 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Alimentatie | Asistenta sociala | Frumusete | Medicina | Medicina veterinara | Retete |
Universitatea "Babes-Bolyai" Cluj-Napoca
Daca ar trebui sa gasim un raspuns la intrebarea: "Cine este interpretul pentru persoanele cu surdocecitate?" ar fi necesar sa analizam urmatoarea afirmatie:" Tu esti doar o persoana in lume, dar pentru persoana cu surdocecitate tu esti intrega lume" Deci, comunicarea totala este o provocare, atat pentru interpreti cat si pentru toti ceilalti care se implica in comunicarea cu persoane cu surdocecitate pentru ca scopul interactiunilor este conectarea la pulsul interpersonal prin oferirea accesului informational la diversele fatete ale mediului.
Lucrarea de fata doreste sa sublinieze faptul ca pentru o integrare eficienta, persoanele cu surdocecitate trebuie sa acceseze informatii si sa ofere interactiuni care sa fie decodate de catre cei din jur In acest sens rolul interpretului sau ghidului de comunicare specific persoanei cu surdocecitate este foarte important atat din considerente practice cat si etice. Ea va include anumite informatii cu privire la particularitatile comunicarii persoanelor cu surdocecitate congenitala sau dobandita, detalii referitoare la delimitarile conceptuale ale sistemelor de comunicare ale persoanelor cu surdocecitate, aspecte legate de competentele si rolul interpretilor pentru persoanele cu surdocecitate in functie de prevederile codului etic.
Comunicarea cu persoanele cu surdocecitate este o experienta unica. Sistemele de comunicare, ritmul, modalitatile specifice de accesare a informatiilor, stilul, viteza, adaptarile necesare si mijloacele auxiliare sunt diferite de la o persoana la alta. Folosirea sistemelor de comunicare adaptate tactil sau a celor care utilizeaza resturile de vedere ale persoanelor cu surdocecitate, trebuie alese adecvat pentru ca mesajul sa fie receptat sau transmis fara distorsiuni. Se poate mentiona ca rolul partenerului de comunicare este de a descoperi, apoi de a sustine si incuraja competentele persoanei cu surdocecitate, iar sistemele formale de comunicare se vor utiliza in functie de particularitatile psihoindividuale ale persoanei cu surdocecitate.
Un aspect central referitor integrarea persoanelor cu surdocecitate, congenitala sau dobandita, vizeaza comunicarea eficienta care se realizeaza prin abordarea comunicarii totale. Sistemele de comunicare pentru persoanele cu surdocecitate iau in considerare in special probleme de interactiune, dialog si dezvoltare a competentelor lingvistice. Comunicarea cu persoanele cu surdocecitate este o experienta unica. Sistemele de comunicare, ritmul, modalitatile specifice de accesare a informatiilor, stilul, viteza, adaptarile necesare si mijloacele auxiliare sunt diferite de la o persoana la alta. Daca se interpreteaza pentru o persoana cu surdocecitate este necesar sa se cunoasca toate informatiile legate de sistemul adecvat de comunicare si de detaliile legate de adaptarile mediului in care se va desfasura actiunea.
Rodbroe si Souriau (2001) subliniau faptul ca abilitatea de a comunica este mai mult decat capacitatea de a efectua semne. Comunicarea in cazul persoanelor cu surdocecitate se refera la intelegerea conceptelor atasate semnelor si la interactiunea dintre doua sau mai multe persoane care inteleg efectul semnelor asupra modificarilor comportamentale si contextuale. Un bun partener de conversatie stie nu numai cum sa foloseasca sistemul adecvat de comunicare, dar intelege si ce poate recepta partenerul in functie de toate detaliile contextului dat. Fara modalitati adecvate de comunicare, progresul persoanelor cu surdocecitate conform stadiilor de dezvoltare din punct de vedere cronologic si mental, nu se poate realiza la parametri optimi. Progresul minimal nu este obligatoriu o dovada a potentialului scazut, ci poate fi o dovada a lipsei mijloacelor adaptate de comunicare; lipsa mijloacelor specific adaptate pentru a percepe informatiile cu acuratete determina lipsa interactiunilor adecvate cu mediului. Trebuie sa intelegem ca fiecare actiune are scopul de a dezvolta sfera comunicarii, deci daca limitam experientele, interatiunile vor fi limitate determinand un nivel scazut al functionarii in mediu. Acest cerc vicios porneste si se sfarseste cu putine experiente interactionale, determina reactii minime asupra mediului si pana la urma limiteaza dezvoltarea potentialului persoanei. Un concept de baza in comunicarea in sfera surdocecitatii este: " Comunicarea careia i se ataseaza un grad semnificativ de inteles poate fi dezvoltata prin interactiuni cu substrat adanc de sens intr-un mediu reactional adecvat. Comunicarea este un proces co-creat, iar in episoadele de comuncare pentru obtinerea succesului contribuie ambii parteneri.". La copiii cu surdocecitate congenitala limbajul mimico-gestual joaca un rol central in accesul la functia simbolica a limbii. Limbajul mimico-gestual ocupa un loc important in procesul de comunicare in cazul copiilor cu surdocecitate congenitala sau dobandita.
El este constituit dintr-o inlantuire de gesturi care implica mainile, bratele si fata si este creat pentru a fi vazut; de aceea utilizarea in cazul surdocecitatii necesita adaptari spatiale sau tactile. Cand ne adresam unei persoane cu acuitate vizuala buna, dar cu camp vizual redus (de exemplu in cazul persoanelor care prezinta sindromul Usher) este necesara adaptarea distantei pentru ca toate gesturile din mesaj sa fie incluse in campul vizual. Una dintre cauzele izolarii sociale a acestor persoane este lipsa adaptarii anturajului la aceasta necesitate. Mai jos este prezentata o imagine reprezentand un semn din limbajul mimico-gestual adaptat tactil.
In limbajul gestual adaptat tactil nu se reda obiectul in totalitatea trasaturilor sale ci prin una sau doua trasaturi intuitive care au valoare de simbol.
Doresc sa subliniez faptul ca intelegerea acestui mod specific de exprimare persoanelor cu surdocecitate este un element cheie in integrarea acestora.
Este interesant sa comparam evolutia din domeniul interpretarii limbajului verbal cu cea din interpretarea limbajului mimico-gestual. Prima a devenit o adevarata profesie datorita presiunii din partea reprezentantilor unor natiuni. Ultima este in curs de a deveni o profesie in primul rand din nevoia de comunicare a persoanelor cu deficiente in scopul integrarii sociale si societale.
Abia dupa primul razboi mondial interpretarea in limbaj verbal a cunoscut o dezvoltare uimitoare si o recunoastere ca profesiune. Desigur, interpretarea a existat si inainte de aceasta perioada, dar cererea de munca de inalta calitate si pentru numere relativ mare de conferinte n-a existat.
In orice ocazie cand se intalnesc oameni care nu vorbesc cu totii aceeasi limba, ei vor rezolva problema comunicarii intr-unul din urmatoarele moduri. Ei pot incerca sa vorbeasca unii in limbajul celorlalti, intr-un mod imperfect. Acest proces este cunoscut de lingvisti ca insemnand crearea unui limbaj pidgin, care apare in intreaga lume unde limbajele intra in contact. O alternativa devine posibila daca o persoana din grup cunoaste ambele limbaje; acea persoana poate fi desemnata interpret. Gradul de cunoastere a ambelor limbaje si practicarea sarcinii de preluare instantanee a mesajelor dintr-un limbaj intr-altul poate varia foane mult. Interpretul poate improviza, pentru a fi inteles, sau poate prezenta un mesaj fluent si idiomatic, plin de expresii locale, ramanand in acelasi timp apropiat de sensul original. In conditii obisnuite, interpretul care realizeaza in mod adecvat cerintele rolului nu va fi notat, apreciat sau aplaudat. Numai cand se fac greseli, sunt observatii.
Conferinta de pace de la Paris (1919) a marcat momentul inceperii interpretariatului de conferinta. Primii practicieni au fost angajati civili cu experienta, ziaristi sau diplomati cu fluenta in patru sau mai multe limbi si cu o intelegere pasiva probabil pentru si mai multe limbi. Acestia au facut o interpretare consecutiva, nu simultana,care consta in activitatea alternativa a vorbitorului si a interpretului. Tehnica 'choppy' a fost rapid parasita in favoarea sistemului in care intreaga cuvantare era citita de vorbitorul original urmata de interpretarea facuta de interpret dupa un set de notite. Astazi se foloseste tehnica traducerii simultane prin microfon si casca, folosita pentru data in 1931 la Adunarea Ligii Natiunilor.
Dupa Herbert (1968) cei trei pasi importanti in interpretarea de conferinta sunt: intelegerea, conversia si prezentarea. El include in cadrul intelegerii capacitatea interpretului de a percepe mesajul original, cunoasterea profunda a limbajului folosit, cultura celui care vorbeste, pregatirea interpretului in diverse arii de educatie si cunoasterea particularitatilor subiectului. Conversia este procesul de decodificare a mesajului si de integrare a sensului in limbajul prezentat. Include detalii referitoare la procesari cognitive din sfera limbajului receptiv, capacitatea interpretului de a intelege, decodificand si recodificand concepte referitoare la metafore sau glume ale vorbitorlui. Prezentarea interpretului trebuie sa includa un bun control al organelor de articulatie, a gesturilor si accentelor si, in general o buna educatie ca vorbitor in public.
Mai multi autori, printre care si Louis Hébert (2006) au analizat fiecare act de comunicare ce are loc intre un emitator care transmite un mesaj catre un receptor. Intregul act de comunicare este asezat intr-un context (care asigura o anumita referinta pentru o interactiune) si presupune ca cei doi participanti acceseaza acelasi cod (un limbaj sau un sistem de comunicare), iar apoi se pot stabili contacte.
Fiecare din acesti factori, conform analizei lui Jakobson (1960) , determina o functie diferita, cu toate ca doar putine mesaje realizeaza numai o singura functie. Aceste functii sunt:
Emotive: miscarile si gesturile vorbitorului arata starea lui emotionala
Conative folosite mai mult in propozitii vocative sau imperative
Referentiale : orientate spre context
Fatice : orintate spre contactul intre emitator si receptor
Metalinguale : orientate spre cod, spre clarificarea comunicarii
Poetice : orientate spre mesajul insusi, incluzand toate aspectele folosirii limbajului care atrag atentia asupra mesajului
In adaptarea lui Cynthia Roy (2000) pentru interpretii de limbaj mimico-gestual, acestia trebuie:
1. sa primeasca mesajul auditiv sau vizual
2. sa fie fluent cele doua limbaje
3. sa fie familiarizat cu problema si sa faca apel la cunostintele anterioare
4. sa inteleaga mesajul (sursa)
5. sa analizeze mesajul in profunzime
6. sa identifice inter-relatiile din cadrul mesajului
7. sa recunoasca alte elemente utile cum ar fi: gesturi. expresii faciale, stilul de
prezentare, schimbari in volum, intensitate si in limbajul trupului etc.
8. sa lase deoparte unele cuvinte, dar in acelasi timp sa nu piarda sensul ideii
9. sa retina gandurile neverbale printr-un proces de vizualizare
10. sa caute sinonime
11. sa recreeze mesajul in limbajul-tinta
12. sa produca mesaje coerente orale / gestual motrice
Este de dorit ca traducerea sa fie echivalenta cu mesajul original in cat mai multe dimensiuni posibile.
Dificultatile in procesul de interpretare sau traducere in cazul persoanelor cu surdocecitate sunt mentionate in urmatorul paragraf.
Metaforele dintr-un limbaj nu pot fi transpuse in altul, interpretul trebuind sa caute expresii echivalente in loc sa ramana cramponat intr-o anumita imagine.
In cazul interpretarii din limbaj mimico-gestual in limbaj oral se pierd informatii legate de expresivitatea faciala, care nu poate fi redata identica in cuvinte. Cand se interpreteaza din limbaj mimico-gestual in sisteme tactile se pierd informatiile legate de expresia faciala si de anumite semne cu conotatii vizuale puternice sau cu mare amploare in spatiu.
Tipuri specifice de interpretare
Interpretarea in cazul persoanelor cu surdocecitate se refera la procesul de schimbarea mesajelor dintr-o limba intr-o alta limba, imediat. Limbajele pot fi verbale sau gestuale, dar caracteristica definitorie este transmiterea directa si imediata. In continuare prezint diferitele tipuri de interpretare care pot fi intalnite in procesul de interpretariat pentru persoanele cu surdocecitate, cu scopul de acces la informatii si interactiuni, dar avand ca scop final integrarea.
Interpretarea simultana descrie cazul in care interpretarea este efectuata aproape instantaneu dupa mesajul original. Desigur, interpretarea simultana reala in limbaj mimico-gestual, se decaleaza temporal pentru ca interpretul are nevoie sa auda mesajul, sa-l inteleaga si sa-l transpuna in limbaj mimico-gestual. Decalajul este minim, insa exista. Este de asteptat ca interpretarea simultana sa fie integrala si fiecare idee sa fie interpretata in forma completa, comform susei originale.
Interpretarea consecutiva presupune capacitatea interpretului de a repeta mesajul in limba tinta, dupa prezentarea vorbitorului original. Interpretul poate reproduce o propozitie, sectiuni de fraza sau intreaga cuvantare. De exemplu, la tribunal se foloseste acest tip din cauza ca se adreseaza intrebari la care se raspunde consecutiv.
Interpretarea spontana este de tip interviu. Nu se realizeaza cu asteptare si pregatire prealabila. Totusi, pot aparea multe surprize, asa ca interpretul trebuie sa fie foarte atent.
Interpretarea fixa este similara cu o traducere in scris. De pilda, un bun interpret va invata o interpretare standard pentru textele bine cunoscute si des utilizate cum ar fi 'Tatal Nostru' sau 'Imnul de Stat'. Functia acestor texte nu este nici comunicativa nici instrumentala . 'Tatal Nostru' are functii simbolice, religioase si estetice.
Volumul de pregatire pentru interpretare difera in functie de cerintele fiecarei sarcini. Interpretul trebuie sa se familiarizeze cu materialul inainte de inceperea actiunii. Pregatirea poate fi scurta sau extensiva.De exemplu, la o ceremonie de decernare a unor premii, interpretului i se vor da copiile cuvantarilor pregatite, pentru a se familiariza cu continutul mesajelor si cu numele participantilor. Interpretul trebuie sa fie intotdeauna punctual si sa verifice din timp daca intervin schimbari in program. Pregatirea extensiva va ajuta interpretul care va fi implicat in interpretariat de conferinte in care se vor folosi materiale si concepte tehnice. El va trebui sa cunosca dinainte programul, sa se familiarizeze cu materialele care vor fi prezentate si cu vocabularul tehnic aferent. Totusi el nu poate sa pregateasca toate detaliile legate de stilul de prezentare a vorbitorului, accentul sau folosirea auxiliarelor vizuale demonstrative. Este nevoie de pregatire sistematica in cazul interpretarii pieselor de teatru sau a unor secvente video. Se va lucra in echipa, vizionand de mai multe ori materialele si respectandu-se particularitatile.
Interpretarea de relatie se desfasoara in contexte in care interpretul insoteste persoana cu srdocecitate in diferite evenimente ca: excursii, sedinte sau activitati sociale.
Interpretarea relay se realizeaza cand un interpret depinde de un alt interpret pentru a-si indeplini sarcina. De exemplu, cand un interpret traduce din limba rusa in limba engleza, iar al doilea din engleza in limbaj mimico-gestual pentru a se putea realiza interpretarea din rusa in limbaj mimico-gestual. In mod similar, un interpret din limbaj mimico-gestual poate face o interpretare tactila pentru o persoana cu surdocecitate care foloseste sisteme adaptate tactil de receptare a informatiilor.
Interpretarea pentru persoane cu surdocecitate este un proces complex care cuprinde elemente legate de:
Interpretii persoanelor cu surdocecitate necesita inteligenta, personalitate si motivatie, dar si priceperi lingvistice si motorii. Profesiunea ramane deschisa pentru cei care o gasesc atractiva. Oricum, interpretarea eficienta presupune ca interpretul sa restructureze informatia in functie de client. Lipsa de eficienta este legata de trei factori: incapacitatea interpretului de a analiza mesajul primit cu suticienta profunzime, alegerea inadecvata a limbajului-tinta dat si a lipsei de competenta in gramatica si lexicul limbajului-tinta.
Intreg procesul interpretarii trebuie sa se desfasoare conform codul etic SASLI (1994) care contine urmatoarele principii:
l Confidentialitatea
l Precizia transmiterii informatiilor
l Impartialitatea
l Discretia
l Recompensarea serviciului prestat
l Profesionalismul
l Educatia permanenta
l Aprecierea prin testare
In cazul persoanelor cu surdocecitate se apeleaza cu rol de interpret la ghidul de comunicare, care pe langa tehnicile de comunicare specifice trebuie sa cunoasca foarte bine tehnicile de ghidaj in orientare si mobilitate. Dar scopul final al acestui proces se materializeaza cand persoana este integrata la nivel micro si macro, fapt care da valoare si semnificatie vietii.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
