Eutanasia - clasificari ale eutanasiei

UNIVERSITATEA DE VEST TIMISOARA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE SI PSIHOLOGIE

CATEDRA DE ASISTENTA SOCIALA

Principii de deontologie profesionala

Eutanasia

Timisoara

Pretuirea vietii a reprezentat o chintesenta culturala a multor civilizatii. Miturile creatiei sunt modele de intelepciune indiferent de timpul si locul unde au aparut pe Terra, dar aparitia vietii este in disolubila legatara cu disparitia si reanoirea ei. Moartea se impune ca un element necesar pentru perpetuarea naturii si a umanittii. Exista doar nemurirea Divinitatii, care este legata de cea a unui Univers fara sfarsit, uneori greu de imaginat si perceput la modul concret. Sub veghea nemuririi se consuma, in viata de zi cu zi, cate o portie de moarte.

DEFINIREA CONCEPTULUI

Cuvantul "eutanasia" a fost formulat relativ tarziu de Francis Bacon (1561-1626) care ii acorda un sens filozofic. El ii dadea semnificatia de moarte buna, linistita, fericita" (in limba greaca veche: eu inseamna bun, armonios; thnatos inseamna moarte).

Dictionarul Oxford defineste:"Gentle and easy deth; bringing about of this, esp. in case of incurable abd painful disease".

Eutanasia ar putea fi definita cu tendinta la exhaustiv ca fiind Un ansamblu de actiuni sau infractiuni medicale, avand suport etico-juridic si fiind in interesul unui bolnav, in sensul in care duce la scurtarea suferintelor unui bolnav care in momentul actual, din punct de vedere al stiintei medicale nu beneficiaza de un tratament etiologic, ci dimpotriva, prognosticul este un sfarsit apropiat si inevitabil".(Trif, 2002, pag 73)

Dictionarul juridic penal defineste eutanasia ca fiind uciderea savarsita sub impulsul unui sentiment de mila, pentru a curma chinurile fizice ale unei persoane, care sufera de o boala incurabila si a carei moarte este, din aceasta cauza, inevitabila" . (Trif, 2002, pag 73)

Dictionarul explicativ al limbii romane (DEX) propune doua definiti:

1.moarte fara dureri;

2.metoda de provocare de catre medici a unei morti precoce, nedureroase, unui bolnav incurabil, pentru a-i curma suferinta grea sau prelungita.

Definitiile eutanasiei sunt determinate frecvent in mod inconstient de pozitii morale bine ancorate asupra problemei, dar totalmente opuse. Astfel, partizanii eutanasiei vorbesc despre "eliberare", "ajutorul acordat persoanelor de a muri cu demnitate si seninatate". Oponentii eutanasiei, din contra, vorbesc mai ales de "crima", "distrugerea vietii". Astfel, este dificil sa cadem de accord asupra unei definitii a eutanasiei deoarece aceasta este incarcata de evenimente istorice grave, cu care nimeni nu se poate mandri.

Eutanasia este actiunea prin care, intr-un mod nedureros, se suprima viata unei persoane a carei suferinta grea si prelungita, este considerata iremediabila. Hotararea de a recurge la aceasta metoda, poate apartine bolnavului, rudelor sau medicului, avand la baza compasiunea sau mila fata de persoana care sufera.

CLASIFICARI ALE EUTANASIEI

Dupa modul si mijloacele de realizare, eutanasie se poate clasifica in:

a) Eutanasie activa (actiune directa);

b) Eutanasie pasiva (inactiune sau omisiune): nu se refera insa la recunoasterea imposibilitatii de a mai face ceva pentru imbunatatirea starii bolnavului, mai ales in cazurile clare de moarte cerebrala, insa dupa unii reprezinta un concept fals, plin de capcane pentru intelegerea termenulu

In functie de acordul bolnavului exista:

a) Eutanasie "voluntara pacientul, in depline facultati mentale, ia hotararea sa i se curme viata;

b) Eutanasie "nonvoluntara

pacientul nu mai poate lua o hotarare (de ex. din cauza unei boli sau a unui accident);

pacientul se afla in coma profunda (a nu se confunda cu moartea cerebrala instalata);

c)      Eutanasie "involuntara in cazul condamnatilor la moarte.

Procesul de a muri este o parte importanta a procesului vietii. Pentru multe persoane muribunde, trairile vietii, oricat de prapadita ar fi ea, mai au inca importanta si intelesuri semnificative. Nevoile muribunzilor si ale familiilor lor au fost privite cu o atentie diferita incepand cu anii '60 si pentru sistematizarea tipurilor de eutanasia se iau in considerare doua criterii esentiale: vointa personala a bolnavului (eutanasia poate fi voluntara, involuntara si non-voluntara) si actiunea medicului (eutanasia activa si pasiva).

Eutanasia este voluntara in cazul in care bolnavul solicita intreruperea vietii cat mai repede cu putinta, pentru a scapa de durere si mizerie fiziologica si in cazul cand el cere aceasta preventiv pentru momentele cand nu va mai fi in stare sa-si exprime dorinta de a muri putand chiar sa stabileasca cand si cum sa moara. Eutanasia involuntara apare cand pacientul, desi are capacitatea de a decide, nu a fost consultat asupra gestului aducator de moarte sau a declarat anterior ca nu doreste sa i se faca eutanasia. Eutanasia non-voluntara apare atunci cand se pune capat vietii unui bolnav care nu poate alege el insusi intre a trai si a muri, acordul subiectului neputand fi obtinut datorita starii lui mintale sau fizice. Euthanasia activa (mercy killing) apare cand mortea este produsa in mod deliberat si activ, prin mijloace pozitive si fost definita printr-o declaratie a Asociatiei Medicale Americana din 1973 astfel actiunea unei finite omenesti de a pune capat in mod intentionat vietii altuia". Eutanasia pasiva (letting die,mercy dying) apare cand moartea este produsa in mod deliberat prin abtinerea sau intreruperea unor masuri obisnuite de nutritie sau tratament.

Indiferent de tipul de eutanasie prin argumentul dreptului de a muri se face confuzie intre drepturi si libertati. Omul este liber sa-si incheie viata atunci cand crede de cuviinta, dar asta nu inseamna ca el are dreptul sa procedeze in consecinta; un atare drept nu exista din punct de vedere etic, legal sau social.

ABORDARE ISTORICA SI CONCEPTUALA

In istorie au existat intotdeauna cazuri de eutanasie.

In antichitate Legea celor Douasprezece Table (aprox. 450 i.Hr), codul publicat la Roma de Decemviri pe 12 table de bronz, prevedea jertfirea copiilor cu malformatii de indata ce veneau pe lume. Istoricul grec Plutarch (circa 50-125 d.Hr) mentioneaza in lucrarea sa "Vietile paralele" ca in Sparta era practicat infanticidul, copiii "lipsiti de sanatate si vigoare, cei strambi" erau aruncati de pe o stanca a muntelui Taiget

Imparatul roman Publius Aelius Hadrianus (76-138 d. Hr.), marele protector al

culturiigrecesti, a apelat la eutaanasie, cunoscandu-se cererea sa adresata medicului

Hermogene de a-i se curma suferintele prin grabirea mortii, medic care "a gasit mijlocul

de a ramane fidel juramantului sau professional fara a-l refuza". (Trif, 2002, pag 3)

De-a lungul timpului, prin rudimentele de coduri etice medicale s-au exprimat pozitii diferite fata de bolnavii aflati in stadii terminabile, determinate fiecare de nivelul cunostintelor medicale ale vremii si de influentele religioase. Astfel, medicina antica a adoptat o atitudine de inteleapta resemnare in fata mortii, a incercat sa invinga boala, dar cand bolnavul ajungea in faza terminala era lasat sa moara, considerandu-se ca lupta cu destinul era pierduta.

Hippocrate (460-377 i.Hr) cel mai mare medic al Antichitatii in cartea "Despre Arta" considera ca medicina "inseamna sa alunge suferinta bolnavului, sa reduca violenta bolii sale si sa refuze sa ingrijeasca pe cei subjugati de boala lor, intelegand ca in astfel de cazuri medicina este fara putere", juramantul lui interzicea, suprimarea vietii cu ajutorul unui drog.

In Evul Mediu a fost introdusa notiunea de sacralitate a vietii. Crestinismul, Iudaismul si Islasmismul sustineau ca viata umana este de origine divina si condamnau eutanasia sub orice forma. Cu toate acestea moartea devenise un spectacol care a capatat o semnificatie simbolica aparte deorece reprezenta pasul de trecere intre doua lumi.

De la debutul secolului al xx-lea statul intervine din cand in cand in problema eutanasiei, cu unele tentative de legiferare. Intre 1920-1945, eutanasia a fost subiectul unor aprige controverse care au zguduit Germania, Anglia si Statele Unite, insa eutanasia practicata in Germania nazista a fost si continua sa fie condamnata din punct de vedere teologic, moral, filozofic, medical si juridic-de toata lumea. Ea a scos pe tapet numeroase chestiuni de morala si constiinta profesionala, care au dat nastere la interminabile discutii aprinse si controverse intre medici, clerici, psihologi si juristi, chiar daca era privita ca un gest de solicitudine fata de muribund.

In 1980, Papa Ioan Paul al Doilea emite "Declaratia asupra euthnasiei", in care se opune omorului din mila, dar prin care se permite folosirea mai larga antalgicelor pentru a usura durerea si dreptul de a refuza masurile extraordinare de sustinere a vietii.

In anul 2000 au fost publicate rezultatele dezbaterilor academice asupra extinderii legalizarii suicidului asistat in mai multe state. Astfel in Canada eutanasia nu este inca legala, la fel ca in Spania, in Elvetia se practica sub protectia unei legi vechi de 60 de ani, in Olanda este legitima si clar reglementata, iar in SUA e legala numai in unele state.

In Romania, Codul deontologic aprobat de Colegiul Medicilor interzice in mod implicit si explicit eutanasia. In mod implicit in articolul 23 care specifica "medicul trebuie sa incerce reducerea suferintei bolnavului incurabil, asigurand demnitatea muribundului, dar in nici un caz nu are dreptul sa-i provoace moartea in mod deliberat, act ce constituie o crima, chiar daca a fost cerut insistent de un bolnav perfect constient", iar in mod explicit in articolul 27: "se interzice cu desavarsire eutanasia, adica utilizarea unor substante sau mijloace apte de a provoca decesul unui bolnav, indiferent de gravitatea sau pronosticul bolii" (Trif, 2002, pag 38)

PUNCTE DE VEDERE TEOLOGICE PRIVIND EUTHANASIA

Biserica afirma ca, condamnarea la moarte este un gest de omucidere contra unei fiinte umane si "o violare a legii divine" o crima contra vietii". Atitudinea fata de muribund trebuie sa-si aiba temeiul in cele doua porunci: "Sa nu ucizi" si "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti"; iubirea fata de aproapele nu inseamna sa-i curmi viata din mila, pentru a-l scapa de dureri, ci inseamna sa-l ajuti sa suporte durerea, sa i se dea toate ingrijirile medicale si sa se urmareasca cu multa atentie alinarea durerilor, pentru ca acestea sa nu devina de nesuportat pana in clipa in care se preda lui Dumnezeu. Recunoscand valoarea vietii fiecarui om, clerul ortodox considera inadmisibile orice incercari de a legaliza eutanasia, considerand-o o forma speciala de omucidere sau sinucidere, dreptul inviolabil la viata fiind cel mai elementar drept al fiecaruia: "Dumnezeu. este creatorul si stapanul vietii omenesti si nimeni nu poate pune capat fara autorizatia Lui".

Pentru crestini, boala si suferinta au un sens si viata trebuie traita potrivit poruncilor divine, in scopul dobandirii mantuirii. Sanatatea fizica nu-i foloseste omului la nimic, daca nu este orientata spre mantuire, iar boala si suferinta nu trebuie sa-l sperie, pentru ca ele ii afecteaza numai trupul, dar nu-i pot ucide si sufletul. Dumnezeu nu a ingaduit boala pentru a ne cobora, ci pentru ca a vrut sa ne faca mai buni, mai intelepti si mai supuai vointei Sale, ceea ce este temeiul a toata mantuirea. In orice boala, Dumnezeu ne vorbeste despre mantuirea noastra si-si exprima vointa de a ne ajuta sa o realizam. Prin moarte crestinul intelege sfarsitul vietii pamantesti, ce consta in despartirea sufletului de trup. Omul, singura creatura care stie ca va muri, este ingrijorat de moarte. Cei necredinciosi, atasati de placerile lumii acesteia, privesc moartea cu spaima, deoarece ei cred ca odata cu moartea se sfarseste totul. Omul credincios ofera mortii un sens, socotind-o ca o poarta prin care trece spre existenta vesnica. Intrucat nimeni nu-si cunoaste momentul mortii, trebuie sa ne conformam viata lui Dumnezeu, pentru a fi pregatiti in orice clipa de viata de dincolo de mormant.

POZITIA BISERICII ORTODOXE CU PRIVIRE LA EUTANASIE

Crestinismul respinge orice actiune sau omisiune prin care s-ar incerca ridicarea vietii cuiva si orice modalitate prin care cineva ar incerca sa-si ridice viata. Societatea general-umana evalueaza insa, fara a tine cont totdeauna de valorile crestine promovate de Biserica. Asa se explica faptul ca, alaturi de punctul de vedere crestin cu privire la respectul fata de viata si de purtatorul acesteia, au existat si s-au dezvoltat si alte atitudini fata de viata umana, incat a aparut o adevarata cultura a mortii. Eutanasia este expresia unei mentalitati secularizate care are pretentia ca omul are dreptul sa dispuna de viata lui ai a altuia. Eutanasia este si expresia unei etici hedoniste si utilitariste care nu vad si rostul suferintei. Crestinismul nu exclude suferinta. Aceasta este o realitate pe care Mantuitorul Cristos n-a negat-o, n-a suprimat-o, ci si-a asumat-o. Prin urmare nu exista suferinta inutila.

Omul nu poate atenta nici la viata lui, nici la viata vreunui semen de-al sau pentru ca, in ultima instanta, aceasta inseamna atentat la suveranitatea lui Dumnezeu. Cel care nu poate da cuiva un drept, nu i-l poate lua; asadar, cel care nu poate da cuiva viata nu i-o poate lua. Iubirea de aproapele nu consta in curmarea vietii cuiva din mila pentru a-l scapa de dureri, ci a-l ajuta sa suporte durerea pana in clipa cand se va preda lui Dumnezeu, moment care trebuie sa ramana rezultatul unui proces natural si, pe cat posibil, in deplina constienta si cu deplina constiinta.

POZITIA BISERICII CATOLICE CU PRIVIRE LA EUTANASIE

Eutanasia ramane o actiune ilicita, pe langa faptul ca este un act crud, inacceptabil": astfel s-a exprimat cardinalul Javier Lozano Barragān, presedinte al Consiliului pontifical pentru pastoratia sanatatii, comentand deschiderile unui episcop anglican, Tom Butler, la posibilitatea de eutanasie pasiva in cazul nou-nascutilor cu handicap foarte grav.

Viata nu este a noastra, este a lui Dumnezeu. Dumnezeu creaza sufletul in momentul conceperii. Deci, noi nu putem nici sa irosim, nici sa stingem viata, asa cum vrem, deoarece nu este a noastra

POZITIA BISERICII ADVENTISTE CU PRIVIRE LA EUTANASIE

Durerea si suferinta afecteaza fiecare viata umana. Traumele fizice, psihice si emotionale sunt universale. Cu toate acestea, suferinta umana nu are valoare ispasitoare sau meritorie. Biblia invata ca nici o intensitate sau grad de suferinta umana nu pot face ispasire pentru pacat. Scriptura ii indeamna pe crestini sa nu dispere in necazuri, chemandu-i sa invete ascultarea, rabdarea si stabilitatea in timpul persecutiilor. Crestinii privesc cu anticipatie spre o noua zi cand Dumnezeu va pune capat suferintei pentru totdeauna. Progresul medicinii moderne s-a adaugat la complexitatea deciziilor care privesc ingrijirea persoanelor aflate pe moarte. In trecut se putea face foarte putin pentru prelungirea vietii umane. Dar puterea medicinii actuale de a amana moartea a generat dificultati morale si etice.

Adesea eutanasia se refera la " ucidere din mila ", sau luarea intentionata a vietii unui pacient pentru evitarea unei morti dureroase, sau pentru a usura povara familiei pacientului sau a societatii. Totusi, eutanasia este de asemenea folosita, intr-un mod necorespunzator in opinia adventistilor de ziua a saptea, pentru a opri sau retrage interventia medicala care prelungeste artificial viata, permitand in acest fel unei persoane sa moara in mod natural. Adventistii de ziua a saptea cred ca a permite unui pacient sa moara prin renuntarea la interventii medicale, care doar ar prelungi suferinta si ar amana momentul mortii, este diferit din punct de vedere moral de actiunile care au ca prim scop luarea directa a unei vieti.

Adventistii de ziua a saptea se refera la aspectele etice cu privire la sfarsitul vietii, intr-un mod care sa demonstreze credinta lor in Dumnezeu ca fiind Creator si Rascumparator al vietii si care sa arate in ce fel harul lui Dumnezeu le da putere pentru fapte ale dragostei de aproape-le. Adventistii de ziua a saptea recunosc faptul ca Dumnezeu este creatorul vietii umane, un dar extraordinar care merita sa fie protejat si sustinut. De asemenea, ei recunosc darul minunat al rascumpararii, care ofera viata vesnica celor care cred. Astfel, ei sprijina folosirea medicinii moderne pentru prelungirea vietii umane in aceasta lume. Totusi, aceasta putere trebuie folosita in moduri pline de compasiune care sa reflecte harul lui Dumnezeu prin atenuarea suferintei. In timp ce avem promisiunea lui Dumnezeu cu privire la viata vesnica pe un nou pamant, crestinii nu au nevoie sa se agate cu disperare de ultimele ramasite ale vietii de pe acest pamant. Nici nu este necesar sa accepte sau sa ofere toate tratamentele posibile, doar pentru a amana procesul mortii.

EUTANASIA DIN PUNCT DE VEDERE ETIC

James Rachels este un distins filosof american care, de-a lungul vietii a publicat numeroase carti pe teme morale. Aceste carti au fost vandute in mai multe exemplare, devenind astfel un scriitor renumit. In mai multe carti ale sale, el abordeaza problema eutanasiei. Philippa Ruth Foot este o scriitoare de origine britanica. Acest filosof a abordat in scrierile ei teme etice, ea fiind una dintre fondatorii virtutii etice contemporane. Scriitoarea a incercat si reusit sa modernizeze filosofia lui Aristotel din domeniul eticii. Exista mai multe metode prin care eticienii cauta sa defineasca termenul

de eutanasie. Cel mai adesea, actul eutanasic este definit mai intai ostensiv, dandu-se mai multe exemple si specificandu-se care dintre acestea reprezinta cazuri de eutanasie si care sunt doar aparent de acest tip (in realitate fiind fie cazuri de sinucidere, fie de crima).

Pentru a distinge intre cazurile de eutanasie veritabila si celelalte cazuri cu care ar putea fi confruntate, Rachels ofera cinci particularitati ale cazului de eutanasie in forma sa cea mai limpede. Astfel, putem vorbi de un caz de eutanasie daca:

1. Pacientul a fost omorat in mod deliberat;

2. Pacientul era pe patul de moarte (ar fi murit oricum);

3. Pacientul avea dureri atroce (terrible pain);

4. Pacientul a cerut sa fie omorat;

5. Omorarea sa sa fie un act de compasiune, adica motivul - pentru care pacientul este omorat - sa fie acela de a impiedica suportarea unor dureri acute si inutile de catre acesta si de a-i oferi posibilitatea de a avea parte de o "moarte buna" (good-death) sau, macar, pe cat de buna se poate obtine in circumstantele respective.

Prima reactie pe care o putem avea fata de aceste caracteristici ale definitiei actului eutanasic este aceea ca, de exemplu, un copil care s-a nascut cu o malformatie inoperabila, care il face sa cunoasca dureri insuportabile sau sa se chinuiasca fara speranta, nu poate avea parte de o "moarte buna" deoarece nu este indeplinit punctul (4) - nou nascutul nu poate cere sa moara. Iar daca se accepta ideea provocarii mortii prin procura - Philippa Foot aduce in discutie si acest caz in articolul sau - atunci, in cazul celor care ar fi in coma sau care nu ar putea comunica, ar avea loc o incalcare (sau cel putin sunt destule sanse ca ea sa se produca) a drepturilor individuale. Pe de alta parte, in cazul celor mentionati mai sus, ar fi destul de greu de verificat uneori daca acestia sufera cu adevarat sau se afla numai in stare de inconstienta. Si, ca sa mergem si mai departe este destul de greu de stabilit in situatiile concrete ce inseamna "dureri atroce" sau "dureri inutile" de care bolnavul trebuie scapat. Aceste expresii sunt destul de vagi, iar interpretarea lor - in functie de persoana care o face - poate merge de la durerea de masele si pana la cazurile intr-adevar exceptionale de dureri acute in fata carora medicina este neputincioasa. Philippa Foot observa ca ambele determinari semantice ale termenului sunt limitate, iar unele dintre ele chiar inexacte putand face ca experiente inumane, acte de genocid (precum exterminarea evreilor de catre Hitler) sau acte de crima sa poata fi trecute sub numele de eutanasie.

Din pacate insa, nici acest mod de a defini eutanasia - prin amendarea repetata a unor definitii comune sau formale - nu este imuna la obiectii. De exemplu, i se poate reprosa ca nu detine un criteriu indeajuns de stabil pentru a face distinctia dintre bine si rau, dintre permisibil moral si inacceptabil. A spune ca definitia eutanasiei este incompleta sau inexacta pentru ca i se potriveste cazul "Programului eutanasic T-4" nazist, inseamna sa acceptam ca sistem de referinta pentru evaluarea morala a unui fapt, tot un fapt, singura deosebire dintre ele fiind aceea ca valoarea morala a celui din urma este cunoscuta (ca fiind buna sau rea).

Cu alte cuvinte, este destul de periculos sa facem aprecieri, din punct de vedere moral, ale actiunilor noastre folosind drept criteriu de acceptare/respingere tot un fapt si nu un principiu. Daca am face astfel, ar fi posibil ca intr-un stat (imaginar) a carui politica ar fi rasismul si antisemitismul, proiectul eutanasic al lui Hitler sa fie perfect acceptabil si, astfel, definitiei din dictionar sa nu i se poata aduce nici o obiectie.

Desi nici una dintre cele doua metode exemplificate pana acum nu asigura definirea actului eutanasic astfel incat sa acopere si cazuistica relevanta pentru cazurile de eutanasie, dar sa faca si distinctia dintre cele veritabile si cele doar asemanatoare cu actul eutanasic, totusi fiecare dintre ele are avantajul de a fi accentuat o trasatura esentiala a definirii eutanasiei. Prima metoda este axata pe stabilirea cat mai fidela a extensiunii termenului - determinarea limitelor in care se afla cazuistica relevanta pentru eutanasie; cea de a doua metoda pune accent pe caracterul intensional al definitiei - sensurile care pot fi utilizate astfel incat definitia eutanasiei sa fie atat coerenta in constructia sa, dar si coerenta cu restul sistemului etic din a carui perspectiva aceasta problema este discutata.

Luand in considerare ambele metode de definire a eutanasiei, se pot identifica trei trasaturi esentiale ale acesteia, elemente particulare care trebuie sa faca parte din definitia unui act eutanasic:

1. Exista un agent al actului eutanasic si un pacient (beneficiar) al acestuia;

2. Actul eutanasic este intentionat (facut in mod deliberat) si in cunostinta de cauza asupra consecintelor sale posibile;

3. Agentul actioneaza in vederea apararii interesului si spre binele pacientului.

Fara indoiala, aceste trei elemente propuse mai sus nu contureaza complet cadrul in care trebuie sa se construiasca o definitie adecvata a eutanasiei. Aceste caracteristici sunt numai necesare, dar nu si suficiente pentru acesta. Astfel se asigura minimul necesar - din punctul de vedere al intensiunii - si maximul posibil - din punctul de vedere al extensiunii - pentru definitia eutanasiei.

PUNCTE DE VEDERE JURIDICE PRIVIND EUTANASIA

Problema eutanasiei ridica numeroase controverse juridice motivate in esenta de vastitatea problemei drepturilor omului: dreptul la viata, dreptul la sanatate, dreptul la autonomie si autodeterminare.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului stabileste in articolul 3 ca Orice om are dreptul la viata, libertate si inviolabilitatea persoanei".

Pactul privitor la Drepturile Civile si Politice stabileste in articolul 6(1) ca Dreptul la viata este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viata sa in mod arbitrar".

Conventia Europeana a Drepturilor Omului mentioneaza in articolele 2, 3, 7, si 8-dreptul persoanelor la viata si sanatate, interdictia torturii si a tratamentelor degradante si inumane, precum, si respectul vietii private.

Dreptul de a cere sa fii salvat de chinurile mortii si ale suferintei nu este prevazut decat de legislatiile din SUA (Oregon), Australia, Olanda, Japonia, Cambogia, Columbia pe cand in celelalte state, inclusiv tara noastra, eutanasia este considerata o crima.

Legislatia penala romana s-a situat ferm pe pozitia pedepsirii omorului euthanasic. Legea noastra nu admite uciderea unei personae expuse unei morti iminente pentru a-i produce o moarte usoara; oricare ar fi starea sanatatii unei personae viata este intangibila. De aceea, uciderea unei persoane din mila pentru aceasta si pentru a-i produce o moarte fara dureri nu ridica faptei caracterul de omor. Rezervele in considerarea eutanasiei printre cauzele care inlatura caracterul penal al omuciderii se explica, pe de o parte, prin necesitatea pastrarii nestirbite a ideii de intangibilitate a vietii omului, iar pe de alta, grija de prevenire a oricarei abuz si de producere a unui omor la adapostul scuzei eutanasiei. Singurele situatii care nu cad sub incidenta codului penal sunt cele reglementate printr-un ordin al Ministerului Sanatatii si care prevad intreruperea reanimarii in cazul comelor depasite cu viata vegetativa sau supravietuire artificiala. Astfel in doctrina juridical romanesca se afirma ca pana cand nu se va reusi stabilirea unui control eficient asupra eutanasiei este mai prudent ca ea sa fie tinuta in afara legii".

ASPECTE PRO SI CONTRA EUTANASIE

Eutanasia, uciderea pacientului la cererea sa (sau lasarea lui sa moara) este o problema etica relativ controversata, implicand oameni bolnavi in faza terminala, cu dureri prea mari, sau lipsiti de posibilitatea de a duce o viata la standarde acceptabile.
Desi aceasta definitie improprie pledeaza subtil contra eutanasiei ('uciderea pacientului'), sunt foarte multe puncte si pro si contra

Contra eutanasiei (puncte de vedere etice, religioase, medicale, etc)
Suntem perfect constienti ca exista miracole. Cine poate spune ca bolnavul din fata noastra, conectat la aparate nu este un 'miracol'? Cine poate sa afirme cu siguranta ca nu se poate vindeca? Daca intre timp se va inventa / descoperi 'medicamentul minune'? Stiinta avanseaza foarte repede, si acest lucru nu e chiar de necrezut.

Nu am ales noi sa ne nastem. Nu avem dreptul sa ne alegem noi momentul sa cand sa murim. Din punct de vedere religios, este evident. Eutanasia este un pacat.
Medicii sunt obligati sa respecte juramantul lui Hippocrate 'Nu voi prescrie niciodata o substanta cu efecte mortale, chiar daca mi se cere, si nici nu voi da vreun sfat in aceasta privinta.'

Daca cererea de eutanasiere este facuta sub efectul 'bolii', bolnavul nefiind perfect constient de dorinta sa?

Prin argumentul dreptului de a muri se face o confuzie intre drepturi si libertati, deoarece omul este liber sa-si incheie viata atunci cand crede de cuvinta, dar asta nu inseamna ca el are dreptul sa procedeze in consecinta, iar un atare drept nu exista nici din punct de vedere etic, nici legal sau social.

Principalele argumente contra eutanasiei ar putea fi astfel, urmatoarele: este prea radicala (ea distruge o problema in loc sa o rezolve, sfarsind viata pacientilor, ii priveaza pe acestia de speranta si de posibilitata de a regreta sau a se razgandi), nu are justificatie etica (exista un principiu etic al totalitatii care ingaduie sacrificarea unei parti de dragul intregului, insa nu exista si un principiu invers potrivit caruia sa sacrifici intregul de dragul unei parti), este inadmisibila legal (datorita posibilitatilor de abuz, in majoritatea tarilor nu este legalizata pana in prezent, deoarece este de asteptat sa nu se poata tina in frau explozia de cazuri), este greu de pus in practica (medicii ar trebui sa indeplineasca aceasta sarcina, insa ei au o formatie in scopul pastrarii vietii si nu distrugerii ei), devine tot mai necesara.

Cea mai inversunata adversara a legalizarii eutanasiei este teoria pantei lunecoase (slippery slope), conforma careia se poate incepe cu cazuri adevarate de ucidere din mila si la cererea bolnavului, ajungand la eutanasie practicata pe motive politice, sociale sau rasiale, omorand pe cei care nu sunt bolnavi, pe cei care nu vor sa moara, pe cei tineri si deprimati, pe cei pe care cineva ii considera ca avand o slaba calitate a vieti.

Pro Eutanasia: Omul este liber. Dumnezeu i-a dat omului libertatea. Aparatul ala care tine in viata un om si 1% sanse de supravietuire, ar putea salva multi oameni care au nevoie de el, si care au mai multe sanse de supravietuire. Poate fi singura sansa de a scapa de durere, de suferinta, de o viata lipsita de orice forma de independenta.

Exista, astfel, patru argumente care pot fi folosite pentru justificarea eutanasiei, si anume: argumentul compasiunii (atunci cand un pacient se confrunta cu o situatie de mizerie intolerabila si suferinta provocate de o boala incurabila, ar fi mai bine sa-l ajutam sa sfarseasca viata, decat sa-l lasam sa traiasca si sa sufere in continuare), argumentul dreptului de a muri (o persoana care are o boala incurabila, are dreptul de a cere sfarsirea chinurilor si suferintelor, lucru privit adeseori ca parte a dreptului la autonomie, prin care pacientul are dreptul sa a hotara ce considera ca e mai bine pentru el), argumentul progresului social ( se pretinde ca societatea ar avea o obligatie de eugenie de a-i elimina din cadrul ei pe cei care nu fac fata din punct de vedere fizic si mintal), precum si argumentul necesitatii economice (recunoasterea marilor costuri pentru ingrijirea medicala si sociala ale celor care ar putea fi candidati pentru eutanasie).

Premisele de la care ar trebui sa se plece pentru conceptul si practica eutanasiei sunt numeroase si se pot grupa in trei categorii: filosofice (omul are cu adevarat dreptul de a muri, valoarea vietii umane este masurabila, cererea de eutanasie este intotdeauna rationala si demna de incredere), medicale (diagnosticul este intotdeauna cert, se poate aprecia intotdeauna in mod realist gradul de suferinta, eutanasia este o indatorire justificata a medicului) si legale (prin legalizarea autanasiei se poate controla si abuzul, se pot face distinctii clare fata de omor).

Este un act de curaj, nu de lasitate. Partea dificila este ca desi multi dintre noi suntem de acord cu eutanasia, nu cred ca vom aproba vreodata aceasta practica daca este vorba de cineva drag noua. Aici reperele se schimba. Speranta moare ultima, si, in acest caz, moare odata cu bolnavul. Nu este corect asa, dar poate ca in astfel de cazuri bolnavul este mult mai lucid decat toti ceilalti din jurul lui.

In domeniul particular al eutanasiei, dezbaterea bioetica are in vedere necesitatea respectarii dreptului la viata al fiecarui individ (ca drept primordial, natural si fundamental), dar pune in discutie si existenta dreptului de a muri (de a solicita moartea in circumstantele alterarii semnificative a calitatii vietii), ca expresie a principiului autodeterminarii. Acest 'drept' reprezinta, de fapt, o libertate de a apela la eutanasie si, ca orice libertate, are limitele ei de exercitare. Pentru a proteja interesele tertilor si ale societatii sau chiar pentru a proteja pe insusi individul ce solicita eutanasierea, statul trebuie sa aiba drept de interventie, inclusiv in ceea ce priveste inadmisibilitatea legala a eutanasiei.

Dreptul de a muri este tot mai des reclamat pe tot globul, in numele demnitatii umane si de teama unei agonii interminabile, de suferinta inutila. Dupa cum arata experientele de pe intregul mapamond, solutii simple, care sa poata fi introduse si acceptabile cu usurinta nu exista. Nici azi si nici in viitorul apropiat nu ne putem astepta la o conformitate de idei in ceea ce priveste deciziile practice legate de eutanasie. Nici o lege, cat de generos ar fi conceputa, nu va putea sa raspunda varietatii infinite de situatii umane si clinice. Oricum ar fi, schimbarea atitudinilor fata de moarte si agonie furnizeaza o paradigma excelenta asupra modului cum tehnologiile in permanenta schimbare ne forteaza sa acordam consideratie schimbarilor la fel de semnificative in sistemul valorilor si al institutiilor sociale. Cert este, insa, faptul ca viata este un dar de care multi nu se bucura sau nu stiu sa se bucure

Bibliografie:

Iancu,G. (2003), Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale in Romania, Editura All Beck, Bucuresti;

Morar S., (2005), Pro si (mai ales) contra eutanasiei: opinii ale unor

viitori profesionisti ai sanatatii, Revista Romana de Bioetica, vol. 3, nr. 1, pp. 99-

106;

Oana S.C., (2004), Aspecte etice legate de perioada de sfarsit a vietii si

deces, Revista Romana de Bioetica, vol. 2, nr. 2, pp. 97-105;
Trif, A.B., Astarastoae, V., Cocora, L., (2002), Euthanasia, suicidul asistat, eugenia, Pro verus Contra, Mari dileme ale umanitatii, Editura InfoMedica, Bucuresti.