TRIBUNALUL ARBITRAL

1.Consideratii generale cu privire la tribunalul arbitral.

Avand drept finalitate solutionarea unui litigiu determinat, tribunalul arbitrai reprezinta o adevarata jurisdictie prin puterea pe care i-o confera partile, de aspune dreptul (jurisdictie)}. Eminamente creatie a partilor, tribunalul arbitral este entitatea prin care arbitrajul se manifesta in plan jurisdictional.

Sediul materiei il constituie capitolul III din Cartea a IV-a C.pr.civ. (art. 344-354} in care sunt reglementate conditiile minimale impuse de legiuitor pentru accederea la calitatea de arbitru, dispozitii privind compunerea si constituirea tribunalului arbitrai, incidentele ce pot aparea cu privire la constituirea si compunerea tribunalului arbitrai (recuzarea, abtinerea, inlocuirea arbitrilor), raspunderea arbitrilor, termenul si locul arbitrajului.

2. Competenta tribunalului arbitral ca structura

1. Compunerea tribunalului arbitrai in prezenta unor stipulatii exprese in conventia arbitraia cu privire la numarul arbitrilor. Spre deosebire de justitia statala unde compunerea instantei este stabilita de norme procedurale cu caracter imperativ, care sunt independente de vointa partilor, in arbitraj este consacrata deplina libertate a partilor in a-si determina si numarul de arbitri care vor forma tribunalul arbitral.

Potrivit art. 340¹ C.pr.civ. arbitrajul poate fi incredintat, prin conventie arbitrala, uneia sau mai multor persoane investite de parti sau in conformitate cu acea conventie, sa judece litigiul si sa pronunte o hotarare definitiva si obligatorie pentru ele.

Asadar, partile pot conveni, prin conventia arbitrala si asupra numarului arbitrilor care vor forma tribunalul arbitral. In acest sens, dispozitiile art. 345 alin. 1 C.pr.civ. prevad ca partile stabilesc daca litigiul se judeca de un arbitru unic (componenta unipersonala) sau de doi ori mai multi arbitri (componenta colegiala). Cartea a IV-a, pornind de la caracterul fiduciar al arbitrajului care consta in dreptul fiecarei parti de a-si alege ca arbitru persoana care-i inspira incredere si avand in vedere impartialitatea pe care arbitrul trebuie sa o manifeste in cadrul judecatii arbitrale, precum si din ratiuni ce tin de economia de mijloace - inclusiv financiare - acorda partilor si facultatea de a conveni asupra unui numar par de arbitri. Dispozitiile prevazute de art. 345 C.pr.civ. potrivit carora partile stabilesc un numar par sau impar de arbitri se inscriu in traditia pastrata de-a lungul timpului in dreptul romanesc al arbitrajului intern.[1]

In marea lor majoritate, legislatiile straine in materia arbitrajului nu imbratiseaza solutia numarului par de arbitri. Dreptul francez, in art. 1453 NCPC consacra regula numarului impar, tribunalul arbitral fiind constituit dintr-un arbitru unic sau din mai multi arbitri in numar impar. Pentru situatia in care partile aleg un numar par de arbitri devin aplicabile dispozitiile art. 1454 NCPC care prevad ca, in acest caz, tribunalul arbitral urmeaza a fi completat cu un arbitru ales de parti conform acordului lor, iar in lipsa unui asemenea acord, numirea se face de catre arbitrii deja desemnati sau in lipsa acordului acestora, de presedintele TGI. Regula numarului impar de arbitri are drept ratiune evitarea dificultatilor ce s-ar putea ivi in situatia in care arbitrii intr-un tribunal par ar avea parerile impartite in ceea ce priveste soarta litigiului si prin aceasta evitarea tergiversarii pronuntarii hotararii arbitrale. Aceeasi regula este reiterata si in dreptul arbitral intern italian -art. 809 alin. 1 C.pr.civ., in dreptul portughez (art. 6 din L 31/1986) in dreptul belgian (art. 1681 Cod judiciar prevede ca tribunalul arbitrai trebuie sa fie compus dintr-un numar impar de arbitri, iar daca numarul acestora nu a fost stabilit de parti prin conventie, tribunalul arbitrai va fi alcatuit din trei arbitri).

Numirea supraarbitrului, reglementata de art. 350 C.pr.civ. se aplica numai pentru situatiile prevazute de art. 345 alin. 2 C.pr.civ. si in cazul in care partile, prin conventia arbitrala au prevazut expres ca tribunalul arbitrai va fi format din doi aibitri si un supraarbitru ales in conditiile art. 350 C.pr.civ.

2. Compunerea tribunalului arbitral in lipsa unor stipulatii in conventia arbitrala cu privire la numarul de arbitri.

Legea romana a arbitrajului consacra, pentru situatia in care partile nu au prevazut prin conventia arbitrala compunerea tribunalului arbitrai, regula tribunalului colegial, arbitrajul unipersonal urmand a se manifesta numai in prezenta acojdului expres al partilor, atat cu privire la compunerea instantei arbitrale cat si cu privire la persoana arbitrului unic.

In arbitrajul ad hoc, in situatia in care partile nu au cazut de acord cu privire la compunerea tribunalului arbitral, devin incidente dispozitiile art. 345 C.pr.civ. potrivit carora daca partile n-au stabilit numarul arbitrilor, litigiul se judeca de trei arbitri, cate unul numit de fiecare dintre parti, iar al treilea - supraarbitrul -desemnat de cei doi arbitri. Se remarca, asadar, ca, spre deosebire de arbitrajul unipersonal, care devine operant numai ca urmare a consimtamantului manifest al partilor, arbitrajul colegial opereaza si in lipsa acordului de vointa al partilor, suplinind lipsa de diligenta a acestora in a-si stabili structura tribunalului arbitral.

Datele problemei sunt aceleasi si in arbitrajul institutional, art. 19(2} din RPA-CAB reiterand dispozitiile art. 345 C.pr.civ. potrivit carora, daca partile n-au stabilit numarul arbitrilor, litigiul se judeca de trei arbitri, cate unul numit de fiecare dintre parti, iar al treilea - supraarbitrul - ales de cei doi arbitri.

Aceeasi regula se regaseste si in Regulamentul UNCITRAL in art. 10: pct. 1 si 2 'Les parties sont libres de convenir du nombre d'arbitres. Faute d'une telle convention, ii est nomme trois arbitres.' si poate fi intalnita in legea germana a arbitrajului ZPO, in art. 1034 (1), intr-o formulare identica.

Regula numarului impar de arbitri este consacrata si de legea olandeza a arbitrajului - Cartea a IV-a din Codul de procedura civila(WBR) - in art. 1026 (1): 'Le tribunal arbitral est constitue d'un nombre impair d'arbitres. II peut egalement etre constitue d'un seul arbitre.' si in art. 1026³: 'Si les parties sont convenues d'un nombre pair d'arbitres, ces arbitres designent un arbitre additionnei lequel agira comme president du tribunal arbitrai.'

In ilustrarea aceluiasi punct de vedere putem exemplifica cu legea suedeza a arbitrajului din 4 martie 1999 care, in art. 12 alin. 1 si art. 13 contin prevederi similare: 'Les parties sont libres de convenir du nombre des arbitres. (). Si Ies parties n'onl rien prevu, les arbitres doivent etre au nombre des trois. Chaque partie nomme un arbitre et ceux-ci nomment le troiseme.'

3. Compunerea unipersonala a tribunalului arbitrai. Dupa cum am precizat deja, compunerea tribunalului arbitrai este opera partilor. Cartea a IV-a impune doua conditii sine qua non privind compunerea unipersonala a tribunalului arbitrai.

a)     conditia prealabila si esential necesara pentru compunerea unipersonala a tribunalului arbitral este acordul de principiu al partilor cu privire la solutionarea diferendului care le separa, de catre un arbitru unic.

b)     cea de-a doua conditie, avand un obiect distinct, vizeaza acordul partilor cu privire la nominalizarea arbitrului unic.

Aceasta din urma conditie comporta unele discutii dupa cum conventia arbitrala imbraca forma clauzei compromisorii sau pe cea a compromisului. Potrivit art. 343¹ (1) si art. 343² ale Cartii a IV-a atat clauza compromisorie cat si compromisul trebuie sa arate numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor. in cazul compromisului aratarea numelui arbitrilor trebuie facuta sub sanctiunea nulitatii[2].

Desi dispozitiile art. 343² C.pr.civ. enunta in termeni categorici sanctiunea nulitatii, aceasta are caracter relativ, existand posibilitatea remedierii acestor lipsuri, a acoperirii lor prin interventia autoritatii de nominare.[3]

Caracterul relativ al exceptiei nulitatii conventiei arbitrale pentru nearatarea numelui arbitrilor sau a modalitatii de numire a lor este relevat si de dispozitiile art. 358¹² (1) C.pr.civ. potrivit carora partea care nu invoca aceasta exceptie cel tarziu pana la primul termen de infatisare este decazuta din dreptul de a o mai invoca: 'Orice exceptie privind existenta si validitatea conventiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele insarcinarii arbitrilor si desfasurarea procedurii pana la primul termen de infatisare trebuie ridicata sub sanctiunea decaderii, cel mai tarziu la acest prim termen, daca nu s-a stabilit un termen mai scurt.'

Daca, teoretic, compunerea tribunalului unipersonal nu ridica probleme, practica releva disensiunile ce apar intre parti cu privire la nominalizarea arbitrului unic in situatia in care in clauza compromisorie nu face referire la acest aspect. Cel mai frecvent intre parti apar controverse cu privire la persoana arbitrului: reclamantul alege ca arbitru unic o alta persoana decat paratul sau reclamantul se abtine sa nominalizeze arbitrul unic si nu achieseaza la propunerea facuta de parat.[4]

Acordul partilor privind compunerea unipersonala a tribunalului arbitral poate avea loc chiar in prezenta unei clauze compromisorii prevazand componenta colegiala a tribunalului arbitrai, in conditiile in care parata declara in mod expres ca adera la nominalizarea facuta de reclamant in momentul in care ia cunostinta de optiunea acestuia. in aceste conditii declaratia de adeziune facuta de parata are semnificatia unei modificari a conventiei arbitrale cat priveste compunerea tribunalului arbitral.[5]

Compunerea tribunalului arbitral urmare a numirii unilaterale a arbitrului unic este de neconceput in raport de dispozitiile art. 346 C.pr.civ. care se aplica mutatis mutandis si in cazul tribunalului arbitrai unipersonal si care instituie sanctiunea nulitatii clauzei din conventia arbitrata care prevede dreptul uneia dintre parti de a numi arbitru in locul celeilalte parti. Nulitatea instituita de legiuitor prin dispozitiile art. 346 C.pr.civ. sanctioneaza, in fapt, incalcarea dreptului fiecarei parti semnatare a conventiei arbitrale de a-si exprima liber optiunea individuala cu privire la persoana arbitrului. in raport de dispozitiile sus mentionate, constituirea unui tribunal arbitral unipersonal in absenta acordului expres al partilor - atat cu privire la compunerea sa cat si cu privire la persoana arbitrului unic - nu indeplineste conditiile de valabilitate cerute de legiuitor pentru legala compunere a instantei arbitrale[6].

In arbitrajul ad hoc vulnerabilitatea procedurii de constituire a tribunalului arbitrai unipersonal este adesea speculata de partea care opune rezistenta la arbitraj, in sensul ca aceasta refuza sa achieseze la propunerea facuta de reclamant.

3.Constituirea tribunalului arbitral.

Potrivit art. 353 (1) C.pr.civ. tribunalul arbitrai se considera constituit pe data ultimei acceptari a insarcinarii, de supraarbitru sau, dupa caz, de arbitru unic. Alin. 2 al aceluiasi articol dispune ca data acceptarii este cea a expedierii prin posta a comunicarii prevazute de art. 349 C.pr.civ. ('Acceptarea insarcinarii de arbitru trebuie sa fie facuta in scris si comunicata partilor in termen de 5 zile de la data primirii propunerii de numire'.)

In arbitrajul institutional, tribunalul arbitral se considera constituit pe data acceptarii insarcinarii de supraarbitru ori, dupa caz, a acceptarii de catre arbitrul unic, sau, cand tribunalul arbitral este compus din doi arbitri, pe data ultimei acceptari (art. 31 pct. 1 din RPA-CAB).

Dispozitiile art. 347 si ale art. 348 ale Cartii a IV-a reglementeaza modul de constituire a tribunalului arbitral in lipsa unor clauze prevazute de parti privind numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.

Potrivit art. 347 alin. 2 C.pr.civ., cand arbitru! unic sau, dupa caz, arbitrii, nu au fost numiti prin conventia arbitrala, si nici nu s-a prevazut modalitatea de numire, partea care vrea sa recurga la arbitraj invita cealalta parte, in scris, sa procedeze la numirea lor. .

Conform alin. 3 al aceluiasi articol in comunicare partea trebuie sa arate numele si, pe cat posibil, datele personale si profesionale ale arbitrului unic propus sau ale arbitrului desemnat de partea care vrea sa recurga la arbitraj, precum si enuntarea succinta a pretentiilor si a temeiului lor. Partea care primeste comunicarea trebuie sa transmita, la randul sau, in termen de zece zile de la data primirii acesteia, pozitia sa fata de propunerea facuta: in cazul in care este de acord cu arbitrul unic, declaratia de acceptare iar, in cazul in care nu imbratiseaza aceasta propunere, numele, domiciliul si datele personale si profesionale ale arbitrului pe care il numeste.

Numirea arbitrului de catre partea astfel notificata nu are semnificatia acceptarii propunerii reclamantului, ca litigiul sa fie solutionat prin arbitraj si nici pe aceea a recunoasterii validitatii conventiei arbitrate, fiind, in fapt, un act procedural prealabil constituirii tribunalului arbitral.

Potrivit art. 349 C.pr.civ. acceptarea insarcinarii de arbitru trebuie facuta in scris si comunicata partilor in termen de cinci zile de la data primirii propunerii de numire. Arbitri alesi de parti vor proceda la numirea supraarbitrului in termen de 10 zile de la ultima acceptare (art. 350 C.pr.civ.). Supraarbitrul se va conforma, ia randul sau, dispozitiilor art. 349 C.pr.civ. cat priveste comunicarea acceptarii misiunii incredintate de catre cei doi arbitri.

4. Incidente procedurale in compunerea si constituirea tribunalului arbitral

Daca, din perspectiva finalitatii sale, caracterul de jurisdictie privata al arbitrajului nu este relevant, hotararea arbitrala comunicata partilor avand efectele unei hotarari judecatoresti definitive - art. 363 alin. 3 C.pr.civ., parcursul pe care il urmeaza compunerea si constituirea tribunalului arbitral prezinta un deosebit interes, determinat de particularitatile pe care le imprima procedurii arbitrate originea conventionala a arbitrajului. Vom analiza, in continuare, incidentele procedurale ce pot aparea in cursul compunerii si constituirii tribunalului arbitral: abtinerea, recuzarea, revocarea, renuntarea, incompatibilitatea, inlocuirea arbitrilor.

1. Abtinerea si recuzarea arbitrilor. 

Pentru a preveni cauzele care ar putea duce la alterarea independentei si impartialitatii arbitrului, in Cartea a IV-a a Codului de procedura civila au fost inscrise dispozitii privitoare la abtinerea si recuzarea arbitrilor.

1.1 Abtinerea. in arbitraj abtinerea are o sfera mult mai larga decat la instantele judecatoresti unde cauzele de abtinere coincid cu cele de recuzare. Astfel, judecatorul se poate abtine cand stie ca in privinta sa exista un motiv de recuzare (art. 25 C.pr.civ.), iar nu si pentru alte motive.

Abtinerea poate fi considerata drept o autorecuzare[7], dar acest fapt nu impiedica participarea arbitrului care s-a autorecuzat la solutionarea litigiului, daca partile fac o declaratie scrisa in sensul ca inteleg sa nu ceara recuzarea.

Arbitrul, spre deosebire de judecator, are si trebuie sa aiba posibilitati mai largi in sensul ca se poate abtine nu numai cand in privinta sa exista cauze de recuzare, dar si pentru orice alte cauze care ar pune la indoiala independenta si impartialitatea sa. Astfel, un arbitru se poate abtine si atunci cand a devenit asociat intr-un cabinet de avocati la care a apelat una dintre parti, sau, cand fiind actionarul unei societati comerciale este desemnat arbitrul acelei societati parte in proces.

Explicatia largirii motivelor de abtinere consta in faptul ca arbitrul poate face parte din mediul de afaceri sau poate fi avocat, consilier juridic - fapt ce-l integreaza intr-o retea sociala diversa si cu interese care se pot interfera, de natura sa afecteze independenta si impartialitatea arbitrului mai mult decat in cazu! judecatorului.

Motivele care pot determina un arbitru sa se abtina de la judecarea cauzei se bazeaza pe o paleta mult mai variata de considerente decat cele in baza carora se poate cere recuzarea sau revocarea arbitrului.[8]

In ceea ce-l priveste pe judecator, recuzarea si abtinerea se bazeaza pe cauze predominant obiective, precis determinate de lege; in arbitraj recuzarea si abtinerea se bazeaza predominant pe elementul subiectiv, al increderii partilor sau al aprecierii arbitrilor.

O deosebire pregnanta existenta intre cele doua forme de jurisdictie consta in faptul ca arbitrul are latitudinea sa accepte sau sa nu accepte insarcinarea, fara a fi obligat sa-si motiveze optiunea. Judecatorul nu are aceasta posibilitate, limitele acceptarii sale fiind stabilite de lege. 

Abtinerea nu trebuie sa fie insa abuziva, adica sa nu insemne renuntarea in mod nejustificat la insarcinarea de arbitru. in aceasta situatie s-ar putea pune o problema foarte interesanta si anume denegarea de dreptate, prevazuta in art. 3 Cod civil[9].

Intre institutia recuzarii si cea a abtinerii exista o relatie de corespondenta. Astfel, persoana care stie ca in privinta sa exista o cauza de recuzare este obligata sa instiinteze partile si pe ceilalti arbitri mai inainte de a fi acceptat insarcinarea de arbitru, iar daca asemenea cauze survin dupa acceptare, de indata ce le-a cunoscut. Dar, asa cum am mai aratat, in situatia in care partile instiintate potrivit dispozitiilor sus amintite comunica in scris ca nu inteleg sa ceara recuzarea, persoana in cauza poate accepta insarcinarea de arbitru sau poate sa se abtina, fara ca abtinerea sa insemne recunoasterea cauzei de recuzare, (art. 351¹ alin. 3, 4 C.pr.civ..).

Pentru eliminarea oricaror dubii cu privire la o eventuala atitudine de partinire a arbitrului, pentru o judecata neumbrita de suspiciuni, insusi arbitrul a carui recuzare se cere, este dator - fie ca motivele de recuzare se dovedesc a fi indreptatite sau nu - cel putin din considerente care tin de menajarea susceptibilitatii partilor in litigiu, sa se abtina de la judecata, facand partilor cunoscut acest lucru.."

1.2 Recuzarea. Recuzarea este dreptul pe care il au partile din proces de a cere, in cazurile determinate de lege, ca arbitrul sa se retraga din compunerea tribunalului arbitral.

Potrivit art. 351¹ C.pr.civ. arbitrul poate fi recuzat pentru cauze pun la indoiala independenta si impartialitatea sa, aceste cauze fiind, in principal, cele prevazute de art. 27 C.pr.civ. pentru care se poate recuza judecatorul si anume: 

cand el, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor au vreun interes in judecarea pricinii sau cand este sot. ruda sau afin, pana la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din parti;

-cand el este sot, ruda sau afin in linie directa sau in linie colaterala, pana la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori cu sora sotului uneia din aceste persoane;

cand sotul in viata si nedespartit este ruda sau afin a uneia din parti pana la al patrulea grad inclusiv, sau daca, fiind incetat din viata ori despartit, au ramas copii;

daca el, sotul sau rudele lor pana la ai patrulea grad inclusiv au o pricina asemanatoare cu aceea care se judeca sau daca au o judecata la instanta unde una din parti este judecator;

daca intre aceleasi persoane si una din parti a fost o judecata penala in timp de cinci ani inaintea recuzarii

-daca este tutore sau curator al uneia dintre parti;

daca si-a spus parerea cu privire la pricina ce se judeca;

- daca a primit de la una dintre parti daruri sau fagaduieli de daruri ori altfel de indatoriri;

daca este in vrajmasie intre el, sotul sau una din rudele sale pana la al patrulea grad inclusiv si una din parti, sotii sau rudele acestora pana la al treilea grad inclusiv.

In arbitraj exista insa si anumite particularitati deoarece, daca pentru judecatori cauzele de recuzare sunt legale, expres si limitativ prevazute,in materia recuzarii arbitrilor exista st cauze conventionale, partile avand libertatea ca, prin conventia arbitrala, sa indice o serie de conditii ce urmeaza a fi indeplinite cat priveste numirea arbitrilor, nerespectarea acestora indreptatind partea interesata sa ceara recuzarea. Este o solutie care rezulta din art. 351¹' alin. 2 C.pr.civ., care prevede ca poate constitui o cauza de recuzare si neindeplinirea conditiilor de calificare sau a altor conditii privitoare la arbitri, prevazute in conventia arbitrala. De subliniat este faptul ca, indiferent de caracterul conventional sau legal al motivelor de recuzare,cererea de recuzare in bloc, a tuturor membrilor tribunalului arbitrai este inadmisibila, in cauza devenind incidente dispozitiile art. 29 alin. 1 C.pr.civ., potrivit carora, 'propunerea de recuzare se face pentru fiecare judecator in parte', chiar daca priveste pe toti cei trei membri ai tribunalului.

Dispozitiile art. 351 in integralitatea lor, reglementeaza atat cauzele de recuzare judiciara cat si cauzele de recuzare conventionala.

Astfel fiind, prima dispozitie a art. 351¹ C.pr.civ. potrivit careia' arbitrul poate fi recuzat pentru cauze care pun la indoiala independenta si impartialitatea sa ' nu poate fi privita intr-un mod nedefinit, ci ea trebuie circumstantiata atat cauzelor de recuzare prevazute de art. 27 C.pr.civ., cat si motivelor de recuzare conventionala specificate de parti, prin conventia arbitrala. In caz contrar, recuzarea arbitrilor ar deveni o practica de obstructionare la care ar apela partea interesata, ceea ce ar prejudicia extrem de mult atat procedura arbitrala, sub aspectul celeritatii, cat si arbitrajul - ca institutie - sub aspectul eficacitatii si al credibilitatii.

Textul art. 351¹ C.pr.civ. se apropie de solutia Regulamentului CCI - Paris,
care in art. 11.1 dispune: 'La demande de recusation fondee sur une allegation
de defaut d'independence ou sur tout autre motif est introduite'; aceasta este o solutie concordanta cu esenta arbitrajului - jurisdictie voluntara atribuita persoanelor care se bucura de increderea partilor.

O parte poate numi un arbitru in pofida existentei unei cauze de recuzare cunoscuta de ea; este suficient ca partea sa aiba incredere in acel arbitru.

Ce se intampla insa in cazul in care partea nu cunostea ca exista o cauza de recuzare si afla de ea numai ulterior, dupa numire?

Aparent, din economia dispozitiilor art. 351' alin. 2 C.pr.civ. s-ar deduce ca recuzarea nu mai poate fi invocata, ca textul citat implica cunoasterea cauzei de recuzare in momentul numirii.

Daca, dupa numire, partea afla de existenta cauzei de recuzare, acesteia nu i se inchide dreptul de a invoca recuzarea, in afara de cazul in care partea adversa face dovada ca acea cauza era cunoscuta de partea care a numit arbitrul, la acel moment.

Dar, asa cum am mai aratat, chiar daca partile nu cer recuzarea, persoana numita arbitru are dreptul, potrivit art. 351¹ ajin. ultim, sa se abtina de la judecata cauzei, fara ca abtinerea sa insemne recunoasterea cauzei de recuzare.

Ratiunea textului consta in aceea ca arbitrul trebuie sa fie mai presus de orice banuiala cat priveste independenta si impartialitatea sa. Chiar in prezenta unei cereri de recuzare neintemeiata, unii arbitri se abtin,[10]

Tot in sensul prevenirii abuzului de drept exercitat de partea de rea credinta,
legiuitorul a prevazut in art. 351¹ alin. 2 C.pr.civ. ca o parte nu recuza arbitrul
numit de ea decat pentru cauze survenite dupa numire. Aceasta dispozitie este
reiterata de art. 26 alin. 2 din RPA-CAB care prevede ca o parte nu poate recuza
arbitrul care l-a numit decat pentru cauze survenite sau despre care a luat
cunostinta dupa numire.

In ceea ce priveste procedura recuzarii, observam ca aceasta prezinta, in arbitraj, o serie de particularitati. Astfel, dispozitiile art. 351² prevad ca 'recuzarea trebuie ceruta, sub sanctiunea decaderii, in termen de 10 zile de la data cand partea a luat cunostinta de numirea arbitrului sau, dupa caz, de ta survenirea cauzei de recuzare.'

Cererea de recuzare, in arbitrajul ad hoc, se solutioneaza de instanta judecatoreasca care, in lipsa conventiei arbitrale, ar fi fost competenta sa solutioneze litigiul in fond in prima instanta in situatia in care o atare cerere este formulata in fata tribunalului arbitral.

Art. 342 alin. 2 din Cartea a IV-a contine dispozitii derogatorii aplicabile in cazul in care partile incheie conventia arbitrala in cursul judecatii, caz in care instanta judecatoreasca competenta sa solutioneze cererea de recuzare este instanta judecatoreasca in fata careia a fost incheiata conventia arbitrala.

Judecarea cererii de recuzare, astfel cum ea este reglementata de dispozitiile art. 351² alin. 2 C.pr.civ. se face cu citarea partilor si a arbitrului recuzat, in termen de zece zile de la sesizare, instanta pronuntand solutia printr-o incheiere definitiva si irevocabila, care nu este susceptibila de a fi supusa vreunei cai de atac.

In arbitrajul institutionalizat, procedura solutionarii cererii de recuzare se realizeaza de catre tribunalul arbitrai, fara participarea arbitrului recuzat, acesta fiind inlocuit de Presedintele Curtii de Arbitraj sau de un arbitru desemnat de el (art. 28 alin. 2 din Regulile de procedura ale CAB); in situatia in care tribunalul arbitrai este constituit dintr-un arbitru unic, cererea de recuzare se solutioneaza de presedintele Curtii de Arbitraj, sau de un arbitru desemnat de el (art. 28 alin. 3 din Regulile de procedura ale CAB).[11]

Potrivit art. 28.4 RPA-CAB, in conditiile admiterii cererii de recuzare, arbitrul, supraarbitrul, arbitrul unic recuzat urmeaza a fi numit potrivit acelorasi reguli de procedura.

Revocarea arbitrului.

Efect al caracterului contractual al conventiei arbitrale, revocarea arbitrului este prezenta, ca notiune, in doua din textele Cartii a IV-a: in art. 347 alin. 1, potrivit caruia 'arbitrii sunt numiti, revocati sau inlocuiti conform conventiei arbitrale' si art. 352 care reglementeaza si inlocuirea arbitrilor in caz de revocare, facand trimitere la dispozitiile prevazute pentru numirea acestuia.

Revocarea arbitrilor este sanctiunea care intervine in cazu! in care arbitrul nu-si indeplineste indatoririle ce-i revin potrivit misiunii incredintate de parti. Cazurile de revocare se regasesc, indirect, in dispozitiile art. 353 lit. b) care reglementeaza raspunderea arbitrilor prevazand ca acestia sunt raspunzatori de daune, in conditiile legii si daca, fara motiv justificat, nu participa la judecarea litigiului.

Totodata, revocarea poate interveni in urma incheierii unei tranzactii de catre partile in litigiu, a renuntarii partilor la solutionarea prin arbitraj a litigiului - sau in cursul ei - de exemplu, pierderea increderii partilor in arbitri.

Revocarea se deosebeste de recuzare, atat din perspectiva sursei de la care emana (revocarea are din acest punct de vedere caracter ambivalent, consensual fiind rezultatul initiativei comune a tuturor partilor in litigiu, in timp ce recuzarea are caracter univalent, fiind ceruta numai de partea care are interes in acest sens), cat si din punctul de vedere al motivelor pe care se intemeiaza[12].

3. Refuzul paratului de a-si numi arbitrul; lipsa acordului arbitrilor privind
numirea supraarbitrul ui.

Unul dintre avantajele arbitrajului, prin comparatie cu jurisdictia statala, consta in aceea ca da partilor o mai mare putere de stapanire a procedurii. Uneori partile abuzeaza de acest avantaj, recurgand la manevre obstructioniste care au ca finalitate obstacularea procedurii arbitrale, fie prin intarzierea, fie prin blocarea acesteia.

Ipoteza refuzului unei parti de a-si desemna arbitrul, sau refuzul unui arbitru desemnat de parte de a desemna supraarbitrul sunt cele mai frecvente tentative de obstaculare a derularii procedurii arbitrale, intalnite in practica.

Viciile si slabiciunea acestui mecanism subsidiar de numire au format obiectul unor ample studii si analize cu impact direct atat in plan legislativ sau jurisprudential, cat si in ceea ce priveste modul de redactare a conventiilor arbitrale, cu deosebire a clauzelor compromisorii[13].

Intrucat cele doua situatii la care am facut referire au fost analizate in mod separat anterior, ne vom margini numai la o abordare succinta, ceea ce intereseaza fiind finalitatea acestor incidente si identificarea acelor mecanisme subsidiare de numire care au roiul de a paraliza manevrele obstructioniste determinate de reaua credinta sau pasivitatea partilor sau pe cea a arbitrului.

Foarte multe dispozitii din legislatiile privind arbitrajul consacra libertatea partilor de a prevedea, prin conventie, modalitatea de constituire a tribunalului arbitrai si, in consecinta, si mecanismele de numire a unui arbitru in cazul in care partea refuza numirea acestuia.[14]

In arbitrajul institutional aceste manevre obstructioniste sunt eliminate prin existenta unor dispozitii procedurale cuprinse in regulamentele de arbitraj proprii institutiilor permanente de arbitraj care suplinesc efectele inactiunii partii sau arbitrului de rea credinta.

Adevaratele dificultati se intalnesc insa in arbitrajul ad hoc, in trei situatii distincte:

a)       cand autoritatea de numire prevazuta de parti prin conventia arbitrata refuza sa dea curs numirii arbitrului;

b)cand exista o posibilitate imediata de a se contesta numirea facuta de autoritatea de nominare

c) cand conventia arbitrala este deficitara

Majoritatea legilor despre arbitraj ofera remedii in acest sens.

Codul roman de procedura civila consacra. in cuprinsul Cartii a IV-a, o solutie asemanatoare. Astfel, art. 351 la care ne-am referit, dispune ca, in caz de neintelegere intre parti cu privire la numirea arbitrului unic sau daca o parte nu numeste arbitrul ori daca cei doi arbitri nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului, partea care vrea sa recurga la arbitraj poate cere instantei sa procedeze la numirea arbitrului ori, dupa caz a supraarbiirului.

Incheierea de numire se va da in termen de 10 zile de la sesizare, cu citarea partilor Ea nu este supusa cailor de atac '

Este de subliniat faptui ca legiuitorul roman nu a prevazut posibilitatea contestarii incheierii de numire, limitand astfel posibilitatea partilor de a tergiversa constituirea tribunalului arbitral.

In sensul celor ce preced trebuie amintit ca legea franceza ofera partii posibilitatea de sesiza instanta judecatoreasca in toate cazurile in care constituirea tribunalului arbitrai intampina dificultati - fapt ce acopera carenta autoritatii de numire[15]. Prevederi similare sunt intalnite si in alte legi ele prevazand in mod expres aceasta ipoteza si impunand procedura recursului supletsv ca singura alternativa pentru nurcuea arbitrului[16].

Exista situatii in care partea care se opune la arbitraj invoca in tata judecaioruiui autoritate de nornlnare - si deficiente ale conventiei arbitrale

Trebuie precizat ca functia judecatorului. in calitatea sa de autoritate de nominaie. se rezuma numai la numirea arbitrului; cat oriveste aspectele privind regularitatea sau neregularitatea constituirii tribunalului arbitrai, ori deficientele clauzei compromis - asupra acestora se poate pronunta numai tribunalul arbitral sau instanta judecatorasca chemata sa solutioneze actiunea in anulate intemeiata pe acest motiv.

Anumite sisteme de drept, care afirma o conceptie foarte riguroasa a principiului Kornpetenz Kornpetenz atribuit arbitrilor pentru a siatua asupra propnei sale competente, interzic in mod expres judecatorului sa se pronunte asupra altor cereri in afara ceiei de numire a arbitrului' [17]

Alte sisteme de drept, fara a elimina in intregime principiul Kornpetenz Kompetenz. permit judecatorului sa nu procedeze la numirea arbitrului daca conventia arbitrala este afectata de un viciu grosier (dreptul eivetian ai arbitrajului)

Dreptul francez nu opteaza ferm pentru una dintre ceie doua variante.

In materia arbitrajului intern, art 1444 alm. 3 din NCPC stipuieaza urmatoarele: 'Si la clause compremissoire est, soit manifestement nuile soit insuffisante pour permettre de constituer ie tribunal arbitra! !e president le constate et declare n'y avoir lieu la designation '.

4. Renuntarea arbitrilor la misiunea incredintata de partaj.

Arbitrii pot renunta la misiunea incredintata de parti pentru motive justificate, fapt care rezulta indirect din dispozitiile art. 353 C.pr.civ. impiedicarea justificata a arbitrului de a-si exercita misiunea poate avea diverse cauze: motive de sanatate, incapacitate temporara intervenita in cursul arbitrajului, etc.

Renuntarea facuta de arbitru la mandatul cu care a fost investit constituie un motiv de inlocuire in conditiile prevazute de art. 352 C.pr.civ. Renuntarea trebuie sa fie justificata, altfel ea indreptateste partea astfel prejudiciata la actiune in daune potrivit art. 353 C.pr.civ. coroborat cu art. 3 din Codul civil. Codul civil din 1864, modificat, reglementa in art. 370 actiunea recursorie civila pentru situatia in care arbitrul renunta in mod nejustificat la misiunea conferita de parte[18]. In expunerea de motive a initiativei din anul 1900, de reformare a Codului de procedura civila din Vechiul Regat, se arata ca arbitrii, asemenea judecatorilor trebuie sa-si duca pana la capat mandatul, altminteri, ca si judecatorii, avand a primi 'penalitatile prevazute de lege pentru tagada de dreptate'.

5. Incompatibilitatea

In dreptul procesual civil, potrivit art. 24 alin. 1 C.pr.crv., incompatibilitatea este situatia in care se gaseste un judecator caruia ii vine spre judecata, in recurs, sau dupa rejudecarea in fond, dupa casare cu trimitere, o pricina in care a mai judecat o data.[19] I

In alin. 2 se prevede ca nu poate lua parte la judecata cel care a fost martor, expert sau arbitru in aceeasi pricina. 

Cazurile de incompatibilitate privind judecatorii sunt de stricta interpretare, normele care le reglementeaza avand caracter imperativ.

Asa cum aratat, dispozitiile Cartii a IV-a din Codul de procedura civila ofera cu generozitate accesul la calitatea de arbitru, art. 344 stipuland ca poate fi arbitru orice persoana fizica, de cetatenie romana, care are capacitatea deplina de exercitiu al drepturilor. Deci, s-ar putea spune ca neindeplinirea acestor cerinte ar conduce la o incompatibilitate generala a persoanei fizice care ar dori sa fie arbitru.

Pe de alta parte, asa cum am aratat, in arbitrajul institutionalizat regulile de procedura ale organismelor de arbitraj pot prevedea conditii suplimentare, de natura sa sporeasca credibilitatea acelor institutii. Astfel, art. 17 din Regulile de procedura aie CAB, reiterand dispozitiile art. 344 C.pr.civ., conditioneaza si mai mult accesul la calitatea de arbitru, in plus, impunand exigente referitoare la o reputatie nestirbita, la o inalta calificare si experienta in domeniul dreptului comercial sau al relatiilor economice internationale, astfel ca si in situatiile in care o persoana fizica nu indeplineste aceste cerinte nu este compatibila cu calitatea de arbitru.

Problema care se pune este insa aceea de a sti daca un magistrat poate fi arbitru. Initial, art. 84 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecatoreasca prevedea expres ca un judecator desemnat de parte nu putea indeplini atributia de arbitru. Ulterior, prin Legea modificatoare nr. 142/ 1997,[20] aceasta incompatibilitate a fost suprimata.

Inalta Curte de casatie si justitie, prin decizia nr. 1414 din 14 aprilie 1999 a decis
ca nu exista incompatibilitate intre exercitarea functiei de magistrat si
desfasurarea activitatii de arbitru. in sustinerea acestui principiu s-a aratat ca
dispozitiile articolului 124 alin. 2 din Constitutie, se refera la incompatibilitatea dintre functia de magistrat cu orice functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior. Decizia Curtii Supreme de Justitie a avut in vedere considerentul potrivit caruia 'calitatea de arbitru sau supraarbitru nu sunt functii publice sau private
pentru ca le lipseste un element esential care defineste notiunea de functie si
anume caracterul de continuitate.[21]

In prezent, Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei[22] si Legea nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul magistratilor[23] instituie incompatibilitatea intre calitatea de arbitru si cea de magistrat. Astfel, in Titlul IV al primei legi citate, intitulat 'Conflictul de interese si regimul incompatibilitati lor irr exercitarea demnitatilor publice si functiilor publice', in capitolul nr. 5 intitulat 'Reglementari privind magistratii', potrivit art. 102 pct. a, magistratilor le este interzis sa desfasoare activitati de arbitraj in litigii civile, comerciale sau de alta natura.' Aceeasi interdictie este mentinuta si de art. 7 lit, b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor.

O alta incompatibilitate este reglementata de art. 17 alin. 3¹ si 3^Z din RPA-CAB. Potrivit acestor dispozitii arbitrul care este si avocat inscris pe tabloul avocatilor compatibili nu poate fi arbitru intr-un litigiu aflat pe rolul Curtii de Arbitraj cu privire la care a desfasurat sau urmeaza a desfasura activitati avocatiale si nici nu poate reprezenta sau asista vreo parte in fata acestei Curti.

De asemenea, activitatile avocatiale de care sa facut vorbire mai sus nu pot fi exercitate de avocatul care este si arbitru, nici direct nici prin substituirea de catre un avocat din cadrul formei de exercitare a profesie.

6. Inlocuirea arbitrilor

Atunci cand, din motivele enuntate si dezvoltate mai sus, calitatea de arbitru a unei (unor) persoane a incetat, partile, pentru a nu impieta asupra cursului judecatii, vor proceda la inlocuirea arbitrului revocat, recuzat, care s-a abtinut etc. cu supleantul sau, sau cu un alt arbitru ce urmeaza a fi desemnat de parte.

Din aceste motive este recomandabil ca partea, odata cu numirea arbitrului titular, sa numeasca si arbitrul supleant.