Tulburarea de posesie

Tulburarea de posesie

164. Notiune. Aceasta fapta - incriminata in art. 220 C. pen. - reprezinta ocuparea fara drept, a unui imobil aflat in posesia altuia.[1] Fapta prezinta pericol pentru pasnica folosire a unui imobil. In subsidiar, regasim ocrotite si relatiile sociale privind libertatea, integritatea corporala sau sanatatea persoanei.

165. Obiectul infractiunii. Tulburarea de posesie are ca obiect material numai un bun imobil. Legea ocroteste nu semnele de hotar, ca un lucru in sine, ci imobilul pe care il delimiteaza. Sub acest din urma aspect, fapta va avea obiect material daca ocuparea imobilului, totala sau partiala, s-a produs.

Obiectul faptei este complex, deoarece intalnim in structura sa si alte valori decat cele patrimoniale, cum sunt: libertatea persoanei, integritatea corporala sau sanatatea sa, susceptibile a fi atinse cand fapta se savarseste prin violenta sau amenintare. Libertatea psihica a victimei sau corpul sau sunt efectiv atinse de violenta sau amenintare prevazute de art. 220 alin. 2.

166. Subiectii infractiunii. Autorul faptei poate fi orice persoana. El poate fi chiar proprietarul imobilului care nesocoteste posesia sau detentia legitima a altuia asupra imobilului respectiv. Desigur, proprietarului imobilului nu i se poate opune o posesie nelegitima.

Subiectul pasiv este persoana care are posesia imobilului, indiferent de titlul acesteia.

167. Situatia premisa si continutul constitutiv. Fapta incriminata in art. 220 C. pen. are ca situatie premisa existenta unei posesii asupra unui bun imobil care se ocupa total sau partial, pe nedrept, de catre faptuitor. Termenul de posesie se intelege in sensul de stapanire cu orice titlu a imobilului. Problema este daca in expresia cu orice titlu intra si posesia nelegitima. Opinia dominanta este in sensul unui raspuns pozitiv.[2] Legiuitorul este interesat de protejarea pasnicei posesii, aceasta nefiind altceva decat o stapanire de fapt a imobilului care nu trebuie sa fie tulburata. Rationamentele sunt aceleasi pe care - in aceasta opinie - le-am intalnit si la situatia premisa a infractiunii de furt desi obiectul material al celor doua infractiuni difera, bineinteles.

Latura obiectiva. Elementul material al faptei se savarseste prin actiunea de ocupare a imobilului aflat in posesia altei persoane decat a faptuitorului.

Ocuparea semnifica luarea in stapanire a imobilului, in intregime sau numai intr-o parte. In orice caz ea trebuie sa fie efectiva.

Fapta se savarseste "fara drept", adica faptuitorul nu este in posesia unui titlu legitim care sa-l indreptateasca sa ocupe imobilul.

Elementul material al faptei prevazute in alin. 2 se savarseste in urmatoarele modalitati normative:

a) Violenta, adica fapta prevazuta in art. 180 C. pen. (loviri sau alte violente).

b) amenintarea, care corespunde continutului normei juridice din art. 193 C. pen.

c) desfiintarea semnelor de hotar, a reperelor de marcare, adica distrugerea, nimicirea, stergerea semnelor ce delimiteaza un imobil.

In situatia prevazuta in alin. 3, fapta se comite de catre doua sau mai multe persoane impreuna.

Ambele variante ale infractiunii (prevazute in alin. 2 si 3) sunt, in realitate, agravante ale acesteia.

Violenta sau amenintarea privesc persoana. Ca si in cazul talhariei, de regula, violenta care se indreapta asupra lucrului nu se incadreaza in sfera elementului material al faptei prevazute in art. 180 C. pen. Dar, daca prin intermediul lucrului, ea se rasfrange asupra persoanei (rezultat urmarit sau acceptat de faptuitor), atunci ea va constitui element material al faptei prevazute de art. 220 C. pen.

La momentul savarsirii faptei prin desfiintarea semnelor de hotar, a reperelor de marcare, nu este necesar ca posesorul imobilului sa fie de fata.[3]

Se asimileaza desfiintarii semnelor de hotar si plasarea unor semne false ce delimiteaza imobilul.[4] Semnele de hotar trebuie sa aiba un caracter licit, rezultat din invoiala partilor, sau dispozitia autoritatii. O asemenea cerinta este cu atat mai valabila in situatia in care intre faptuitor si partea pretins vatamata exista un litigiu cu privire la legitimitatea delimitarilor imobilului.

Latura subiectiva. Forma de vinovatie caracteristica tulburarii de posesie este intentia, in toate modalitatile prevazute de art. 220. Aceasta presupune faptul ca elementul material (ocuparea) trebuie sa semnifice vointa autorului de a lua, temporar sau definitiv, in stapanire imobilul. In caz contrar, fapta va putea, eventual, primi o alta calificare penala, dar nu va constitui o tulburare de posesie.

Existenta intentiei presupune stiinta faptuitorului ca ocupa "fara drept" imobilul respectiv. Existenta dubiului real in care se afla autorul cu privire la temeiul legal al actiunii sale va conduce la inexistenta infractiunii.

168. Formele infractiunii. Tentativa faptei nu este incriminata. Consumarea se produce numai dupa ocuparea definitiva a imobilului cu intentia ca acesta sa fie luat in stapanire de catre agent. Fapta nu se consuma instantaneu, la momentul chiar al intrarii faptuitorului in (sau pe) imobil, aceasta deoarece ocuparea trebuie sa dureze suficient pentru ca ea sa semnifice intentia de stapanire, de luare in posesie a imobilului.

Fapta are un caracter continuu.

169. Sanctiuni. Pedeapsa prevazuta de lege este inchisoare de la 1 la 5ani pentru fapta prevazuta in alin. 1; inchisoare de la 2 la 7 ani pentru varianta agravata prevazuta in alin. 2 si inchisoarea de la 3 la 15 ani pentru fapta care constituie obiectul aliniatului 3.