INTRODUCERE

Vinul in existenta umana

Din timpuri stravechi, vinul a fost integrat in existenta umana. Alaturi de paine si untdelemn, el face parte din triada saraca a hranei si a riturilor fundamentale a omenirii. Folosirea lui este transpusa in diferite scene sculptate, gravate, desenate, pictate si este mentionata inca din scrierile cele mai vechi, hieroglifa, cuneiforma etc. Vechii egipteni aduceau lui Osiris, zeul vietii de dupa viata, ofrande din care nu lipsea vinul. Arheologul Howard Carter, deschizand in 1922 mormantul lui Tuthankhamon (1333-1325 i.Ch.), a gasit 26 de amfore care continusera vin.

Se spune ca Dionysos, zeul vitei si al vinului in mitologia greaca, l-ar fi pierdut la o vanatoare pe Ampelos, cel mai bun preieten al sau. Zeii, dorind sa-l consoleze, au facu sa apara din trupul neinsufletit al lui Ampelos, vita de vie. Gustand sucul mirific al strugurilor, Dionysos a aflat in el alinarea si apropierea de un prieten disparut. Se pare ca, de atunci oamenii gasesc in vin mangaiere si uitare. Dupa numele lui Ampelos s-a dat in limba greaca numele vitei de vie, iar stiinta care studiaza speciile si soiurile acesteia s-a numit ampelografia.

Dintr-un orgoliu imperial, Octavian Augustus a cerut poetului Horatiu sa latinizeze pe Dionysos si astfel, la romani, zeul vinului si al vitei de vie a primit numele de Bacchus.

Istoria atesta ca vinul a fost asociat momentelor fericite ca si celor de cumpana ale vechilor popoare. In spatiul carpatic, geto-dacic, viticultura si producerea vinului s-au bucurat de pretuire din cele mai indepartate timpuri. In perioada cuceririi Daciei de catre romani si ulterior, viticultura si producerea vinului erau atat de dezvoltate incat, alaturi de alte bogatii, constituiau chiar o atractie pentru popoarele migratoare.

In Evul Mediu, cultura vitei de vie a capatat o extindere si mai mare. Un rol important au avut si domeniile manastiresti care produceau cantitati apreciabile de vin, atat pentru acoperirea nevoilor traditionalei ospitalitati a manastirilor.

Denumirea pentru "vin"

In limba romana, in toate cele patru dialecte (dacoroman vin, aroman, yin, meglenoroman, yin, istroroman vir), provine din cuvantul latinesc vinum, care s-a mentinut, de altfel, in toate limbile romanice (italiana, spaniola, vino, franceza, retoromana vin, provensala, catalana vi, portugheza vinho). De aici a patruns si in limbile germanice (de exemplu, gotica Wein vechea germana literara, vechea saxona, anglosaxona win, germana Wein etc.), celtice, slave si in altele.

Originea cuvantului latinesc este controversata. Unii lingvisti, comparand denumirea latineasca vinum cu cea greceasca oivoV (oinos), cu cea armeneasca, gini, cu cea albaneza vens si cu cea hitita uiiana, au crezut ca pot reconstitui un radical indo-european comun, neatestat, *uoinom, din care s-au dezvoltat formele din limbile mentionate.

Altii, in frunte cu marele lingvist francez Antoine Meillet (1866-1936), au sussinut ca denumirile asemanatoare din limba latina, greaca, armeana, albaneza, hitita, toate limbi indo-europene din spatiul mediteraneano-pontic, ar proveni dintr-un radical existent intr-o limba pre-indo-europeana din zona mentionata, anume din cuvantul reconstituit *voino. Intrucat patria primara a vitei de vie a fost, atat in sudul Caucazului, cat si teritoriul de la nordul muntilor Balcani, adeptii ultimei explicatii localizeaza limba pre-indo-europeana din care provine radicalul *voino, fie in Caucaz, fie in Balcani. Din zona mediteraneano-pontica, denumirea s-a propagat si in spatiul lingvistic semitic de vest: arabo-etiopian wain, ebraica jajin, asiriana inu, precum si limba georgiana din Caucaz yvino (hvino).

In familia cuvantului romanesc vin, mai exista substantivul vie, care provine din derivatul latinesc, vinea, -ae, si substantivul vinat, plural vinaturi, "sortimente de vin", care este continuatorul derivatului latinesc vinaceus.

Definitia vinului este data in Lexique de la vigne et du vin, elaborat de Oficiul International al Viei si Vinului (O.I.V.), dupa care "vinul este bautura rezultata exclusiv din fermentatia completa sau partiala a strugurilor sau a mustului din struguri proaspeti". Calitatile si rolul sau in existenta umana au generat si alte definitii, uneori cu o tenta realista sau/si metaforica, in raport cu mediul, cu prilejul si scopul pentru care a fost folosit.

Astfel, Pasteur, in Traite des maladies du vin scria in 1866 ca "vinul este cea mai sanatoasa si mai igienica dintre bauturi" si avea dreptate pentru ca traia intr-o epoca in care apa potabila, adesea contaminata, era cauza multor boli infectioase de origine hidrica. Dupa altii, "vinul poate fi considerat ca o expresie fidela a acordului perfect dintre generozitatea naturii si inteligentei omului". El "este o bautura infailibila pentru testarea inteligentei, a intelepciunii, a facultatii volitive".

Asemuindu-i-se evolutia cu cea a unui organism ducand o existenta dinamica, unii apreciaza ca vinul este o "fiinta lichida", care se naste, traieste si moare.

Multitudinea calificativelor dupa care vinul poate fi "o formula de credinta", "un prieten", o "personificare", o "notatie", strecoara senzatia ca o definitie unica si completa nu este posibila, ca orice incercare de a o gasi este zadarnica. Singura alternativa ramane ca si in materie de vin "nimic bun si durabil nu se creeaza fara stradanii, fara confruntarea cu timpul si supunerea la reguli severe".

Fragment din DISCURSUL DE RECEPTIE la ACADEMIA

ROMANA, al D-lui Academician Valeriu D. Cotea,

rostit la 12 septembrie 1994, in sedinta publica

Capitolul 1

Caracteristicile pietei vinurilor

Analiza pietei vinurilor implica mai multe operatiuni si anume : reperajul prealabil al pietelor concrete, comensurarea dimensiunii lor geografice, a organizarii lor materiale, numarul si importanta operatorilor, volumul si metodele de tranzactie.

Aceasta analiza trebuie situata in raport cu sistemul agro-alimentar si cu principlaii poli de influenta asupra formarii pretului precum: politicile agricole, comerciale si fiscale ale statului, rolul organismelor publice sau semi-publice de comercializare precum si strategiile firmelor locale, nationale si multinationale.

In teoria economica se diferentiaza pietele agricole, ce vizeaza schimburile de produse agricole netransformate, de cele agro-industriale unde schimbarile se efectueaza cu produse agricole transformate prin intermediul industriilor agro-industriale.

Din acest punct de vedere, piata vinului se circumscrie notiunii de piata agro-industriala - schimburile efectuandu-se cu produse agricole transformate de catre industria vinicola si celelalte activitati post-vinificatie (invechire, imbuteliere, ambalare, promovare, desfacere).

Doua caracteristici fac ca piata vinului sa prezinte o specificatie in raport cu pietele altor produse agro-alimentare: cresterea valorii vinului prin invechire si posibilitatile de reglarea pietei prin stocare.

Vinul - produs agro-alimentar

Potrivit legii franceze a vinului din 4 august 1889 vinul este produsul exclusiv al fermentarii sucului proaspat de vin. Daca putem obtine vin pornind de la sucul de vin, bautura astfel obtinuta ar fi de neconsumat fara actiunea inteligenta a omului ce precede anumite lucrari pentru rectificarea sau chiar oprirea numit procese naturale in scopul obtinerii unui produs comercializabil. In "Lexique de la vigne et du vin" elaborat de Oficiul International al Viei si Vinului, "vinul este bautura rezultata exclusiv din fermentarea completa sau partiala a strugurilor sau a mustului din struguri". Potrivit Cartei Vinului adoptata la Conferinta Europeana a Regiunilor viticole cu ocazia celei de-a treia sesiuni plenare tinuta la Vilafranca del Penedes in Catalonia la 21 octombrie 1991, "au dreptul la denumirea nobila de vin numai produsele provenind din fermentarea strugurilor proaspeti sau a mustului de struguri, fruct al Vitis-Vinifera sau al incrucisarilor izvorate din aceasta recunoscute ca atare de institutiile competente".

Istoria vinului este inseparabila de istoria umanitatii. Vinul, rodul viei si al muncii omului este mai mult decat un simplu bun de consum. Insotitorul omului de milenii, vinul tine in acelasi timp de sacru si de profan. El este o valoare a civilizatiei si un criteriu al calitatii vietii constituind pe langa un bun de consum si un bun cultural. El este si ramane un factor al vietii sociale, este o conditie a dezvoltarii economice dar si al progresului tehnologic si stiintific a numeroase regiuni din Europa si din lume. De-a lungul timpului vinul a fost utilizat in scopuri religioase, medicale, politice, sociale si economice.

Utilizarea in scopuri religioase a vinului este la fel de veche ca si religiile insasi. Epopeea babiloniana a uriasului Gilgamesh ce aduce vinul si via umanitatii precede dar si anunta legenda biblica a lui Noe. Dionysos-Bacchus, zeul vinului - prefigureaza judaismul si crestinismul. Viticultura medievala este ecleziastica caci vinul este folosit inainte de toate in scopuri religioase. In Vechiul Testament vinul este deja prezentat ca o metafora a intelepciunii divine. In secolul al XIII-lea sfintii Francois d'Assise si Thomas d'Aquin revin fara incetare asupra analogiei vitis si vita: via este viata eterna.

Folosintele medicale ale vinului vin sa completeze pe cele religioase. Celebrul agronom Oliveir de Serres[1] scria ca "vinul este folosit nu numai in alimentatia omului dar de asemenea pentru vindecarea a a numeroase maladii". Efectele medicale ale vinului sunt detaliate de-a lungul anilor in numeroase tratate de medicina si igiena. Efectele sale medicale au inspirat pe Moliere in capodopera sa literara, Bolnavul Inchipuit. Folosintele medicale ale vinului mai sunt si astazi recomandate in diferite lucrari.

Folosintele sociale ale vinului sunt legate de consumul in comun al acestui produs. Grecii tratau drept barbar bautorul singuratic de vin. Atenienii civilizati practicau cu rafinament arta simpozionului (sympozium) descris de Platon sau Xenophon prin "band si filozofand sau filozofand in timp ce beau". In Franta medievala diferentierea sociala este marcanta intre vinul printilor care este dulce si alb si vinul poporului care este verde (acid). Diferentierile sociale s-au mentinut multa vreme intre vinul burghez si cel taranesc. Utilizarea politica a vinului este onorifica: de la Odiseea lui Homer la campaniile electorale de astazi vinurile de onoare sunt servite detinatorilor puterii.

Vinul este un produs stabilizat, integrand cantitati variabile de activitati secundare si tertiare, este un produs stocabil si conservabil pe timpul unei perioade relativ lungi, este un produs diferentiat prin marci si caracteristici calitative recunoscute, omogen pentru o marca data, nu este un produs de prima necesitate si exceptie facand vinurile de consum curente, prin elasticitatea cererii se manifestata caracterul de produs de calitate superioara sau chiar articol de semi-lux.

Chiar daca vinul este un produs complex, multi factori contribuind la variabilitatea sa, procesul sau de productie este foarte simplu. Este posibil ca descoperirea procesului de fabricatie a vinului sa se fi produs printr-un simplu accident. Pe masura ce strugurii se coc, drojdia Saccaromyces ellipsoideus se acumuleaza in mod natural in coaja. Atunci cand boabele de struguri sunt zdrobite, drojdia se amesteca cu zaharul din struguri. In procesul de fermentare, enzimele din drojdie transforma zaharurile din struguri in etanol, dioxid de carbon si o combinatie variabila de bioproduse aromatice. Numai strugurii contin suficient zahar pentru ca acest proces sa se produca natural. Bautura obtinuta din alte fructe necesita adaugarea de zahar. Daca boabele zdrobite ori mustul de struguri sunt tinute la o temperatura de circa 27⁰C, fermentatia continua circa 4-10 zile.

Chiar daca metodele traditionale de prelucrare a strugurilor inca mai sunt practicate astazi in unele regiuni din Europa, majoritatea productiei de vin este destul de rafinata. Cantitati mari de vin sunt astazi zdrobite si stoarse cu prese mecanice de capacitati mari. In aceasta faza de prelucrare, coaja si pulpa boabelor de struguri pot fi filtrate lasand la fermentat numai mustul de struguri. In acest caz se obtine vinul alb. Daca insa coaja si pulpa sunt lasate impreuna cu mustul se obtine vinul rosu. In procesul de productie comerciala anumite tipuri speciale de Sachartomzces ellipsoideus sunt adaugate suplimentar procesului natural. Dioxidul de sulf (SO₂) se adauga mustului in procesul de fermentare pentru eliminarea unor bacterii daunatoare. Daca fermentarea este lasata sa continue pana ce intreaga cantitate de zahar este epuizata, vinul va avea un continut alcoolic de circa 11-12%.

In acest moment vinul este gata pentru prima separare, care necesita inainte de tragere limpezirea prin depunerea suspensiilor si a drojdiei. Odata limpezit, vinul se trage fara agitarea sedimentelor. Pritocuri suplimentare pot fi efectuate pe masura ce vinul se invecheste. Procesul de invechire se produce in butoaie de lemn. Cele mai bune butoaie sunt cele din stejar. Alte specii de lemn au fost testate, dar ele contin mai putin acid tanic ce contribuie la aromarea si colorarea produsului finit. Vinul poate fi invechit in acest fel pe o perioada ce poate tine de la cateva luni la cativa ani. Odata invechirea incheiata, vinul este limpezit pentru a realiza un produs limpede gata pentru imbuteliere.

Vinul astfel produs fara abateri semnificative de la procesul natural este denumit vin de masa. El va fi mediu aromat, moderat in continut de alcool, linistit, si poate fi alb sau rosu dupa cum mustul a fermentat cu sau fara adaosul cojilor si pulpei boabelor de struguri. Procesul de fermentare standard poate fi diversificat in anumite faze tehnologice.

Cererea de vin si in consecinta comportamentul consumatorului, sunt motivate de un ansamblu de insusiri intrinseci ale produsului, dar si de semnificatiile socio-culturale ale produsului vin. Astfel, consumatorul este motivat de senzatiile olfactive si gustative pe care le provoaca vinul, de efectul sau usor eforizant, de efectul terapeutic si energetic la care se adauga un cumul de semnificatii sociale, culturale, religioase si economice.

Inainte de toate, consumul de vin este motivat de perceptiile gustative si olfactive deosebite ce se produc in contact cu vinul sau postdigestiv. Parfumul si aromele pe care le degaja vinul, sunt similare cu cele ale numeroaselor flori si fructe din flora spontana sau cultivata adaugand in gama senzatiilor gustative particularitati ce diferentiaza vinul de orice bautura.

Efectul euforizant, respectiv cel de stare de buna dispozitie la care se adauga si cel tranchilizant si de relaxare a constituit din totdeauna o motivatie puternica a consumului moderat si chiar exagerat de vin.

A treia motivatie de consum a vinului rezulta din functia sa energetica si terapeutica. Valoarea energetica a vinului ramane o problema controversata, neexistand inca o acceptiune generalizata despre vin ca apartinand clasei alimentelor sau nutrimentelor. Potrivit delimitarilor nutritionistilor vinul nu ar fi un aliment, dar datorita componentelor sale poate fi considerat un nutriment. Astfel, vinul, prin alcoolul existent in el are o mare putere calorica. Un gram de alcool elibereaza 7,1 kilocalorii in timp ce un gram de glucide ssu de protide elibereaza numai 4,1 kilocalorii. De asemenea, nu poate fi omis nici faptul ca prin unele dintre componentele sale - zaharuri, aminoacizi, diferite saruri, etc. - vinul asigura un oarecare aport nutritiv si un efect mineralizant pentru organismul uman. Spre deosebire de bauturile alcoolice obtinute prin distilare ce pot conduce la un oarecare dezechilibru alimentar, vinul, prin acizii organici si compusii fenolici continuti stimuleaza digestia.

Aspectul terapeutic al vinului ramane de asemenea un subiect de aprecieri si controverse. Potrivit unor specialisti, vinul contribuie la sanatatea umana, in timp ce pentru altii el nu are astfel de efecte benefice. Mai mult, consumul in exces afecteaza sanatatea. Cu toate acestea, secole de-a randul i s-au atribuit vinului diferite efecte terapeutice, insa odata cu progresele farmacologiei moderne ce pune la dispozitia bolnavilor medicamente din ce in ce mai eficiente, faima vinului ca leac universal a scazut. Pe plan strict terapeutic, insa, vinul poate fi considerat ca medicament in intoxicatiile cu metanol si etilenglicol. Studii si cercetari recente dezvaluie efecte terapeutice ale vinului in cazul bolilor cardio-vasculare, cancer, patologia alcoolica, etc.

Vinul este un produs cu o puternica motivatie sociala. Ca si alte produse ce individualizeaza personalitatea umana in cadrul societatii (exemplu imbracamintea), vinul se constituie ca un indicator social, preferintele consumatorilor fiind in relatie directa cu starea lor sociala, cu asezarea geografica, cu diferitele momente ale existentei lor sociale, etc. In tara noastra, ca in majoritatea tarilor de origine latina, vinul a insotit afectiunea colectiva legata de marile evenimente ale vietii (nastere, botez, cununie, inmormantare) si orice alt moment de solemnitate sau sarbatoare. Functia sociala a produsului vin rezulta si din rodul sau de a contribui la integrarea sociala a individului in grup, placerea de a trai in colectivitate, atractia evenimentelor mondene de grup sunt stimulate si de placerea de a aprecia in comun calitatile vinurilor servite. El constituie un dar, un simbol al rangului sau onoarei in cazul momentelor festive.

Vinul a fost si va ramane un factor de civilizatie si dezvoltare generand zone de prosperitate economica in centrele producatoare si in regiunile limitrofe. El este puternic ancorat in cultura religioasa a popoarelor si colectivitatilor. Vinul a fost si ramane o bautura mistica si mitica fiind considerat intotdeauna lichidul vietii cotidiene, devenind un simbol al legaturii dintre natural si supranatural, dintre profan si divin. Element indispensabil in celebrarea liturghiei, de doua mii de ani crestinatatea isi capata hrana spirituala prin impartasanie cu paine si vin. Daca religia crestina constituie un stimul al consumului de vin prin conotatiile vinului de produs, alte religii, precum islamul si budismul interzic consumul de vin constituind principala restrictie a producerii si consumului de vin in comunitatile religioase respective si deci principalul factor restrictiv al pietei vinului din tarile sau regiunile cu populatie apartinand acestor religii.

Daca luam in considerare toate aceste motivatii ale consumatorului, precum si aspectele socio-culturale ale produsului vin se pot delimita: diferitele segmente ale cererii de vin pe grupuri socio-economice, pe confesiuni religioase si pe zone geografice, se pot stabili varfurile si depresiunile urmate de cerere in functie de practicile religioase si de evenimentele solemne si de sarbatoare cu semnificatie pentru diferitele segmente de consumatori. Fara indoiala ca in tara noastra, ca in toate tarile de traditie crestina, zilele de pasti, Craciun si Anul Nou reprezinta varfuri de consum pentru majoritatea sortimentelor de vin, devenind evident faptul ca in aceste perioade comportamentul cererii nu mai urmeaza legitatile economice cunoscute in materie de elasticitate a cererii in raport cu veniturile si pretul. De asemenea, este evident si faptul ca politicile de produs vor fi sortite esecului pe o piata dominata de consumatorii apartinand confesiunilor religioasee islamice si budiste la fel ca si pe pietele in care predomina modelele de consum nord europene si germanice unde alcoolul si berea detin in mod traditional ponderea consumului la bauturi. Penetrarea pietei se poate realiza prin politici de produs adecvate in randul grupurilor socio-economice ca venituri in crestere ce tind sa dobandeasca un statut social superior manifestat si prin schimbarea preferintelor de consum, fiind atrasi de vinurile din sortimente superioare cu preturi superioare. Campaniile publicitare si promotionale se pot sprijini, acolo unde legislatia permite, pe eefctele energetice si terapeutice ale vinului. Pe baza conotatiilor sociale ale vinului, politicile de produs pot viza manifestarile culturale si moderne, intalnirile politice si stiintifice de prestigiu etc.

Analiza detaliata a caracteristicilor vinului precum si a comportamentului consumatorului, a motivatiilor acestuia ce se manifesta in exercitarea cererii de vin pe piata reprezinta elemente fundamentale ale studiului pietei vinului facand obiectul agentiilor specializate de marketing de pe pietele tarilor dezvoltate cu economie de piata.

Varietatea sortimentala este un element de maxima importanta in studiul pietei vinului. Studiul pietei vinului intr-o regiune implica fara indoiala particularizarea ce decurge din specificitatea produsului. Ori vinul si produsele viti-vinicole prezinta particularitati ce le individualizeaza in studiile de marketing. Particularitatile decurg in primul rand din relatia structura de soi-gama sortimentala existenta in industria de vin in raport cu regiunea de productie si cu tehnologia de fabricatie.

Echipamentele si aparatura laboratoarelor oenologice, dublate de procedee, tehnici si metode de investigatie de inalta tehnicitate, au permis cunoasterea analitica a vinului pana la cele mai mici detalii. Exprimarea cifrica a componentelor si a diferitelor marimi fizico-chimice in valori conventionale (volume, grame, pH etc.), pare uneori saraca si stereotipa. Exprimarea cifrica, desi exacta, nu reflecta esentialul, deoarece da mai putine informatii cu privire la nuantele legate de "afectiv", de memoria degustatorului si mai ales de preferinta consumatorului. In plus, desi orice componenta sau marime fizico-chimica are valoarea sa intrinseca ce poate ajuta la definirea unui vin (alcoolic, slab alcoolic, moderat acid, extract etc.), ele nu-si gasesc adevarata expresie decat in contextul echilibrului si armoniei in care se regasesc fata de celelalte elemente reflectate si sintetizate in anumite insusiri organoleptice. Dependente de provenienta (soi si podgorie) si de tehnologia aplicata, aceste particularitati nu numai ca sunt greu de sesizat, dar sunt si mai greu de descris in cuvinte. De aceea, diferentierea sortimentala a vinurilor imbraca atat aspecte tehnice cat si senzoriale.

Din multitudinea de tehnici si metode utilizate in clasificarea vinurilor potrivit calitatii lor, metoda organoleptica prin degustare este metoda traditionala general acceptata prin care se efectueaza clasificarea vinurilor si clasarea acestora la concursuri.

Desigur ca in determinarea calitatii unui vin, analiza chimica si microbiologica ne poate furniza informatii valoroase asupra compozitiei, starii sanitare si rezistentei acestuia la alterari precum si asupra naturii eventualelor tulbureli si sedimente din vin. Singura modalitate insa de apreciere a calitatii vinului este analiza organoleptica si respectiv degustarea vinului.

Cunoscutul oenolog roman D.V.Cotea, clasifica vinurile in doua clase si mai multe categorii in raport cu destinatia lor (figura 1.1).

Figura 1.1 Clasificarea vinurilor

Reglementarile organismelor internationale (Oficiul International al Viei si Vinului, FAO, Comisia Europeana, etc.) legislatiile tarilor si uzantele actuale definesc cu oarecare precizie notiunile de baza privind protejarea si controlul calitatii vinurilor in relatia producator-consumator. Unele din aceste date sunt definite si reglementate de documentele oficiale sau comerciale, iar o parte dintre ele sunt obligatoriu mentionate pe eticheta buteliilor de vin.

Diversitatea varietala este caracteristica cea mai relevanta a produsului vin. Astfel, vinurile se pot clasifica dupa diferite criterii. Dupa culoare, vinul poate fi: alb, rose, rosu. Dupa vechimea lor, vinurile se clasifica in vinuri tinere (care au intre unul si doi ani), si vinuri mature (care ajung pana la 4-5 ani) si vinuri vechi care depasesc sapte ani. Dupa continutul in zahar la litru, vinurile se impart in vinuri seci, demiseci, demidulci si dulci. O clasificare extrem de importanta este in functie de continutul in alcool. Dupa acest criteriu, vinurile se impart in vinuri de masa, care au un continut moderat in alcool si vinuri de calitate superioara, care, la randul lor au mai multe  subcategorii cum vinurile cu denumire de origine controlata si vinuri cu indicatie geografica recunoscuta.

Produs al viei si al actiunii naturii in cadrul teritoriului unei regiuni, in raport de tehnicile si utilizarile constante ale locuitorilor, diversitatea vinului tine de diversitatea cupajelor, a teritoriului, a climatului si al maiestriei podgorenilor. O distinctie clara se face in multe dintre reglementarile internationale intre vinul de consum curent si vinurile de calitate superioara.

Vinul de masa se distinge de vinul de calitate superioara cu denumire de origine controlata. In mod legitim si reglementat in Europa problematica vinului este abordata intr-un cadru regional. Este dreptul fiecarei regiuni in respectul traditiilor sale sa constate si sa defineasca folosintele locale, loaile si constante pe care se bazeaza denumirile si caracteristicile produselor sale vinicole. Abordarea pietelor vinicole intr-un cadru regional sau intr-un ansamblu inter-regional presupune identificarea si definirea culturii si civilizatiei vinului, personalizarea practicilor, traditiilor si in ultima instanta recunoasterea calitatilor si renumelui diferitelor tipuri de vinuri produse in arealul considerat.

Mentinerea calitatii si specificitatii produsului, protejarea patrimoniului regional, protectia contra eventualelor falsificari si protectia consumatorilor presupun fixarea de reguli corespunzatoare acestor scopuri. In acest sens, trebuie ca fiecare regiune, fiecare zona de productie sa se doteze cu o retea organizatorica adaptata la traditiile locale, regionale sau nationale care pe criterii inter-profesionale sa contribuie la confederarea principalilor parteneri ai filierei viti-vinicole.

Vinurile de calitate sunt separate in doua categorii:

o       Vinuri cu indicatie geografica recunoscuta. Aceasta este denumirea teritoriului ce serveste definirii unui vin de unde acesta provine si care exprima caracteristicile si calitatile specifice datorate in mod esential concursului factorilor naturali si factorilor umani specifici acestei regiune.

o       Vinurile cu denumire de origine controlata. Denumirea de origine controlata este garantia data de catre statiunea de cercetari vitivinicole apartinand unei zone si confirmata de autoritatea publica reprezentata de ONDOV (Oficiul National al Denumirilor de Origine a Vinurilor) ca un vin poseda originea in chestiune, precum si faptul ca la producerea si elaborarea sa se regasesc calitatile si caracteristicile desemnate potrivit definitiilor, regulilor si criteriilor prezentate de catre organizatia in cauza. Denumirea de origine controlata, se refera intre altele la zona de productie si prelucrare, cupajarea si uzajele cele ce sunt definite, precum si la ariile de productie cele ce sunt delimitate de organizatia ce atribuie denumirea.

Originea trebuie deci sa fie controlata de catre organizatia sau autoritatea ce acorda sau confirma denumirea de origine controlata. Modalitatile de control sunt parte integranta a reglementarilor denumirii in chestiune. Din punct de vedere al marketingului produsului nu este obligatoriu ca el sa apartina unei denumiri de origine. Este vorba de o optiune ce confera avantajele si restrictiile sale.

La vinurile de calitate indreptatite la denumire de origine controlata si trepte de calitate (D.O.C.), pe eticheta sau pe contraeticheta mai sunt inscrise uneori si cateva referiri la insusirile organoleptice, relatii istorice, geografice, recomandari pentru consum etc.

Potrivit Cartei Vinului, denumirea de origine desemneaza denumirea unui teritoriu servind la desemnarea unui vin care este originar din aceasta regiune si deci ale carui caracteristici si calitati specifice sunt datorate in mod esential concursului factorilor naturali si umani proprii acestui teritoriu. In anumite cazuri (exemplu Porto), denumirea geografica poate corespunde unei comunitati teritoriale mai putin importanta din punct de vedere geografic decat teritoriul de unde provine materia prima utilizata.

Denumirea de origine este rezultatul eforturilor producatorilor acestui teritoriu pentru producerea unui vin original si specific precum si in definirea regulilor si criteriilor specifice. Definirea unei denumiri de origine implica nu numai mentiunea originii geografice, dar si a soiurilor, a conditiilor de productie, elaborare si conditionare, precum si a ariilor de productie sau a terenurilor apte pentru productia vinului cu denumire de origine, acelea care sunt consacrate in mod precis de catre uzantele locale in mod loial si constant.

Denumirea de origine este fondata pe constituirea de organizatii inter-profesionale ce au la baza libera initiativa si vointa producatorilor si care se bucura de concursul si supervizarea puterii publice, un sistem prin care se instituie o disciplina in productie si comercializare al carui respect este benefic pentru toti.

Nu trebuie confundata marca cu denumirea de origine. Marcile traditionale nu-si vad periclitate drepturile lor prin instituirea denumirilor de origine. Atunci cand o marca se aplica unei denumiri de origine aceasta trebuie mentionata pe eticheta si la prezentare astfel incat marca sa fie legata de denumirea de origine.

Consumatorul trebuie sa fie protejat contra utilizarii unei denumiri de origine pentru vinurile ce nu au dreptul la folosirea acestor denumiri sau la folosirea unor denumiri asemanatoare care pot conduce la confuzii. De asemenea, consumatorul trebuie sa fie protejat de falsele indicatii de provenienta si de oricare alt fel de inselaciuni, contrafaceri si concurenta neloiala. Toate aceste prevederi sunt stabilite in Carta Vinului adoptata de Conferinta Europeana a Regiunilor Viticole. In obiectivul sau de buna gestiune si protectie a patrimoniului viti-vinicol european Comunitatea regiunilor viticole europene organizata in cadrul Conferintei europene a Regiunilor Viticole a stabilit ca prin instantele sale competente sa adreseze recomandari in acest sens organismelor regionale, nationale, europene si internationale.

Din pacate, inceputurile economiei de piata in Romania au dat nastere la proliferarea falsurilor si inselaciunilor precum si a concurentei neloiale deopotriva paguboasa pentru consumatori si producatorii loiali.

Integrarea Romaniei in structurile Europene necesita constituirea de organizatii ale producatorilor viti-vinicoli si adaptarea legislatiei viti-vinicole la normele si standardele europene care sa inlature practicile neloiale de pe pietele viti-vinicole romanesti. Numai in acest fel accesul viticultorilor romani pe piata europeana se va putea face in conditii avantajoase.

In clasificarea vinurilor putem tine cont de soi putandu-se obtine vinuri de soi rezultat al prelucrarii unui singur soi si vinul de cupaj care se obtine din amestecul a mai multe soiuri. Pe langa sortimentele clasice mai exista si vinurile speciale. Printre acestea se numara vinurile spumoase si spumante, in functie daca au primit dioxid de carbon in mod natural sau in mod artificial. Asa cum prezentam  mai sus putem avea vinuri fortificate si vinuri sortiment bazate pe adaugarea de cantitati suplimentare de alcool sau vinuri aromatizate obtinute prin adaugarea de ierburi aromate cele mai cunoscute fiind pelin, vermut sau porto.

1.2 Piata vinului in ansamblul pietelor agro-alimentare

Vinul este un produs agro-alimentar si in consecinta piata vinului face parte din ansamblul pietelor agro-alimentare. Cu toate acestea, piata vinului prezinta anumite caracteristici ce o particularizeaza in ansamblul pietelor agro-alimentare. In cadrul produselor agro-alimentare, piata bauturilor este distincta, prezentand caracteristici proprii. In cadrul pietei bauturilor, concurenta intre diferitele tipuri de bauturi joaca un rol important, dand dimensiunea cererii si ofertei. Efectul de substitutie joaca puternic in concurenta dintre bauturile alcoolice si cele nealcoolice fiind un element esential al acestei piete, dar concurenta in cadrul acestor categorii fiind de asemenea importanta.

Piata vinului este deja o piata matura, afectata puternic de evolutiile favorabile sau defavorabile determinate de obisnuintele alimentare si comportamentul de cumparare al consumatorilor. Chiar daca pietele dominante (europeana si nord americana) par mai degraba stabile, tendintele sunt de scadere constanta a cererii si o modificare a preferintelor consumatorilor catre vinul de calitate in detrimentul vinului de masa. In tarile traditional producatoare si consumatoare de vin, consumul de vin ordinar se diminueaza rapid, in timp ce consumul vinului de calitate creste lent. Comportamentul pietei pare sa fie determinat de deviza "sa bei mai putin, dar sa bei mai bine".

Desi vinul este comercializat international, nu exista o piata internationala a vinului in sensul curent al pietei internationale. Aceasta deoarece tarile consumatoare sunt in acelasi timp producatoare, asigurandu-si autoaprovizionarea in proportie de 100%. Pietele existente sunt piete regionale cu o tendinta de scadere a cererii. Posibilitatile de extindere regionala a pietei vinului sunt foarte limitate data fiind dependenta structurilor de consum de structura socio-culturala si religioasa a popoarelor. In tarile mediteraneene cu o civilizatie viti-vinicola foarte veche, vinul nu mai reprezinta alimentul necesar al muncitorului asociat in mod natural cu painea si uleiul de masline. Odata cu dezvoltarea economica, cu cresterea nivelului venitului si a gradului de civilizatie, in domeniul vinului s-a produs o mutatie majora de la vinul aliment la vinul de placere, produs de consum, de loisire sau un bun de consum ocazional.

In Europa occidentala, intre 1960 si 1970 a avut loc, datorita cresterii generale a veniturilor si a stabilitatii relative a preturilor vinurilor fine, o deplasare a cererii de la vinurile curente catre vinurile fine. Piata vinului cuprinde mai multe segmente. Segmentul cel mai important este cel al vinurilor stabilizate care poate fi divizat in mai multe grupe: vinuri de calitate medie catre mediocra si vinuri de calitate superioara supuse unor reglementari si specificatii stricte. Alte segmente cuprind vinurile licoroase (dintre care Sherrys si Porto), vinurile spumoase si sampania(dintre care Sekt-ul german). Vermutul si vinurile aromatizate(exemplu Cinzano si Martini) si in final racoritoarele pe baza de vin(amestecul din vin, suc de fructe, arome cu apa gazoasa) ce este un produs relativ nou.

Piata vinului in general, dar in particular cea europeana, se caracterizeaza prin excedente structurale. Productia de vin depaseste potentialul de consum national si eventualele cantitati destinate pietelor internationale.

Gradul de maturitate avansat al acestei piete a precipitat procesul de restructurare a productiei. Eforturile de rationalizare a structurii de productie nu au reusit decat in mod nesemnificativ sa relanseze o cerere stagnanta.

In final, sistemul de distributie a vinului reproduce aceeasi schema peste tot in lume si anume, el este foarte fragmentat cu un numar foarte mare de mici detailisti raspanditi peste tot in teritoriu. Se constata in ultimii ani o evolutie discreta constand in deplasarea cantitatilor distribuite prin canalele de vanzare en-gros (hoteluri, restaurante) catre canalele de distributie en-detail destinate consumului intern (lanturi de supermarketuri). Acest tip de distributie permite ameliorarea competitivitatii produsului in termen de pret si avantajeaza modelele de consum modern si comportamentul de cumparare.

Sectorul vin se caracterizeaza printr-o fragmentare extrema a productiei si comercializarii, mai ales in tarile europene mari producatoare (Franta, Italia, Spania). O alta caracteristica importanta a pietei vinului o constituie ponderea importanta ce o detin societatile cooperatiste, chiar daca cea mai mare parte a productiei provine de la intreprinderi mici si mijlocii, exista si un mic numar de societati multinationale caracterizate printr-o strategie mondiala pe pietele internationale. Pentru acestea din urma, vinul face parte dintr-o piata mai larga, cea a bauturilor alcoolizate, ce cuprinde si berea si spirtoasele. Aceste grupuri mari utilizeaza pietele europene, dar si cele nord americane ca furnizor de produse si piata finala pentru produsele alcoolizate. Principalele societati europene din domeniu sunt: Allied-Lyons (Marea Britanie), Grand Metropolitan (Marea Britanie), LVMH-Moet Henessy Louis Vuitton (Franta), Seagram Companz (Canada) si Martini & Rossi (Italia). Printre intreprinderile active numai in domeniul vinului, dar mai putin implantate pe pietele extracomunitare figureaza: Antinori (Italia), Gancia (Franta), Castfel(Franta) si Lagedar (Franta).

Piata nord americana este dominata de un grup de 10 companii ce sunt cotate in bursa, iar cotatia actiunilor acestor companii este sintetizata intr-un indice cunoscut drept Wine Market News. Cele zece companii sunt: Beringer Wine Estates, Candaigua Brands, Chalone Wine Group, Geerlings & Wade, LVMH-Moet Henessy Louis Vuitton, Robert Mondavi Corp., R.H. Phillips, Scheild Vineyards, Golden State Vintners, si Willamet Valley Vineyards.

In Europa, in special gradul de maturitate a sectorului si disparitia progresiva a micilor puncte de vanzare au determinata intreprinderile din sectorul vin sa-si rationalizeze productia si sa puna in aplicare strategii de crestere. Numai in 1995, 17 fuziuni importante si achizitii s-au derulat in Uniunea Europeana pentru o valoare superioara dubla in comparatie cu anul precedent. Aceste fuziuni si noi achizitii au avut ca principala motivatie cercetarea dimensiunii optime necesare infruntarii, intensificarii concurentei orizontale si verticale. Aceste operatiuni au ca scop principal rezistenta in fata concurentei si penetrarea unor noi segmente de piata.

Trebuie remarcat ca acest proces de crestere externa se limiteaza la spatiul Uniunii Europene, iar cea mai mare parte a acestor operatiuni are loc intre societati din aceeasi tara. In acest context, cu certitudine sectorul francez al vinurilor este cel mai angajat in acest proces inregistrand opt operatiuni de fuzionare. Spania manifesta in mod egal o rata de activitate ridicata cu cinci fuzionari importante intre 1994 si 1995. Operatiunile transfrontaliere incheiate intre producatorii din afara Uniunii sunt nesemnificative.

1.3 Conjunctura internationala a pietei vinului

Vita de vie este cultivata pe toate continentele lumii. Suprafata ocupata cu vita de vie a fost estimata in 1999 la 7,7 milioane hectare. Oficiul International al Viei si Vinului estimeaza ca productia mondiala de vin pentru campania 1999/2000 a fost cuprinsa intre 250 si 260 milioane de hectolitri. Uniunea Europeana contribuie cu 60% la aceasta productie. In realitate, doua tari membre, Franta si Italia furnizeaza singure 46% din productia mondiala. Al treilea producator mondial este Spania, chiar daca in ultimii ani productia sa a fost afectata de seceta, ponderea ei in productia mondiala este superioara procentului de 10%. Contributia tuturor celorlalti producatori mondiali se situeaza sub 10%. Tendinta generala inregistrata la nivel mondial in ultimii 10 ani a fost de reducere a suprafetelor cultivate cu vita de vie.

Dupa trioul european Franta-Italia-Spania, in topul productiei urmeaza doua tari de pe continentul american, Argentina si Statele Unite ale Americii cu 7% si respectiv 6% din productia mondiala. Cea mai mare parte a productiei americane este concentrata in California. In afara de Argentina, alte doua state din emisfera sudica, Australia si Africa de Sud se situeaza printre principalii producatori mondiali de vin. Singure cele trei tari din emisfera sudica au o capacitate de productie de 30 milioane de hl.

Tarile din Europa centrala si orientala se numara de asemenea printre producatorii importanti la scara mondiala precum si printre exportatorii neti de vin. Republicile ex-iugoslave si Romania, cu o productie nationala estimata la circa 6 milioane de hl se situeaza pe locul zece in clasamentul mondial. Nivelul productiei si exportului Ungariei echivalent cu cel din Chile, situeaza aceasta tara cu o productie de 3,5 milioane hl si circa 1 milion hl exporturi pe locul 12 in clasamentul mondial. Productia Bulgariei se apropie de 2 milioane hl, iar capacitatea ei de export este superioara celei ungare.

In medie 20-25% din vinul produs in lume face obiectul schimburilor internationale, ceea ce reprezinta un procent destul de ridicat pentru un produs alimentar. Exporturile mondiale totale ce constituie un indicator al dimensiunii pietei a fost estimat de catre O.I.V.V. in 2001 la 57 milioane hl. In aceasta cantitate fiind inclus si comertul intracomunitar (de aproximativ 29 milioane hl) dintre tarile membre ale Uniunii Europene.

Pentru a intelege tendintele manifestate pe plan mondial pe piata vinului, o analiza pe cele trei mari regiuni ale globului permite o intelegere a evolutiilor recente si o estimare a evolutiilor viitoare.

Piata americana a vinului

America de Nord detine o pondere insemnata in ceea ce priveste productia, dar mai ales in ceea ce priveste comertul de vin.

In ultimii zece ani, vinul de masa (definit ca vinul cu sub 14% procente alcool), a dominat piata vanzarilor in S.U.A. Vinul de masa a reprezentat 88% din totalul pietei vinului in 2000 in S.U.A. In 1999, consumul de sampanie si vin spumant din S.U.A. a reprezentat 1,14 milioane hl (30 milioane galoni). Vinul spumant californian acopera 68% (0,76 milioane hl) din consumul de vin din S.U.A., restul de 27% si respectiv 5% reprezinta vin spumant si sampanie importata din alte parti ale lumii.

In 2000 s-au vandut pe piata americana 19,8 milioane hl reprezentand vin de masa, sampanie, vin spumant, vin de desert si vinuri speciale naturale. In 2000 piata americana a vinului a crescut cu 4 procente in raport cu anul precedent. Raportat la populatia rezidenta, consumul mediu de vin de 7,4litri/locuitor (toate categoriile incluse) este printre cele mai scazute in raport cu celelalte grupe de bauturi (bauturile nealcoolice 204 litri pe cap de locuitor si cafeaua 113,5 litri). Mai mult, consumul mediu pe locuitor in SUA este mult sub nivelul majoritatii tarii producatoare de vin. In 2000 SUA se situa pe locul patru intre tarile producatoare de vin; numai Italia, Franta si Spania inregistrau productii mai mari.

California joaca rolul principal pe piata vinului din SUA. Majoritatea vinului american este produs in California. Productia totala americana s-a ridicat in 2000 la 15,5 milioane hl. Peste 90% din acest vin este vandut pe piata SUA, unde vinul californian detine 70% din piata.

Vinul californian a capatat treptat acceptabilitate larga pe pietele de export in ultimii ani. In 2000, circa 8% din vinul californian a fost exportat. In 2000, valoarea exporturilor americane de vin s-a cifrat la 425 milioane de dolari, reprezentand o crestere spectaculoasa de la 35 milioane $ in 1999 la 425 milioane $ in 2000. intre statele federale, California este liderul absolut al exporturilor americane de vin producand peste 90% din vinul exportat de S.U.A.

Industria californiana a vinului este intr-un continuu proces de schimbare. Multe podgorii mici au aparut in ultimii douazeci de ani. Exista aproximativ 740 centre de comercializare a vinului in California. Acest numar nu include casele de vanzare licentiate si nici companiile de vin cu facilitati multiple, dar fara facilitati de fermentare.

Compozitia de soi a podgoriilor a cunoscut o schimbare continua inregistrand astazi un procent mult mai mare al suprafetei cultivate cu soiuri pretabile la vinuri de masa premium. De exemplu, in 1987 California detinea 14 125 ha cu vin Chardonnay pentru ca in 2000 suprafata sa creasca la 35 849 hectare. Suprafata cu Cabernet Sauvignon de asemenea a crescut de la 9.997 ha in 1987 la 18.349 in 2000.

In 2000 California a vandut 15,5 milioane hl vin pe toate pietele estimat la o valoare f.o.b. inclusiv valoarea accizelor platite de producatori de 5,9 miliarde $. Valoarea la pret de detaliu a vinului californian in 2000 s-a ridicat la 11,4 milioane $, incluzand accizele si taxele, dar fara taxele de vanzare cu amanuntul, in timp ce valoarea la pretul de detaliu al vinului intrat in canalele de distributie a fost estimat in 2000 la 16,1 miliarde $.

Nu am avea o imagine completa a pietei nord americane a vinului fara luarea in considerare a pietei canadiene. Canada este un mic si respectat producator de vinuri. Dupa o scadere substantiala a suprafetei cultivate cu vita in cele doua provincii producatoare, Columbia Britanica si Ontario, datorata concurentei vinului din SUA, in urma incheierii acordului comercial cu SUA in 1988, suprafetele cultivate au depasit nivelul inregistrat inainte de semnarea acordului comercial la finele anului 1997. In 1997, suprafata cultivata cu vie in cele doua provincii canadiene a fost de 3.781 ha in Ontario si de 2.600 ha in Columbia Britanica. Vanzarile de vin canadian au crescut continuu din 1990 si pana in 2000 de la circa 10 milioane de dolari canadieni in 1990 la peste 70 de milioane dolari canadieni in 2000 in Ontario si la circa 30 milioane dolari canadieni in Columbia Britanica.

Piata Comuna Europeana

Cu o productie ce a oscilat in ultimii cinci ani intre 152 si 165 milioane de hectolitri, Uniunea Europeana este primul producator mondial de vin detinand in jur de 60% din productia mondiala. Viticultura in tarile U.E. variaza foarte mult nu numai de la o tara la alta, dar si de la o regiune la alta gradul de specializare al fermelor viticole, dar si in ceea ce priveste dimensiune fermelor si tipul de vin produs. In mod similar, practicile oenologice specifice practicate in fiecare regiune si influenta tipurilor de sol contribuie la accentuarea caracteristicilor regionale ale vinurilor si productiei vinicole din Europa.

Productia de vin europeana se caracterizeaza prin fluctuatii anuale foarte pronuntate datorate efectelor climatice, dar si metodelor de cultivare. In ciuda fluctuatiilor anuale, un trend negativ semnificativ a fost inregistrat in ultimiii douazeci de ani: de la un nivel al productiei de 210 milioane hl in prima jumatate a anilor '80, productia medie a scazut la circa 155 milioane hl pe an in ultimii ani.

Tendinta de reducere a productiei este in principal datorata reducerii suprafetelor cultivate nefiind inregistrate reduceri semnificative ale randamentului in perioada 1977-2001. Cu toate acestea, randamentul a fluctuat semnificativ de la un an la altul. Astfel, in anul agricol 1993-1994, randamentul mediu la nivelul U.E. era de 46,3 hl/ha, pentru ca in anul 1994-1995 sa scada la 45,7 hl/ha.

Incepand cu anul 1975-1976, cand s-a instituit interzicerea de noi plantatii si compensarea fermierilor prin primele de abandonare a productiei, suprafata cultivata cu vita de vie s-a diminuat continuu. Reducerea acestor suprafete s-a accelerat in fiecare an. Din 1976 si pana in 2000, suprafata permanent ocupata cu vie s-a redus de la 4,5 milioane ha la 3,4 milioane ha, reprezentand o rata anuala de scadere de 1,4%, reprezentand 56.000 ha/an. In ultimii ani, totusi, rata reducerii s-a diminuat in mod evident. La modul general, podgoriile din comunitate au cunoscut un proces de imbatranire, deoarece rata plantarilor nu a compensat rata defrisarilor.

Uniunea europeana este nu numai cel mai mare producator, dar si cel mai mare consumator mondial de vin, detinand o pondere de peste 60% din consumul mondial, reprezentand in 2000, 128 milioane hectolitri, adica putin peste 34 litri pe locuitor pe an. In interiorul acestei medii comunitare, consumul este aproape dublu fata de media europeana. Consumul european de vin s-a redus substantial in ultimii douazeci de ani, in special in tarile membre, unde nivelul consumului pe locuitor era cel mai ridicat. Intre 1986 si 2000, consumul total de vin in Uniunea Europeana (15 state) s-a redus cu 10 milioane ha. Scaderea consumului de vin este rezultatul evolutiei structurale a societatii in special in ceea ce priveste alimentatia si modul de viata. Alimentatia are un rol particular in tendinta de limitare a consumului de alcool. Aceasta scadere reflecta un trend descrescator determinat in special de evolutiile inregistrate in stilul de viata, in comportamentul consumatorilor si de rolul jucat de vin in alimentatie, etc.

Atat in ceea ce priveste evolutia consumului, precum si nivelul lui, statele membre ale U.E. se impart in doua: statele producatoare de vin si celelalte. In randul primei grupe, nivelul de consum pe persoana este ridicat, iar scaderea cea mai spectaculoasa in nivelul consumului pe persoana s-a inregistrat in aceste state. Consumul in Franta a scazut de la 135 litri/persoana in 1957 la 62 litri/persoana in 1994. in Italia, consumul a scazut intre 1975 si 1990 de la 110 litri/persoana la 70 litri/persoana. Scaderi in consumul de vin se inregistreaza si in tarile din centrul si nordul Europei (Germania, Luxemburg si Austria). In Marea Britanie, consumul se mentine, dar la un nivel inferior mediei europene. In tarile scandinave, in schimb, intre 1990 si 1995, consumul a crescut (Danemarca, Finlanda) sau a ramas constant (Suedia).

Bilantul aprovizionarilor cu vin in Uniunea Europeana rezuma o situatie care s-a modificat profund dupa 1994/1995 in raport cu perioada precedenta. In timp ce inainte de 1994/1995 se observa un surplus permanent pe piata comunitara a vinului, bilantul pentru campaniile 1994/1995 si pana astazi lasa sa apara un deficit, dupa deducerea cantitatilor necesare sectorului de alcool alimentar (in special pentru coniac si lichior).

O utilizare importanta a vinului o reprezinta producerea alcoolului pe baza de vin. Acesta se obtine din vin sau din sub-produse ale vinului. Dupa tipul utilizarilor putem distinge doua categorii de alcool vinificat:

Ø      Cel utilizat pentru elaborarea de vin lichior (Porto, Xeres-Sherry, Madera, etc.), inclusiv pentru vinurile dulci naturale. Aceasta utilizare reprezinta un volum anual de 0,4 milioane hl alcool pur.

Ø      Cel utilizat pentru apa vie (Amarac, Cognac, Brandz, etc.) pentru care este nevoie anual de un volum de 1 milion hl alcool pur pe an. Volumul anual utilizat pentru productia de Cognac a fost in medie in perioada 1994-1997 de 5,7 milioane hl.

In privinta comertului international cu vin, Uniunea Europeana este in acelasi timp primul exportator mondial, dar si cea mai mare piata a importurilor de vin. U.E. a exportat in 1995 si 1999 putin peste 10 milioane hl la o valoare a exporturilor de 2,4 miliarde de ECU. Acest fapt confirma faptul ca U.E. este incontestabil liderul mondial al exportului de vin. Principalele destinatii sunt SUA, Elvetia, Canada si Japonia. In acelasi timp U.E. este si primul importator mondial de vin importand in medie in perioada 1997-2000 peste 5,3 milioane de hl. Principalele tari de origine sunt Australia, Chile, SUA, Ungaria, Bulgaria, Africa de Sud, fosta Iugoslavie. Importurile din Argentina au atins un volum record in 1998 si 1999, profitand de conjunctura favorabila a reducerii productiei in Spania si suprimarea pretului de referinta la intrarea in U.E. dupa intrarea in vigoare a Acordului Rundei Uruguay a O.M.C.

Valoarea exporturilor intracomunitare (intre statele membre), a fost aproape dubla fata de exporturile extracomunitare, iar in volum, exporturile intracomunitare au reprezentat de trei ori volumul exporturilor extracomunitare.

Pentru importuri, partea fluxurilor intracomunitare a fost in 2000 de sase ori mai mare in valoare si de cinci ori in volum fata de fluxurile extracomunitare. Dintr-o valoare totala de 7546,3 milioane Euro cat a reprezentat importurile intra si extra comunitare, fluxurile intracomunitare au reprezentat 4963,9 milioane Euro in timp ce importurile extracomunitare s-au cifrat la 2582,5 milioane Euro.

Pentru importuri, 70% din comertul intracomunitar se concentreaza in trei state membre: in ordine Germania, Marea Britanie si Franta, in timp ce pentru importurile din afara UE, Marea Britanie trece pe primul loc, urmata de Germania si in mod exceptional in anii 1995 si 1996 de Spania datorita in special importurilor de vinuri din Argentina, datorita secetei ce a afectat productia interna in acesti ani.

Principalul partener comercial al Uniunii Europene la exporturile de vin este SUA, cu un volum mediu de 2,7 milioane hl. Uniunea Europeana exporta in SUA in special vinuri imbuteliate stabilizate. Vinurile spumante reprezinta mai putin de 20% din volumul exportat de UE in SUA.. Al doilea partener este Elvetia cu circa 1.6 milioane hl (15% din exporturile extracomunitare). In mod exceptional, in anul 1994, spatiul ex-sovietic a reprezentat a treia mare destinatie a exporturilor europene. Partea Canadei in exporturile UE de vin a ramas relativ stabila intre 1990 si 2000 cu un volum mediu de 0,9 milioane hl reprezentand 9% din exporturile extracomunitare. Incepand cu 1993, exporturile catre Japonia, au crescut pentru ca in 1997 sa egaleze exporturile catre Canada. La modul general, exporturile europene de vin catre Asia de sud-est, zona unde consumul de vin este in crestere, s-au dezvoltat rapid, exporturile catre Hong Kong, Taiwan, Coreea de sud si China reprezinta astazi peste 1 milion hl.

Bazandu-ne pe ipoteza ca potentialul de productie vinicol va continua sa scada cu aproximativ 5.000 ha anual (fata de 56.000 ha anual pana in 1999) si ca randamentul nu va inregistra cresteri semnificative, asa cum a fost cazul ultimilor zece ani, se estimeaza ca in anul 2002/2003 productia de vin a Uniunii Europene se va stabiliza in jurul cifrei de 158 milioane ha in medie pe an. Utilizarea interna este prevazuta sa se cifreze la circa 148 milioane ha/hl (inclusiv cantitatile destinate distilarii pentru consumul alimentar de alcool), adica o scadere cu circa 13 milioane hl in raport cu anul 1999/2000. Aceasta scadere prognozata este datorata in principal continuarii scaderii consumului uman direct de la 34.3 litri/locuitor in 1996/1997 la 30.8 litri/locuitor in 2002/2003. Tinand cont de export, surplusul anual al balantei vinului in 2002/2003 se va situa in jurul valorii de 5,3 milioane hl. Acesta poate creste pana la circa 17 milioane hl, daca conditiile climatice sunt in mod exceptional favorabile. Pe de alta parte, se poate inregistra un deficit pe piata europeana de pana la 6 milioane hl in eventualitatea unei recolte scazute in UE.

Piata australiana a vinului

Australia a aparut in ultimii cinci ani ca unul dintre cei mai dinamici producatori de vin din lume. Potentialul sau viitor in acest sector da multa bataie de cap producatorilor europeni traditionali. Industria australiana a vinului este de aceeasi varsta cu cea americana, dar in comparatie cu SUA, Australia nu a detinut vita salbatica nativa. Cu o suprafata cultivata cu vita de 98.439 ha din care 81.000 ha pentru vin si o productie medie anuala situata in jurul valorii de 6.0 milioane hl de vin, Australia se situeaza pe pozitia a zecea in lume intre producatorii de vin. Australia este printre tari din lume unde tendinta inregistrata in ultimii zece ani a fost de crestere a suprafetelor cultivate cu vita de vie. Aproximativ 40.000 ha de noi plantatii (o investitie de aproximativ 1 miliard de dolari canadieni) au fost plantate in ultimii sase ani. Se spune ca in Australia se infiinteaza o vinarie la fiecare 48 de ore. In ultimii cinci ani industria vinului din Australia a cunoscut o crestere de aproape 60 noi centre de vinificatie pe an.

In Australia sunt cultivate aproximativ 85 soiuri de struguri. In 1997-1998, soiurile pentru vinuri albe reprezentau 51.6% din totalul suprafetei viticole, ocupand o suprafata de 50.764 ha.

Vanzarile interne  de vin au atins nivelul de 3.39 milioane hl in 2000 inregistrand o crestere constanta din 1990, cand vanzarile interne de vin au coborat sub 3.00 milioane hl. Vinul de masa a inregistrat 82.2 % din vanzarile interne de vin in 1999/2000. Consumatorii continua sa prefere vinurile albe ce detin 68.1% din vanzarile totale de vin. Totusi, consumul de vin alb a scazut de la 79.8% din totalul vanzarilor de vin cat reprezenta in 1998. Vinurile rosii au inregistrat o crestere extraordinara de circa 91.2% in ultimii zece ani. In ultimii zece ani, vanzarile de vinuri spumante si carbonate au scazut cu 4.6%. Vinul imbuteliat in cutii de ambalaj usor a reprezentat 59.8% din totalul vanzarilor interne de vin. Vinul imbuteliat in butelii de sticla de sub un litru a inregistrat o crestere a vanzarilor cu 10.1% fata de 2000 si de 61.2% fata de 1987/1988. Vanzarea de vin alb imbuteliat in sticla a crescut cu 39.3%, in timp ce vanzarile de vin ambalat in pachete usoare a scazut cu 9.4%.

Importurile de vin au crescut cu 214.5% in ultimii zece ani, atingand nivelul record de 25.600 litri. Importuri provin in special din Spania care detine circa 50% din importurile de vin din Australia. Italia, Franta si Noua Zeelanda sunt urmatorii trei mari exportatori pe piata australiana. Consumul mediu de vin pe locuitor in Australia a crescut de la 17.8 litri in 1990-1991 la 19.0 litri in 2000-2001.

In ciuda concurentei acerbe a producatorilor traditionali de vin din Europa si a noilor producatori din Lumea Noua, exportul de vin australian a atins un nivel record in 1999. Peste 680.000 de sticle parasesc zilnic Australia, aprovizionand peste 82 piete internationale.

Volumul exportului de vin a atins un nivel record in 1999 cu 19.9 milioane hl, ce reprezinta o crestere cu 16% fata de anul precedent. In acelasi timp, valoarea exporturilor a crescut cu 28.5%, atingand suma de 885 milioane $. Exportul de vin rosu imbuteliat continua sa depaseasca exportul de vin alb si reprezinta circa 39% din exportul de vin, in timp ce exportul de vin alb reprezinta 38.4% din exporturile de vin. Exporturile de vin australian continua sa se concentreze pe un numar restrans de piete. Australia isi concentreaza circa 74% din exporturile de vin pe piata Marii Britanii, SUA si Noua Zeelanda.

1.4 Functiile multiple ale viti-viniculturii

Functia economica si sociala a vitei de viti-viniculturii depasesc cu mult cadrul productiei, comercializarii si consumului de vin. De exemplu, prin efectul de antrenare pe care il are asupra turismului, viticultura contribuie la dezvoltarea rurala a regiunilor viticole. Efectul de antrenare se manifesta si prin generarea de activitati in amontele si avalul viticulturii si viniculturii. Furinzarea de inputuri agricole (material de plantat, ingrasaminte, produse fitosanitare, masini si utilaje), furnizarea de servicii (mecanice, de consultanta, de intretinere si reparatii) sunt numai cateva din activitatile economice generate in amontele viticulturii. Transportul, ambalarea, comercializarea strugurilor sunt activitati generate in aval. Vinicultura are in spatele ei o intreaga industrie a ambalajelor (sticle, butoaie, recipienti, dopuri si capse, etichete). Comercializarea genereaza si alte activitati. Magazine specializate, lanturi de distributie moderne, intreaga retea de restaurante incorporeaza activitati genrate de promovarea si vanzarea vinului.

In afara de functiile comerciale, viticultura indeplineste o serie de alte functii prin efectele structurale pe care le exercita asupra peisajului, satelor, comunitatilor rurale si mediul inconjurator. Incidenta viticulturii asupra mediului poate fi in acelasi timp pozitiva si negativa; pe de o parte vita de vie contribuie la protectia impotriva eroziunii solului, fixarea solurilor nisipoase; pe de alta parte tehnologiile de productie moderne aplicate por contribui la poluarea solului si a apei. Multe din podgoriile de vita de vie din Romania indeplinesc un rol de protectie. Cultura vitei de vie pe nisipurile din Oltenia a avut pe langa scopul de productie si rolul fixarii solurilor nisipoase din aceste zone. Plantarea cu preponderenta in zona colinara contribuie la fixarea versantilor. Plantatiile de vita de vie creeaza peisaje rurale atragatoare si armonioase.

Peste tot in lume viticultura are o dimensiune regionala. Tinand cont de amplasarea in teritoriu si implantarea locala, dimensiunea regionala releva o importanta deosebita. Doua criterii principale permit masurarea importantei viti-viniculturii pentru regiunile ce depind de aceasta cultura : i) valoarea productiei de vin si must in raport cu productia agricola finala a regiunii; ii) importanta suprafetei viticole in raport cu productia agricola utila a regiunii. In raport de ponderea valorii productiei de vin si must in productia agricola finala, viticultura poate fi de o importanta regionala primordiala daca aceasta este de peste 50%. De exemplu, in Franta, in regiunea Languedoc-Rossillon (cea mai mare regiune viticola franceza), viticultura asigura mai mult de 50% din productia agricola finala, iar contributia sa la PIB-ul regional este de 2,7%, in timp ce suprafata viticola reprezinta 30% din suprafata agricola utila regionala.

Spre exemplu, in Romania, judetul Vrancea poate fi considerat prima regiune viticola a tarii, deoarece suprafata ocupata cu vita de vie reprezinta 11,17% din suprafata agricola utila a judetului. In nici un alt judet din Romania, suprafata viticola nu este superioara celei din Vrancea, iar ponderea acesteia in suprafata agricola utila nu depaseste ponderea celei din Vrancea. In Europa de Vest pe langa Languedoc-Rossillon si Provence-Alpi-Coasta de Ayur, urmatoarele regiuni detin suprafete viticole de peste 10% din suprafata agricola utila: in Spania, regiunea Rioja (16%) si Castilla-Mancha (10%); in Grecia Attica (13%); in Portugalia, Madera (30%).

O caracteristica aparte a productiei viti-vinicole este data de gradul de specializare al regiunilor. Gradul de specializare al regiunilor pe categorii de vin este variabil. In Romania, podgoriile sunt specializate in vin de calitate, dar produc auxiliar si vin de consum curent. Fiind la latitudinea statelor membre sa delimiteze gradul de specializare al regiunilor, unele state membre din Uniunea Europeana si-au clasificat intreaga suprafata viticola ca fiind specializata in productia de vin de calitate. Este cazul Germaniei si Luxemburgului. In Franta, suprafata destinata vinului de calitate reprezinta 75% din suprafata podgoriilor. In Alsacia, Bourgogne, Picardie si Bordeaux cvasititotalitatea suprafetei viticole este rezervata vinului de calitate cu denumire de origine controlata.

Viti-vinicultura joaca un rol major in dezvoltarea rurala. In regiunile viticole, ea reprezinta insasi motorul dezvoltarii rurale. In afara de numarul ridicat al podgorenilor din zonele viticole a caror ocupatie de baza o constituie viti-vinicultura, trebuie avut in vedere numarul de locuri de munca create in mod direct sau indirect in regiunile de productie. Locurilor de munca permanente din fermele viticole li se adauga munca sezoniera pentru strangerea recoltei si locurile de munca din domeniul vinificatiei.

Viti-vinicultura ofera in mod egal oportunitati de dezvoltare turistica. Retelele agro-turistice recent aparute nu ocolesc podgoriile vestite romanesti mai cu seama ca datorita nivelului de dezvoltare mai ridicat al zonelor rurale viticole, atat situatia habitatului uman cat si gradul de echipare si infrastructura rurala le fac mai pretabile la astfel de localitati. Inspirandu-se din experienta europeana in domeniul agro-turismului rural unde traseele agroturistice devenite adevarate "drumuri ale vinului", reprezinta axe ale dezvoltarii rurale, strategia de dezvoltare viti-vinicola romaneasca trebuie sa considere ansamblul turism rural-viticultura ca posibile coridoare de dezvoltare rurale integrata.

Viticultura are un efect dual asupra mediului inconjurator afectandu-l atat pozitiv cat si negativ. In primul rand, vita de vie este o componenta a peisajului rural ce confera armonie si prezerva frumusetea mediului rural. Vita de vie fiind o cultura perena, este solid si durabil implantata in peisajul rural. Vita de vie plantata pe flancul colinelor limiteaza eroziunea si alunecarea solului. De asemenea, plantatiile de vie fixeaza solurile nisipoase stabilizand zone intregi supuse eroziunii eoliene. Defrisarea vitei de vie da nastere si accentueaza fenomene daunatoare. Vita de vie poate constitui o protectie contra incendiilor, slaba densitate a butucilor de vie permitand limitarea propagarii incendiilor la acoperiri vegetale mai dense. Adesea pe terenurile inclinate si relativ secetoase alternativele la cultura vitei de vie sunt limitate.

Efectele daunatoare ale viti-viniculturii asupra mediului pot proveni dintr-o mecanizare inadaptata la fragilitatea solului, din utilizarea intensiva a produselor fitosanitare si uneori a ingrasamintelor azotoase ce pot contamina solul si panza de apa freatica.

In afara de cultura vitei de vie ce poate polua solul si apa prin tehnologii super intensive, poluarea apelor poate fi determinata de afluentii organici si chimici rezultati din activitatile din pivnitele vinicole.

Potrivit unui studiu al Bancii Mondiale, in raport de emisiile in aer, apa si sol, activitatea de vinificatie se situeaza in pozitie mediana printre industriile agroalimentare in ceea ce priveste gradul de poluare.

Alte aspecte social-economice legate de activitatea vinicola deja tratate anterior se refera la efectele consumului abuziv de alcool asupra sanatatii, vinul fiind din acest punct de vedere mai putin infierat, datorita efectelor benefice asupra sanatatii in cazul consumului moderat.

O functie economica importanta deriva din contributia viti-viniculturii la constituirea veniturilor bugetelor publice. Impozitele pe profit, pe salariile angajatilor din viti-vinicultura, dar mai ales TVA-ul, accizele si taxele de licenta pentru producatorii si comerciantii din domeniu contribuie intr-un mod semnificativ la constituirea bugetului public.

Viti-vinicultura are un rol important in constituirea unor comunitati rurale bine inchegate. Podgorenii sunt uniti prin sentimentul apartenentei la un grup socio-economic cu un rol deosebit in economia regiunii lor.

Promovarea la nivel european a reglementarii protectiei denumirilor de origine controlata, demonstreaza puterea si capacitatea viti-vinicultorilor de a se organiza si a-si proteja o profesie mostenita din tata in fiu si care a dus faima vinurilor lor peste tot in lume.

Capitolul 2

Piata romaneasca a vinurilor

In Romania, viticultura si vinificatia reprezinta activitati economice traditionale, de mare importanta economica ce s-au dezvoltat din timpuri stravechi datorita conditiilor naturale foarte favorabile, de care cultura vitei de vie beneficiaza pe aproape tot cuprinsul tarii. In clasamentul mondial al producatorilor de de vin, Romania se situeaza pe locul 9 cu o productie variind in jurul valorii de 7 milioane hl. Cu o suprafata de vii de 255.000 ha, Romania se situeaza pe locul 5 in Europa ca suprafata cultivata. Romania este in mod traditional o tara mare consumatoare de vin situandu-se in clasamentul mondial pe locul 10 cu un consum mediu pe locuitor/an (2000) de 31,5 litri.

Raportata la populatia cuprinsa in grupele de varsta intre 20 si 85 de ani, Romania constituie o piata potentiala de consum al vinului de circa 16.176 milioane consumatori. Evolutiile economice si sociale din ultimii noua ani nu au permis acestei piete potentiale sa se dezvolte. Pe de o parte, potentialul viticol romanesc cunoaste modificari structurale de natura sa intarzie dezvoltarea sa economica. Faramitarea proprietatii, dizolvarea unor forme de exploatare, intarzierea privatizarii, decapitalizarea intreprinderilor, plantarile si a falsurilor sunt numai cativa din factorii care afecteaza dezvoltarea sectorului viti-vinicol din Romania. Pe de alta parte, tendinta de globalizare a economiei mondiale ce presupune inlaturarea barierelor din calea comertului dintre state gaseste piata vinului din Romania nepregatita pentru a infrunta concurenta acerba de pe o piata care are tendinta generala de restrangere cantitativa si de diversificare calitativa. Runda Milenium a Organizatiei a Comertului ce a inceput in 1999 in SUA, adauga noi elemente competitive de pietele produselor agro-alimentare, inclusiv a vinului.

Avantajele comparative aparente pe care Romania le are reprezentate de existenta unor costuri inca foarte reduse la unele inputuri (forta de munca, pamantul) pot fi foarte repede anihilate prin participarea la piata unica europeana odata intrati in Uniunea Europeana.

Fara o strategie coerenta de revitalizare a sectorului viti-vinicol avantajele pe care aderarea la Uniunea Europeana ni-l poate aduce in acest sector pot deveni rapid un dezavantaj.

Procesul de armonizare legislativa, precum si ajustarile institutionale necesare are implicatii financiare deosebite atat asupra bugetului public, cat si asupra resurselor financiare necesare industriei viti-vinicole pentru a corespunde normelor europene. Concurenta pe piata mondiala este din ce in ce mai mare prin aparitia unor noi producatori netraditionali precum SUA, Australia, China, Africa de Sud, Argentina, Chile care demonstreaza o dinamica fara precedent in dezvoltarea unui sector viti-vinicol super-performant.

Vinul romanesc trebuie in acelasi timp sa faca fata concurentei puternice a berii si spirtoaselor care au atras in ultimii ani investitii importante. Politicile produsului, pretului si de promovare din sectorul berii si spirtoaselor au facut ca aceste produse sa castige noi piete. Rezultatele din aceste sectoare au fost pe masura investitiilor, iar in concurenta dintre vin si bere se pare ca berea castiga teren.

2.1 Politica viti-vinicola romaneasca contemporana

Revenirea la economia de piata a determinat schimbari profund in agricultura romaneasca. Reinstaurarea proprietatii private asupra pamantului, liberalizarea preturilor inputurilor si outputurilor, reglementarea arendei ca forma de exploatare a pamantului, legiferarea circulatiei juridice a terenului, liberalizarea comertului exterior cu produse agricole si instituirea impozitului pe venitul agricol, iar ulterior suspendarea acestuia, privatizarea intreprinderilor din domeniul aprovizionarii, serviciilor si desfacerii sunt cateva din transformarile majore ce s-au produs in agricultura si care si-au pus amprenta asupra sectorului agricol romanesc.

Schimbarile politico-economice incepute in 1990 a gasit sectorul viticol romanesc concentrat in cea mai mare parte in forme cooperatiste si de stat (tabelul 2.1). In 1989, peste 61 mii hectare (28,9% din suprafata viticola romaneasca se gasea in proprietatea statului, iar peste 97 mii hectare (45,9%) erau concentrate in cooperativele agricole de productie. Sectorul particular reprezentat de gospodariile individuale ale taranilor din zonele necooperativizate si loturile personale ale membrilor detinea 53,8 mii hectare (25,2%).

In timpul economiei de comanda, suprafata viticola din proprietatea statului aproape s-a dublat crescand de la 36,6 mii cat erau la sfarsitul cooperativizarii in 1965 la 61,6 mii ha la sfarsitului anului 1989. Acest lucru a fost posibil prin transferul unor importante suprafete viticole din proprietatea cooperatista in cea de stat. Se poate vedea ca in acelasi timp suprafata viticola din sectorul cooperatist s-a diminuat cu peste 30 mii ha intre 1970 si 1989 de la 131,7 mii ha cat era in 1970 la 97,9 mii ha in 1989. De regula, terenurile trecute in proprietatea de stat faceau parte din categoriile de fertilitate superioara.

Tabelul 2.1.1

Structura pe forme de proprietate a suprafetei viticole in Romania in perioada economiei de comanda

Sursa : Anuarul Statistic al Romaniei 1990

Transformarile intervenite in viti-vinicultura romaneasca dupa 1990 si-au pus puternic amprenta asupra potentialului viti-vinicol romanesc. Inceputurile economiei de piata in Romania a determinat retragerea treptata a statului din sectorul viti-vinicol anuland pozitia detinuta in timpul economiei de comanda cand statul participa direct la productia, prelucrarea, comercializarea, fixarea preturilor, efectuarea investitiilor din sector.

Retragerea partiala a statului din productie si comercializare nu a fost inlocuita imediat printr-o functie de reglementare si control asa cum normal se intampla in orice economie de piata unde statul este arbitrul actorilor economici dintr-un sector. A trebuit sa treaca multi ani pana cand s-au introdus si in Romania elemente ale unei noi politici viti-vinicole. Aceasta s-a realizat in principal prin aprobarea Legii nr. 67 din 1997 Legea Viei si vinului. In incercarea de a proteja patrimoniul viti-vinicol, legea reglementeaza infiintarea si defrisarea plantatiilor vinicole si instituie un cadru institutional pentru indrumarea si coordonarea realizarii productiei viti-vinicole.

In scopul valorificarii potentialului de productie, prin lege se stipuleaza cultivarea cu precadere a vitei de vie in areale viticole consacrate traditional. In arealele viticole, plantatiile de vita de vie se grupeaza in regiuni viticole, podgorii, centre viticole si plaiuri. Ministerului Agriculturii ii revine prin lege sarcina efectuarii si actualizarii lucrarilor de delimitare a arealelor viticole, inclusiv a celor destinate producerii vinurilor si altor produse vitivinicole cu denumire de origine. Lucrarile de delimitare teritoriala a arealelor viticole se evidentiaza distinct in cadrul Cadastrului viticol.

Prin noua legislatie se instituie un control al plantarilor de noi suprafete viticole. Infiintarea de noi plantatii de vie pe suprafete mai mari de 0,1 ha de agent economic sau familie se poate face numai in baza autorizatiei de plantare eliberata de directiile generale pentru agricultura si alimentatie din judetele unde se infiinteaza plantatia. Autorizatia de plantare trebuie sa specifice si soiurile folosite precum si distantele de plantare intre randuri si pe rand. In preocuparea prezervarii calitatii potentialului de productie viticol se interzice plantarea de hibrizi producatori directi in arealele viticole, precum si completarea golurilor din podgoriile de vita nobila cu HPD. Incalcarea acestei dispozitii legale poate sa duca la sanctionarea cu amenda a producatorului sau chiar la defrisarea suprafetei plantate pe cheltuiala celui care a infiintat-o.

Noua lege instituie nu numai controlul plantarii de noi suprafete viticole, dar si controlul defrisarii lor. Astfel, suprafetele de vita nobila si portaltoi de peste 0,1 ha de agent economic sau familie se pot defrisa numai in baza autorizatiei de defrisare eliberata de institutiile abilitate ale statului.

Prin Legea viei si vinului si normele ei de aplicare se stabileste continutul alcoolic al vinurilor pe categorii astfel: i) vinurile de consum curent trebuie sa aiba o tarie alcoolica de minimum 8,5% in volum; ii) vinurile de calitate trebuie sa aiba cel putin 10% alcool in volum. De asemenea, se stabilesc conditiile de producere a vinurilor speciale si a altor produse din mustul de struguri si din prelucrarea vinului. Legea stipuleaza ca vinul produs din hibrizii producatori directi este destinat consumului familial, producerii de alcool si oteti, dar poate fi valorificat sub denumirea de vin de hibrizi.

Noua lege si normele ei de aplicare stabilesc in detaliu conditiile de calitate pentru diferitele vinuri destinate comercializarii, dar si practicile si tratamentele oenologice autorizate. De asemenea, prin lege se stabileste obligativitatea producatorilor, depozitarilor si comerciantilor de a tine evidenta stocurilor de vin si a declara aceste stocuri autoritatilor administratiei publice locale pe raza carora sunt depozitate produsele, precum si obligativitatea declaratiei de recolta catre administratia locala sau Oficiul National al Denumirilor de Origine pentru Vinuri si alte Produse Vitivinicole.

Legea instituie dreptul de producere a vinului si a altor produse pe baza de must si de vin cu denumire de origine prin certificatul de atestare intocmit de institutiile abilitate inn acest sens. Dreptul de folosire a denumirilor de origine se acorda anual prin eliberarea unor certificate de atestare a denumirii de origine. Legea instituie sanctiuni pentru falsificarea si contrafacerea vinurilor si produselor vitivinicole.

Comercializarea vinurilor se face in conditiile legii in baza documentelor tipizate stabilite de Ministerul Finantelor. Certificarea calitatii se face de catre laboratoare de control autorizate.

Prin lege se reglementeaza modul de ambalare si etichetare a vinurilor, elementele ce trebuiesc inscrise pe eticheta. Alte reglementari se refera la mentiunile legate de locul de imbuteliere si termenul de valabilitate.

Destinata sa orienteze productia si comercializarea vinului, legea armonizeaza in mare masura reglementarile romanesti in domeniu cu cele din Uniunea Europeana. Prin lege se infiinteaza o retea institutionala care trebuie sa asigure indeplinirea reglementarilor instituite prin lege. Aceste institutii sunt:

i. Inspectia de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol. Aceasta asigura supravegherea aplicarii prevederilor legii in realizarea productiei de struguri, de vinuri si a altor produse vitivinicole, inclusiv a celor cu denumire de origine. Aceasta inspectie urmareste respectarea prevederilor privind infiintarea si defrisarea plantatiilor de vii; respectarea practicilor si tratamentelor admise in producerea vinurilor si a altor produse vitivinicole, efectuarea prin intermediul laboratoarelor autorizate a controlului analitic al vinurilor si bauturilor in vederea comercializarii lor.

ii. Oficiul National al Viei si Vinului functioneaza in subordinea Ministerului Agriculturii ca organism specializat cu caracter tehnico-stiintific.

iii. Oficiul National al Denumirilor de Origine pentru Vinuri si alte Produse Vitivinicole. Functioneaza ca organism specializat pentru eliberarea documentelor necesare pentru atestarea calitatii produselor viti-vinicole cu denumire de origine si controlul respectarii prevederilor acestora inainte de comercializare. Oficiul initiaza si realizeaza actiuni de protectie a denumirilor de origine.

Desi legea aprobata si normele aferente pun bazele unei noi politici vitivinicole in Romania in conditiile economiei de piata putem identifica cateva aspecte ce contravin principiilor economiei de piata. Astfel, legea ignora pur si simplu participarea partenerilor sociali in procesul de protejare a intereselor sectorului inducand posibile conflicte de interese prin atribuirea de drepturi de autorizare unor institutii ale statului ce activeaza in acelasi timp ca agenti economici pe piata (Statiunile de Cercetare si Productie Vitivinicole). Astfel, in cazul infiintarii de plantatii pe o suprafata mai mare de 3 ha, la cererea de eliberare a autorizatiei de plantare trebuie anexat proiectul de infiintare a plantatiei viticole vizat de catre unitatea de cercetare vitivinicola din zona. Ori, se stie ca toate cele 15 statiuni de cercetare si productie sunt in acelasi timp producatori locali si deci concurenti pe pietele locale, trebuind in acelasi timp sa vizeze proiecte de infiintare de plantatii concurente. Mai mult, procesul de autorizare, de infiintare de noi plantatii necesita trei avize (de la specialistul de la centrul agricol teritorial, de la reprezentantul din teritoriu al Inspectiei de Stat pentru Controlul tehnic Viticol, iar in cazul plantatiilor mai mari de 3 ha, avizarea proiectului de catre statiunea de cercetari teritoriala. Abia dupa aceste trei avize se poate elibera autorizatia de plantare.

Legea Viei si Vinului cu reglementarile de aplicare constituie singurul element concret de politica vitivinicola din Romania. Desi la nivelul declaratiilor politice se recunoaste rolul deosebit de important al vitiviniculturii din Romania nu au fost elaborate pana in prezent nici un program de stimulare sau sprijin al acestui sector care numai din export aduce anual circa 30-40 milioane dolari fara a lua in considerare rolul economic regional si national al viti-viniculturii. Nu exista programe concrete de dezvoltare a sectorului vitivinicol, de incurajare a investitiilor ori de mentinere a unei rate a replantarilor care cel putin sa mentina daca nu poate imbunatati calitatea patrimoniului vitivinicol existent.

Investitia pentru innoirea unui hectar de vita nobila se ridica la valori impresionante, iar conditiile de creditare de pe piata bancara romaneasca in situatia unei inflatii cu doua si trei cifre in ultimii noua ani face progresul regenerarii plantatiilor vitivinicole imposibil. Concurenta neloiala a micilor producatori care nu investesc in plantatii vinicole valoroase in conditiile in care consumul traditional, autoconsumul si formele informale de comert sunt dominante in societatea romaneasca fac ca investitorii privati sa fie descurajati in intentiile lor de a investi in sector. La toate aceste obstacole trebuie sa adaugam politica fiscala din Romania, caracterizata prin cumularea unui numar mare de impozite si taxe aplicate bauturilor alcoolice ce determina o crestere a preturilor si implicit reducerea cererii pentru vinul comercializat de agentii economici autorizati. Singurul element de protectie al producatorilor autohtoni continua sa-l reprezinte protectionismul tarifar ridicat (taxa vamala la impozitul de vin este de 144% ad valorem), care nu are un efect real deoarece consumul de vin importat este in mod traditional destul de redus in Romania.

In afara de reglementarile specifice privind vita de vie si vinul o serie de reglementari orizontale vin sa completeze cadrul legislativ ce reglementeaza comercializarea vinului. Una din acestea este cea referitoare la etichetarea produselor alimentare. In domeniul vinului si produselor pe baza de vin, Hotararea de Guvern nr. 784 din 1996 stabileste ca vinurile de consum curent obtinute din struguri de vin de mare productie vor utiliza denumirile de "vin de masa" sau "vin de masa superior", in functie de continutul in zahar al strugurilor. Vinurilor de calitate obtinute din soiuri de struguri pentru vin cu insusiri tehnologice superioare, vor fi denumite dupa numele podgoriei sau al zonei viticole fiind clasificate in: i) vin de calitate superioara daca concentratia alcoolica este de minim 10%; ii) vin de calitate superioara cu denumire de origine controlata (concentratia alcoolica de minimum 11%).

Vinurile de calitate superioara care se comercializeaza cu denumire de soi trebuie sa provina in proportie de cel putin 85% din soiul de struguri indicat. In functie de continutul in zaharuri reducatoare, se poate inscrie pe eticheta "sec" (continut de zaharuri pana la 4g/l), "demisec" (intre 4-12 g/l), "demidulce" (intre 12-50 g/l), "dulce" (peste 50g/l).

Pentru vinurile de calitate superioara cu denumire de origine controlata dupa mentionarea soiului se precizeaza anul de recolta. Eticheta trebuie sa contina de asemenea data imbutelierii si denumirea celui care face imbutelierea. Termenul "vechi" poate fi inscris pe eticheta numai daca vechimea vinului este de peste trei ani pentru vinurile rosii si minimum doi ani pentru cele albe. Toate prevederile generale privitoare la etichetarea produselor alimentare trebuiesc avute in vedere pentru etichetarea vinului destinat comercializarii. Astfel, in definirea strategiilor de marketing, reglementarile nationale, cat si internationale, reprezinta restrictii cheie de care agentii de marketing trebuie sa tina seama.

2.2 Potentialul productiv autohton

Romania detine un important patrimoniu viticol constituit din mari suprafete ocupate cu vii altoite, pe radacini proprii si hibrizi producatori directi, dar si din pepiniere viticole, amenajari si constructii pentru viticultura si vinicultura. Pe langa acest patrimoniu fizic exista in Romania un extraordinar patrimoniu cognitiv, cultural si stiintific legat de cultura vitei de vie si arta producerii vinurilor.

Patrimoniul viticol romanesc este organizat din regiuni viticole uniform distribuite in teritoriu, asa cum se poate vedea si din figura 3.1, formate din podgorii de renume dupa cum urmeaza:

Regiunea dealurilor si colinelor Subcarpatilor Meridionali ce se intinde pe o lungime de cateva sute de km si cuprinde doua podgorii importante; Dragasani- cu o suprafata de 1000 ha si dealul mare - cu o suprafata de 15000 ha;

Regiunea colinelor si dealurilor Subcarpatilor Rasariteni, in care arealul viticol se intinde pe o suprafata de aproximativ 30000 ha si cuprinde podgoriile Odobesti, Panciu, Nicoresti, Husi, Cotnari, Iasi si alte cateva centre viticole;

Regiunea din centrul Transilvaniei, circa 2000 ha, cu podgoriile Tarnave si Alba-Iulia;

Regiunea din vestul Transilvaniei cu o suprafata de 1500 ha cu doua podgorii Arad si Banat;

Regiunea din Nord-vestul Transilvaniei cu o suprafata de peste 2000 ha;

Regiunea din sesul Dunarii cu podgorii si centre viticole ca: Segarcea, Turnu Magurele, Dragasani Olt etc;

Regiunea din Sud-Estul Dunarii cu vestitele podgorii de la Murfatlar, Ostrov, Sarica-Niculitel, Babadag, Harsoca.

Din cele 41 de judete ale Romaniei, 25 sunt producatoare de struguri de vin. Chiar si in celelalte judete fara vocatie viticola exista suprafete, insa neinsemnate, de vita de vie pentru autoconsum, numai 3 judete (Brasov, Covasna si Suceava) nefiind inregistrate in statistica oficiala cu nici o suprafata viticola. Viticultura (vii si pepiniere viticole ) ocupa la sfarsitul anului 2001, 255 ha reprezentand 1.9 % din suprafata agricola utila in Romania. Dintre acestea 215000 ha reprezentand 84% din suprafata viticola reprezinta suprafata cultivata cu struguri de vin.

Tabelul 2.2.1

Evolutia suprafetei viticole in Romania, 1938-2001

(mii ha)

Sursa : Anuarul Statistic al RSR 1981 si Abuarul Statistic al Romaniei 1993-2001

In timpul economiei de comanda, in Romania au fost facute investitii in viticultura din sectorul de stat si cooperatist, care au adus la o ameliorare a patrimoniului viti-vinicol romanesc. Politica viticola promovata de regimul comunist  a constat in defrisarea hibrizilor producatori directi si inlocuirea acestora cu plantatii noi de vii altoite. In perioada de dupa colectivizare, au intrat pe rod in Romania peste 200000 ha plantatii noi, in conditiile defrisarii a peste 100000 ha vii hibride si imbatranite. Ponderea viilor hibride in totalul suprafetelor viilor pe rod a ajuns in 1989 la 24% din totalul viilor pe rod, majoritatea vitei hibrid fiind detinuta de producatorii individuali si pe loturile personale ale membrilor cooperatori pentru productia artizanala destinata autoconsumului. In paralel cu inlocuirea vitei hibride si imbatranite cu vita nobila, s-a inregistrat si o crestere a viilor pe rod pana in 1975 cand prin noua politica promovata de regim suprafetele viticole au inceput sa scada.

Ameliorarile din patrimoniul viti-vinicol au constat nu numai din cresterea calitatii plantatiilor de vita de vie si introducerea unor tehnologii moderne, dar si prin dezvoltarea retelei de invatamant si cercetare in domeniu. Astfel, in cadrul Academiei de Stiinte Agricole si Silvice s-a constituit Institutul de Cercetare pentru Viticultura si Vinificatie Valea Calugareasca cu 10 statiuni de cercetare si productie raspandite pe intreg patrimoniul tarii. De asemenea, s-a organizat si dezvoltat productia de material de plantat de calitate, suprafata pepinierelor viticole, plantatiilor de vite portaltoi si a scolilor de vite putand asigura anual producerea a circa 30 milioane de vite de plantat.

Dupa 1989 s-au produs mutatii importante in structura patrimoniului viti-vinicol. Daca la sfarsitul anului 1989, din totalul de 278.000 ha reprezentand suprafata ocupata de vii si pepiniere viticole 87.000 ha (31%) se gaseau in proprietatea de stat, 154.000 ha (55%) in cooperative agricole si numai 37.000 ha (14%) in sectorul particular. Dupa aplicarea Legii 18/1991 proprietatea cooperatista a disparut, iar sectorul privat a devenit majoritar, detinand in 2001 218.000 ha (76%) din suprafata viticola din Romania, in sectorul de stat ramanand 69.000 ha (24%).

Din punct de vedere calitativ insa, patrimoniul viticol a inceput sa se degradeze dupa 1989. doua evolutii paralele au determinat o degradare a patrimoniului viticol romanesc dupa 1989. in primul rand, a reinceput un proces de plantare necontrolata de hibrizi producatori directi (HPD). In perioada 1989-2001, ponderea hibrizilor producatori directi a crescut de la 51,2 mii ha in 1989 la 140 mii ha la sfarsitul anului 2001, cand ponderea lor a ajuns sa fie 56% din totalul viilor pe rod. Astfel, in 2001, ponderea HPD in suprafata viilor pe rod a ajuns sa depaseasca pe cea din perioada interbelica (1936), cand HPD detineau 42,7% din suprafata viilor pe rod din Romania.

In al doilea rand, proprietarii vitei de vie nestimulati de pretul strugurilor si aflandu-se in imposibilitatea de a aplica tehnologia de productie, au inceput un proces de defrisare a unor suprefete cultivate cu vita de vie. Defrisarile abuzive si cele ca urmare a pagubelor produse de calamitati naturale (inghet, grindina) au scos din cultura insemnate suprafete cuprinse in areale viticole delimitate pentru producerea vinurilor si a altor produse vitivinicole cu denumire de origine.

In categoria plantarilor noi de vita de vie sunt luate in calcul numai plantarile in masiv si cele intensive ce depasesc potrivit legii viei si vinului suprafata de 0.1 ha de agent economic sau familie.

Potentialul de vinificatie a cunoscut de asemenea modificari structurale in ultimii 9 ani. Transformarea fostelor societati de stat in societati comerciale si includerea lor in procesul de privatizare, a modificat structura proprietatii si mai ales modul de gestionare al acestora. Din cele 80 de societati comerciale specializate in productia viti-vinicola numai 30 dispun de combinate de vinificatie cu activitate integrala (producere de struguri, prelucrare, depozitare, conditionare, imbuteliere vinuri), celelalte 50 de societati detin centre de vinificatie pentru prelucrarea strugurilor si depozitarea vinurilor, livrand vinuri neimbuteliate pe piata sau la combinatele societatilor comerciale viticole pentru conditionare si imbuteliere.

Astazi multi dintre proprietarii care si-au recuperat terenurile cultivate cu vita de vie nu au un interes real in industria vinului deoarece vinicultura este o activitate costisitoare si care necesita un volum mare de munca. Totusi, in ultimii ani datorita tehnologiilor moderne rezultate in urma investitiilor din domeniul vinului au marcat o crestere a calitatii vinului. Noile tehnologii au permis o deplasare de la vinurile dulci catre vinurile seci, de asemenea tehnologiile moderne de imbuteliere au determinat o ameliorare a calitatii si a modului de prezentare a vinului. Utilizarea pesticidelor, fungicidelor si materialelor de ambalat importate a determinat o crestere a randamentului, iar noile tehnici de refrigerare au permis prezervarea aromei si gustului. Incepand din 1997, multe intreprinderi de vinificatie au renuntat la procedeul pasteurizarii si au trecut la metodele tehnologice aplicate in tarile vestice, bazate pe refrigerare care asigura pastrarea buchetului vinului.

Procesul de privatizare a influentat potentialul de prelucrare al strugurilor. In loc sa se favorizeze accesul la privatizare a noilor proprietari de suprafete viticole in incercarea de integrare a productiei viticole cu cea vinicola, strategiile promovate de Fondul Proprietatii de Stat au facut ca majoritatea companiilor Vinalcool sa fie privatizate fara a asigura accesul detinatorilor materiilor prime la capacitatile de prelucrare. Lista societatilor Vinalcool incluse in programul de privatizare in masa a cuprins 40 de societati din domeniul vinificatiei. S-a ajuns astfel ca multe capacitati de vinificatie ce deserveau fostele CAP-uri sa fie cumparate de investitori neinteresati de potentialul din zonele de productie unde acestea se afla amplasate. Astfel, s-ajuns uneori in situatia paradoxala in care materia prima este prelucrata artizanal de catre proprietarii de vita de vie, in timp ce capacitatile de prelucrare si imbuteliere sunt utilizate in alte scopuri sau pentru a imbutelia vin varsat importat.

Tabelul 2.2.2

Productia totala de struguri pe regiuni viticole, 1997-2001

Sursa: Comisia Nationala pentru statistica

Sectorul viticol privat, ce detine 77% din totalul suprafetei viticole, realizeaza o productie de struguri hibrizi direct producatori d 484,532 tone ce depaseste cu 132.000 tone pe cea a strugurilor din soiuri nobile destinate producerii de vin in areale importante de cultura din Oltenia, Muntenia si Crisana. (Tabelul 3.3)

Tabelul 2.2.3

Productia de struguri in 2001 pe structura de soi si forme de proprietate

Sursa: CNS; Struguri de masa si vin la un loc

Desi potentialul de productie este reprezentat si de vitele hibride, datorita faptului ca vinul de hibrizi este destinat cu precadere consumului familial, productia sa trebuie luata in considerare datorita influentelor exercitate de autoconsum asupra cererii, precum si a comertului pe piata locala care nu poate fi impiedicat de prevederile legii. Vinurile de hibrizi si cele rezultate in urma unui amestec intre vin de hibrizi si vin provenit din soiuri nobile, pot fi comercializate ca atare numai cu conditia de a purta denumirea de "vin de hibrizi". Asa cum vedem, potentialul de productie pentru materia prima de calitate este relativ redus si se diminueaza prin cresterea exagerata a ponderii HPD in totalul patrimoniului viticol romanesc.

2.3 Oferta de vin din Romania

Pornind de la potentialul viticol prezentat anterior, in Romania se pot produce un numar de 402 tipuri de vin, cu urmatoarea repartizare pe categorii: 11 tipuri de vin de consum curent, 42 tipuri de vin de calitate superioara, 118 tipuri de vin de calitate superioara cu denumire de origine si 231 tipuri de vin cu denumire de origine si trepte de calitate.

Productia totala de vin din Romania a variat in jurul valorii de 5.000.000 hl anual. In anii '80, productia de vin brut a crescut atingand in unii ani (1983), valori record de 8.000.000 hl. Dupa 1989, productia totala de vin s-a redus, situandu-se in jurul valorii de 5.000.000 hl anual. Pe regiuni, asa cum reies din tabelul 4.1, Moldova detine ponderea majoritara in productia de vin din Romania.

Tabelul 2.3.1

Evolutia productiei totale de vin pe regiuni, 1997-2001 (mii hl)

Sursa: ONVV

Productia de vin brut obtinuta in 2001 a fost de 6.688.000 hl din care 62,2% sunt vinuri din soiuri nobile, din care 2.170.000 hl au fost produse in sectorul de stat si 1.990.000 hl in cel privat. In 2001, in grupa soiurilor din vita nobila se observa o crestere a ponderii vinurilor albe (77,6%) in detrimentul vinurilor rosii de calitate, a caror pondere s-a redus la 22,4% fata de 30% in 1995, considerat anul cel mai bun pentru vinurile rosii din Romania.

In sectorul privat se manifesta un interes sporit pentru sortimentele de vinuri rosii. In anul 2001, sectorul privat a produs 560.000 hl, reprezentand circa 13,4% din totalul productiei sectorului privat, in comparatie cu sectorul mixt (stat-privat) care a produs 370.000 hl vinuri rosii ceea ce reprezinta 8,8% din cantitatea de vin produsa de acest sector. Anul 2001 poate fi caracterizat ca unul al vinurilor de consum curent, productia de vin cu denumire de origine abia daca a atins cantitatea de 756.000 hl, reprezentand numai 64,7% din productia obtinuta in 1994 si jumatate din cantitatea medie produsa in ultimii 4 ani. Vinul de calitate produs in Romania detine o pondere foarte mica in totalul productiei de vin, nedepasind niciodata un sfert din productia totala in ultimii 5 ani. (Tabelul 4.2)

Tabelul 2.3.2

Productia de vin pe categorii de calitate, 1999-2001 (hl)

Sursa: ONV

Pe langa productia interna, anual exista un import de vin care se adauga ofertei interne de vin. De asemenea, oferta romaneasca de vin se adreseaza nu numai consumatorului roman, Romania este in mod traditional exportator de vinuri de calitate. Tabelul 4.3 prezinta oferta si utilizarea vinului in Romania.

Tabelul 2.3.3

Oferta si utilizarea vinului romanesc, 1998-2001 (mii hl)

Sursa: CNS

Sortimentul vinurilor produse in Romania este variat incluzand vinuri albe, vinuri rosii , vinuri aromate si vinuri spumante. Structura de soi a productiei de struguri din tara noastra este reprezentata de 71% struguri de vin, 25% struguri de masa si 4% alte destinatii. In cazul strugurilor de vin, 57% din productie este reprezentata de struguri pentru vinuri albe, 11% pentru vinuri rosii si 3% pentru vinuri aromatizate.

Sortimentul pentru vinuri albe cuprinde:

- Feteasca alba, este principalul soi pentru producerea de vinuri albe din Romania, ocupand 23.000 ha. Cultura sa este extinsa aproape in toate podgoriile si centrele viticole, in special in cele din Transilvania si Moldova. Cultivata pe terenuri cu fertilitate redusa sau chiar pe pante cu expozitie nord-estica, reprezinta unul dintre soiurile care se poate dezvolta bine in astfel de conditii. Vinurile obtinute se situeaza la un nivel calitativ care le asigura, in majoritatea anilor, incadrarea in categoria celor superioare, seci. Acest soi poate produce vinuri cu denumire de origine si trepte de calitate (VDOC) in 17 centre viticole si cu denumire de origine (VDO) an alte numeroase areale. La Cotnari, din soiul Feteasca alba se pot produce, in anii favorabili, vinuri de tip VDOC II, dulci. Cu un continut satisfacator in alcool, cu un extract moderat, cu o aciditate care le imprima prospetime si cu o aroma fina, specifica soiului, aceste vinuri sunt mult apreciate de consumatori. La maturitate deplina acumuleaza in majoritatea podgoriilor peste 185 g/l zaharuri. Preparate dupa o tehnologie speciala, ele pot constitui materie prima in productia vinurilor spumante in 9 centre viticole din regiunea viticola a Crisanei si Maramuresului. In anii normali, productia este de 12-14 tone struguri la hectar.

- Feteasca regala. Este unul din cele mai valoroase soiuri romanesti (desi nu are o vechime mai mare de 60 de ani), gratie unei plasticitati ecologice pronuntate, fiind raspandit in majoritatea podgoriilor din tara, pe o suprafata de 17.200 ha. Zonele cele mai favorabile pentru cultivare sunt Podisul Transilvaniei si Dealurile Moldovei. Aceste zone sunt destinate producerii vinurilor albe, seci, de calitate superioara sau de consum curent, vinuri suple, cu o fructuozitate pronuntata si o aroma specifica de soi. Vinurile obtinute din acest soi au o tarie alcoolica medie, aciditate ridicata, sunt discret aromate, fructuoase, proaspete si antrenante, constituind in acelasi timp si o corespunzatoare materie prima pentru spumante (in 13 centre viticole) si a distilatelor invechite din vin (in 6 centre viticole). Productiile realizate in general sunt mari, variind in medie de la 10.5 t/ha pana la 18 t/ha.

- Riesling italian. Soi pentru vinuri albe cultivat in prezent pe suprafete destul de insemnate (circa 20.000 ha), extins datorita plasticitatii sale ecologice, aproape in toate regiunile tarii. Din Rieslingul italian se obtin vinuri suficient de armonic constituite, catifelate, ce pastreaza, cand sunt tinere, aroma specifica soiului; datorita continutului mediu in alcool si aciditatii ridicate, intra in cuplaj cu cele provenite din Feteasca alba si Feteasca regala, constituind materia prima pentru spumante intr-un numar de 4 centre viticole din Transilvania si Crisana. In majoritatea arealelor si anilor produce vinuri de calitate superioara seci, care se ridica de multe ori la nivelul vinurilor cu denumire de origine. Asigura productii de 15-18 tone struguri la hectar.

- Aligote. Soi pentru vinuri albe de origine franceza, detine o suprafata de circa 10.600 ha, fiind cel mai raspandit soi pentru vinuri de consum curent din tara. Este cultivat cu preponderenta in podgoriile din Moldova, din nordul Dobrogei si in centrele viticole din judetul Braila. El da vinuri seci, cu o aciditate corespunzatoare, care le da prospetime si vioiciune mult apreciate de consumatori. Productiile obtinute se incadreaza intre 10,7 t/ha si 15,5 t/ha.

- Sauvignon blanc. A fost introdus in cultura in perioada post-filozerica. In prezent se cultiva pe circa 6.000 ha in aproape toate podgoriile producatoare de vinuri albe de calitate superioara. Productia medie de struguri difera in functie de arealul de cultura, de la 6,9 t/ha (la Tirgu-Jiu) la 9,2 t/ha (la Valea Calugareasca).

- Pinot gris. Este un soi din care se obtin vinuri superioare seci introdus in Romania in perioada postbelica. In prezent, se cultiva pe o suprafata de 3.200 ha, mai mult in podgoriile din Transilvania si Dobrogea. In centrele viticole ca acelea din Constanta, Alba, Bistrita-Nasaud, exista reale posibilitati pentru obtinerea de vinuri cu denumire de origine si trepte de calitate (VDOC). In podgoria Murfatlar si in centrele viticole Aiud si Alba Iulia, in anii favorabili, prin recoltarea la supramaturare pot fi obtinute vinuri dulci cu denumire de origine si trepte de calitate, cules la stafidirea boabelor. In prezent, dupa o tehnologie adecvata poate constitui materie prima pentru spumante. Productiile medii obtinute variaza de la 5,3 t/ha (Blaj) la 9,4 t/ha (Turda).

- Chardonnay. Soi pentru vinuri albe de calitate superioara. Se cultiva pe o suprafata relativ mica de circa 1.200 ha mai ales in podgoria Murfatlar. Soiul se caracterizeaza prin productii scazute de 5,0-7,7 t/ha, compensate de catre concentratiile mari de zaharuri (237-245 g/l). Este reprezentativ pentru podgoria Murfatlar si este folosit pentru producerea de vinuri dulci.

- Grasa de Cotnari. Soi pentru vinuri albe de calitate superioara, cultivat la Cotnari (in prezent soiul de baza al acestei podgorii - 750 ha) si Pietroasele-Buzau (100 ha). In toamnele lungi si insorite, strugurii beneficiaza de instalarea putregaiului nobil (Botrztis cinerea) care actioneaza favorabil asupra acumularii zaharurilor si a calitatii vinurilor. Productiile sunt mici, 4,7 t/ha la Cotnari si 4,9 t/ha la Pietroasele. Vinurile obtinute sunt alcoolice, echilibrate, caracterizate printr-un buchet de mare finete. Acest soi produce vinuri cu denumire de origine si trepte de calitate (VDOC-I).

Sortimentul pentru vinuri rosii cuprinde:

- Merlot.   A fost introdus in cultura dupa cel de-al II-lea razboi mondial ocupand 11.420 hectare. Vinurile obtinute sunt echilibrate cu insusiri organoleptice deosebit de apreciat. Au o culoare rosie-rubinie destul de intensa, care se pastreaza in timp. Prin maturare capata o anumita suplete mai putin intalnita la vinurile rosii. Concentratiile maxime de zaharuri din must sunt cuprinse intre 220-242 g/l si fac dovada unei reale aptitudini de supramaturare intalnita la acest soi, cu toata productia sa ridicata la unitatea de suprafata ce variaza intre 7,5 t/ha (Minis) la 15,7 t/ha (Odobesti). Se pot obtine vinuri ce pot atinge nivelul celor de origine VDO si VDOC.

- Babeasca neagra. Soi vechi romanesc pentru vinuri rosii raspandit in Moldova si in centrele viticole de pe nisipuri detinand o suprafata de 7.200 ha. Vinurile sunt echilibrate, cu un continut moderat de alcool, fructuoase, cu aciditate ridicata datorita careia constituie si o materie prima excelenta pentru spumante rose. Este un soi de perspectiva, cu productii mari la hectar ce se ridica pana la 16 t/ha. Babeasca neagra figureaza ca soi de baza pentru vinuri rosii de consum curent, producand vinuri care in unii ani pot atinge chiar nivelul celor de calitate superioara.

- Cabernet Sauvignon a devenit primul soi producator de vinuri rosii. Se intalneste in toate podgoriile cu conditii ecoclimatice favorabile, detinand cea mai mare suprafata - 11.500 ha, dand rezultate bune, in special pe pantele puternic insorite, dand vinuri corpolente, cu o personalitate bine conturata. Productiile sunt de 10-12 tone struguri la hectar, iar in unele areale poate produce vinuri cu denumire de origine si trepte de calitate (VDOC).

- Pinot Noir. Soi pentru vinuri rosii de calitate superioara raspandit in toate podgoriile din tara cu exceptia celor din Transilvania. Datorita productiilor mici - intre 4,5 t/ha si 9,0 t/ha a fost extins intr-o masura mai mica ocupand 1.500 ha. Vinurile obtinute prezinta un inalt potential alcoolic. Soiul produce vinuri de calitate superioara. In Vrancea este destinat producerii materiei prime pentru spumant rose.

- Feteasca neagra. Soi pentru vinuri rosii de calitate superioara autohton cultivat in podgoriile din Moldova din timpuri stravechi (150-200 ani). Suprafata actuala cultivata s-a extins partial si in Muntenia ocupand 1.129 ha. Productiile sunt foarte diferite de la un an la altul incep de la o productie de 4,7 t/ha si pot ajunge chiar la 19,0 t/ha. Continutul de zaharuri din must are limite extreme cuprinse intre 176-251 g/l, motiv pentru care se pot obtine vinuri rosii de calitate superioara si trepte de calitate.

Sortimentul pentru vinuri aromate cuprinde:

- Muscat Ottonel. A fost introdus in cultura inainte de invazia filoxerei si s-a extins in toate podgoriile si centrele viticole ajungand in prezent la o suprafata de 8.000 ha. Soiul prefera ecoclimatul temperat racoros din podgoriile Transilvaniei, Crisanei, Maramuresului si partea de nord a Moldovei. Productia variaza intre 7,1 t/ha si 9,9 t/ha, iar concentratiile de zaharuri sunt ridicate cuprinse intre 202-268 g/l, pretandu-se la producerea de vinuri cu denumiri de origine.

- Tamaioasa romaneasca. Soi vechi indigen, cunoscut cu multe secole in urma. In anii caldurosi, cu toamne lungi si uscate, da vinuri de calitate, cu aroma fina, placuta, bine echilibrata. Productii de 8-9 tone struguri la hectar se obtin in mod obisnuit. Produce vinuri aromate dulci, realizate prin culesul strugurilor la supramaturare, incadrate in categoria vinurilor cu denumire de origine si trepte de calitate (VDOC).

Pe langa soiurile importate, Romania a pastrat o foarte mare bogatie de soiuri profiloxerice, adica cele produse din soiuri de strugure care dateaza dinainte de 1990. Vinurile din acest patrimoniu de originalitate exceptionala poarta nume care duc consumatorul cu gandul la vremurile de demult. In Transilvania gasim Corb sau negru vartos, Iordovan, Iordan, Feteasca alba, Seina sau Negru moale. Din podgoriile din Banat se obtine Mustoasa de Maderat, Caderca de Minis sau Creasa de Teremia. In Tara romaneasca amatorul poate alege intre Cramposie de Dragasani, Berbecel, Braghina sau Tamaioasa Romaneasca, iar in Moldova poate opta pentru Feteasca neagra de Dealu Mare, Galbena de Odobesti, Francusa de Cotnari, Basicata de Dealu Mare, Busuioaca de Bohotin sau Grasa de Cotnari. Un mare vin rosu este Feteasca Neagra, care impreuna cu Codarca de Minis reprezinta valori sigure in cadrul vinurilor rosii mondiale. Aceasta varietate de soi este oferita consumului sau destinata altor utilizari precum distilatele din vin.

2.4 Consum, comert intern si international

In 2001, oferta de vin pentru consum a favorizat un consum aparent[2] de 45,2 l/an/locuitor, in scadere cu 2,8 l/an/locuitor fata de anul precedent. Intr-un clasament mondial efectuat de Wine Institute din SUA in octombrie 1998 pe baza datelor furnizate de Oficiul International al Viei si Vinului, Romania se situeaza pe locul 10 in lume, cu un consum mediu anual pe locuitor in 1996 de 31,5 litri, inaintea Greciei si Ungariei, dar dupa Franta, Italia, Portugalia, Luxemburg, Argentina, Elvetia, Slovenia, Spania si Austria. Datele Comisiei Nationale pentru Statistica din Romania indica un consum mediu potential anual pe locuitor de 26 l/an/locuitor. Diferenta dintre consumul potential de vin si cel real este compusa din cantitatile de vin folosite pentru industrializare si consum familial care nu sunt incluse in raportarile statistice. Urmarit in evolutie, consumul potential si cel real de vin indica o crestere a consumului mediu anual de vin in Romania in ultimii 7 ani. (Tabelul 5.1)

Tabelul 2.4.1

Evolutia consumului mediu de vin in Romania, 1995-2001

Sursa: CNS

Din punct de vedere al preferintelor pentru consum, piata bauturilor alcoolice este inca dominata de consumul de bere, ponderea consumului de bauturi spirtoase in totalul consumului de bauturi ramanand foarte scazuta. Cantitativ, berea, ca si consumul mediu anual se situeaza undeva la o medie de 40 l/locuitor si reprezinta concurentul principal al vinului. La un consum anual mediu pe locuitor de 65.8 litri (in 1996), berea reprezinta 60% (adica 35.8 l/locuitor), iar vinul numai 40% (adica 26 l/locuitor). Consumul de bauturi spirtoase se situeaza aproape constant in jurul valorii de 4 l/locuitor/an, detinand o pondere de numai 6% din totalul consumului de bauturi alcoolice. (tabelul 5.2)

Tabelul 2.4.2

Consumul mediu anual de bauturi alcoolice in Romania, 1985-2001 (l/locuitor)

Sursa: CNS

Desi dupa 1990 consumul real de vin, in termeni reali si relativi a crescut in dauna consumului de bere, in realitate consumul a crescut ca urmare a cresterii autoconsumului. Consumatorul traditionalist, necumparator, cu resurse banesti limitate, s-a transformat in producator de vin pentru consumul propriu si al familiei. Ponderea autoconsumului de vin de 82,9% este superioara celei realizate pe ansamblul bauturilor alcoolice de 66,8% (tabelul 5.3).

Tabelul 2.4.3

Ponderea autoconsumului in consumul de bauturi alcoolice in Romania in 2001 (%)

Sursa: CNS

Din datele Comisiei Nationale pentru Statistica reiese ca autoconsumul de bauturi alcoolice din Romania depaseste jumatate din consumul mediu anual. Taranii produc aproape in exclusivitate (90,7%) din vinul consumat in gospodarie si 71,2% din tuica si rachiuri. De fapt, in traditia rurala romaneasca, productia de struguri este utilizata pentru a produce in acelasi timp vin si rachiuri, reziduurile rezultate de la mustul de struguri fiind apoi supuse fermentarii pentru a produce rachiul din struguri.

Vinul nu este destinat numai consumului uman direct. El poate constitui materie prima pentru alte utilizari. Vinul este in special utilizat pentru obtinerea de produse pe baza de vin si anume: vinul alcoolizat, distilat de vin, vin arsul, rachiul de vin si otetul de vin. De asemenea, exista o serie de produse obtinute pe baza de subproduse vinicole si anume: alcool de origine viticola, rachiul de drojdie, spuma de drojdie, rachiul de tescovina, rachiul aromat de tescovina.

Asa cum am vazut in subcapitolul anterior, Romania este o tara in care autoconsumul de vin detine peste jumatate din consumul de vin la toate categoriile socio-profesionale. In ultimii ani, ca tendinta generala se observa o scadere a cantitatii de vin cumparate si o crestere a autoconsumului. De altfel, aceasta tendinta este consecinta plantarii unei suprafete importante de vita hibrida destinata aproape in exclusivitate pentru autoconsumul familial.

Daca autoconsumul de vin este foarte ridicat, cantitatea medie de vin cumparata in fiecare luna indica un consum mediu lunar moderat de 2,1 l/locuitor. Asta inseamna ca anual sunt puse in vanzare pe piata interna circa 3-4 milioane hl de vin. In tabelul 6.1 sunt prezentate cantitatile de vin livrate in 2000 la intern pe forme de proprietate. Valoarea productiei livrate la intern si extern a atins in 2001 cifra de 2.570,7 milioane lei in aceasta cifra incluzandu-se si valoarea productiei de coniac.

Tabelul 2.4.4

Cantitatea livrata la intern de sectorul privat, mixt si public in 2001

Sursa: CNS

Incepand din 1996, Romania si-a accentuat caracterul de tara net exportatoare de vin, exportul de vin reprezentand in 1995 circa 0,3% din volumul valoric al exportului romanesc si 30% din cel al exportului de "alimente, bauturi si tutun". Pe piata intenationala, Romania detine o cota de 0,9% din exportul mondial de vin si 1,8% din exportul european. In 1997, exportul romanesc de vin a inregistrat o crestere spectaculoasa cantitativ (+82,6%) si o crestere valorica mai mica de +37,8% determinata de un nivel calitativ inferior al vinului produs in 1996. ponderea exportului in productia interna s-a dublat in 1997 fata de anii precedenti, reprezentand 11% din productia interna.

O evolutie pozitiva a exporturilor de vin romanesc s-a inregistrat si in primele opt luni ale anului 1998, cand s-au exportat aproximativ 569,5 hl vin, in valoare de aproximativ 30 milioane dolari. Comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior s-a inregistrat o crestere cantitativa cu 31% si una valorica cu 25%.

Din punct de vedere sortimental, exportul de vin este dominat de vinurile linistite, din care mai mult de jumatate sunt vinuri albe, urmate de vinurile cu continut alcoolic scazut (sub 13%).

Orientarea geografica a exportului romanesc de vin a cunoscut modificari importante in ultimul deceniu. Daca inainte de 1989, fostul bloc comunist (CAER) reprezenta principala destinatie a exportului romanesc de vin, dupa 1990, exportul romanesc de vin a fost orientat catre tarile Uniunii Europene cu preponderenta. Dupa multi ani de absenta de pe pietele vestice, astazi, vinul romanesc se regaseste din nou pe pietele vest-europene. Astfel, Germania ramane principala destinatie a exportului de vin romanesc. Germania importa din Romania in special vin varsat pe care il imbuteliaza si il vinde pe piata germana ca vin romanesc. Pe locul doi in exporturile romanesti catre statele membre ale UE se situeaza Marea Britanie, urmata de Suedia, austria si Olanda. In Marea Britanie se exporta de regula vinuri imbuteliate rosii, realizand o valoare medie foarte ridicata (105 US$/hl). Rusia si Republica Moldova detin pozitii importante in destinatiile de export ale vinului romanesc. Astfel, Rusia a devenit a treia piata de export.

Romania continua sa produca vinurile clasice vechi, in timp ce cererea pe piata mondiala pentru astfel de vinuri este in scadere, fiind inlocuita de noi tipuri de vinuri produse de producatori noi, foarte dinamici din Africa de Sud, Australia si SUA.

2.5 Politica fiscala in sectorul vitivinicol

Vinul constituie alaturi de bauturile alcoolice, de carburanti si tutun, un produs asipra caruia toate statele aplica un numar de taxe si impozite. Vinul ca orice alt produs este impozitat direct prin taxa pe valoarea adaugata de 19% din valoare. In afara de TVA, bauturilor alcoolice li se aplica taxe speciale de consumatie (accize). Instituite cu dublu scop si anume pentru a creste veniturile bugetare si pentru limitarea sau descurajarea consumului, accizele au fost introduse dupa 1990 si in Romania. Stabilite la inceput diferentiat in raport de provenienta interna sau internationala, taxele speciale de consumatie din Romania au venit in contradictie cu prevederile GATT, iar dupa nenumarate interventii si notificari ale organismelor internationale, accizele au fost stabilite in conformitate cu prevederile acordului GATT, ca o suma fixa pe grad de alcool.

Accizele si TVA-ul constituie cele doua elemente determinante ale fiscalitatii aplicate alcoolului. Dreptul de accize constituie in ultimul timp o sursa importanta a incasarilor fiscale ale statului. In acest sens, legea a instituit actualizarea trimestriala a dreptului de a acciza in raport de rata inflatiei. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 instituie o acciza de 34.000 lei pe litru de alcool pur. Ordonanta 50/1988 actualizeaza accizele pentru vin astfel: pentru vinuri nespumante 7200 lei hl/1 grad alcoolic; pentru vinuri spumoase 12.000 lei hl/1grad alcoolic; pentru vinuri spumante 36.000 hl/1 grad alcoolic; si pentru vermuturile si alte produse pe baza de vin cu o concentratie in alcool de pana la 22%, inclusiv in volum 30.000 lei hl/1 grad alcoolic. Accizele la vinuri au fost actualizate in septembrie 1999 astfel: vinuri nespumoase 9.360 hl/1 grad alcoolic; vinuri spumoase 15.600 lei hl/1 grad alcoolic; vin spumant 46.800 lei hl/1 grad alcoolic.

Printr-o noua ordonanta de urgenta, Ministrul Finantelor a incercat la inceputul anului 1999 introducerea unei noi taxe de autorizare pentru comercializarea alcoolului variind intre 50 milioane si 350 milioane lei pe an in functie de productia anuala (pentru o productie de pana la 40.000 hl, 50 milioane, pentru o productie intre 40.000 hl si 120.000 hl, 200 milioane si pentru o productie de peste 350.000 hl peste 350 milioane). Tentativa Ministerului Finantelor de a introduce o noua taxa platibila anual a fost anulata de Senat, care considera ca aceasta taxa este o taxa de autorizare a producerii si comercializarii ce trebuie platita la inceperea activitatii si ca atare majoritatea producatorilor de vin fiind deja in operare, nu sunt obligati sa o plateasca.

Numeroase studii fiind efectuate in diverse tari demonstreaza efectul fiscalitatii asupra cererii si consumului de vin. Din punct de vedere al concurentei pe piata, fiscalitatea isi pune amprenta asupra concurentei. Faptul ca autoconsumul detine o pondere atat de insemnata in consumul de vin din Romania, face ca acest instrument sa nu aiba eficacitatea dorita, iar impozitarea sa fie suportata exclusiv de sectorul intreprinderilor, nu si de micii producatori. Micii producatori privati artizanali din Romania au un avantaj comparativ cu cei autorizati, deoarece acestia nu sunt obligati la plata TVA si a accizelor. Trebuie tinut cont ca un producator de vin in Romania are de platit pe langa cele doua taxe indirecte si o serie de taxe si impozite directe facand ca pe total, nivelul fiscalitatii suportata de industria vinului sa fie exagerat de mare.

Fiscalitatea exagerata face ca o importanta parte din producerea si comercializarea alcoolului, inclusiv a vinului sa treaca din sectorul economiei oficiale in cel al economiei subterane. Astfel, contrabanda cu alcool a devenit o afacere foarte profitabila in Romania, unde fiscalitatea pe litru de vin depaseste 50% din pretul de vanzare al produsului. Acest lucru creeaza concurenta neloiala producatorilor ce activeaza legal, diminuandu-le piata si afectandu-le puterea economica.

Capitolul 3

Coordonatele activitatii S.C. Vincon Vrancea S.A.

3.1 Locul Vincon in viniviticultura judetului Vrancea

Judetul Vrancea reprezinta cel mai mare areal viti-vinicol al tarii, cu o suprafata de 27 630 hectare vii pe rod in anul 2000. Productia obtinuta pe intinsele podgorii de la Panciu, Cotesti, Odobesti, Jaristea, Tifesti, Bolotesti, Carligele etc, detine o pondere semnificativa in totalul productiei nationale de struguri si vin. In tabelul urmator, este prezentata suprafata viticola pe categorii de unitati a Judetului Vrancea in anii 1998, 1999 si 2000. Se observa ca aceasta suprafata a scazut in fiecare an, insa cu un procent nesemnificativ.

Tabel 3.1.1

Suprafata viticola a judetului Vrancea pe categorii de unitati

Asa cum se poate observa, suprafata viticola a scazut atat la viile altoite, cat si la cele hibrid, insa aceste diminuari sunt datorate in general defrisarilor si imbatranirii viilor si sunt nesemnificative in raport cu suprafata totala.

Suprafata de vie aflata in proprietatea VINCON este, surprinzator de numai 360 ha, ceea ce inseamna o pondere de numai 2,3% din suprafata totala a judetului. Acest fapt se explica prin achizitionari masive de struguri de la producatorii particulari, carora li se ofera intre 1800-2700 lei/kg de struguri (2001), in functie de continutul de zaharoza din fruct. Spre exemplu, in campania de toamna a anului 2000, societatea a achizitionat struguri in valoare de aproape 2.000.000 USD. Cele 25 de unitati de productie, pivnite si centre de colectare a strugurilor pot procesa pe sezon circa 150.000 tone de materie prima.

3.2 Prezentarea S.C. VINCON VRANCEA S.A.

Scurt istoric. Societatea s-a infiintat in anul 1949, beneficiind de un potential ridicat, dat fiind amplasarea sa geografica. Pe parcursul a doua decenii, vinul produs la VINCON era livrat vrac spre alte centre de prelucrare si imbuteliere din tara. In anii '70, regimul comunist a dispus achizitionarea a trei linii de imbuteliere performante, care au fost amplasate la Cotnari, Jidvei si Murfatlar, din acest motiv VINCON-ul neavand posibilitatea crearii unei imagini de marca pe piata romaneasca a vinului, iar consecintele nu s-au lasat asteptate. Societatea a fost privatizata in 1999, cand fostul FPS detinea 82% din capitalul social. Principalul investitor a fost doamna Luchi Georgescu care detine si in prezent peste 50% din actiunile firmei. Al doilea actionar in ordinea actiunilor detinute este capitanul echipei nationale de fotbal a Romaniei, Gica Popescu, care in luna mai a acestui an a intrat in posesia a 49% din actiunile firmei, in urma unei oferte publice de cumparare lansate pe piata valorilor mobiliare.

Date de identificare:

VINCON VRANCEA S.A.

Str. Avantului, nr. 12

Focsani 5300, jud. Vrancea

Tel: 037222100, fax: 037221574

VINCON MARKETING

Bd. Libertatii, nr. 10, bl. 114, sc. 2, ap. 33

Sector 4, Bucuresti

Tel: 013353686, fax: 013353566

VINCON DISTRIBUTION

Str Drumul intre vii, nr. 26

Sector 3, Bucuresti

Tel: 013467987, fax: 013467986

Forma juridica: Societate pe actiuni cu capital privat

Actul de infiintare: Registrul comertului nr J39/225/1991

Cod fiscal: R 1446711

Capital social actual: 129.104.325.000 lei

Obiect de activitate: Fabricarea bauturilor alcoolice distilate

Presedinte: Luchi Georgescu

Director: Georgel Costache

Structura organizatorica si de conducere

Directorul general al societatii este Georgel Costache. Cu o pregatire manageriala si tehnica vasta, atestata de diploma de expert in marketing, gestiune financiara si drept international, valabila in Piata Comuna, SUA si Romania obtinuta in urma doctoratului sustinut la Bordeaux, in Franta in 1992, Georgel Costache conduce compania de peste 12 ani. Vicepresedinte al Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania, specialist in vinuri rosii, conducand o echipa de ingineri oenoogi si tehnicieni de marca, G. Costache incearca sa faca apreciate si cunoscute produsele purtand insemnele VINCON, fapt reusit in foarte mare masura, dat fiind medaliile si destinatiile obtinute la mari concursuri nationale si internationale de profil.

Organigrama societatii comerciale VINCON VRANCEA S.A.

DIRECTOR GENERAL

DIRECTOR COMERCIAL

DIRECTOR ECONOMIC

DIRECTOR TEHNIC

CONSILIUL DE ADMINISTRATIE

In perspectiva se impune continuarea procesului de organizare a muncii si de gasire a celor mai bune cai de crestere a productivitatii muncii. Sunt necesare masuri de imbunatatire in continuare a managementului practic si de crestere a eficientei utilizarii resurselor umane disponibile. Dintre acestea, cel putin prioritare sunt urmatoarele:

o       Reproiectarea activitatii generale de management in sensul unei mai mari deschideri fata de cerintele pietei;

o       Managementul strategic trebuie sa devina foarte activ si previzional, sa urmareasca cresterea randamentului mediu, a performantelor tehnice si tehnologice cu impact pozitiv in nivelul productiei fizice;

o       Managementul economic trebuie orientat catre cresterea gradului general de valorificare a produselor, reducerea si stabilizarea cheltuielilor, modernizarea sistemului financiar-contabil si statistic, promovarea unei politici de indatorare strict dimensionate si urmarirea rambursarii la timp a datoriilor.

3.3 Analiza diagnostic a activitatii financiare

Analiza evolutiei veniturilor, cheltuielilor si rezultatelor financiare pe ultimii 3 ani.

Dupa cum se poate observa din tabelul urmator, veniturile totale au inregistrat o dinamica negativa in ultimii 3 ani. Astfel, daca in 1999 se inregistrau venituri totale de 110.441.076 mii lei, in 2000 au scazut cu 16.695.180 mii lei, adica cu 15% fata de nivelul anului anterior.

De asemenea, veniturile totale au scazut si in 2001 fata de 2000 cu un procent de 4,5%, ceea ce in cifre absolute inseamna 4.373.644 mii lei. Acest fapt se datoreaza in cea mai mare masura diminuarii veniturilor din exploatare, care in 2000 au scazut semnificativ fata de 1999, cu 18 432 584 mii lei, adica cu 17% fata de nivelul anului precedent.

Tabelul 3.2

Contul de profit si pierderi

Figura 3.1 Evolutia profitului net

Asa cum se poate observa din figura 3.1, profitul net a inregistrat un nivel ridicat in 2000, ajungand la suma de 1.358.521 mii lei, pentru ca in anul urmator sa inregistreze o diminuare semnificativa de 1.012.383 mii lei, ceea ce inseamna in cifre relative un procent de 25,5% fata de anul 2000. Aceasta se explica prin micsorarea veniturilor totale incasate de firma in 2001, datorata in special scaderii vanzarilor pe piata interna. Nu acelasi lucru se poate spune despre vanzarile la export care au inregistrat o crestere de 27,8% in 2001 fata de anul precedent, cand exporturile au atins suma de 2584741. Exporturile sunt realizate in tari ca: SUA, Marea Britanie, Norvegia, Finlanda, Danemarca, Polonia, Japonia, si Malesia, si reprezinta aproximativ 3-5% din cifra de afaceri.

Tabel 3.3

Evolutia cifrei de afaceri

mii lei

In 2000, cifra de afaceri a scazut fata de anul anterior la 84953987, de la 108091169, diminuandu-se cu 23137182 mii lei, ceea ce inseamna in cifre relative o scadere de 21,4%. In 2001, insa incasarile firmei au crescut la 103 319 722, adica de 1,21 ori, ceea ce inseamna in cifre absolute 18.365.735 mii lei.

Tabel 3.4

Structura activului

Din tabelul anterior se observa o evolutie ascendenta a activului total in perioada analizata. Astfel, daca in 1999 acesta se situa la nivelul valorii de 112597036 mii lei, in 2000 a crescut de 1,11 ori, atingand valoarea de 125336331 mii lei. Cresterea inregistrata in 2001 fata de 2000 este mai semnificativa, fiind de 146%, ceea ce in cifre absolute inseamna 58216998 mii lei. In anul 2001 se observa o pondere ridicata a activelor circulante in totalul activului, fapt datorat in special cresterii semnificative a stocurilor, ca urmare a cresterii capacitatii de productie. Capacitatea de productie a atins un nivel actual de 12.500 sticle/luna, ca urmare a achizitionarii unor instalatii moderne de imbuteliere, import Franta si Italia, fapt reflectat si in sporirea imobilizarilor corporale in 2001 fata de 2000 cu aproape 20%.

Figura 3.3

Figura 3.4

Tabel 3.5

Structura pasivului

mii lei

Asa cum se observa din tabelul anterior, capitalurile proprii au inregistrat o evolutie ascendenta in cei 3 ani de studiu, atingand un nivel de 148.346.011 mii lei in 2001, reprezentand o pondere semnificativa de aproape 81% in structura pasivului total.

Figura 3.5

Evolutia numarului mediu de angajati

Numarul mediu de salariati a inregistrat o evolutie descendenta pe parcursul perioadei analizate astfel: in 1999, societatea avea un numar de 764 de angajati, in 2000, 645, iar in 2001, 595 salariati. In 2000, fata de 1999, numarul mediu de angajati a scazut cu 15,5%, adica cu 119 persoane. Acelasi trend s-a mentinut si in 2001, cand au fost disponibilizati inca 50 de angajati, o diminuare cu 7,8% fata de anul precedent.

Figura 3.6

Evolutia productivitatii muncii

Productivitatea muncii se poate calcula si ca raport intre cifra de afaceri si numarul mediu de personal. Folosind aceasta formula se poate aprecia dinamica productivitatii muncii in perioada 1999-2001.

Figura 3.7  mii lei/pers.

Se poate observa ca productivitatea muncii a scazut in 2000 fata de 1999 cu 7%, pentru a reveni in anul 2001 la valoarea de 173647 mii lei/persoana, inregistrand o crestere de 31,8%, ceea ce inseamna in cifre absolute 41936 mii lei/persoana. Aceasta crestere a survenit pe fondul disponibilizarilor de personal, atat in anul 2000 cat si in 2001.

Alti indicatori economico-financiari:

1) grad de mobilizare al activelor:

2) grad de lichiditate al activelor:

3) rata datoriilor:

4) solvabilitate generala:

5) solvabilitate financiara:

6) rata capitalului propriu fata de activele fixe:

7) grad de indatorare:

8) viteza de rotatie a stocurilor:

9) rotatia activelor fixe in CA:

10) rotatia activelor circulante in CA:

11) rotatia activelor totale in CA:

12) rata grevarii veniturilor de datorii:

13) marja profitului:

14) rata rentabilitatii financiare:

15) rata rentabilitatii activelor totale:

16) rata rentabilitatii generale:

Figura 3.8

Marja normala pentru rata rentabilitatii financiare se incadreaza in limitele 0,35-0,50. dupa cum se observa din graficul alaturat, rata solvabilitatii a fost mai mare decat marja normala. In 2000 chiar, aceasta este supraunitara, deci capitalul propriu a fost mai mare decat cifra de afaceri. Acelasi fenomen se inregistreaza si in 2001, datorita cresterii semnificative a capitalurilor proprii.

3.4 Concluzii pe baza diagnosticului financiar

Analiza rezultatelor financiare a identificat o serie de aspecte legate de activitatea firmei. Astfel, rata capitalului propriu a avut valori pozitive, mai mari decat 1, deci o situatie favorabila. Daca in 1999 inregistra o valoare de 1,06, in 2000 a urmat o evolutie pozitiva ajungand la valoarea de 1,67. Din aceasta evolutie rezulta ca activele s-au achizitionat din capitalul propriu, se constata chiar o crestere a capacitatii de autofinantare.

Din evolutia gradului de indatorare, care a scazut de la 0,5 in 1999 la 0,23 in 2000, se desprinde cresterea independentei financiare a firmei, prin micsorarea ponderii capitalurilor atrase, imprumutate, in totalul capitalului permanent.

Figura 3.9

Desi cheltuielile totale au scazut constant in cei 3 ani de analiza, in anul 2001 s-a inregistrat o diminuare importanta a ratei rentabilitatii generale cu 73,5% fata de nivelul anului 2000 si cu 60% fata de nivelul inregistrat in 1999. acest fapt a avut drept cauza diminuarea consistenta in fiecare an a veniturilor totale. Cu toate acestea, in 2000, rata rentabilitatii generale a inregistrat o valoare de 0,0147 cea mai inalta in perioada analizata. Desi activitatea desfasurata este profitabila, se impune o reconsiderare a strategiei manageriale si comerciale a firmei in viitorul apropiat, pentru a majora efectele obtinute.

Capitolul 4

ANALIZA ACTIVITATII DE MARKETING LA S.C. VINCON S.A.

Marketingul agro-alimentar are o importanta deosebita in economie, dar el prezinta particularitati ce-l deosebeste de conceptul interdisciplinar de marketing. Doi factori in general impiedica utilizarea conceptului de marketing interdisciplinar in domeniul agro-alimentar determinand o particularizare a sa:

Marketingul se ocupa de regula de deciziile de afaceri si obiective, in timp ce marketingul agro-alimentar s-a dezvoltat in principal ca un subiect de politica agricola odata cu interventiile guvernamentale (Baterman, 1976);

Structura sistemului agricol consta in mii de mici afaceri in care fermierii individuali au posibilitati limitate de contact cu consumatorii si o capacitate limitata de management a combinarii dintre produs, pret, promovare si distributie (Meulenberg, 1986; Ritson, 1986).

4.1 Generalitati privind marketingul vinurilor

O particularitate aparte a marketingului vinului consta in faptul ca putine alte produse cunosc o disparitate de pret comparabila cu cea inregistrata in domeniul viticol. La modul general, disparitatile de pret sunt importante in toate privintele: intre regiunile de productie, intre vinurile rosii si cele albe, intre categoriile de vin etc. In concluzie, este deosebit de dificil de facut o apreciere generala a diferentelor de preturi existente in sectorul vin, mai ales daca avem in vedere ca anumite "vinuri de calitate" pot atinge niveluri de pret spectaculoase, in timp ce anumite vinuri de masa nu pot adesea sa gaseasca o piata de desfacere in ciuda pretului redus.

Calitatea este un criteriu primordial in politica de marketing a vinului. Separarea vinului in "vin de masa" si "vin de calitate" exprima comportamente diferite ale consumatorilor, indicand adesea tendinte divergente in evolutia consumului. Din punct de vedere al politicii de marketing, valorificarea tendintei favorabile manifestata de piata pentru una sau alta din cele doua categorii de produse este foarte dificila, dat fiind faptul ca schimbarile in structura de productie viticola presupun perioade foarte mari de timp, astfel incat evolutiile conjuncturale nu pot fi valorificate prin cresterea ofertei dintr-un anumit sortiment de vin. Mai mult, comportamentul consumatorilor fata de cele doua categorii de vin poate fi explicat prin elemente socio-economice distincte. De exemplu, consumul de vin de masa continua o tendinta traditionalista reprezentata de viata din mediul rural, in timp ce evolutiile de pe piata vinului de calitate exprima o ruptura de tendintele traditionaliste. Astfel, in timp ce vinul de masa continua sa reprezinte bautura cotidiana a claselor cu vinuri relativ reduse, "vinul taranului" si "vinul muncitorului", vinul de calitate este din ce in ce mai mult vinul elitelor, vinul de sarbatoare, vinul de timp liber. Regulile ce determina cererea pentru cele doua categorii de vinuri sunt diferite. In timp ce o crestere a nivelului venitului determina o reducere a consumului de vin de masa si cresterea ponderii vinului de calitate o scadere a venitului nu determina o reducere a consumului, ci mai degraba substituirea vinului de calitate cu cel de masa.

Calitatea vinului releva un produs alimentar complex. Un aliment comporta un pachet de caracteristici susceptibile sa aduca consumatorului mai multe satisfactii. Exista caracteristici nutritionale, igienice, economice, (servicii grefate pe aliment), socio-culturale (simbolism socio-cultural). Calitatea, asadar, este un concept multidimensional, iar consumatorul alege in functie de aspectul pe care el il privilegiaza. De asemenea, modul de consum influenteaza din ce in ce mai mult politicile de marketing. Evolutia catre produsul-serviciu diferentiaza de asemenea din ce in ce mai mult vinul de masa de cel de calitate. In timp ce vinul de masa ramane in cea mai mare parte un produs consumat acasa, vinul de calitate devine din ce in ce mai mult un produs-seviciu. Dezvoltarea restaurantelor, fie ca este vorba de cele gastronomice sau de cele cotidiene (fast-food, cantine) progreseaza rapid. Astazi mai mult de 40% din cheltuielile alimentare ale consumatorului american si o treime din cele ale consumatorului canadian merg catre restaurante in Europa, procentul este mai mic (15-20%), iar in Romania restaurantul ramane inca un serviciu accesibil unei mici minoritati.

In politica de marketing a vinului, preocuparile crescande ale consumatorului pentru sanatate joaca un rol esential. Odata cu miscarile organizatiilor de lupta impotriva alcoolului, o noua ideologie s-a dezvoltat, cea a alimentelor sanatoase, incluzand aici si vinul. Se consuma din ce in ce mai mult produse "fara zahar", hipolipidice, cu continut caloric redus, vitaminizate, fara alcool, etc. Stiinta nutritiei, dietetica, informatia nutritionala a consumatorilor joaca un rol deloc de neglijat in politicile de marketing. Aceasta noua ideologie alimentara a survenit in urma unei dezvoltari accelerate a industriei agro-alimentare ce a dat nastere unui "rau alimentar": excese de ingrasaminte, de pesticide, aditivi si coloranti etc. Consumatorul nefiind in masura sa-si controleze alimentele ce le consuma s-a organizat si reactioneaza.

Controlul concentratiei reziduurilor de pesticide nu era foarte frecvent in trecut. Astazi exista norme armonizate la nivelul Uniunii Europene ce stabilesc valorile maxime tolerate. Metodele de analiza si esantionaj se armonizeaza, iar accesul pe piata este din ce in ce mai restrictionat de aceste norme. Strategia de marketing trebuie sa ia in considerare reglementarile uniformizate legate de controlul productiei si utilizarii substantelor remanente.

Un alt aspect specific marketingului vinului este nivelul ridicat de fiscalitate ce intervine in comercializarea acestui produs. Taxa pe valoarea adaugata, accize, taxe vamale, taxe de licenta pentru comercializare sunt numai cateva din cele mai cunoscute elemente de fiscalitate pe care diferitele state le aplica acestui produs care alaturi de tutun si carburant sunt surse sigure de venituri pentru bugetul oricarui stat. De aceea, strategiile de marketing trebuie sa ia in considerare acest element important, ce mareste adesea substantial presul de vanzare al vinului. Spre deosebire de celelalte produse alimentare care beneficiaza de regula de o rata redusa a TVA, vinul, alaturi de alcool, nu sunt incluse in categoria alimentelor sau a produselor de stricta necesitate si ca atare nu beneficiaza de reducerea TVA.

Nivelul TVA-ului variaza intre 5% in Portugalia, la 25% in Suedia si Danemarca.

Efectul accizelor si al TVA-ului asupra consumului de vin si alte bauturi alcoolice face obiectul a numeroase studii si analize economice. Aceste studii sunt foarte complexe, sarcina fiscala constituind un factor explicativ printre multi altii. In particular se pune intrebarea privind efectul fiscalitatii asupra concurentei intre diferite tipuri de alcool, de exemplu intre vin si bere. In mod cert un nivel ridicat de fiscalitate determina un nivel scazut de consum.

4.2 Politica de produs

Principala variabila controlabila in mixul de marketing o reprezinta produsul. De-a lungul timpului, au existat multe incercari de a da o definitie completa conceptului de produs, fiind definit ca un lucru, ca o compensatie oferita celor ce doresc sa plateasca pentru ea sau ca un ansamblu de satisfactii.

Zikmund si d'Amigo[3] definesc produsul ca un ansamblu de satisfactii. Definirea produsului drept un ansamblu de satisfactii prezinta o serie de avantaje. In primul rand, aceasta definitie accentueaza satisfactia furnizata de catre produs cumparatorului. Aceasta este o definitie orientata catre client, fiind foarte consistenta cu conceptul modern de marketing. In al doilea rand, definirea produsului prin paleta de satisfactii accentueaza ceea ce cumparatorul obtine si nu ceea ce vanzatorul vinde. Importanta acestei abordari rezida in faptul ca multi cumparatori obtin beneficii intangibile si psihologice de la produsele cumparate, de care vanzatorii pot sa nu fie la curent. Interpretarea larga a conceptului de produs permite agentilor de marketing sa segmenteze piata, deoarece oamenii sunt diferiti in ceea ce priveste propriile lor nevoi, doi oameni diferiti pot fi satisfacuti in mod diferit de acelasi produs.

Asociatia Americana de Marketing (American Marketing Associations), defineste produsul drept orice poate fi oferit pe piata pentru prezentare, achizitie folosinta sau consum, destinat sa satisfaca o nevoie sau o dorinta. Acesta poate cuprinde obiecte fizice, servicii, locuri, organizatii si idei.

Am vazut mai inainte cand am definit vinul ca produs agro-alimentar ca o serie de caracteristici intriseci (senzatii olfactive si gustative, efectul euforizant, terapeutic si energetic) motiveaza comportamentul consumatorilor. Pe de alta parte, semnificatiile sociale, culturale, religioase si economice influenteaza in egala masura cererea de vin. In definirea unei politici de marketing a vinului trebuie sa pornim de la conceptul de produs total. Acesta inseamna ca atunci cand dorim sa dezvoltam o strategie a produsului vin, trebuie sa vedem vinul nu numai ca o simpla bautura ce are anumite caracteristici detectabile prin metode organoleptice si de laborator, ci trebuie sa luam in considerare toate aspectele intangibile ce adesea produc consumatorului cea mai mare parte a satisfactiei oferite de cumpararea si consumul produsului respectiv. Majoritatea cumparatorilor de vin nu cumpara pur si simplu o bautura alcoolica, ci beneficiaza de servicii aditionale oferite odata cu produsul. Spawton (1191) noteaza ca aceste extra beneficii includ pretul, locul de desfacere al produsului, personalitatea podgoreanului, respectabilitatea agentului distribuitor si mixul comunicarii care consta in discutiile directe, jurnalismul vinicol, promovarea vanzarilor si publicitatea.

Vinul, ca produs, incorporeaza o gama larga de aspecte, de la produsul tangibil (bautura alcoolica) la aspecte intangibile, servicii si idei. Pe langa caracteristicile primare intrinseci ale vinului (gust, miros, limpiditate, tulbureala, culoarea, gradul de spumare si joc), dimensiunile auxiliare ale produsului vin cuprind ambalajul, imbutelierea, reputatia, vechimea, denumirea, marca, recomandari de consum, prestigiul casei de distributie etc. Toate aceste aspecte pot furniza beneficii suplimentare care in combinatie cu produsul de baza pot imbunatati satisfacerea consumatorului. La acestea se pot adauga o serie intreaga de servicii. Daca vinul este comercializat in restaurant, produsului vin ii sunt asociate o gama intreaga de servicii cum ar fi ambianta, calitatea servirii vinului, racirea lui, atmosfera din restaurant, promovarea unor meniuri specifice de mancare etc. In definirea unei politici adecvate a produsului vin un rol deosebit de important il joaca imbinarea caracteristicilor primare cu cele auxiliare si cu serviciile aferente.

Gama sortimentala a vinurilor produse intr-o regiune sau o tara joaca un rol major in definirea strategiei de marketing. In tara noastra se produc potrivit Legii viei si vinului urmatoarele categorii de vinuri (albe, roze si rosii);

o       Vinuri de consum curent;

o       Vinuri de calitate superioara (VS);

o       Vinuri cu denumire de origine controlata (DOC);

o       Vinuri cu denumire de origine controlata si trepte de calitate (DOCC);

Cules la maturitatea deplina (DOCC-CMD)

Cules tarziu (DOCC-CT)

Cules la innobilarea boabelor (DOCC-CIB)

o      Imbuteliat la producator;

o      Imbuteliere speciala;

o      Vin de vinoteca;

o      Vin medaliat;

o      Soi pur;

o      Vin de butoaiele alese;

o      Comoara pivnitei;

o      Rezerva;

o      Vin tanar;

o      Vin maturat in baricuri;

o      Vinuri speciale ce cuprind vinurile spumante si spumoase, vinuri aromatizate de tip vermouth si pelin, precum si cele alcoolizate.

In regiunile producatoare, vinul este evident disponibil la locul de consum si constituie o componenta traditionala a consumului. Frecventa consumului in aceste regiuni este cea mai ridicata. In ultimii ani, pe plan mondial se constata o diminuare a frecventei consumului, insotita de o exigenta sporita pentru calitate. In regiunile neproducatoare, frecventa consumului este evident mai scazuta. In randul acestora exista consumatori avizati, dar un numar din ce in ce mai mare de amatori consuma vin, fiind foarte atenti la calitatea vinului consumat. Asadar, calitatea vinului constituie un criteriu primordial in evolutia consumului.

Studiile de marketing din domeniul vinului releva faptul ca criteriile pe care consumatorii le considera esentiale in alegerea unui vin sunt in ordine: calitatea, buchetul, imaginea, ambalarea, autenticitatea, influenta si pretul.

Toate studiile de marketing ale vinului indica faptul ca nivelul de calitate este principalul factor ce influenteaza decizia cumparatorului de a alege un vin sau altul. De exemplu, in SUA cresterea pretului vinului de calitate importat din Europa nu a fost urmata de o scadere a consumului, ci din contra de o crestere a acestuia indicand o preferinta clara a consumatorilor pentru calitate.

Patru caracteristici sunt definitorii pentru a aprecia calitatea unui vin: transparenta, culoarea, buchetul sau aroma si gustul. Calitatea unui vin consta in transparenta, limpezimea si calitatea culorii, care trebuie sa fie cat mai apropiata de cea a soiului de strugure din care este obtinut. Buchetul trebuie sa fie cuceritor si apropiat de caracteristicile soiului. Gustul unui vin de calitate presupune un echilibru intre aciditate, corpolenta, tanin si alcool.

In lumea comerciantilor de vinuri exista degustatori specializati, ce au atins performanta nu numai sa evalueze calitatea vinului, dar in acelasi timp sa anticipeze si sa inteleaga preferintele consumatorului. Abilitatea evaluarii calitatii vinului se bazeaza in mare masura pe experienta anterioara a degustatorului. Toate aprecierile calitatii vinului sunt subiective, fiind influentate de memoria vinurilor testate anterior. Astfel, calitatea vinului este mai usor de recunoscut decat de definit. Cresterea abilitatii degustatorului poate fi ameliorata prin degustari frecvente si repetate si prin instruirea lor de catre degustatori experimentati. In mediul degustatorilor de profesie s-au stabilit clasamente si sisteme de clasificare. O grila de clasificare constituie o inregistrare permanenta a analizelor senzoriale ce pot fi utilizate pentru compararea unor degustari succesive ale aceluiasi vin sau a unor vinuri diferite. Un exemplu de grila de clasificare este asa numita "Davis 20-point Scale", definita de catre Departamentul de Viticultura si Oenologie al Universitatii Davis din California.

"Davis 20-point scale"

Potrivit grilei Davis:

ð  Un scor de 17-20 denota vinurile cu caracteristici stabile foarte bine conturate;

ð  13-16 vinuri standard care nu au nici caracteristici permanente, dar nici defecte;

ð  9-12 vinurile sunt acceptabile comercial, dar au defecte identificate;

ð  5-8 vinurile se situeaza sub acceptabilitatea comerciala;

ð  1-4 vinurile sunt complet alterate.

Calitatea vinului este data inainte de toate de calitatea strugurilor din care este obtinut. Calitatea strugurilor depinde direct de compozitia fructului in momentul recoltarii, care la randul ei este determinata de conditiile climatice in arealul de productie. Cercetarile intreprinse peste tot in lume demonstreaza ca conditiile climatice reprezinta factorul esential al calitatii strugurilor si deci al calitatii vinului. Trei factori sunt in mod esential determinati de clima: continutul in zahar, acidul si pH-ul.

Studii intreprinse recent, indica efecte benefice ale alcoolului consumat cu moderatie asupra sanatatii constand in protejarea impotriva maladiilor cardiovasculare, efecte favorabile asupra longevitatii precum si alte beneficii.

In ultimii cinci ani s-au intreprins numeroase studii pentru a analiza efectele diferitelor componente ale vinului asupra sanatatii. Aceste studii au demonstrat ca vinul poate preveni sau intarzia aparitia cancerului, elimina bacteriile ce afecteaza stomacul si au efecte antioxidante specifice. Elementul benefic cel mai aparent continut de vin este reprezentat de compusii fenolici cunoscuti ca antioxidanti care inhiba formarea tumorilor canceroase si reduce depunerile de grasime din artere. De asemenea, vinul reduce riscul de cancer la san. Studii intreprinse recent la Universitatea din Virginia de Vest, SUA, demonstreaza ca vinul reduce riscul infestarii cu salmonele si inlatura un numar de bacterii ce produc afectiuni ale stomacului. Efectele benefice ale vinului sunt amplificate de consumul in timpul mesei si de un stil de viata moderat.

Tehnologia moderna, utilajele si liniile de imbuteliere moderne permit societatii VINCON VRANCEA SA, obtinerea unei game variate de vinuri, dar nu numai. Societatea produce de asemenea, vinarsuri, bauturi spirtoase, lichior, otet. Se are in plan achizitionarea unor linii de imbuteliere pentru bere si apa minerala.

Vinuri albe

Cu noile tehnologii, in cadrul societatii s-au obtinut vinurile de calitate superioara GOLDEN de ODOBESTI si MUSCATEL, vinuri sortiment ce apartin in exclusivitate SC VINCON VRANCEA SA, cele mai vandute vinuri de consum curent din Romania, ca si soiurile pure Galbena de Odobesti, Riesling ori Muscat Ottonel, Tamaioasa Romaneasca.

GALBENA DE ODOBESTI, "vinul de aur al Vrancei", cel mai vandut vin din Romania in reteaua de restaurante, este un soi specific Podgoriei Odobesti, un vin demidulce, cu 18 g/l zahar natural provenit din struguri.

SOI PUR RIESLING "Podgoria Cotesti" este un vin proaspat, sec, de culoare alb verzui, obtinut din plaiul viticol CARLIGELE.

Este un vin acid, vioi, sprinten, suficient de rotund, cu prospetime si fructuozitate, specific podgoriei Cotesti. Temperatura optima de servire este de 6-8^oC.

MUSCAT OTTONEL Podgoria Cotesti, vin alb, demidulce, obtinut cu cele mai moderne tehnologii de vinificare, beneficiind de cele mai prielnice conditii de microclimat, rezultand un vin galben-verzui, echilibrat si armonios, cu aroma eleganta, de o finete deosebita, caracteristica soiului Muscat Ottonel. Pentru a-si etala perfect calitatile, se recomanda servirea la o temperatura moderata de 7-10^oC.

Vinuri rosii

Prin aplicarea unei tehnologii apropiata de cea din BORDEAUX-FRANTA, unde se obtin cele mai bune vinuri rosii din lume, SC VINCON VRANCEA SA a devenit dupa 1994 numarul unu in obtinerea vinurilor rosii de inalta calitate din Romania.

In acest sens, cu ajutorul a 60 de instalatii marca ROTTO si prin aplicare unei tehnologii moderne (macerarea pe bostina, urmata de o fermentatie nalolactica) s-au obtinut vinuri soi PINOT NOIR, MERLOT, CABERNET SAUVIGNON, FETEASCA NEAGRA de cea mai buna calitate.

Prin aplicarea unei macerari pe bostina, cu o durata scurta de 3-4 zile, s-a obtinut PINOT NOIR REZERVE ce se exporta in Anglia, Finlanda si Suedia, vin mai putin extractiv, rotund, fructuos, elegant si discret. Vinul prezinta arome bogate din primul an si dezvolta un buchet usor catifelat din al doilea an de invechire, devenind mai placut la gust, cu personalitate, plin si echilibrat. Se asociaza discret cu fripturi in sange (porc, vanat). Simfonia de culoare, buchetul deosebit, finetea si savoarea caracteristica l-au propulsat cu succes in categoria consumatorilor tineri (20-30 de ani).

CABERNET SAUVIGNON VAMPIRE este regele vinurilor romanesti, fiind obtinut printr-o selectie riguroasa a teritoriului din podgoria ODOBESTI si o maceratie prelungita pe bostina de 12-14 zile, care permite obtinerea unui maxim de arome si o buna evolutie a taninurilor. Este un vin trufas si puternic, plin de vigoare, haiducesc, cu o tinuta care impune respect si admiratie. Vinul prezinta o culoare rosie intensa cu o frumoasa nuanta rubinie, aroma specifica amintind de cea de vegetatie salbatica cu seve puternice, peste care se suprapune un buchet nobil si complex. Vinul este dur si salbatic in primul an, dar se rotunjeste, capata moliciune si suplete prin invechire in butoaie de stejar si mai apoi in sticla.

Vinul Cabernet Sauvignon se savureaza pe indelete, cu inghitituri mici, cautandu-se senzatiile de voluptate pe care culoarea, buchetul si gustul le provoaca.

Se exporta in SUA prin TRANSILVANIA CELLARS LOS ANGELES.

MERLOT VALEVERDE, Podgoria Cotesti, este obtinut prin macerare medie de 7-10 zile, fiind un vin cu personalitate distincta, corpolent si armonios, de culoare rosu rubiniu, destul de catifelat, cu un parfum caracteristic, cu tenta de fructe de padure (mure, zmeura). Se poate consuma tanar sau dupa invechirea in vase de stejar si butelii de sticla. Prin evolutie relativ usoara, in vase de lemn de stejar (1-2 ani) se apreciaza prin armonia insusirilor organoleptice (alcool, culoare intensa si catifelare). Recomandabil a se consuma cu preparate din organe (ficat, rinichi) si vanat tanar. Este vinul ce a patruns cu cel mai mare succes pe piata SUA.

Gama "DOMAINES VINCON" este o gama de vinuri albe, tinere, obtinute cu cele mai moderne utilaje de vinificatie (prese pneumatice PRUHLO-Franta, instalatii de fermentare la temperatura dirijata CADALPE-Italia) ce au permis pastrarea aromelor naturale din struguri: Riesling, Feteasca Alba, Feteasca Regala, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel si Sarba. Sunt vinuri fine cu o tarie alcoolica de 12,5% vol., ambalate in butelii de 0,75l, obtinute pe renumitele podgorii de la Cotesti, Odobesti si Panciu. Sarba este un soi unic in lume, se cultiva doar la Odobesti, iar vinul obtinut din acesti struguri este un vin dulce. Aceasta gama a fost creata in urma analizelor preferintelor consumatorilor, care prefera indeosebi vinurile albe, demidulci si semiaromate.

Gama "VINURI DE AUR TRADITIONALE" cuprinde vinuri albe, dulci si demidulci: Galbena de Odobesti, Tamaioasa Romaneasca, Muscat Ottonel, Grasa de Moldova, Busuioaca de Bohotin. Sunt cele mai cunoscute si mai solicitate vinuri de pe piata romaneasca.

Gama "Beciul Domnesc" cuprinde vinuri rosii medaliate cu aur, cu o personalitate distincta, obtinute prin maturare in butoaie de stejar si invechite in sticle in pivnita construita la Odobesti in timpul domniei lui Stefan cel Mare.

Gama "VAMPIRE" - gama de vinuri rosii recunoscute si apreciate pentru nobletea. Finetea si originalitatea lor atat pe piata interna cat si la export.

Gama "PROLES PONTICA" - gama de vinuri cu o popularitate unica, datorata unui raport excelent pret-calitate, vizand in special consumul in familie, la petreceri, iesiri in natura.

Gama "ESTATE CELLARS" - gama de vinuri conceptualizata ca o familie nobila si cuprinde o selectie riguroasa a unor vinuri de exceptie, mature, perfect echilibrate.

Societatea mai produce si sortimente de vinuri premiate clasice si traditionale, apreciate pe piata interna si la export din soiurile cu struguri Sauvignon, Riesling, Muscat, Merlot etc.

Vinuri de export

Merlot '99 este un vin rosu demidulce, proaspat , 100% din struguri Merlot. Rosu stralucior, fructuos, cu un tanin usor, este tocmai potrivit pentru o cina excelenta.

Cabernet Sauvignon '99 este un vin rosu demidulce, suplu, cu un gust sublim, cu o aciditate usoara. A fost cel mai vandut vin in 2000.

Merlot '97- vin rosu demidulce, echilibrat, este foarte apreciat, mai ales in Asia (Japonia, Malaesia, Coreea).

Cabernet Sauvignon '98, rosu, plin de caracter, este unul dintre cele mai vandute vinuri in tarile scandinavice (Finlanda, Suedia, Norvegia si Danemarca).

Merlot '95. de 2 ani de zile este cel mai vandut vin al VINCON in SUA. A primit multe distinctii la targurile si concursurile de vin.

Feteasca alba - vin alb cu caracter puternic. Este recomandat a se servi la temperatura de 8-10⁰C impreuna cu preparate din carne alba sau pui.

Riesling 2000 - vin alb sec, tanar, cu o aroma placuta de fructe, bine echilibrat, luminos, este potrivit pentru o cina speciala, dar si pentru pranz. Este recomandat a se servi la temperaturi de 8-10⁰C.

Toate vinurile nobile obtinute sunt rodul efortului si daruirii unei echipe de ingineri oenologi, a unor tehnologii de marca cu o pregatire profesionala deosebita si specializare in Bordeaux-Franta. Vinurile rosii: Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir si Feteasca Neagra reprezinta mandria specialistilor oenologi care au reusit prin talentul lor sa le aseze pe pozitia de vinuri de clasa medaliate la numeroase concursuri interne si internationale. Calitatea vinurilor rosii produse de VINCON VRANCEA este atestata totodata si de partenerii stabili pe care compania ii are de multi ani la export cu firme din SUA, Marea Britanie, Norvegia, Finlanda, Danemarca, Polonia, Japonia si Malaesia. Valoarea exportului reprezinta circa 8-10% din cifra de afaceri.

Vinurile vechi si colectia de vinoteca reprezinta pentru companie dovada incontestabila a valorii traditiei si calitatii in timp a vinurilor obtinute. Peste 50.000 sticle cu vin de exceptie sunt pastrate in pivnita "Beciul Domnesc", construita la Odobesti in timpul domniei lui Stefan cel Mare si reamenajata in 1680, edificiu inclus in programele de conservare UNESCO.

Este, de fapt, o mica bijuterie a companiei, o comoara in care se pastreaza vinuri deosebite, provenite din recolte de calitate exceptionala. Cel mai vechi este din 1949, Cabernet Sauvignon de Odobesti, insa se pot gasi si alte raritati: un Merlot de Cotesti din 1957, un Pinot Noir din 1967, un Aligote din 1971, medaliate cu aur la concursurile profesionale din domeniu. Beciul a fost construit din piatra ponce, esentiala pentru circulatia aerului. De asemenea, in acelasi scop, vinoteca este prevazuta si cu aerisiri laterale, temperatura si umiditatea ramanand constante. Nota de autenticitate este data de praful depus pe sticle si panzele de paianjen care intregesc decorul si te trimit inapoi in timp, pe vremea cand a fost adusa aici cea mai veche sticla. Vinoteca trebuie apreciata in primul rand pentru buchetul de sticla si pentru culoare, galben auriu (pentru vinul alb) sau caramiziu (pentru vinul rosu), dar si pentru innobilarea calitatilor sale in timp.

In cazul vinului, pe langa calitatile intrinseci ale acestuia, un rol important in succesul produsului pe piata il are ambalarea si etichetarea.

Ambalajul, in general poate include 3 niveluri de material. In cazul vinului, butelia care este contzainerul in care se vinde vinul este primul ambalaj. Al doilea ambalaj este materialul ce protejeaza primul ambalaj si care este de regula aruncat cand produsul este desfacut pentru utilizare, de exemplu cartoanele in care se ambaleaza sticlele de vin. Ambalajul de transport este necesar pentru a facilita depozitarea, incarcarea-descarcarea, transportul etc., de exemplu paletii pentru depozitarea si transportul unor loturi de cutii cu vin.

In mod traditional, decizia de ambalare are la baza costul ambalajului si factorii de productie. Functia de baza a ambalajului este sa contina si sa protejeze produsul. In zilele noastre insa, numerosi factori au facut din ambalare un important instrument de marketing. Dezvoltarea magazinelor cu autoservire necesita ca ambalajul sa joace o serie de functii de vanzare precum atragerea atentiei, descrierea produsului, aparenta, facilitarea transportului etc., companiile sunt din ce in ce mai constiente de puterea pe care o exercita un bun ambalaj pentru crearea unei recunoasteri imediate de catre consumator a firmei sau marcii. Decizia de realizare a ambalajului este foarte importanta si cuprinde un set de decizii referitoare la marime, forma, material, culoare, text, nume de marca, eticheta, precum si restrictiile impuse in domeniu de diferitele reglementari.

Publicul este preocupat de ambalaje si etichete care pot fi false sau inselatoare. Intrucat ambalajul personalizeaza produsul, inmultirea cazurilor de contrafacere este din ce in ce mai frecventa. Astfel, societatile de vinificatie din Romania trebuie sa investeasca in elemente de identificare greu imitabile pentru a putea evita contrafacerile si falsurile (vezi "Cotnari-ul cu holograma"). Si SC VINCON SA s-a confruntat cu asemenea probleme, actionand in justitie pe cei care au incercat sa imbutelieze si sa comercializeze vinuri falsificate sub insemnele societatii.

Galbena de Odobesti detine primul loc in topul preferintelor falsificatorilor, deoarece detine o piata importanta cu vanzari semnificative. Temporar, SC VINCON SA a retras din productie si campaniile publicitare acest vin deoarece s-a dovedit ca se vindea mai multa Galbena de Odobesti, dar nu din cea produsa de societate.

Consumatorii sunt de asemenea preocupati de dimensiunile si formele ambalajelor care pot induce in eroare si pot face comparatiile de pret mult mai dificile. Majoritatea statelor au reglementat volumul buteliilor permise pentru ambalarea bauturilor alcoolice. Multe critici sunt legate de costul excesiv al ambalajului care mareste artificial pretul produsului. Este cazul ambalajului secundar, care se arunca imediat ce produsul este dezambalat si se pune problema ce valoare are acesta pentru cumparator. De exemplu, sticlele cu vin sunt adesea impachetate in casete individuale din lemn.

Vinul este un produs care, de regula, poarta amprenta si prestigiul producatorului, iar pentru aceasta imbutelierea in tarile vechi producatoare se face in mod traditional la locul de productie. Daca pentru vinul de consum curent vanzarea vrac si ambalarea nu pun probleme deosebite, in schimb pentru vinul de calitate cu denumire de origine controlata se pune problema controlului autenticitatii.

Ambalarea vinului este generatoarea unei adevarate industrii pe verticala constand din producerea de butelii, dopuri, etichete, navete, paleti etc. Daca vinul de masa poate fi imbuteliat in recipienti din plastic, cutii de carton, butoiase din lemn, vinul de calitate se imbuteliaza in exclusivitate in butelii de sticla.

Aici se pune problema alinierii capacitatii buteliilor si a standardelor de productie a acestora, astfel incat diferitele segmente din industria verticala a ambalajelor sa fie compatibile. O serie intreaga de directive europene stabileste volumul buteliilor destinate imbutelierii vinului in functie de tipul de vin si destinatia lui. Circa 15 capacitati standard sunt admise oficial de institutiile europene de profil. In afara de volume standard frecvent utilizate au fost stabilite si volume autorizate pentru colectivitati, dar si pentru consumul intern, pe vapor sau in avion.

Capacitatile sunt garantate mai ales atunci cand buteliile sunt utilizate ca recipienti masura. Aceasta semnifica faptul ca sticlele corespund unui volum de umplere exact la nivelul dat, la o temperatura de 20⁰C. Acest continut este recunoscut printr-un mic epsilon marcat pe fundul buteliei sau pe peretele buteliei in partea de jos. Tot in acelasi loc se marcheaza de regula distanta ce trebuie pastrata intre extremitatea gatului buteliei si nivelul de umplere al vinului pentru ca la temperatura de 20⁰C, capacitatea sa fie garantata.

Asa cum mentionam mai sus, butelia reprezinta ambalajul principal pentru vin, dar alaturi de butelii, ambalajul este format din dop si eticheta. De regula, vinul de calitate se astupa cu dop de lemn de pluta. Dopul este utilizat pentru individualizarea producatorului si autentificarea originii. Dopul are inscris pe el efigia firmei producatoare sau de imbuteliere si alte elemente de siguranta. Alaturi de dop se mai utilizeaza capse metalice, dopuri de plastic sau cauciuc. Vinurile spumoase sau spumante necesita atat butelii, cat si dopuri speciale, care de regula sunt asigurate cu o capsula de fixare. Costul dopului pentru vinul de calitate nu este neglijabil. Dopul se mascheaza cu banderole de plastic, metal sau hartie.

Producatorii si comerciantii trebuie sa-si identifice produsele prin etichetare. Eticheta poate varia de la o simpla inscriptie atasata produsului pana la elemente grafice ce fac parte integranta din ambalaj. Eticheta are multiple functii, de la identificarea produsului printr-un nume, marca, semn, la informarea consumatorului despre continut, data fabricatiei, instructiuni de folosire, pana la promovarea produsului prin atractivitatea graficii etichetei si chiar constituie element de autentificare si prevenire a contrafacerilor si falsurilor. Etichetele se demodeaza rapid si trebuiesc actualizate frecvent.

Pentru vin, eticheta este cartea de identitate a vinului. Producatorul poate avea interesul sa adauge o contra eticheta dand informatii complementare mai detaliate care i se par susceptibile de a orienta alegerea consumatorului, in special cele legate de caracteristicile vinului, gust, textura, cepage, grade, durata optima de conservare, temperatura recomandata pentru servire, sugestii de feluri de mancare si circumstante de consum, cod de bare. In ceea ce priveste informatii tehnice se pot indica elemente ale regiunii de productie, randament, prezentarea unei harti situand regiunea si zonele de productie.

Miscarile de protectie a consumatorilor din Europa au militat puternic pentru inscrierea pe eticheta a continutului in dioxid de sulf (SO₂), utilizat in vinificatie pentru limpezirea si stabilizarea vinului.

4.3 Politica de pret

Pretul este in egala masura un concept economic si un instrument de marketing. In teoria si practica economica, dar si in studiile de marketing, pretul reprezinta una dintre cele trei variabile esentiale ale pietei: cerere, oferta si pret. In studiile de marketing, pretul este o variabila controlabila cu o situatie oarecum speciala in mixul de marketing. El nu este nici o componenta pur endogena, dar nici exclusiv exogena. Ca variabila controlabila in functie de situatia din tara respectiva, pretul poate ocupa o multitudine de pozitii intermediare intre aceste doua situatii extreme.

Pretul este probabil elementul cel mai flexibil al mixului de marketing, deoarece este elementul care poate fi schimbat cel mai repede ca raspuns la schimbarile din mediul economic. Pretul este utilizat ca un instrument de marketing, deoarece el adauga o valoare simbolica bunurilor sau serviciilor. Un pret ridicat poate sugera un statut social ridicat, pe cand un pret scazut poate sugera o negociere, sau un discount utilizat pentru a incuraja cumpararea de catre clienti, care altfel nu ar fi cumparat bunul sau serviciul respectiv.

Insotitor permanent al produsului, pretul nu constituie o reflectare exclusiva a acestuia. El se transpune ca element de contact si armonizare intre produs si mediul caruia i se adreseaza. In raport cu rolul intreprinderii la stabilirea pretului produsului, literatura occidentala din domeniul marketingului utilizeaza perechea de termeni "preturi administrative" si "preturi determinate". In raport de structura pietei pe care actioneaza, pentru un agent economic, presul poate fi o variabila mai mult sau mai putin controlabila si deci, poate constitui un element strategic in mixul de marketing.

In nivelul si structura pretului se reflecta nu numai conditiile interne de desfasurare a activitatii economice din intreprindere, ci si mediul macroeconomic in care activeaza agentii economici dintr-un sector de activitate, in cazul nostru viticultura. Pretul uni produs nu poate avea existenta izolata, el se interconecteaza cu preturile produselor si serviciilor tuturor agentiilor ce constituie filiera produsului respectiv. Astfel, pretul produsului unei intreprinderi incorporeaza prin intermediul costurilor, alte preturi apartinand verigilor aflate in amnote in cadrul filierei produsului. La randul sau, acesta va constitui in aval o componenta a altor preturi.

In aceasta interconexiune a preturilor, foarfeca preturilor poate actiona pozitiv sau negativ asupra pretului final de vanzare a produsului. In conditiile de tranzitie din Romania, in care capitalizarea bancilor in conditii de inflatie ridicata, s-a facut in detrimentul capitalizarii agentilor economici, precum si in conditiile deschiderii forfecii preturilor, structura pretului de vanzare a vinului reflecta ansamblul conditiilor macroeconomice in care functioneaza viticultura romaneasca. Structura costului de productie in pretul de vanzare al vinului in anul 1994, asa cum reiese din figura 3.3.1. indica o situatie de dezechilibru in care structura pretului de vanzare a vinului 52% o reprezinta fiscalitatea si dobanzile bancare, in timp ce costurile materiale si salariale reprezinta numai 44%.

In Romania, foarfecele preturilor au actionat si continua sa actioneze in defavoarea activitatii viti-vinicole, favorizand sectoarele industriale furnizoare de inputuri viticulturii in dauna activitatii agricole. Fata de anul 2000, in 1993, pretul strugurilor a crescut in medie de 9 ori, pretul vinurilor a crescut de 15-20 ori in timp ce la inputurile industriale folosite de viticultura, preturile au crescut de peste 100 ori.

Figura 4.3.1. Structura pretului de vanzare a vinului

Desi pretul, asa cum am mai spus este elementul mix-ului de marketing cel mai flexibil, decizia de pret este cea mai dificila decizie a producatorului sau comerciantului. Pentru stabilirea pretului de vanzare al produselor, in practica de marketing se utilizeaza diferite metode. Exista metode simple de stabilire a preturilor. Costul, de regula, reprezinta factorul de baza caruia se fundamenteaza metodele simple de stabilire a pretului. Cele mai utilizate metode bazate pe cost sunt:

Metoda marjei adaugate pretului de vanzare sau costului constand in adaugarea unei marje procentuale pentru a ajunge la pretul de vanzare;

Metoda cost-plus este similara metodei anterioare si se bazeaza pe determinarea costurilor necesare producerii bunului la care se adauga o suma pentru a ajunge la costul de vanzare;

Metoda costului mediu se utilizeaza atunci cand se cunosc toate elementele de cost pentru producerea si marketingul produsului, astfel incat sa se poata determina costul mediu pe produs. Totusi, pentru a utiliza aceasta metoda, este necesar sa cunoastem cererea produsului, astfel incat sa dimensionam exact productia. Daca estimarea cererii este gresita, riscul ca pretul astfel stabilit sa nu asigure suficiente venituri pentru a asigura o activitate profitabila este foarte mare;

Metoda pretului tinta de revenire, consta inainte de toate in determinarea costurilor fixe ale produsului, dupa care se stabilesc veniturile tinta scontate, reprezentand de regula un procent din investitie ce se adauga la costurile totale pentru a obtine o cifra reprezentand costurile fixe totale plus venitul tinta.

Metodele de stabilire a preturilor bazate pe cost au la baza elementele cantitative constitutive ale costului. Indiferent cate elemente cantitative sunt la dispozitia agentului de marketing, elementele calitative au o mare greutate in decizia de pret. Preturile sunt adesea fixate pe baza "simtului" pietei. La baza judecatii deciziei sta, cum e si normal, costul necesar producerii si vanzarii produsului, dar in ultima instanta, pretul trebuie sa dea raspunsul la intrebarea: "cat pot sa obtin pe acest produs?" Aceasta tehnica de stabilire a pretului, rapida si usoara, poate fi foarte potrivita atunci cand decizia de marketing se bazeaza pe o foarte buna cunoastere a pietei, dar o estimare incorecta se poate dovedi de-a dreptul dezastruoasa. Cererea este un alt punct de pornire pentru a dezvolta o serie de noi metode de stabilire a preturilor de vanzare, dar aceasta implica estimarea cererii, analiza punctului de echilibru si analiza marginalista.

Curba cererii poate sa fie estimata, utilizand o serie de metode mergand de la anchetele de consum privind intentiile si convingerile cumparatorilor, analiza datelor referitoare la volumul vanzarilor pentru a determina reactia cumparatorilor la schimbarile de pret sau solicitand directorilor de vanzare sau unor vanzatori experimentati sa previzioneze efectele schimbarilor de pret asupra vanzarilor. Curba cererii este reprezentarea grafica a relatiei dintre pret si cantitatea unui produs vandut.

Pentru a masura impactul pretului asupra consumului, stiind ca, in mod normal, cererea este o functie descrescatoare de pret, elasticitatea cererii in functie de pret reprezinta un indicator sintetic deosebit de util. Elasticitatea cererii in functie de pret, este exprimata prin relatia: e = DC/C: DP/P; exprima procentul de crestere a cererii produsului respectiv, cand pretul produsului creste cu 1%. Raportul cerere-pret se prezinta in general sub forma unei curbe cu panta negativa ceea ce inseamna ca cererea creste atunci cand pretul scade si invers. Rata cresterii sau descresterii difera insa de la caz la caz si de la produs la produs.

Cererea unui produs depinde nu numai de pretul produsului respectiv, dar si de pretul altor produse. Modificarea cererii unui produs ca urmare a modificarii preturilor altor produse concurente se exprima prin elasticitatea incrucisata.

Vanzarea produselor trebuie, in ultima instanta, sa asigure recuperarea costurilor si sa genereze un profit. Costurile produsului sunt constituite din costuri fixe si variabile, ceea ce face ca pe masura ce o cantitate mai mare de produse sunt vandute, costul mediu al produsului sa se diminueze, iar veniturile totale sa creasca. Exista un punct de echilibru al vanzarilor in care costurile si veniturile sunt egale, care odata depasit, orice vanzare suplimentara este aducatoare de profit.

Pe langa o imbinare a estimarii cererii cu analiza punctului de echilibru, agentii de marketing, utilizeaza adesea analiza marginala pentru a determina costul si venitul conectate cu producerea si vanzarea fiecarei unitati aditionale de produs. Analiza marginala porneste de la ideea ca nu atingerea punctului de echilibru sau alte obiective reprezinta tinta afacerilor, ci maximizarea profitului. Din teoria economica stim ca maximizarea profitului se obtine in punctul in care costul marginal este egal cu venitul marginal.

In lumea ideala a economistilor in care variabilele si clientii coopereaza perfect, tot ce trebuie facut pentru a obtine profitul maxim este sa produci si sa vinzi cantitatea de bunuri si servicii care conduce la situatia in care venitul marginal este egal cu costul marginal. Pentru a realiza aceasta situatie insa, agentul de marketing ar trebui sa stie exact ceea ce piata cere si la ce pret. Daca in realitate acest tip de informatie este aproape imposibil de gasit, logica analizei marginale concentreaza atentia pe nevoia de estimare cat mai exacta a cererii posibile, astfel ca tehnicile importante ale analizei marginale sa fie utilizate cu succes. Astazi, un numar din ce in ce mai mare de directori de marketing, utilizand date rezultate din cercetari, experienta proprie si simtul pietei, sunt capabili sa estimeze cat mai exact situatia cererii. In viitor insa, volumul mare si exact de informatie si tehnicile moderne de procesare pot face din analiza marginala un instrument mult mai exact.

La nivelul agentului economic, strategia pretului joaca un rol primordial in mixul de marketing, intrucat de strategiile de pret adoptate depinde eficienta activitatii economice desfasurate. La aceasta consideratie se adauga cadrul institutional de reglementare a politicilor de pret existent in fiecare tara.

In linii mari, elementele fundamentale ale strategiilor de pret se refera la nivelul, diversificarea si stabilirea preturilor. De nivelul preturilor depinde aderenta produsului la piata, accesibilitatea consumatorilor la produs constituind criteriul dominant al strategiei. In functie de stratificarea pietei, intreprinderea poate avea in vedere o strategie a preturilor inalte, a preturilor moderate sau preturilor joase.

Gradul de diversificare a preturilor reprezinta un criteriu strategic ce se coroleaza cu strategiile de diversificare sortimentala a produselor, dar poate fi utilizat ca un criteriu in sine. Referindu-ne la un singur produs, gama preturilor practicate, reflecta diferentierile cantitative dintre variantele sortimentale ale acestuia. Gradul de diversificare vizeaza atat distantele dintre treptele de pret, cat si corespondenta dintre largimea gamei sortimentale si cea a preturilor.

Gradul de mobilitate a pretului reprezinta unul dintre elementele strategice ce a castigat tot mai mult teren urmand indeaproape traiectoria ciclului de viata al produsului, oscilatiile sezoniere si modificarea conditiilor de pe piata produsului si de pe celelalte piete.

Strategia de pret trebuie sa fie una dintre cele mai dinamice strategii de marketing, intrucat o atitudine rigida in domeniul preturilor, in conditiile dinamismului actual al pietelor, al oscilatiilor monetar financiare si a schimbarilor rapide in structura pietelor pot conduce la eliminarea rapida a agentilor economici de pe piata, sau la pierderea unor segmente importante de pe piata.

Atunci cand evaluam alternativele de pret pentru fixarea propriului pret de vanzare al produsului este foarte important: i) sa ne cunoastem concurentii si importanta pretului pentru piata tinta aleasa; ii) sa determinam obiectivele nivelul preturilor proprii; iii) sa cunoastem foarte bine costurile; iv) sa cunoastem cererea; v) sa cunoastem influentele legale asupra preturilor.

Pretul bauturilor alcoolice, deci si al vinului prezinta anumite caracteristici ce trebuie avute in vedere in stabilirea unei politici de pret adecvate. Deoarece preturile oscileaza foarte mult, nu exista un pret standard pe unitatea de alcool pentru nici un tip de bauturi alcoolice. In mod clar, preturile normale pe unitatea de alcool sunt mai ridicate in restaurante si localuri publice decat in magazine si piete. Exista variatii regionale, oferte speciale periodice si reduceri de pret, iar unele marci de bauturi sunt mai ieftine decat altele chiar la acelasi continut de alcool.

Vinul este o bautura alcoolica in competitie cu alte bauturi alcoolice si anume berea si bauturile spirtoase. Ponderea vinului in consumul total de alcool difera de la o tara la alta. De exemplu, in Franta, la inceputul anilor '90, vinul detinea 63% din consumul mediu de alcool pe persoana, iar berea 34%. In Germania insa, vinul detine numai 15,3% din consumul mediu de alcool pe locuitor, in timp ce berea detine 83%, iar bauturile spirtoase detin o pondere neglijabila.

Influenta pretului asupra consumului de alcool este complexa. Modificarea pretului are influente evidente asupra consumului. Elasticitatea cererii in raport de pret variaza in functie de timp, loc si tip de bautura.

Influenta pretului asupra consumului poate fi foarte complexa. Pot aparea efecte de elasticitate incrucisata a pretului, adica datorita cresterii relative a pretului unei bauturi alcoolice in raport cu altele, consumatorii pot sa aleaga o alternativa mai ieftina, adicpa sa inlocuiasca bautura al carui pret a crescut cu una mai ieftina. Exista de asemenea, aspectul venitului. Efectele cresterii preturilor poate fi redus sau anulat prin cresterea veniturilor disponibile.

SC VINCON VRANCEA SA desface pe piata o gama variata de produse, cu preturi accesibile.

In gama "Vinuri de aur traditionale", preturile sunt invariabile atingand un nivel de 38.913 lei/sticla, cu TVA inclus. Vinurile din aceasta gama sunt ambalate in cutie de carton de 12 sau 6 sticle in functie de necesitatile consumatorilor. Sunt vinuri albe, dulci, demidulci, fiind cele mai vandute din tara. In aceasta gama regasim Galbena de Odobesti '95, Tamaioasa Romaneasca '98, Busuioaca de Bohotin '98, Grasa de Moldova '98, Muscat Ottonel '99, Sarba '98.

Vinurile din gama "Domeniile Vincon" sunt imbuteliate la sticle de 750 ml, ambalate la cutii de carton de 6 sticle. Pretul unei sticle de vin din aceasta gama este de 57.120 lei, pret cu TVA inclus. Se observa ca vinurile din aceasta gama sunt mai scumpe, ele adresandu-se in special clientilor restaurantelor. Se preteaza a fi consumate si la ocazii speciale. Aceasta gama contine Riesling 2000, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Feteasca Regala, Sarba 2000, Feteasca Alba, Merlot 2000, Pinot Noir 2000.

De asemenea, vinurile din gama "Domeniile Vincon" sunt imbuteliate si in sticle de 375 ml, ambalate in cutii de carton de 6 sticle, pretabile pentru consumul in avion, pe vapor sau in diverse ocazii specifice. Pretul se situeaza la nivelul de 28560 lei/sticla. Din gama "Domeniile Vincon", la aceste sticle se imbuteliaza doar Rieslingul 2000, Galbena Odobesti '95, Pinot Noir 2000, Cabernet Sauvignon 2000.

Din gama "Beciul Domnesc" sunt imbuteliate la cutii de carton de cate 6 sticle urmatoarele vinuri: Cabernet Sauvignon 1995, Merlot 1995, Pinot Noir 1995, Cabernet Sauvignon 1997, Feteasca Neagra 1996. Vinurile din aceasta gama sunt cele mai scumpe, 71400 lei/sticla de vin cu TVA inclus. Vinurile din aceasta gama sunt invechite in pivnita "Beciul Domnesc" construita in Odobesti in timpul domniei lui Stefan cel Mare si reamenajata in 1680.

De asemenea, VINCON produce si vinuri care nu sunt incadrate intr-o gama anume, cum ar fi: Galbena de Odobesti la sticla de 0,75 l si 1,5 l, la 34748 lei, respectiv 52717 lei, Riesling '99 - Estate Cellars la 44863, Riesling PREMIAT 38675, Dry Riesling la 39270 lei, Tamaioasa Romaneasca Proles Pontica la 39.984 etc.

VINCON imbuteliaza si vinuri rosii: Merlot Vampire '96 la 47838 lei si Merlot Valeverde '95 la 41650 lei, Merlot Premiat Odobesti la 38675 lei, Cabernet Sauvignon Karpaten Berge la 43792 lei. Acesta din urma a fost creat special pentru consumatorii din Ardeal.

Pentru a satisface si consumatorii cu venituri mai mici, care nu isi pot permite vinuri fine, scumpe, premiate, VINCON a creat o alternativa, imbuteliind vin la litru: Traditional la 13328 lei, Galbena de Odobesti, Muscatel rosu 15232 lei, Muscatel alb 15946 lei si vin Pelin la 17255 lei/litru.

Oferta cuprinde si vinuri la PET de 2 litri: Podgoriile Vrancei alb si rosu, Muscatel alb, Galben de Odobesti.

Vincon Vrancea

Lista de produse

Valabila la data de 20.05.2002

Asa cum se poate observa, produsele VINCON, prin preturile afisate se adreseaza unei plaje intinse de consumatori, care, in funcsie de veniturile obtinute, pot opta pentru unul din vinurile purtand marca VINCON.

4.4 Politica de distributie

Valorificarea oportunitatilor pietei si finalizarea efectiva a activitatii unei intreprinderi sunt conditionate de ajungerea acestora la consumatorii sau utilizatorii finali, de satisfacerea nevoilor pentru care au fost concepute.

Pentru a desemna continutul si mecanismul sferei economice care acopera spatiul si timpul dintre productie si consum, stiinta marketingului a optat pentru notiunea de distributie - o notiune corespunzatoare, incluzand procese si activitati eterogene.

Conceptul de distributie se refera, mai intai, la "traseul" pe care il parcurg marfurile de piata, pana ajung la consumatori; producatorul, intermediarii si consumatorul - participanti la deplasarea succesiva a marfurilor de-a lungul acestui traseu - alcatuiesc ceea ce in terminologia marketingului se numeste un "canal de distributie": (exista si canale fara intermediari). Conceptul de distributie se refera, apoi, la ansamblul operatiunilor (vanzare, cumparare, concesiune, consignatie, etc.) care marcheaza trecerea succesiva a marfurilor de la un agent de piata la altul, pana la intrarea lor definitiva in sfera consumatiei. El include, mai departe, lantul proceselor operative la care sunt supuse marfurile in traseul lor spre consumator; este vorba de "distributia fizica" sau "logistica" a marfurilor.

Notiunea de distributie se mai refera, in sfarsit la aparatul tehnic: retea de unitati, dotari, personal care realizeaza asemenea procese si operatiuni.

Distributia se refera, deci, la circuitul si la cel economic al marfurilor, la sistemul de relatii care intervine intre agentii de piata, la activitati ale unei mase largi eterogene de unitati, apartinand mai multor profile economice.

Prin pozitia pe care o ocupa in mecanismul proceselor economice - ca activitate de intermediare intre producator si consumator - distributia indeplineste un deosebit de important rol economic si social.

Astfel, prin intermediul distributiei se finalizeaza activitatea economica a intreprinderilor, se incheie ciclul economic al produselor: intreprinderea producatoare (comerciala) redobandeste in forma baneasca resursele investite in producerea (comercializarea) produselor impreuna cu un profit pentru activitatea desfasurata, iar consumatorul intra in posesia bunurilor necesare.

In economia moderna, productia si consumul nu mai sunt practic posibile fara prezenta distributiei.

Cat de importanta este aceasta prezenta, rezulta din examinarea legaturii realizate de distributia intre productie si consum pe fiecare din cele doua planuri ale ei: spatial si temporal. Sub raport spatial, distributia pune in contact centrele de productie cu cele de consum - aflate, uneori, la distante apreciabile. Abordata pe plan temporal, distributia apare ca un regulator intre productie si consum, sprijinindu-le desfasurarea lor specifica - concentrata temporal, sezoniera sau uniforma, "amortizand" efectele nesincronizarilor.

De luat in calcul si faptul, ca in realizarea legaturii dintre producator si consumator, distributia nu se limiteaza la rolul unui intermediar pasiv: dimpotriva, ea isi asuma rolul de exponent al preocuparilor acestora, informand si influentand atat pe producator, cat si pe consumator, sporind sansele realizarii produselor si satisfacerea cerintelor de consum.

De luat in calcul si faptul ca, in realizarea legaturii dintre producator si consumator, distributia nu se limiteaza la rolul unui intermediar pasiv: dimpotriva, ea isi asuma rol de exponent al preocuparilor acestora, informand si influentand atat pe producator cat si pe consumator, sporind sansele realizarii produselor si satisfacerea cerintelor de consum.

Examinat in mod dinamic, rolul economic si social al distributiei este in continua crestere, pe masura dezvoltarii societatii, a progresului economic si social general. Este suficient sa se raporteze activitatea desfasurata, in sfera distributiei, la dinamismul fortelor de productie, al productiei materiale, pe de o parte, al consumului (personal sau productiv) pe de o parte. Avand menirea sa asigure difuzarea unei mase de produse si servicii in continua crestere si diversificare si sa raspunda, totodata, exigentelor tot mai ridicata ale consumatorilor, distributia trebuie sa-si sporeasca in mod corespunzator capacitatea de lucru, sa-si perfectioneze formele si metodele.

Ca variabila a mixului de marketing, distributia este luata in consideratie, in deciziile intreprinderii (deopotriva strategice si tactice), in diferite variante, apreciate ca fiind cele mai indicate intr-o etapa data, pentru anumite categorii de produse, de piete, etc. Cercul optiunilor, sfera combinatiilor posibile este destul de larga, astfel incat si-n cazul distributiei se poate vorbi de un adevarat submix de marketing.

Problematica distributiei, ca variabila a mixului, este foarte larga si eterogena; ea se delimiteaza insa in doua domenii esentiale:

a)      Stabilirea si functionarea canalelor de distributie, a formelor de distributie, de circulatie economica a marfurilor specifice acestor canale;

b)      Distributia fizica a marfurilor, respectiv a proceselor operative prin care marfurile trec succesiv pentru a ajunge la consumatori.

Distributia produselor VINCON este asigurata de o societate auxiliara, desprinsa de firma mama, cu sediul in Bucuresti, sector 3, str. Drumul intre Vii, nr. 26, intitulata S.C. VINCON DISTRIBUTION SRL. Toate produsele comercializate de Vincon trec prin aceasta firma, cu acoperire nationala, care are incheiate contracte cu unu, doi pana la 3 subdistribuitori locali. Firma detine depozite in Bucuresti, Focsani, Cluj, Iasi, Timisoara si alte orase mari ale tarii. Transportul asigurat de VINCON DISTRIBUTION este realizat in urma solicitarii beneficiarului si numai in cazul in care exista capacitate de transport in zona respectiva. De regula, se asigura transportul daca nivelul comenzii este suficient de mare sa asigure incarcarea mijloacelor de transport la capacitatea optima.

Distributie directa, fara intermediari se realizeaza numai in Bucuresti, in supermarketuri gen METRO, BILLA, MEGA IMAGE, etc.

Pentru a stimula agentii distribuitori se organizeaza concursuri cu tombola cu premii constand in produse electrocasnice sau bani. De asemenea, firma acorda discount-uri in functie de cantitatea aprovizionata, fidelitatea si frecventa aprovizionarii.

4.5 Politica promotionala

Promovarea este poate cel mai atractiv element al mixului de marketing. Reclamele ne inconjoara in fiecare zi, iar multe dintre ele sunt inteligent construite, atragatoare si colorate. Vanzarea directa, reclama, publicitatea si vanzarea promotionala reprezinta cele patru sub-seturi ale promovarii. Eforturile promotionale sunt de doua feluri. Ele implica fie o comunicare directa fata in fata, fie una indirecta prin intermediul unui mediu de comunicare. Ii revine agentului de marketing si determina care este abordarea cea mai potrivita pentru fiecare situatie.

Peste tot in lume, bauturile alcoolice sunt printre cele mai promovate produse. In 2000, in Marea Britanie 163 milioane lire sterline au fost cheltuite in reclame pentru bauturi alcoolice. Dintre acestea 3,8 milioane lire sterline au fost cheltuite pentru reclama la vin. Pe langa reclama directa, reclama indirecta prin sponsorizari se adauga la cifra de afaceri globala a promovarii bauturilor alcoolice. Industriile producatoare de alcool si cea a reclamelor si publicitatii argumenteaza ca atata timp cat alcoolul este un produs legal, trebuie sa existe posibilitatea legala de promovare prin reclama si publicitate.

Politica de promovare, indiferent de forma de promovare aleasa, au ca obiectiv final cresterea vanzarilor produsului respectiv sau serviciului. Posibilitatea ca promovarea bauturilor alcoolice sa aiba efecte sociale adverse, este deja recunoscuta si de aceea au fost stabilite reguli specifice de promovare de catre insasi reprezentantii industriei de alcool. Promovarea bauturilor alcoolice, in categoria carora se inscrie si vinul, trebuie facuta cu un sens al responsabilitatii fata de consumator si societate. Actiunea organizatiilor de lupta impotriva alcoolului care au sensibilizat foarte mult opinia publica, i-a determinat pe reprezentantii industrie de alcool din Europa sa adopte reguli proprii prin care sa se asigure ca reclamele pentru bauturile alcoolice sunt strict controlate. Pe langa auto-reglementarea introdusa de industriile alcoolului insasi, guvernele si institutiile internationale au stabilit seturi de reglementari proprii. In consecinta, promovarea comerciala a bauturilor alcoolice este supusa unor limitari prin care consumul de alcool nu poate fi prezentat ca sociabil sau pentru potolirea setei, iar creatorii de reclame trebuie sa evite incurajarea sau descrierea unor stiluri de viata ce pot fi daunatoare consumatorilor. De exemplu, nici consumul excesiv si nici cel solitar nu trebuie incurajate.

Reclamele pentru bauturile alcoolice nu trebuie sa se adreseze tinerilor pana la 18 ani prin mediul de comunicare utilizat, prin stilul prezentarii sau prin contextul in care ele apar. Alcoolul nu poate fi asociat cu nici o activitate sau loc in care consumul poate afecta siguranta personala. In caz particular, consumul nu poate fi asociat cu nici o activitate ce necesita concentrare pentru a fi executata in siguranta, precum condusul autovehiculelor, operarea masinilor, activitati legate de apa sau inaltimi. Pentru bauturile cu continut redus de alcool, nu se pot insera in reclame sugestii ca ar exista un nivel "sigur" al consumului.

Reclamele nu au voie sa sugereze ca o bautura va accentua masculinitatea, feminitatea sau ca pot influenta succesul social, sportiv sau sexual. Alcoolul nu trebuie sa fie prezentat ca un factor de succes pentru o petrecere sau un eveniment. Chiar daca este pe deplin legitima, informatia despre taria alcoolica a unei marci, nu este acceptabila utilizarea in reclame a tariei alcoolice pentru a crea atractii. Marcile nu trebuie sa fie prezentate in forma unei provocari pentru bauturi.

In Uniunea Europeana, statele membre au introdus reguli nationale care reglementeaza promovarea bauturilor alcoolice. In 1996, Comisia Europeana a adoptat cartea verde referitoare la comunicatiile comerciale in cadrul pietei unice, prin care publicitatea comerciala asupra alcoolului trebuie sa cuprinda consideratii de sanatate publica, protectia consumatorului si a mediului.

In Carta Europeana a Alcoolului, stabilita de Organizatia Mondiala a Sanatatii se prevede ca: "toti copiii si adolescentii au dreptul sa creasca intr-un mediu protejat de consecintele negative ale consumului de alcool si in masura posibilului, protejati de promovarea bauturilor alcoolice". Ca parte a strategiei de actiune impotriva alcoolului, Carta sugereaza ca fiecare stat membru "sa implementeze masuri stricte de control, recunoscand existenta limitarilor sau interzicerea in anumite tari a reclamei directe sau indirecte si sa se asigure ca nici o forma de reclama nu se adreseaza in special tinerilor, de exemplu prin asocierea alcoolului cu sportul". Aceasta Carta a fost semnata de toate statele membre, iar necesitatea elaborarii ei a fost data de faptul ca astazi in Europa, 84 milioane de cetateni sunt fie bautori cu probleme, fie afectati de problemele bautorilor.

In elaborarea unei politici de promovare a vinului, nu putem face abstractie de reglementarile existente care limiteaza posibilitatile de promovare. Mai mult, elaborarea unei strategii promotionale a produsului presupune o imbinare a celor patru elemente ale promovarii, vanzarea directa, reclama, publicitatea si promovarea vanzarilor. In cazul bauturilor alcoolice printre care si vinurile, restrictiile auto impuse, precum si cele legale obligatorii necesita o abordare deosebita a strategiei de promovare. Exista insa forme specifice moderne de promovare a vinurilor. De exemplu, combinarea ofertei turistice cu metode de promovare a vinurilor a facut ca vinul italian sa-si mentina pozitia pe piata SUA in ciuda evolutiilor recente de pe aceasta piata. Includerea podgoriilor si cramelor in traseele turistice, a facut ca vinul italian sa fie cunoscut acasa la el si apoi sa fie solicitat pe pietele americane. Turismul a devenit o practica curenta de promovare a vinurilor. Combinarea turismului cultural si de placere cu evenimentele promotionale ale vinului, precum targuri internationale, zilele vinului, zilele localitatilor de origine. In Europa de Vest si in special in Franta, marile case de vinificatie, constituite de familiile aristocrate intemeietoare sunt tot mai des preluate de grupuri financiare, care combina atractivitatea castelelor si conacelor cu interesul pentru vinul produs aici.

Centrele vinicole de traditie din Romania ar trebui sa ia in considerare posibilitatea dezvoltarii unor trasee turistice care sa includa cramele, pivnitele, centrele de vinificatie ce pot manifesta atractie pentru turisti. De asemenea, organizarea de degustari pentru grupuri de turisti cu posibilitatea vanzarii directe de vinuri dupa degustare, pot constitui elemente ale unei politici promotionale pro-active. Din pacate, aceste practici de promovare de mare succes sunt foarte putin valorificate de producatorii romani.

In ultimii ani, comertul electronic cu vin a luat o amploare foarte mare. Promovarea vinurilor pe Internet a devenit o practica curenta a producatorilor si comerciantilor de vinuri. Lipsa infrastructurii de comunicatie, in special a sistemului de plata electronic la noi in tara, face ca vinul pe retelele de calculatoare si deci prezenta sa in cel mai mare supermarket mondial sa fie limitata.

Concursurile de vin, zilele vinului sau sarbatoarea vinului au inceput sa devina manifestari promotionale cu oarecare traditie si in Romania. Cu toate acestea, astfel de manifestari organizate la noi in tara, nu au inca drept obiectiv atragerea de viitori consumatori sau cresterea consumului celor existenti, ci reprezinta mai degraba reuniuni ale viticultorilor, oenologilor si autoritatilor locale. Reprezentarea profesiei la astfel de manifestari se face numai din partea firmelor mari producatoare, sectorul privat fiind reprezentat. Orientarea catre client a acestor manifestari se impune daca se doreste ca ele sa devina adevarate campanii de promovare a vanzarilor si nu simple reuniuni campenesti cu participarea acelorasi firme si specialisti.

Penetrarea de noi piete sau cucerirea de noi segmente de piata se poate utiliza prin combinarea unei politici promotionale cu o politica de preturi adecvata care sa vizeze in special grupurile socio-economice cu venituri in crestere ce tind sa dobandeasca un statut social superior manifestat si prin schimbarea preferintelor de consum. Noul stil de viata spre care sunt atrase aceste grupuri socio-economice, implica si un nou model de consum, fiind atrasi de vinuri din sortimente superioare cu preturi superioare. Campaniile publicitare si promotionale se pot sprijini, acolo unde legislatia permite, pe efectele energetice si terapeutice ale vinului. Conotatiile sociale si politice ale vinului pot fi cu succes valorificate cu ocazia manifestarilor culturale, reuniunilor politice, stiintifice de prestigiu, precum si a celor mondene.

SC VINCON VRANCEA S.A. desfasoara o intensa activitate de promovare prin intermediul Departamentului de Marketing, infiintat in anul 2000 in Capitala in cadrul caruia activeaza circa 20 de tineri, majoritatea proaspat absolventi.

In decursul unui an se deruleaza 2-3 campanii, fie la nivel national, fie la nivel regional. In sezonul rece se contracteaza prezentarea de spoturi TV, cu durata de 30 de secunde. Societatea are contract de exclusivitate cu TVR1 pentru emisiunea "Tezaur folcloric". De asemenea, au fost prezentate spoturi publicitare si pe postul de televiziune PRO TV, in cadrul rubricii VREMEA. La radio se organizeaza concursuri cu premii constand in produse marca VINCON pe urmatoarele posturi de radio: Europa FM, Radio Uniplus, Radio Contact. In presa scrisa, SC VINCON VRANCEA S.A. inregistreaza o buna colaborare cu revista "Playboy" si cu "Academia Catavencu", dar si cu "Revista Vinurilor" si alte publicatii. Tot in sezonul rece, firma practica publicitatea "out-door", in zona Valea Prahovei, intre Campina si Comarnic, prin montarea de panouri publicitare, dat fiind afluxul mare de turisti in aceasta perioada a anului.

In sezonul cald, se deruleaza campanii regionale, de obicei pe litoralul romanesc. Si aici se practica publicitatea out-door, prin montarea de panouri publicitare pe DN 32, intre Constanta si Mangalia.

Se incheie contracte cu posturile de radio locale pentru organizarea unor concursuri cu premii ce constau in produse VINCON. De asemenea, firma a achizitionat programe-pachet promotionale de la firme specializate ce asigura o promovare agresiva pe mai multe planuri. Sunt de mentionat si actiunile de sampling in restaurante, baruri in care sunt folosite meniuri, pahare etc. purtand sigla VINCON. Trimestrial, sunt distribuite materiale promotionale gen pliante, afise, brosuri, pixuri, brichete, realizate de firme specializate.

In 2002, campania de pe litoralul romanesc s-a desfasurat in perioada 15 iulie-15 august si a avut in centrul atentiei, vinurile din gama "Domeniile Vincon" - vinuri albe, tinere, obtinute cu tehnologii superioare import Franta si Italia.

In anul 2001, politica de promovare a societatii Vincon a avut in centrul atentiei vinurile din gama "Vampire" cu scopul de a le face cunoscute si publicului autohton, fiind stiut faptul ca aceste vinuri detin cea mai mare pondere in exportul pe piata americana al societatii.

O alta colaborare de succes a firmei, in materie de promovare a fost cu clubul de fotbal "Universitatea Craiova", ce activeaza in prima divizie a campionatului national de fotbal. In acest caz s-a promovat marca VINCON si nu produsele firmei. Colaborarea dintre SC VINCON S.A., reprezentata de Luchi Georgescu si patronul acestui club a avut efecte deosebit de benefice pentru imaginea firmei, numele VINCON fiind inscriptionat pe tricourile jucatorilor, iar panourile publicitare amplasate pe marginea terenului de fotbal au dus numele VINCON in toate orasele mari ale tarii, unde echipa a disputat meciuri. Din pacate, aceasta colaborare a incetat. Totusi, se pare ca numele VINCON este predestinat sa fie asociat cu fotbalul, deoarece Gica Popescu, component al echipei nationale de fotbal a Romaniei, a achizitionat de curand, prin oferta publica de actiuni pe piata Rasdaq 49% din actiunile firmei.

La capitolul premii si distinctii, produsele VINCON detin un palmares de invidiat. Vinurile VINCON au obtinut locul 1 la concursul de vinuri si bauturi alcoolice Novvin 2001, desfasurat sub auspiciile Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania, cu 14 medalii de aur, 8 medalii de argint si o medalie de bronz. Pe locul 2, la mare distanta s-a clasat "Cramele Prahova" cu numai 3 medalii de aur, una de argint si una de bronz. Pe plan national, VINCON detine suprematia absoluta in concursurile organizate. In 2000, societatea a participat cu succes la Expozitia Mondiala de la Hanovra, unde vinurile sale au fost primite cu un real interes.

Lista medaliilor obtinute de Vincon se poate consulta la Anexa nr.

In prezent, se lucreaza intens la imaginea firmei, cu ajutorul unor firme de specialitate, iar din iarna acestui an se pare ca vom avea o noua sigla, o noua gama de produse, o noua strategie de piata.

CONCLUZII SI PROPUNERI

Din parcurgerea capitolelor III si IV ar trebui sa rezulte principalele masuri menite sa creasca profitul si functionalitatea intreprinderii, extinderea pe piata, cresterea disponibilitatilor banesti si a credibilitatii la banci in vederea contractarii de credite.

In domeniul producerii si comercializarii vinurilor concurenta pe piata romaneasca este acerba, deoarece pe langa producatorii de prestigiu pe piata activeaza o multitudine de intreprinderi mici si necunoscute, dar care ocupa o pondere insemnata. Majoritatea acestora imbuteliaza vinuri la PET-uri de 1,5 litri sau 2 litri, cu provenienta dubioasa si de proasta calitate. Proliferarea falsurilor si neputinta organelor statului de a le stopa, desi reglementari juridice in acest sens exista, (vezi Legea viei si vinului), fac din piata vinului si a bauturilor alcoolice in general, o sursa de venituri sigure pentru economia subterana.

Acest fapt conduce la diminuarea veniturilor firmelor mari ce activeaza in podgorii consacrate, dar si la alterarea imaginii lor prin contrafacerea bauturilor purtand marca Vincon, Cotnari, Jidvei, Murfatlar etc. Daca in producerea si comercializarea alcoolului brut, piata a dat semne de stabilizare dupa masura introducerii monopolului de stat, in ceea ce priveste vinul mai sunt multe de facut. In acest an s-a initiat un proiect de lege prin care toate persoanele juridice ce au ca obiect producerea si comercializarea vinului, si isi desfasoara activitatea in marile areale viticole ale tari sunt obligate sa prezinte organelor in drept productia obtinuta, capacitatea de stocare, produse auxiliare rezultate din procesul de productie etc. pana la data de 31 decembrie a anului respectiv. Aceasta masura are drept scop stabilirea unei cifre reale a productiei totale pe tara obtinuta in cazul agentilor economici.

O alta problema a pietei vinului din Romania o reprezinta importul masiv de vin din Republica Moldova, import ce a atins cote maxime in 2000 si 2001 si ameninta valorificarea productiei autohtone. Se importa in special vin vrac, la preturi modice de catre firmele mici mentionate mai sus, care mai apoi este scos pe piata la preturi foarte mici, accesibile paturilor sociale defavorizate. Daca in tarile dezvoltate se merge pe principiul "sa bei mai putin si mai bun", la noi acesta nu se respecta".

Cele mentionate mai sus sunt principala cauza a diminuarii veniturilor totale in 2001 la S.C. VINCON VRANCEA S.A. si in consecinta a profitului net. Toate acestea in conditiile in care valoarea exporturilor a crescut in 2001 fata de 2000, insa nu indeajuns de mult pentru a contracara scaderea vanzarilor pe piata interna. Totusi activitatea intreprinderii se situeaza in zona profitabilitatii.

Revenind la activitatea de marketing se pot preciza urmatoarele aspecte foarte importante: In prezent se lucreaza cu agentii specializate precum "Daedalus", "Mercury", S.C. Nilson", "G.F.K.", D.N.S. Resource" pentru realizarea unor studii de piata cantitative si calitative in ceea ce priveste consumul autohton de vin.

Conform celor relatate de domnul Vlad Senders, coordonatorul media al societatii, pana la sfarsitul anului 2002 vom asista la schimbarea imaginii VINCON. Pe baza acestor studii de piata se vor stabili preferintele consumatorilor pentru o gama anume de vinuri, pentru un soi, sau pentru societate insasi. Se va schimba si modul de etichetare printre altele. Toate aceste decizii au la baza constatarile si propunerile unor esantioane de consumatori reuniti in Focus Grupuri. In acest sens, departamentul de marketing ce activeaza in capitala, in cadrul caruia sunt angajati tineri cu o pregatire superioara de specialitate, va fi centrul de greutate.

In ceea ce priveste politica de produs se remarca largirea gamei sortimentale de la an la an, precum si o preocupare intensa privind calitatea produselor Vincon Vrancea. Ca urmare a investitiilor in retehnologizare si achizitionare de instalatii moderne import Franta si Italia. Intreprinderea detine locul fruntas la toate concursurile si manifestarile de gen nationale si internationale. In 2000 societatea a participat la Expozitia Mondiala a Vinurilor de la Hanovra, unde a lasat o buna impresie chiar si printre marile tari producatoare: Franta, Italia, Spania.

Preturile practicate de societate sunt accesibile unui sector larg de consumatori, care pot obtine vinuri net superioare calitativ la preturi variind intre 2-3 USD / sticla.

Politica de distributie este bine pregatita si aplicata, fapt confirmat de prezenta produselor purtand insemnele Vincon aproape peste tot, incepand de la supermarketuri si pana la mini-magazinele de cartier.

In ceea ce priveste politica de promovare, firma desfasoara periodic campanii nationale sau regionale, apeleaza la publicitatea out-door prin panouri amplasate pe drumuri nationale intens circulate, si nu in ultimul rand la clipuri audio-video si presa scrisa. Avand in vedere intentia apropiata de a schimba imaginea firmei, politica de promovare va trebui sa-si intensifice actiunea, pentru a o face cunoscut publicului larg cat mai repede.

Concluzionand, marketingul vinurilor la S.C. VINCON VRANCEA S.A. atinge un nivel inalt si constant de organizare, fapt ce contribuie la clasarea printre cele mai cunoscute societati de profil, atat pe plan national dar mai ales international. Asadar, sa nu uitam ca vinul poate fi un bun mesager al tarii noastre in lume.

Bibliografie

1. Manole Victor si colab. - Agromarketing, ASE, Bucuresti, 1999

2. Florescu E. - Marketing, Ed. Marketer, Bucuresti, 1992

3. Cotea Valeriu - Tratat de oenologie, Ed. Ceres, Bucuresti, 1985

4. Cotea Valeriu - "Vinul in existenta umana", Discurs rostit la Academia Romana, in Agricultura Romaniei nr. 51-52/1994

5. Piata vinului: Situatie si Perspectiva nr. 1/1996, nr.2/1997 si nr.2/198, editata de Institutul de Economie Agrara a ASAS

6. Revista patrivitas nr. 19-20/1995 editata de Organizatia patronala a Viticultorilor si Vinificatorilor din Romania

7. Gherasim C. - Viticultura si vinificatie pentru uzul studentilor, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1986

8. Manole Victor - Mix marketingul produselor agroalimentare in: Tribuna Economica nr. 4 /1994

9. Maga T. si Voicu R. - Managementul unitatilor agroalimentare, ASE, Bucuresti, 1997

10. Moisa D. - "Vinul romanesc si concurenta europeana" in Tribuna Economica nr. 51-52, 1996

11. Manole V., Vintila R., Zahiu L. - Management-Marketing agroalimentar, Selectie de lectii si studii de caz, Lito ASE, 1998

12. Legea Viei si Vinului nr. 67/1997

13. Hotararea Guvernului nr. 314/1999 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii Viei si Vinului

14. Revista vinurilor nr. 5/2002, editata sub autoritatea Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania.