Televizorul, o amenintare pentru copiii nostri?

TELEVIZORUL, O AMENINTARE PENTRU COPIII NOSTRI?

De cum deschidem ochii spre lumea inconjuratoare, privirile noastre se intalnesc cu chipuri de oameni. Mai intai, chipurile parintilor, ale fratilor, ale bunicilor, ale celorlalte rude, apoi ale vecinilor, ale oamenilor de pe strada, din parc. Mai tarziu, cand pasim pe portile scolii, chipurile dascalilor, ale colegilor.

Pretitundeni oameni, oameni de toate varstele si infatisarile. Pana si rostul lucrurilor din jurul nostru il invatam tot prin intermediul oamenilor. Omul nu poate exista in afara societatii.

Cand intreprinde o fapta, omul intai o vede cu ochii mintii, ii judeca urmarile, cauta sa desluseasca nu numai daca lui ii foloseste, ci si daca nu cumva pricinuieste cuiva vreun rau si ab ia apoi trece la executarea ei. Ce inseamna oare aceasta? Aceasta inseamna ca omul este o fiinta constienta, o fiinta care isi cumpaneste vorbele si faptele dupa ratiune, dupa constiinta.

Convietuind in cadrul aceleiasi colectivitati, oamenii si-au creat anumite norme de comportare in societate. Reglementarea comportarii oamenilor in societate o face in primul rand statul, prin legile sale. Dar exista si anumite legi nescrise, adica reguli de comportare, statornicite in relatiile dintre oameni si intrate in obisnuinta oamenilor, in constiinta lor.

Regulile de purtare care ne indruma cum sa procedam in anumite imprejurari se numesc principii si norme morale.

Familia este prima scoala. Aici invatam prima oara ca relatiile dintre oameni sunt nu numai un lant nesfarsit de drepturi, ci si obligatii reciproce.

Al doilea colectiv omenesc este scoala, in care profesorii si elevii au un ideal comun: formarea pentru viata a tinerilor. Rostul scolii este sa ofere cunostintele necesare, sa educe si sa formeze, sa modeleze caractere.

Socializarea, in cel mai larg sens, se refera la toate acele procese si interactiuni care transforma fiinta umana intr-un membru participant activ al societatii. Pe scurt, termenul se refera atat la modurile in care devenim, cat si la cele in care suntem facuti sociali. Acest proces poate fi considerat ca fiind cea mai importanta parte din cadrul educatiei deoarece acesta este principala unealta de lucru a elevului in societate.

Socializarea elevului nu depinde doar de invatator ci si de mediul familial, ceea ce determina o prima faza in procesul de socializare al elevului-socializarea parintilor. Poate fi considerata cea mai importanta faza deoarece copilul interactioneaza cu membrii familiei majoritatea timpului, acestia avand un rol esential in acest proces.

Procesul de socializare se bazeaza pe formarea si dezvoltarea capacitatilor si deprinderilor copilului de a comunica, de a interactiona cu mediul social, de a participa ca membru activ in cadrul societatii. Deprinderea de a comunica este esentiala atat in cadrul procesului de invatare cat si in interactiunea elevului cu mediul social. Din pacate, aceasta deprindere pare a fi uitata in totalitate de majoritatea cadrelor didactice, membri activi ai procesului de invatare care capata un caracter automat, elevul devenind un 'robot' incapabil sa mai proceseze informatia primita, incapabil de a se exprima liber, incapabil de a-si dobandi locul in cadrul societatii. Privind aceasta realitate sumbra a sistemului de invatamant romanesc, putem observa cata eficacitate are si cat de bine pregateste individul pentru viata sociala.

Elevii se poarta ca si cum nu mai stiu de frica nimanui si cred ca totul este permis. Cum s-a ajuns aici? Comportamentul violent poate avea multiple cauze: biologice, psihologice, sociale, economice. De aceea, este dificil sa separi efectele violentei media de influenta celorlalti factori. Cu toate acestea, cele peste 100 de studii din ultimii 40 de ani au demonstrat ca una din principalele cauze ale comportamentului agresiv al copiilor este violenta televizuala, violenta incurajata de televizor. Si unele dintre aceste aspecte sunt observate chiar la unii elevi din ciclul primar, cu o frecventa mai mult sau mai putin accentuata.

Am intreprins orgnizarea, la nivelul clasei, a unui sir de intalniri tematice. Una dintre acestea a avut ca tama "Televizorul- prieten sau dusman ?".

Anterior acestei intalniri, am aplicat un chestionar pentru a identifica cateva aspecte legate de numarul de ore pe care copilul le petrece in fata televizorului, ce prefera copiii sa urmareasca la televizor, care cred ca este rolul televizorului in viata copilului. Rezultatele cred ca sunt relevante.

In cadrul intalnirii tematice, s-a lucrat pe grupe pentru identificarea argumentelor pro/ contra a acestor rezultate obtinute in urma chestionarului si construirea unui set de bune practici pentru a face din televizor, cu adevarat, un prieten.

Fiecare dintre grupe a raportat ceea ce a lucrat. La sfarsitul activitatii, am prezentat cateva modalitati posibile, la indemana parintilor, in primul rand, dar si a educatorilor:

limitarea timpului petrecut de copil in fata televizorului;

discutii cu copilul asupra a ceea ce se intampla in programul lui preferat;

discutii cu copilul despre ceea ce a cauzat comportamentul agresiv al persoanei respective. Trebuie sa i se spuna copilului ca acel tip de compor-tament nu este caracteristic adultilor, pentru ca ei isi rezolva in alt mod conflictele: discutand, negociind, prin solutii nonviolente;

explicatii date copilului cum ca anumite secvente nu sunt reale, ca oamenii respectivi nu au fost loviti sau ucisi, insa, daca acest lucru li s-ar intampla in realitate, ar fi raniti foarte grav;

interzicerea vizionarii de catre copil a programelor prea violente, oferindu-i insa, de fiecare data, o explicatie pentru decizia luata. Altfel, acesta va intelege interdictia ca pe o pedeapsa, nu ca un lucru facut spre binele lui;

incurajarea copilului sa se uite la documentare si programe educationale de tipul celor care prezinta viata plantelor si animalelor;

indemnarea copilului sa faca sport si sa-si petreaca cat mai mult timp cu prietenii;

angajarea copilului in activitati placute, care sa inlocuiasca privitul la televizor, sau in diverse treburi prin casa;

stabilirea, impreuna cu copilul, a acelorasi reguli ca sa nu existe presiuni asupra acestuia din partea colegilor de clasa;

evitarea instalarii unui televizor in camera copilului;

evitarea privitului la televizor in timpul servirii mesei;

oferirea unor modele din partea parintilor si a educatorilor pentru copii si investirea timpului in activitati mult mai sanatoase decat privitul la televizor.

O astfel de tema a fost abordata si cu elevii. Diferenta este ca pentru acestia am folosit jocul didactic "Portocala timpului", ca instrument de evaluare si, in acelasi timp, de interventie. S-au completat 3 portocale : portocala timpului actual (real), portocala timpului ideal (imaginar), portocala timpului petrecut la sfarsit de sapta-mana. Prezinta avantajul de a fi usor de aplicat, intr-un timp scurt si sub o forma placuta si accesibila pentru copii. L-am aplicat intregii clase. Am lasat sa coloreze fiecare activitate in mod diferit, imaginea fiind mai clara, diferentele aparand mai usor.

In acest mod am constatat preocuparile si interesele elevilor, atractiile si aver-siunile lor. Culoarea utilizata a fost un bun indicator. Daca au folosit cu negru anumite felii, precum scoala, aceasta ar putea insemna o teama sau poate un anumit grad de respingere, un negativism.

Am aflat cat de mult folosesc copiii televizorul sau cat de mult si-ar dori sa-l foloseasca in detrimentul altor activitati; am observat cat de dezechilibrat poate fi programul de viata al unui copil, si aceasta intr-o maniera simpla si eficienta.

Analiza continutului celor trei portocale a scos in evidenta ponderea pe care o au in viata lor scoala si lectura, timpul petrecut in familie, timpul petrecut in natura sau in aer liber, timpul dedicat activitatilor sportive sau practice si, bineinteles, timpul afectat vizionarii TV si calculatorului. Chiar si numai acest joc cu "portocala" poate oferi informatii semnificative privind nocivitatea unei activitati ca vizionarea TV sau, dimpotriva; absenta afectivitatii parintilor sau a altor activitati esentiale pentru dezvoltarea armonioasa a mintii copilului.

Urmatorul pas pentru a avea o imagine clara a efectelor mediei audio- video in viata mentala a copiilor voi intocmi o fisa de observatie in care sa fie trecute cateva din principalele abilitati mentale superioare (atentia, concentrarea, hiperactivitatea, motivatia, capacitatea de control a comportamentelor si emotiilor, memoria de scurta durata) notate cu un punctaj de la 1 la 10. La acestea vor fi adaugate agresivitatea, sociabilizarea, succesul/ insuccesul scolar care va avea in vedere: dezvoltarea limbajului, exprimarea corecta din punct de vedere gramatical si gandirea logico- matematica). Aceste abilitati vor fi cu siguranta relevante in activitatea viitoare ca si cadru didactic. Rezultatele vor fi prezentate si parintilor in intalnirile individuale de 15 minute care vor avea loc lunar. Vor fi analizate impreuna si se vor lua masurile stabilite de comun acord, acolo unde va fi cazul.

Si, intr-o epoca in care generatiile de copii au nevoie mai mult decat oricand de rabdatoare intelegere, de mangaiere, de incurajare si ascultare, de pilduitoare iertare, cati adulti "au timpul necesar" sa priveasca in sufletele copiilor si sa stimuleze pozitiv resursele acestora? Si cati dintre ei au pregatirea pentru a o realiza?

Familiile din care provin elevii creaza numai rareori un mediu educativ; timpul copiilor- prea mult liber, este petrecut pe strada, in "gasca" de prieteni, in fata televizorului sau calculatorului cu jocuri (adeseori inducand violenta in mod subtil) . Este timpul sa fie reconsiderat aportul poeziei, al lecturii, al interpretarii sensibile a unui text literar, respectul pentru natura si semeni, pentru muzica si arte plastice, pentru arte in general, ca termen de comparatie si alternativa la "facaturile indoielnice care conduc la exacerbarea violentei".

BIBLIOGRAFIE

1. DRAGAN, IOAN- "Ce" si "cum" privesc copiii la televizor, in Dilema Veche, nr. 64, 8 aprilie 2005
2. DRAGAN, IOAN- "Evaluarea reprezentarii violentei in programele televizuale, raport de cercetare", septembrie 2004
3. PRUTEANU, GEORGE- Televiziunea: generator metodic de prost- gust si violenta, Seit-ul George Pruteanu
4. Virgiliu Gheorghe, psihopedagog Nicoleta Creveanu, Asist. Univ. Drd. Ing. Andrei dragulinescu (Asociatia pentru Apararea Familiei si Copilului)- "Efectele micului ecran asupra mintii copilului", Editura Prodromos, Bucuresti, 2007
5. Ioan & Dacian Dorin Dolean- "Meseria de parinte", Editura MOTIV, Cluj- Napoca, 2001