PROCESUL DE ADOPTIE

PROCESUL DE ADOPTIE

1 Evolutia procedurilor si a legislatiei

Adoptia a avut o evolutie putin mai lenta. In vechiul drept romanesc, era cunoscuta sub denumirea de "infiala" potrivit Codului Caragea, "facerea de fii de suflet este dar spre mantuirea celor ce nu au copii" (EMESE,Florian, 2005, p.206).

Codul civil romanesc de la 1864, inspirat de cel francez, reglementa adoptia ca un act solemn intre adoptat si adoptator. Dispozitiile sale au fost abrogate in 1954, odata cu intrarea in vigoare a Codului Familiei, adoptia primind o noua reglementare. Adoptia nu mai era instrumentul prin care ce-l care isi doreste un copil il poate avea, ci mijlocul prin care copilul poate primi familia de care are nevoie, adica o masura de protectie pentru copilul abandonat.

Legea nr.11/1990 a ajustat unele prevederi ale Codului Familiei pentru ca regimul juridic al adoptiei sa fie in concordanta cu documentele internationale la care Romania face parte, si anume Conventia de la Haga asupra protectiei copilului si cooperarii in materia adotiei internationale, Conventia Europeana in materia adoptiei de copii, incheiata la Strasbourg si Conventia O.N.U. cu privire la Drepturile Copilului. Legea din 1990 a fost modificata prin Legea nr.48 1991 si Legea nr. 65 1995, care la randul ei a fost abrogata prin Legea nr.87 1998, care in 2004 este abrogata prin Legea nr. 273 2004 in scopul armonizarii legislatiei interne cu reglementarile si practicile internationale in domeniu care intra in vigoare pe data de 1 ianuarie 2005 (EMESE, Florian, 2005).

Pana in anul 2005, aceste Conventii nu au fost respectate in totalitate in Romania. Dimpotriva, anumite prevederi au fost incalcate cu riscul incalcarii drepturilor fundamentale ale copiilor din tara noastra. Desi au existat multe semnale in acest sens care veneau din partea comunitatii internationale, nu se schimba aproape nimic in domeniul adoptiei. In trecut copiii din tara noastra erau perceputi ca o marfa, care putea fi schimbata dupa bunul plac al anumitor persoane care doreau sa adopte si nu puteau adopta un copil din propria tara (asa cum arata studii realizate in acea perioada), fie pentru ca nu indeplineau conditiile impuse privind adoptia nationala, care de obicei sunt mult mai restrictive decat cele in cazul unei adoptii internationale, fie pentru ca in tara lor de rezidenta se respectau prevederile Conventiilor internationale in materie.

Perceptia vis-a-vis de copiii din sistemul de protectie a copilului din Romania nu s-a schimbat inca, cu toate ca in sistemul de protectie a avut loc o reforma reala si profunda. Se considera ca ei pot fi adoptati daca cineva doreste acest lucru. Dar persoanele in cauza nu se gandesc ca acesti copii au propriii lor parinti sau rude. Nu se intelege inca faptul ca si copiii aflati in sistemul de protectie a copilului din Romania au parinti, la fel ca alti copii din alte tari, aflati in grija statului. Mai mult decat atat, nu se intelege ca si copiii romani au drepturi, la fel ca si ceilalti copii din alte tari ale lumii.

Romania doreste ca drepturile copiilor romani sa fie respectate. Doreste ca drepturile parintilor copiilor romani sa fie respectate. Doreste sa aiba grija de propriii copii si pentru fiecare copil aflat in sistemul de protectie sa gaseasca cea mai adecvata familie care sa il ingrijeasca. Romania doreste sa puna drepturile copiilor romani pe primul plan, asa cum ar fi trebuit sa faca de mult timp. Primordialitatea drepturilor copiilor in raport cu drepturile adultilor trebuie sa fie inteleasa si in cazul Romaniei.

In trecut erau primordiale dorintele adultilor in raport cu drepturile copiilor. O famile dorea un copil si pretindea un copil. Autoritatile romane nu au inteles pe deplin ca rolul lor era sa reprezinte drepturile copilului, nu sa caute un copil pentru o familie care isi dorea un copil. Era incurajata separarea copiilor de propriii parinti, daca o familie dorea sa adopte un copil.

Prin urmare, elaborarea noii legislatii in domeniul adoptiei, care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2005, a pornit de la constatarea ca adoptiile internationale urmau anumite proceduri care intrau in contradictie cu conventiile internationale ratificate de Romania, in principal Conventia ONU cu privire la drepturile copilului si Conventia de la Haga privind protectia copilului si cooperarea in materia adoptiei internationale.

Desi Romania prin ratificarea acestor conventii internationale isi lua astfel angajamentul respectarii lor, acest angajament nu a fost respectat in totalitate. Astfel, incalcarea prevederilor internationale si neconcordanta intre prevederile internationale si prevederile interne in materia adoptiei au dus la incalcarea drepturilor copiilor din Romania.

Conform Conventiei ONU cu privire la drepturile copilului, in adoptie, interesul superior al copilului trebuie sa reprezinte cea mai importanta ratiune. Aceasta presupune ca nici un alt interes, economic, politic sau al persoanelor care adopta nu va prima si nici nu va fi considerat egal cu cel al copilului, primordiale fiind drepturile copilului in raport cu cele ale adultilor. Trebuie subliniat faptul ca noua legislatie in domeniu are in vedere pentru adoptie gasirea unei familii pentru un copil, in nici un caz gasirea unui copil pentru o familie.

Prin noua legislatie sunt reglementate urmatoarele aspecte care nu erau reglementate in legislatia anterioara:

- situatiile si procedura prin care un copil devine adoptabil (atunci cand planul individualizat de protectie al copilului prevede ca finalitate adoptia interna, aceasta finalitate putand fi prevazuta numai daca demersurile pentru reintegrarea copilului in familia biologica sau integrarea lui in familia extinsa au esuat);

In legislatia anterioara un copil putea deveni adoptabil prin consimtamantul parintilor copilului care era dat in forma notariala (fara sa existe o consiliere a parintilor in ceea ce priveste consecintele acestei decizii), precum si prin intermediul Legii nr. 47/1993 cu privire la declararea judecatoreasca a abandonului de copii; aceasta lege a fost criticata pentru ca nu stimula activitatile de reintegrare a copilului in familie, copilul fiind declarat adoptabil, acordand in acest fel prioritate adoptiei si nu revenirii copilului langa parintii sai, ceea ce era in contradictie cu prevederile Conventiei ONU cu privire la drepturile copilului.

- deschiderea procedurii adoptiei nationale care se face numai de catre instanta judecatoreasca, numai dupa realizarea de catre aceasta a unui control riguros asupra demersurilor care s-au facut in vederea reintegrarii copilului in familia biologica sau integrarea lui in familia extinsa;

In vechea legislatie, lista centralizata cu copiii adoptabili din intreaga tara era trimisa tuturor judetelor de fosta Autoritate Centrala in domeniu; procedura incuraja gasirea unui copil pentru o familie care dorea sa adopte, in nici un caz gasirea unei familii in functie de nevoile si particularitatile unui copil; practica a demonstrat ca unele familii cunosteau copiii inainte ca acestia sa fie adoptabili, nerespectand astfel reglementarile Conventiei de la Haga.

- pastrarea dreptului de a consimti la adoptia copilului a parintelui decazut din drepturile parintesti sau a celui caruia i s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti; aceasta prevedere vine pe de o parte din caracterul provizoriu, reversibil al masurii decaderii din drepturile parintesti, iar pe de alta parte din caracterul permanent si ireversibil pe care adoptia il are asupra filiatiei firesti;

In vechea legislatie nu se punea acent pe drepturile si responsabilitatile parintilor fata de proprii copii chiar si in conditiile mentionate.

- obligativitatea consilierii parintilor biologici sau a reprezentantilor legali inainte de a-si da consimtamantul la adoptie; instanta se asigura astfel ca parintii isi dau consimtamantul in mod liber si ca nu a fost obtinut prin contraplata sau contraprestatie de orice fel;

In legislatia anterioara nu exista aceasta prevedere, din contra copilul putea fi declarat abandonat "din oficiu" daca familia nu se interesa de el pentru o perioada mai mare de 6 luni (conform Legii 47/1993). Multi parinti care au consimtit la adoptia propriilor copii nu au avut sansa de a beneficia de servicii de sprijin in vederea cunoasterii drepturilor si obligatiilor pe care le au, precum si a consecintelor consimtamantului dat. Mai mult, intermediarii si chiar profesionistii sugerau abandonarea copiilor de catre parinti in vederea adoptiei acestora.

- adoptia este tratata ca institutie de drept civil si nu ca masura de protectie asa cum a fost ea reglementata in legislatia anterioara, cu alte cuvinte ea nu se mai adreseaza in mod automat tuturor copiilor care au nevoie de o masura de protectie, ci doar acelora pentru care o astfel de operatiune juridica este potrivita nevoilor si situatiei particulare a copilului.

Autorul Emese Florian vede adoptia ca un fapt social care da dovada de altruism, de genorozitate si de solidaritate fata se semenii nostri. Sustine ca este consacrata in mai toate legislatiile fiind cunoscuta si acceptata de mai toate popoarele antice, exceptie facand unele state islamice care au un alt tip de traditie familiala si religioasa:" adoptia nu are nicio valoare si nu antreneaza nici un fel efectele filiatiei". O alta exceptie e cea a legislatiei Vietnamului care "pur si simplu ignora adoptia prin aceea ca nu-i consacra nici macar o singura regula de drept.

Autorii Ion P. Filipescu si Andrei I. Filipescu concep adoptia ca o a doua sansa a unui copil care nu mai poate fi integrat in familia sa de origine si de aceea familia adoptatoare este o familie permanenta care trebuie sa-l creasca si sa-l formeze pentru a deveni folositor societatii (FILIPESCU, Ion, FILIPESCU, Andrei, 2005).

2. Procedura juridica actuala de adoptie in Romania

Legea privind regimul juridic al adoptiei se inscrie in cadrul stabilit atat prin Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului, cat si prin prevederile conventiilor internationale in domeniu ratificate de Romania.

Ratiunile care au stat la baza reglementarii intregii proceduri a adoptiei au fost asigurarea primordialitatii ingrijirii copilului    lipsit temporar sau definitiv de ingrijirea parintilor sai in cadrul familiei extinse (rude pana la gradul IV inclusiv), promovarea adoptiei nationale, identificarea celei mai potrivite persoane sau familii adoptatoare pentru copil si introducerea obligativitatii organizarii la nivel national a unei evidente a copiilor pentru care a fost deschisa procedura adoptiei interne, a familiilor adoptatoare, precum si a adoptiilor incuviintate.

Adoptia prezinta avantajul de a oferi o familie permanenta copilului pentru care nu poate fi gasit un mediu corespunzator in familia sa de origine si pentru care o astfel de alternativa raspunde nevoile identificate in urma procesului de evaluare realizat de catre profesionistii din domeniu.

Primul articol al actualei legislatii defineste adoptia ca fiind "operatiunea juridica prin care se creeaza legatura de filiatie intre adoptat si adoptator, precum si legaturi de rudenie intre adoptat si rudele adoptatorului"(Legea nr.273 2004). Filiatia fiind "legatura de rudenie intre copii si parinti, legatura in linie dreapta, descendenta" (DEX, 1998).

Cea mai evidenta schimbare pe care a produs-o noua legislatie este faptul ca a restrictionat adoptiile internationale, dupa cum se poate observa si in graficul de mai jos evolutia adoptiilor pe parcursul a 10 ani. Legea a starnit proteste in randul familiilor americane ale caror cazuri de adoptie erau in curs de derulare in 2001, moment in care Romania a interzis adoptiile internationale in urma unui raport extrem de critic al baronesei Emma Nicholson, raportorul Parlamentului European pentru Romania, si a cererilor ulterioare ale oficialilor UE.

Nicholson a condamnat 'afacerile profitabile din traficul de copii' si a criticat autoritatile pentru 'abandonul repetat al copiilor, abuzul si neglijarea copiilor'. Ea a mers pana la a-i acuza pe oficiali de vanzarea de copii. Descriind sistemul romanesc de protectie a copilului ca fiind corupt 'din cap pana in picioare', ea a avertizat ca refuzul de a restructura sistemul ar putea afecta sansele Romaniei de aderare la UE.

Grafic 7: Evolutia adoptiilor in Romania din anul 1997 pana in 2007

Sursa: www.adoptiiroamnia.ro/statistici.aspx

Familia care doreste sa ia in adoptie un copil, trebuie sa depuna la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului din judetul de domiciliu, o cerere scrisa in vederea evaluarii conditiilor morale si materiale si obtinerea atestatului ca familie/persoana apta sa adopte un copil.

Procedura adoptiei interne presupune pentru persoana sau familia care doreste sa adopte parcurgerea dupa caz a urmatoarelor etape:

- Obtinerea atestatului de persoana sau familie apta sa adopte;

- Incredintarea copilului in vederea adoptiei;

- Incuviintarea adoptiei.

Iar pentru copilul care urmeaza sa fie adoptat procedura adoptiei interne presupune parcurgerea dupa caz a urmatoarelor etape:

- Deschiderea procedurii adoptiei interne;

- Incredintarea in vederea adoptiei;

- Incuviintarea adoptiei.

Observam din cele doua proceduri ca ultimele doua etape coincid. Prima etapa delimitand cele doua entitati, familia doritoare sa adopte si copilul eligibil pentru adoptie si acestea o parcurg in paralel, iar la trecerea celei de-a doua etapa se intalnesc si formeaza o entitate, o noua familie.

Familia sau persoana adoptatoare sunt monitorizate dupa incheierea adoptiei pe o perioada de 2 ani. Legea exclude orice legaturi/contacte intre parintii biologici ai copilului si adoptatori.

Copilul dobandeste prin adoptie numele celui care adopta. Pe baza hotararii irevocabile de incuviintare a adoptiei, Serviciul de Stare Civila competent va intocmi, in conditiile legii un nou act de nastere al copilului in care adoptatorii vor fi trecuti ca fiind parintii firesti. Parintii adoptivi preiau drepturile si obligatiile parintilor naturali, iar copii adoptati, au toate drepturile si obligatiile copiilor naturali.

In cursul procedurii adoptiei se urmaresc urmatoarele principii, in mod obligatoriu:

- principiul interesului superior al copilului;

- principiul cresterii si educarii copilului intr-un mediu familial;

- principiul continuitatii in educarea copilului, tinandu-se seama de originea sa etnica, culturala si lingvistica;

- principiul informarii copilului si luarii in considerare a opiniei acestuia in raport cu varsta si gradul sau de maturitate;

- principiul celeritatii in indeplinirea oricaror acte referitoare la procedura adoptiei.

Pe tot parcursul procedurii de adoptie directia in a carei raza teritoriala domiciliaza copilul este obligata sa ofere copilului informatii si explicatii clare si complete, potrivit varstei si gradului sau de maturitate, referitoare la etapele si durata procesului de adoptie, la efectele acesteia, precum si la adoptator sau familia adoptatoare si rudele acestora.

Din cele 18 aliniate ale conditiilor de adoptie aflam ca aceasta se incheie numai daca este in interesul superior al copilului. Copilul poate fi adoptat pana la implinirea varstei majoratului civil. Iar o persoana majora poate fi adoptata numai daca adoptatorul sau familia adoptatoare a crescut-o in timpul minoritatii sale.

In cadrul procedurii de adoptie se iau masurile necesare pentru ca fratii sa fie incredintati impreuna. Incredintarea separata a fratilor in vederea adoptiei, precum si adoptia acestora de catre persoane sau familii diferite se pot face numai daca acest lucru este in interesul lor superior. Copilul, respectiv majorul nu poate fi adoptat de mai multi adoptatori nici simultan, nici succesiv.

Modificari in domeniul de reglementare al adoptiei au fost determinate de aparitia, in martie 2008, a Deciziei Curtii Constitutionale nr.369/20.02008 prin care au fost declarate neconstitutionale prevederile art.35 alin.(2) lit.i) teza intai si ale art. 63 alin. (3) si (4) din Legea privind regimul juridic al adoptiei, dispozitii care si-au incetat efectele juridice dupa expirarea termenului de 45 de zile prevazut de art.147 din Constitutie.

Criticile Curtii Constitutionale au vizat faptul ca, din analiza prevederilor art.35 alin.(2) lit.i) teza intai rezulta ca solutionarea cererii de incuviintare a adoptiei se face fara sa se prevada exprimarea consimtamantului parintilor firesti, in aceasta etapa, in fata instantei de judecata, ci doar pe baza documentelor care atesta exprimarea acestui consimtamant in faza de deschidere a procedurii. Totodata, a fost considerat neconstitutional faptul ca, potrivit art.63 alin.(3), parintii firesti nu sunt parti in procedura de incuviintare a adoptiei, judecarea cererilor de incuviintare a acesteia facandu-se cu citarea directiei in a carei raza teritoriala se afla domiciliul copilului, a directiei in a carei raza teritoriala domiciliaza adoptatorul si a persoanei sau a familiei adoptatoare.

Incetarea aplicabilitatii dispozitiilor speciale prevazute in art.63 alin.(3) si (4), cu privire la citarea separata a parintilor firesti in procedura de deschidere a adoptiei si, respectiv a viitorilor adoptatori in procedurile de incredintare in vederea adoptiei si de incuviintare a adoptiei, a fost de natura sa afecteze interesul superior al copilului - prin crearea unui risc de conditionalizare ilicita a consimtamantului la adoptie - si dreptul celor doua categorii de parti la ocrotirea vietii private si a datelor cu caracter personal, putand conduce, totodata, la incalcarea art.20 din Conventia europeana in materia adoptiei de copii, incheiata la Strasbourg.

De asemenea, in practica, la acel moment se dovedea ca nefiind complet acoperita din punct de vedere al reglementarii situatia in care consimtamantul la adoptie era dat doar de catre un parinte din cauza faptului ca celalalt parinte este necunoscut, declarat mort sau disparut, pus sub interdictie, iar ulterior, pe parcursul procedurii de adoptie, aceasta cauza inceteaza.

In vederea acoperirii vidului legislativ generat de incetarea aplicarii dispozitiilor articolelor Legii nr. 273/2004 ce au fost declarate neconstitutionale, a fost elaborata si publicata OUG nr. 102/2008 privind modificarea si completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei.

Actul normativ prevede posibilitatea instantei judecatoresti ca, in anumite conditii si cu respectarea confidentialitatii asupra datelor continute in dosarul de adoptie, sa poata solicita din nou consimtamantul parintilor firesti, in cea de-a treia etapa a procedurii adoptiei, si anume in faza de incuviintare a acesteia.

Ordonanta prevede luarea consimtamantului parintilor firesti de catre instanta care solutioneaza cererea de incuviintarea a adoptiei in conditii strict determinate, astfel incat conferirea calitatii de parte parintilor firesti si citarea acestora in etapa a treia a procedurii, cu posibilitatea acestora de a reveni oricand si in orice conditii asupra consimtamantului sa nu afecteze intreaga procedura, toate demersurile efectuate pentru gasirea unei familii adoptatoare si pentru verificarea compatibilitatii intre aceasta si copil si nici sa nu confere automat persoanelor implicate - parinti firesti, pe de o parte si adoptatori pe de alta parte - acces reciproc la toate actele si lucrarile dosarului, avand in vedere ca acesta contine o serie de informatii de natura strict personala (situatie materiala, stare de sanatate, cazier judiciar, profil psiho-social, etc).

Grafic 8. Numarul de adoptii incheiate conform noii legislatii

Sursa: www.adoptiiromania.ro statistici.aspx

Procesul emotional al adoptiei

1.Parintii implicati in adoptie

Parintii care vor sa adopte sunt acei indivizi care si-au descoperit sterilitatea si au trecut prin totul felul de examene, tratamente, sperante desarte si deceptii dureroase. Acesti parinti nu se deosebesc cu nimic de toti ceilalti: isi au trecutul lor de suferinta legata de sterilitate, dar si experiente mai mult sau mai putin dureroase traite in copilarie, in viata de cuplu, isi au propriile fragilitati si puncte forte, au o putere de empatie mai mare sau mai redusa, isi au propriile vise legate de o familie ideala, de un copil ideal, au asteptari uneori exagerate sau, mai degraba, pe masura asteptarii lor.

Majoritatea parintilor adoptivi intampina greutati atunci cand trebuie sa vorbeasca despre o pierdere. Cu cat isi rezolva mai bine aceste dificultati, cu atat le va fi mai usor sa il ajute pe copilul adoptat sa se confrunte cu furia si durerea pe care o resimt fata de parintii biologici (in special intre varsta de 6 si 18 ani).

In ultimul pas al procesului de adoptie copilul este dat in plasament la parintii adoptivi si se finalizeaza toate documentele necesare.

Acest ultim pas reprezinta momentul in care se creeaza legatura dintre copil si noua sa familie, se dezvolta o rutina familiala si se creeaza o relatie de familie. De asemenea, in aceasta perioada trebuie rezolvate toate problemele care pot aparea post-adoptie.

Este vital pentru integritatea familiei ca intre membrii sai sa existe o legatura stransa, sa se recunoasca unii pe ceilati ca facand parte din familie si sa dezvolte relatii bazate pe grija.

Parintii adoptivi care isi fac griji in privinta procesului de stabilire a unei legaturi intre ei si copilul adoptat sunt sfatuiti sa nu se impacienteze si sa incerce sa se lege in mod fortat de copil, ci in schimb sa fie rabdatori si sa inteleaga ca aceasta legatura se va stabili in timp.

Adoptia nu este o decizie pe care un cuplu o ia cu usurinta. Din punctul de vedere al unui cuplu, adoptia reprezinta asumarea responsabilitatii asupra unei vieti umane si devotamentul total pentru a face tot ce este posibil ca acea viata umana, copilul, sa fie crescut intr-un mediul familial iubitor.

Este vorba de un devotament, de o implicare permanenta, care este costisitoare in ceea ce priveste partea financiara, atentia si energia.

Parintii care vor sa adopte simt anumite temeri, insa trebuie sa le depaseasca in totalitate inainte de a lua decizia de a adopta.

O prima teama este ca, din cauza faptului ca nu sunt parintii biologici ai copilului, sau pentru ca au intrat in viata copilului dupa ce a inceput procesul de dezvoltare si formare, legatura dinre ei si copil va fi foarte greu de realizat, daca nu chiar imposibila. Eliminarea acestei temeri se realizeaza prin timpul petrecut cu copilul, rabdare si demostrarea afectiunii pentru copil, prin satisfacerea necesitatilor acestuia.

O a doua teama sunt urmarile in ceea ce priveste starea de sanatate a unui copil adoptat. In general, parintii biologici trebuie sa completeze un istoric medical, dar in situatiile in care acest lucru nu este posibil, exista posibilitatea ca familia adoptiva sa se confrunte cu o susceptibilitate a copilului la boli de ordin genetic, medical sau psihologic.

O alta teama cu care se pot confrunta cuplurile care decid sa aleaga calea adoptiei este reactia familiei si a prietenilor, referitor la decizia de a adopta. Teama este ca familia sau prietenii sa nu aiba o reactie negativa. Membrii familiei vor fi, in cele mai multe cazuri, ingrijorati despre rasa sau varsta copilului adoptat, daca acel copil se va integra in familie si daca parintii adoptivi vor putea face fata financiar si emotional.

In acest sens trebuie sa asigure familia si prietenii ca au luat in calcul toate posibilitatile, atat partile negative cat si cele pozitive, ca se simt increzatori ca pot sustine o familie si ca spera ca vor putea conta pe sprijinul familiei si al prietenilor.

Adoptia este o decizie personala, dar trebuie avut in vedere si impactul pe care il are aceasta hotarare asupra prietenilor si familiei, prin prisma efectului pe care aceste reactii le are asupra parintilor si a copilului.

2.Atasamentul copilului in familia adoptiva

Un copil adoptat a fost mai intai un copil abandonat de mama care l-a nascut, acesta s-a aflat intr-o zi in bratele mamei care l-a nascut, iar a doua zi, aceasta disparuse: degeaba a plans, a chemat-o: ea nu s-a mai intors niciodata. Memoria lui constienta nu si-o mai aminteste, dar creierul lui a inregistrat o mare deznadejde si teama de a muri. Prima rana, rana primitiva.

Apoi, in functie de povestea fiecaruia si de destin, copilul a putut fi incredintat unei alte persoane, unei institutii, unei familii de plasament ; uneori, el a avut un parcurs in care au aparut numeroase plasamente. Unii dintre copii, cei mai mari, au fost nevoiti uneori sa se descurce singuri pe strada pentru a supravietui, altii au fost maltratati sau au fost lasati ore, zile, saptamani de-a randul culcati intr-un patut, cu biberonul legat de gratiile acestuia.

Putem sa ne inchipuim ca un astfel de copil isi poate intalni parintii adoptivi cu inima plina de dragoste pentru niste persoane pe care nu le-a vazut niciodata, care nu sunt nici pe departe primii care se apropie de el, care se ocupa de el?

Pentru a ajunge in familia lui, copilul a trait o noua despartire, despartirea de mediul pe care il cunostea, mediu care nu era, poate, prea plin de caldura, dar care era singurul pe care il cunostea, in care isi avea propriile repere, despartire de persoanele care se ocupau de el, poate nu foarte bine, dar erau singurele persoane pe care le cunostea, despartire de un mod de viata, de alimentatie poate nu prea sanatos, dar singurul pe care il cunostea

Ce simte acest copil? Cata incredere poate avea in acesti noi parinti cand, de fapt, increderea lui a fost de atatea ori inselata in trecut? Se va putea oare atasa de acesti parinti si trai intimitatea unei vieti de familie impreuna cu ei?

Da, in majoritatea cazurilor; dupa o perioada de ezitare, de incercare a parintilor, el va decide sa aiba incredere in ei, sa se lase iubit si sa-si iubeasca parintii. Si asta cu atat mai usor cu cat parintii vor fi inteles miza situatiei si vor putea sa-i respecte propriul ritm, cu atat mai usor cu cat trecutul lui de abandon este mai scurt iar el nu va fi cunoscut neglijarea si/sau maltratare.

Totusi, in anumite cazuri, copilul nu mai are suficienta incredere in lumea care il inconjoara, in adulti, in el insusi si opune rezistenta la ceea ce noii lui parinti ii propun. Ceea ce face sa apara la acestia din urma un sentiment de neintelegere, de incompetenta si, foarte curand, un sentiment de neputinta. Parintii trebuie sa fie in stare sa sesizeze particularitatile copilului lor legate de ceea ce acesta a trait inainte daca vor sa devina "tutori de rezistenta la socuri" - ca sa-l parafrazam pe Boris Cyrulnik. Fara empatie si fara compasiune pentru ceea ce el a trait inainte, parintii au toate sansele sa-l victimizeze din nou pe copil si sa puna in primejdie relatia de atasament, de incredere si de tandrete dintre parinte si copil.

Ceea ce este in joc in aceasta perioada are o importanta capitala: pentru copil, este vorba despre procesele de atasament pe care trebuie sa le traiasca, sa le retraiasca poate; pentru parinti, despre procesele prin care se creeaza legaturile cu acest copil.

Notiunea de atasament trimite inainte de toate la lucrarile lui Bowlby si poate fi formulata dupa cum urmeaza: construirea primelor legaturi intre copil si mama sau cea care ii tine locul raspunde unei nevoi biologice fundamentale. Este vorba despre o nevoie primara. Prima legatura pe care o cunoaste in general copilul, legatura cu propria lui mama, devine, prin forta lucrurilor, primul model a ceea ce este o relatie si a ceea ce el poate astepta de la ea. (John Bowlby)

Plecand de la experientele cotidiene de ingrijiri materne, de explorare, de cautare a proximitatii sau de absenta a ingrijirilor materne, copilul isi construieste un model operational intern al mediului, al mamei sale si al lui. Acest model este, pentru copil, reprezentarea relatiilor sociale in general si reprezentarea a ceea ce el poate astepta de la o anumita legatura afectiva, reprezentarea lumii si a sigurantei sau a nesigurantei pe care ea le genereaza.

In mod ideal, copilul isi construieste un model flexibil si securizant pe care il generalizeaza la relatiile care urmeaza. Un model operational intern eficient permite copilului mic sa anticipeze diferite fenomene si il protejeaza impotriva pericolelor care pot aparea in mediul lui inconjurator ca si in noile medii.

Acest model, dezvoltat prima data cu ocazia primelor interactiuni dintre mama si copil, evolueaza o data cu cresterea si noile experiente ale acestuia din urma. Dar, in ciuda noilor experiente, modelul relational de baza pentru copil (ca si pentru adultul care va deveni) va ramane intotdeauna dependent de primul model de reprezentare a lumii si de relatiile pe care le va fi "integrat".

Lucrul cel mai important in primul an de viata al copilului este reprezentat de nevoile lui si de mijloacele prin care acestea pot fi satisfacute. Nevoile lui sunt prioritatea normala a parintilor lui. Cand simte o nevoie - hrana, caldura, contact sau mangaiere -, copilul plange pentru a fi satisfacut. Plansul se transforma usor in manie atunci cand copilul, in neputinta si in disperarea lui, se afla intr-o situatie de neliniste insuportabila pentru ca nevoile lui nu au fost satisfacute. Cand copilul a implinit deja 7 zile, atasamentul lui fata de mama este de asa natura incat aceasta ii intelege plansul si comunicarea non-verbala (Verny, 1981). Cand persoana care se ocupa de copil este schimbata - asa cum se intampla in cazul familiilor de plasament, al cresei sau al unei internari in spital - noua persoana nu cunoaste limbajul copilului. Atunci cand copilul plange, noua persoana, incapabila sa-i descifreze plansul si chemarile in ajutor, va satisface adesea gresit nevoia. Plansul copilului si chemarile lui in ajutor, atunci cand sunt intelese corect si satisfacute din priviri, din atingeri, cu un suras, prin miscare si cu zahar, il fac sa se simta in siguranta, sa aiba incredere si sa se ataseze.

Sentimentul de siguranta care este dobandit reprezinta elementul esential care va permite copilului, incepand aproximativ de la varsta de un an, sa exploreze lumea exterioara. La aceasta varsta, copilul este extrem de sensibil la despartire, la orice amenintare de pierdere a persoanelor importante pentru el, dar este si natural pornit spre explorare atunci cand se simte in siguranta.

In cel de-al doilea an, copilul incepe sa exploreze lumea. Dar se afla in fata unei dileme: curiozitatea il impinge inainte, teama insa il retine.

Se simte frustrat pentru ca nu poate raspunde propriilor dorinte, dar linistit sa constate ca parintii ii controleaza mediul si ii asigura securitatea.

Este perioada in care invata cuvantul "nu", dar si gratificatia pe care o obtine indeplinindu-si asa cum trebuie actiunile. Formarea personalitatii sale va fi consecinta fireasca a acestor experiente.

In cel de-al doilea an de viata, intre prima si a doua aniversare, accentul ar trebui pus pe limitele impuse de parinti. Trebuie sa se dezvolte conceptul de "NU" si acceptarea limitelor. Copilul vrea sa aiba unele lucruri, vrea sa faca unele lucruri cum ar fi sa se joace cu butoanele de la instalatiile electronice din casa. Un parinte eficient stabileste limite spunand "nu" si gandind acest lucru. Copilul care este atasat vede nemultumirea din ochii parintelui, inceteaza sa se joace cu butoanele de la instalatiile electronice si observa apoi multumirea din ochii parintelui. In acest fel, copilul invata sa accepte limitele. Acest ciclu de dorinta - stabilire a limitelor - acceptare a limitelor se repeta de nenumarate ori in timpul zilei in acest al doilea an de viata a copilului, care dobandeste mai multa libertate si mai multa autonomie acceptand limitele. El invata astfel sa se controleze si sa respecte regulile societatii ( Cline, 1982).

Prin lucrarile ei despre copiii de aceasta varsta, Mary Ainsworth a demonstrat legaturile stranse dintre sistemul de atasament si sistemul de explorare, ajungand la conceptul de mama ca fundament al sigurantei (Ainsworth, Bell si Stayton, 1974).

In cursul dezvoltarii, comportamentele de explorare si de atasament se succed. Intr-adevar, asa cum arata si M. Ainsworth, de indata ce un copil poate merge de-a busilea, el pleaca "in excursie" - este ceea ce numim sistemul de comportamente de explorare - departandu-se uneori atat de mult incat iese din raza de observatie a mamei. El revine totusi din cand in cand ca sa se asigure ca aceasta este prezenta si disponibila - este ceea ce numim sistemul de comportamente de atasament - cu atat mai mult cu cat mama poate sa fie ocupata cu treburi altele decat cele legate de ingrijirea copilului - este ceea ce numim sistemul de comportamente nelegate de ingrijirile materne.

PARTEA PRACICA

I.Definirea problemei

Lucrarea de fata are la baza o cercetare care a fost realizata la nivel national cu privire la evaluarea practicilor de implementare si functionare a managementului de caz in domeniul protectiei copilului din Romania, s-a desfasurat in perioada mai-octombrie 2006, in cadrul proiectului "Monitorizarea procesului de elaborare si implementare a planului individualizat de protectie (PIP)", proiectul de cercetare a fost finantat de USAID (Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltarea Internationala) si implementat cu srpijinul ANPDC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului) si al World Learning, in cadrul programului ChildNet, iar rezultatele sunt raportate la finalitatile PIP (planurilor individualizate de protectie), ce reprezinta axele analizei si totodata studiule isi propune sa aduca clarificarile necesare in utilizarea metodei managementului de caz in protectia copilului , pentru a directiona interventia menita sa reduca semnificativ durata de cuprindere a copiilor intr-o anumita forma de protectie (centre de plasament, unitati de tip familial sau asistenta maternala).

Cercetarea realizata in cadrul proiectului autorilor Stefan si Daniela Cojocaru urmareste identificarea practicilor din domeniul protectiei copilului care pot conduce la eficientizarea modului in care se aplica managementul de caz pentru reducerea perioadei de sedere a copilului intr-o forma de protectie, urmarind interesul acestuia pe termen lung, respectiv integrarea in comunitate.

Tin sa mentionez faptul ca acest studiu a mai cuprins o cercetare care a fost organizata in perioada februarie-septembrie 2007 vizand practicile din domeniul prevenirii separarii copilului de familia sa si avand acelasi finantator.

Vorbind de Planul Individualizat de Protectie, as vrea sa precizez care sunt finalitatile:

-Reintegrarea familiala;

- Integrarea socioprofesionala a tinerilor;

- Adoptia.

Acestea urmaresc asigurarea unui mediu familial permanent si sigur pentru copil, iar formele de protectie cum sunt asistenta maternala si protectia de tip rezidential in centre de plasament sau unitati de tip familial fiind considerate temporare.

Obiectivele cercetarii:

Sa identifice, la nivelul practicilor legate de managementul de caz, dezvoltarea elementelor de eficientizare a activitatii de protectie a copilului.

- Sa identifice piedicile intalnite de practicienii din domeniul protectiei copilului in aplicarea standardelor minime obligatorii ale managementului de caz poate fi imbunatatita prin folosirea unor modele in atingerea finalitatilor PIP.

- Sa propuna idei, aplicabile in domeniu, pentru eficientizarea managementului de caz, folosind resursele disponibile la ora actuala in sistemul de protectie a copilului.

- Sa surprinda si sa analizeze tendintele actuale ale sistemului de protectie a copilului din perspectiva atingerii finalitatilor PIP.

- Sa    identifice noi resurse care pot participa la indeplinirea scopurilor PIP, articulate intr-o structura organizationala eficienta si intr-o logica a eficacitatii managementului de caz.

- Sa propuna recomandari pentru elaborarea ghidului metodologic de implementare a managementului de caz in domeniul protectiei copilului si sa descrie modalitati practice prin care DGASPC isi pot imbunatati activitatea in ceea ce priveste utilizarea managementului de caz.

Judetul Dolj a fost selectat ca judet pilot pentru rezultatele in serviciul de adoptie si s-au organizat urmatoarele:

Un interviu cu directorul executiv adjunct pentru protectia copilului; persoana-resursa cu o vasta experienta in sistemul de protectie a copilului;

- Un focus-grup cu asistentii sociali si alti profesionisti (juristi, psohologi etc.) care se ocupa de dosarele copiilor in vederea clarificarii situatiei juridice, centrat pe managementul de caz si pe interventie in ceea ce priveste practica din sfera adoptiei;

- Un focus-grup cu familiile adoptive din judetul Dolj, care au adoptat atat inainte de aparitia Legii nr. 272, cat si dupa noua procedura, pentru identificarea practicilor care conduc la o imbunatatire a serviciilor de adoptie.

Judetul a fost selectat avand urmatoarele caracteristici:

Exista prevederi legate de managementul de caz in fisa postului, dar nu se aplica standardele managementului de caz;

- Relatiile de colaborare cu celelalte institutii sunt apreciate drept satisfacatoare;

- Timpul mediu necesar pentru elaborarea PIP este de pana la 30 de zile;

- Numarul hotararilor judecatoresti definitive in anul 2005 pentru copiii adoptati anterior este de 61, iar in anul 2005, 14 copii au fost incredintati in vederea adoptiei, aceasta fiind directia cu cel mai mare numar de adoptii in anul 2005.

Foarte important de mentionat este faptul ca acest studiu a fost facut doar la nivelul Directiilor Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului din fiecare judet si sector al Municipiului Bucuresti, neluandu-se in calcul numarul adoptiilor finalizate in cadrul Organizatiilor Non-Guvernamentale. Astfel pe anul 2005, la ONG-urilor avem 925 de adoptii finalizate, pe cand la nivelul DGASPC doar 211.

Grafic 9: Total adoptii pe anul 2005 (numeric)

Sursa: Cojocaru S., Cojocaru D. (2008)

Grafic 10: Total adoptii pe anul 2005 (procentaje)

Sursa: Cojocaru S., Cojocaru D., (2008)

Cercetand la nivelul DGASPC, s-a constatat ca cei mai multi copii adoptati proveneau din sistemul de asistenta maternala, din 211 au fost 191 de astfel de cazuri, urmand ca 15 sa provina din centre de plasament si 5 din unitati de tip familial.

Grafic 11: numarul copiilor adoptati din forme de protectie temporara in anul 2005 (numeric)

Sursa: Cojocaru S., Cojocaru D., (2008)

Grafic 12: numarul copiilor adoptati din forme de protectie temporara in anul 2005 (procentaj)

Sursa: Cojocaru S., Cojocaru D., (2008)

Grafic 13: Numar de adoptii pe judete din diferite forme de protectie temporara in anul 2005.

Sursa: Cojocaru S., Cojocaru D., (2008)

Ceea ce datoreaza numarul mare de adoptii din sistemul de asistenta maternala este probabil faptul ca in aceste cazuri s-a creat acel atasament intre copil si asistent maternal, persoana adoptatoare fiind chiar asistentul maternal si faptul ca cei care adopta doresc doar copii sub varsta de 2 ani, copii care evident provin de la un asistent maternal, deoarece copiii sub 2 ani potrivit Legii 272 2004 sunt preluati de catre sistemul de asistenta sociala, doar cei de peste 2 ani ajung in sistemul de ingrijire de tip rezidential.

II.Scopul cercetarii

Consecintele reglementarilor legislative din anul 2005.

III.Ipotezele si obiectivele cercetarii

A)   Cercetarea calitativa

Identificarea factorilor care influenteaza procesul de adoptie

Identificarea profilului familiilor adoptatoare

Identificarea riscurilor care pot aparea in perioada post-adoptie

Identificarea unor solutii si recomandari privind eficientizarea procedurii de adoptie

B)    Cercetarea cantitativa

Date socio-demografice ale familiilor adoptatoare

Numarul de adoptii intre anii 2005 - 2008 cuprinzand si cele nefinalizate

IV.Universul cercetarii

In cercetarea mea calitativa, esantionul este cuprins din trei persoane carora le-am aplicat un interviu. Aceste persoane se aseamana prin faptul ca au aceeasi speciaizare, dar nu neaparat acelasi nivel, lucreaza cu aceeasi categorie de oameni, oferind aceleasi servicii, dar facand parte din organizatii diferite din Municipul Brasov. M-am gandit la acest esantion din cauza ca aceste persoane cunosc cel mai bine problema pe care eu o cercetez si ele sunt in masura sa-mi raspunda la intrebarile mele.

Iar in cercetarea cantitativa am folosit esantionarea de tip reprezentativa, nu stiam exact cate persoane vor face parte, de fapt era ceea ce cautam eu, doar stiam unde le gasesc ghidandu-ma doar dupa o caracteristica, si anume cele care au adoptat in anul 2008. Cel de al doilea esantion este cuprins din numarul familiilor care au depus cerere spre a adopta cat si celor carora s-a produs incuviintarea copilului spre adoptie

V.Metode si tehnici folosite in cercetare

Incercand sa dau o definitie a termenului "metoda" din gama variata de definitii date de specialistii in stiintele sociale voi spune ca prin metoda se intelege calea folosita intr-o cercetare a unui fenomen, a unei probleme sociale, "sistemul de reguli si principii de cunoastere si transformare a realitatii obiective" (Chelcea S., 2004, p.60).

Termenul de "tehnica" desemneaza ansamblul de reguli, de operatii in abordarea fenomenului ce se are in vedere a fi studiat. Subsumat tehnicii este procedeul care reprezinta "maniera de actiune" si de utilizare a "instrumentelor de investigare". Un exemplu de metoda ar fi ancheta, tehnica folosita este chestionarul, procedeul, metoda de aplicare este de autoadministrare, in sensul ca operatorul nu influenteaza raspunsurile, ci anchetatul este cel care raspunde singur si este lasat sa-si stabileasca termenul de predare a chestionarului completat, iar lista de intrebari, chestionarul este instrumentul de investigare.

Pe parcursul dezvoltarii metodologiei in stiintele socioumane s-au produs diferentieri de stil in ceea ce consta o cercetare astfel incat sa apara doua tipuri de cercetari: calitativa si cantitativa. Astfel ca in cercetarea calitativa avem un numar redus de subiecti, iar fenomenul este cercetat in profunzimea lui, urmarind sa se identifice cauzele si consecintele acestuia, datele culese fiind exprimate in opinii si recomandari, pe cand in cercetarea cantitativa avem mult mai multi subiecti si se cauta in ce mod se manifesta acel fenomen, datele fiind exprimate numeric si/sau in procentaje.

Norman K. Denzin si Yvonna S. Lincoln (1994) (apud Chelcea S., 2004, p.72) considera ca "cercetarea calitativa este concentrarea mai multor metode, implicand o abordare interpretativa si naturalista a subiectului studiat" [] care sa "descrie momente obisnuite si deosebite din viata indivizilor, precum si semnificatiile lor pentru acestia".

Dupa Howard S. Becker (1993) (apud Chelcea S., 2004, p.77), cercetarea calitativa se diferentiaza de cea cantitativa prin cinci caracteristici:

Raportarea la pozitivism;

Acceptarea punctelor de vedere postmoderne;

Surprinderea punctului de vedere al individului;

Investigarea constrangerilor vietii cotidiene;

Asigurarea descrierilor ample.

"La randul sau, Petru Ilut (1997) ia in considerare douasprezece diferente majore in abordarea cantitativa si cea calitativa" (apud Chelcea S., 2004, p.79). Aceste dimensiuni constau in: orientarea generala epistemologica, nivelul si natura realitatii vizate, relevanta punctului de vedere in explicarea si intelegerea realitatii, relatia dintre cercetaror si subiect, relatia dintre teorie (concepte, ipoteze) si cercetarea empirica, selectia unitatilor de cercetat efectiv din populatia tinta, timpul afectat culegerii datelor, metodele folosite, natura datelor obtinute, stilul textului din raportul cercetarii si predominanta disciplinelor socioumane; iar indicatorii pentru fiecare tip de cercetare sunt intr-o oarecare masura in sens opus.

In ceea ce priveste folosirea acestor doua tipuri de cercetari in cadrul acelueasi studiu sunt pareri diferite. Si anume Florentina Scarneci (2007, p. 24) este de parere ca "ele sunt mai mult decat distincte, ele sunt incompatibile. Chiar daca scopul comun este producerea de cunoastere, ele isi propun cunoasteri diferite, in obtinerea lor se folosesc de mijloace diferite si raspund unor criterii de aveluare diferite. Principiile metologice dupa care se ghideaza sunt diferite, iar o combinare a celor doua metologii poate fi considerata, in acest context, imposibila." Iar ceea ce considera Septimiu Chelcea, in acest sens, este ca "nu e numai posibila, dar si benefica utilizarea combinata a paradigmelor cantitativa si calitativa." Acestea doua, sustine autorul ca fiind complementare, una avand o predominanta mai mare decat cealalta, care vine in completare.

Astfel ca in lucrarea de fata am folosit o combinare a celor doua tipuri de cercetari, predominand cea calitativa. Folosind structura precizata de Septimiu Chelcea, am ales ca metoda de cercetare ancheta sociologica in ambele tipuri de cercetari, si anume, in cea calitativa ca tehnica este interviul, iar in cea cantitativa, studiul documentelor.

Definind concret termenul de interviu, spunem despre acesta ca "este o conversatie fata in fata, in care o persoana obtine informatii de la alta persoana". (Denzin, 1970, apud Chelcea, 2004, p. 293). Interviul in stiintele socio-umane, spre deosebire de intrevedere, se desfasoara cu scopul de a obtine informatii in vederea anchetarii unui caz sau a unui fenomen. Informatiile sunt directionate dintr-un singur sens, intervievatorul finnd conducatorul discutiei, dar a nu se face confuzia cu interogatoriul, unde cel interogat este obligat sa raspunda si constrans din exterior. Interviul da posibilitatea de exprimare a propriilor opinii in maniera aleasa de intervievat si tinand cont de disponibilitatea lui. Este foarte aproape, de altfel, de ceea ce inseamna chestionar, doar ca acesta din urma vine si cu variante de raspuns, acopera o arie mai larga din populatie si ancheteaza fenomenul per ansamblu, nu atat de specific precum cere interviul.

In cadrul interviului, am folosit ca instrumente ghidul de interviu structurat si un reportofon in vederea inregistrarii audio a discutiilor pentru a transcrie informatiile corect. Am ales interviul de tip structurat prin faptul ca aveam formulate, in prealabil, obiectivele, aveam in vedere ceea ce vreau sa aflu.

In completarea acestei cercetari, am aplicat si studiul documentelor sociale. Documentele pe care le-am folosit sunt dosarele familiilor carora s-a finalizat adoptia in cursul anului 2008 si statistica privind numarul de adoptii intre anii 2005-2008. Dupa natura, forma si autenticitatea lor, pot spune ca se incadreaza in cele scrise, publice si oficiale. Cele care le-am folosit pentru identificarea profilului familiilor sunt de natura necifrice, iar cele pentru statistica in decurs de 4 ani sunt cifrice.

VI.Raportul cercetarii

A)   Cercetarea calitativa

Analiza interviului. Prezentarea vizuala a datelor

Obiectivul 1: identificarea factorilor care influenteaza procesul de adoptie

Obiectivul 2: identificarea profilului familiilor adoptatoare

Obiectivul 3: identificarea riscurilor care pot aparea in perioada post-adoptie

Obiectivul 4: identificarea unor solutii si recomandari privind eficientizarea procedurii de adoptie

Teoria intemeiata

B)    Cercetarea cantitativa

Familii adoptatoare 8+8

Varsta

Mediu de rezidenta

Statut marital

Nivel de educatie

Ocupatia

Preferinte privind copilul

Evolutia numarului de adoptii in Brasov: