Administratie | Contabilitate | Contracte | Criminalistica | Drept | Legislatie |
Elementele raportului juridic sunt: subiectii, continutul si obiectul.
Subiectele raportului juridic civil
Prin subiect al raportului juridic se intelege calitatea de a fi titular de drepturi si obligatii. Subiectele raportului juridic sunt oamenii care participa la raportul juridic, fie in mod individual ca persoane fizice, fie in cadrul unor organisme, ca persoane juridice.
Intr‑un raport juridic civil, subiectele se afla pe doua pozitii distincte, astfel:
a) subiectul activ, acela care dobandeste drepturi si
b) subiectul pasiv, acela care se obliga.
Cand raportul juridic este de natura contractuala, subiectul activ se numeste "creditor", iar subiectul pasiv este numit "debitor". In functie de felul contractelor, subiectele raporturilor juridice se particularizeaza prin denumiri specifice, precum: vanzator-cumparator, la vanzare-cumparare; locator‑locatar, la locatiune; mandant-mandatar, la mandat; deponent-depozitar, la depozit.
Trebuie facuta, insa, o remarca importanta, si anume: in raporturile obligationale, partile au calitatea si de subiect activ (creditor) si de subiect pasiv (debitor). De pilda, in contractul de vanzare-cumparare, vanzatorul este subiect activ (creditor) ca titular al dreptului de a cere pretul si subiect pasiv ca titular al obligatiei de a transmite cumparatorului dreptul de proprietate asupra lucrului vandut; in timp ce cumparatorul este subiect activ (creditor) ca titular al dreptului de a i se transmite dreptul de proprietate si ca subiect pasiv (debitor) ca titular al obligatiei de a plati pretul[1].
Pluralitatea de subiecte
De regula, raportul juridic se stabileste intre doua persoane si este denumit "raport juridic simplu". Sunt, insa, numeroase situatiile in care raportul juridic se naste intre mai multe persoane, fie ca subiecte active (creditori), fie ca subiecte pasive (debitori), fie sub ambele aspecte (mai multi creditori si mai multi debitori).
Capacitatea civila a subiectelor raportului juridic civil
Capacitatea de subiect de drept civil presupune "existenta capacitatii civile", alcatuita din doua elemente fundamentale:
Capacitatea de folosinta, adica aptitudinea de a avea drepturi si obligatii, fara a face ceva pentru aceasta, numai in baza faptului ca persoana (fizica sau juridica) exista;
Capacitatea de exercitiu, adica aptitudinea de a‑si exercita drepturile si de a‑si asuma obligatii savarsind acte juridice.
Iosif Urs - Drept civil, vol. I, Ed.Oscar Print 1998, p. 55.
Iosif Urs - Drept civil, Teoria Generala, Ed.Oscar Print, Bucuresti, 2000.
Gh. Beleiu - Drept civil roman, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2001, p. 74
Gh. Beleiu, Drept civil roman, editia a IX revizuita si adaugita, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2004.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate