Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa.vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor




Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Alimentatie


Index » sanatate » Alimentatie
» NOTIUNI GENERALE PRIVIND BUNA SERVIRE A CONSUMATORILOR


NOTIUNI GENERALE PRIVIND BUNA SERVIRE A CONSUMATORILOR


NOTIUNI GENERALE PRIVIND BUNA SERVIRE A CONSUMATORILOR

Servirea clientilor cu preparate culinare si bauturi in unitatile de alimentatie publica, cantine sau alte unitati de consum colectiv, constituie un element de evaluare a gradului de civilizatie a unei societati. Asigurarea unei baze tehnico-materiale, necesare pregatirii si serviri hranei in unitatile specializate permite realizarea unei productii culinare diversificate, care sa satisfaca cele mai exigente gusturi ale consumatorilor aplicarea principiilor unei alimentari cat mai rationale stiintific determinate, respectarea normelor igienico-sanitare si ceea ce este mai edificator, creeaza timp liber membrilor societatii, pe care sa-l foloseasca in scopuri cultural-educative, social politice sau de odihna, pentru mentinerea sau refacerea sanatatii.

Gradul de civilizatie a unei tari poate fi demonstrat si de numarul persoanelor care apeleaza la serviciile din unitatile de alimentatie publica, de volumul si structura operatiunilor care se executa pentru pregatirea si servirea preparatelor culinare si a bauturilor, de marimea timpului astfel castigat pentru a fi folosit de membrii societatii respective pentru culturalizare sau alte activitati.



In cadrul unei economii nationale, sectorul de activitate caruia ii revin aceste sarcini are un caracter profund economic (productie-servire) si social.   

Prin alimentatie publica se intelege activitatea economica ce se ocupa cu producerea unei game variate de preparate culinare ce se servesc consumatorilor, impreuna cu alte produse agroalimentare, consumul acestora facandu-se in unitati proprii, special amenajate.

In contextul general al activitatii de alimentatie publica, servirea consumatorilor constituie factorul determinant, care caracterizeaza nivelul atins de aceasta activitate intr-o tara, intr-o regiune, localitate sau unitate.

Prin servirea consumatorilor se intelege ansamblul de metode, sisteme si mijloace folosite pentru transportul, prezentarea si oferirea spre consum a preparatelor culinare si a bauturilor intr-una din unitatile de alimentatie publica.

Volumul, structura si caracteristicile operatiilor de servire sunt diferite, fiind influentate de natura si particularitatea preparatelor sau bauturilor servite, numarul si cererea consumatorilor, forma si tipul mobilierului din unitate, dimensiunile timpului rezervat consumarii hranei, gradul de pregatire profesionala al personalului care le efectueaza etc.

Gradul de cunoastere, insusire, formare a principiilor si a deprinderilor pentru aplicarea si respectarea acestor reguli definesc in mare masura, potentialul si nivelul de servire in efectuarea operatiilor de manipulare a obiectelor de servire folosite la prezentarea si servirea preparatelor culinare si a bauturilor intr-o unitate de alimentatie publica, creeaza unele avantaje atat pentru clienti cat si pentru personalul unitatii.

Avantajele create pentru consumator sunt urmatoarele:

timpul destinat consumarii hranei poate fi redus la nivelul dorintelor fiecaruia;

consumarea meniurilor dorite se face intr-o atmosfera de respect, destindere si ambianta cat mai placuta;

se stimuleaza optiunea de a se apela la serviciile oferite din unitatile de alimentatie publica pentru a-si asigura hrana cotidiana sau pentru sarbatorirea unui eveniment mai deosebit din viata unei persoane sau colectivitati.

Avantajele pentru personalul unitatii sunt:

usurarea la minimum a efortului depus in manipularea obiectelor de servire folosite la transportul, prezentarea si servirea preparatelor sau a bauturilor;

posibilitatea ca fiecare lucrator sa-si dovedeasca calitatile fizice si morale de care dispune in relatiile cu consumatorul.

Pentru realizarea unei bune serviri a consumatorului, in toate unitatile de alimentatie publica sau alte unitati de consum colectiv au fost create, ca forme de pregatire profesionala, cursuri de scurta durata, scoli profesionale speciale, in cadrul carora lucratorii isi insusesc notiuni etico-profesionale specifice actului de servire, isi formeaza deprinderile necesare aplicarii regulilor de tehnica a servirii consumatorilor. Concomitent sunt organizate forme de perfectionare continua a pregatirii profesionale distincte pe functii.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate