Nasterea inchisorii Inaintea secolului XVIII

inchisorile luau forma unor gropi, mine sau pesteri in care erau inchisi cei care isi asteptau pedeapsa. Cea mai veche inchisoare de acest tip se pare ca a existat, potrivit lui Peters (1995), in Egiptul antic, inca din 2050 i.e.n.

inchisoarea nu era o pedeapsa in sine, ci, mai degraba, un moment de tranzitie spre modalitati de pedepsire descrise de Foucault (1975) ca suplicii.

Cele mai populare pedepse erau acelea care presupuneau un adevarat ritual de executare ce avea ca tinta corpul uman. In orase ca Londra, Sevilia sau Paris, procesiunea incepea cu o parada a condamnatului pe strazi si anuntarea faptelor. Un moment important era cel al adunarii in piata publica unde justitia se infaptuia in vazul tuturor si multimea prezenta primea o lectie de morala. Inchisoarea reprezenta, deci, o statie de asteptare a procesului sau a executiei, nicidecum pedeapsa propriu-zisa.

Tortura

Tronul

Victima era asezata cu capul in jos si cu picioarele blocate in blocul de lemn.

Aceasta forma de tortura era preferata de catre judecatorii care tineau de litera legii. Legislatia multor state permitea folosirea acestei torturi o singura data, in cursul interogatoriului.In ciuda acestei reguli, cei mai multi judecatori mai comandau si alte sesiuni, numindu-le continuarea primei sesiuni. In final, puteau spune ca au comandat o singura sesiune care a durat 10 zile,

Datorita faptului ca nu lasa urme pe corp, putea fi utilizata timp indelungat.

Masa de tortura

A fost cel mai folosit instrument de tortura din istorie

In linii mari, Masa de tortura era o masa cu sau fara picioare pe care condamnatii erau legati de maini si de picioare.

Din aceasta pozitie, condamnatul era intins la maxim, uneori pana muschii se rupeau.

Uneori, inainte ca muschii sa se rupa, tortionarii ii taiau si sectionau tesutul.

Inainte de a se rupe, trupul crestea cu cca. 30 cm.

Virgina din Nurenberg

A fost utilizata prima data in aceasta localitate

Semana cu o fata bavareza

In interiorul “sarcofagului” sunt dispusi mai multi tepi in asa fel incat sa nu se distruga niciun organ vital.

Era asigurata, astfel, o perioada lunga de agonie.

Un condamnat rezista cam 3 zile, dupa care deceda in mijlocul spasmelor.

Masca infamiei

Era confectionata manual, dupa fantezia mesterului,

Infractiunile usoare erau pedepsite prin aplicarea acestei masti si legarea infractorului de un stalp din piata publica.

Uneori, femeile care se imbracau prea strident erau pedepsite astfel.

Finalitatea

Finalul pedepsei putea apoi varia pe un continuum, de la simpla admonestare publica, biciuire sau rastignire a condamnatului pe un stalp pana la mutilarea ori uciderea graduala sau instantanee a nefericitului.

In Bucuresti

un loc preferat pentru executii era Targul Mosilor:

„pentru a avea un efect mai mare la public, executia era precedata de „datul prin targ”, cu hotararea de condamnare atarnata de gat, dezbracat pana la brau, cu mainile legate, tras de un arnaut, iar altul il lovea pe condamnat, de mai multe ori, pe spate, la fiecare raspantie de drumuri. Exista obiceiul ca acel dus la spanzuratoare sa strige cu voce tare „iertati-ma fratilor!”, iar cei cu care se intalnea ii raspundeau „sa fii iertat!”…” (Olteanu, 2002, pg.37).

Dupa sec. XVIII

S-a inregistrat un declin al pedepselor corporale administrate in public si o crestere a pedepselor care, asa cum observa Foucault (1997), muta accentul din sfera publica spre cea privata.

Tinta pedepsei nu mai constituia trupul, ci „gandirea, vointa si inclinatiile individului”.

In aceasta perioada, deportarea devine cea mai atragatoare pedeapsa in tarile vest-europene. Destinatiile obisnuite erau noile colonii, America si Australia, care aveau nevoie de forta de munca ieftina.

Se nasc si primele case de corectie pentru infractorii marunti, vagabonzi si prostituate care urmareau o reformare a infractorilor prin desfasurarea de munci utile.

Iluminismul

Iluminismul cu toti reprezentantii sai de seama a facut primii pasi de desprindere a pedepselor de corpul uman. Ideile sale umaniste au condus la o reforma radicala a sistemului de pedepse.

Cesare Beccaria (1764) a fost unul dintre cei care au insistat asupra inlocuirii pedepsei capitale, care are un efect deconstructiv, cu pedepse predictibile si proportionale cu gravitatea faptei.

In 1778, Jeremy Bentham propunea un sistem de inchisoare inedit – panopticum – care facilita supravegherea permanenta a detinutilor, dintr-un turn central, fara ca supraveghetorii sa poata fi vazuti de catre captivi.

In aceeasi perioada au fost inovate regulamente si reguli de executare a pedepsei cu inchisoarea. Regula tacerii si izolatorul de pedeapsa sunt cateva exemple de acest fel.

Panopticum

Alte influente

Miscarea drepturilor omului, ce a culminat cu adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului (ONU, 1948), a dus la o accentuare a drepturilor si libertatilor fundamentale. In acest context, amenintarea cu pierderea libertatii a inceput sa fie privita ca un factor important in prevenirea infractionalitatii.

Revolutia industriala a stimulat fara indoiala folosirea la munca a celor care se faceau vinovati de comiterea unor infractiuni. A aparut astfel conceptul de munca penala, iar Romania este bine familiarizata cu aplicatiile acestuia in locuri precum Canalul Dunare - Marea Neagra.

Anacronismul inchisorii

Intre timp, omenirea a calcat pe luna, reteaua de Internet a intrat in viata milioanelor de locuitori ai Pamantului, insa pedeapsa inchisoarii a ramas in principiu aceeasi, ceea ce l-a facut pe Foucault (1997) sa califice inchisorile drept „vestigii ale trecutului”.

Lundstrom (1992) citeaza pe un membru al personalului unei inchisori din Suedia care incapsuleaza foarte exact si sintetic anacronismul acestei institutii:

„ Cinci sute de ani in urma inchideam oamenii asa cum o facem si astazi. Progresul nu a inaintat atat de repede in penitenciare ca in alte domenii. Dar nici nu am investit in inchisori asa cum am investit in alte sectoare ” p.76

Nasterea inchisorilor in Romania

Dupa cucerirea romana, in Dacia Felix s-a aplicat dreptul roman si in ceea ce priveste sistemul pedepselor.

Principalele pedepse aplicate in acea vreme erau pedeapsa cu moartea si trimiterea la cariere de piatra sau in ocne ca „damnati ad metala” (Ciuceanu, 2001, p. 9).

Obiceiul pamantului

Pana in secolul XVIII nu s-a putut vorbi despre o legislatie a pedepselor in Principatele Romane, ci despre un obicei al pamantului.

Cei care greseau sau se razvrateau impotriva domniei erau fie executati, fie inchisi pe termen nelimitat in manastiri sau schituri. Astfel de manatiri „populare” ca loc de executare a „osandelor” erau schitul Cernica, Snagov, Pantelimon, Secu etc. (Ciuceanu, 2001).

Hotii de vite sau hotii marunti puteau fi judecati chiar de inalti ierarhi sau egumeni ai manastirilor.

Inainte de Unire

Sub influenta iluminismului exprimat in justitie de Cesare Beccaria, Jeremy Bentham si altii, domnitorii Principatelor Romane au introdus recluziunea ca santiune penala in sine. Printre cei care s-au aplecat asupra problemelor detentiei a fost si Mihail Sutu care cerea Departamentului Criminalionului sa fie informat in fiecare zi de sambata asupra starii celor inchisi. Acelasi domnitor a introdus in 1780 eliberarea conditionata a „condamnatilor care urmau sa fie chezasuiti de oameni liberi, raspunzatori insa de manifestarile celor eliberati” (ibidem, p. 10).

Regulamentul temnitelor, bazat pe Regulamentele Organice (1831, 1832), organizeaza pentru prima data locurile de detentie sub vornicul temnitelor, prevede tipurile de recompense si sanctiuni ce puteau fi aplicate detinutilor etc.

Dupa Unirea Principatelor

Dupa unirea Principatelor, regulementele celor doua Principate se unesc in Regulementul pentru organizarea serviciului stabilimentelor penitenciare si cele de binefacere din Romania.

Prin acest nou regulemant, se infiinteaza in fiecare inchisoare un corp pe paznici de temnita, se instituie munca ca fiind obligatorie pentru toti incarceratii si se organizeaza penitenciarele pe mai multe tipuri de inchisoare.

Ferdinand Dodun

In 1874 este chemat in Romania Ferdinand Dodun de Perrieres, reprezentantul Ministerului de Justitie din Franta, pentru a solutiona modern problema inchisorilor.

Sub indrumarea acestui expert, a fost elaborata si adoptata in acelasi an Legea asupra regimului inchisorilor, lege ce a rezistat pana in anul 1929.

Inchisorile au fost astfel impartite pe doua categorii: de preventie si de osanda, iar pedepsele aplicabile detinutilor au fost stabilite in detaliu.

Un merit deosebit al acestei legi a fost stabilirea regimului auburnian ca regim de executare a pedepsei. Pe scurt, regimul auburnian prevede un regim mixt de executare: pe timp de zi la comun, iar pe timp de noapte in izolare individuala.

Dupa acest model au fost contruite trei penitenciare: Craiova, Galati si Doftana.

Cel din urma, a fost construit dupa multe eforturi in 1895, cand Prim Ministru si Ministru de Interne era Lascar Catargi.

Initial, destinatia sa a fost de inchisoare de munca silnica si adapostea 250-300 de detinuti. Fiind construit pe sistem auburnian, penitenciarul avea forma unei potcoave si adapostea „inchisori celulare cu ateliere de lucru si celelalte dependinte, necesare serviciului economic al inchisoarei” (Cavaroc, 1932).

Penitenciarul Doftana