SERVICII OFERITE FAMILIEI SI COPILULUI IN ROMANIA

Repere ale protectiei copilului

Modul in care o societate valorizeaza copiii si bunastarea acestora, precum si in ce masura demersurile in acest sens sunt adecvate se reflecta in sistemul de legi si servicii sociale destinate acestui segment populational.

Pentru a intelege care este tendinta si modul in care sunt fundamentate sistemele de servicii adresate familiei si copilului, voi trece in revista cateva dintre reperele marcante ale acestui domeniu, asa cum sunt ele situate in timp:

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, pe fundalul redresarii situatiei socio-economice, tarile dezvoltate au manifestat o puternica orientare atat a cercetarilor din domeniul stiintelor socio-umane, dar si a lucratorilor din domeniul sanatatii, invatamantului, protectiei sociale, administratiei publice spre protectia copilului. Demersurile lor au avut ca scop principal acela de a sublinia care sunt acele conditii de crestere, educare, sanatate, mediu care pot favoriza (dar in aceeasi masura pot afecta in sens negativ) dezvoltarea armonioasa a copilului, din punct de vedere psihic si fizic.

In acest sens, anii '60 marcheaza progrese importante in ceea ce priveste intelegerea consecintelor negative ale abuzului asupra copilului, precum si consecintele institutionalizarii.

Anii '70 au adus progrese importante in ceea ce priveste definirea nevoilor fundamentale ale copilului, care isi gasesc "acoperirea" in principal in mediul familial: nevoia de hrana, nevoia de adapost, nevoia de educatie, nevoia de identificare si apartenenta, nevoia de a fi acceptat si apreciat.

Anii '80 si '90 reprezinta o perioada in care, pe plan international, accentul a fost pus pe drepturile copilului, din doua motive: pe de o parte faptul ca, chiar si in tarile dezvoltate, asistam la o perpetuare a fenomenului de abuz asupra copilului, iar pe de alta parte, faptul ca, in tarile subdezvoltate sau in curs de dezvoltare, copiii constituie o categorie sociala vulnerabila, expusa la saracie si violenta.

Relansarea ideii privind drepturile copilului si-a gasit expresia in crearea de catre O.N.U. a unei noi rezolutii internationale, legata de protectia copilului. Aceasta rezolutie, adoptata in 1989 sub denumirea de "Conventia internationala privind drepturile copilului" a fost semnata de toate statele membre O.N.U.

Un aspect comun al ultimelor decenii este faptul ca, in Occident, programele destinate copiilor au un puternic caracter preventiv, fiind adresate in principal comunitatii. Aceasta deoarece "costurile" (incluzandu-le aici pe cele financiare, binenteles, dar in principal cele legate de efectele situatiilor de risc asupra copiilor) sunt mult diminuate astfel, iar eficienta demersurilor este substantial imbunatatita in acest fel.

Nu se poate spune insa ca in Romania sistemul de servicii sociale adresat familiei si copilului urmeaza aceeasi linie, eforturile specifice concentrandu-se asupra inlaturarii efectelor, decat a cauzelor si a prevenirii aparitiei situatiilor de risc

2. Sistemul de protectie a copilului

2.1. Definitie

Thoburn (1998) defineste sistemul de protectie a copilului ca fiind "ansamblul de servicii oferite de un stat, prin care li se asigura copiilor suport material, asistenta medicala, educatie si locuinta" (in Roth, 2002:70). El realizeaza astfel o definire larga a conceptului, fata de acceptiunea sa restransa, si anume aceea de "acordare de servicii acelor copii care nu pot atinge sau este putin probabil sa atinga, in lipsa unor servicii specializate, standardele acceptabile de sanatate, de calitate a vietii si de dezvoltare" (idem). Aceasta acceptiune este mai apropiata de realitatea romaneasca.

O alta definitie este cea propusa de Herczog (1997), definitie care imbraca de asemenea doua acceptiuni:

In sens larg - asigurarea bunastarii copilului se refera la "intregul evantai de servicii menite sa asigure dezvoltarea, sanatatea, educatia si ocrotirea tuturor copiilor";

In sens restrans - protectia copilului apare ca "o structura separata, menita sa ofere sprijin categoriilor de copii aflati in situatii speciale de dificultate, fiind expusi unor conditii de crestere care le pun in pericol sanatatea fizica sau psihica".

Pentru oglindirea completa a semnificatiilor conceptului "sistem de protectie a copilului" trebuie mentionate si demersurile de prevenire a riscurilor, adica acele activitati care au ca scop reducerea impactului situatiilor inadecvate pentru copil, care nu corespund nevoilor sale de personalitate in dezvoltare.

In acest sens, Giovannoni (1987) puncteaza interferentele dintre doua roluri fundamentale ale sistemului de protectie a copilului:

1. Asigurarea unor servicii directe, primare, pentru copiii aflati in dificultate;

Influentarea politicilor sociale, pentru a imbunatati situatia unor categorii extinse de copii.

Prin recunoasterea, in baza definitiei, a rolului de preventie in situatiile de risc, sistemul de protectie a copilului se apropie de cel de sistem de bunastare. Aceasta deoarece numai printr-un sistem de servicii sociale cu o structura adecvata celor mai variate nevoi ale copiilor poate fi asigurat un nivel corespunzator al calitatii vietii lor, prevenirea abuzului si abandonului, dezvoltarea lor armonioasa.

2.2. Principii fundamentale

Proiectarea unor sisteme de protectie a copilului care sa poata sa asigure bunastarea copilului, trebuie sa tina cont in primul rand de conexiunile care exista intre nevoile copilului, situatia familiei si contextul social in care ea functioneaza.

O alta idee care se contureaza din ce in ce mai puternic in ultimele decenii este aceea ca "serviciile de protectie a copilului trebuie sa lucreze intr-o relatie de parteneriat cu parintii, nu impotriva acestora" (Roth, 2000:70 apud Aldgate,1997:141), fiind necesara crearea unei "agende" comune de lucru, care sa cuprinda scopuri bine formulate, convenite impreuna.

Sistemul de valori fundamentale care stau la baza protectiei copilului in ultimul deceniu este reprezentat de Conventia Internationala privind Drepturile Copilului, semnata de toate tarile membre ale O.N.U. in 1989, si ratificata si de Parlamentul Romaniei in 1990.

Prin acest document se statueaza urmatoarele principii fundamentale privind protectia copilului (dupa Roth, 2002):

Nota specifica a oricarei actiuni de protectie a copilului este primordialitatea interesului copilului fata de cel al tuturor celorlalti actori sociali;

Principiul intelegerii copilului ca o personalitate unitara, cu un ansamblu de nevoi interrelationate. Satisfacerea acestor nevoi depinde de persoanele semnificative din mediul copilului si de serviciile medicale, educative, sociale oferite de societate;

Perspectiva "ecologica" - se refera la intelegerea dezvoltarii umane in cadrul propriu, punandu-se accent pe legatura dintre individ, familia sa si mediul social. Prin aceasta perspectiva, situatia si nevoile copilului sunt privite in contextul cultural si social al familiei din care face parte;

Perspectiva competentei clientilor se refera la punerea accentului pe capacitatile copilului si pe cele ale familiei. Astfel, pentru interventia in familia unui copil aflat in situatie de risc trebuie descoperite si mobilizate resursele de la nivelul parintilor, a celorlalti membrii din familie, de la nivelul grupurilor de auto-ajutor. De asemenea, aceasta perspectiva se mai refera si la implicarea clientului, respectiv, in cazul de fata, a copilului in toate deciziile care il privesc, tinandu-se cont de optiunile si argumentele sale;

5. Principiul planificarii in perspectiva (a permanentei) se refera la necesitatea cunoasterii scopului final al investigatiei si interventiei, si organizarea unui set de activitati pe termen lung, bazate pe o anumita filosofie, desfasurate conform unui program, avand o metoda consecventa de lucru. In contextul protectiei copilului, asigurarea permanentei va crea sentimentul de stabilitate, extrem de important pentru copil;

6. Perspectiva dezvoltarii se refera la intelegerea schimbarilor, a sarcinilor si crizelor specifice fiecarui stadiu de viata, a factorilor care induc schimbarea si a relativitatii atitudinilor parentale in diferite perioade ale devoltarii;

7. Perspectiva familiei in protectia copilului se bazeaza pe ideea ca familia reprezinta mediul natural de viata al copilului, astfel ca va reprezenta unitatea centrala pe care se va axa interventia care vizeaza copilul.

2.3. Dileme

Punctul de pornire al acestora este constituit de existenta contradictiilor dintre drepturile parintilor si drepturile copiilor, dintre dreptul familiei la intimitate si obligatia (nu numai dreptul) profesionistului de a interveni in interesul copiilor.

O alta dilema este aceea care apare in oricare sistem social compus din clase si categorii sociale diferentiate, si este legata de contradictiile dintre dreptul copiilor la sanse egale si conditiile de inegalitate sociala a familiilor din care provin.

Aceste situatii se regasesc in toate sistemele de protectie a copilului din lume, diferenta dintre ele fiind data de gradul de constientizare a acestora si reglementarile care au ca scop solutionarea lor.

Desi sistemele de protectie a copilului devin din ce in ce mai perfectionate, sunt in acelasi timp tot mai controversate din perspectiva dilemelor profesiunii de asistent social. Astfel, se reproseaza profesionistilor ca iau prea usor masura scoaterii copilului din familiile cu potential de risc, asistentii sociali manifestandu-si in mai mare masura functia de control si nu cea de suport. La polul opus, exista voci care reproseaza autoritatilor din domeniu lipsa de hotarare si ritmul lent in luarea de decizii si implementarea lor. In acest sens, relevante sunt situatiile in care copiii au decedat in urma violentelor la care fusesera supusi de catre cei care ii ingrijeau, persoane carora asistentii sociali le acordasera incredere, mentinand copilul in familie. Aceste critici sunt cu atat mai accentuate cu cat, in statele cu sisteme avansate de protectie a copilului, autoritatile judecatoresti se bazeaza extrem de mult pe rapoartele intocmite de asistentii sociali care lucreaza in domeniul protectiei copilului.

2.4. Sistemul romanesc de protectie a copilului

Asemenea celorlalte domenii sociale din Romania, sistemul de ocrotire a copilului era si el unul de tip centralizat. Analisti ai sistemului romanesc de protectie a copilului (Roth, 2000, apud Tobis, Krantz si Meltzer,1993) au considerat ca acesta era un sistem orientat pe modelul medical, care "diagnostica" lipsurile din familia copilului si gasea "remediul" in institutionalizarea copilului, in timp ce solutiile alternative (adoptia, plasamentul) erau mult mai putin folosite.

In fapt, acest mod de rezolvare a problemelor familiilor aflate in dificultate era unul mai mult de tip punitiv, decat de tip medical, scoaterea copilului din familia sa fiind mai facila pentru societate decat pentru copilul in cauza (idem).

La momentul actual, structurile de protectie sociala din Romania se situeaza intre modelele traditionale si cele noi, conflictul dintre traditie si modernitate fiind influentat de factori sociali in permanenta schimbare. Dintre acestia se pot enumera (Roth, 2000:75):

- diversificarea modelelor educationale;

- diversificarea modelelor comportamentale (sexual, verbal, interpersonal);

- accentuarea libertatii de exprimare;

- revigorarea statutului profesiilor din cadrul sferei socio-umane (psiholog, sociolog, asistent social, psihoterapeut, pedagog social, etc.);

- accentuarea stressului resimtit de parinti, datorat unor factori ca: inflatie, somaj, etc.;

- accentuarea diferentelor materiale si de statut social intre diferite categorii de familii;

- accentuarea saraciei unei largi categorii de populatie.

Dificultatile existente in procesul de modernizare au aparut pe fondul problemelor care au fost caracteristice vechiului regim, ca de exemplu: lipsa capacitatii de interventie a asistentului social, care se limita doar la plasamentul copiilor in institutie; numarul mare de copii aflati deja in sistemul institutional; lipsa actiunilor cu caracter preventiv; baza materiala insuficienta, etc. La acestea s-au adaugat, dupa 1989, probleme noi, caracteristice perioadei de tranzitie: somajul, inflatia, cresterea infractionalitatii, diversificarea valorilor societale, liberalizarea mass-media si predilectia ei pentru senzational, accentuarea saraciei, lipsa planificarii familiale, in special in mediile defavorizate, dificultatile de integrare sociala a tinerilor proveniti din casele de copii.

O analiza a sistemului actual de protectie a copilului din Romania ofera o imagine marcata de urmatoarele caracteristici:

- numar ridicat (chiar si dupa 1990) de institutionalizari, corelat cu un numar ridicat de copii aflati deja in acest tip de ingrijire;

- lipsa unor planuri pe termen lung, a unor planuri de perspectiva pentru copil;

- existenta intr-o proportie foarte redusa a programelor cu caracter de preventie;

- lipsa unei administratii unitare;

- lipsa de consecventa in repartizarea veniturilor;

Putem vorbi insa si de consecinte pozitive ale schimbarilor sociale in domeniul protectiei copilului, materializate in volumul informational specific mult mai mare, accesibil parintilor, dar si copiilor. Astfel, apar diverse programe de promovare a sanatatii; stilul de abordare in scoli, spitale, institutii devine din ce in ce mai axat pe respectarea personalitatii copilului, etc.

Principiile care guverneaza protectia copilului

Principiile care guverneaza protectia copilului sunt (legea 272/2004, art. 6)

Respectarea si promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului

Egalitatea sanselor si nediscriminarea

Respectarea demnitatii copilului

Asigurarea unei ingrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil

Ascultarea opiniei copilului si luarea in considerare a acesteia, tinand cont de varsta si gradul sau de maturitate

Asigurarea stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea copilului; in situatia luarii unei masuri de protectie, trebuie sa se tina cont de originea sa etnica, religioasa, culturala si lingvistica

Asigurarea protectiei copilului impotriva abuzului si exploatarii

Responsabilizarea parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti;

Primordialitatea responsabilitatii parintilor cu privire la respectarea si garantarea drepturilor copilului

Descentralizarea serviciilor de protectie a copilului, interventia multisectoriala si multidisciplinara, parteneriatul dintre institutiile publice si organismele private autorizate furnizoare de servicii

Celeritate (rapiditate) in luarea oricarei decizii cu privire la copil

Interpretarea fiecarei norme juridice referitoare la drepturile copilului in corelatie cu ansamblul reglementarilor din acest domeniu.

Principalele drepturi ale copilului (Legea 272/2004)

Copilul este inregistrat imediat dupa nastere si are de la aceata data dreptul la nume, dreptul de dobandi o cetatenie, si, daca este posibil, de a-si cunoaste parintii si de fi ingrijit, crescut si educat de acestia.

Copilul are dreptul de a-si pastra cetatenia, numele si relatiile de familie, in conditiile prevazute de lege, fara nici o ingerinta (amestec ilegal, imixtiune)

Copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sa

Copilul are dreptul de a-si cunoaste rudele si de intretine relatii personale cu acestea, precum si cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, in masura in care acest lucru nu contravine interesului sau superior

Copilul care a fost separat de ambii parinti sau de catre unul dintre acestia printr-o masura dispusa in conditiile legii are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti, cu exceptia situatiei in care acest lucru contravine interesului superior al copilului

Copilul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii, rudele, precum si cu alte persoane cu care a dezvoltat legaturi de atasament.

Copilul are dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii sale si nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare sau degradante

Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice si a vietii sale intime, private si familiale

Copilul are dreptul la libertate de exprimare

Copilul care are discernamant are dreptul de a-si exprima liber opinia asupra oricarei probleme care il priveste

Copilul are dreptul la libertate de gandire, de constiinta si de religie

Copilul are dreptul sa depuna singur plangeri referitoare la incalcarea drepturilor sale fundamentale

Copilul are dreptul la libera asociere in structuri formale si informale, precum si libertatea de intrunire pasnica, in limitele prevazute de lege

Copilul are dreptul sa fie crescut in conditii care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala

Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala

Copilul are dreptul de a primi o educatie care sa ii permita dezvoltarea, in conditii nediscriminatorii, a aptitudinilor si personalitatii sale

Copilul are dreptul de a beneficia de asistenta sociala si de asigurari sociale, in functie de resursele si de situatia in care se afla acesta si persoanele in ingrijirea carora se gaseste.

Copilul are dreptul la odihna si vacanta

Copilul are dreptul la protectie impotriva oricarei forme de exploatare

Copilul are dreptul de a bucura de cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge si de a beneficia de serviciile medicale si de recuperare necesare pentru asigurarea realizarii efective a acestui drept.

Copilul cu handicap are dreptul la ingrijire speciala, adaptata nevoilor sale

Copilul cu handicap are dreptul la educatie, recuperare, compensare, reabilitare si integrare, adaptate posibilitatilor proprii, in vederea dezvoltarii personalitatii sale.

3. Tipuri de servicii

Sistemele de protectie a copilului se adreseaza in principal urmatoarelor categorii de copii:

- copii supusi abuzului;

- copii abandonati temporar sau definitiv in institutii de ocrotire;

- copii aflati in adoptie, plasament familial sau plasament intr-o familie substitutive;

- copii care necesita ocrotire speciala, datorita unor boli cronice (SIDA, SAF) sau care prezinta diferite deficiente: fizice, senzoriale, de intelect;

-copii care provin din familii cu resurse materiale precare;

- copii apartinand unor comunitati sau minoritati marginalizate;

- copii orfani de unul sau ambii parinti;

- copii victime ale calamitatilor naturale, razboaie, etc.

Nota actuala care caracterizeaza serviciile oferite copilului in Romania este legata de prevenirea institutionalizarii si inlocuirea ei cu ingrijirea de tip alternativ. In acest sens, functioneaza plasamentul familial, incredintarea, plasamentul la asistentul maternal profesionist (familii substitutive), adoptia, servicii de maxima importanta daca se are in vedere rolul mediului familial in socializarea si dezvoltarea corespunzatoare a copilului.

3.1. Plasamentul familial reprezinta o masura de protectie luata de Comisia pentru Protectia Copilului prin care unei familii, care consimte la aceasta, i se acorda dreptul de a lua in ingrijre, creste si educa unul sau mai multi copii. Familia care va lua un copil in plasament/incredintare trebuie sa prezinte o serie de garantii in sensul dezvoltarii adecvate a copilului aflat in plasament: garantii materiale si financiare; garantii educationale si pedagogice; garantii legate de comunicare si aspectul relational; garantii privind starea de sanatate. De asemenea, este importanta crearea unei atmosfere de transparenta din partea familiei substitutive, in sensul acceptarii controlului si monitorizarii la care va fi supusa permanent de catre serviciile specializate.

Din punct de vedere legal, masura de plasament se instituie de catre Comisia pentru Protectia Copilului atunci cand "(.) securitatea, dezvoltarea sau integritatea morala a copilului sunt periclitate in familie din motive independente de vointa parintilor, la cererea acestora, a unuia dintre ei sau a unei rude a copilului pana la gradul al patrulea inclusiv. Plasamentul copilului se va face la o familie sau o persoana."(Petre, 2002:520)

Intre copil si familia la care el se afla in plasament pot sa existe relatii de rudenie sau nu.

Pe parcursul plasamentului, parintii isi mentin drepturile si obligatiile fata de acesta, si, au dreptul sa mentina contactul cu acesta, prin vizite regulate, desfasurate cu acordul familiei de plasament si in prezenta reprezentantilor serviciului public specializat.

3.2. Incredintarea este o masura care se instituie de asemenea de catre Comisia pentru Protectia Copilului atunci cand "(.) parintii acestuia sunt decedati, necunoscuti, pusi sub interdictie, declarati juridic morti ori disparuti, sau decazuti din drepturile parintesti si nu a fost instituita tutela, precum si in cazul in care copilul a fost declarat abandonat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva" (Petre, 2002:521)

La data actuala incredintarea a fost substituita de instituirea tutelei.

3.3. Ocrotirea la asistentul maternal profesionist

Prin plasamentul la asistentul maternal profesionist se intelege "(.) transferul efectiv al copilului din caminul parintilor biologici, din institutia medicala (spital pediatric, maternitate) sau din institutia de plasament in caminul familiei de ingrijire temporara/asistent maternal" (Holt Romania,2002:226).

Caracteristicile-cheie ale acestui tip de serviciu, care a adus cu sine in Romania promovarea celei mai noi profesii din domeniul protectiei copilului, ar putea fi descrise astfel:

-definirea asistentului maternal profesionist- reprezinta o persoana fizica, atestata de Comisia pentru Protectia Copilului si care desfasoara la domiciliul sau o activitate care are drept scop cresterea, ingrijirea si educarea necesare dezvoltarii optime a copilului pe care il primeste in plasament sau incredintare;

- o nota de diferenta fata de masura de plasament familial, o constituie faptul ca asistentul maternal profesionist nu poate primi in plasament/incredintare copii cu care are o relatie de rudenie pana la gradul patru inclusiv;

- masura de plasament /incredintare la asistentul maternal profesionist are o durata de timp limitata, in acest interval, impreuna cu asistentul social responsabil de caz, el pregatind reintegrarea copilului in familia sa naturala sau adoptia;

- asistentul maternal profesionist are atributii care tin de crearea unui mediu de viata care sa contribuie la dezvoltarea armonioasa a personalitatii copilului, asigurarea unei igiene si ingrijiri corespunzatoare, transmiterea si crearea unor deprinderi practice, si de relationare, implicarea copilului in activitatile cotidiene, dezvoltarea relatiilor cu comunitatea etc.;

- este importanta intelegerea de catre asistentul maternal profesionist a faptului ca trebuie sa manifeste o atitudine de acceptare si respect fata de familia naturala a copilului, si sa nu dezvolte prejudecati si atitudini de blamare si respingere, in special pentru parintii care apartin etniei rrome. Legat de acest aspect, este necesara realizarea unei colaborari permanente cu familia naturala a copilului, prin organizarea de intalniri regulate ale copilului cu parintii si fratii sai.

Practica ingrijirii si cresterii copiilor in afara familiilor lor biologice, adica in familii care sa substituie

in fond functiile aferente celei naturale este o practica cu o vechime comparabila cu ideea de societate omeneasca insasi.

Desi fundamental finalitatea este aceeasi, anume asigurarea unui mediu familial propice dezvoltarii si ingrijirii copilului, se impune delimitarea intre asistentul maternal profesionist si familia substitutiva.

Modelul caracteristic Marii Britanii precum si cel din alte tari occidentale, in care acest tip de alternativa la insitutionalizarea copilului a fost recunoscut incepand cu anii '70 nu face o diferentiere explicita intre cele doua tipuri de activitati, conceptul de foster care fiind unul care le inglobeaza pe ambele.

Astfel, profesia de parinte substitut sau parinte social, cunoscuta sub denumirea de foster-career, iar in limba franceza sub denumirea de famille d'accueil este o activitate care se desfasoara fie voluntar, fie remunerat.

Indiferent de varianta, aceasta activitate are la baza ideea de a primi un copil in cadrul unei familii, pentru a-i asigura un mediu propice cresterii si dezvoltarii. Bowlby (1969) precum si numerosi alti cercetatori in domeniu atrageau atentia asupra efectelor deprivarii materne a copilului, inventariind ca si consecinte negative durabile ale acestei situatii intarzieri severe in dezvoltarea psihica si tulburari de personalitate.

In practica romaneasca este necesar, pentru a intelege particularitatile celor doua tipuri de servicii la care facem aici referire, sa realizam o delimitare conceptuala neta.

Astfel, conform lui Petre (2002), familia foster este reprezentata in Romania de familia de incredintare/plasament, adica familia atestata de autoritatile competente si pregatita sa ofere protectie copilului in dificultate plasat sau incredintat pentru o perioada determinata de timp (p. 332).

Familia de incredintare sau plasament poate face parte din familia extinsa a copilului care are obligatii de intretinere asupra copilului. Din acest motiv, aceasta activitate nu este retribuita, copilul aflat sub aceasta masura beneficiind de o alocatie lunara de intretinere.

Pe de alta parte, asistentul maternal profesionist in cadrul sistemului romanesc de protectie a copilului este acea persoana fizica, atestata de Comisia pentru Protectia Copilului, care prin activitatea pe care o desfasoara la domiciliul sau , asigura cresterea, ingrijirea si educarea necesare dezvoltarii armonioase a copiilor pe care ii primeste in ingrijire sau plasament (idem, p. 115).

Activitatea de asistenta maternala este insa una remunerata, fondurile necesare acestui demers fiind asigurate fie de la bugetul autoritatilor publice locale, bugetul local, prin programe de interes national finantate de Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului sau din fondurile organizatiilor nonguvernamentale care dispun de o retea de asistenti maternali.

Analizand aspectele puse in discutie rezulta ca, la nivel de concept si activitate fundamentale, familia-substitut si asistentul maternal profesionist au "misiune" comuna, intervenind pentru asigurarea unui mediu familial adecvat copilului, insa apar diferente in ceea ce priveste ideea de retribuire a activitatii prestate.

De aceea, cel mai adesea in practica romaneasca, familia substitut se identifica cu familia extinsa a copilului.

Asistentul maternal profesionist in Romania

Evolutia sistemului de asistenta maternala

In Romania, profesia de asistent maternal profesionist este cea mai noua din domeniul protectiei copilului.

Deoarece actuala directie prioritara de actiune in acest domeniu a constituit-o, incepand cu anul 1998, dezinstitutionalizarea, s-a impus puternic necesitatea dezvoltarii unor alternative la serviciile care se ofera in institutiile de tip rezidential.

In acest context, accentul pus pe extinderea retelei de asistenti maternali se inscrie in tendinta actuala de dezvoltare a serviciilor sociale din Romania.

Acest lucru se reflecta in mod cert in cresterea numarului de persoane care fac parte la ora actuala din acest sistem, tendinta care o urmeaza, firesc, pe cea de la nivel mondial, conform careia in anii 90, numarul copiilor plasati in familii foster s-a dublat.

Reteaua de asistenta maternala din Romania a urmat, asa cum precizam, aceeasi tendinta. Numarul copiilor plasati la asistent maternal profesionist a crescut semnificativ, de la 479 copii in decembrie 1998 la 3.085 in decembrie 1999 si a ajuns la 3833 in iunie 2000.

Efectiv, la inceputul anului 2001, exista o retea care cuprindea un numar de 3228 asistenti maternali.

La 30.12.2002, reteaua era semnificativ extinsa, ajungandu-se la un numar de 10.935 de asistenti maternali, dintre care 10.461 erau angajati ai serviciilor publice de specialitate, iar 474 ai organismelor private autorizate.

Un alt reper seminificativ in ceea ce priveste calendarul extinderii retelei de asistenti maternali din Romania este 31.12.2005, cand numarul copiilor protejati in plasament sau incredintare la asistenti maternali angajati in servicii publice de specialitate era de 17.213.

In plus, existau un numar de 348 de copii plasati/incredintati la asistenti maternali profesionisti angajati ai organismelor private autorizate.

Vorbim deci, la sfarsitul anului 2005 de o retea de asistenti maternali profesionisti insumand un numar de 17.561 persoane.

In 2006, reteaua insuma un numar sensibil egal cu cel din 2005, respectiv 19.368 de asistenti maternali, dintre care 19.118 apartineau serviciilor publice de specialitate, iar 250 organismelor private autorizate.

Tendinta de extindere a acestei retele s-a evidentiat in continuare, per ansamblu, astfel ca la 31.03.2007 sunt inregistrati un total de 19.932 de asistenti maternali, dintre care 19.678 sunt angajati ai Directiilor de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, 236 sunt angajati ai organizatiilor private acreditate, iar 18 sunt platiti din fondurile consiliilor locale.

Figura 2.Repere ale evolutiei sistemului de asistenta maternala din Romania (2001-2007)

(Sursa: www.copii.ro)

Scurt parcurs legislativ

Protectia copilului in dificultate prin asistenti maternali profesionisti a parcurs, si din punct de vedere legislativ, o serie de etape, care au realizat o adaptare la nevoile mediului social, dar si o aliniere la contextul legislativ european, in contextul eforturilor de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana.

Iata care ar fi cateva "momente-cheie" ale acestui traseu:

■ Hotararea Guvernului nr. 972/1995 (aparuta in Monitorul Oficial nr. 290/14.12.1995), privind aprobarea Planului national in favoarea copilului a constituit primul act normativ care propunea alternativele de tip familial in defavoarea institutionalizarii.

Astfel, capitolul VI al prezentului document, intitulat "Copiii in dificultate" prevede ocrotirea copilului prin alternative de tip familial, propunand ca solutie temporara incredintarea acestuia unei familii substitutive.

■ Ordonanta de Urgenta 26/1996 (aparuta in Monitorul Oficial nr. 120/12.06.1997), privind protectia copilului aflat in dificultate, aprobata prin Legea 108/1998.

Exista aici doua articole care introduc in mod explicit ideea de asistare in cadrul unei familii, respectiv cea de retea specializata de asistenti maternala: articolul 7 nominalizeaza printre masurile de protectie a copilului aflat in dificultate si pe cea de incredintare / plasament intr-o familie asistata, iar la art. 25 din acelasi document se face vorbire despre obligativitatea autoritatilor administratiei publice locale care au obligatia sa actioneze pentru identificarea, pregatirea si evaluarea unei retele teritoriale de asistenti maternali profesionisti.

■ Hotararea Guvernului nr. 205/1997 (aparuta in Monitorul Oficial nr. 100/26.05.2006), cu privire la organizarea activitatii autoritatilor administratiei publice locale in domeniul protectiei drepturilor copilului.

In acest act normativ, la art. 6, lit.j, se face referire la crearea unei retele de familii ocrotitoare profesioniste la nivel judetean.

■ Hotararea Guvernului nr. 217/1998 (aparuta in Monitorul Oficial nr. 152/16.04.1998) cu privire la conditiile de obtinere a atestatului, procedurile de atestare si statutul asistentului maternal profesionist (ulterior abrogata prin Hotararea Guvernului nr. 679/2003) face referire la algoritmul care trebuie parcurs pentru a dobandi statutul de asistent maternal, si totodata, prin articolul 3, alin.1, introduce ideea posibilitatii formarii si atestarii de asistenti maternali nu numai in cadrul serviciilor publice specializate, ci si a unui organism privat autorizat.

De asemenea, recomandarile prezente in art. 9 stipuleaza obligativitatea parcurgerii de catre persoanele care doresc sa devina asistenti maternali profesionisti a unor cursuri de formare profesionala cu o durata de minim 60 de ore, avand atasata o curricula specifica.

■ Hotararea de Guvern nr. 260/2000 (aparuta in Monitorul Oficial nr. 171/21.04.2000) privind aprobarea programelor de interes national in domeniul protectiei drepturilor copilului aflat in dificultate este un alt act normativ care subliniaza importanta activitatii de asistenta maternala, recomandand-o ca program de interes national, care beneficiaza de finantare de la bugetul Agentiei Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, bugetul consiliilor judetene si locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti

■ Hotararea de Guvern nr. 625/2000 (aparuta in Monitorul Oficial nr. 341/21.07.2007, si abrogata ulterior prin Hotararea Guvernului. nr. 539/2001) privind aprobarea Strategiei Nationale de reforma a sistemului de protectie a drepturilor copilului pentru perioada 2000-2003 face trimitere inca o data in plus la promovarea protectiei copilului prin alternative de tip familial, cu referire expresa la atestarea, angajarea, formarea si evaluarea asistentului maternal profesionist.

■Caracterul de alternativa la institutionalizare al plasamentului/incredintarii copilului la asistent maternal profesionist este pus in evidenta prin Hotararea de Guvern nr. 539/2001 (aparuta in Monitorul Oficial nr. 321/14.06.2007) pentru aprobarea Strategiei guvernamentale in domeniul protectiei copilului aflat in dificultate (2001-2004) si a Planului operational pentru implementarea Strategiei guvernamentale in domeniul protectiei copilului aflat in dificultate pentru perioada 2001-2004.

Unul dintre obiectivele operationale la care se face referire in acest document este reprezentat de "dezvoltarea si diversificarea modalitatilor de interventie in vederea prevenirii abandonului si a reducerii institutionalizarii" .

In plin proces de dezinstitutionalizare, aparitia acestui reper legislativ, recomanda inca o data in plus, asistenta maternala ca modalitate de succes la reducerii numarului de copii institutionalizarii, precum si a prevenirii abandonului copilului

■ Ordinul 35/2003 (aparut in Monitorul Oficial nr. 359/27.05.2003) al Secretarului de stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie privind aprobarea Standardelor minime obligatorii pentru asigurarea protectiei copilului la asistent maternal profesionist si a Ghidului metodologic de implementare a acestor standarde este primul act normativ care introduce ideea necesitatii asigurarii unor conditii minime obligatorii, conditionante pentru o buna desfasurare a activitatii de asistenta maternala si obtinerii unor standarde de calitate.

Standardele minime obligatorii din prezentul ordin se refera la aspecte ca: ingrijirea copilului plasat la asistent maternal, la necesitatea nominalizarii pentru fiecare asistent maternal a unui asistent social, atat pentru etapele de evaluare si atestare, dar si pentru monitorizarea activitatii sale si intocmirii unei evaluari anuale in acest sens.

Acelasi document contureaza recomandari legate de organizarea serviciului de asistenta maternala, a structurii si numarului de cazuri alocate asistentului social, a necesarului de documente minime implementarii standardelor, atat in cadrul serviciilor publice specializate, dar si a organismelor private autorizate in acest domeniu de activitate.

Ordinul 35/2003 contine si Ghidul metodologic de implementare a standardelor minime obligatorii, care abordeaza aspecte ca: organizarea activitatii de asistenta maternala; categoriile de personal necesare desfasurarii activitatii de asistenta maternala; elaborarea unei strategii anuale de dezvoltare a serviciilor pentru copil si familie atat de catre serviciile publice specializate, cat si de catre organismele private autorizate; evaluarea solicitantilor in scopul de a dobandi calitatea de asistent maternal; oferta de servicii adresate asistentilor maternali profesionisti in scopul derularii adecvate si eficiente a activitatii acestora.

■ Hotararea Guvernului nr. 679/2003 (aparuta in Monitorul Oficial nr. 423/23.06.2003) privind conditiile de obtinere a atestatului, procedurile de atestare si statutul asistentului maternal profesionist.

Abrogand prin aparitia sa Hotararea Guvernului nr. 217/1998, acest act normativ aduce in prim plan noi reglementari cu privire la aspectele mentionate, in acord cu standardele agreate in sistemele moderne de protectie ale copilului.

■ Legea nr. 326/2003 (aparuta in Monitorul Oficial nr. 525/22.07.2003) privind drepturile de care beneficiaza copiii si tinerii ocrotiti de serviciile publice specializate pentru protectia copilului, mamele protejate in centrele maternale, precum si copiii incredintati sau dati in plasament la asistenti maternali profesionisti.

In acest act legislativ se face referire la cuantumul cheltuielilor realizate in folosul ingrijirii copilului aflat in sistemul de asistenta maternala si la faptul ca acestea vor fi suportate din bugetele proprii ale consiliilor judetene sau locale, fiind defalcate din bugetul de stat sumele care sa asigure acoperirea integrala a acestor cheltuieli.

■ Ordinul nr. 137/2003 (aparut in Monitorul Oficial nr. 702/7.10.2003) privind aprobarea programei analitice a cursurilor de formare profesionala pentru asistentii sociali profesionisti.

Prin intermediul acestui document se asigura diversitatea de continut informational care trebuie sa caracterizeze curricula de formare a unui asistent maternal profesionist, in acord cu complexitatea muncii sale.

O perspectiva actuala asupra sistemului de asistenta maternala din Romania

Desi sistemul de asistenta maternala pare a fi urmat un traseu de succes in ultimii ani, reteaua extinzandu-se intr-un ritm deloc de neglijat, exista insa si cateva puncte pe care le-am putea numi "nevralgice".

Cifrele arata ca, aproape in fiecare an care a trecut, au fost formate si angajate noi persoane, dar, trebuie spus faptul ca alegerea acestora a fost dificila nu pentru ca numarul celor care doresc sa dobandeasca acest statut este foarte mare, ci din contra.

La momentul actual, numarul celor care depun cereri pentru a fi evaluati este foarte mic, iar dintre aceste persoane, foarte putine corespund criteriilor cerute de lege. Putem avansa chiar procentul de 2-3 % de persoane eligibile din totalul cererilor depuse.

Se pare ca singura motivatie a acestor persoane (femei in majoritate) in alegerea acestei meserii este cea legata de oportunitatea dobandirii unui contract de munca, implicit a dreptului la asigurare medicala, la pensie, etc.

In fapt, media de varsta a persoanelor care depun cereri este de peste 45 de ani.

Aspectul legat de varsta reprezinta un alt punct problematic care apare in activitatea retelei de asistenti maternali profesionisti.

Deoarece limita maxima de varsta a persoanelor care pot deveni asistenti maternali este, la momentul actual de 52 de ani, multe dintre cele care au intrat in retea in momentul constituirii acesteia, deci acum 7 ani, se apropie de pensie, sau chiar au implinit varsta de pensionare. Acest fapt determina imposibilitatea continuarii activitatii, necesitatea revocarii masurii de plasament si, implicit mutarea copilului la un alt asistent maternal, ceea ce, evident, va avea repercursiuni negative asupra copilului.

De aceea, ca masura de viitor, in scopul evitarii acestor aspecte, se doreste scaderea limitei maxime de varsta de la 52 de ani, la 48 de ani.

Un alt aspect deosebit de delicat cu care se confrunta reteaua de asistenti maternali, si implicit profesionistii care o gestioneaza este cel generat de obligativitatea asistentilor maternali de a lua in ingrijire doi copii. Din acest motiv, s-au inregistrat o serie de demisii, din partea unor persoane care nu au reusit sa faca fata responsabilitatilor suplimentare determinate de prezenta celui de-al doilea copil in familie.

Efecte perverse ale ingrijirii copilului la asistentul maternal profesionist

Aceste aspecte ne trimit la o serie de efecte perverse ale acestui sistem , pe care le-am putea reuni sub ideea de institutionalizare a sistemului de plasament la asistent maternal profesionist.

Este remarcabil faptul ca ingrijirea de tip rezidential a fost inlocuita cu cea oferita in cadrul unei familii, dar, cresterea numarului de copii din cadrul familiei de plasament, profesionalizarea excesiva a persoanelor care au calitatea de ingrijitori sau si mai grav, fragmentarea ingrijirii copilului prin plasarea acestuia, in timp, la mai multi asistenti maternali, poate pune in pericol efectele benefice obtinute initial.

Un efect pervers al acestui tip de serviciu, specific sistemului, sau de fapt, modului particular in care acesta s-a dezvoltat si functioneaza in Romania este cel generat de prelungirea excesiva a perioadei de plasament.

Desi principiul care sta la baza acestuit tip de serviciu este acela ca ea constituie doar o alternativa temporara, de dorit pe termen cat mai scurt, pana la reintegrarea copilului in familia naturala, sau dupa caz, adoptiva, realitatea romaneasca are un caracter opus.

Astfel, in Romania, ingrijirea in familia asistentului maternal isi pierde caracterul de ingrijire pe termen scurt, si devine una pe termen mediu, chiar lung.

Lipsa resurselor economice (in cele mai multe dintre cazuri ) a familiei de provenienta a copilului, consecinta a situatiei de marginalitate sau chiar excluziune sociala in care se afla aceasta, determina imposibilitatea reintegrarii in familia sa naturala intr-un timp scurt, ceea ce duce la diluarea legaturilor afective dintre copil si acest grup, la o ruptura culturala si de stil de viata, care, in multe dintre situatii, a generat consecinte uneori tragice asupra copilului, in momentul in care reintoarcerea in familia naturala a avut, totusi, loc.

Ruptura afectiva in raport cu familia naturala este dublata de dezvoltarea unei relatii de atasament intre copil si asistentul maternal, astfel ca, in momentul reintegrarii, copilul va traversa o noua situatie de abandon, similara celei initiale, cand a iesit din familia naturala.

Un aspect caracteristic sistemului romanesc de asistenta maternala pe care l-am putea defini ca deja "cronic", pentru ca reprezinta o dificultate pentru care nu s-a reusit construirea unei solutii, este cel legat de concediul asistentului maternal.

Este vorba de imposibilitatea acordarii dreptului la concediu legal pentru asistentii maternali care au copii in plasament, ceea ce, evident, reprezinta o incalcare a Codului Muncii. Asistentii maternali nu pot sa isi efectueze concediul prevazut prin contractul de munca, deoarece, in aceasta perioda, nu exista o solutie pentru cazarea si ingrijirea copilului pe care il au in plasament/incredintare.

Mai mult decat atat, nu exista prevederi legale clare care sa reglementeze acest aspect, astfel ca, chiar daca, sa spunem, un asistent maternal gaseste un alt asistent maternal dispus sa ingrijeasca copilul pe perioada efectuarii concediului de odihna, din punct de vedere legal, responsabilitatea ingrijrii copilului nu se transfera.

Solutia plasarii "semilegale" a copilului (pe baza unei intelegeri informale), la un asistent maternal din vecinatatea celui care are copilul in plasament este totusi o solutie care se mai practica, dar in cazuri foarte putine, si pe perioade foarte mici (cateva zile), de obicei atunci cand intervine o situatie exceptionala in cazul asistentului maternal care are in ingrijire copilul (spitalizare, un eveniment deosebit care reclama plecarea din localitate, tara, etc.).

Literatura de specialitate descrie ca solutie pentru aceste situatii asa-numitele "centre de respiro", unde copiii aflati in plasament pot fi lasati de catre asistentul maternal pe perioada efectuarii concediului legal. Din pacate, legislatia actuala nu contine norme care sa permita acreditarea acestui tip de serviciu, de aceea, desi au existat anumite declaratii de intentie cu privire la infiintarea unor astfel de centre, in limitele legii actuale, nu este nicidecum posibil.

Concluzia este ca asistentul maternal este un angajat care isi desfasoara activitatea 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamana, 365 de zile pe an, ceea ce, evident, pune clar sub semnul indoielii calitatea activitatii, in conditii de suprasolicitare evidenta, si mai ales, in contextul ingrijirii a doi copii simultan.

Una dintre problemele cu care se confrunta adesea copiii aflati in sistemul de asistenta maternala este cea legata de discriminarea care opereaza in serviciile educationale. Astfel, multi dintre asistentii maternali reclama faptul ca au dificultati in inscrierea copiilor la gradinita sau scoala, , si, de asemenea, relateaza faptul ca, in anumite situatii, au sesizat faptul ca ei sunt tratati diferential, pentru ca provin din "sistem".

Un concept foarte important in sfera ingrijirii copilului este punerea in aplicare a planului individual de protectie a copilului de catre asistentul maternal. Acest demers va fi permanent monitorizat de Directia Generala de Asistenta Sociala pentru Protectia Copilului prin intermediul asistentului social desemnat sa se ocupe de caz.

Planul individual de protectie a copilului, elaborat pentru fiecare copil in parte, este un instrument de lucru complex, prin care se stabilesc scopul si finalitatea plasamentului/incredintarii, se urmareste si se directioneaza intreaga activitate depusa pentru asigurarea bunastarii copilului si respectarea interesului sau superior.

Planul individualizat de protectie (PIP)

Definitie: Planul individualizat de protectie (PIP) - documentul prin care se realizeaza planificarea serviciilor, prestatiilor si a masurilor de protectie speciala a copilului, pe baza evaluarii psihosociale a acestuia si a familiei sale, in vederea integrarii copilului care a fost separat de familia sa intr-un mediu familial stabil permanent, in cel mai scurt timp posibil.

In cadrul serviciului pentru protectia copilului de tip rezidential, fiecare copil/tanar este ocrotit in baza unui plan individualizat de protectie, care este dezvoltat in programe de interventie specifica pentru urmatoarele aspecte:

■ Nevoile de sanatate si promovare a sanatatii;

■ Nevoile de ingrijire, inclusiv de securitate si promovare a bunastarii;

■ Nevoile fizice si emotionale; nevoile educationale si urmarirea obtinerii de rezultate scolare corespunzatoare potentialului de dezvoltare a copilului;

■ Nevoile de petrecere a timpului liber; nevoile de socializare, inclusiv modalitatile de mentinere a legaturilor, dupa caz, cu parintii, familia largita, prietenii si alte persoane importante sau apropiate fata de copil si modul de satisfacere a tuturor acestor nevoi.

Rezultatul (scopul elaborarii PIP): Fiecare copil beneficiaza de o interventie personalizata in functie de nevoile identificate la admiterea in serviciul pentru protectia copilului de tip rezidential si adaptata evolutiei sale ulterioare si, totodata, isi cunoaste continutul planului individualizat de protectie, in functie de gradul sau de maturitate.

Cine il elaboreaza:

Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului are obligatia de a intocmi planul individualizat de protectie imediat dupa primirea cererii de instituire a unei masuri de protectie speciala sau imediat dupa ce directorul directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului a dispus plasamentul in regim de urgenta

Planul individualizat de protectie (PIP) este elaborat de managerul de caz de la Serviciul Public Specializat pentru Protectia Copilului (SPSPC) in parteneriat cu personalul de specialitate al SR, pe baza evaluarii initiale si recomandarilor.

Managerul de caz poate delega aceasta responsabilitate unui profesionist din cadrul unui organism privat autorizat, care este denumit in continuare OPA, insa va fi consultat in continuare in elaborarea PIP.

Managerul de caz isi deleaga aceasta responsabilitate, referitoare la elaborarea PIP, cu avizul sefului de serviciu din cadrul SPSPC, iar delegarea tuturor responsabilitatilor care ii revin in calitate de manager de caz se face numai cu avizul directorului SPSPC. Delegarea tuturor responsabilitatilor sale se face numai catre profesionisti care indeplinesc conditiile pentru a fi manageri de caz.

Coordonatorul Serviciului Rezidential contribuie la implementarea efectiva si monitorizarea implementarii PIP, inclusiv a programelor de interventie specifica (PIS)

La stabilirea obiectivelor planului individualizat de protectie se acorda prioritate reintegrarii copilului in familie sau, daca aceasta nu este posibila, plasamentului copilului in familia extinsa. Obiectivele planului se stabilesc cu consultarea obligatorie a parintilor si a membrilor familiei largite care au putut fi identificati.

Planul individualizat de protectie poate prevedea plasamentul copilului intr-un serviciu de tip rezidential, numai in cazul in care nu a putut fi instituita tutela ori nu a putut fi dispus plasamentul la familia extinsa, la un asistent maternal sau la o alta persoana sau familie, in conditiile prezentei legi.

3.4. Centrele maternale

Acest gen de serviciu mai este cunoscut si sub denumirea de "centru mama-copil".

Ele functioneaza fie in sectiile de maternitate ale spitalelor, fie in cadrul centrelor de plasament si ofera adapost, hrana, asistenta medicala cuplurilor mama-copil.

Populatia-tinta careia i se adreseaza acest tip de serviciu o reprezinta mamele (in special cele tinere), cu risc crescut de abandon al copiilor. Beneficiarii vor primi acest serviciu pe durata a 6 luni, timp in care se lucreaza pentru a convinge mama, familia ei, tatal copilului sau alte rude, sa-si asume, intr-o forma sau alta, cresterea copilului. Pe aceasta perioada, se urmareste si crearea unei relatii afective, a unei relatii de atasament cat mai puternic intre mama si copil.

Costurile de functionare a acestor centre sunt enorme, iar pe de alta parte, ele nu pot gazdui in medie mai mult de 8 cupluri mama-copil, astfel ca, si din acest motiv, eficienta lor este pusa sub semnul intrebarii.

Un alt motiv este legat de faptul ca, in foarte mica masura se pune problema monitorizarii cazului dupa externare.

3.5. Adoptia

Desi nu poate fi numit neaparat un tip de "serviciu" oferit familiei si copilului, adoptia reprezinta o alternativa importanta la institutionalizare, astfel ca merita nominalizata in acest context.

Adoptia este o masura speciala de protectie a copilului, prin care se stabileste filiatia dintre cel care adopta si copil, precum si rudenia dintre copil si rudele adoptatorului.

Adoptia se face numai pentru protejarea intereselor superioare ale copilului, producandu-si efectele de la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti. In momentul stabilirii filiatiei prin adoptie, filiatia dintre copil si parintii sai naturali inceteaza.

In Romania, incuviintarea adoptiei este de competenta instantelor judecatoresti, si este sustinuta de Oficiul Roman pentru Adoptii, organ aflat in subordinea Guvernului, cu atributii pentru supravegherea si sprijinirea actiunilor de protectie a copilului prin adoptie.

Un aspect important in legatura cu adoptia este legat de atestarea familiei adoptatoare, care va consta intr-un proces complex de evaluare psihologica si sociala a acesteia. La fel de importanta este si "potrivirea" dintre copil si familie, care are ca scop realizarea unei compatibilitati cat mai ridicate intre caracteristicile familiei si cele ale copilului.

Monitorizarea post-adoptie a copilului si a familiei adoptatoare reprezinta un punct-cheie in procesul adoptiei; ea vizeaza modul in care copilul s-a adaptat in familie, evolutia sa in cadrul acesteia, dar si modul in care familia asigura conditiile materiale, afectiv-emotionale, educative necesare dezvoltarii armonioase a copilului.

Aspectele legate de evaluarea familiei care doreste sa adopte, principii, legislatie, relatia cu copilul adoptat se gasesc pe site-ul: www.adoptiiromania.ro.

3.6. Familia de sprijin

In elaborarea acestui tip se serviciu s-a pornit de la rolul protector deosebit de important pe care il are reteaua de sprijin a adultului in situatiile stressante pe care acesta le traverseaza. Astfel, sprijinul social joaca un rol major in asigurarea starii de sanatate fizica si psihologica, actionand ca un "tampon"in situatiile de stress si avand un efect direct asupra bunastarii individului, prin dezvoltarea sentimentului de apartenenta si a stimei de sine (Jourdan-Ionescu, 2001).

Inceputurile acestui gen de activitate sunt undeva la inceputul anilor '80, cand in serviciile sociale din tarile dezvoltate au fost initiate interventiile de sprijin individualizate realizate de neprofesionisti; la inceput ele s-au adresat doar familiei monoparentale, constituite din tinere mame,cu risc de maltratare a copiilor. Astazi, acest gen de serviciu se adreseaza in egala masura tuturor familiilor cu risc de maltratare, in scopul prevenirii acesteia si evitarii institutionalizarii copilului.

Pentru a desemna persoanele care ofera acest sprijin neprofesional se folosesc mai multe denumiri: actori comunitari, paraprofesionisti, parinti voluntari. Toate se refera la indeplinirea unei aceleasi functii,si anume: "parinti voluntari care au fost pregatiti sa ofere mamelor sprijin afectiv si ajutor" (Jourdan-Ionescu,2001, p.112 apud Lines,1987).

Exista trei pioni-cheie care sunt implicati in aceasta actiune:

Familia-tinta - familia care are nevoie de ajutor din cauza dificultatilor grave semnalate in procesul de ingrijire si educare a copiilor ei. Aceste dificultati pot sa fie probleme de natura socio-economica, probleme legate de normele educative (absenta unui parinte sau discordanta dintre parinti), retard in dezvoltare, dificultati scolare, relatie de cuplu conflictuala, retea sociala redusa.

Familia de sprijin - este o familie completa, care functioneaza bine in viata ei de zi cu zi, si pe termen lung. In aceste familii, partenerii nu se despart si nu isi institutionalizeaza sau plaseaza copiii, chiar daca traverseaza situatii dificile.

De ce se alege o familie in acest rol de sustinere a familiei-tinta ? Raspunsul se leaga de necesitatea familiei-tinta de a avea un model potrivit cu care sa se identifice. De multe ori, membrii familiei disfunctionale provin ei insisi dintr-un mediu in care au trait sau au fost martori la maltratare, sau au experimentat viata intr-o familie substitutiva. Aceasta va explica incompetentele lor parentale si va intari ideea conform careia este important ca familia-tinta sa vada cum traieste o familie adevarata, cu modele parentale functionale, cu care sa se poata identifica.

Profesionistul (asistentul social) care va monitoriza intregul proces.

Succesul demersurilor realizate in cadrul acestei relatii de transfer este legat in primul rand de faptul ca familia-tinta va accepta mult mai usor sprijinul din partea unor persoane pe care le va percepe din afara retelei profesionale, pe care uneori o resimt ca invaziva, restrictive, autoritara.

Aceasta nu inseamna ca acesti parinti de ajutor lucreaza neprofesionist, desi ei sunt neprofesonisti. Ei vor urma un program de formare inainte de a intra in actiune, program ca re nu va inceta pe tot parcursul functionarii lor; de asemenea, familiile de sprijin vor fi atent monitorizate si supervizate de asistentul social coordonator.

Acest gen de prevenire, care reprezinta o alternativa viabila la institutionalizarea sau plasarea copilului, este aleasa in cazurile in care profesionistii, fiind supraincarcati de sarcinile pe care le au nu reusesc sa se implice in viata cotidiana a familiei asistate in masura in care ar trebui. Fara sa renunte la responsabilitatea impusa de caz, asistentul social stie ca, prin intermediul familiei de sprijin, familia-tinta va fi monitorizata indeaproape. Prin implicarea familiei de sprijin se obtine de fapt o prelungire a interventiei profesionistilor.

Persoanele care se vor implica si vor deveni familie de sprijin trebuie sa fie barbati si femei voluntari care au o experienta reusita in educarea copiilor lor, si de asemenea, nu trebuie sa aiba prea multe probleme personale. Se recomanda recrutarea de persoane mai in varsta decat persoanele-tinta, care sa isi poata asuma mai bine rolul de consilier. Totusi nu trebuie sa existe o diferenta prea mare de varsta, pentru ca ea ar putea duce la aparitia unor limite in activitatile comune.

Membrii familiei de sprijin trebuie sa fie caracterizati prin discretie, respect fata de diferente si sa dovedeasca o buna capacitate de comunicare. Ei trebuie sa doreasca in mod real sa ofere ajutor, sa aiba capacitati de ascultare, sa fie disponibili in timpul serii si la sfarsit de saptamana, daca este nevoie. De asemenea, pentru a se realiza o apropiere mult mai buna din punct de vedere cultural intre familia-tinta si familia de sprijin, este bine ca ele sa provina din medii socio-culturale si culturale apropiate.

Membrii familiei de sprijin au ca atributie principala aceea de a oferi sfaturi, sustinere si acompanire in viata cotidiana. Ei vor oferi sprijin emotional pentru familia tinta, in cadrul unei relatii care se doreste durabila, caracterizata prin empatie, intelegere si consideratie. Familia de sprijin va oferi familiei-tinta si sprijin instrumental, legat de educarea copiilor si planificarea vietii cotidiene (planificarea bugetului, ajutor la curatenie, sfaturi despre garderoba copiilor, pregatirea copiilor pentru scoala, pregatirea camarii pentru iarna).

Si nu in ultimul rand, familia de sprijinsi familia-tinta petrec impreuna momente de recreere, organizate atat pe diadele copii-copii (plimbari in parc, de exemplu) , mama de sprijin-mama tinta (iesiri la o cafea sau la cumparaturi), cat si cu intreaga familie (excursii , iesiri la iarba verde).

Ideea de baza este ca o familie care functioneaza in niste parametrii normali (cum este familia de sprijin) sa ofere un model concret de functionare unei familii care este predispusa la maltratare si comportament disfunctional, asa cum este familia-tinta.

La incheierea interventiei, familia de sprijin observa numeroase schimbari concrete in functionarea familiei-tinta: o alimentatie mai buna, un ritm de viata mai regulat (somn, igiena mai buna,haine adecvate), interes mai mare fata de copii si scoala lor, atitudini mai constante a parintilor cu privire la normele de disciplina, impartasirea unor momente agreabile cu copiii, etc.

Din cele detaliate, rezulta ca interventia preventiva de tipul familiei de sprijin implica costuri mai mici decat in cazul institutionalizarii copilului, atat in plan psihologic (pentru clienti), cat si in plan financiar (pentru serviciile sociale). Astfel, ea este mai profitabila pe termen lung, iar rezultatele sunt mai bune.

O conditie de baza a functionarii acestui gen de servici este ca familia de sprijin sa doreasca sa se angajeze in aceasta relatie. Vor exista, foarte posibil, in relatia dintre cele doua familii si momente de "platou" sau momente de rejectare din partea familiei-tinta, care trebuie atent monitorizate de catre asistentul social in cadrul supervizarii activitatii familiei de sprijin. Prin consilierea familiei de sprijin, aceasta trebuie motivata sa depaseasca aceste puncte critice si sa doreasca sa continue sa se implice.

Bibliografie:

Holt Romania, 2002, Ghiduri de buna practica in asistenta sociala a copilului si familiei, Bucuresti, Ed. Lumen

Ionescu, S., 2001, Copilul maltratat-evaluare,prevenire,interventie, Bucuresti, Fundatia Internationala pentru Familie si Copil

Pop, L., (coord), 2002, Dictionar de politici sociale, Bucuresti, Ed.Expert.

Radovan, V., "Plasamentul familial sau legitimitatea psihosociala a familiei substitutive", in "Revista de asistenta sociala", nr.2/2002

Tolfree, D., (1995), Good-enough Practice in Residential Care. UK: ave the Children.

Zanca, R. (2007), "O perspectiva actuala a sistemului de asistenta maternala din Romania", in volumul Colocviul international de stiinte sociale ACUM 2006, Brasov, Ed. Universitatii Transilvania, pp. 208-212

Zanca, R. (2007), "O perspectiva actuala asupra serviciilor sociale     brasovene" in Revista de Asistenta Sociala, nr. 4/2007, pp.75-85. Iasi, Ed. Polirom.

Zanca, R. (coord) (2007), Manualul asistentului maternal profesionist, volum editat de Fundatia Agapedia Romania.