrand ca nu trebuie sa se acorde prea multa incredere declaratiilor invinuitilor sau inculpatilor, multi dintre ei denaturand adevarul in mod voluntar sau involuntar. Sunt frecvente imprejurarile in care acestia fie ca refuza sa recunoasca infractiunile comise, fie ca recunosc fapte pe care nu le-au savarsit, din cauza unor motivatii diferite (teama, existenta unui interes material, dorinta de a acoperi un complice sau de a ascunde o alta fapta mai grava etc.)

2. Aspecte de drept procesual penal

Intreaga activita­te procesuala se desfasoara in jurul faptei penale savarsite de aceasta persoana si in vederea tragerii sale la raspundere. Prin declaratiile sale sincere, el contribuie la justa solutionare a ca­uzei.

Invinuitul este persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala cat timp nu a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa (art. 229 C. pr. pen.).

Inculpatul este persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala si care este parte in proce­sul penal (art. 23 C. pr. pen.).

a) Importanta invinuitului sau inculpatului este relevata de anumite aspecte[3]:

este purtatorul celor mai ample si mai fidele informatii despre fapta cercetata;

este partea cea mai interesata in procesul penal, astfel ca declaratiile sale trebuie sa aiba pondere in dosar;

daca n-a comis fapta incriminata, poate sa probeze nevinovatia sa, prevenindu-se o eroare judiciara.

Invinuitul sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si nu este obligat sa-­si dovedeasca nevinovatia (art. 66 alin. 1 C. pr. pen. asa cum a fost modificat prin Legea nr. 281 din 24 iunie 2003).

b) Sarcina administrarii probelor

Potrivit rolului activ al organelor de urmarire penala si al instantelor de judecata, acestea au obligatia de a aduna probele atat in favoarea, cat si in defavoarea invinuitului sau inculpatului, chiar daca invinuitul sau inculpatul recunoaste fapta (art. 202 alin. 1 si 2 C. pr. pen.).

Invinuitul sau inculpatul are dreptul, nu obligatia, sa dea declaratii acestea putand fi  retractabile.[4]

O regula fundamentala, care se aplica si in ipoteza obtinerii declaratiilor de la invinuit sau inculpat este aceea potrivit carei se interzice intrebuintarea de promisiuni, amenintari sau violente impotriva unei per­soane aflate in curs de cercetare, ancheta penala ori de judecata, pentru obtinerea de declaratii (art. 266 alin. 2 C. pen. - cercetarea abuziva).