Relatia dintre dezvoltare sociala si schimbare sociala. Acceptiuni si definitii.

Relatia dintre dezvoltare sociala si schimbare sociala. Acceptiuni si definitii.

Dezvoltarea sociala este in primul rand un tip de schimbare sociala. Acest ultim concept insa este unul neutru, putand avea un intreg spectru de conotatii pozitive sau negative. Schimbarea sociala poate fi definita in mod general ca "trecerea unui sistem social sau a unei componente a acestuia de la o stare la o alta stare diferita calitativ si/ sau cantitativ" (L. Vlasceanu, 1993: 529). Care sunt acele elemente definitorii care particularizeaza dezvoltarea sociala de alte forme de schimbare sociala? Cel mai general element subliniaza faptul ca dezvoltarea sociala produce o serie de consecinte concretizate sub forma unor conditii (de viata/ sociale) mai bune. Pentru sociologii clasici schimbarea sociala era sinonima cu progresul, dezvoltarea si evolutia (Comte, Spencer, Darwin, Durkheim) insa ulterior, sub influenta functionalismului, schimbarea sociala a fost perceputa si ca fenomen de patologie sociala care poate aduce cu sine regresul sistemului sau cel putin a unor componente ale acestuia (Parsons, Merton). K. Marx a analizat stadiile dezvoltarii sociale prin prisma structurii modului de productie si a distins tipuri de formatiuni sociale carora le corespund forme distincte de proprietate, productie si structura de clasa. Lupta de clasa se afla la baza tuturor transformarilor sociale (L. Vlasceanu, 1993: 530), arata Marx, cu alte cuvinte omul este fauritorul propriei istorii transformand lumea in functie de nevoile sale. Weber a analizat schimbarea sociala dintr-un alt unghi decat Marx. El nu a fost de acord cu abordarea lui Marx, dar de o maniera diferita decat cea a lui Durkheim. In loc sa nege importanta factorilor materiali, precum Marx, sau sa nege notiunea de fapte sociale externe indivizilor, cum a facut Durkheim, Weber sustine ca mai degraba ar trebui sa luam in considerare ideile, in mod special semnificatiile pe care noi le dam unor lucruri si rolul pe care il joaca schimbarea ideilor in producerea schimbarii sociale.

Dincolo de toate aceste acceptiuni si controverse privind schimbarea sociala, dezvoltarea sociala este perceputa ca fiind o schimbare sociala pozitiva, directionata, semnificatia conceptului accentuand tranzitia de la o stare initiala, ce se doreste a fi transformata, la una finala, dorita.

Desi in multe situatii conceptul de dezvoltare este folosit intersanjabil cu cel de progres, putem sublinia o serie de diferente intre cele doua concepte. Asa cum arata C. Zamfir (2006) ideea de progres este reflectata in perceptia ca prezentul este mai bun decat trecutul si cu siguranta viitorul va fi mai bun decat prezentul. Societatea, impinsa de forte difuze interne, progreseaza in timp spre mai bine (C. Zamfir, 2006). Cu alte cuvinte avem de a face cu o evolutie pozitiva. Ideea de progres are insa la baza in special revolutia tehnologica inceputa in secolele XVI-XVII si vizeaza indeosebi progresul economic - cu alte cuvinte dezvoltarea economica. Aceasta nu este in mod necesar sinonima cu dezvoltarea sociala, fiind doar o conditie necesara insa nu si suficienta pentru a genera dezvoltare sociala. Inovatiile tehnice sunt asimilate in productie, genereaza progres economic si promit o viata tot mai buna insa nu in mod necesar pentru toti cetatenii. Bunastarea sociala si cea individuala generata prin intermediul progresului economic poate fi inalt inegala si poate afecta masiv procesele de dezvoltare sociala. In aceasta situatie statul joaca un rol cheie prin crearea unui sistem institutional de redistribuire a bunastarii si sustinerea unor programe de dezvoltare sociala cum ar fi cele privind accesul egal la educatie sau investitiile in sistemul de sanatate (acces universalist la servicii medicale primare) si sistemul de securitate sociala.

Progresul implica notiunea de directionalitate, in care stadiile/ etapele sunt distincte si nu se repeta, fiind un proces cumulativ. Progresul este evaluat pozitiv, implicand notiunea de imbunatatire ("betterment") si reprezinta diferenta intre a) trecut si prezent (progresul existent) si b) prezent si viitor (progresul potential realizabil). Dimensiunea esentiala si suplimentara pe care o adauga dezvoltarea sociala se refera la uniformitatea distributiei progresului in cadrul diferitelor segmente/ grupuri ale sistemului social si accesul egal la diferite oportunitati ca elemente fundamentale ale dezvoltarii social sustenabile.

Dezvoltarea, in ansamblul ei, se refera la combinarea fortelor economice si sociale: dezvoltarea sociala nu este posibila fara o sustinere economica solida, dar si investirea in "infrastructura" sociala (acces la educatie pentru intreaga populatie, sau acces la asistenta medicala etc.) genereaza pe termen mediu si lung crestere economica durabila.

Un aspect interesant, mai degraba de natura filozofica, este relevat de C. Zamfir (2006) care arata ca "exista si viziuni pesimiste asupra directiei regresive [de evolutie] a omenirii. Asemenea viziuni pesimiste sunt produse in societati aflate ele insele in procese de criza profunda. [.] Un exemplu este celebra divergenta a progresului civilizatiei, complementar cu regresul moral." Punctul acesta de vedere este puternic impartasit si de catre Biserica.

In literatura romana de specialitate, una dintre cele mai comprehensive definitii ale dezvoltarii sociale este data de C. Zamfir:

"Dezvoltarea sociala se refera la orientarea unei tari/ regiuni/ comunitati / institutii spre realizarea unei stari dezirabile, stabilita ca obiectiv, printr-un proces planificat in timp, realizat prin-un set de actiuni conjugate". (Zamfir, 2006: 11).

Din aceasta definitie, arata C. Zamfir, se desprind doua elemente cheie, complementare, care definesc d.s.:

"a) o stare-obiectiv de realizat de catre o comunitate (un actor social);

b) un set de actiuni desfasurate in timp pentru realizarea respectivului obiectiv: strategii, planuri, programe." (Zamfir, 2006: 11).

Componenta b) este fundamentala, deoarece exista situatii in care un obiectiv nu se afla in centrul unui proces de dezvoltare sociala. In plus, putem avea procese sociale spontane, care pot conduce la rezolvarea unor probleme, dar care nu sunt specifice dezvoltarii sociale ca "proces planificat, controlat de dezvoltare." (Zamfir, 2006: 11). Pana acum mai degraba "schimbarea sociala de pana in prezent era caracterizata mai mult de sintagma schimbare prin crize decat de dezvoltare sociala proiectata si planificata." (Zamfir, 2006: 12) (vezi si Proces planificat de schimbare).

In cadrul unui forum ONU (2002) se arata ca dezvoltare sociala este abordata din perspectiva: a) unui set de obiective, b) ca proces si c) o perspectiva asupra individului si societatii. Ca set de obiective, dezvoltarea sociala este asimilata cu progresul social si urmareste furnizarea unei bunastari adecvate fiecarui individ, in ansamblu aceasta ducand la o functionare armonioasa a societatii. Dezvoltarea sociala presupune cresterea bunastarii individuale si familiale inclusiv prin respectarea drepturilor omului, reducerea saraciei prin acces la oportunitati economice si la sistemul de protectie sociala (securitate sociala si servicii sociale). In plus, dezvoltare sociala face referire la incluziune sociala prin dezvoltarea relatiilor sociale, structurilor si institutiilor prin intermediul carora indivizii se agrega in retele sociale viabile. Atingerea acestor obiective se face cu suportul masiv al dezvoltarii economice. Ca proces, dezvoltarea sociala presupune existenta unui sistem institutional de redistributie a bunastarii, inteleasa intr-un context larg de acces la diferite resurse: oportunitati, venituri, bunuri si putere. O asemenea redistributie este necesara pentru a corecta cel putin inegalitatile naturale, dar si inegalitatile generate structural de catre sistemul social. Lipsa unor asemenea mecanisme institutionale de redistribuire (formate nu doar din actori guvernamentali ci si din actori privati si ai societatii civile), ca si ineficienta lor, pot sublinia un nivel redus de dezvoltare sociala. Ca si perspectiva asupra individului si societatii, dezvoltarea sociala ia in considerare demnitatea inerenta a fiintei umane, egalitatea dintre oameni, ca si preocuparea pentru "binele comun" ca valori si criterii de evaluare a unor actiuni si politici care afecteaza conditia umana si functionarea sociala. In acest context se afirma ca ar fi total inadecvat sa se faca distinctie intre perspectiva sociala si cea morala a dezvoltarii.

Din multe puncte de vedere, toate aceste obiective sunt strans corelate cu conceptul "Calitatea vietii" (vezi si ) care sta la baza conceptului de dezvoltare sociala. In acest sens o alta definitie a dezvoltarii sociale este propusa de catre David Simon care arata ca "Dezvoltarea constituie un proces divers, cu multe fatete, de schimbare predominant pozitiva in calitatea vietii indivizilor si societatilor atat in domeniul material cat si in cel non-material" (Simon, apud Morse, 2004).

In viziunea Bancii Mondiale[1] dezvoltarea sociala acopera o arie extrem de larga de obiective, mai larga decat cea acceptata de exemplu in "Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului" (care subliniaza cresterea bunastarii si calitatii vietii indivizilor). Dezvoltarea sociala vizeaza mai degraba schimbarile complexe majore la nivel social reflectate la nivelul normelor si institutiilor, schimbari ce pot determina o dezvoltare mult mai echitabila si incluziva pentru toti membrii societatii. Departamentul de dezvoltare sociala al Bancii Mondiale are patru mari divizii de analiza si interventie: a) Dezvoltare comunitara si capital social, b) Analiza sociala si politici sociale, c) Participare, angajare civica si responsabilitate, d) Prevenirea conflictelor si reconstructie. (vezi si Banca Mondiala )

Extinderea directiilor de analiza a dezvoltarii sociale a dus la o serie de abordari integratoare. Astfel, Amartya Sen arata in "Dezvoltarea ca libertate" (2004) ca o societate dezvoltata (inclusiv pe dimensiunea sociala) trebuie sa asigure: 1. garantarea libertatilor politice (exercitarea drepturilor civile, dreptul la libera critica si optiune politica); 2. facilitati economice - acces la piata muncii si utilizarea rationala a resurselor; 3. acces la oportunitati sociale distribuite uniform la nivelul intregii societati; 4. garantarea transparentei - actiuni individuale obscure ale celor cu putere pot fi in detrimentul contribuabililor si pot aduce mari prejudicii; 5. protectie sociala: se refera la sistemul de asistenta sociala ca ultima componenta de siguranta a unei societati.

Intr-o analiza asupra mecanismelor dezvoltarii sociale si a teoriilor explicative asupra acesteia G. Reyes (2001) face, oarecum involuntar, legatura dintre calitatea vietii si dezvoltare sociala, prin incarcatura pe care o acorda ultimului concept. G. Reyes (2001) defineste dezvoltarea drept "o conditie sociala in cadrul unui stat, in care nevoile reale ale populatiei sunt satisfacute prin utilizarea rationala si durabila a resurselor naturale si a diferitelor sisteme." In continuare el adauga ca "Aceasta utilizare a resurselor naturale este bazata pe o tehnologie ce respecta caracteristicile culturale ale populatiei respectivei tari. O asemenea definitie generala a dezvoltarii include precizarea ca grupurile sociale au acces la organizatii si servicii de baza cum ar fi educatie, locuire, sanatate si hrana, iar peste toate acestea, cultura si traditiile lor sunt respectate in contextul social specific al acelei tari" Reyes (2001:1).

Reyes adauga la aceasta definitie alte doua conotatii: una economica si una politica: "In termeni economici, definitia anterioara arata ca pentru populatia unei tari exista oportunitati de angajare pe piata muncii, de satisfacere cel putin a nevoilor de baza, si asigurarea unei rate pozitive a distributiei si redistributiei bunastarii si avutiei nationale. In sens politic, definitia subliniaza ca sistemele guvernamentale au legitimitate nu doar in termenii stipulati de lege, dar de asemenea in termenii furnizarii de beneficii sociale majoritatii populatiei".

Multitudinea definitiilor date dezvoltarii sociale, cu care opereaza diferite agentii, face putin probabila acceptarea unei definiti generale a dezvoltarii sociale. Una dintre aceste definitii (Midgley 1995, apud Voicu, 2002) arata ca dezvoltarea sociala reprezinta 'un proces de schimbare sociala planificata, destinata sa promoveze bunastarea populatiei ca intreg, printr-un proces de transformare economica si sociala complex'.[2] O distinctie majora, intalnita in majoritatea definirilor/ acceptiunilor moderne, face referire la faptul ca dezvoltarea se produce pe verticala si are conotatii calitative, in timp ce cresterea (growth) se produce pe orizontala si are doar conotatii cantitative.

Dezvoltarea sociala se realizeaza prin intermediul unor strategii (vezi si ) si programe de dezvoltare sociala (vezi si ) ce vizeaza atingerea unor obiective pe termen mediu si lung. Insa "orientarea spre dezvoltare sociala nu s-a manifestat in tarile plasate la varful evolutiei, in tarile cele mai dezvoltate, aflate intr-un proces neproblematic de perfectionare, sau in comunitatile prospere, ci in cele confruntate cu situatii de criza ale dezvoltarii." (C. Zamfir, 2006:12). Societatile din Occident s-au dezvoltat mai degraba ca urmare a unui proces relativ neplanificat de dezvoltare, centrat pe solutionarea problemelor curente la nivelul relatiei individ / stat in contextul unei economii de piata puternice. De asemenea a fost si un proces difuz de dezvoltare prin modernizare. "Initial, problematica dezvoltarii sociale a aparut in tarile caracterizate de un decalaj de dezvoltare", cum a fost si cazul Romaniei, iar "programele de dezvoltare au aparut din interior, liderii intelectuali si politici cautand sa formuleze strategii si sa organizeze actiuni colective pentru realizarea lor" (C. Zamfir, 2006:13). Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in cazul fostelor colonii din lumea a III-a, dezvoltarea sociala a fost generata prin intermediul ajutorului international (Banca Mondiala, IDA[3], IFC , IMF , diferite organisme ale UN - UNDP , FAO , ECLAC , ECA , ESCAP , ESCWA , ECE , IBRD etc.), in timp ce in cazul noilor tari comuniste a fost promovata "o transformare planificata a societatii capitaliste intr-o societate socialista" ce a constituit "experimentul de dezvoltare sociala proiectata si planificata de o amploare fara precedent" (C. Zamfir, 2006:13).

Crizele economice, esecul pietei si al unor programe de dezvoltare, au generat un nou proces/ mecanism de dezvoltare - dezvoltarea comunitara (vezi si ), ce s-a axat "pe modul cum pot fi sustinute comunitatile locale sa dezvolte procese de autoorganizare pentru a rezolva problemele lor si, in mod special, pentru a iesi din starea de <inapoiere>" (C. Zamfir, 2006:14). Alte mecanisme complementare de dezvoltare sociala au fost cele denumite "dezvoltare sectoriala" - dezvoltarea anumitor sectoare ale societatii - si "dezvoltarea sociala a organizatiilor" - necesara ca urmare a cresterii in complexitate a organizatiilor si a importantei dezvoltarii resurselor umane, urmate de lansarea conceptului de "dezvoltare strategica" (C. Zamfir, 2006:15).

Anii 60-70 au adus o extindere a conceptului de dezvoltarea sociala (care nu se putea realiza in absenta interventiei statului) prin intermediul statului bunastarii ce a cunoscut o dezvoltare fara precedent in intervalul 1945-1970. "Reforma statului" - atat in tarile capitaliste cat si in cele socialiste - a insemnat initial cresterea masiva a cheltuielilor sociale publice destinate protectiei sociale, cheltuielilor publice (producerea de bunuri publice si dezvoltare sociala) dar si alocari masive de fonduri pentru industria de aparare (in special SUA si URSS pe perioada razboiului rece). Odata cu criza statului bunastarii (acutizata de "sufocarea" economiei prin cheltuieli publice uriase dar si de criza petrolului din anii 70) s-a produs o retragere a statului din functia de protectie sociala si de redistribuire a bunastarii. Solutia neo-liberala de redresare ce a vizat "dezmembrarea" statului (cazuri arhetipale - SUA sub administratia Reagan 1981-1989 si Marea Britanie sub cabinetul Thatcher 1979-1990) si "eliberarea" economiei de sub jugul impozitelor nu a facut altceva decat sa acutizeze o serie de probleme sociale. Sub influenta unor noi teoreticieni care au promovat "a treia cale" (A. Giddens, 1998) se contureaza o noua strategie: "in locul <dezmembrarii statului> ca solutie a dezvoltarii s-a conturat <reforma statului>" si astfel "A devenit tot mai clar faptul ca dezvoltarea sociala nu poate fi realizata prin mecanismele economiei de piata si ale organizatiilor nonguvernamentale. Se poate spune ca ne aflam in fata unei noi orientari dominate de obiectivul <reformei statului>: cum sa faci sistemul public mai eficient, mai democrat si mai controlabil." C. Zamfir (2006:15)

Descentralizarea si initierea de programe ce aveau la baza dezvoltarea prin proiecte (Dan, 2006) de tipul Fondurilor de Dezvoltare Sociala (initiate si sustinute de Banca Mondiala, dar si de alti actori institutionali) au vizat cresterea autonomiei locale, rezolvarea unor probleme sociale prin utilizarea resurselor locale, dezvoltarea capitalului social (vezi si ) si empowerment (vezi si