Politici sociale in sec. XX

Politici sociale in sec. XX

Sfarsitul primului razboi mondial aducea cu sine, o data cu pacea intre statele implicate, si un nou concept de pace sociala. Aceasta putea fi obtinuta doar printr-un sistem legislativ bazat pe principiul justitiei sociale, pe ideea ca populatia defavorizata are anumite drepturi si ca asistenta sociala nu este o problema de bunavointa politica, ci una de necesitate sociala. In economia liberala a inceputului de secol XX, s-a redefinit rolul statului in raport cu munca si capitalul: ,,Confruntarii directe dintre capital si munca, violentei imediate care decurgea din aceasta, li s-a putut substitui necesitatea de a contabiliza economicul si socialul, dar transferand aceasta necesitate statului, facandu-l pe acesta responsabil de devenirea societatii" . O data cu aceasta fundamentala schimbare de optica in analiza problemelor societatii industriale, ia nastere asistenta sociala ca domeniu distinct de activitate.

Primul razboi mondial (1914-1918) demonstrase ca marile probleme sociale existente in timp de pace, precum si cele generate de situatiile de conflict militar nu se pot rezolva doar pe baza prestatiilor Bisericii si prin intermediul asigurarilor sociale, ale caror capacitati de compensare erau destul de restranse. Dupa o scurta perioada de relansare economica si de castigare a unor drepturi politice de catre cetateni, in America si in toate tarile europene criza economica a anilor 1929-1933 va afecta din nou conditiile de viata ale paturilor sarace ale societatii. Marea criza economica readucea in actualitate problema interventiei statului in mecanismele economiei liberale; fara a se amesteca in disputele ideologice sau in lupta dintre sindicat si patronat, statul avea datoria de a regla jocul cererii si ofertei, ,,influentand consumul prin sistemul de impozite, prin fixarea ratei dobanzii si prin sporirea cheltuielilor de stat, mai ales in domenii neproductive" , cum ar fi lucrarile publice si asistenta sociala. Anii '30 vor inregistra o reformare a doctrinei liberale clasice a laissez-faire-ului (care limita interventia statului doar la garantarea libertatii de actiune a intreprinzatorului, la apararea legalitatii si ordinii publice); noul curent din gandirea si practica politica va purta numele de neoliberalism. Sustinut in Europa de catre John Maynard Keynes, iar in America de politica ,,New Deal" a presedintelui Roosevelt, neoliberalismul va constitui fundamentul teoretic al statului bunastarii generale (Welfare State).

Evoluand in domeniul prestatiilor sociale de la conditia de spectator (in perioada liberalismului clasic) la aceea de tutore (garant al sistemelor de asigurare si protectie sociala minimala pentru mentinerea echilibrului social - de la sfarsitul secolului al XIX-lea si pana dupa al doilea razboi mondial), statul se va transforma, incepand cu anii '50, in ,,furnizorul general de resurse si de securitate materiala" . Preluand experienta concentrarii de resurse si a redistribuirii dobandita inaintea si in timpul razboiului, neputand elimina drepturile pe care clasele mijlocii si sarace le obtinusera pana atunci si dorind sa se puna la adapost de pericolul comunist, statele occidentale vor institutionaliza bunastarea generala. ,,Nascut la confluenta luptelor si concesiilor, a calculelor si ambitiilor nobile, Welfare State s-a inradacinat in reprezentarile oamenilor printr-o prezenta recunoscuta din leagan pana la mormant" .

In paralel cu evolutia sistemelor asistentiale occidentale catre ,,statul-providenta", in tarile blocului comunist se edifica un stat ,,providential" bazat pe economia centralizata si pe proprietatea socialista. Statul bunastarii din tarile socialiste avea urmatoarele caracteristici:

- principala sursa de venit pentru toti membrii societatii o constituia salariul; veniturile provenite din activitati proprii sau pe baza proprietatii erau nesemnificative;

- uniformizarea economica a cetatenilor era daa de raportul dintre salariul minim si cel maxim (aproximativ 1 la 6);

- inexistenta somajului (mai exact, existenta ,,somajului mascat") facea inutila instituirea ajutorului de somaj;

- generalizarea sistemului de pensii si alocatii;

- educatie si ingrijire medicala gratuita pentru intreaga populatie.

,,Ca rezultat al acestui mod quasi-universal de protectie sociala si de realizare pe diferite cai a unei egalitati sociale, nevoia de asistenta sociala fondata pe testarea mijloacelor individuale era foarte redusa (). A existat mereu o preferinta ridicata pentru sporirea partii bunastarii colective obtinute prin cheltuieli sociale, iar nu individuale" .

Daca bunastarea in statul socialist se asociaza cu o puternica tendinta de uniformizare economica a cetatenilor, ,,statul-providenta" fondat pe economia de piata nu are ca scop egalizarea veniturilor, ci asigurarea resurselor pentru categoriile defavorizate si cresterea permanenta a nivelului prestatiilor sociale generale. Sursa principala a veniturilor indivizilor o reprezinta salariile, dar si profitul si proprietatea. Din veniturile ,,primare", statul colecteaza prin impozitare fondurile necesare activitatilor sale sociale. Aceste activitati se impart in doua mari categorii:

a) gestionarea bunurilor indivizibile si a serviciilor generale: aceasta categorie de activitati cuprinde bunurile si serviciile de care beneficiaza intreaga populatie (indiferent de situatia materiala pe care si-o realizeaza prin eforturi proprii), in mod indirect (spre exemplu, protectia mediului inconjurator, investitiile de utilitate publica din transporturi si comunicatii, protejarea patrimoniului cultural) sau nemijlocit (serviciile de sanatate, invatamantul gratuit, produsele si serviciile subventionate de catre stat);

b) transferurile sociale, adica redistribuirea unor resurse din venitul national in folosul paturilor sociale defavorizate; in categoria transferurilor sunt incluse:

- asigurarile sociale, care ofera resurse persoanelor ce nu pot obtine venituri prin activitatea proprie (pensiile de batranete, de boala si de urmas, ajutorul de somaj);

- sprijinul economic acordat categoriilor de persoane cu nevoi speciale (familiile cu multi copii, persoanele cu mobilitate scazuta sau cele cu deficiente psihice etc.);

- asistenta sociala fondata pe testarea mijloacelor financiare individuale, asigurand protectia persoanelor care nu-si pot satisface trebuintele cu ajutorul resurselor proprii si al serviciilor sociale din celelalte categorii.

Dezvoltarea acestei retele de servicii generale si centrate pe categorii de persoane sau pe indivizi a determinat sporirea fara precedent a cheltuielilor cu destinatie sociala in ansamblul cheltuielilor publice, ajungand in anii '90 la aproximativ 25-30% din produsul intern brut al tarilor din OCDE. In conditiile crizei economice declansate la inceputul anilor '70, edificiul statului bunastarii generale s-a vazut amenintat de presiunea crescanda asupra unui buget public din ce in ce mai fragil. Astfel a aparut necesitatea unei schimbari de strategie in ceea ce priveste finantarea si orientarea actiunilor sociale ale statului. ,,Privatizarea statului bunastarii" s-a concretizat in concesionarea unor servicii publice catre firmele private, incurajarea sistemului asigurarilor private, trecerea de la politica cresterii numarului locuintelor sociale la aceea a stimularii proprietatii imobiliare, responsabilizarea comunitatilor locale in domeniul protectiei sociale etc. Concomitent a luat nastere un nou curent de gandire sociala (in special in Statele Unite ale Americii), care pune accent pe autoajutorare, pe scoaterea individului de sub tutela uneori sufocanta a institutiilor statului. In prezent, asa cum arata John Naisbitt , macroeconomia si marile programe sociale specifice statului bunastarii din deceniile 6-7 cedeaza in fata microeconomiei societatii informationale, bazata pe autoajutorare.

Societatea contemporana presupune o reevaluare a strategiilor asistentiale, a rolului asistentului social si a statutului sau in cadrul comunitatilor. Diversificarea si specializarea serviciilor sociale necesita multiplicarea resurselor materiale si umane implicate in procesele asistentiale. Din aceste motive statul bunastarii trebuie sa transforme comunitatile si indivizii in parteneri in ,,afacerea asistentiala", eliminand sindromul dependentei si presiunea asupra bugetului public, intrucat experienta a demonstrat ca nu intotdeauna cresterea cheltuielilor sociale conduce la o crestere a calitatii serviciilor din domeniu. Se pune problema, asadar, ca in raporturile dintre stat si societate ,,sa se treaca de la o logica de asistenta si de substituire la o logica de responsabilizare, de paritate si chiar de egalitate" .

Pentru a descrie multiplele activitati destinate imbunatatirii situatiilor categoriilor defavorizate si atenuarii inegalitatilor, teoreticienii si factorii de decizie politica utilizeaza diferite sintagme ca: protectie sociala, asistenta sociala, asigurari sociale. Acestea trimit la realitati distincte, la sisteme autonome de gestionare a ,,bunastarii". De asemenea, putem identifica o diferenta de grad intre protectie, asigurari si asistenta, in sensul ca prima le inglobeaza in sfera sa pe celelalte.

Protectia sociala desemneaza ansamblul institutiilor, structurilor si retelelor de servicii, al actiunilor destinate crearii unor conditii normale de viata pentru toti membrii unei societati, si mai ales pentru cei cu resurse si capacitati reduse de autorealizare. In sfera activitatilor de protectie sociala sunt incluse atat prestatiile institutiilor statului cat si cele ale organizatiilor societatii civile si ale Bisericii. In mod concret, protectia sociala cuprinde: asigurarea veniturilor pentru categoriile de persoane care nu pot dobandi resurse prin munca proprie (batranii, somerii, indivizii afectati de maladii cronice severe, persoanele cu deficiente); protejarea populatiei fata de efectele crizelor economice; protectia in caz de calamitate naturala sau conflict armat; asigurarea ordinii publice si protectia fata de criminalitate; apararea drepturilor civile; protejarea fata de orice factor de risc. Obiectivele protectiei sociale sunt realizate in principal de doua sisteme distincte: al asigurarilor si al asistentei sociale.

Asigurarile sociale au aparut inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, avand ca scop sustinerea financiara a persoanelor ce nu realizeaza venituri dintr-o activitate proprie, din cauza pierderii locului de munca ori din cauza pierderii temporare sau definitive a capacitatii de munca. Astfel, prin diferite legi au fost reglementate asigurarile de boala si de somaj, pensiile, asigurarile in caz de accidente etc. Sistemul asigurarilor are la baza contributia financiara a indivizilor si redistribuirea fondurilor astfel obtinute in folosul celor care se afla in situatii problematice. Asadar, cotizantii primesc, atunci cand au nevoie, ajutoare proportionale cu contributia lor si cu dimensiunile trebuintei. ,,In organizarea asigurarilor sociale se reuneste spiritul uman ce prevede cu solidaritatea inter si intragenerationala si cu garantia statului" .

Asigurarile sociale difera de cele private, desi opereaza in aceeasi sfera problematica. Diferenta este data de faptul ca, in cazul asigurarii private, cotizantul primeste o despagubire pentru daunele suferite, in timp ce asigurarea sociala ofera compensatii beneficiarului pentru pierderile de venit. Daca in contractele de asigurari private cotizatiile si despagubirile se stabilesc in functie de probabilitatea de risc, in asigurarile sociale calculele de tip actuarial se fac doar pentru sistem in ansamblu, si nu pentru situatii individuale. In fine, daca finantarea asigurarilor private se realizeaza doar din cotizatiile clientilor, asigurarile sociale sunt finantate prin contributia salariatilor, patronatului si a statului. Logica asigurarilor sta la baza securitatii sociale.

In calitatea sa de ,,sistem subsidiar al protectiei sociale" asistenta sociala functioneaza functioneaza dupa un alt principiu decat asigurarile: bazandu-se doar pe fonduri provenite din bugetul statului sau din donatii ale voluntarilor si a institutiilor internationale, asistenta nu presupune nici o contributie financiara anterioara a persoanei asistate. Ajutorarea persoanelor aflate in situatii problematice are la baza principiul solidaritatii si presupune evaluarea trebuintelor asistatului.

Ca domeniu distinct de activitate, asistenta sociala este definita drept ,,un ansamblu de institutii, programe, masuri, activitati profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor si comunitatilor cu probleme speciale, aflate temporar in dificultate, care () nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace si eforturi proprii un mod normal, decent de viata". Potrivit definitiei agreate de catre NASW (National Association of Social Workers), scopul fundamental al profesiei de asistent social este acela de restaurare a capacitatii de functionare sociala normala a indivizilor, grupurilor si comunitatilor, in acest sens fiind necesara crearea conditiilor societale necesare functionarii ,,normale" (adica in acord cu standardele unei societati date). Practica asistentei sociale consta in aplicarea si utilizarea unor valori, principii si metode specifice pentru atingerea urmatoarelor scopuri: sprijinirea oamenilor in obtinerea de resurse si servicii; consilierea si sprijinirea psihologica a indivizilor si microgrupurilor; implementarea sau imbunatatirea unor servicii de sanatate la nivel comunitar; participarea la elaborarea si promovarea legislatiei sociale

Alti autori definesc asistenta sociala (sau serviciul social) ca ,,o institutie care, inserata in ansamblul organizarii sociale, are ca functie asigurarea, prin canalul organismelor publice sau private, a unui ajutor social membrilor comunitatii si satisfacerea in acest mod a multiplelor trebuintelor ale omului (). Serviciul social cauta sa insereze individul, familia, grupurile si colectivitatile in mediul social de ansamblu. Prin intermediul unei actiuni terapeutice sau preventive, el raspunde nevoilor pe care se bazeaza insertia sociala, servindu-se de <<social>> ca de un punct de sprijin. Altfel spus, el pune in joc si dezvolta energiile personale ale asistatilor si ale asistentilor sociali, relatiile interprofesionale si resursele societatii" .

Activitatea asistentiala are doua dimensiuni principale: a) dimensiunea economica vizeaza alocarea unor resurse materiale si financiare persoanelor care, pentru o perioada limitata de timp, nu pot duce o viata autosuficienta; respectivele persoane nu au, in acest caz, venituri suficiente rezultate din activitatile proprii sau din prestatiile sistemului de asigurari sociale (spre exemplu, saracii, copiii orfani sau abandonati, deficientii, batranii fara sustinere familiara si fara pensii, persoanele afectate de calamitati naturale si care nu sunt protejate prin contracte private de asigurari);

b) dimensiunea propriu-zis sociala si psihosociala vizeaza procesele de integrare si reintegrare sociala in sens larg (in plan familiar, profesional, cultural, normativ, in asistenta dependentilor de droguri si alcool, in resocializarea delicventilor, rezolvarea problemelor de cuplu, protectia persoanelor victime ale abuzului fizic, sexual si psihic, rezolvarea conflictelor intra- si intergrupale etc.).

Prestatiile din domeniul economic si cel psihosocial presupun angajarea eforturilor umane si materiale ale institutiilor de stat, ale organizatiilor nonguvernamentale si ale voluntarilor.

Sistemul institutiilor asistentiale de stat difera de la o tara la alta, el dezvoltandu-se in functie de resursele bugetare ale statelor, de specificul problemelor sociale pe care incearca sa le solutioneze, de traditiile asistentiale si organizationale, precum si de ideologia dominanta. Acest sistem evolueaza permanent, adaptandu-se dinamicii problemelor sociale.

Organizatiile umanitare nonguvernamentale, cu o traditie indelungata in tarile dezvoltate, se bazeaza pe finantarea din partea unor firme, persoane particulare sau din partea organismelor internationale. Pe langa activitatea desfasurata de personalul salarizat, aceste organizatii (cum ar fi, spre exemplu, Asociatia Nevazatorilor, Asociatia Surzilor, Casele de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor, Organizatia ,,Pentru copiii nostri" etc.) se sprijina pe actiunea voluntarilor. Voluntarii (proveniti din randul studentilor - in special al celor de la facultatile de profil sociouman si medical -, al cadrelor medicale, al cadrelor didactice si al altor categorii profesionale) sunt persoane care desfasoara gratuit diverse activitati de tip asistential, in cadrul caminelor de copii, al centrelor de primire minori, in domeniul asistentelor persoanelor de varsta a treia in sistem rezidential, in domeniul asistentei medicale pentru saraci etc. Activitatea voluntarilor se desfasoara sub indrumarea si supravegherea organizatiilor nonguvernamentale si a unor institutii de stat, care se preocupa de pregatirea lor teoretica si de formarea deprinderilor specifice actiunii asistentiale.

Serviciile de asistenta sociala functioneaza, asadar, pe baza unui principiu diferit de acela al asigurarilor sociale (si cu atat mai diferit de principiul asigurarilor private). In cadrul sistemului de protectie sociala, asistenta (sau ajutorul social) ofera o protectie minimala indivizilor aflati intr-o situatie problematica. Prestatiile asistentei sociale, finantate din banul public sau din donatii, sunt expresia solidaritatii nationale (sau comunitare). Ajutorul acordat pe o perioada limitata de timp celor cu probleme deosebite nu depinde de vreo contributie a acestora si nici nu presupune vreo rambursare a ajutorului. Sistemul asigurarilor (care sta la baza securitatii sociale) se intemeieaza, dimpotriva, pe o logica ,,contributiva": in cadrul acestuia, cotizatiile finanteaza compensarile de venituri, in mod proportional cu contributia anterioara a individului.

Pentru a contura si mai bine identitatea asistentei sociale in cadrul general al protectiei, trebuie sa aratam si faptul ca institutiile si activitatile securitatii sociale dezvolta cel mai adesea raporturi ,,impersonale" (birocratice) cu beneficiarii lor, in timp ce asistenta sociala presupune o relatie directa intre asistent si asistat.

In practica asistentei sociale, cele doua logici sau principii, ca si sistemele pe care le intemeieaza se amesteca deseori: ,,Ajutorul social (asistenta sociala - n.n.) poate, spre exemplu, sa-si asume plata cotizatiilor sociale (cotizatii destinate sistemului de asigurari) ale persoanelor celor mai defavorizate, iar securitatea sociala plateste astazi numeroase prestatii de ajutor social (alocatia de locuinta sociala, alocatia pentru adultii handicapati sau alocatia de parinte singur)" .

Imediat dupa caderea regimului comunist, noile autoritati politice de la Bucuresti au inteles ca dreptul lor de a guverna va fi recunoscut de catre populatie numai in masura in care vor angaja o politica ,,reparatorie" in raport cu marile nedreptati comise de dictatura: infometarea, lipsa libertatii opiniei si a liberei circulatii, egalizarea veniturilor si a conditiilor de trai, marginalizarea competentei in profitul conformismului ideologic etc. Romanii aveau nevoie imediat de cateva gesturi politice care sa-i faca sa creada in noii guvernanti, in avantajele si in superioritatea noului sistem (inca vag sau chiar incorect definit) care li se propunea.

In realitate, tranzitia s-a dovedit a fi o mare catastrofa pentru cei mai multi dintre locuitorii Romaniei, care si-au vazut injumatatite veniturile salariale reale in decurs de cinci ani, pentru ca ulterior declinul sa continue. Tranzitia le-a spulberat multora economiile financiare realizate cu greu de-a lungul anilor si i-a adus in situatia de a nu-si mai putea permite ,,luxul" unui concediu sau al unor mici investitii. Insecuritatea economica a afectat nu numai comportamentul de consum, ci si pe cel matrimonial si de dezvoltare a familiei.

Cheltuielile sociale menite sa compenseze efectele negative ale schimbarilor macroeconomice au inregistrat o crestere de aproximativ doua procente in 1990 si s-au mentinut ulterior la aproximativ 16% din PIB (proportie oricum modesta fata de aceea a tarilor vecine, in care fondurile destinate protectiei sociale se ridicau la aproximativ 20% din PIB). Numai ca valoarea lor in termeni reali a scazut permanent.